Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Piata comuna a fortei de munca

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Piata comuna a fortei de munca.

1. Libera    circulatie a fortei de munca si accesul liber la angajare




Libera circulatie a persoanelor este menita sa conduca, din punct de vedere economic, la crearea unei Piete Comune a fortei de munca, iar politic vorbind la o mai pronuntata coeziune a popoarelor comunitare, la dobandirea unei ,,cetatenii comunitare'[1].

Pe de alta parte, libera circulatie a fortei de munca are menirea de a produce un echilibru pe piata muncii, permitand somerilor din regiunile care se confrunta cu aceasta problema sa se deplaseze fara nici o piedica spre alte zone care reclama o penurie de muncitori, o inflatie de locuri de munca neocupate.

Sediul materiei se gaseste in art. 48 - 49 ale Tratatului de la Roma instituind CEE, ca o continuare a dispozitiilor, reglementand libera circulatie a marfurilor si o premisa pentru cele referitoare la libera circulatie a serviciilor si capitalurilor[2].

De altfel, primele masuri de sprijinire a libertatii de miscare a lucratorilor au fost luate in 1964, cand cei care practicau o profesiune liberala au dobandit, ca urmare a uniformizarii calificarilor profesionale, dreptul de a-si practica meseria in oricare dintre statele membre. Mai tarziu, in 1985 s-a impus principiul recunoasterii reciproce a pregatirii si a calificarilor profesionale, astfel ca orice diploma ori grad universitar acordate intr-un stat membru pentru cel putin 3 ani de studii sunt, de atunci, recunoscute si in celelalte state comunitare.

Prin Tratatul de la Roma a fost reglementata libera circulatie a muncitorilor comunitari in Comunitate, libertate vazuta ca ,,dreptul de a raspunde la oferte privind locuri de munca, de a se deplasa in acest scop pe teritoriul statelor membre, de a ramane pe teritoriul acestora pentru a desfasura o activitate precum si de a ramane pe teritoriul unuia din statele respective dupa ce o persoana a desfasurat o activitate' . Mai mult, art. 48 paragraful 2, cere statelor membre sa aboleasca ,,orice discriminare intre muncitori, bazata pe nationalitate, cu privire la angajare, remunerare si celelalte conditii de munca si angajare '. In schimb, acelasi paragraf 3 aduce o restrictie importanta libertatii de miscare a muncitorilor, in sensul ca permite acestor state sa limiteze dreptul liberei circulatii pentru ratiuni de ordine publica, securitate publica ori sanatate publica.

De altfel, in art. 7A al Tratatului Comunitatii Europene prin care se instituie ,,piata interna', se subliniaza faptul ca, dreptul la libera circulatie se aplica tuturor si comporta obligatia de a suprima toate controalele la frontierele interioare', iar in art. 8A se precizeaza ca ,,orice cetatean al Uniunii are dreptul de a circula si de a se stabili liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitarilor prevazute de legislatia comunitara'.

Reglementarilor inscrise in Tratatul C.E.E. le-au fost conferite mai multa coerenta si consistenta prin intermediul unei bogate legislatii derivate[4] (directive si regulamente), dintre care se evidentiaza: Directiva 68/360 privind drepturile de intrare si de rezidenta ; Regulamentul nr. 1251/70 privind dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa angajarea in acel stat; Directiva nr. 64/221 privind dreptul statelor membre de a deroga de la prevederile liberei circulatii pe motiv de ordine publica, securitate ori sanatate publica, s.a.

Beneficiarii: In principiu, drepturile acordate prin art. 48 al Tratatului C.E.E. sunt recunoscute muncitorilor si familiilor lor . Problema care s-a pus a fost aceea a precizarii cu exactitate a sferei semantico-juridice a notiunii de „muncitori'. Astfel, pentru a transa disputa in jurul acestui subiect, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, care are drept sarcina tocmai asigurarea respectarii dreptului in interpretarea si aplicarea tratatelor Comunitatii, a precizat cu claritate ca legislatia comunitara vizeaza „muncitorii' in sensul dreptului comunitar si nu ai dreptului national, termenul „muncitor' desemnand, de aceea „persoanele angajate in tara gazda, cele care se afla in cautarea unui loc de munca si care anterior au fost angajati, persoanele incapabile de munca datorita bolii ori accidentarii suferite in timpul angajarii in tara gazda, persoanele care au atins varsta normala de pensionare in timpul desfasurarii activitatii in tara gazda' . Se observa de aici ca se acorda o semnificatie mult mai larga notiunii de ,,muncitor salariat'.



Trebuie precizat insa ca numai muncitorii din statele membre au libertatea de a circula in cadrul comunitar (desi fiecare stat stabileste, prin norme interne, nationale, cine ii sunt cetatenii precum si modalitatile de pierdere si dobandire a cetateniei).

Cat priveste activitatea prestata, aceasta trebuie sa indeplineasca ori sa derive dintr-un scop economic, desi poate fi doar una ocazionala ori cu timp partial, si sa fie efectiva, iar nu benevola.

Conform Regulamentului nr. / 168 (art. 10 si membrii familiei muncitorului emigrant au si ei drept de rezidenta. in acest context, „familia' trebuie inteleasa ca incluzand pe ,,sotia muncitorului (ori sotul, daca sotia e muncitor) si descendentii lor, care sunt in intretinerea lor, (deci copii pana la 21 de ani) precum si rudele intretinute, in linie ascendenta, ale muncitorului si ale sotiei lui'. E necesar insa, ca seful de familie sa-si fi exercitat el insusi dreptul la libera circulatie. ,,Daca membrii de familie sunt cetatenii unor state terte iar capul familiei nu si-a exercitat acest drept, acestia nu pot revendica dreptul de rezidenta, in sensul dreptului comunitar'.



Idem, p.112-130.

Alexei Potiga, Institutii specializate pentru apararea drepturilor omului, in Rev. Administrarea publica, nr. 2/2002,p.67-68.

Art. 48 paragraful 3 Tratatul de la Roma.

Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii. Reglementari interne si comunitare, Editura Rosetti, Bucuresti, 2003, p.10

A se vedea Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992; Conventia de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale, publicata in Jurnalul oficial al Comunitatilor Europene nr.L.266 din 9 octombrie 1980.

Nicolae Voiculescu, op. cit.,p.14

Idem, p.143






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 748
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site