Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Actualitati in neurochirurgia romana

sanatate



+ Font mai mare | - Font mai mic



Actualitati in neurochirurgia romana



In Romania, neurochirurgia s-a dezvoltat ca specialitate de sine statatoare incepand din 1935. Pana in acel an, activitatea neurochirurgicala era sporadica, limitata la interventii operatorii efectuate asupra sistemului nervos de catre unele dintre personalitatile chirurgicale ale vremii. O parte din aceste interventii operatorii au constituit realizari valoroase pentru acele vremuri, cu tehnicile de anestezie si reanimare relative primitive. Mentionam ca in acea perioada nu putea fi vorba de o perioada recuperatorie sau de antibioterapie, corticoterapie etc. Astfel, in anul 1895, Dr. Bardescu este printre primii din lume care face rezectii ale ganglionului Gasser pentru nevralgii trigeminale, interventii pe care le repeta si in 1902. Ulterior, alti mari chirurgi, printre care Thoma Ionescu, Amza Jianu, Iancu Jianu, Iacob Iacobovici efectueaza ablatia unor tumori cerebrale, iar D. Leonte intervine chirurgical pe maduva spinarii, inlaturand compresiuni tumorale sau facand cordotomii anterolaterale la bolnavi cu dureri intratabile. Fara indoiala ca acesti chirurgi romani, preocupati si de rezolvarea unor leziuni nervoase, au primit un puternic stimul de la colegii lor neurologi ale caror lucrari teoretice, multe foarte valoroase, au impus scoala romaneasca de neurologie pe plan mondial. Cercetarile de anatomie si fiziologie, ca si cercetarile clinice ale lui Gheorghe Marinescu, Minea, Noica, Radovici, Paulian, Danielopolu, I. T. Niculescu s.a. au insemnat un stimul totodata generator de idei terapeutice si in unele boli ale creierului si maduvei spinarii.

Din 1935 disciplina neurochirurgicala a inceput sa-si contureze identitatea gratie activitatii laborioase a lui Dumitru Bagdasar, considerat fondatorul scolii romanesti de neurochirurgie. El face parte dintre elevii formati de catre Harvey Cushing la Boston, USA (1927-1929). In Bucuresti, datorita sprijinului acordat de prof. dr. I. Iacobovici, prof. dr. N. Minovici, prof. dr. I.T. Niculescu, activitatea sa a devenit prodicioasa si s-a bucurat de incredere in cercurile medicale. In aceste conditii, in anul 1935 se infiinteaza primul serviciu de neurochirurgie din Romania, intr-un mic pavilion al Spitalului Central (actualul Spital clinic 'Dr. Obregia'); acest serviciu de neurochirurgie, condus de prof. dr. D. Bagdasar, era format din 10 paturi si o sala de operatie.

Cu toate ca serviciul functiona in conditii cu totul improprii ca spatiu si dotare, el reprezenta primul centru al acestei noi specialitati nu numai in tara ci si in tot sud-estul Europei. Infiintarea acestui serviciu este de fapt actul de nastere al scolii romanesti de neurochirurgie.

Activitatea stiintifica a prof. dr. D. Bagdasar este inmanunchiata in 'Traite de Neurochirurgie', aparut, in colaborare cu C. Arseni, in 1950 la Editura Academiei R.P.R. Personalitatea medicala a dr. D. Bagdasar a fost recunoscuta de catre intreaga lume medicala din tara; astfel in anul 1945 a fost numit profesor de neurochirurgie si apoi, post-mortem, membru al Academiei Romane.

In anul 1946 sarcina de a conduce Serviciul de neurochirurgie din Bucuresti ii revine dr. Constantin Arseni. Activitatea clinicii de neurochirurgie din Bucuresti se dezvolta rapid. Astfel sunt abordate cele mai variate aspecte ale patologiei neurochirurgicale. Aceasta a necesitat un efort continuu de organizare, de tehnicizare si de cercetare. In anul 1964, Clinica de neurochirurgie insuma 220 de paturi, repartizate pe sectii corespunzatoare tuturor domeniilor neurochirurgicale. In anul 1960 s-a infiintat sectia de anestezie si terapie intensiva, conceputa si realizata dupa cerintele medicale contemporane.



Dezvoltarea complexa a Clinicii de neurochirurgie din Bucuresti, sub conducerea prof. dr. C. Arseni, culmineaza cu construirea Spitalului clinic de neurochirurgie 'Prof. dr. D. Bagdasar' an anul 1975. Cel mai mare spital de neurochirurgie din lume, cu o dotare de 550 de paturi, constituie o incununare si o confirmare a valorii neurochirurgiei in cadrul specialitatilor medicale. Practic, aici se abordeaza patologia chirurgicala a proceselor expansive intracraniene, chirurgia cerebro-vasculara, chirurgia tumorala, degenerativa si traumatica vertebro-medulara, traumatologia cranio-cerebrala, chirurgia epilepsiei si a diskineziilor, patologia neurochirurgicala a copilului, chirurgia nervilor periferici si, in fine, ca un element special, patologia neuro-ortopedica. In viitor clinica de neurochirurgie se va dezvolta prin individualizarea sectiei de chirurgie vasculara si a sectiei de chirurgie a nervilor periferici.

Sub conducerea Profesor Dr. C. Arseni s-a format o adevarata scoala de neurochirurgie, cu o disciplina extrem de riguroasa si care in momentul de fata cuprinde, practic, toate cele 19 centre universitare, judetene sau municipale, in care neurochirurgia se efecueaza ca specialitate independenta. Totodata, sub conducerea Prof. Dr. C. Arseni, au fost publicate 60 monografii de stricta specialitate, care acopera intreaga patologie neurochirurgicala. Dintre numeroasele publicatii, amintim pe cele devenite clasice: C. Arseni si M. Botez - Tulburarile viscero-vegetative si trofice in leziunile encefalice (1971); C. Arseni, Al. I. Constantinescu - Hipertensiunea intracraniana (1972); C. Arseni I. Oprescu - Traumatologia cranio-cerebrala (1972); C. Arseni, Al. Constantinovici si colab. - Procesele expansive intracraniene (vol. I, II 1973); C. Arseni, Al. Constantinescu si colab. - Semiologia neurochirugicala (1977); C. Arseni si M. Carp - Anatomia patologica a tumorilor sistemului nervos (1978); C. Arseni si D. Chimion - Lichidul cefalo-rahidian (1979); C. Arseni si G. Panoza - Patologia vertebro-medulara cervicala, C. Arseni, L. Horvat, AV Ciurea 'Patologia neurochirurgicala infantila' (1980). De asemenea sub redactia prof. dr. C. Arseni, s-a realizat 'Tratatului de neurologie' aparut in 5 volume (8 tumori) in perioada 1979 - 1981, si monografia -Bolile vasculare ale creierului si maduvei spinarii - redactata imprena cu L. Danaila, L. Popovici si Al. Pascu.

In anul 1995 Clinica de Neurochirurgie se transforma in spital de urgenta multidisciplinar, care include si alte specialitati: chirurgie generala, cardiologie, ortopedie, chirurgie pastica si reparatorie, recuperare neuro-motorie, condus de Prof. Dr. Al. Constantinovici. Necesitatea spitalului de urgenta, multidisciplinar era imperioasa in conditiile moderne a unei metropole asigurate de catre un singur spital de urgenta. Desigur ca Spital de Urgenta "Bagdasar-Arseni", de la infiintarea sa, are ca profil principal neurochirurgia, acoperind intreaga patologie: pediatrica, generala, traumatica, tumorala, vasculara, spinala, stereotaxica, etc., cu dotarea clinica si operatorie corespunzatoare. De altfel Clinica I neurochirurgie a ramas clinica fanion in domeniul neurochirurgical, atat prin pregatire clinica, operatorie cat si prin activitatea de pregatire realizata pentru majoritatea neurochirurgilor din tara.

In cadrul neurochirurgiei Bucurestene, trebuie sa mentionam clinica II neurochirurgie condusa de Academician Prof. Dr. Leon Danaila, atasata Institutului de Boli Cerebrovasculare, clinica III neurochirurgie, Sp. Universitar de Urgenta condusa de conf. Dr. G. Iacob, clinica de neurochirurgie Sp. Sf. Pantelimon, condusa de Conf. Dr. D. Adam. Exista si alte sectii de neurochirurgie in cadrul Spitalului de Urgenta Floreasca, Spitalul Militar central, Spitalul Elias.

Dintre clinicile de neurochirurgie cu traditie, din tara, o amintim pe cea de la Iasi. Serviciul de neurochirurgie din Iasi s-a format la Spitalul 'Socola' sub conducerea Prof. dr. Alexandru Moruzzi. Inceputurile dateaza din anii 1935. Actuala clinica de neurochirurgie, care cuprinde 182 de paturi, abordeaza toate profilurile neurochirurgicale. Serviciul de neurochirurgie din Iasi a fost condus, de prof. dr. N. Oblu (1951-1977), ulterior de Prof. dr. M. Rusu (1977-1996) si actualmente de Prof. Dr. Ianovici. Aceasta clinica abordeaza intreaga patologie neurochirurgicala si constituie un element de referinta in aceasta specialitate in tara.



Trebuiesc mentionate clinicile de neurochirurgie din centrele universitare: Timisoara - Conf. Dr. C. Costea, Cluj Napoca - Conf. Dr. S. Florian, Oradea - Conf. Dr. Mohan, Tg. Mures - Dr. Al. Lupsa, Constanta - Dr. Davidescu, etc. Actualmente in intreaga tara sunt 15 sectii sau departamente de neurochirurgie, realizandu-se acoperirea in totalitate a teritoriului in aceasta specialitate.

In anul 2000 s-a decis prin credit guvernamental, prin disponibilitatea deosebita a ministerului sanatatii pentru afectiunile grave a sistemului nervos si in principal a ministrul Sanatatii Haiduc Gabor, creearea unui centru de excelenta in neurochirurgie, cu intreaga dotare moderna in domeniul operator, terapie intensiva, investigatii si cercetare. Actualul centru, care cuprinde 5 sali de operatii dotate dupa ultima tehnologie (microscop operator, transmitere video, monitorizare, neuronavigatie, aparatura de anestezie corespunzatoare pentru sistemul nervos), terapie intensiva ultramoderna cu intreg echipamentul necesar, neuroimagerie de ultima generatie (CT scan spiral, MRI), compartimente pentru disciplinele anexe (ORL, Oftalmologie) si ca si un element cu totul deosebit aparatura de gamma-knife, destinata tumorilor profunde si malformatiilor arterio-venoase, acest dispozitiv fiind printre putinele in sud-estul europei. Existenta unui departament de cercetare focusat pe studiul tumorilor cerebrale, echipat cu tehnologie moderna completeaza astfel structura complexa a acestui centru de excelenta.

In martie 2005 a fost inaugurat acest centru de excelenta in neurochirurgie care treptat a inceput sa functioneze initial departamentul neuroimagistic si de gamma-knife si ulterior terapie intensiva, iar actualmente si salile de operatie.

Dintre ultimele performante realizate amintim efectuarea de peste 250 proceduri gamma-knife, embolizarea de malformatii arterio-venoase, biopsia stereotaxica si abordarea tumorilor cerebrale prin maping cortical.

Consideram ca intreg efortul Ministerului Sanatatii de deschidere si functionare la parametrii totali ai acestui centru ca element fanion in neurochirurgie atat din punct de vedere clinic-terapeutic cat si din punct de vedere de pregatire postuniversitare si de abordare a unor afectiuni extrem de complexe ce anterior necesitau trimiterea pacientiilor in strainatate, este pe deplin justificat si are un impact deosebit cu perspective de ameliorare semnificativa a starii de sanatate a populatiei.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1734
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved