TEHNOLOGIA INFIINTARII PLANTATIILOR POMICOLE

TEHNOLOGIA INFIINTARII PLANTATIILOR POMICOLE

1. Infiintarea plantatiilor pomicole

Costul ridicat al investitiei in pomicultura, impune amplasarea livezii de pomi in zonele unde specia sau soiul vor intalni maximul de conditii naturale pentru crestere si rodire:

- se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijlocie, lutoasa, luto-nisipoasa si chiar nisipoasa, permeabile, mijlocii pana la profunde, cu pH cuprins intre 4,7 si 9,3;

- din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta usoara 3-6%, ce permit o buna intretinere a solului cat si un transport usor al fructelor;
- livezile de pomi pot fi amplasate in conditii bune si pe terenul cu panta de 6-12%, cu orientarea randurilor pe directia curbelor de nivel si chiar pante pana la 18-20%, cu conditia ca acestea sa fie uniforme;

- conditia prioritara la infiintarea unei livezi o constituie sursa de apa necesara la stropiri si la udatul pomilor, mai ales in zonele cu precipitatii reduse in timpul anului;

- se va cauta ca zona respectiva sa fie ferita pe cat posibil de brumele tarzii de primavara si ingheturile timpuri de iarna;

- trebuie de avut in vedere, ca in pomicultura greselile mari se manifesta dupa 4-5 ani de la plantare, atunci cand pentru remedieri este prea tarziu;
- sunt excluse de la plantare terenurile excesiv de umede si fara drenaj, ca si cele cu nivel freatic sub 1,5 m.

Sisteme de cultura.

Exista patru sisteme de cultura ale pomilor: clasic, agropomicol, intensiv si

superintensiv

Sistemul clasic. Se caracterizeaza prin pomi de talie mare si mijlocie, altoiti, de regula, pe portaltoi, generativi, cu coroane globuloase (piramide, vas), plantati la distante mari, numarul de pomi la ha fiind de 150-350. Cheltuielile pentru infiintarea plantatiilor sunt mici. Productiile economice se obtin abia dupa 6-8 ani de la plantare. Costurile de productie sunt ridicate datorita gradului redus de mecanizare a lucrarilor.

Sistemul agropomicol. Pomii sunt vigurosi si cu coroane globuloase, plantati la 12-14 m intre randuri si 3,5-5 m pe rand. Intervalele dintre randuri se cultiva, pe toata durata plantatiei, cu cereale, plante furajere, cartof, sfecla etc. Productia de fructe este mica (6-12 t la ha). Acest sistem ingreuneaza considerabil aplicarea tratamentelor fitosanitate si lucrarile de mecanizare.

Sistemul intensiv. Se promoveaza in principal la drupacee si nucifere, dar si la pomacee.

Pomii au vigoare (respectiv talie) mica, submijlocie si mijlocie.

Coroanele pot fi aplatizate (garduri fructifere) sau globuloase (vas aplatizat, fus-tufa). Dupa numarul pomilor la ha, plantatiile intensive pot avea densitate mica (400-633 pomi la ha), mijlocie (634-833 pomi la ha) sau mare (834-1666 pomi la ha).

Sistemul superintensiv. Se foloseste la mar, la parul altoit pe gutui si la piersic. Se planteaza 1800-3333 pomi la ha, uneori mai mult. Pomii sunt condusi in fus subtire, sistem Lepage sau in gard belgian. Ei dau fructe in anul al doilea de la plantare, iar productia devine economica in anul al treilea. Productiile sunt de 35-45 t fructe la ha, uneori maimult. Durata rentabila a unei plantatii este de 10-15 ani.

Investitiile facute cu infiintarea plantatiilor, desi sunt foarte mari, se recupereaza dupa primele 2-4 recolte. Datorita gradului ridicat de mecanizare a lucarilor si economiei considerabile de forta de munca, costul de productie al fructelor este redus.

Tipuri de plantatii

In functie de marime, de sortiment si de scopul in care au fost create, se disting urmatoarele tipuri de plantatii pomicole: plantatii comerciale (sau industriale), plantatii experimentale si didactice, plantatii de aliniament, si plantatii de pomi in sistem gospodaresc.

Plantatiile de pomi vor avea marimea corespunzatoare unei ferme de productie sau aceea necesara pentru a completa sectorul pomicol existent in unitate pana la realizarea unei astfel de ferme.

Suprafata minima a unei ferme specializata in cultura superintensiva a marului si parului este de 65-85 ha, iar a unei ferme cu specii samburoase, cultivate in sistem intensiv, de 150- 200 ha.

1.2. Amenajarea terenului

Plantatiile pomicole se infiinteaza numai pe baza de proiecte (documentatii) tehnico-economice, intocmite de fimele de proiectare autorizate si specializate in acest scop.

Lucrarile de amenajare a teritoriului, de fertilizare si pregatire a solului trebuie sa asigure conservarea, ameliorarea si utilizarea cat mai judicioasa a fondului funciar, precum si crearea conditiilor pentru mecanizarea la maximum a lucrarilor din plantatie si irigare.

Defrisarea vegetatiei lemnoase. Daca terenul destinat plantatiei prezinta vegetatie lemnoasa (pomi, arbori, tufisuri), aceasta se defriseaza, soctandu-se buturugile si radacinile principale, care ar impiedica operatiile de terasare si desfundare. Defrisarea pomilor se face prin smulgere cu ajutorul tractorului.

Modelarea terenului. Este o lucrare de mare importanta, impunandu-se indeosebi cand se aplica irigarea pe brazde. Ea se efectueaza cu buldozere, screpere sau cu gredere. Va fi adoptata acea varianta de modelare care evita deplasarea unui volum prea mare de sol si pastrarea stratului fertil. Adancimea stratului decopertat nu va depasi 20-25 cm, fiind mai mica decat grosimea orizontului cu humus.

Fertilizarea de fond si desfundatul terenului. Pe terenul modelat se imprastie 40-60 t gunoi de grajd putred, 600-800 kg superfostat si 200-250 kg sare potasica la ha, apoi se desfunda la adancimea de 60-80 cm. In cazul cand solul este mai subtire, se recurge la subsolaj. Pe nisipuri, adancimea de desfundat este de 80 cm.

Dezinfectarea terenului. Daca terenul a mai fost plantat cu pomi, inainte de a fi replantat se impune analiza microflorei si microfaunei din sol. Contra nematozilor se utilizeaza unul din urmatoarele produse: Nemagon 100-200 Kg/ha, administrat cu 3-4 saptamani inainte de plantare.

Amenajarea terenului in panta. Cuprinde urmatoarele lucrari: terasarea, efectuarea de debusee si cleionaje, de bazine pentru colectarea apei necesara stropirii, precum si infiintarea de perdele antierozionale.

Terasarea terenului se executa pe versantii cu panta de pste 15%, dupa ce in prealabil sau trasat celelalte elemente ale organizarii teritoriului: drumuri, zone de intoarcere, debusee, perdele antierozionale etc.

Partile componente ale unei terase sunt: platforma si taluzul. Terasele pot fi continue si individuale.

Terasele continue se utilizeaza pe pante uniforme de 15-25%, cu sol neerodat sau cu grad mijlociu de eroziune si cu subsol permeabil. Nu se construiesc terase continue si nu se amplaseaza plantatii pomicole pe terenuri cu pericol potential de alunecare, cu izvoare de suprafata si nici pe cele pietroase.

1.3. Organizarea interioara a plantatiei pomicole

Parcelarea terenului. O parcela trebuie sa cuprinda, pe cat posibil, o singura unitate morfologica de teren, avand totodata o panta cat mai uniforma si aceeasi pozitie. Marimea parcelei va fi invers proportionala cu gradul de variabilitate al factorilor pedoclimatici. In principiu, pentru a utiliza rational masinile si a reduce timpii morti (deplasarile in gol), parcela trebuie sa fie destul de lunga (300-600 m).

Delimitarea si construirea drumurilor. Concomitent cu delimitarea parcelelor se traseaza drumurile principale si secundare.

Drumurile principale au o latime de 5-6m. Pe terenurile in panta, ele se construiesc in serpentina, avand grija ca inclinarea lor maxima sa nu depaseasca 10% (pentru fiecare tronson al serpentinei). Portiunile cu maxima curbura vor fi suprainaltate si largite cu inca 1,5m.

Drumurile secundare au o latime de 3-4 m, ele delimiteaza parcelele pe laturile lungi, fiind paralele si alaturate canalelor de irigare. Partea lor carosabila se bombeaza cu circa 2% si se mentine bine inierbata, pentru a fi practicabila pe orice sezon.

Zonele de intoarcere, uu latimea de 6-8 m, ele se amplaseaza pe laturile mici ale parcelelor, la capetele acestora si se mentin intelenite, pentru a usura deplasarea masinilor si a preveni eroziunea.

Perdelele antoerozionale, se amplaseaza paralel cu directia curbelor de nivel, in partea de amonte a drumurilor si numai pe pantele cu inclinatia de peste 10%.

Perdele de protectie contra vanturilor, se infiinteaza numai in locuri bantuite frecvent de vanturi puternice si lipsite de adaposturi naturale (dealuri, paduri etc.), mai ales in zonele cu nisipuri, pentru a impiedica sau diminua fenomenul deflatiei eoliene (spulberarea nisipului de catre vant). Ele pot fi formate din specii silvice sau din 1-2 randuri de nuci (Juglans regia sau J. nigra), eventual din duzi cu talie mare.

O ferma pomicola specializata are nevoie de o serie de constructii: sediul administratiei, grupul social (inclusiv sanitar), magazie pentru materiale, magazie pentru ingrasaminte chimice, magazie pentru insectofungicide, remiza pentru tractoare si masini, hala de sortare, ambalare si depozitare temporara a fructelor, podbascula de 20 t capacitate, platforme betonate pentru manipularea containerizata a fructelor, bazine pentru depozitarea fructelor cazute, destinate distilarii. Aceste constructii trebuie astfel amplasate incat sa aiba acces direct si usor la drumurile asfaltate sau pietruite, sa fie ferite de inundatii, de vanturi puternice, asigurate cu apa potabila. Pozitia lor in cadrul fermei va fi cat mai centrala, pentru a scurta transporturile si a permite organizarea si supravegherea buna a intregii activitati din ferma.

Repartizarea speciilor pe parcele.

In parcelele situate spre partea din care sufla vantul dominant, vor fi

amplasate speciile cu port inalt si cu fructe rezistente la cadere (nuc, cires, visin). Parcelele plantate cu aceeasi specie pomicola vor fi invecinate pentru a usura stropitul pomilor, paza fructelor etc.

Gruparea soiurilor in cadrul parcelei, in cazul speciilor autofertile (gutui, cais, piersic, capsun, zmeur), intr-o parcela se poate cultiva un singur soi.

La celelalte specii pomicole (mar, par, prun, visin, cires, migdal), unde soiurile sunt in totalitate sau in majoritate autosterile, intr-o parcela se planteaza in mod obligatoriu 2-3 soiuri. Proportia dintre soiuri se stabileste in functie de valoare economica. Cand soiurile au valoare economica egala, pot fi cultivate la paritate.

Stabilirea distantelor optime de plantare, aceste distante difera in functie de specie, vigoarea combinatiei soi-portaltoi, sistemul de coroana, tipul plantatiei (intensiv, superintensiv), zona pedoclimatica, fertilitatea naturala a terenului si alti factori.

Pichetarea terenului, este lucrarea prin care se marcheaza pe teren cu ajutorul pichetilor, locul pe care-l va ocupa fiecare pom.

Ea cuprinde doua operatii principale; incadrarea terenului si pichetajul propriu-zis.

Pichetatul in patrat, la care distantele dintre randuri sunt egale cu cele dintre pomi pe rand. Acest tip de pichetat se foloseste in general, pentru infiintarea plantatiilor clasice si pe terenuri plane.

Pichetatul in dreptunghi, cu distantele mai mari intre randuri si mai mici intre pomi pe rand, se utilizeaza mai mult pe terenurile plane si cu panta usoara pentru toate tipurile de livezi.

Pichetatul in triunghi, ofera pomilor conditii mai bune de captare a luminii directe si de distributie a radacinilor in spatiul de nutritie. Pe terenurile in panta, pomii constituie obstacole pentru apa care se scurge la vale si erodeaza solul.

1. Plantarea pomilor

Epocile de plantare.

Cele mai bune rezultate le da plantarea de toamna a pomilor. Higroscopicitatea atmosferica si umiditatea solului mai ridicate toamna favorizeaza prinderea pomilor, mentinand tesuturile acestora turgescente.

In plus, pomii plantati toamna beneficizaa si de alte avantaje: pamantul din groapa de plantare se asaza mai bine si acumuleaza mai multa apa, fapt ce permite pomilor sa suporte mai usor o eventuala seceta din primavara (in aprilie). Datorita acestui fapt, de regula, pomii plantati toamna pornesc in vegetatie cu 15-20 zile inaintea celor plantati primavara, realizand totodata cresteri mai mari cu 2-30%. Mai trebuie luat in considerare faptul ca perioada favorabila pentru plantare este mai lunga in cursul toamnei, iar mana de lucru mai disponibila.

Sapatul gropilor

Intrucat plantatiile intensive si superintensive de pomi se infiinteaza pe teren desfundat la adancimea de 50-60 cm, gropile de plantare vor avea dimensiuni reduse (40 x 40 x 30 cm), astfel calculate incat sa permita asezarea radacinilor in pozitie normala. Ele se sapa mecanizat, cu ajutorul burghiului sau manual.

Pregatirea pomilor pentru plantare.

Inainte de a fi plantati, pomii scosi de la stratificare se supun unui nou control, inlaturandu-se cei necorespunzatori. Dupa aceea li se fasoneaza radacinile, daca aceasta lucrare n-a fost facuta inainte de stratificare. Dupa fasonare, pomii se introduc cu radacinile intr-o mocirla pregatita din baliga de vita si pamant galben, in parti egale, plus apa necesara pentru a se obtine un terci consistent.

Plantarea propriu-zisa a pomilor. Ca regula generala, pomii se planteaza la adancimea pe care au avut-o in pepiniera. Se recomanda plantarea cu 5-8 cm mai adanc a pomilor altoiti pe portaltoi vegetativi, daca altoirea lor s-a facut cu 8-12 cm deasupra coletului.

La plantarea de primavara, in jurul pomului se face un lighean, in care se toarna 1-2 galeti cu apa. In ziua urmatoare sau peste doua zile, dupa ce pamantul udat se zvanta, ligheanul se acopera cu pamant marunt, pentru a reduce evaporarea apei din sol.

Plantarea pomilor pe biloane. In zone cu exces de umiditate in sol, in anumite perioada ale anului, pomii se planteaza pe biloane inalte de 30-40 cm, care se intretin ca ogor negru (cate un metru de fiecare parte a randului), iar intervalele se inierbeaza permanent.

Fig. 10.9 Elemente privind plantarea pomilor

Imprejmuirea plantatiei si instalarea sistemului de sustinere

Pentru a preveni atacul iepurilor si al altor animale rozatoare, plantatia de pomi se imprejmuieste inca din anul plantarii cu un gard din plasa de sarma inalt de 2 m.

Bulumacii (stalpii), confectionati din beton armat, se instaleaza din 2 in 2 m. Pe bulumaci se fixeaza cate 3 sarme galvanizate, cu diametrul de 5 mm, pe care se intinde plasa. Marginea plasei se introduce in sol 15-20 cm si se fixeaza cu carlige, pentru a impiedica patrunderea iepurilor pe sub plasa. Ochiurile plasei de sarma au laturile de 4-5 cm, iar diametrul sarmei galvanizate din care se confectioneaza plasa este de 2,8 mm. Deasupra plasei se intind doua sarme ghimpate.

Instalarea sistemului de sustinere. Perii altoiti pe gutui si merii altoiti pe portaltoi vegetativi cu inradacinare superficiala (M9, M26, M27) au nevoie de sistem de sustinere (spalier) pe toata durata plantatiei, pentru a preveni inclinarea sau dezradacinarea pomilor sub actiunea vantului.