Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


DREPTUL COMERCIAL – NOTIUNE, EVOLUTIE, IZVOARE

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
INCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
DESFIINTAREA CASATORIEI
Extradarea
PROCESUL DECIZIONAL IN SISTEMUL ADMINISTRATIEI PUBLICE
REZOLUTIUNEA CONTRACTULUI DE INTRETINERE
INSTITUTIILE DREPTULUI PRIVAT - PERSOANELE, OBLIGATIILE
DREPTUL LA LIBERTATE SI LA SIGURANTA
CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA
Sanctiunile de drept penal si caracterul lor
Principiul „non bis in idem”

Dreptul comercial – notiune, evolutie, izvoare

Notiunea de drept comercial. Termenul de drept comercial desemneaza in sens generic ansamblul normelor juridice privind comertul. La randul sau notiunea “comert” provine din cuvantul latin “commercium” alcatuit din particula « cum » insemnand „cu” si substantivul « merx-cis » insemnand „marfa”. In sens etimologic, termenul desemneaza operatiunile cu marfuri.



Termenul are o semnificatie duala, economica si juridica. In sens economic , comertul poate fi definit ca fiind activitatea productiva avand ca scop schimbul si circulatia bunurilor precum si a serviciilor intre producator si consumator. In sens juridic , termenul de comert capata un inteles mai larg incluzand pe langa operatiunile de interpunere producator-consumator pe care o realizeaza comerciantii, operatiunile de producere a marfurilor prin transformarea materiilor prime si obtinerea unor produse mai complexe (a plus-valorii) de catre intreprinzatori precum si prestarea de servicii comerciale in interesul consumatorilor.

Obiectul dreptului comercial In conformitate cu prevederile art. 3 din Codul Comercial roman sunt considerate fapte de comert nu doar activitatile de interpunere in circulatia marfurilor, ci si activitatile de productie de bunuri si prestarea de servicii. Intermediarul, producatorul sau prestatorul sunt comercianti in conformitate cu dispozitiile normative in vigoare. Dreptul comercial mai este considerat in unele sisteme de drept a fi un drept privat special al comerciantilor . Aceasta teorie provine din dreptul german unde calitatea de comerciant imprima caracterul de comercialitate raportului juridic. In acest tip de sistem dreptul comercial este considerat ca avand obiect normele juridice la care sunt supusi comerciantii. Sistemul prezentat mai poarta denumirea de sistem subiectiv.

In alte sisteme de drept cum este, de exemplu, sistemul francez, dreptul comercial este considerat ca avand drept obiect normele juridice aplicabile comertului, adica acelor fapte, operatiuni si acte calificate drept “fapte de comert”, indiferent cine le savarseste. Acest sistem poarta denumirea de sistem obiectiv.

Legiuitorul roman a consacrat in art.3 Cod Comercial o enumerare exemplificativa a actelor si operatiunilor considerate “fapte de comert” carora li se aplica dreptul comercial. Art. 4 insa din Codul Comercial stipuleaza urmatoarele “Se socotesc in afara de acestea, ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul”. Astfel, acceptarea unei succesiuni, redactarea unui testament, infierea unei persoane etc. sunt si raman – prin natura lor intrinseca – acte juridice civile iar nu comerciale. Art. 7 mai precizeaza ca “sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale”. Codul comercial roman consacra cu regula de principiu sistemul obiectiv.

In conceptia Codului Comercial roman faptul de comert este notiunea fundamentala in timp ce comerciantul este notiunea secundara el savarsind faptele de comert in mod profesional. Codul comercial ardelean (Codul comercial ungar de la 1875) si cel bucovinean (codul comercial austriac de la 1862) de dinaintea anului 1918, aplicabile in Transilvania si Bucovina erau intemeiate pe aceeasi conceptie, dar in scopul de a cuprinde sub o singura denumire toate raporturile juridice reglementate de dreptul comercial, au adoptat notiunea cauzei comerciale. Astfel, dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la faptele de comert si comercianti.

Drept comercial, dreptul afacerilor, dreptul economiei. In ceea ce priveste denumirea de “drept comercial” in doctrina au existat o serie de discutii cu privire la oportunitatea schimbarii denumirii in drept al afacerilor sau drept economic. Daca privim in evolutia sa istorica, in perioada interbelica dreptul comercial se intalnea in invatamantul economic sub titulatura « drept industrial » desemnand un « drept autonom in care se integreaza si studiul intreprinderii comerciale pe plan privat, adica protectia proprietatii industriale, a marcilor de fabrica si de comert a brevetelor de inventie, a numelui comercial etc., raporturile cu personalul auxiliar, concurenta neleala etc. ». Din perioada interbelica sensul de drept industrial a evoluat in cadrul unor noi paradigme care pornesc de la studierea dreptului intreprinderii economice ca baza a activitatii comerciale. Aceasta conceptie porneste insa de la rolul intreprinderii in contextul legislatiei comerciale, existand o serie de state care isi bazeaza legislatia economica pe notiunea de intreprindere. In sistemul german un rol important il are studierea dreptului comercial in interiorul ramurii de drept - dreptul intreprinderii, cu toate ca ramura de drept comercial functioneaza distinct, cuprinzand doar ansamblul normelor juridice care reglementeaza faptele de comert ale comerciantilor, contractele comerciale, reprezentarea comerciala, firma comerciala, in timp de dreptul societatilor comerciale se studiaza distinct si cuprinde normele de organizare si functionare ale societatilor comerciale. In Franta chiar daca se folosesc denumiri specifice ca dreptul intreprinderii sau drept economic-acesta din urma avand o sfera de cuprindere mai larga, termenul cel mai des folosit este de dreptul afacerilor. Dreptul afacerilor ar avea menirea de a reprezenta un drept « microeconomic » al intreprinderilor in opozitie cu dreptul macroeconomic care reglementeaza economia in ansamblul sau. El cuprinde si elemente de drept public (drept fiscal, dreptul muncii) insa graviteaza in jurul nucleului de drept comercial insistand pe normele de desfasurare a activitatii comerciale.

Definirea dreptului comercial/dreptului afacerilor. Doctrina a retinut o serie de definitii ale dreptului comercial mai mult sau mai putin elaborate.

Ne vom opri in cele ce urmeaza asupra unei definitii simple care consideram noi ca surprinde elementele de rezistenta ale dreptului comercial.

Dreptul comercial este ansamblul normelor juridice apartinand dreptului privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorate din actele si operatiunile considerate de lege fapte de comert precum si raporturilor la care participa persoane ce au calitatea de comerciant.

Dreptul afacerilor desemneaza un ansamblu de reglementari legale care vizeaza o problematica vasta si se refera la activitatile comerciale in diversitatea lor de manifestare obligatiile comerciale propriu-zise contractate de catre comercianti, mai exact, contractele si documentele comerciale dar si obligatiile comerciale profesionale – adica acele indatoriri care revin comerciantilor ca obligatii profesionale specifice, precum si alte aspecte in care se concretizeaza sau care conditioneaza activitatea din domeniul afacerilor, cum sunt : raporturile de munca raporturile fiscale la care participa agentii economici in calitate de contribuabili, institutiile publice cu atributii in acest domeniu, publicitatea concurenta comerciala



Evolutia istorica a dreptului comercial

Istoria dreptului comercial este legata direct de evolutia societatii umane, de dezvoltarea comertului si de utilizarea monedei. De fapt, moneda este instrumentul economic care « civilizeaza » comertul. Putem vorbi despre o perioada ante-moneda cand trocul constituia o practica incetatenita. De altfel, virtutile trocului pot fi admirate si astazi el continuand sa constituie o forma a schimbului si in contemporaneitate in societatile sarace. Instrumentul de schimb – moneda si-a facut aparitia catre sfarsitul mileniului al II-lea in doua extremitati ale Asiei, in China si in Anatolia. Chinezii au descoperit metalurgia in secolul al XI-lea i.Hr. Prelucrand metalul ei au pus in circulatie piese de bronz de forme ciudate, cu inscriptii pitoresti : « nas de furnica », « cap de caine » etc. Cu prilejul raidului asupra Babilonului in 530 i.Hr. hititii au descoperit ca acolo se foloseau piese metalice pentru schimb. Au invatat mestesugul si l-au aplicat in valorificarea propriilor zacaminte de argint. Ei au intocmit liste prin care estimau produsele in « sicli », « stateri », « mini » si « talanti » (1 talant = 60 mini = 30,276 kg de argint).

Daca privim evolutia dreptului comercial din perspectiva aparitiei actelor care reglementeaza activitatea comerciala trebuie sa amintim primele coduri de legi.

In anul 2350 i.Hr. exista se pare primul cod de legi scris « Codul Urukagina » elaborat sub initiativa regilor mesopotamieni. Din pacate el nu a fost inca descoperit , dar in alte dovezi descoperite se face referire ca opera de codificare a diferitelor « ordonante administrative» existente. S-ar putea sa fi cuprins si reglementari comerciale. Prima reglementare legala gasita a fost « Codul Ur-Nammu » care data din 2050 i.Hr. se pare. Doar cinci articole au putut fi decriptate. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca sistemul juridic era specializat si functiona dupa principii foarte stricte. Avand in vedere comertul in acea perioada nu este exclusa existenta unor reglementari legale specifice comerciantilor. Codul lui Hamurabi de la 1700 i. Hr. reprezinta prima sursa scrisa gasita care reglementeaza raporturi comerciale. Codul cuprindea 282 de articole din care doar 35 se pot citi. Articolele 101-107 vorbesc despre raportul de drept a doua persoane dintre care una preda celeilalte bani sau marfuri in scopul de a realiza un castig. Codul cuprinde dispozitii speciale privind contractul de depozit si reglementeaza navigatia fluviala si incheierea de vase.

Reglementari privind drepturi vamale si taxe datand din anul 522 i.Hr. s-au gasit in China ceea ce releva existenta unei activitati comerciale intense.

Dreptul comercial nu s-a bucurat in China antica de o atentie deosebita datorita puternicei influente a religiei confucianismului care privea comerciantii ca cea mai de jos clasa sociala pe scara ierarhica. De abia in perioada 221-205 i.Hr. dinastia Qin a emis norme care priveau taxarea tranzactiilor comerciale.

In secolele V si IV i.Hr. activitatea comerciala a Greciei antice era cunoscuta. Legislatia oraselor grecesti era “simpla si adaptata la necesitati”. Majoritatea comerciantilor din Atena nu erau cetateni atenieni. Legislatia comerciala din Atena antica era dominata de asa zisele “legi emporiene” sau “legi ale pietii”.

Primele legi care s-au ocupat de comert au fost legile lui Solomon din Atena (anul 594 i. Hr). Ele permiteau luarea de dobanda, reglementau moneda, masurile si greutatile. Templele functionau la inceput ca banci sacre. La greci mai intalnim registrele comerciale, mandatele de plata, titlurile la ordin.

Din Grecia, dreptul influenteaza reglementarile juridice egiptene mai ales in timpul Ptolemeilor (323-31 i. Hr). Comertul bancar era monopol de sta si intreprinderile bancare se numeau « trapeze ».

Roma primitiva nu s-a indeletnicit cu comertul, activitatile preponderente fiind pastoritul si agricultura. O data cu expansiunea romana si transformarea sociala, Roma devine o piata comerciala si bancara importanta (sec. IV i.Hr.). In Roma nu a existat o clasa proprie a comerciantilor ceea ce poate fi explicat prin faptul ca sistemul de folosire a sclaviilor prezenta avantaje si in comert instituind dobandirea bunurilor direct prin sclavi micsorand raspunderea stapanului in functie de « averea sclavului ». Cicero vorbeste de faptul ca unii cetateni romani se indeletniceau cu comertul bancar. Folosind interpretari de texte istorico-literare si analogii fortate, consideram noi si exagerate, s-a ajuns la concluzia ca romanii ar fi consacrat « afacerile de banca » ca fapte de comert.




Dreptul roman consacra cateva reguli de drept menite a ocroti comertul ca actio tributoria, exercitoria si institutoria, lex Rhodia de jactu, precum si dispozitiile referitoare la foenus nauticum, argentarii si titlurile de credit. Romanii introduc un element de noutate, anume tratatele comerciale internationale care le asigurau privilegii comerciale in zonele invecinate imperiului. Initial, romanii foloseau in raporturile comerciale institutiile de drept civil urmand ca dupa aceea sa dezvolte institutii specifice dreptului comercial. Institutia falimentului capata in Roma antica contur si primeste o normare corespunzatoare. Uzurile comerciale incep a fi folosite in Roma in raporturile comerciale.

O data cu impartirea Imperiului Roman putem considera ca intreg edificiul juridic european capata o noua definire. Pe de o parte lumea catolica occidentala este devansata atat din punct de vedere comercial cat si al reglementarilor de stralucitorul Bizant. Comertul din zona Marii Negre devine inima comerciala a Europei, pe un continent aflat intr-o perpetua nesiguranta datorata valurilor de migratori.

Odata cu asezarea acestora si inceputul erei carolingiene dezvoltarea dreptului si a comertului revin la o dezvoltare normala. In Anglia o serie de reglementari normative comerciale reglementeaza raporturile comerciale intre anul 900 si 1300 (Regulamentul Monetar Englez 902-925, Legea Parteneriatului, 1109-1118, Legea oraselor medievale, Statutul comerciantilor 1283 si 1285, legea vanzarii ,1284etc.). Apar o serie de targuri care dobandesc o dezvoltare deosebita mai ales in bazinul Marii Mediterane.

Orasele state italiene adopta reguli proprii in timp ce in spatiul german, dreptul roman si germanic sunt repuse in drepturi.

Tot in aceasta perioada se infiinteaza breslele si corporatiile comerciantilor cu sisteme de reglementare a activitatii comerciale si cu aparate jurisdictionale proprii. Regulamentele purtau denumirea de Statute. Mai tarziu se formeaza corporatii principale sau comunitati sub denumirea de 'mercantia'. In 1299 gasim in Florenta un statut al bancherilor (societas composorum), iar mai tarziu, cu incepere din 1309 mai multe statute generale.

Cele mai importante statute sunt: Breve consulum mercatorum, Paris (1305), Breve curia maris, Paris, Statuti del arte di Calimala din Florenta (1301), Statutele din Bergamo (1457), Statutele din Bologna (1509), din Brescia (1429), din Cremona (1388), din Florenta (1312, 1320, 1324, 1393), din Milano (1396), din Piacenza (1321), din Roma (1317), din Verona (1318).

Din spatiul german se transmite catre intreaga Europa dreptul targurilor si iarmaroacelor care cuprinde ansamblul de reguli privind desfasurarea activitatii comerciale in acele zone. Uzurile si cutuma juca un rol important in lipsa unui drept scris. Foarte interesant este faptul ca aceste uzuri erau compatibile de la o cetate la alta, bazandu-se foarte mult pe principiile echitatii si a platei contributiei catre cetate.

Un rol important in conturarea principiilor dreptului medieval l-a avut etica crestina, principiu care a influentat si materia dreptului negustorilor. Etica crestina impune justul pret si justa masura. Dreptul canonic cuprindea unele reguli care erau negarea insasi a comertului. Dintre acestea dorim sa amintim  interzicerea dobanzii indiferent de cuantumul sau considerata a fi castig ilicit. Comerciantii sau negustorii vor duce o lupta dura cu aceste mentalitati reusind pana la urma sa infranga rezistenta Bisericii. Dreptul comercial este de fapt fructul necesitatii, iar autonomia sa este creatia clasei negustorilor, datorita puterii lor economice si organizarii lor politice.

Jurisdictia consulara reprezinta modalitatea practica de interpretare a dreptului negustorilor si la inceput se marginea la comerciantii inscrisi in matricolele corporatiei. Ea avea un caracter profesional, competenta tribunalelor consulare marginindu-se la acesti

Dezvoltarea dreptului a impus inlocuirea dreptului statuar si consuetudinar cu un drept scris. Prima tara care a trecut de la dreptul consuetudinar la cel scris pe tot teritoriul tarii a fost Franta. Un prim act a fost edictul lui Francisc al II-lea din august 1563 conform caruia comerciantii erau obligati sa supuna jurisdictiei comerciale cu caracter corporativ nascute intre ei, iar al doilea a lui Carol al IX-lea prin care au fost create jurisdictiile consulare aplicabile doar comerciantilor. Al doilea edict al lui Carol al IX-lea din 1565 enunta intr-o forma prescurtata ideea unei materii comerciale, iar pentru a fi aplicabila jurisdictia comerciala trebuiau intrunite doua conditii : calitatea de comercianti a partilor si calitatea comerciala.

Ludovic al XIV-lea si ministrul sau Colbert sunt initiatorii celei dintai codificatii a dreptului comercial si maritim cunoscuta sub denumirea de Ordonnance du Commerce sau « Code Savary » (1673), numit dupa comerciantul parizian Jaques Savary care a colaborat la redactarea lui si Ordonnance de la marine (1681). Elementul de noutate adus de ordonantele lui Ludovic al XIV-lea este consacrarea sistemului mixt obiectiv-subiectiv, prin definirea actelor de comert (numite faits de commerce), dar si mentinerea sistemului profesionalizarii comertului. In perioada revolutiei franceze o serie de conditii privind exercitiul industriilor si comertului au fost schimbate mai ales prin abolirea definitiva a corporatiilor de meserii privilegiate. O noua codificare a dreptului comercial se impunea.

Crizele politice au amanat adoptarea codurilor franceze civil si comercial. Impusa de Napoleon I, activitatea de codificare comerciala s-a fructificat prin adoptarea Codului Comercial (format de fapt din cinci legi votate separat) prin legea din 15 septembrie 1807. Noul Cod Comercial a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1808. Codul este divizat in patru carti> prima este intitulata « Despre comert in general » continand pe de o parte dispozitii generale privitoare la comercianti si obligatiile lor profesionale (titlurile 1, 2 si 4), iar pe de alta parte dispozitii speciale : societatile (titlul 3) , bursele si agentii de schimb (titlul 5), comisionarii (titlul 6), vanzarea comerciala (titlul 7) etc. Cartea a doua este consacrata reglementarii « dreptului maritim », iar cartea a treia falimentului, in timp ce cartea a patra jurisdictiei comerciale. Codul comercial nu este o opera originala asemeni codului civil francez. Cu cateva exceptii el a pastrat traditia vechilor reglementari comerciale. Din perspectiva istorica putem identifica o continuitate in conceptia legiuitului francez fata de elementele structurale ale dreptului comercial. Paralel insa, dezvoltarea economica, a impus marirea rolului actelor de comert in detrimentul persoanei comerciantului in calificarea comercialitatii actelor incheiate.

O serie de state ca Belgia, Olanda, Spania si Egipt au preluat Codul Comercial ca reglementare proprie. In Italia in 1808 se adopta primul Cod Comercial, inlocuit in 1882 de o formula mult mai complexa si riguroasa care a servit ca model pentru Codul comercial roman din 1887. In 1942 Italia a adoptat o reglementare unitara a dreptului privat astfel ca dreptul comercial nu se mai bazeaza pe o structura normativa proprie. Germania adopta Codul Comercial German (Handelsgesetzbuch) alaturi de Codul Civil (Bürgeliches Gesetzbuch) de abia in 1897 acestea intrand in vigoare in anul 1900. In doctrina germana a existat o discutie interesanta inca de la inceputul secolului al XIX-lea, anume daca opera de codificare legislativa trebuie sa preceada dezvoltarea doctrinei sau nu. In final si datorita problemelor politice s-a ales solutia dezvoltarii doctrinei si doar in momentul in care societatea era pregatita s-a trecut la codificare.

Teritoriul tarii noastre a facut parte, chiar si daca doar pentru aproape doua secole, din Imperiul roman unde aplicabil era dreptul roman. Chiar si dupa destramarea Imperiului roman o serie de institutii juridice romane si-au pastrat aplicabilitatea pe teritoriul tarii noastre completandu-se cu dreptul obstesc sau dreptul cutumiar. O lunga perioada de timp reglementarile juridice comerciale s-au confundat cu regulile de drept civil. Absenta unor reglementari comerciale distincte se explica prin lipsa unei dinamici importante a comertului, contactul direct comerciant – cumparator predominand viata economica.

In evolutia dreptului comercial roman un rol important l-a jucat « comertul de targ » reglementat de « obiceiul pamantului ». Consideram ca avand in vedere volumul de produse relativ scazut din zone, a existat un schimb de marfuri intens cu alte targuri din zona tarilor romane (Liovul, Leipzig, Cracovia etc). Un drept al comerciantilor nu se formeaza insa, la fel ca in marile targuri si orase europene. Despre o jurisdictie speciala pentru comercianti a breslelor nu putem vorbi ca fenomen generalizat, cercetatorii identificand dovezi privind judecarea unei « pricini comerciale » datand din secolul XVIII (1784, 1785). O « companie », adica o societate ia fiinta in anul 1636 la Sibiu.



Primele reglementari juridice codificate de natura comerciala le gasim in « colectiunea de legi » a lui Andronache Donici din 1814 cunoscuta si sub denumirea de Codul lui Andronache Donici sau Manualul lui Donici, care printre dispozitiile de drept civil si penal aminteste de « daraveniile comerciale » si « iconomicosul faliment ».

Codul Calimah sau « Codica tivila sau politiceasca a Principatului Moldovei » alcatuita de Andronache Donici, Cristian Flechtenmacher si altii pusa in aplicare la 1 septembrie 1817, consacra un capitol special concursului dintre creditori in caz de faliment. In Tara Romaneasca intalnim in « Legiuirea lui Caragea » pusa in aplicare la 1 septembrie 1828 opera logofatului Stefan Nestor Craiovescu si a lui Atanasie Hristopol cateva dispozitii cu privire la anumite operatiuni comerciale.

Regulamentele Organice din Tara Romaneasca si din Moldova sunt acte juridice cu caracter constitutional, care insa reglementeaza si infiintarea tribunalelor comerciale si definesc actele de comert.

In Regulamentul Organic al Moldovei se stipula « ca in pricinile negutatoresti se vor aduna din condica de comert a Frantei toate dispozitiunile ce vor fi potrivite la starea lucrurilor din Moldova, care se vor pune in randuiala si se vor talmaci romaneste spre a sluji de regula in toate pricinile negutatoresti ».

Astfel, putem spune ca aceasta reglementare defineste Codul Comercial Francez ca parte a sistemului de drept comercial national.

La acest fapt se adauga decizia Adunarii Legiuitoare a Munteniei din 1840 de a adopta Codul Comercial Francez din 1808 cu modificarile sale din 1835 si la care s-au mai adaugat unele dispozitii din Regulamentul Organic. Legea de la 10 decembrie 1863 extinde aplicarea acestui cod si in Muntenia.

La 31 octombrie 1882 a fost adoptat in Italia noul Cod Comercial. Ministrul Justitiei din Romania, Eugeniu Stanescu, a instituit in 1884 o comisie pentru intocmirea unui cod comercial luandu-se ca model Codul italian. Comisia a intocmit un proiect cu putine abateri fata de Codul Italian. Propriu zis nu au fost lucrari preparatoare, discutii sau rapoarte aprofundate. Autorii sai mentionau ca preluarea majoritatii textelor din legislatia comerciala italiana si germana a avut in vedere presupunerea ca « intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat se vor stabili intre natiuni o uniformitate de legiuiri comerciale ».

Proiectul a fost prezentat Parlamentului in toamna anului 1885, adoptat la 15 aprilie 1887 si promulgat prin Decret Regal la 16 aprilie 1887. El a intrat in vigoare la 1 septembrie 1887. Regulamentul pentru punerea in aplicare a fost dat la 7 septembrie si publicat in Monitorul oficial la 10 septembrie 1887. A mai aparut si un regulament de serviciu si contabilitate al sindicilor tribunalelor judetene publicat la 20 iunie 1895.

Pe langa Codul Comercial Italian si Codul Comercial francez s-au mai folosit si alte acte normative europene ca decretul italian din 14 decembrie 1882 pentru aplicarea Codului Comercial Italian, Codul de Comert german din 1861, legea cambiei din Germania din 1848, legea belgiana din 5 mai 1872 asupra gajului comercial si contractului de comision. Codul comercial roman adoptat in anul 1887 este impartit in patru parti (carti). Cartea I (art.1-489) Despre comert in general, Cartea II (art.490-694) Despre comertul maritim, Cartea III (art. 695-888) Despre faliment si Cartea IV (art. 889-971) Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor.

Adoptarea Codului comercial a dus la dezvoltarea intensiva si extensiva a comertului din perioada ante si interbelica fiind completat cu o serie de reglementari speciale foarte importante ca, de exemplu, Legea burselor de comert din 23 august 1929, legea registrului comertului din 10 aprilie 1930, legea comertului de banca din 8 mai 1934 etc.

In Transilvania pana la 1918 s-a folosit Codul de comert ungar influentat de vechiul cod comercial german promulgat prin legea din 17 decembrie 1862 (ADHGB). In cele 566 de articole acesta reglementa situatia comerciantilor, societatilor comerciale, actelor de comert etc. Cu toate acestea istoria reglementarilor comerciale din Transilvania incepe inca din anul 1772 cand in timpul Mariei Tereza s-a aplicat legea austriaca a falimentului, Norma cridalis de la 4 iulie 1772, legea bancrutei , Falittenordung, din 1734 promulgata la 7 octombrie 1772 si legea comerciala si cambiala din 1717 revizuita in 1763 si intrata in vigoare la 1 noiembrie 1772.

In Bucovina s-a aplicat vechiul cod comercial german si legile comerciale speciale din Austria. In Basarabia, reglementarile comerciale rusesti erau in vigoare.

Un nou Cod Comercial roman elaborat in 1936 trebuia sa intre in vigoare dupa promulgarea din 1938, la 1 martie 1940. El a mai fost o data modificat si republicat urmand sa intre in vigoare la 15 septembrie 1940. Prin legea nr. 951 din 31 decembrie 1940 intrarea in vigoare a fost amanata fara termen. El nu a fost pus niciodata in aplicare. Codul comercial nou era structurat in trei carti si un titlu preliminar. Titlul preliminar se ocupa de determinarea sferei de aplicatie a dreptului comercial, adica de definirea actelor de comert sau a materiei comerciale, cartea intai despre persoane, cartea a II-a despre obligatiuni si despre contracte si cartea a III-a despre concordatul preventiv si despre faliment.

O data cu trecerea la economia planificata, Codul Comercial a ramas aplicabil doar raporturilor juridice de comert exterior, insa si aici cu numeroase restrictii.

Revolutia din 1989 a adus o serie de transformari si in ceea ce priveste economia de piata. S-a trecut de la un sistem economic centralizat la o economie de piata concurentiala. O serie de acte normative importante au acompaniat dificilul drum de armonizare la regulile economiei de piata. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, legea nr. 31/ 1990 privind societatile comerciale, legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, legea nr. 58/1998 legea bancara, legea 21/1996 legea concurentei, legea nr. 136/1995 privind asigurarile etc. in ciuda modificarilor si completarilor ulterioare creeaza regulile de desfasurare a competitiei economice dupa mecanismele economiei de piata.

In procesul care a premers aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, Romania a facut o serie de demersuri pentru adoptarea acquis-ul comunitar. In ceea ce priveste acquis-ul comunitar comercial, adica ansamblul de reguli juridice dupa care se desfasoara comertul in sistemul comunitar, procesul de conformare al legislatiei romanesti este inca in curs.

Rezumat

Studiul dreptului comercial este deosebit de important pentru studentii economisti, dar in acelasi timp poate ridica o serie de probleme daca nu clarificam conceptele de la inceput. In aceasta unitate de curs ne-am oprit asupra definirii dreptului comercial si am urmarit modul in care dreptul comercial sau ansamblul normelor juridice aplicabile activitatii comerciale si comerciantilor au acompaniat dezvoltarea economiei de la stadiul sau incipient in forma sa cea mai dezvoltata, economia de piata.

TESTE PENTRU AUTOEVALUARE

1. Codul Comercial roman a fost adoptat in: a) 1807 b) 1878 c) 1887 d) 1882; 2. Primele reglementari juridice codificate de natura comerciala le gasim in: a) Codul Calimah sau « Codica tivila sau politiceasca a Principatului Moldovei »; b) « colectiunea de legi » a lui Andronache Donici; c) Regulamentul Organic al Moldovei; d) Codul Comercial roman.

Reglementari privind drepturi vamale si taxe datand din anul 522 i.Hr. s-au gasit in: a) Grecia; b) China; c) Egipt; d) Mesopotamia.

4. Dreptul canonic: a) interzicea dobanda; b) nu interzicea dobanda.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 535
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site