APARATUL ACUSTICO -VESTIBULAR

APARATUL ACUSTICO -VESTIBULAR

Notiuni de anatomie si fiziologie

Aparatul acustico- vestibular este format din:

Analizatorul periferic compus din ureghea externa, medie si interna;

Calea de trasmitere: acustica si vestibulara ;

Analizatorul central care cuprinde centri auditivi si centrii echilibrului.

A. l. Urechea externa este compusa din pavilionul urechii si conductul auditiv extern.

Pavilionul urechii are un schelet cartilaginos, acoperit de o piele foarte subtire.

Conductul auditiv extern este lung de 25- 30 mm si este format dintr-un conduct cartilaginos situat extern, prelungit de conductul osos, intern, situat in osul temporal. Acest conduct contine foliculi pilosi si glande care secreta cerumen.

A. 2. Urechea medie este compusa din:

- casa timpanului;

- oscioarele;

- anexele: mastoida si trompa Eustache.

Sunt patru oscioare care cantaresc in totalitate 55 mg. Acesta sunt:

- ciocanul, lung de 7- 9 mm, lipit de timpan;

- nicovala si scarita care este atasata de fereastra ovala si osul lenticular.

Trompa Eustache (Eustachio) face legatura intre ureche medie, celulele mastoidiene si faringe. Este inchisa, in repaus si se deschide numai in deglutitie, in timpul cascatului si stranutului. Ea permite egalizarea presiunii aerului din ureche si celulele mastoidiene, cu aerul atmosferic.

Mastoida este o anexa a urechii, plina cu cavitati aeriene.

A. 3. Urechea interna este numita si cohlee.

Labirintul osos este ocupat de perilimfa prin care se transmit vibratiile sonore la organul Corti.

Labirintul membranos contine endolimfa care are rol in echilibrul organismului. Are trei parti:

- vestibulul care contine doua vezicule: utricula si sacula in care se gasesc receptori periferici senzoriali;

- canalele semicirculare;

- melcul

Organul Corti este receptorul acustic. Cuprinde 23. 500 celule senzitive fiecare avand circa 120 - 140 de cili, care sunt microfoane cohleare de prim ordin.

Perilimfa comunica cu limfa din spatiul subarahnoidial si, permanent, cu endolimfa. Unda sonora transmisa prin miscarile scaritei, misca perilimfa care se afla in contact direct cu terminatiile nervului auditiv.

B. Transmiterea se asigura prin doua cai:

1. Calea auditiva, prin nervul acustic sau cohlear;

2. Calea vestibulara, prin nervul vestibular.

Nervul acustic conduce impulsurile nervoase, de la organul lui Corti pana la nucelii auditivi din trunchiul cerebral.

Nervul vestibular conduce impulsul, de la maculele din sacula si utricula catre cerebel, nucleii vestibulari din trunchiul cerebral si bulb.

Senzatia auditiva insumeaza doua energii:

- energia vibratorie;

- energia bioelectrica (nervoasa).

Energia aceasta are doua caractere: intensitatea si frecventa.

Decibelul masoara intenstatea sonora. Numele provine de la Bell, inventatorul telefonului.

Frecventa vibratiilor, pe secunda, produce sunete grave sau joase, cand este mica si sunete inalte (acute), cand frecventa este mare.

Gamele muzicale sunt formate din octave, in total 10 octave.

La om, sunt perceptibile16 pana la 18. 000 vibratii duble, existand o zona de maxima sensibilitate, intre 250 - 4. 000 fibratii /secunda.

Auzul scade cu varsta, dupa 21 de ani, pierzandu- se cam 10 decibeli, cu fiecare zece ani de varsta, la o frecventa de 8. 000 / secunda.

Episoadele inflamatorii nazale, faringiene sau ale troampei Eustache se adauga la aceste pierderi.

Nervul auditiv (Cohlear) contine, la om, circa 30. 000 fibre aferente care ajung, la cortexul auditiv temporal.

Echilibrul static si dinamic este asigurat prin asocierea mai multor factori:

armonizarea perfecta a activitatii musculare;

sensibilitatea profunda si superficiala;

vedere;

labirintul vestibular bilateral.

Fiecare miscare a capului determina deplasarea lichidului endolimfatic care excita terminatiunile nervoase, de la nivelul canalelor sermicirculare si de la nivelul maculelor din cutricula si sacul. Acesti stimului, ajung la ganglionul nervos al nervului vestibular care regleaza pozitia corpului, in colaborare cu receptorii existenti in tendoane, articulatii si muschi. La acestia se adauga si receptorii vizuali.

C. Cortexul temporal este asociat cu centrii vizuali si ai echilibrului din cerebel. Astfel se explica unele particularitati:

- limbajul este mai bine perceput de urechea stanga;

- muzica este mai bine perceputa de urechea stanga;

- un om poate sa- si concetreze atentia pe un sunet, respingand alte sunete; spre exemplu, solistul sau orchesta dintr-un concert;

- localizarea sursei, directiei sunetului se face prin, diferenta de timp in care sunetului intra, mai intai, intr- una din urechi.

Surditatea (hipoacuzice) este de doua feluri:

- de transmitere (otogena) datorata urechii externa;

- de perceptie (neurogena).

Surditatea de transitere datorata urechii externe poate fi cauzata de: dop de ceruimen, furuncul, otoscleroza.

Surditatea de percepere poate fi acuzata de neurinom, abces cerebral, nevrite toxice, infectioase sau medicamentoase (streptomicina, neomicina).

Surditatea centrala este insotita de surdo- mutitate congenitala.

Hiperacuzia poate apare in diverse situatii: migrene, nevroze, paralizia muschilor timpanului si altele.

Acufenele (tinitus) sunt bazaituri, pocnituri si suieraturi cauzate de:

- nefrite toxice (tutun, alcool salicilat, oxid de carbon) ;

- infectioase: sifilis, gripa;

- traumatisme care provoaca comotii labirintice;

- hipertensiunea intracraniana.

Examenul functional al auditiei se face prin audiometrie si acumetrie.

Acumetria fonica se face cu vocea soptita, de la 5 m, vocea vorbita de la 20 de metri si vocea strigata de la 50 de metri.

Acumetria instrumentrala se face cu autorul diapazonului.

Audiometria se face cu un aparat special numit audiometru, in incaperi speciale insonorizate. Se masoara in decibeli. Examenul se poate inregistra in audiograma.

Examenul vestibular stabilese functia de echilibru. Tulburarile cel mai frecvente sunt:

Ameteala sau vertijul;

Nistagmusul care se manifesta prin miscari

involuntare ale globilor oculari care pot fi: orinzontale, verticale si rotatoare;

Tulburari de echilibru care se pot evidentia

Prin metode simple:

- proba Romberg care consta efectele inchiberii ochilor asupra echilibrului; bolnavul cade, lateral, spre partea urechii afectate;

- proba indexului sau a bratelor intinse, cu ochii inchisi. Indeul sau bratele au tendinta sa se deplaseze catre urechea lezata;

- probele termice, cu apa rece si calda, instilate in conductul auditiv extern care produc nistagmus.

Diafanoscopia examineaza sinusurile, masurand cantitatea de are din acestea, cu ajutorul luminii. Intr- o camera obscura, se introduce un bec, in gura bolnavului si este pus sta stea cu gura inchisa. In mod normal se tramsilumineaza sinusul maxilar. In caz de inflamatie si exudat, nu se transilumineaza, adica ramane opac.

Examenul radiologic evidentiaza sinusuri normal aerate, in contrast cu opacitatea oaselor fetii. In caz de inflamatii sau exudate, se constata opacifierea sinusului.