Latura subiectiva a infractiunii: notiune si structura

Latura subiectiva a infractiunii: notiune si structura

Potrivit art. 17, alin. 1 C. pen., care defineste conceptul de infractiune, aceasta se caracterizeaza - asa cum s-a aratat in explicatiile anterioare - prin cele trei trasaturi esentiale: existenta unei fapte (actiune sau inactiune si rezultat) care prezinta pericol social, savarsirea acestei fapte cu vinovatie si existenta unei norme incriminatoare care sa prevada fapta respectiva, considerand-o infractiune.

Astfel, in continutul constitutiv al fiecarui tip particular de infractiune coexista o latura obiectiva si o latura subiectiva.

La fiecare infractiune, latura obiectiva a acesteia are in structura sa, in mod obligatoriu, urmatoarele elemente: elementul material constand in actiunea sau inactiunea incriminate, urmarea sau rezultatul socialmente periculos si raportul de cauzalitate dintre actiune sau inactiune si urmarea socialmente periculoasa.

Latura subiectiva a continutului oricarei infractiuni consta in totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihica a faptuitorului, sub raportul constiintei si vointei sale, fata de materialitatea faptei savarsite (actiune sau inactiune, rezultat, raport de cauzalitate), pentru ca acea fapta sa constituie infractiune. Aceasta reprezinta un complex de stari de constiinta specifice, care preced si insotesc actele exterioare (actiunea, inactiunea) si care sunt dirijate in vederea producerii anumitor urmari periculoase sau, chiar daca nu sunt dirijate in acest scop, produc astfel de urmari, datorita usurintei sau neglijentei faptuitorului.

Latura subiectiva se deduce totdeauna din latura obiectiva si are ca si componenta esentiala si indispensabila vinovatia si ca elemente secundare mobilul si scopul. Constatarea mobilului si scopului nu este necesara, in cele mai multe cazuri, pentru realizarea continutului legal al infractiunii, chiar daca sunt prezente in latura subiectiva a fiecarei infractiuni concrete.