CLASIFICAREA FORMELOR CLINICE ALE EDENTATIEI

CLASIFICAREA FORMELOR CLINICE ALE EDENTATIEI

S-au cautat expresii care sa exprime, in mod simplificat, denumirea diferitelor edentatii. Clasificarea poarta numele autorului care a imaginat-o.

Astfel:

Clasificarea lui Cummer

Bazata pe criteriul pozitiei liniei crosetelor (linia fulcrum sau Kippline) imparte edentatiile in 4 clase (fig. 6): 

- clasa I - cuprinde edentatiile la care linia crosetelor este oblica, in diagonala, fata de linia mediana a arcadei dentare;

- clasa a II-a - cuprinde edentatiile la care linia crosetelor este transversala, fata de linia mediosagitala a arcadei dentare;

- clasa a III-a - cuprinde edentatiile la care linia crosetelor este unilaterala si nu intereseaza linia mediosagitala a arcadei dentare;

- clasa a IV-a - cuprinde edentatiile la care linia crosetelor este bilaterala, transversala, poligonala, oferind stabilitatea optima protezelor partiale.

Clasificarea poate fi criticata pentru ca nu indica numarul si pozitia dintilor absenti, facand dificil, astfel, diagnosticul formei de edentatie.

Clasificarea lui Friedman

Bazata pe criteriul functiilor indeplinite de segmentul dentar lipsa pe arcada, imparte edentatiile in doua clase cu doua variante variante:

- clasa I - cuprinde edentatiile la care lipsesc dintii din segmentul anterior, cu rol in incizia alimentelor;

- clasa a II-a - cuprinde edentatiile la care lipsesc dintii din segmentul lateral, cu rol in fragmentarea si zdrobirea alimentelor.

Aceasta clasa prezinta la randul ei doua variante:

A -bresa este delimitata anterior si posterior de dintii restanti;

B -bresa este delimitata numai anterior de dintii restanti (corespunde edentatiei terminale, (fig. 7).

3. Clasificarea lui Kennedy, bazata pe criteriul topografic al breselor, imparte edentatiile in patru clase:

- clasa I - cuprinde edentatiile bilaterale a arcadelor, bresele fiind delimitate de dintii restanti numai mezial;

- clasa a II-a - cuprinde edentatiile unilaterale ale arcadei, bresele fiind delimitate de dintii restanti numai mezial;

- clasa a III-a - cuprinde edentatiile bilaterale ale arcadei, bresele fiind delimitate de dintii restanti mezial si distal;

- clasa a IV-a - cuprinde edentatiile din regiunea anterioara (fig.8).

Aceasta clasificare este mai simpla si mai practica, ceea ce a dus la raspandirea ei in mai multe tari unde este folosita si in prezent. Ulterior Kennedy si alti specialisti au adus modificari, introducand la fiecare clasa, subclase.

Swedson a propus o modificare logica in succesiunea edentatiilor: a grupat mai intai edentatiile unilaterale si apoi pe cele bilaterale, adica clasa a II-a, clasa I, clasa a III-a si clasa a IV-a. Se da prioritate edentatiei simple.

Terkla si Lanley au propus modificari utile ale clasificarii lui Kennedy, care au fost insusite de mai multi specialisti. Acestea constau in notarea breselor suplimentare din regiunea anterioara cu litera A, a breselor suplimentare din regiunea posterioara cu litera B, completand util clasificarea anterioara.

4. Clasificarea lui Applegate aduce, in 1958, completari clasificarii lui Kennedy, asociind la criteriul topografic, elemente de fiziologie si terapie ale edentatiei partiale. Applegate imparte edentatiile in sase clase dupa localizarea breselor, dupa valoarea dintilor stalpi, dupa tipul protezelor proiectate (impartind clasa a III-a a lui Kennedy in subclase), corespunzatoare protezelor partiale diferentiate (fig.9).

5. Clasificare lui Bailyn bazata pe criteriul topografic (intinderea breselor), imparte edentatiile in 3 clase:

- clasa I - cuprinde edentatiile care prezinta brese formate prin absenta a trei dinti, delimitate la ambele extremitati de dinti restanti;

- clasa a II-a - cuprinde edentatiile care prezinta brese formate prin absenta maxima a trei dinti, delimitate numai la o extremitate de dinti restanti;

- clasa a III-a - cuprinde edentatiile care prezinta brese mai mari, formate prin absenta mai multor dinti, delimitate la ambele extremitati de dinti restanti.

Precizarea acestor forme de edentatii se efectueaza dependent de denumirea topografica a breselor, adica edentatiile din regiunea frontala si laterala (fig. 10).

6. Clasificarea lui Beckett si Wilson, bazata pe criterii topografice si biologice, imparte edentatiile in trei clase:

- clasa I - cuprinde edentatiile care prezinta brese delimitate la ambele extremitati de dinti bine implantati, capabili sa asigure sprijinul dentar al protezei;

- clasa a II-a - cuprinde edentatiile care prezinta brese delimitate la o extremitate. Sunt prevazute doua subdiviziuni determinate de valoarea dintilor limitanti. Subdiviziunea A include dintii stalpi deficitari, cu parodontiu normal.Subdiviziunea B include si dintii stalpi deficitari, cu parodontiu modificat.

- clasa a III-a - cuprinde edentatiile care prezinta brese delimitate la ambele extremitati de dintii stalpi deficitari, incapabili de a suporta sprijinul protezei partiale.

7. Clasificarea lui Dubecq si Bernoit, bazata pe calcule matematice, reprezinta o clasificare statico-dinamica necesara planurilor protezelor. Sunt discutate, astfel proteze partial simetrice neechilibrate, proteze simetrice echilibrate, proteze nesimetrice echilibrate. Aceasta clasificare este interesanta, si ofera indicatii terapeutice pretioase, dar solicita specialistilor cunostinte matematice si timp pentru realizarea calculelor si planurilor protetice.

Se pot remarca, de asemenea, deosebiri de clasificare sau de terminologie intre diferite scoli stomatologice (fig.11).

In decurs de aproximativ cinci decenii, s-au elaborat diferite clasificari pe criterii variate: morfologice, biologice, terapeutice fara, insa, a se putea obtine o clasificare completa necesara realizarii planului de tratament.

8. Clasificarea lui E. Costa sistematizeaza edentatiile folosind o terminologie topografica, utila elaborarii planului de protezare.

Astfel, denumeste:

- edentatie frontala - absenta unor dinti incisivi sau canini;

- edentatie laterala - absenta unor premolari sau molari unilateral sau bilateral,

edentatie la care bresa este delimitata la ambele extremitati de dinti restanti;

- edentatie terminala - absenta premolarilor sau molarilor uniterminali sau

biterminali,edentatii la care bresa este delimitata numai anterior de dintii restanti;

- edentatie mixta - absenta mai multor dinti, edentatie la care pot coexista brese

frontale, laterale si terminale;

- edentatie intinsa - caracterizata prin absenta dintilor din doua regiuni (frontal

si lateral);

- edentatie subtotala - atunci cand ramane unul sau doi dinti pe arcada.

Clasificarea edentatiilor dupa E. Costa, bazata pe criterii topografice, indica sapte posibilitati de edentatie (fig.12).

Diagnosticul topografic al edentatiei se exprima usor, citirea edentatiei incepe la maxilar din partea dreapta si se termina la mandibula pe partea stanga. Notarea edentatiei se face prin initialele breselor.

Diagnosticul reprezentativ al edentatiei necesita date complexe topografice si fiziologice ale campului protetic, elemente obtinute printr-un examen atent al pacientului si care sunt indispensabile unui plan de tratament corect.