POLITICI EDUCATIONALE. CONDUCEREA PROCESULUI DE SCHIMBARE SI A INOVATIILOR IN SISTEMUL EDUCATIONAL

POLITICI EDUCATIONALE. CONDUCEREA

PROCESULUI DE SCHIMBARE

SI A INOVATIILOR IN SISTEMUL EDUCATIONAL[1]

Cuvinte cheie - politica educationala, reforma, strategie, schimbare, inovatie

1. Delimitari conceptuale:

Politica educationala- optiuni materializate in documente oficiale

Strategie - program concret de actiune.

Tactica - modalitati de implementare a resurselor potrivit politicii si strategiei.

Reforma - cadrul institutional de aplicare a unei schimbari.

Cadrul legislativ - pachete de acte normative ce au menirea de a reglementa din punct de vedere juridic o orientare politica, o strategie sau reforma.

2.Tipuri de politici educationale:

- politica educationala pozitiva (da raspuns unei probleme date)/negativa (elimina efectele unor actiuni),

- politica educationala explicita (formuleaza coduri prestabilite)/implicita (nu formuleaza, ci se bazeaza pe coduri nescrise, neexplicate prin regulamente),

- normativa (stabileste conditii, criterii)/ procedurala (stabileste procedee, moduri de actiune),

- publice (apartin statului)/ nonpublice (apartin societatii civile),

- centralizate (fiind coordonate si implementate de un for superior, de o institutie centrala)/descentralizate (realizandu-se la fiecare nivel, palier, domeniu, zona geografica, prin responsabilizarea si a altor institutii, zonale, locale).

3. Conditii pentru existenta unei politici educationale:

- trebuie sa existe un mod de organizare colectiva (institutionala, reglementata de traditii, conventii etc.);

- trebuie sa existe un proiect educational definit de experti si elaborat prin reflectie colectiva;

- implica o putere si un sistem de autoritate;

- implica un sistem de legitimare (rezultate asteptate, eficienta crescuta) si de mobilizare sociala (participare, manipulare, constrangere, convingere).

4. Continutul politicii educationale vizeaza: organizarea sistemului de invatamant, functionarea institutiilor, finantarea invatamantului, evaluare, management, curriculum, selectie, formare, perfectionare si promovare a personalului didactic. Orice politica educationala se defineste intr-un context, nu exista politica in sine si aceasta se defineste, se redefineste, se schimba, se negociaza la diferite niveluri. Actorii politicii educationale sunt indivizi, grupuri, colectivitati, institutii; elevi, studenti ONG, asociatii, grupuri etnice, grupuri de presiune (experti, presa, politicieni).

5. Principii de politica educationala:

- Principiul descentralizarii si al flexibilizarii. Se refera la caracterul orientativ al parcursului scolar (sistem de invatamant) si demersului didactic (proces de invatamant).

- Principiul eficientei si al randamentului. Eficienta este data de raportul dintre obiective realizate si resurse, iar randamentul de raportul dintre obiectivele propuse si obiectivele realizate.

- Principiul compatibilizarii cu standardele europene.

6. Definirea politicilor - procesul elaborarii politicii educationale:

- identificarea problemei (cine semnaleaza existenta unei probleme, cu ce incepe o problema, lista de elemente prioritare);

- expunerea publica si evaluarea optiunilor de politica educationala (prioritatile se confrunta in colectivitate, stabilirea modalitatilor de confruntare, masura dezirabilitatii optiunilor pentru colectiv);

- adaptarea optiunilor (se trece de la limbajul general, deliberat vag la limbajul concret, se revizuieste politica);

- implementarea politicii educationale (strategie, tactica);

- evaluarea efectelor;

- revizuirea politicii si conceperea unui nou ciclu.

Cine formuleaza politica educationala ? (o persoana - ministru, organe de decizie; actori multipli - comisie de expertiza, societatea civila; institutii specializate - stat, armata, institute de cercetare etc.).

Cine aplica politica educationala ? (nivel national - experti, persoane reprezentative, autoritati profesionale; nivel regional - inspectorate, comunitate; nivel local - scoala - consiliul de administratie, consiliul profesoral, directori.

Ce sistem de mobilizare foloseste ? (constientizarea, diseminarea, cointeresarea, persuasiune, constrangere, utopii, argumentare rationala).

Ce sistem de informare (despre rezultate) foloseste ? (rapoarte tehnice, conectare directa, contacte directe, anchete, presa, cercetare, comunicare administrativa - note, adrese, circulare).

Coerenta politicii educationale cu celelalte politici (verticala - aplicare, gestiune la nivel national, regional, local; orizontala - stat/sociatate civila, diferite sectoare, institutii economice).

Politica educationala este influentata de trei elemente: de ordin tehnic (dinamica economica, dinamica demografica), de ordin cultural (valori) si de ordin politic (reglementari legislative, politice)

7. Centralizare/Descentralizare

Descentralizarea (tine de relatia cu puterea), ca proces reprezinta indepartarea de un centru de decizie, iar ca stare se refera la abaterea de la normele instituite.

Argumentele adeptilor descentralizarii: implica legitimare politica (1), calitatea serviciilor(2), eficienta, randament(3). Weiler, 1990 - aminteste dreptul de implicare a comunitatii pentru determinarea propriei identitati, scade birocratia, se manifesta diferentieri locale importante.

Legitimarea politica. Liberalism (accent pe individ, dezvoltarea capacitatilor, elite, experti, invatamant particular. Din acestea decurg: incurajarea dispersiei autoritatii, increderea in managementul local, putere data profesionistilor), socialism (accent pe colectivitate, rolul statului, accent pe grupurile defavorizate). De aici accentul pe socializare, pe forme colective de educatie, decizii  de la centru, control realizat extern, reglementari stricte, regulamente, sisteme de alocare bugetara centralizata, populism (accent pe popor, respingerea expertilor, tehnocratilor. Se acorda importanta culturii populare, educatiei nonscolare).

Calitatea serviciilor. Premise - management centrat pe obiective, pe rezultate asteptate, pe relatii intre scop si mijloace, participarea directa a actorilor, capacitatea de inovatii si adaptare a scolii.

Eficienta este data de raportul dintre obiective realizate si resurse, iar randamentul de raportul dintre obiectivele propuse si obiectivele realizate. Premisele eficientei sunt: autoreglarea, planificarea participativa, control spontan.