Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AeronauticaComunicatiiElectronica electricitateMerceologieTehnica mecanica


Circuite cu surse comandate

Electronica electricitate



+ Font mai mare | - Font mai mic



Circuite cu surse comandate

1. Surse de tensiune electromotoare comandate



Sursele de tensiune electromotoare prezentate anterior, par. 2.1., aveau o valoare a tensiunii electromotoare bine precizata, independenta de valorile marimilor din circuitul in care se conecteaza sursa. Acele surse de tensiune electromotoare poarta denumirea de surse de tensiune electromotoare independente.

Spre deosebire de sursele independente, vom prezenta sursele de tensiune electromotoare comandate , care au o valoarea tensiunii electromotoare dependenta de un curent sau o tensiune asociata unui alt element din circuit. Exista doua tipuri de surse de tensiune electromotoare comandate:

  • sursa de tensiune electromotoare comandata in tensiune ( fig. 1, a )
  • sursa de tensiune electromotoare comandata in curent ( fig. 1, b)

Asa cum se observa din Fig. 1. sursa de tensiune electromotoare comandata sau dependenta are simbolul in forma de romb, spre deosebire de sursele de tensiune electromotoare independente al caror simbol este un cerc. Sageata din interiorul rombului indica sensul tensiunii electromotoare al sursei, la fel ca si in cazul surselor independente. Evident ca si in acest caz polul + (plus) al sursei de tensiune electromotoare este la borna conectata la varful sagetii (borna de sus in Fig. 1.). Valorile tensiunilor electromotoare ale surselor sunt date ca produs dintre o constanta ( a carei valoare este cunoscuta ) si o variabila de control. Pentru sursele de tensiune electromotoare comandate se observa ca putem vorbi despre o latura de comanda si despre o latura comandata.

Pentru sursa de tensiune electromotoare comandata in tensiune din Fig. 1.a variabila de control este tensiunea ux din latura de control (tensiunea dintre cele doua puncte ale laturii de control). De mentionat faptul ca este vorba despre tensiunea ux dintre cele doua puncte ale laturii de control si nu despre tensiunea la bornele rezistentei existente in latura de control. Valoarea tensiunii electromotoare a sursei este egala cu produsul dintre constanta a carei valoare este cunoscuta, si tensiunea ux. Se obesrva ca valoarea tensiunii electromotoare a sursei este cunoscuta numai daca se cunoaste tensiunea de control ux.

In Fig. 1.b este prezentata o sursa de tensiune electromotoare comandata in curent. La acest tip de sursa variabila de control este curentul ix prin latura de control, iar variabila are o valoare cunoscuta. Este de mentionat, din nou, ca intensitatea curentului ix este valoarea curentului din latura de control; aceasta valoare nu trebuie asociata cu rezistenta prin care trece acest curent. Vom justifica ulterior acest lucru, atunci cand se va prezenta problema transfigurarii surselor comandate.

2. Surse de curent comandate

Sursele de curent comandate, similar surselor de tensiune electromotoare comandate, au o valoare a intensitatii curentului dependenta de o tensiune sau de un curent dintr-o latura de comanda. In Fig. 2. sunt prezentate cele doua tipuri de surse de curent comandate.

In Fig. 2.a este prezentata sursa de curent comandata in tensiune. Valoarea curentului acestei surse este dependenta de tensiunea din latura de comanda, si anume este egala cu produsul dintre constanta , a carei valoare este cunoscuta, si tensiunea ux din latura de comanda. Marimea comandata este valoarea ux a curentului sursei de curent, iar marimea de comanda este tensiunea ux din latura de comanda. In fine, in Fig. 2.b este prezentata o sursa de curent comandata in curent. Aceasta sursa are valoarea curentului egala cu produsul dintre constanta , a carei valoare este cunoscuta, si valoarea marimii de comanda ix din latura de comanda.

Pentru ca o sursa comandata sa fie complet cunoscuta (data, specificata) este necesar sa fie specificate urmatoarele trei chestiuni:

  1. polaritatea sursei comandate, ( prin indicarea polaritatii cu ajutorul simbolurilor + si - sau cu ajutorul unor sageti asa cum s-a prezentat mai sus),
  2. constantele sursei comandate
  3. variabila de control, prin mentionarea clara a laturii de control si a polaritatii variabilei de control din acea latura.

Daca nu este mentionata oricare din cele trei chestiuni sursa comandata nu va mai fi complet specificata.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3317
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved