Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Notiuni generale despre obligatii

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Notiuni generale despre obligatii

Definitia si elementele raportului juridic de obligatie. 2. Clasificarea obligatiilor.




1. Definitia si elementele raportului juridic de obligatie.

Rolul obligatiilor in viata juridica este determinat de faptul ca ele stau la baza oricarui raport de drept, fiind intalnite in toate materiile dreptului.

In dreptul roman, notiunea de obligatie a fost inteleasa initial ca o legatura pur materiala intre debitor si creditor (vinculum corporis), dar dezvoltarea societatii romane a facut ca aceasta notiune sa devina o legatura pur juridica (vinculum juris) care permitea creditorului sa-i pretinda debitorului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, avand posibilitatea de a recurge la executarea silita asupra bunurilor debitorului.

In principal, obligatia este analizata ca un raport juridic stabilit intre creditor si debitor. Creditorul este subiectul activ al raportului obligational, iar debitorul este subiectul pasiv, care se indatoreaza fata de creditor la executarea unei prestatii.

Obligatia civila este raportul juridic stabilit intre doua sau mai multe persoane, In continutul caruia intra dreptul subiectului activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor – si caruia ii revine indatorirea corespunzatoare - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva

Elementele obligatiei. Structura raportului juridic de obligatie implica trei elemente: subiectele, continutul si obiectul.

Subiectele raportului juridic de obligatie. Raportul juridic obligational, ca orice raport juridic, se stabileste intre persoane fizice sau juridice. El presupune, in mod necesar, doua subiecte: subiectul activ si subiectul pasiv.

Subiectul activ este denumit creditor, adica persoana care are incredere in cel care se obliga, iar subiectul pasiv poarta denumirea de debitor, deoarece datoreaza creditorului o prestatie determinata.

Desi subiectele oricarui raport juridic de obligatii civile au denumirile de creditor si debitor, termeni proprii obligatiilor civile in general, in fiecare raport obligational subiectele poarta denumiri specifice naturii lui: vanzator-cumparator; locator-locatar; mandante-mandatar; asigurator-asigurat etc.

De cele mai multe ori, partile dintr-un raport juridic de obligatie au dubla calitate, de subiect activ si subiect pasiv (contractele bilaterale), dar sunt si raporturi de obligatii in care o parte este numai creditor si cealalta numai debitor (contractele unilaterale, raporturile juridice create prin savarsirea unui fapt ilicit).

Continutul raportului juridic de obligatie. Continutul raportului juridic de obligatie cuprinde toate drepturile subiective ale creditorului, carora le corespund obligatiile debitorului. Continutul raportului juridic de obligatie se stabileste prin vointa partilor, ori este determinat prin lege, dupa cum izvor al obligatiei il constituie actul civil sau un alt izvor decat actul juridic al partilor.

Obiectul raportului juridic de obligatie. Raportul juridic de obligatie are ca obiect prestatia la care s-a obligat debitorul, prestatie ce poate fi pozitiva (a da, a face) sau negativa (a nu face).

2. Clasificarea obligatiilor.

1). In functie de obiectul lor:

a) - obligatia de a da – este indatorirea de a constitui sau a transmite un drept real;   

- obligatia de a face – este indatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu ori de a preda un lucru;

- obligatia de a nu face – are un continut diferit, dupa cum este corelativa unui drept absolut – inseamna indatorirea generala de a nu face nimic de natura a aduce atingere acelui drept – ori unui drept relativ – inseamna a nu face ceva ce ar fi putut face daca debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere.



Aceasta clasificare prezinta importanta in ceea ce priveste clasificarea actelor juridice (ex. contractul de renta viagera – obligatie de “a da”; contractul de vanzare cu clauza de intretinere – obligatie de “a face”) si a posibilitatii aducerii la indeplinire silita a obligatiilor.

b) – obligatii pozitive – sunt obligatiile de “a da” si “a face”;

--obligatii negative – sunt obligatiile de “a nu face”.

Aceasta clasificare prezinta utilitate practica in ceea ce priveste punerea in intarziere a debitorului.

c) – obligatia de rezultat (determinata) – acea obligatie care consta in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat (ex. obligatia vanzatorului de a preda lucrul vandut);

-- obligatia de diligenta (de mijloace) – acea obligatie care consta in indatorirea debitorului de a pune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat, fara a se obliga la insusi rezultatul preconizat (ex. obligatia asumata de avocat fata de clientul sau este o obligatie de mijloace, iar nu de rezultat).

Clasificarea prezinta interes sub aspect probatoriu.

2). Dupa opozabilitatea lor, se impart in:

a) obligatie obisnuita – este acea obligatie civila care incuba debitorului fata de care    s-a nascut. Este o obligatie opozabila “intre parti”, ca si dreptul de creanta;

b) obligatie opozabila si tertilor (scriptae in rem) – este acea obligatie care se naste in legatura cu un lucru si care isi produce efectele si asupra unei terte persoane care dobandeste ulterior un drept real asupra lucrului respectiv chiar daca aceasta persoana nu a participat in vreun fel la nasterea raportului juridic ce are in continut acea obligatie. De exemplu, obligatia cumparatorului imobilului inchiriat de a respecta locatiunea contractata de catre vanzator;

c) obligatie reala (propter rem) – este indatorirea ce revine, potrivit legii, detinatorului unui bun, in consideratia importantei deosebite a unui astfel de bun, pentru societate (sunt asemenea obligatii: cea a detine un teren agricol si de a-l cultiva, cea de a detine un bun patrimonial national si de a-l conserva, etc.).

3). In raport de sanctiunea ce asigura respectarea lor:

a) obligatia perfecta – este acea obligatie civila a carei exercitare este asigurata in caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune in justitie si obtinerea unui titlu executoriu ce poate fi pus in executare silita;

b) obligatia imperfecta (numita si naturala) – este acea obligatie – tot juridica – a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, dar odata executata de buna voie de catre debitor, acesta din urma nu are dreptul sa pretinda restituirea prestatiei (ex. potrivit art. 1092 C.civ. “Orice plata presupune o datorie;ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii”). Obligatiile civile imperfecte sunt prevazute de lege, izvorasc dintr-un act sau dintr-un fapt juridic, numai ca fie se nasc fara sanctiunea actiunii civile in justitie (cum este cazul obligatiei din joc si prinsoare), fie pierd aceasta sanctiune datorita trecerii timpului (obligatia naturala aparuta ca urmare a indeplinirii termenului de prescriptie extinctiva).

Sanctiunea juridica a obligatiei naturale nu o constituie calea ofensiva a actiunii, ci calea pasiva a exceptiei (a apararii).

c) obligatia morala – este acea obligatie care fara a fi prevazuta de vreo norma juridica, din anumite considerente de onoare, din motive de ordin etic, este insusita de catre o persoana (de exemplu, obligatia de inzestrare a copiilor la casatorie, obligatia de a acorda intretinere copilului celuilalt sot).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1017
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site