Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


POLITICA COMERCIALA COMUNA

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



POLITICA COMERCIALA COMUNA

Politica comerciala comuna este, alaturi de PAC sau Politica transporturilor, una din marile politici comune originare, puternic influentata de Uniunea Vamala a Comunitatii Europene. Din momentul in care statele membre au renuntat in favoarea Comunitatii la stabilirea libera a taxelor vamale fata de tarile terte si tinand cont de locul primordial ocupat de taxa vamala in politica comerciala externa, ansamblul relatiilor comerciale ale statelor membre se gasesc 'comunitarizate' de facto.




1. Domeniul politicii comerciale comune

In preambulul Tratatului de la Roma se arata ca va contribui, printr-o politica comerciale comuna, la eliminarea progresiva a restrictiilor din comertul international.

Notiunea de acord de comert imbraca un caracter functional, chiar institutional, datorita procedurilor specifice de incheiere. Art. 113 (noul art. 133) determina cadrul aproximativ al domeniului competentei comerciale comunitare.

1.1. Politica comerciala in expansiune continua

Dispozitiile art. 113 (noul art. 133).1 prevad ca 'politica comerciala comuna europeana este bazata pe principii uniforme', ceea ce inseamna recunoasterea caracterului exclusiv al competentei comunitare in materie comerciala. In calitate de Uniune vamala, Comunitatea Europeana a privat statele membre de esentialul competentelor lor in materie comerciala, iar Curtea de Justitie a confirmat acest monopol comunitar .

Art. 113.1 reglementeaza domeniul de aplicare al politicii comerciale si o concentreaza in jurul a 5 mari teme.

1.1.1. Domeniul initial

In sensul art. 113 (noul art. 133), se pot distinge in mod traditional masurile referitoare la importuri si cele referitoare la exporturi.

a. Masuri referitoare la importuri

Modificarile tarifare mentionate in art. 113 (noul art. 133) se diferentiaza de 'modificarile sau suspendarile autonome ale taxelor tarifului vamal comun'.

Distinctia facuta de art. 113 (noul art. 133) intre acorduri tarifare si acorduri comerciale, ca al doilea titlu de competenta comunitara, nu este dintre cele mai convingatoare, datorita stransei legaturi dintre cele 2 categorii.

Notiunea de acord comercial poate sa includa celelalte masuri de politica comerciala mentionate in art. 113 (noul art. 133), cum este 'uniformizarea masurilor de liberalizare'.

In prezent, ca urmare a instituirii OMC, 'regimul comun aplicat importurilor' rezulta dintr-un Regulament al Consiliului din 22 decembrie 1994 , care confirma libertatea importurilor fara sa excluda, insa, orice restrictie cantitativa.

b. Masuri referitoare la exporturi

Dispozitiile art. 113 (noul art. 133).1 prevad 'politica de export' intre componentele politicii comerciale comune.

'Regimul comun al exporturilor' consta, in principal, in afirmarea principiului libertatii exporturilor, sub rezerva anumitor produse si sub rezerva unei proceduri de informare si de consultare, in caz de dificultate pentru piata europeana.

In legatura cu dispozitia din art. 113 (noul art. 133), textul art. 112 (noul art. 132) reglementeaza concret 'ajutoarele la export', care pot consta in ajutoare directe (credite, subventii) sau indirecte (exonerare a sarcinilor sociale sau fiscale, promovarea produselor exportate).

Consiliul, la propunerea Comisiei, a adoptat directivele de armonizare, intre care se numara instituirea unei polite comune de asigurare de credit pe termen mediu si lung sau pe termen scurt, ori liniile directoare pentru acordarea anumitor credite la export .

1.1.2. Extinderea politicii comerciale comune

Curtea a admis de-a lungul jurisprudentei o extindere progresiva a domeniului politicii comerciale. Astfel, in Avizul sau 1/75 din 22 noiembrie 1975 , ea nu a acceptat un regim de finantare de ajutoare locale la export in politica de export in sensul Tratatului. Curtea se va pronunta, totusi, in favoarea extinderii la politica comerciala comuna, plecand de la principiul conform caruia competentele comunitare nu ar putea ramane definitiv stabilite si nu ar putea sa se limiteze la simplele probleme de taxe vamale si restrictii cantitative.



Totusi, CJCE nu a mai ezitat sa includa in politica comerciala comuna acordarea de Comunitate a unui sistem de preferinte generalizate in favoarea tarilor terte mai putin dezvoltate .

2. Uniunea Europeana in relatiile comerciale

internationale

Datorita intensitatii schimburilor comerciale intre Statele sale membre, Comunitatea a ajuns foarte repede – chiar de la Europa celor 6 - la rangul de prima putere comerciala a lumii, fiind pe primul loc in ce priveste exporturile (aproximativ 20,2% fata de 15 % Statele Unite si 12% Japonia) si pe al doilea loc in ce priveste importurile (18,5%) dupa Statele Unite (20%), dar inaintea Japoniei (8,7%) .

Relatiile comerciale cu restul lumii sunt numeroase, dovada fiind cele 165 de state straine reprezentate oficial pe langa Comunitate, ca si cele 122 misiuni diplomatice trimise de Comisie pe langa tarile terte.

2.1. Relatiile comerciale cu tarile cele mai avansate

Relatiile Uniunii Europene cu tarile bogate au drept cadru principal GATT/OMC si au un caracter multilateral. Ele se concretizeaza in numeroase acorduri multilaterale comerciale, cum ar fi cele de la Marrakech care au pus capat rundei Uruguay.

2.1.1. Acordurile bilaterale

Acordurile bilaterale cu Statele Unite se situeaza oarecum intr-o perspectiva conflictuala, mai ales in materie agricola, cu Acordul privind substantele oleaginoase sau cele incheiate dupa largirile succesive ale Comunitatii, care permit Statelor Unite sa-si mentina exporturile agroalimentare privilegiate sau in domeniul siderurgic sau aeronautic.

Deosebit este, insa, proiectul de acord de liber schimb transatlantic (NTM) dintre Comisia Europeana si Statele Unite, avand ca obiect instituirea intre parti a unei zone de liber schimb, in care, cea mai mare parte a taxelor vamale si a altor restrictii ar fi eliminata progresiv. La 27 aprilie 1998, Consiliul, insa, a considerat acest proiect ca pe un simplu 'parteneriat economic transatlantic'.

2.1.2. Acordurile regionale in spatiul
economic european (EEE)

Acest tip de acorduri sunt incheiate cel mai adesea cu organizatii internationale terte sau cu Statele lor membre grupate si iau, in general, forma zonelor de liber schimb sau de uniune vamala, care, insa, trebuie sa respecte disciplina impusa de GATT/OMC, si, mai ales, regula de baza a schimburilor comerciale.

Comunitatea a fost, insa, in dezacord cu GATT, deoarece Acordurile de asociere incheiate cu terte tari, mai ales in curs de dezvoltare, aduceau atingere regulilor comertului international, atat in privinta principiului reciprocitatii in eliminarea barierelor vamale, cat si datorita excluderii agriculturii si a altor sectoare de la liberalizarea schimburilor.

Spatiul Economic European a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1994, obiectivul sau vizand numai realizarea unei zone vaste de liber schimb, dar si asocierea la piata unica a celor 7 membri AELE, deja foarte legati economic de Comunitate.

Acest Acord reproduce o mare parte de reguli fundamentale care formeaza piata comuna: libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor.

In realitate, SEE nu a avut succesul scontat. El se voia un regularizator al procesului de largire a Comunitatii, servind ca anticamera pentru statele care impartaseau conceptiile economice, dar care nu impartaseau inca viziunile politice. Dar lucrurile au evoluat diferit. De la 1 ianuarie 1995, trei dintre participanti au aderat la Uniunea Europeana iar Elvetia a iesit prin referendum din EEE. Spatiul Economic European exista azi, dar este redus la un ansamblu format, in afara celor 15, din Norvegia, Islanda si Liechtenstein.

2.1.3. Acordurile cu aplicare generala

Aceste acorduri confirma caracterul multilateral al comertului international intrucat au vocatia de a lega ansamblul statelor membre ale GATT si ale OMC ultimele fiind constituite de Acordurile de la Marrakech din 15 aprilie 1994.

Ele au fost semnate initial de 119 State si au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1995.

a. Acordurile multilaterale

Acordul asupra marfurilor (Anexa 1A a OMC) reprezinta partea cea mai detaliata a acordurilor de la Marrakech si se integreaza 'dreptului general' al GATT asa cum a fost elaborat din 1947.



Pe langa regulile generale, acordul asupra marfurilor include o serie de reguli specifice care se inscriu in cuprinsul celor 12 acorduri particulare: cinci dintre ele fusesera deja adoptate la capatul Rundei de la Tokyo din 1979, mai ales acordurile privind obstacolele tehnice la comert, acordul asupra valorii taxei vamale, sau acordul privind subventiile si cel privitor la masurile antidumping. Alte sapte acorduri constituie noi angajamente rezultand din acordurile de la Marrakech si un caracter sectorial cu privire la agricultura, la masurile sanitare si fitosanitare sau cu privire la textile.

Acordul general asupra comertului serviciilor (GATS) constituie un prim pas catre liberalizarea schimburilor mondiale in lume in acest domeniu. Este vorba de un text cadru care stabileste regulile generale privind schimburile de servicii, dar care cuprinde, de asemenea, si dispozitii specifice pentru sectoare determinat, ca si liste nationale precizand serviciile si activitatile pe care statele sunt pregatite sa le deschida concurentei. In aceasta privinta, Franta a obtinut inlaturarea sectorului audiovizual datorita 'exceptiei nationale culturale' si aceasta cu toate ca presiunea ramane puternica, mai ales din partea Statelor Unite si a anumitor membri ai Comisiei pentru ca acest sector sa fie integrat regulilor comertului international.

In sfarsit, acordul cu privire la drepturile de proprietate intelectuala (TRIPS) priveste mai ales brevetele, drepturile de autor si drepturile conexe, desenele si modelele ca si indicatiile geografice. El prevede o protectie intarita a programelor de calculator, a marcilor de fabrica sau de comert ca si a desenelor si brevetelor.

b. Acordurile plurilaterale

Cele patru acorduri plurilaterale formeaza anexa 4 a acordului OMC si constituie prelungirea acordurilor incheiate in 1979, in runda Tokyo.

Acordul privind aeronavele civile il prelungeste pe cel din 1979 prevazand reguli specifice cu privire la subventii si masuri compensatorii in domeniul aeronauticii civile, impunand reguli de proba mai stricte pentru statele care se plang din cauza subventiilor acordate aeronauticii de adversarii lor. Totusi, esential ramane conflictul americano-european prin intermediul societatilor Airbus si Boeing cu privire la natura si intinderea ajutoarelor directe si indirecte pe care le acorda cele 2 entitati constructorilor respectivi.

Cel mai important acord plurilateral se dovedeste, insa, cel cu privire la pietele publice, la care participa Comunitatea, Statele Unite, Japonia, ca si un anumit numar de alte tari si inspirat din regulile comunitare cu privire la pietele publice. Acest acord privind pietele publice prevede deschiderea catre concurenta internationala a pietelor publice purtand asupra unor volume financiare mai mari de 300 milioane de euro.

2.2. Relatiile intre Uniunea Europeana si
noile tari industrializate (NPI)
2.2.1. Fundamentul relatiilor cu NPI

Grupul NPI este foarte eterogen si intocmirea unei liste, chiar aproximative, pare dificila. Pe ea figureaza un numar de tari din sud-estul asiatic, dintre care cei 4 dragoni: Hong Kong, Singapore, Coreea de Sud si Taiwan, dar si tari ca Thailanda, Filipine, Malaezia. Ca si in alte tari din lume, observam grupari in piete comune sau organizatii economice regionale. Asociatia Natiunilor din Sud-Estul Asiei (ANASE sau ASEAN) care reuneste 7 tari din subregiune, joaca un rol de federator economic din ce in ce mai important .

Comunitatea Europeana a incheiat cu NPI un mare numar de acorduri, care sunt considerate ca acorduri bilaterale de 'comert' si 'cooperare', dar unele sunt interregionale, mai ales cu ANASE si MERCOSUR. Aceasta ultima organizatie, instituita in 1991, grupeaza Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay si Chile, in calitate de asociat, din 1996, Mercosur fiind elementul de legatura al dezvoltarii economice in America Latina.

2.2.2. Continutul relatiilor cu NPI

Acordurile cu NPI, care se bazeaza, de regula, pe art. 113 (noul art. 133) sau pe art. 228 (noul art. 300) si 235 (noul art. 308) contin o latura comerciala si o latura de cooperare, care justifica recursul la art. 235 (noul art. 308). Relatiile comerciale se bazeaza pe un tratament nepreferential, atunci cand nivelul economic al partenerului o permite, sau preferential, atunci cand este apropiat de subdezvoltare (ex. Malaezia, Bangladesh).

Cea mai mare parte din aceste acorduri contine o clauza 'politica' vizand dezvoltarea 'dialogului politic' dintre Uniunea Europeana si partenerii sai. Prin acest ansamblu, Uniunea contribuie la reglementarea pasnica a diferendelor in regiunile adesea tulburate de conflicte frontaliere sau de instabilitate politica cronica, care fac ravagii intr-un numar de State ale subregiunii. Dialogul politic permite, de asemenea, purtarea unei actiuni pozitive in favoarea stabilizarii democratice si a respectarii drepturilor omului.

2.3. Relatiile Uniunii Europene cu tarile din
Europa Centrala si de Est (PECO)

Legaturile cu Europa de Est au un caracter specific pentru a nu spune sui generis, care pune in aplicare ansamblul instrumentelor politice, economice, juridice si altele ale relatiilor exterioare ale Comunitatii.

Aceste relatii au cunoscut in ultimii 10 ani o evolutie spectaculoasa, ceea ce a dus la a recunoaste oficial Comunitatea Europeana si la o pozitie de pre-aderare la UE. In prezent, relatiile dintre Uniunea Europeana si PECO se desfasoara pe doua directii cadre juridice distincte: un cadru multilateral orientat spre o sustinere economica generala a PECO si un cadru bilateral destinat sa serveasca ca trambulina in vederea viitoarei aderari.

2.3.1. Programele multilaterale de ajutor
acordat PECO


Lansat cu ocazia Reuniunii la Varf a sapte tari industrializate la Paris in iulie 1989, Programul PHARE (Polonia, Ungaria, asistenta la restructurarea economiilor) grupeaza, pe langa donatori, 24 de tari si institutii internationale. Acesta are ca obiect acordarea de ajutoare de urgenta beneficiarilor in 5 domenii considerate prioritare: ajutor alimentar si restructurare agricola, ameliorarea accesului la piata, incurajarea investitorilor, formarea profesionala si cooperarea in domeniul mediului.

La 19 martie 1997, Comisia a procedat la o importanta reorientare a programului, in cadrul strategiei de preaderare, ea a decis o divizare a creditelor in 2 parti: 30 % pentru dezvoltarea institutionala, adica un fel de „punere la punct” democratica si 70 % pentru finantarea investitiilor, in special in domeniul mediului, transporturilor, calitatii vietii.

Comunitatea a lansat in 1991 programul TACIS, program de asistenta tehnica pentru noile state independente rezultate din fosta URSS. Acest program se adreseaza si celor 13 tari PECO si vizeaza realizarea proiectelor in sectoare ca resursele umane (formare, sistem social), energia, transporturile, restructurarea intreprinderilor ca si distributia de produse agro-alimentare.

2.3.2. Relatiile bilaterale dintre UE SI PECO.
Acordurile de asociere

Initial comerciale, apoi de cooperare, acordurile cu tarile PECO au imbracat, incepand cu anul 1993-1994, forma asocierii. Ele au fost chiar rebotezate incepand cu 1995 ca acorduri europene vizand permiterea unui 'dialog structurat' intre cei mai inalti responsabili politici ai Comunitatii, ai Statelor membre si ai PECO. Pe plan economic, aceste acorduri vizeaza intarirea schimburilor comerciale intre parti, care raman la ora actuala destul de limitate (intre 7 si 8% din totalul importurilor si exporturilor UE).

Perspectiva aderarii tarilor PECO la UE primeaza, dupa ce Consiliul European de la Essen din decembrie 1994 a luat decizia de principiu favorabila largirii la tarile din PECO si a definit cu aceasta ocazie 'o strategie de preaderare', procesul a cunoscut o puternica accelerare dupa Tratatul de la Amsterdam, iar Comisia a publicat un document de lucru si de reflectie intitulat Agenda 2000 destinata, in principal, pregatirii importantei reforme PAC si coeziunii economice si sociale, in perspectiva largirii.



Aviz 1/75 Aranjament OCDE din 11 noiembrie 1975, Recueil, p. 1355, Aviz 1/78 cauciuc natural 4 octombrie 1979 Recueil, 2871.

n.3285/94, JOCE L 349, 31 decembrie 1994 .

Regulament nr. 2603/69 din 20 decembrie 1969, 324, 27 decembrie 1969.

Decizia 93/112 din 14 decembrie 1992, JOCE L 144.

Recueil, p .1355.

26 martie 1987, Comisia Consiliul 45/86 Recueil p. 1493

Dubois, Bluman, op. cit., p. 189.

J. Dubois s.a., op. cit., p. 195






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 893
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site