Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AdministratieDrept


Separatia puterilor – teorie, principiu, conditia a statului de drept

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Interpretarea legii penale
Testamentele privilegiate
OPERA LEGISLATIVA A IMPARATULUI JUSTINIAN
Fluviile internationale. Canalele maritime. Dreptul marii (in special).
PLURALITATEA DE INFRACTIUNI
RAPORTUL JURIDIC PENAL
CONTINUTUL DREPTULUI DE AUTOR - DREPTURILE PERSONALE
NUMELE (notiune, caractere juridice , dobandire)
Interzicerea pactelor asupra unei mosteniri viitoare
SOLUTIONAREA PASNICA A DIFERENDELOR INTERNATIONALE

Separatia puterilor – teorie, principiu, conditia a statului de drept

§ Evolutia istorica a teoriei separatiei puterilor.




Separatia puterilor in stat a devenit o dagma a democratiilor leberale si garantia esentiala a securitatii individului in raporturile lui cu puterea. Schema clasica a separarii puterilor este pe cit de simpla, pe atit de ambitioasa si generoasa.

Statul are de indeplinit trei functii fundamentale:

a)     edictarea regulilor generale – functia legislativa;

b)     aplicarea sau executarea acestor regului – functia executiva;

c)     rezolvarea letigiilor care apar in procesul aplicarii legilor – functia jurisdictionala.

Exercitarii fiecarei functii in corespundere cu o «putere» – puterea legislativa, puterea executiva, puterea judecatoreasca. In fine fiecare putere este incredintata unor organe destincte; puterea legislativa a parlamentului; puterea executiva – sefului statului si Guvernului; puterea judiciara - organele judecatoresti. Punerea in «echilibru» a acestor puteri, prin distribuirea judiciara a atributiilor si inzestrarea fiecareia cu mijloace eficiente asupra celorlalte, stabilind astfel tendinta inerenta naturii umane – de a acapara intreaga putere si de a abuza de ea, este conditia armoniei sociale si garantia libertatii umane. Asadar, «greutatea» si «contra – greutatea» in talerile puterilor pentru ca nici una dintre acestea sa le domine pe celelalte. N-ar fi deci vorba deci de o «separare a puterilor», cit mai ales de relativa lor autonomie si dependenta lor reciproca: 'echilibrul puterilor'.

«Epoca puterilor» a cristalizat insa o teorie cu vocatia eternitatii ale carei surse – fie si numai sub forma unei empatii – se afla in antichitate. Istoricii Herodot, Tucidide si Xenofon ne-au lasat dovezi si reflactii despre organizarea puterilor si inceputurile divizarii ei in Sparta si mai ales in Atena.

Primul autor de drept constitutional, chiar de drept constitutional comparat, care, desi nu au elaborat teoria separarii puterilor in stat, a sugerat –o prin descrierea facuta statului atenian– este Aristotel– aceasta enciclopedie a antichitatii, acest miracol pritre miracole grecesti. 54

In celebra sa lucrare «Politica», filosoful grec, a constatat existenta unui stat a unor organe diferite, cu atributii precis determinate, precum Adunarea Generala, Corpul Magistratilor (functionarilor) si Corpul Judecatoresc.

«In orice stat – spune Aristotel – sint trei parti. Aceste trei parti, odata bine organizate, statul intreg este , in mod necesar bine organizat el insusi. Cea dintii este Adunarea Generala, care delibereaza cu privire la afacerile publice; a doua este Corpul Magistratilor, caruia trebuie sa I se hotarasca natura, atrbutiile si modul de numire: a treia este Corpul Judecatoresc»55

Se observa astfel ca descrierea lui Aristotel avea doar semnificatia uznei simple constatari a relatiilor de organizare a statului elen, si nu putea fi pusa in nici o legatura cu separarea puterilor.

Ideea a fost prezentata, in timpul evului mediu, in tezele scolii dreptului natural, in lucrarile lui Grotius, Wolf, Pufendorf, care au constat diferitele atributii ale statului, fara a intrezari, insa conceptul de separatie.

54 – Deleanu I., «Drept Constitutional si institutii politice», 1992, Cluj – Napoca», p.25

In Franta a fost formulat pentru prima data in secolul al XVI – lea de scriitorul Jean Bodin. In lucrarea sa «Tratat asupra Republicii», autorul ne vorbeste despre impartirea dreptatii, sustinind ca ea nu trebuie sa fie supusa ambitiei printilor si fanteziei poporului. Ideile lui Jean Bodin s-au raspindit, inlesnind intelegerea doctrinei separarii puterilor.

Lui John Locke (1632-1704), filosof si jurist englez, ii revine meritul de a fi cercetat pentru prima data, mai metodic si intr-o noua lumina, teoria separarii puterilor.

Locke a avut influienta mai mare in Franta decit in Anglia, deoarece ideile sale s-au bucurat de mai multa putere in Franta. Englezii de pe vremea lui Locke, nu aveau motive grave de nemultumire. Ei vedea ca institutiile locale, cu toate nedreptatile inevitabile, erau eficiente si suportabile. Din optimismul oficial a lui Locke avea sa ia nastere Contractul social a lui Rousseau, Declaratia drepturilor omului si cetateanului si Declaratia de independenta americana. Locke si-a expus conceptia cu privire la organizarea si functionrea statului in celebra sa lucrare intitulata “Essay on civil government” (1960). Filosoful englez arata ca in orice stat exista trei puteri: legislativa, executiva si federativa. Fiecare dintre ele au functiile sale deosebite. El sustine ca puterea legislativa trebuie sa apartina parlamentului, fiind considerata puterea suprema in stat, deoarece are dreptul de a crea legi si este acea putere care are dreptul sa indice cum trebuie sa fie folosita autoritatea statului pentru pastrarea comunitatii si a membrilor ei. Ea specifica regulile de comportare generale si obligatorii si sanctiunile pentru persoanele ce au incalcat aceste reguli.

Puterea executiva este formata pentru supravegherea indeplinirii legilor. Aceasta putere adopta hotariri pe anumite probleme concrete cu legile permanente si le executa, folosind forta memebrilor societatii. Puterea federativa este orientata la asigurarea securitatii societatii in relatiile externe. Ea se ocupa de problemele razboiului si pacii,

coalitiilor si uniunilor, asigura raporturile juridice cu persoanele straine sau cu alte state. 56

Daca se deosebebesc dupa functiile pe care le indeplinesc, conform conceptiei lui Locke, puterile trebuie sa fie separate. In toate monarhiile moderate si in guvernele concret organizate puterea legislativa si executiva se afla in diferite miini. 57 In conceptia lui Locke, puterea legislativa trebuie sa apartina parlamentului, dupa cum am mentionat mai sus, iar puterea executiva limitata la aplicarea legilor si la rezolvarea unor cazuri car nu puteau fi prevazute si reglementate prin lege, urma sa fie incredintata monarhului. Puterea centrului federal era incredintata tot regelui si avea in competenta sa dreptul de a declara razboi, si a face pace Cu toate ca aceste doua puteri se deosebesc una de alta, ele sunt unite aproape tot timpul, si respectiv n-ar trebui de devizat si divizat in miinile diferitor persoane. Aceasta idee Locke o motiva cu prin faptul ca ambele puteri necesita, in scopul realizarii lor, forta de constringerea a statului, fiind periculos de a fi date sub conducere diferita, dearece poate duce la dezordine. 58 Nu este necesar, presupunea Locke, ca organul legislativ sa activeze permanent, chiar si atunci cind el nu are nimic de facut. Dar daca legile, formate intr-o perioada scurta de timp, au nevoie de excutare neintrerupta si de supravegherea acesteia executari, este necesar ca tot timpul sa activeze puterea, care ar supraveghea executarera legilor. Ca urmare puterea legislativa si executiva deseori sunt separate. 59 Locke milita pentru ideea separarii puterilor in stat si din anumite motive politice.


56 . Локк Д., «Избранные филосовские произведения», Москва, т 2, p 83-84.

57 – Нарский И.С., «Джон Локк и его теоретическая система», Москва, 1989, p. 9

58 – Лакк Дж., «Избранные филосовские произведения», Москва, 1960, Т. 2, p. 85.

op. Cit., p.84.

Tendinta starii a treia de a renunta la dreptul feudal si de a stabili in societate un sistem de drept adecvat epocii respective, bazat pe cerintele dreptului natural, nemijlocit a acutizat problema protectiei si garantarii libertatilor individuale in societate. O asemenea garantie Locke o vedea in separarea puterilor. “Libertatea in Anglia isi gaseste un sprigin important in separatia puterilor. Separatia puterilor si o Constitutie bine organizata rar va pacatui impotriva principiilor sale si repede isi va corecta incalcarile.” 60

Elaborind teoria separarii puterilor, Locke a avut scopul de a stabili conditiile, in prezenta carora organele supreme ale puterii numai au posibilitatea de a-si concentra puterea obsoluta si de a abuza de imputernicirile sale in detrimentul intereselor statale. In separarea puterilor Locke vedea “o metoda de limitarea a unor obuzuri” din partea celor carora oamenii le-au dat puterea supra lor, o metoda de a limita atentatele si a preintimpina abuzul acelei puteri, pe care ei au transmis-o din miini numai pentru binele sau, dar care a inceput sa fie folosita in detrimentul lor. 61


Charles de Montesquieu (1689-1755) in celebritatea scrierii “L- esprit des lois” da o formulare precisa si clara acestei teorii a separarii puterilor, care va forma unul din punctele principale ale programelor revolutiilor burgheze. Scopul ideilor sale - garanteaza securitatii cetatenilor de fara de lege si abuzuri de putere, asigurarea libertatii politice a a cetatenilor in stat – demonstreaza ca anume dreptul reglementeaza, principalele relatii dintre societate si stat. Conform teoriei lui Montesquie nici o putere nu trebuie sa intervina in sfera competentei altei puteri, dar fiecare dintre ele, aparindu-se de un

eventual amestec, se considera in drept sa controleze si sa retina o alta putere, preintimpinind savarsirea unor incalcari de competenta, a unor abuzuri de putere sau instaurarea despotismului in stat.

“ In fiecare stat spunea Montesquieu – sunt trei genuri de puteri: puterea legislativa, puterea executiva ce se ocupa de chestiunile dreptului international si puterea ce se ocupa de chestiunile dreptului civil.” 62



Cu toate acestea, invatatura lui Montesquieu despre separarea puterilor nu se limiteaza la principiile diviziunii muncii in organizarea constitutionala a statului, dar presupune si refacerea fortelor sociale din societate. Autorul teoriei separarii puterilor vedea ca intr-o societate organizata se duce permanent lupta pentru putere, la incalcarea drepturilor si securitatii cetatenilor, transformarea sau chiar moartea statului. Pentru a acorda o mai mare stabilitatea si pentru a asigura liberatatea politica si securitatea tuturor cetatenilor Montesquieu propunea sa se imparta puterea intre anumite paturi sociale. Intr-o viziune relativ recent exprimata, Montequieu a invocat principiul “devide et impera”, folosit pina atunci de conducatori politici vrind sa-l puna in slujba democratiei omului. 63

El nu recunostea o libertate politica acolo, unde separarea puterilor avea numai un aspect al divizarii constitutionale al organelor de stat, deoarece toate functiile principale le ocupa persoane din unul si acelasi grup social sau chiar clasa. “Astfel” in Venetia – argumenta Montesquieu – Senatul Mare detine puterea legislativa, pregadiile – puterea executiva, cvarantiile - puterea judecatoreasca. Dar e rau ca toate aceste tribunale diferite sunt formate din persoane ce fac parte din aceiasi casta, si ca urmare le reprezinta una si aceiasi putere”. 64


62 . Мотекскё Ш., «О духе законов // Избранные произведения», Москва, 1995, p.290.

63 . Berceanu B.,”Princiupiul separatiei puterilor in opera lui Montesquie”//Studii de drept romanesc, nr 1, 1990.

Мотекскё Ш., «О духе законов // Избранные произведения», Москва, 1995, p.291.

Asa dar, putem evidentia principiile teoretice ce conduc la determinarea unui stat liber in conformitate cu invatatura lui Montesquieu principiul separarii puterilor in stat, principiul retinerii reciproce a puterilor de a savarsi anumite incalcari al e dreptului, principiul repartizarii puterilor de stat intre diferite paturi sociale din societate. Ne convingem inca o data ca aparitia si dezvoltarea teoriei separarii puterilor a fost un rezultat al tendintelor oamenilor de a limita intr-o oarecare masura autoritatea absoluta a monarhiei.

Conform teoriei lui Montesquieu, puterea legislativa se prezinta “numai ca exprimarea vointei generale ale statului”. Destinatia ei principala este de a exprima dreptul in legi obligatorii pentru toti cetatenii. Savantul francez considera ca cel mai bine este cind puterea legislativa apartine intregului popor, adica ar fi vorba de o democratie directa, dar in cazul unui stat mare, cum este Franta, de exemplu, acest lucru este imposibil. In aceasta situatie el presupune ca puterea legislativa urma sa fie formata din doua camere – reprezentantii aristocratiei. Pentru adoptarea unui act normativ se cere consemtamintul ambelor camere.

Puterea executiva in proiectul unui stat liber apare ca un organ executiv al vointei generale a statului. Aceasta putere numai executa legile formate de adunarea legislativa. Montesquieu afirma ca puterea executiva este limitata prin natura sa. El considera ca cel mai reusit este de a acorda puterea monarhului “deoarece aceasta latura a guvernarii aproape de fiecare data necesita o actiune rapida, cel mai bine se realizeaza de catre unul decit de multi.” 65


65- Мотекскё Ш., «О духе законов // Избранные произведения», Москва, 1995, p.295-296.

Din alte considerente, puterea executiva trebuie sa fie incredintata unei persoane ce nu depinde adunarea legislativa, pentru a evita concentrarea a doua puteri, fapt ce poate ameninta libertatea cetatenilor. “Montesquieu considera necesar ca puterea executiva sa poata opri hotaririle corpului legislativ si sa-l dizolve deoarece el ar putea lua in miinile sale toata puterea si ar deveni

dispotic. Din contra puterii legislative, nu trebuie sa i se acorde dreptul de a opri puterea executiva, deoarece in asa fel, s-ar putea retine bunul mers al lucrurilor, insa ea trebuie sa supravegheze excutarea corecta a legilor si in cazurile abaterilor observate sa traga la raspundere ministrii prin intermediul carora activeaza monarhul. Insusi monarhul trebuie sa ramina inafara raspunderii, deoarece el ar fi dependent de adunarea legislativa, care in asa cazuri ar fi primit o suprematie nelegitima asupra puterii executive. 66

Puterea judecatoreasca , in teoria lui Montesquieu, “pedepseste si rezolva conflictele dintre persoanele particulare, pe cind celelalte doua puteri reglementeaza problemele comune intr-un stat liber. In dependenta de aceasta, liberatatea si securitatea cetatenilor depinde foarte mult de functionarea puterii judecatoresti. Sarcina judecatoreasca este de a examina cazul in asa mod, ca hotarirea sau sentinta instantei de judecata intotdeauna sa fie numai aplicarea exacta a legilor” 67


Totusi, teoria separarii puterilor in stat isi pastreaza forta ei de atractie, mai putin insa valoarea ei explicativa. Este insa prea inradacinata ca sa poata fi repudiata si inca folosirea cita vreme nu avem o alta. Aceasta teorie a separarii puterilor, degajat din doctrina omonima, ramine inca o dagma de politica constitutionala. 68

Новгородцев П.И., «На путях к правовому государству», Москва, 1992, p 25.

Cit. P-290-291

68 – Deleanu I., “Drept constitutional si institutii politice”, Cluj – Napoca, 1992, vol.I, p.28.

§ 2 Continutul principiului separarii puterilor

la etapa actuala.

De la Montesquieu pina astazi teoria separarii puterilor a fost permanent in centrul atentiei savantilor constitutionalisti, dar si a practicii constitutionale. Majoritatea savantilor i-au adus laude, altii au criticat-o, socotind-o chiar si “eroare stiintifica”.

Teoria separarii puterilor aparea in acele conditii ca expresie a luptei pentru putere ce se ducea intre monarh, aristocratie si burghezie. Ea urmarea inlaturarea dispotismului, echilibrarea si amornizarea fortelor sociale in lupta.

Din punct de vedere istoric, principiul separarii puterilor se infatisa ca principiu al suveranitatii nationale, ca o arma de razboi dirijata impotriva puterii absolute a monarhului. Revolutia franceza la inceputurile sale a vazut in separarea puterilor mijlocul pentru a dezarticula vechea autoritate monarhica absoluta, deoarece pentru revolutie “executivul era regele carcerele Bastiliei, intr-un cuvint, regimul cu toate abuzurile si ororile sale.”

Din punct de vedere politic, principiul separarii puterilor a fost considerat ca generator de libertati politice, prin echilibrul si colaborarea puterilor separate apartinind in mod necesar “statului constitutional” “de drept”, unde este asigurata “demnitatea persoanei in care exista “domnia dreptului”.

Cea dintii aplicatie practica a principiului separarii puterilor a fost realizata de statele americane care in secolul al XVIII – lea, se gaseau in plina revolutie constitutionala. Incepind inca din 1780, primele constitutii ale statelor Masssachusetts, Marzland, Virginia, New – Hampshire, introduc acest principiu. Ulterior, Constitutia statelor federale, ai caror creatori au fost Hamilton, Madison, Jay, adopta principiul separarii puterilor sub forma intreita de putere legislativa, executiva si judecatoreasca.

In anul 1791 Revolutia franceza introducea acest principiu in “Declaratia drepturilor omului”, care in articolul 16, se exprima astfel: “Orice societate in care garantia drepturilor nu-i asigurata, nici separarea puterilor determinata nu are Constitutie.” 69

Totodata aceste constitutii au prevazut ca fiecare din functiile statului sint indeplinite de anumite organe statale distincte si independente unul fata de celalalt, adica fiecare activeaza fara vre-un amestec din partea celorlalte doua. “Din aceste considerente la baza principiului separarii puterilor se afla mecanismul de rectificare reciproca intre puteri si de asigurare a unui echilibru functional intre ele.” 70 Trebuie de mentionat ca nici Montesquieu nici constitutiile mentionate, cu mici execeptii, n-au privit separarea puterilor, in mod strict, adica, in sensul unei izolari absolute. Raspunzind la eventualele obiectii ca separatia puterilor presupune izolarea lor, Montesquieu mentiona: “Aceste trei puteri ar trebui sa ajunga la un punct mort. Dar, intrucit datorita, mersului necesar al lucrurilor, ele sunt silite sa functioneze, vor fi nevoite sa functioneze de comun acord.” 71

Ulterior, principiul separarii puterilor a stat la baza organizarii de stat a tuturor statelor democratice, ele fiind consacrate, explicit sau implicit, in constitutiile acestor state.


69 – Gh. Tanase, “Separatia puterilor in stat”, Bucuresti, 1994, p.5-13.

70 – Negru B., “Coraportul autoritatilor publice”//Administrarea publica” Chisinau, Nr 1, 1997, p.3.

71 – Draganu T., “Drept constitutional si institutii politice”, vol I, Bucuresti, 1996, p.31.

a.    Separarea puterilor in organizarea de stat a

Marii Britanii

Anglia nu are o constitutie in intelesul stiintific de act fundamental unic, care sa cuprinda normele ce reglementeaza organizarea ei sociala politica. Din aceasta cauza, incercarea de a proceda la analizarea organizarii de stat prin prisma separarii puterilor reclama explicatii prealabile cu privire la formele juridice, care in totalitatea lor dau substanta constitutiei engleze.

Conform doctrinei engleze, Constitutia Marii Britanii este formata din mai multe categorii de norme juridice. Ele sunt cuprinse in dreptul statutar si in dreptul judiciar, in obiceiul constitutional, precum si in asa numitele norme consultative. In doctrina engleza aceste acte constitutionale sunt cunoscute sub denumirea de “Bibliile Constitutiei engleze”; Magna Charta Libertatum, Habeas Corpus si Billul Drepturilor care dateaza respectiv din 1215,1679 si 1689.

Pornind de la normele juridice invederate mai sus, voi prezenta in continuare, in ce masura organizarea de stat a Marii Britanii se sprigina pe separarea puterilor si care sunt raporturile dintre organele statului: Parlamentul, Coroana, Cabinetul, Justitia. 72





72 – Gh. Tanase gheorghe “Separatia puterilor in stat, Marea Britanie, SUA; Franta, Romania”, Bucuresti, 1994, p.49.

Puterea legislativa in Marea Britanie o reprezinta Camera Comunilor.

Doctrina engleza imparte evolutia Camerei Lorzilor, de regula in patru perioade:

de la mijlocul secolului al XIV – lea, care a adus bifurcarea parlamentului in dou camere, pina in secolul al XVI –lea;

din secolul al XVI – lea pina la Restauratia Stuartilor in 1660;

de la Restaurtie pina la Reforma electorala din 183

De la 1832 pina in zilele noastre. 73

In prima perioada Camera lorzilor executa atributii legislative si judiciare. Legiferarea in aceasta perioada se realiza prin intermediul statului si petitilor. Numai pe la mijlocul secolului al XV –lea s-a introdus procesul modern de legislatie prin bill (proiect de legi).

De aceea cea mai importanta dintre prerogativele Camerei Lorzilor era cea judiciara. Din organ cu atributii legislative, camera lorzilor putea dupa imrejurari sa se transforne in Curtea Suprema de Apel, si totodata, in curte de prima instanta. In prima calitate judeca erorile judiciare ale Curtilor ordinare de justitie. Ca organ de prima instanta ea judeca pe lorzi si inalti functionari ai statului pusi sub acuzitie de Camera Comunelor.

In a doua si a treia perioada, respectiv din secolul al XVI – lea pina la reforma electorala din 1832 atributiile Camerei Lorzilor au fost reduse. Puterea judiciara pe care o detinuse in trecut in calitate de organ suprem de apel s-a pastrat.Totodata Camera Lorzilor continua sa aiba puteri coordonate cu Camera Comunilor. Pe tot timpul secolului al XIX – lea


Camera Lorzilor dispunea, pe linga dreptul incontestabil de a lua parte la activitatea legislativa, si de dreptul de a participa pina la un punct de chestiuni de taxare.

O data cu Reforma Electorala din 1832 a inceput a patra faza in evolutia Camerei Lorzilor si implicit, incetarea suprematiei lorzilor.

A fost redus dreptul de veto de la doi ani pina la un an. Camera Lorzilor nu are comitete permanente sau temporare proprii. Prezenta a 30

de mebri la sedinta camerei este suficienta ca hotaririle luate sa fie valabile.

Referitor la organizarea si functionarea Camerei Lorizilor, ele au la baza reguli stravechi, unele de origine feudala, foarte indepartata.

In evolutia Camerei Comunilor se pot destinge trei perioade:

De la primul Parlament “model” din 1295 pina la instaurarea monarhiei constitutionale in 1688;

De la 1688 pina la reforma Electorala din 1832

De la 1832 pina in prezent.

Doctrina enegleza retine mai multe imprejurari care au favorizat suprematia Camerei Comunilor. In primul rind se are in vedere faptul ca dupa revolutia Engleza s-a introdus fixarea bugetului anual pentru intretinerea armatei, care se convoaca o data pe an si ceea ce dadea o deosebita importanta a Camerei Comunilor.

In al doilea rind, modul de a acorda subsidii coroanei, se deosebea ca procedura de ceea ce fusese pina acum.

In virtutea regulilor in “Standing orderes” Camera Comunilor isi alege in prima sesiune a noii legislaturi, un presedinte, care poarta denumirea de speaker.

Prin aceste reguli el este independent si i se acorda drepturi importante.

Potrivit regulamentului interior Camera Comunilor isi constituie trei tipuri de comisii: Comitetul intregii camere, Comitetele permanente si celelalte comitete. 74

Puterea executiva a Marii Britanii o exercita Coroana si Cabinetul.

In conceptia medievala, Coroana exercita un drept propriu. Dupa Revolutia din secolul al XVII – lea, Coroan a isi obtine puterile de la Parlament. Numai dupa aceasta data, la 1700, s-a facut ceea ce doctrina engleza numeste un “Act of Settelement”, adica de asezare a legii prin care se confera coroana – monarhului.

La inceputul activitatii sale cabinetul colabora cu Parlametul si deseori aceasta colaborare era indreptata impotriva tendintelor Coroanei de a reinvia sistemul de privilegii de altadata. Si totusi cabinetul are atributii de stabilire a liniilor generale ale politicii interne si externe ale tarii, controleaza administratia, acorda posturi, titluri si onoruri, dispune de initiativa financiara si domina de fapt intreaga viata financiara a statului. 75

Evolutia puterii judecatoresti a cunosut urmatoarele etape:

Sub domnia lui Hrenric al II –lea, cand Curia Regis se organizeaza si stabileste un drept comun pentru intreaga tara. In etapa a doua s-a dezvoltat institutia Lordului Cancelar si asa numita “Curte a Cancelariei”. In anii de domnie a lui Henric al VIII – lea si Eduard al VI –lea este situata cea de a treia etapa, cind o parte din legile tarii sunt scoase de sub autoritatea dreptului canonic.


Gherghe Tanase, Op. Cit., p-53-58.

75 – Gh. Tanase Gheorghe, op. Cit., p. 61-31,71.

A patra periaoda este situata in timpul Revolutiei Burgheze, cind dreptul exclusiv al Parlamentului de a face legi este definitiv. In sfirsit a cincea perioada dateaza din secolul al 19 –lea, o parte din legile vechi sunt parasite si o serie de legi sunt adoptate la cerintele timpului.

Curtea Cancelariei a fost pe linga administratia Lordului Cancelar, cu competenta de a judeca cazurile care fusese decise in celelalte curti ale dreptului comun, dar a caror solutie nu satisface pe impricinati.

Inafara de Curtea Cancelariei au fost cristalizate si cele trei curti principale: Curtea Bancii regelui, Curtea Debatereelor Comune si Curtea Tezaurului.

Atit vechile curti cit si Curtea Cancelariei au fost definisate prin legile doi 1873 si 1875. A luat nastere o inalta Curte de Justitie in care se judeca atit dupa regulile dreptului comun cit si dupa regulile echitatii.76

Si deasupra tuturor organelor statului se situiaza partidile politice, care dirijeaza si conduce intreaga viata politica a tarii, asigurind preponderenta unuia sau altuia din organele statului, in functie de interesele de partid.


76 – Gh. Tanase Gheorghe, op. Cit, p. 84-86.

Separarea puterilor in organizarea de stat a SUA.

Constitutia americana adoptata in 1787 de catre conventia de la Philadelphia a pus la baza organizarii de stat principiul separatiei puterilor. Atit de mult a fost apreciat acest principiu incit “stramosii Constitutiei atribuiau erorile guvernarii ---- necunoasterii separatiei puterilor.” Iar Madison, vorbind despre separarea puterilor spune ca:

“nici un adevar politic nu au o mare valoare intrinseca”.

Principiul separarii puterilor a avut de la inceput ca scop de a inlatura din organizarea de stat americana suprematia organului legislativ. principiul separatiei puterilor a fost consacrat atit la nivelul statelor, prin

ingradirea atributiilor executivului si largirea prerogativelor adunarii reprezentative, cit si la nivelul confideratiei, insa in detimentul Congresului, deoarece prerogativele cele mai insemnate arau detinute de organele statelor. 77

In constitutia americana trebuie observat ca sistemul constitutional american a mers cu radicalismul separarii puterilor atit de departe incit admite independenta absoluta intre puterea executiva si puterea legislativa. In virtutea acestui radicalism nu se permite puterii executive sa participe la dezbaterile puterii legislative, fiindu-i refuzat si dreptul de initiativa legislativa. Pe de alta parte, puterii legislative i se tagaduieste dreptul de imixtiune in guvernare. Ministrii (secretarii de stat) numiti de presedinte sunt raspunzatori numai fata de acesta, ei neavind nici un raspuns fata de congres. 78


77 - david P. Cure; Constitutia SUA” , Iasi, 1992, p.1

78 – Ivanov V., “Structura statala a SUA”, Chisinau, 1993, p. 54-55.



Acest sistem, construit pe o excesiva prudenta fata de puterea executiva a reusit sa functioneze ca urmare a faptului ca Presedintele, fiind ales de intreaga natiune si nu de Parlament (Congres), are o foarte mare autoritate, iar Senatul, organul legislativ, care reprezinta statele federale, are un rol important in administratie, deoarece Presedintele este obligat

sa-i obtina consimtamintul pentru numerele in unile functii, cit si pentru perfectarea celor mai importante acte internatinale. 79

Referitor la sistemul instantelor judecatoresti, constitutia americana cuprinde referiri separtae, marginindu-se sa se formuleze in articolul III,

sect 1, ca “Puterea judiciara in SUA” se exercita catre Curtea Suprema si de Curtile Inferioare pe care Congresul le va infiinta.

Indicatorii la Curtea Suprema, in numar de noua, sunt numiti de presedintele SUA, la propunerea si cu aprobarea Senatului, dintre avocatii cu un stagiu de cel putin zece ani. 80

Ca instanta de repaus si apel, Curtea Suprema judeca recursurile si apelurile impotriva hotaririlor date de celelalte instante federale. Ca instanta de fond, judeca infractiunile comise de reprezentantii diplomatici si consulari, precum si acele litigii in care una din parti este un stat membru al Federatiei.

Doctrina americana considera puterea judiciara ca elementul cel mai stabil al separatiei puterilor, afermind ca functia judiciara este cea mai putin politica.

Rezumind evolutia separatiei puterilor in organizarea de stat, nu se poate sustine ca in cei 205 ani de la adoptarea Constitutiei federale executivul si judiciarul s-au situat in fruntea celorlalte organe.


79 - Gh. Tanase Gheorghe, Op. Cit., p.91-92-100.

80 – Ivanov V., “Imputernicirile presedintelui SUA”//Legea si viata”, N 11-12,1991,p.60.

Au fost momente in istoria constitutionala a SUA, cind legislativul si-a exercitat functiile sale constitutionale, opunindu-se incercarilor executivului si judiciarului de a nu respecta stricta separare a puterilor. Mai mult, presedintele Wilson a vorbit chiar despre o guvernare a Congreselor. Alti autori au avansat in epoci, au definit parerea potrivit careia Guvernul SUA era un guvern al judecatorilor, pentru ca acestea erau acei care, prin competenta lor de a aprecia constitutionalitatea legilor, aveau adesea ultimul cuvint. Dar majoritatea constitutionalistilor scot la evidenta cresterea constanta a influientei executivului. 81


81 – Ivanov V., “Structura statala a SUA”, Chisinau, 1993, p. 60-70.

Separarea puterilor in organizarea de stat a Frantei

In Constitutia Franceza actuala, adoptata in 1958, nu este nici un articol in care ar mentiona direct despre prezenta principiului separarii puterilor in stat. Insa ne putem usor convinge ca acest princiupiu este situat la temelia Constitutiei Republicii Franceze, luind cunostinta doar de titlurile legii fundamentale: Titlul II “Presedintele Republicii”; Titlul III – “Guvernul”; Titlul IV “Parlamentul”; Titlul V - “Raporturile intre Palament si Guvern”; Titlul VIII – “ Autoritatea judiciara”; si Titlul IX - Inalta Curte de justitie”. Nu trebuie de trecut cu vederea si continutul al.1 al Preambulului aceleiasi Constitutii. 82

“Poporul francez proclama francez atasamentul sau fata de drepturile omului si fata de principiul suveranitatii nationale, care este definit in declaratia din 1789 confirmat si completat prin preambula Constitutiei din 1946”.

Constitutia Republicii Poloneze adoptata la 2 aprilie 1991, stabileste prin intermediul art.10 atit principiul separarii puterilor in stat, cit si concret indica care organe ale puterii de stat sint situate in fruntea ramurilor puterii ce se evidentiaza reesind din acest principiu. Al. 1 art.10 stabileste: “Orinduirea de stat a Republicii Poloneze se bazeaza pe separarea si egalitatea puterii legislative, puterii executive si puterii judecatoresti”.

Al.2 al aceluiasi articol specifica apartenenta principalelor organe ale statului la o ramura a puterii sau alta. “Puterea legislativa este infaptuita


82 - Gh Tanase Gheorghe, op. Cit, p. 120-130.

de Seim si Senat, puterea executiva de Presedintele republicii Poloneze si de Consiliul de Ministri, iar puterea judecatoreasca de catre judecati si tribunale”.

In Constitutia Regatului Belgia din 7 februarie 1831, titlul III, indica aplicarea principiului separarii puterilor in stat. Art. 25 are urmatorul continut: “Toate puterile umane de la natiune. Ele sunt exercitate in maniera indicata de Constitutie”. Conform prevederilor Constitutiei Regatului Belgia, puterea legislativa se exercita in colectiv de catre Rege; Camera reprezentantelor si Senat (art.26). Continutul art. 29 caracterizeaza puterea executiva in felul urmator: “Regelui ii apartine puterea executiva in modul reglementat de Constitutie”. Prevederile al. I art 30 stabilesc ca puterea judecatoreasca este reglemntata de catre curti si tribunale. Aliniatul II al aceluiasi articol mentioneaza ca arestarile si hotaririle judecatoresti sunt executate in numele Regelui.84

Istoria dreptului romanesc a cunoscut eforturi indrepatate impotriva confuziei de puteri inca din sec. XVIII. Domnitorul reformator, Constantin Mavrocordat a incercat sa creeze institutia moderna de judecatori de profesie, numind in fiecare tinut cite 1-2 judecatori, care judecau singuri sau impreuna cu ispravnicul, ceea ce a insemnat de fapt, incercarea de a separa justitia de administratie la nivel local.85


Constitutia regatului Belgia, din 7-02-1831, Les Consrirurions de l europe des Douze”, textes rassembles et presentes par Henri Oberdoff, La documentation francaise, Paris, 1992-

85 – Arama E., “Istoria dreptului romanesc”, Chisinau. 1998, p.76.

Regulamentul Organic al Moldovei (1832) si Regulamentul Organic al Valahiei (1831) au inscris principiul separarii puterii judiciare de cea executiva ca fiind “neaparat de tribuinta pentru buna rinduiala in pricini de judecata si pentru paza drepturilor particularilor” 86

Constitutia Romaniei din 1866, care a avut ca model constitutia belgiana, prevedea ca “puterea legislativa se exercita colectiv de catre Rege si Reprezentantiunea Nationala, ce se imparte in doua adunari: Senatul si Adunarea deputatilor (art 31). Puterea executiva este incredintata Regelui, care o exercita in mod reglementat prin Constitutie (art 35). “Regele nu are alte puteri decit cele date lui prin Constitutie” (art 96) si “Nici un act al regelui nu poate avea tarie, daca nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin acesta chiar devine raspunzator de acel act” (art 92). Prevederile art 36, indica ca puterea judecatoreasca se exercita de catre curti in tribunale. In art. 104 al constitutiei se stabileste expres ca “Comisiunile si tribunalele extraordinare, nu se pot crea sub nici un fel de cuvint”. Aceste teze au fost preluate si de Constitutia din 1923 a Romaniei, in cadrul careie dupa reunirea de la 1918 s-a aflat si Basarabia. 87

In legea Fundamentala a Romaniei nu este fixata aparte prezenta principiului separarii puterilor in stat. Mai mult ca atit, al.1 art. 104 al Constitutiei Romaniei – “Incompatibilitatile”, stabileste: “functia de membru al guvernului este incompatibila cu exercitarea altei functiii publice cu exceptia functiei de deputat sau senator…” Ne convingem ca prevederile acestui articol vin intr-o absoluta contradictie cu principiul


86 - Mihai T. Oroveanu, “Istoria dreptului romanesc si evolutia institutiilor constitutionale, Bucuresti, 1992, p. 210, Elizaveta Traistaru, Geneza democratiei constitutionale din Romania, Craiova, 1996, p.130; Negoita Florin, Inceputurile constitutionalismului la romanij //Studii de drept romanesc, nr.1-2, 1998.

87 - Muraru I s.a., “Constitutia Romaniei”, Bucuresti, 1993, p.46

separarii puterilor in stat. Acest mod reglementarea incompatibilitatii admite posibilitatea contopirii (depline sau partiale) a legislativului si executivului, situatie pe care principiul separarii puterilor in stat are ca scop s-o evite.

Referitor la lipsa prezentei principiului separarii puterilor in dispozitiile normelor din Constitutia Romaniei din 21 noiembrie 1991, de Sofia Popescu mentioneaza: “Desi principiul separarii puterilor nu constituie panaceu universal si nu se manifesta nici in democratiile universala avansate, in forma pura si fara unele abateri, dat fiind ca Rominia a cunoscut una dintre cele mai nefaste dictaturi, ar fi fost firesc ca in Constitutie sa fi fost consacrat ca atare si sa nu sa se faca unele aplicari ale principiului amintit” 88


88 - Popescu S., “Din nou despre stat si drept: concept, trasaturi definitorii si motivatii” // Studii de drept romanesc, N 4, 1992, p. 350.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 777
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site