Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Gradinita

Procesul de invatamant - Definirea procesului de invatamant

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Reforma curriculara in invatamant. Observatii.
PROIECT DE LECTIE CLASA : a-II-a Activitati cu materiale sintetice – hartia - Stabilirea caracteristicilor hartiei – „Copac primavara”
PROIECT DE LECTIE GRUPA :mare „Ajut-o pe Alba ca Zapada”
PLAN DE LECTIE COMPORTAMENT PROFESIONAL
Elemente de istorie a didacticii
Proiect didactic - Elemente de geografie a Romaniei - Limitele si vecinii
DIDACTICA - RAMURA FUNDAMENTALA A STIINTELOR EDUCATIEI
EDUCATIE PENTRU SANATATE - CLASA A I - A
PLANUL ACTIVITATILOR EDUCATIVE SI EXTRACURRICULARE CLASA 1
MIJLOACE DE INVATAMAMT

Procesul de invatamant

Definirea procesului de invatamant

„educatia institutionalizata privita in desfasurarea ei”.




„activitate ce se desfasoara in unitatile scolare, organizata si planificata sub indrumarea si conducerea unor persoane specializate, prin care se realizeaza obiectivele valorice privind formarea personalitatii”.

„activitatea comuna a profesorului cu elevii, desfasurata, de regula, in scoala, in mod organizat si sistematic, pe baza unui program, in vederea realizarii unor scopuri instructiv-educative”.

Procesul de invatamant reprezinta principalul subsistem al sistemului de invatamant in cadrul caruia sunt realizate activitatile didactice (lectii etc.) si educative (ore de dirigentie etc.) proiectate conform obiectivelor generale si specifice stabilite la nivel de politica scolara/universitara (vezi programele scolare dar si unele programe extrascolare). Aceste activitati, integrate in cadrul instruirii, proiectata de profesor in contextul specific fiecarei discipline scolare, au ca efect invatarea didactica realizata de elev conform programelor si manualelor scolare, in clasa si in afara clasei, in mediul scolar si extrascolar.

Ambele activitati – cea de instruire, proiectata de profesor si cea de invatare didactica, realizata de elev, ca efect direct si indirect al instruirii – sunt subordonate unei activitati cu un grad mai mare de generalitate, educatia, studiata in partea I a cursului nostru. In aceasta perspectiva, procesul de invatamant este cunoscut si sub numele de “proces instructiv-educativ”, iar teoria instruirii este considerata “subteorie a teoriei a educatiei”

Prin activitatea de instruire, subordonata activitatii de educatie (care vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii prin actiuni structurate pe baza corelatiei subiect (educator) – obiect (educat), procesul de invatamant contribuie la realizarea functiilor generale ale educatiei, transpuse intr-un context didactic specific, dependent de particularitatile fiecarei varste psihologice, fiecarei trepte si discipline scolare. In raport de functiile generale ale educatiei si de structura de baza a educatiei, procesul de invatamant include un ansamblu de variabile dependente sau independente de actiunea directa a profesorului. Ansamblul acestor variabile delimiteaza dimensiunile generale ale procesului de invatamant.

Abordat din perspectiva sistemica, procesul de invatamant reprezinta procesul prin care cererea educationala sociala (nevoi de competente, specializari etc.) se traduce in oferta educationala (prin definirea obiectivelor si competentelor, a nivelurilor de performanta; prin identificarea continutului: arii curriculare, curriculum la dispozitia scolii, discipline, module de formare etc., adoptand metodologii, strategii, modalitati si forme de desfasurare si organizare, precum si de evaluare, utilizand resurse umane, materiale si financiare specifice), avand ca finalitate: oameni educati, formati, profesionalizati, capabili de educatie permanenta si autoeducatie, de insertie sociala productiva si eficienta. [3]

A.2. Caracteristicile generale ale procesului de invatamant pot fi sintetizate dupa cum urmeaza:

este o activitate intreprinsa deliberat, fiind o actiune constienta a facto­rilor umani participanti. Prin aceasta, se distinge transant de influen­tele cu caracter ocazional ce se exercita asupra educabilului;

se realizeaza intr-un cadru institutional – scoala; considerat intr-un sens mai larg si mai cuprinzator, se realizeaza si in alte circumstante (in familie, prin consultatii, meditatii, studiu individual ca prelungire a activitatii scolare;

dispune de o organizare, desfasurandu-se pe baza unui program si in concordanta cu anumite reguli (principii) stabilite de teoria pedagogica;

are caracter bilateral, presupunand participarea a doi factori umani (individuali sau de grup) – profesorul si elevii;

presupune interactiune intre cei doi factori umani, eficienta activi­tatii fiind dependenta, intre altele, de modul in care se inter­actioneaza;

se desfasoara in perspectiva unor scopuri instructive (acumulare de cunostinte, formarea de abilitati) si formativ-educative (formarea unor capacitati, a unor atitudini, trasaturi de personalitate, conduite s.a.);

este o activitate complexa, la desfasurarea ei participand numerosi factori: umani, materiali, de continut, procesuali.

Procesul de invatamant constituie un sistem ale carui elemente componente sunt interdependente si care dispune de mecanisme de reglare / autoreglare.

Prezentarea procesului de invatamant ca sistem, evidentiaza urmatoarele dimensiuni:

Dimensiunea functionala a procesului de invatamant vizeaza un ansamblu de variabile dependente de sistem, stabilite la nivelul documentelor de politica a educatiei: finalitatile macrostructurale (idealul educatiei-scopurile educatiei) care determina finalitatile microstructurale (obiectivele generale si specifice ale procesului de invatamant).

Modul de proiectare a acestor finalitati depinde de ponderea acordata functiilor principale ale educatiei care contribuie la realizarea functiei fundamentale a educatiei, formarea-dezvoltarea personalitatii. De exemplu, sistemele de invatamant care pun accentul pe functia politica in detrimentul celei culturale, intretin, la nivelul procesului de invatamant, tendinta de politizare a continuturilor instruirii / invatarii.

Dimensiunea structurala a procesului de invatamant vizeaza o alta categorie de variabile, dependente de sistem: resursele pedagogice (materiale, umane, bugetare, informationale). Cantitatea si calitatea acestora conditioneaza gradul de reusita al activitatilor proiectate si realizate la nivelul procesului de invatamant. Avem in vedere:

a) baza didactico-materiala existenta la nivelul unei scoli, a unei clase de elevi, a unei discipline de invatamant (vezi mai ales in cazul unor discipline ca: fizica, educatia tehnologica, educatia fizica, informatica etc.);

b) calitatea unei anumite generatii de elevi dar si calitatea unei anumite generatii de profesori, dependenta de sistemul de formare initiala si continua instituit la nivel national, teritorial si local;

c) resursele bugetare alocate  de la nivel national, teritorial si local;



d) resursele informationale existente in scoala sau in zona scolara (vezi calitatea bibliotecilor scolare dar si noilor institutii – mediatecile scolare care valorifica noile tehnologii informationale).

Dimensiunea structurala a procesului de invatamant reflecta modul de organizare a sistemului de invatamant in ansamblul sau: organizarea pe niveluri, trepte, cicluri, discipline scolare dar si organizarea anului scolar (trimestre, semestre, vacante scolare, examene, evaluari globale periodice etc.)

Dimensiunea operationala a procesului de invatamant vizeaza variabilele dependente exclusiv de cadrul didactic, variabile angajate in activitatea de proiectare, realizare si dezvoltare (perfectionare in raport de schimbarile care apar pe parcurs) a unor activitati didactice/educative concrete: lectii, ore de dirigentie etc.

In aceasta perspectiva cadrul didactic are raspunderea proiectarii, realizarii si dezvoltarii unor activitati didactice si educative eficiente, cunoscand toate variabilele dependente de sistem adaptabile la conditiile fiecarei, fiecarei clase de elevi, fiecarui elev in parte.

Evaluarea eficientei activitatilor organizate in cadrul procesului de invatamant presupune o judecata valorica orientata special asupra raportului existent intre variabile dependente de sistem si cele dependente de cadrul didactic. O asemenea judecata valorica vizeaza atat activitatea de proiectare, realizata de fiecare cadru didactic in anumite conditii concrete, cat si activitatea de inspectie scolara, organizata la nivel national, teritorial si local.

Structura procesului de invatamant poate fi analizata la diferite niveluri de referinta. In cadrul actualului modul avem in vedere urmatoarele trei niveluri de referinta:

a) nivelul de organizare al procesului de invatamant;

b) nivelul actiunilor principale realizate in cadrul procesului de invatamant;

c) nivelul componentelor de baza ale procesului de invatamant implicate in proiectarea, realizarea si dezvoltarea oricarei activitati de instruire.

a) Nivelul de organizare al procesului de invatamant poate fi analizat in sens macrostructural si in sens microstructural.

In sens macrostructural, nivelul de organizare al procesului de invatamant depinde de structura de organizare a sistemului de invatamant, respectiv de modul de organizare al sistemului de invatamant pe trepte si cicluri scolare, pe discipline scolare concepute mono sau interdisciplinar. De asemenea, organizarea procesului de invatamant, la nivel macro, depinde de structura cantitativa si calitativa a anului scolar. Structura cantitativa a anului scolar vizeaza: numarul de zile rezervate pentru scoala – vacante si numarul  de ore stabilit pe discipline / anual, semestrial, saptamanal; pe module de studiu, pe capitole, pe subcapitole, pe grupuri de lectii etc.). Structura calitativa a anului scolar vizeaza logica organizarii disciplinelor pe semestre sau trimestre scolare, raporturile dintre timpul scolar si vacantele scolare, dintre activitatile scolare si activitatile extrascolare, dintre etapele de sistematizare a invatarii si cele de evaluare finala; deschiderile spre interdisciplinaritate, educatia permanenta si autoeducatie etc.

In sens microstructural, nivelul de organizare a procesului de invatamant depinde de formele de activitate adoptate. Din aceasta perspectiva, procesul de invatamant include forme de organizare a activitatii si forme de realizare a activitatii.

Formele de organizare a procesului de invatamant pot fi clasificate dupa doua criterii:

raportarea la formele generale ale educatiei – rezulta trei forme de organizare a instruirii in cadrul procesului de invatamant: instruire formala – instruire nonformala – instruire informala;

raportarea numarul conventional al celor instruiti intr-un cadru institutional existent sau initiat de profesor, care impune un anumit mod de realizare a corelatiei pedagogice profesor – elev: invatamant frontal (cu clasa de 20-40 de elevi); invatamant pe grupe (cu microgrupe de 3-8 elevi, cu grupe de 8-15 elevi – in clasa si in afara clasei); invatamant individual (cu 1-2 elevi, in clasa si in afara clasei).

b) Nivelul actiunilor principale desfasurate in cadrul procesului de invatamant vizeaza activitatea de instruire proiectata de profesor si cea de invatare, realizata de elev, ca efect direct si indirect al instruirii. Relatia complexa existenta intre profesor si elev, realizabila pe diferite planuri la nivelul procesului de invatamant, implica prezenta urmatoarelor actiuni principale: predarea, invatarea, evaluarea.

Predarea este actiunea de comunicare pedagogica (didactica) propusa de profesor in diferite variante si forme de organizare. In sens larg, predarea este interpretata ca actiune de instruire a profesorului, adresata elevului, pentru stimularea actiunilor specifice oricarei activitati de invatare (receptarea cunostintelor, prelucrarea, asimilarea, interiorizarea si aplicarea lor, in diferite situatii, in calitate de: informatii logice, deprinderi, strategii de rezolvare a problemelor si a situatiilor-problema etc.

Invatarea este actiunea elevului, realizata initial in mod dirijat, ca efect direct al instruirii proiectata de profesor la diferite niveluri de competenta pedagogica. Invatarea scolara presupune dobandirea unor cunostinte, deprinderi si strategii conform obiectivelor incluse in cadrul programelor scolare, “traduse” de profesor la nivelul fiecarei activitati didactice (lectie etc.).

Ca activitate psihica fundamentala, proprie omului, invatarea are o finalitate adaptativa realizabila in mediul scolar prin actiunile dirijate de profesor pentru asimilarea, interiorizarea si valorificarea materiei scolare, proiectata pe discipline scolare, module de studiu, capitole, subcapitole, grupuri de lectii, teme si subiecte de lectie etc.



Evaluarea este actiunea initiata de profesor special pentru verificarea gradului de indeplinire a sarcinilor de predare-invatare, proiectate si realizate conform obiectivelor programelor scolare “traduse” de profesor la nivelul fiecarei activitati didactice (lectie etc.). Aceasta actiune, realizabila sub diferite forme, la diferite intervale de timp (evaluare initiala, evaluare continua, evaluare finala), prin tehnici specifice (orale, scrise, lucrari practice, teste de cunostinte, examene etc.) vizeaza reglarea-autoreglarea permanenta a activitatilor didactice. In perspectiva perfectionarii acestora, in sensul proiectarii curriculare, elevul insusi trebuie sa indeplineasca anumite sarcini de autoevaluare – premisa autoinstruirii si a autoeducatiei.

c) Nivelul structurii de baza a procesului de invatamant vizeaza obiectivele -continutul - metodologia - evaluarea, in calitatea acestora de componente fundamentale, implicate in proiectarea, realizarea si dezvoltarea oricarei activitati de instruire / educatie. Avem in vedere activitatile proiectate, realizate si dezvoltate la toate nivelurile sistemului, de la cele mai ample (vezi proiectarea unei reforme a sistemului de invatamant, proiectarea planului de invatamant, a programelor si  a manualelor scolare) pana la cele curente care vizeaza planificarea periodica a materiei (pe an, semestre, saptamani) si elaborarea proiectelor pentru fiecare lectie (ora de dirigentie, activitate extrascolara etc.).

Principiile procesului de invatamant

Principiile procesului de invatamant reprezinta norme generale ce guverneaza activitatea didactica in vederea atingerii obiectivelor propuse, pornind de la legitatile specifice predarii-invatarii-evaluarii.

Acestea sunt:

1. Principiul accesibilitatii (cunostintelor, sarcinilor de invatare), al respectarii particularitatilor de varsta si individuale

In planul predarii, profesorul are datoria de a crea un raport corect intre aspiratiile si posibilitatile intelectuale ale elevului, pe de o parte, si dozarea sarcinii didactice, a problemei si situatiei de invatare in care este antrenat elevul.

Dozarea incorecta poate conduce la surmenaj, neincredere in sine sau, dimpotriva, la lipsa de interes, indiferenta, demotivare.

Desfasurarea procesului de invatamant are loc in concordanta cu dezvoltarea ontogenetica a copilului avand in vedere stimularea acesteia prin amplificarea treptata a eforturilor elevilor punandu-le la dispozitie probleme si antrenandu-i in activitati care cer din partea lor un efort sustinut.

Cresterea cerintelor trebuie sa devanseze nivelul real al dezvoltarii pentru a crea o contradictie intre acest nivel si cel potential, pentru a-l obliga astfel pe copil sa depuna eforturi in vederea rezolvarii contradictiei si transformarii acestui nivel potential intr-unul real.

Principiul accesibilitatii activitatii didactice presupune elaborarea unui repertoriu comun intre profesor si elev. Eficienta pedagogica a acestui principiu depinde de modul in care sunt respectate particularitatile de varsta psihologica ale elevilor prin dezvoltarea la maximum a capacitatilor potentiale de formare permanenta.

2. Principiul intuitiei, al unitatii dintre senzorial si rational, al unitatii dintre concret si abstract.

Exprima faptul ca in procesul de invatamant cunoasterea se realizeaza prin treceri succesive de la concret la abstract si invers cu conditia ca aceste treceri sa se faca nu numai in concordanta cu particularitatile materialului si informatiei ce urmeaza a fi asimilate ci si cu nivelul dezvoltarii ontogenetice a elevilor.

La baza procesului de predare-invatare se afla corelarea a doua sisteme de cunoastere: senzoriala - prin intermediul senzatiilor, perceptiilor, reprezentarilor etc. si logica - prin limbaj si gandire, prin intelect si inteligenta.

In procesul de invatamant, intuitia indeplineste doua functii didactice esentiale:

- izvor al cunoasterii, conducand la abstractizari prin trecerea de la concret la abstract;

- concretizarea unor abstractii, prin exemplificari, ilustrari etc.

In procesul de invatamant, realizarea practica a principiului intuitiei presupune utilizarea adecvata a unei game variate de materiale, precum:

- materiale naturale, de genul colectiilor, obiectelor din natura etc.;

- materiale executate la tabla: grafice, desene etc., ce presupun o anumita dinamica;

- materiale in plan, precum: tablourile, plansele, hartile etc.;

- materiale in volum, de genul mulajelor, machetelor etc.;

- mijloace audio-vizuale: video-proiectii, filme etc.

Abuzul de mijloace intuitive impiedica abstractizarea si dezvoltarea gandirii, dupa cum lipsa acestor materiale conduce la excesul de verbalism.

O alta cerinta decurgand din acest principiu este si realizarea intuitiei prin cat mai multe simturi. Cercetarile intreprinse pe aceasta tema au demonstrat ca retentia unui material dupa trei zile, prezentat numai oral este de 10%; prezentat vizual - de 20%; si prezentat audio-video - de 65%.

Eficientizarea activitatii de predare-invatare-evaluare la nivelul acestui principiu se realizeaza prin:

- declansarea operatiilor de analiza-sinteza, generalizare, abstractizare, comparatie logica a fenomenelor studiate cu ajutorul unor materiale didactice intuitive, care nu reprezinta scopuri in sine ci mijloace de stimulare a cunoasterii rationale;

- concretizarea rezultatelor operatiilor logice in definirea conceptului stiintific.

3. Principiul legarii teoriei de practica

Acrediteaza ideea finalitatii invatarii ca modalitate specifica de adaptare si rezolvare creativa a problemelor existentiale.

Scopul invatarii este cunoasterea pentru intelegere, pentru aplicare, pentru adaptare si transformare, pentru progres si evolutie, pentru dezvoltare si perfectionare continua, pentru o noua calitate a vietii, etc.

Principiul legarii teoriei de practica se fundamenteaza pe teoria cognitiv structuralista a lui J. Bruner. Potrivit acesteia, o prima modalitate de invatare, o reprezinta metoda activa, practica, prin care se pot intelege reguli, principii ale lumii la varste timpurii (legea parghiilor, a raportului invers proportional dintre forta si lungimea parghiei se poate invata prin jocul pe balansoar).



Raportul teoriei cu practica releva cel putin trei ipostaze in procesul de invatare:

- aplicarea unor cunostinte teoretice (reguli, legi) pentru rezolvarea experimentala a unor probleme in atelier, laborator, cerc tehnic - ca un exercitiu pregatitor pentru rezolvarea situatiilor reale, practice;

- practica - valorificata ca punct de plecare in invatarea prin descoperire, invatarea prin cercetare;

- activitatea de creatie, inventie si inovatie, inventica in tehnologie - prin valorificarea gandirii divergente, a flexibilitatii si originalitatii, a factorilor asociativ-combinatorii -, parcurand etapele documentarii, proiectarii, cercetarii, experimentarii, inovarii, creatiei si validarii practice etc.

4. Principiul insusirii constiente si active a cunostintelor.

Procesul de invatamant, prin activitatile sale de baza -predare-invatare-evaluare, este un proces interactiv, in care elevul este partener, coautor, subiect al propriei sale deveniri.

Atitudinea constienta se regaseste in procesul de invatamant in trei activitati fundamentale pentru mecanismul invatarii:

a) Motivarea pentru invatare: declansarea acelor resorturi activatoare interne care sa determine si sa sustina procesul si efortul pentru invatare. In momentul in care educatorul a pus in actiune motive intrinseci ce apartin persoane care invata, invatarea se autointretine, fiind catalizata fie de nevoia de cunoastere, de a sti, de a intelege, de a explora, de a descoperi, fie de nevoia de autorealizare, de stima si respect prin autoafirmare, asigurata de un anume nivel al invatarii etc.

b) Asimilarea constienta, pe baza careia se achizitioneaza informatii ce sunt asociate intr-o maniera rationala unui sistem de idei anterior constituit.

Din perspectiva predarii, materialul prezentat trebuie sa fie susceptibil de asocieri logice; trebuie promovata invatarea prin descoperire, ce reclama activitate mentala (rearanjare, reorganizare, transformare, formule ipotetice etc., rezolvari de probleme, actiuni cu implicatii creative etc.).

Din perspectiva invatarii, cel ce invata trebuie sa posede idei-ancora, sa incerce efectiv sa asocieze logic noile idei cu cele anterior invatate.

c) Autoevaluarea constienta Aceasta presupune autocontrolul, care determina adoptarea unor strategii de automanagement al invatarii, de autodidaxie.

5. Principiul sistematizarii si structurarii cunostintelor.

La baza acestui proces stau doua teorii ale invatarii:

1) teoria holodinamica, potrivit careia invatarea, pentru a fi temeinica, trebuie sa indeplineasca doua conditii: a) materialul de invatat sa aiba integritate, sa fie prezentat intr-un ansamblu coerent; b) sa aiba organicitate, adica fiecare structura sa fie functionala, sa indeplineasca roluri in ansamblul organic, in sistem;

2) teoria organizatorilor cognitivi.

In procesul de predare, aplicarea principiului sistematizarii se regaseste in: proiectarea si planificarea didactica (prin structura planurilor, programelor, manualelor);

abordarile interdisciplinare, pe ani de invatare, pe module, multidisciplinare etc.

Din perspectiva invatarii, principiul sistematizarii se regaseste in stilul de munca intelectuala sistematic si ordonat.

Respectarea acestui principiu presupune adoptarea unui ritm optim de munca, promptitudine si rigurozitate in realizarea sarcinilor invatarii. Consecintele imediate ale nerespectarii acestor conditii constau in aparitia golurilor in cunostintele elevilor, a stagnarii in dezvoltarea lor, consecinte care, prin efectul lor cumulativ se rasfrang negativ asupra celorlalte componente ale personalitatii: caracter, vointa, interese, motivatie, ajungandu-se in cele din urma la insuccesul scolar.

6. Principiul temeiniciei

Necesitatea insusirii temeinice a cunostintelor si abilitatilor decurge din numeroasele relatii ale procesului de pregatire la varsta scolaritatii, situatiile in care aceasta se realizeaza, precum si din scopurile pe care le vizeaza.

Pregatirea in anii de scoala nu constituie un scop in sine, ci este realizata pentru ca subiectul sa se foloseasca de cele invatate pentru a dobandi alte cunostinte si abilitati, pentru a-si forma noi capacitati, toate acestea fiindu-i necesare nu numai pentru sarcini scolare imediate, ci pentru a raspunde exigentelor vietii, inclusiv pe parcursul varstei adulte.

Conditiile si cele mai multe din mijloacele prin care se asigura o invatatura durabila privesc intreaga organizare si desfasurare a procesului didactic, indeosebi metodologia acestuia, precum si comportamentul subiectilor in invatare.

Metodologia de predare conditioneaza invatarea temeinica prin:

-claritatea expunerii;

-introducerea continuturilor noi pe canale diferite (vizuale, auditive, actionale, contact direct cu fenomenele s.a.);

-fixarea si consolidarea cunostintelor realizate astfel incat sa constituie intariri pozitive imediate; -repetarea celor predate si invatate, astfel incat sa asigure retentia a ceea ce este esential.

Temeinicia invatarii - din perspectiva elevului - este determinata de modul in care s-a realizat invatarea. Temeinicia este asigurata de invatarea constienta, motivata, activa si sistematica, dar si de procedeele de fixare si memorare constienta, de repetare esalonata, de exercitiile de transfer, de aplicatiile practice etc.

7. Principiul autoreglarii activitatii didactice

Reflecta abordarea cibernetica a procesului de invatamant ce vizeaza perfectionarea tuturor circuitelor declansate la nivelul actiunii didactice, perfectionare posibila la nivelul conexiunii inverse externe realizata de cadrul didactic ce amelioreaza sau transforma proiectul pedagogic, mesajul educational sau repertoriul comunicarii in functie de calitatea raspunsului comportamental al elevului, si la nivelul conexiunii inverse interne realizata de elev cand acesta devine capabil de autoevaluare, autoinstruire, transformandu-se efectiv din obiect al educatiei in subiect al propriei sale formari

Acest principiu permite valorificarea elementelor componente ale activitatii didactice la nivelul circuitelor de conexiune inversa negativa bazate pe depistarea „verigii slabe” in vederea corectarii, ameliorarii sau restructurarii actiunilor de predare-invatare-evaluare proiectate conform idealului pedagogic si scopurilor pedagogice ce orienteaza valoric intreg sistemul de invatamant.

Perfectionarea continua a acestor circuite creeaza premiza saltului de la conexiunea inversa externa la conexiunea inversa interna, de la instruire la autoinstruire, de la educatie la autoeducatie.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3235
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site