Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Gradinita

FACTORI CARE CONDUC LA DECOMPENSAREA PERSONALITATII

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Proiect de activitate - Clasa: a VI – a - Comunicarea si abilitatile sociale - Bugetul familiei
Obiectivul major (scopul) si obiectivele secundare (operationale) ale lectiei ,,Alcatuirea si rolul sangelui in organism’’
PROIECT DE LECTIE - Educatie civica CLASA: a IV-a - Dreptul copilului la educatie
Metoda de invatamant - esenta si valoarea ei instructiv-educativa
Proiect de lectie Clasa a-IX-a fizica - Miscarea rectilinie uniform variata
Metode, tehnici, procedee didactice – predarea informaticii
TEST DE EVALUARE INITIALA CLASA a V-a
PROIECT DIDACTIC Clasa a X-a Procese psihice cognitive superioare
ROLUL TIC IN PREDAREA-INVATAREA LIMBILOR STRAINE
PROIECT DIDACTIC Educatie plastica

FACTORI CARE CONDUC LA DECOMPENSAREA  PERSONALITATII

Formula personalitatii decompensate este data de tulburarile de organizare, reglare si perfectionare ale sistemului personalitatii deficientului mintal, la nivelul unei ipostaze cu un grad standard admis de integralitate.



Psihologia descriptiv-evalutara a stabilit prin studii judicioase citeva dintre trasaturile specifice ale personalitatii deficientului mintal. Enumeram citeva : K. Lewin gaseste rigiditatea intelectuala ; Inhelder demonstreaza viscozitatea genetica ; Zatzo iti fundamenteaza viziunea pe fenomenul de heterocronie ; Luria vorbeste despre inertia oligofrenilor ; Perron acuza anxietatea, complexul de inferioritate etc.

Toate aceste trasaturi ale personalitatii deficientului sint epifenomene. Ele sint forme de manifestare ale decompensarii. Cauzele propriu-zise, realitatea dinamica psiho-logica, rezida in tipul si nivelul de organizare (dezorganizare), evolutie si integrare a personalitatii. Ele sint consecintele unei imposibilitati de organizare adecvate sistemului modelator. De asemenea, ele oglindesc gradul sporit de entropie existent in sistemul personalitatii copilului deficient.

Urmarind modalitatile specifice de organizare a sistemului personalitatii acestuia la nivelul structurilor fundamentale, au iesit in evidenta atit mecanismele specifice ale structurii si organizarii personalitatii deficientului, cit si functionalitatea (indicele de integralitate).

Revenind la modelul oferit de psihologia cibernetica vom incerca sa explicam un tip specific de granifare a personalitatii umane si anume personalitatea decompensata prin deficienta mintala, intrucit decompensarea personalitatii umane cunoaste forme si cauze diverse.

Factorii care conduc la decompensarea personalitatii sunt:

-                nucleul antihomeostazic

-                emitatorul conflictual

-                conflictualitatea interstructurala

-                contrarietatea modelelor

-                distorsiunile spatiului de aspiratie

-                succesul si esecul

Nucleul antihomeostazic

Homeostazia la nivelul blocului M constituie un factor de mare importanta, pentru echilibrul de progres al functionarii celorlalte blocuri. Or, la copilul deficient neuropsihic nu se produce aceste reglari la nivelul homeostazic, si deci autoreglarea sistemului in intregime este perturbat.

Reglarea de stabilizare (homeostazia) in cazul sistemului deficientului nu se poate produce, datorita imposibilitatii sistemului in ansamblu de a elimina de la inceput nucleul conflictual care transmite intregului sistem informatii cu un mare grad entropic. Deficienta nu poate fi compensata spontan, pentru ca nu este o stare intimplatoare, ci permanenta, cu efecte continue care se transmite pe tot perimetrul relatiilor intra- si intersistemice.

Emitatorul conflictual

Nucleul conflictual, transformat in emitatorul tensional actioneaza asupra functiei de reglare de optimizare. Ramine sa urmarim procesul intim. Reglarea de optimizare nu poate fi conceputa decit ca o consecinta a relatiilor intersistemice (persoana - mediu social) asupra relatiilor intrasistemice si invers. De aceea, functia contribuie pe de o parte la obtinerea unui echilibru dinamic (progresiv) energetico-functional al structurilor ansamblului. Acest echilibru nu mai are drept scop stabilizarea, ci adaptarea — integrarea. In fond, functia de reglare de optimizare modeleaza sistemul personalitatii in contextul procesului integrator. Adaptarea + integrarea unui comportament prezinta un mare grad de probabilitate. Determinarea se reduce, pe masura ce patrundem in formele de altitudine ale complexitatii sistemului.

Functia de reglare de optimizare are o dubla finalitate :

a) Perfectionarea structurii si functionalitatea sistemului — comportamentului rezolutiv si decizional, prin obtinerea de performante integratoare, deci printr-un sistem de sanctiune intrasistematica.

b) Eficienta optimala a procesului de integrare-adaptare in cadrul unui sistem de solicitare cu numar nelimitat de variabile.



Daca ne reprezentam un model al structurilor personalitatii observam ca dezvoltarea structurilor se face prin intersectarea tuturor intr-un punct comun, epicentrul si in foarte multe puncte de contact si confluente. Structurile au o evolutie din interior spre exterior — si din exterior in interior prin geneza lor sferigena, de sinteza si confluenta. Astfel, optimizarea structurilor nu poate sa se efectueze decit in context, in ansamblul constructural si interstructural, intrucit fiecare structura in dezvoltarea ei depinde de n structuri cosubstantiale si deci ea determina echilibrul acestui conglomerat structural. In al doilea rind, fiecare structura, prin calitatea ei de emergent si totalizare — de pilda structura biologica — poseda energie structuranta pentru structurile care sint congenerate. Dat fiind acest context, se poate afirma ca perfectionarea structurii proceselor si relatiilor psihologice poate sa ignore perfectionarea structurii intelectului, sau a activitatilor. Gradul de optimizare a intregului sistem depinde de echilibrul ansamblului — fireste de un echilibru dinamic — care rezulta din functia de perfectionare a structurilor in mod simultan si ritmic. Expresia acestui proces este comportamentul de rezolvare si de decizie. Copilul normal, ca si deficientul, se afla in permanenta sub presiunea a unui sistem de solicitare. Acest sistem, privit sub raportul comportamentului rezolutiv sau adaptativ, este acelasi si acest fapt nu permite dezvoltarea structurilor.

Presiunea exercitata de catre sistemul de solicitare intra in raport de consonanta sau de conflict cu eu-l si cu personalitatea la diferite niveluri. Activitatea intelectuala a deficientului mintal este permanent intr-un raport de contrarietate cu sistemul de solicitare. Proiectia acestui conflict patrunde in structurile afectogene, producand o tensiune specifica.

Neurofiziologia moderna stabileste ca in regiunea hipotalamica, informatia nespecifica produce si capata, se satureaza de o valoare noua, afectiva.

Doua serii de fenomene trebuie sa retinem :

 a) ca ,,rolul acestei activitati nespecifice pe care formatia reticulata o proiecteaza in mod difuz prin sistemele ascendente spre context si spre unele relee subcorticale este sa creeze un fond de excitabilitate cerebrala necesar transmisiei influxurilor specifice si deci adecvat analizei senzoriale;

b) dezvoltarea structurilor intelectuale ale deficientului mintal cunoaste o scadere a analizei senzoriale corticale prin tulburare de intensitate afectogena intervenita in reglajul nespecific. Dar cea mai deficitara dintre toate este cea afectiva care cunoaste doua cai de modificare. Prima dintre modificari este cuprinsa in controlul ascendent, de la formatia reticulata la scoarta. Ea poate duce la intarire, cind stimularea afectiva motivationala este la limita ceruta de facilitare (ceea ce la deficientii mintali nu se petrece aproape niciodata). Am vazut ca emitatorul tensional isi are aici dispozitivul principal. Dar el este tensional si hiper-tensional si in functie de sensul afectiv al informatiilor care vin de la scoarta descendent.   

Cortexul deficientului este tinut in permanenta sub bombardamentul starii de decompensare existentiala si integrativa. Daca prin comparatorul mintal s-ar putea ,,descarca' energia tensionala de la nivelul afectogen, ar fi posibil un proces de compensare. Dar si prin utilizarea acestui comparator, se declanseaza forte tensionale, care inchid cercul vicios al conditionarilor decompensatoare. Propriu-zis, controlul cortical se transforma in intarire negativa corticala-subcorticala.

Primul si cel mai grav efect se exercita asupra dezvoltarii ansamblului de structuri : saracia afectiva, inegalitatea intelectuala, tulburarile de integrare, de relatie etc. fac parte din tabloul simptomatic al deficientului mintal, dincolo sau dincoace de deficienta, ca un factor de emergenta structurala in cadrul personalitatii.

Decompensarea nu este o forma simpla de denivelare eu-lume, ci, in primul rind, o tulburare de profunzime care nu se poate asemui nici cu nevroza, nici cu psihoza, nici cu dementierea.

Optimizarea ca functie de reglare priveste deopotrivt costructurarea unui comportament rezolutiv, care trebuie sa aiba drept scop perfectionarea sistemului decizional, care sa duca la o perfectionare a integrarii.

Actul decizional este cosubstantial cu celelalte structuri ale personalitatii umane. El, deci, asculta pe de o parte de legile de dezvoltare a intregului ansamblu structural si functioneaza in raport de echilibrul existent intre blocul R si blocul F. Adica pe baza raportului dintre dispozitivul structurilor aflate intr-un echilibru dinamic si modul de solicitare socio-afectiv.

Deficientul mintal este obligat prin sistemul de solicitare sa se “decida' pentru un comportament similar modelului personalitatii normale. Dar el nu poate face acest lucru in esenta, ci in forma, sub presiunea educationala. Cu alte cuvinte, deficientul mintal este intr-o permanenta competitie cu un model pe care nu-1 va putea realiza niciodata. Ne aflam in fata unei noi tensiuni : tensiunea decizionala. Actul decizional in cadrul sistemului depinde de volumul informatiei prelucrate.

In cazul deficientilor mintali exista grave tulburari in canale de transmitere a informatiei si de integrare-prelucrare la nivelul conceptual-logic. Universul, in arhitectura rezultata din reflectare, are alta forma si alta articulate in gindirea surdului, a orbului sau a debilului mintal. Acest proces este preluat de structurile afectivitatii care, prin emitatorul conflictual, modifica uneori, in mai mare masura, procesul de prelucrare a informatiei. Tulburarea relatiei intrapersonale nu are semnificatia unei cantitati de informatie in minus, ci a unei alte modalitati de prelucrare.

Conflictualitatea interstructurala




Nu trebuie sa trecem cu vederea si cuantumul special de deformare, de interpretare, pe care il primeste informatia indiferenta pentru copilul normal, dar cu semnificatii negative pentru deficient, prin raportarea la imaginea eu-lui.

Atitudinea decizionala este constituita si declansata in actul comportamental, intr-un mod foarte complex. Aici ne intereseaza acei factori pe care ii indica aplicarea teoriei sistemelor. Or, actul decizional este conditional de numarul factorilor ,,cuprinsi in analiza'. Ni se pare o perspectiva constant cantitativa, considerarea ,”numarului de factori'. Desigur cu cit un sistem capteaza si prelucreaza un numar mai mare de factori, cu atit este mai informat si deci decizia se ia pe baza unor deliberari de mare finete. Gradul ei de probabilitate scade si creste cel de certitudine.

Date fiind calitatile si functiile sistemelor deschise, in analiza care duce la actul de decizie, domina directiile de respingere sau de atragere a structurii eu-lui. Aceste structuri pot fi saturate de valori la majoritatea copiilor normali, dar problema devine foarte complicata din punctul de vedere al echilibrului de forte la copilul deficient mintal.”Reeducarea', ca si “educarea' deficientului se masoara in adecvare si corectarea comportamentului decizional, in functie de factorii oferiti spre analiza. Educatorul, in orice ipostaza se afla el, utilizeaza factorii de actiune educationala din recuzita educatiei curente. Dar, de cele mai multe ori, constata ca, in cazul deficientilor, actiunea de adecvare si de corectare a comportamentului nu corespunde factorilor introdusi in sistem.

Corectarea, parte componenta a functiei de reglare a optimizarii, nu este un fenomen simplu. Corectarea, in cazul deficientilor, ar trebui sa reprezinte un plus de optimizare.

Spatiul in care se face corectarea este relativ infinit, nu un spatiu “regulamentar'.

De aceea, corectarea nu priveste locurile de tangenta cu niste puncte fixe, ci posibilitatea ca decizia pe baza feed-back-ulul sa se plaseze totdeauna in situatia optima, in situatia in care sa permita atit stabilitatea cit si evolutia sistemului, a comportamentului. Ceea ce este deficitar si neoperant la deficientul mintal si trebuie dezvoltat este un “dispozitiv' de reglare prin corectare care sa functioneze in interiorul sistemului stabilizat pe un sistem de valori.

Corectionarea nu se face decit pe baza informatiilor aferente, prin releele de control. Or, la deficient, reglarea de optimizare prin corectare cunoaste, de asemenca, multe defectiuni.

a) Intre sistemul de valori de reglare exista forte tensionale si o stare conflictuala interstructurala. Pentru copilul normal, posibilitatea de a coopta o decizie consta mai ales in faptul ca valorile se constitute in constiinta sa in structuri stabilizate. La copilul deficient mintal nu are loc o structurare sau el dispune de o foarte slaba structurare a valorilor.

Corectarea se face prin sistemul de feed-back psiho-social. Dar actiunea acestui sistem este mult diminuata — dezorganizata la copilul deficient.

b) Forta de inductie si de restructurare a valorii nu este esentiala. Ea nu produce decit o schimbare univoca intre factorii existenti si nu schimbari structurale. Prin sistemul de feed-back se constata o neadecvare a structurii cu modelul optim comportamental. Atunci mecanismele directe intra in functie (mecanism de alarma) pentru a integra valoarea si a reconstitui structura normalului. In acelasi timp actioneaza si stimulul complex al comportamentului. Dar noua formula de reorganizare a constelatiei de factori nu atinge gradul de perfectionare si relatie optima, adica nu se transforma in structura.

In fond, asa se delimiteaza mecanismul de decompensare a sistemului personalitatii deficientului.

Contrarietatea modelelor

Lipsa unei asemenea formatii care sa fixeze si sa potenteze noua valoare, care sa determine structurarea unui comportament axiogen pune in tensiune fortele de respingere ale modelului extern comportamental, si a celui intern, ceea ce noi numim contrarietatea modelelor, exprima o prima consecinta a dezorganizarii sistemului psihic asupra functiei de reglare de dezvoltare.

Cele doua functii anterior descrise se desfasoara dominant, in cadrul unei configuratii structurale date, natural in cadrul schimbului cu socialul, fara ca sa se puna problema unui echilibru intrasistemic — personalitate-societate. ,,Reglarea de dezvoltare este legata de transformarea si perfectionarea continua a organizarii initiale'.

Aceasta ,,organizare initiala' are loc ca urmare a quantumului de schimburi informationale (energetice si functionale) ale personalitatii cu structurile sistemului social. Pentru ca sa se produca organizarea este nevoie de integrarea valorilor in eu. Procesul de organizare, in aceasta imprejurare, nu reprezinta acelasi fapt ca in cazul functiei de homeostazie sau de optimizare. Echilibrul si optiunea pentru un comportament complex, acum trebuie sa duca la o organizare cu grade crescande de perfectionare. Nu mai putem ramine deci la procesele de adaptare, ci ne intereseaza gradul de adecvare a personalitatii deficientului la formulele valorice sociale. Este vorba de o evolutie a personalitatii pe baza principiului esential al realizarii, pina la punctul maxim al potentialului dat.

Potentialul insa, el insusi, este conditional de fortele antientropice si antialeatoare ale experientei axiologice.

Mai intii, trebuie descifrat contextul in care se face noua organizare si perfectionare intersistemica.

Aceasta formula aleatorie intra in ,,concurenta de solicitare' cu formula antialeatorie a sistemului de valori. Sistemul de valori social-morale sau culturale tinde catre o organizare perfectibila si complexa..



Prima problema care se pune in fata acestor nisipuri miscatoare ale traiectoriilor este daca prin dispozitivul structural deficientul mintal poate, nu sa faca priza cu ele, ci sa le integreze. Integrarea valorilor inseamna in fond adevaratul schimb intersistemic si garanteaza progresul si perfectionarea ambelor sisteme.

A doua problema este data de nivelul de exercitare a functiei de dezvoltare, nivelul de echilibru intersistemic, o alta formula a nivelului de aspiratie.

 Distorsiunile spatiului de aspirate

Nivelul de aspiratie, termen introdus Lewin, este o consecinta a unei gindiri psihologice dinamic-topologice. Mecanismele dinamicii pe care se bazeaza nivelul de aspiratie constituie o formula de comparari succesive de ordin valoric, intre eu si constiinta care aspira la devenire si progres. De data aceasta, proiectia eu-lui se face in configuratia valorilor socio-morale. Lewin definea nivelul de aspirate ca scopul imediat al subiectului care invata. Scopul este determinat prin cunoasterea pe care subiectul o are despre capacitatile sale si despre succesele prealabile. Lewin porneste de la premisa ca intre nivelul de aspiratie si nivelul de realizare obiectiva  adica de dezvoltarea eficienta, ramane totdeauna un decalaj de forte, care produce fie un conflict cu propulsie spre esuare, fie, atunci cind exista o motivatie puternica, un impuls catre depasirea limitelor zonei capacitatii individuale, care fireste, marcheaza un alt nivel de dezvoltare, deci un alt grad de echilibru al personalitatii.

Sursa de energie, care urca barometrul nivelulul de aspiratie, este succesul si invers, ceea ce deprima echilibrul persoanei este insuccesul.

Succesul  si esecul

Una dintre directiile de decompensare de personalitatea deficientului este cea a esecului, a nereusitei. Solicitarea deficientului la nivelul copilului normal (de pilda, pe linie de inteligenta) duce la determinarea unui nivel de aspiratie echivalent cu usor din scala normala. Acest nivel insa este atins cu mari dificultati, resimtite ca un dezechilibru, pentru ca, in fond, deficientul de cele mai multe ori isi fixeaza pentru sine un nivel de aspiratie foarte apropiat de cel al copilului nedeficient. El are tendinta de a merge spre nivelul de aspiratie dorit, dar limita capacitatii sale ii deviaza fortele in sens contrar — spre limita inferioara a capacitatii individuale. Se creeaza astfel o mare discordanta intre reusita-succes a copilului nedeficient si a celui deficient. Acest impas decompensator se datoreste unei optici de performanta, nu de dezvoltare a personalitatii, ca sistem. Este dovada pertinenta ca supusa unei analize sistemice, viziunea de evaluare a personalitatii deficientului mintal, ca si cea de integrare, nu este fundamentata si contravine functiei celei mai importante, cea de perfectionare.

Esecul constituie al doilea nucleu conflictual permanent al personalitatii care are o dubla importanta :

a) amplifica emitaorul initial conflictual reprezentat de imaginea eu-lui prin relatia de esec de integrare ;

 b) deschide in alta zona a personalitatii (cea a activitatii) un nou emitator conflictual. Pe acest mecanism se bazeaza dezorganizarea functiei de reglare de dezvoltare.

Dar aceste relatii, care se fixeaza si pe baza carora se tulbura contextul relational al personalitatii, actioneaza si in plan direct si prin releul de semnificatie. In afara de satisfactia imediata a nevoilor sale biologice, omul traieste intr-o lume de simboluri si de nonobiecte Universul uman are ca dimensiune fundamentala semnificatia. Semnificatia este rezultatul capacitatii de anticipatie si prospectiva, care, la deficientui mintal —sint foarte modificate. Dar, inca problema semnificatiilor la aceste categorii nu a fost investigata. Diferentele de realizare, de pilda, intre copilul normal si deficient, nu pot fi anulate in nici un fel. Ele ramin ca un “memento'. Copilul normal pe baza diferentei de realizare de la un moment la altul sau de la o etapa la alta iti creeaza forta propulsiva afectiva inferioara, necesara obtinerii de noi diferente. Diferenta de realizare are deci o semnificatie de succes si de depasire. Deficientul realizeaza o neinsemnata diferenta de la un moment la altul, sau pe perioade prea mari de timp. El insa nu se compara numai cu sine, ci si cu modelul normal cand constata diferente uimitoare de realizare. Aceste constatari se repercuteaza asupra psihicului sau cu semnificatii de invaliditate. Invaliditatea (,,eu nu pot cat ar trebui') modifica si sistemul de judecata, sistemul de actiune si mai ales pe cel motivational.

Confruntarea cu universul valoric social a deficientului mintal devine sursa cea mai fertila de decompensare. Dar nu este vorba de o decompensare intrapersonala, ci de decompensarea intersistemica, ceea ce constituie fondul procesului de nonintegrare.

De la nucleul emitator conflictual din blocul energetic, prin distorsiunile introduse in relatiile sistemului se organizeaza o noua formula de functionalitate a personalitatii pe principiul decompensarii. Nu este vorba de o decompensare restrinsa la o functiune sau la un proces fiziologic sau psihic, ci la ansamblul relatiilor interstructurale si intersistemice in special al relatiilor de optimizare si dezvoltare dintre personalitate si mediul social-valoric, in special procesul de integrare bipolara.

Perfectionarea nu este altceva decit reducerea cantitatii de entropie intr-un sistem, deci realizarea unui nivel maxim de echilibru dinamic.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 687
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site