Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Sport

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
BATRANETEA SI ACTIVITATEA FIZICA
FEDERATIA ROMANA DE GIMNASTICA RITMICA - REGULAMENTE
ISTORICUL INOTULUI
NIKE
POLO SI SARITURI IN APA
EDUCATIE FIZICA SI SPORT - OBIECTIVE CADRU
PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV
ARBITRUL DE HANDBAL - regulament executarea aruncarilor
METODE DE INVATARE A INOTULUI
ARBITRUL DE HANDBAL

TERMENI importanti pentru acest document

PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Problematica princiipilor antrenamentului sportive ramine in continuare actuala si deschisa.Abordarea ei in aceasta lucrare este impusa de mai multe ratiuni,intrucat practica a evoluat,obligand teoria antrenamentului sa-si reconsidere ipotezele.Or,prin definitie,princiipile sunt oricand supuse dezbaterii de ordin teoretic,mai  cu seama ca literatur de specialitate abunda in noutati si puncte de vedere originale.Noi le-am acordat si le caordam p insemnatate prin ordin pentru ca au rol  de a orienta rezolvarea curenta a problemelor antrenamentului si de  a fundamenta organizarea si conducere acestuia.Ele  izvorasc din generalizarea experientei valoroase,din analiza profunda,pe baza stiintifice,a proceselor si realitatilor.In fond,rincipiul se defineste  ca  o idee de baza a unei doctrine sau teze care structureaza si orienteaza o activitae  de cunoastere sau de natura practica ,din care deriva o serie de consecinte in planul actiuni sau comportamentului



            Datorita multitudinii aspectelor pe care le prezinta  o anumita activitate,exista un numar mare de principii cu un grad de  structuralizare foarte diferite,pornind de la cele de maxima generalitate si terminind cu principiile cu caractere de regula sau norma de actiune localizata si specifica.

Incercarea de a formula principii pentru diferite activitati umane intimpina dificultati care provin din complexitatea lor si din diversitate unghiurilor de vedere  capabile sa surprimnda o parte  sau alta a intimitatilor acestora.De asemenea ,o formulare prea detaliata ,prea circumscrisa nu poate acoperi  toate aspectele  practice ale domeniului.Or,in cazu de fata ,teoria si practica a ntrenamentului sportiv proiecteaza si directioneaza o multitudine de fatete care complica identificarea principiloir ce-i structureaza desfasurarea.

Apelul traditional la principiile pedagogice pentru fundamentarea teoretico-practica a antrenamentului sportiv s-a limitat insa la principal? didactice, ceea.ce n-a fost de natura sa satisfaca toate cerintele de ordin general-organizatoric, metodic si operational ale acestui proces.

Stiinta  pedagogiei   ,,colectioneaza'   numeroase  principii,   specifice diferitelor tipuri de activitati, din care poate fi privit si analizat antrena-l mentul sportiv :  principiile generale ale educatiei,  didacticii, instruirii j programate, ale organizarii invatamintului. ale orientarii scolare si profesionale . Aceste principii pot fi oricind invocate si pentru aspectelel instructiv-edueative ale antrenamentului sportiv. Prin analogic cu revolutia tehnico-stiintifica, se inregistreaza si in domeniul pedagogiei restructurari privind inventarul, modul de formulare, categoriile si adresabilitatea principiilor . Teoria si practica antrenamentului sportiv nu  pot ramine limitate de traditie si de rutina in fata acestui flux de informatii in abordare originala a principiilor pedagogice. Modernitatea lor izvoraste din nevoia simpla si directa a gasirii, a redescoperirii unor reguli esentiale, a unor norme si idei noi, indispensabile in abordarea sistemica si sporita ca eficienta a procesului pedagogic al antrenamentului sportiv, al instituionalizarii si generalizarii acestui domeniu de activitate sociala.

Definitia conceptului si elementele caracteristice reprezinta ,sursa analizei profilului si categoriilor principiilor, ii fixeaza cadrul si orientarea. liniile de actiune si obiectivele urmarite.

In consecinta, antrenamentul sportiv are mai multe componente pedagogice, prin procesul didactic cu care opereaza, biologica, prin efectele obiective in planul dezvoltarii functionale si al nivelului adaptativ al organismului uman, psihologic, prin implicatiile caracteriale, morale, emotio-nale ale personalitatii sportivului, sociologice, prin raporturile si modul lor de integrare si omogenizare in mediul social, economic si cultural, igienica priu conditile specifice de alimentatie, odihna, confort si de mediu ambiant in care sportivul se antreneaza si se reface, etic, prin idealurile de fair- play, de angajare totala si onesta in pregatire si concurs, de pace si prietnie cu tineretul de pretitundeni, estetica, prin frumusetea si rafinamentul

gestului motric, prin complexitatea si armonia actiunilor motrice,  prin

extraordinarul si fascinantul spectacol provocat de concursul sportiv

Procesul de antrenament prezinta urmatoarele caracteristici

-  este complex,  multifactorial  si interdisciplinar  la  elaborarea, idrumarea si controlul sau participind, alaturi de cuplul fundamental' sportiv-antrenor', si oameni de stiinta, medici, organizatori si tehnicieni;

-  are caraeterul unei activitati organizate, planificate si     conduse dupa legi, principii si reguli specifice laturilor biologice , psihica si sociala care il compun si, in acelasi timp, dupa legi, principii si reguli proprii sistemelor complexe; se adreseaza fiintei umane in totalitatea sa, urmarind in mod deosebit dezvoltarea aptitudinilor motrice, simultan cu cele intelectuale si afective;

- urmareste maximalizarea performantelor sportive, iar in cazurile care s-a atins limita adaptabilitatii, obiectivul major ramine pastrarea cat mai indelungata a nivelului inalt de pregatire dobindit;

- pastreaza permanent caracteristicile unei activitati de tip praxiologic, toate demersurile sportivilor, antrenorilor si oamenilor de stiinta fiind orientate spre obtinerea celei mai  mari eficiente, caracterizata prin fregventa, altitudinea si stabilitatea marilor performante;

-ester neindoios o activities de tip predominant pedagogic, instructiv-educativ,

cu posibilitatea de a influenta si modela constiinta individului;

-  se bazeaza pe mecanismele autoreglarii, sportivul gasind in aceasta activitate calea si mijloacele de realizare a autoeducarii;

-  este o activitate care se adreseaza, in primul rind, tinerilor dotati din punct de vedere motriec si psjhic, operind progresiv selectia si specializarea celor inzestrati pentru marea performanta;

-  orienteaza intreaga metodologie a pregatirii spre obtinerea celor mai bune performante in concurs (cresterea capacitatii de efort, dezvoltarea aptitudinilor motrice, cultivarea intelectului  si  a  sferei  emotionale.

-  are niveluri diferentiate de desfasurare in functie de virsta, sex, nivelel de pregatire, profil de efort si importanta concursului;

-  desi urmareste cresterea capacitatii progresive de maximizare a ciormantei,   antrenamentul   sportiv   ramine   permanent   subordonat

fundamentale a dezvoltarii personalitatii umane, in deplina armonie cu nevoile

societatii in care traieste.

Pornind de la premisa ca antrenamentul sportiv este inamte de toate un proces didactic cu implicatii multiple, consideram ca este util sa diferentiem principiile in doua categorii: generale si specifice

PRINCIPII GENERALE

 Le denumim ca atare pentru ca se intilnesc in toate genurile   de activitate sociala, in deosebi in sfera educationala. Orice proces de instiuire se bazeaza pe respectarea directiilor si ideilor pe care le promoveaza. teoria antrenamentului sportiv consemneaza formulari ale principiilor care se inspira mult din principiile didactice traditionale. Majoritatea lucrarilor originale sau traduse le prezinta ca atare.

Analiza diverselor puncte de vedere arata ca exista, cel putin iu parte, o anumita unitate de gindire, in pofida formularilor atit de variate. Ideile de dezvoltare armonioasa, multilaterala, de continuitate, periodizare si accesibilitate a efortului, de sistematizare, participare constienta, indi-vidualizare si intuitie revin sau se subinteleg. Cu tot caracterul lor de generalitate, aceste principii surprind si sintetizeaza realitatea complesa a antrenamentului sportiv, vazut insa si discutat doar din punct de vedere al procesului pedagogic prin care se prepara performanta sportiva.

Dar daca obtinerea acesteia este conditionata de necesitatea elaborarii unui model logic, prezentat anterior ,care angajeaza unitar si concentric actiunea unui ansamblu de indicatori de esenta conceptuala, educativa, psihos-ociala, organizatorica si economica, iar intreaga activitate sportiva capata sensuri sociale, cu valori praxiologice ameliorative ale capacitatii (biologice si pshice) sportivului, atunci este nevoie cel  putin in plan teoretic — de o reactualizare a principiilor respective. In acelasi scop luam in discutie mutatiile determinate de revolutia stiintifico-tehnica in interpretarea sistematica a fenomenelor si cea din limbajul stiintific al domeniului, prin crearea de noi concepte si reconsiderarea unor idei sau reguli care pareau fundamentale.

Principiile antrenamentului sportiv pot fi formulate dupa o anumita taxonomie a criteriilor, care sa porneasca de la aspectele cele mai generate ale activitatii sportive si de la o biectivele ei, pentru a continua cu continutul, metodele si strategiile adecvate. In felul acesta creste numarul specialistilor cointeresati in atmoasterea si valorificarea principiilor in actul de conducere §i de desfasurare a intregii activitati angajate in obtinerea performantei sportive de valoare internationala.

In aceasta incercare de clasificare sistemica a principiilor se por-neste de la cele mai generale si se ajunge pina la cele particulare, intre ele existind relatia de vauzalitate proprie oricarei activitati.

Asadar, aceasta taxonomie propusa cuprinde 4 categorii de principii :

 a)  prinaipii privind orientarea pregatirii si dezvoltarii multilaterale a personalitatii si integrarea socio-projesionala a sportivului, eficienta maxima si economicitatea, ca si complementaritatea teoriei cu praetica;

b)  principii privind obiectivele : maximizarea capaeitatii de perfor-manta, dezvoltarea aptitudinilor motrice, cognitive, afective si emotionale, controlul, obiectivarea si evaluarea activitatii si colaborarii dintre antrenor, sportiv si brigada de asistenta stiintifica;

c)  principii privind continutul: interdisciplinaritatea, rationalizarea si opera|tionalizarea;

d)   principii melodico-stralegice:  individualizarea,    constientizarear motivaria si efortul voluntar, accesibilitatea, interactiunea   mijloacelor verbale cu cele neverbale (audio-vizuale), suprainvatarea, modelarea, simu-larea, specializarea si autoreglarea sportivului.

PRINCIPII SPECIFICE

In aceasta categoric se includ principiile care actioneaza preponderent in antrenamentul sportiv, si pe care le utilizam si in alte activitati, generatoare de alte tipuri de performante (balet, muzica, circ etc.). Principiile specifice sint de esenta biologica pentru ca practica antrenamentului implica inainte de toate cunoasterea si respectarea legilor care guverneaza procesele de adaptare. Este vorba de adaptarea organismelor vii la excitatii exterioare repetate care se manifesta, sub forma solicitarilor fizice. Aplicarea legilor generale ale adaptarii la aspectele specifice antrenamentului sportiv a permis formularea principiilor lui biologice. In intervalul scurs ce la abordarea lor pentru prima data, numarul si denumirea acestor principii au suferit modificari pe masura ce datele experimental si observatiile metodico-biologice au adus completari si precizari in aria de cunoastere si didacticizare a domeniului .

PRINCIPIUL CONTINUITATII

Evidenfierea acestui principiu s-a impus tot mai mult pe masura extinderii competitiilor sportive si mai cu seama datorita esalonarii lor pe intregul an calendaristic. Constructia salilor mari de concurs, amenajarile si dotarile lor conform prevederilor regulamentelor competitionale, toate acestea au favorizat planificarea concursurilor, practic, in toate lunile anului. Pregatirea a urmat calea concursului care o determina si o condi-tioneaza. De asemenea, caracterul sistemic al concursurilor oficiale, de includere a celor nationale inreteaua celor internationale, in scopul promovarii, calificarii sportivului, echipei sau echipajului intr-o faza superioara, si chiar pentru o alta competitie, a legat calendarul unui an cu al celuilalt sau cu al celorlalti ani, cum este cazul intervalului olimpic de patru ani. Linia de perspectiva a acestui sistem piramidal a diminuat caracterul ciclio al pregatirii, inlocuindu-1 cu cel al continuitatii. De fapt, unii autori evoca inca principiul ciclicitatii in acceptiunea de repetare in timp a concursului si pregatirii, dar viata sportiva internationala a impus corelarea intre pregatire si concurs, adica continuitatea pregatirii ce leaga

si conditioneaza concursul urmator. Marirea frecventei concursurilor sportive, sporirea dificultatilor acestora au determinat cresterea rolului procesului pedagogic al antrenamentului sportiv, ameliorindu-i efectele indeosebi pe plan biologic. Altitudinea performantei sportive a depins tot mai mult de nivelul calitatilor motrice inascute si dobindite ale sportivilor, de numarul deprinderilor motrice, concretizate in elementele si procedeele tehnico-tactice cele mai eficiente. Acest aspect se urmareste in cadrul lectiei de antrenament sau, mai bine zis, in suita lectiilor care compun un ciclu saptaminal, o etapa, o perioada un ciclu anual (macrociclu) de pregatire. Deci, necesitatea realizarii unei succesiuni permanente a lectiilor de antrenament a izvorit din cunoasterea legilor bo-psiho-pedagogice de formare a deprinderilor motrice si de dezvoltare a calitatilor motrice ale sportivilor. Schimbarile complexe survenite in organism sub influenta exercitiilor fizice, a mijloacelor antrenamentului au un caracter fazio si se mentin un timp limitat.

 Caracterul temporar al legaturilor reflex-conditionate constituie una din tele de baza ale scolii pavloviene de fiziologie. Aceste reflexe pot fi formate in anumite cnditii externe si interne. Ele se stabilizeaz, si se perfectioneaza daca aceste conditii se repeta si regreseaza pina la atenuare cind conditiile care le-au generat dispar sau se schimb sbstantial. O cit de  nesemnata          trerupere in formarea si perfectionarea cestor reflexe declanseaza imediat procesul invers, de stingere treptata a elemen-telor deprinderilor insusite si, in primul rind, a celor mai rafinate. Pornind, asadar, de la ideea fundamentata siintifice ce mecanismu formari prfectionarii deprinderilor motriceca si dezvoltarea calitatilor motrice se conduc dupa regulile relatiilor temporare reflexe, este indispensabil sa se asigure continuitatea antrenamentului sportiv. Asa se explica de ce o parte din teoreticieni au sustinut un timp existenta princiiului repetarii antrenamentului. Formularea, nu este prea inspiratca pentru ca repetarea constituie doar un moment al contunuitatii acestui proces. A repeta un exercitiu care duce la perfectionarea unei deprinderi motrice sau a unei calitati nu inseamna si practicarea lui permanenta, fara intrerupere in anumite perioade de timp. Repetarea eate conditia indispensabila oricarei stabilitati si automatizari a deprinderilor motrice, dar rezultatele ei sint mai inalte sau mai joase in functie, de continuitatea procesului pedagogic al antrenamentului. Acestei argumetatii i se adauga si cea de esenta, 'pur fiziologica. Activitatea muschilor angrenati in efortul de repetare, pe fondul continuitatii proeesului de perfectionare a deprinderilor tennice si a dezvoltarii calitatilor motrice, reclamate de concurs, determina aparitia unui numar imens de excitatii care actioneaza local si de la distanta, proucind reactii de adaptare ale organelor interesate. Aceste reactii sint de doua feluri — imediate si tardive sau de antrenament.

Reactiile imediate de adaptare, care iau nastere inainte si in timpul unui efort fizic, au ca efect pastrarea echilibrului functional general al organismului — homeostazia, fara de care nu este posibila supravietuirea si pe care activitatea muschilor tinde s-o tulbure.

Un alt efect principal al reactiiior imediate de adaptare consta in asigurarea conditiilor de functionare optima a muschilor care lucreaza..Reactile imediate de adaptare la efort sint usor de sesizat: cresterea frecventei si aptitudinii miscarilor respiratorii, lnsotita de intensificarea activitatii

inimii(frecventa cardiaca si debitul sistolic), contribute la intensificarea »orovizionarii cu O2 si eliminarea CO2; vasodilatatia in muschi angrenati in efort, asociata cu vasoconstrictia in zonele inactive au ca efect o crestrea aportului de singe si a suprafetei de schimburi metabolice din interiorul muschilor activi . In schimb, reactiile tardive de adaptare sau de antrenament constau in perfectionarile funetionale, structurale si dimensionaile ce apar in muschi si in celelalte organe datorita repetarii eforturilor fizice.

Aceste perfectionari permit efectuarea unor eforturi cu intensitate mai mare si durata, mai lunga decit inainte, fara ca homeostazia organismului sa fie tulburata.

Cresterea vitezei de angrenare in lucru a muschilor, a depozitelor de

substante energetice din fibrele acestora, ca si marirea masei musculare

pot dovedi de adaptare locala, dupa cum cresterea capacitatii functionale

a inimii in repaus si efort si a volumului acesteia reprezinta exemple de

adaptare aparute in alte organe ca urmare a activitatii musculare repetate.

Spre deosebire de reactiile imediate, care survin atit la sportivi, cit

i la nesportivi ori de cite ori se efectueaza un efort, reactiile tardive se

observa numai la persoanele antrenate.

Perfectionarile morfofunctionale  caracteristice sportivilor   nu  sint

un bun cistig o data pentru totdeauna, si modificarile reversibile,tocumai

datorita, capacitatii organismului de a se adapta mereu la conditiile de

mediu in continua schimbare. Daca efortul nu se mai repeta, se creeaza

situatie diferita de cea precedenta si organismul va reacyiona in conformitate cu noile cerinte. In absenta excitatiilor care au determinat si intretinut  perfectionarile caracteristice antrenamentului, organele si sistemele corpului se adapteaza la noile conditii, capacitatea functionala, structura dimensiunile lor reducindu-se pina la nivelul solicitarii noi, mai scazute,care sint supuse.

G. V. Folbort (,,Tabloul fiziologic al proceselor de epuizare si restabilire' — 1941), sintetizind un bogat material faptic, a reusit sa imagineze schema generala a modului de evolutie si involutie a proceselor de adaptare, elaborind teoria suprarefacerii sau supracompensatiei.

Potrivit acestei teorii,procesul se petrece in trei faze .LA inceput, efortul produce o scadere a capacitatii functionale, detenninata de instalarea starii de oboseala. Dupa incetarea efortului incepe o noua faza de refacere, in care capacitatea de efort (refacindu-se dupa odihna) ajunge la nivelul initial.

Interesant de retinut este faptul ca procesele de refacere a capaci-

i funetionale nu se opresc in momentul in care s-a ajuns la nivelul

dinaintea efortului, ci continua si dupa aceea, instalindu-se o noua faza,

care capaeitatea functionala este mai mare decit inainte de efectuarea

efortului respectiv.Noaua faza poarta  denumirea de suprecompensatie sau suprarefacere.

Daca excitantul nu se repeta (egal) in timpul fazei de suprarefacere,

icitatea funetionala regreseaza organismului pierzind benificiul efortului efectuat anterior si,in consecinta, capacitatea functionala scade pina la studiul initial doniantea efectirii antrenamentului. Intreruperile mari si chear mici

 (la nivel de inalta performanta )ale antrenamentului nu permite deci acumularea  efectelor favorabile ale solicitarilor izolate.

Practica sportiva a confirmat aceste consideratii, iar cercetarile stiintifice le-au argumentat. Dupa datele lui D. Schmidtbleicher ,la mentinerea ciclurile in care accentul cade pe pregatirea tennica, mentinerea nivelului de pregatire fizica specifica si obtinerea formei sportive sint posibile numai daca in doua lectii din ciclul saptaminal sint incluse exereitii pentru dezvoltarea formei.

Cercetarile lui H. Roskamm si colab. au condus la concluzia ca pentru pastrarea nivelului capacitatii de efort aerob trebuie sa se faca, la fiecare trei zile, un antrenament cu o solicitare egala cu cea din lectiile in care s-a atins nivelul respectiv.

Datele numeroase furnizate de practica sportiva si de cercetarea stiintifica au demonstrat ca perfectionarile dobindite prin antrenament se pierd intr-un timp de3—4 ori mati scurt decat cel necesar obtinerii lor. Efortul intrerupt timp de 3 saptamini pentru dezvoltarea fortei duce la pierderea valorilor dobindite in 3 luni consecutive de antrenament cu un astfel de profil. Involufia survine chiar si in cazul in care nu se intrerupe antrenamentul, dar scade intensitatea efortului In raport cu cea din etapa precedents a programarii.

Pierderile sint cu atit mai mari, cu cit se reduce nivelul solicitarii. Am constatat ca o perioada de tranzitie cu o durata de 6 saptamini a determinat, la atletii din probele de fond si semifond, o seadere cu cea 10% a VO2 max, iar la sprinteri, o reducere cu 10% a puterii anaerobe maxime, desi efectuau doua antrenamente, in ciclul saptaminal.

De asemenea, se manifesta, imediat involutii ale capacitatii functiionale in cazul imobilizarilor la pat, datorate unor accidente sau imbolnaviri. T. Hettinger) a constatat scaderi ale fortei cu 15% dupa o saptamina de imobilizare in gips, iar H. Vehnrat si colab.— micsorarea VO2 max cu 18% dupa 8 zile de spitalizare. Danezii P. Mikkelsen si N. Olesen afirma ca intreruperea antrenamentelor pe o perioada de 3 saptamini determina scaderea VO2 max in sporturile de rezistenta pina la 28%, astfel ca ulterior este nevoie de 5—6 cicluri saptaminale de pregatire intensa pentru ca sportivii sa revina la valorile initiale. Ei arata ,de asemenea,ca dupa 4 saptamini de imobilizare, muschii se atrofiaza aproape complet.Intreruperea este ,,inamicul' principal al oricarui nivel de dezvoltare. Fibrele rosii, solicitate in efortul aerob, se deterioreaza de la scaderea rezistentei. Fibrele albe sint si ele in profunzime modficate.Tricepsul imobilizat 3 saptamini inregistreaza o scadere, din forta sa. De asemenea, cotul imobilizat tot 3 sapamini pierde pina la 40 % din capacitatea sa de a sustine un efort de forta.L Baroga afirma ca forta dobindita in 3 ani se(poate pierde de totala inactivitate.



L .Legros afirma ca activitatea enzimelor cu rol esential in elaborea necesare prestarii eforturilor cu intensitate maxima (miochinaza) coboara, la sprinteri, dupa 10—15 zile de inactivitatea neantrenatilor.

E.  Assmussen citeaza cazul lumii campion de canotaj care, efectuind

O calatorie cu scop turistic, dupa ce concurase cu succes la J.O., a pierdut

In cele 4 saptamini  cit a durat excursia tot ceea ce cistigase in 9 luni de pregatire

inaintea marelui concurs. Si experienta noastra conurenta noastra canfirma ca

de circa 2 luni, in care sportivii parasesc ambarcatiile si revin la bac ei isi diminueaza pina la 30% capacitatea de a stabili performanta pe care au inregistrat-o in concursul major al ciclului annual incheiat.In haltere, in scurtul rastimp de citeva zile sportivii pierd 15% din forta .

Spurimarea brusca a eforturilor de catre sportivii de performanta obliga prganismul acestora sa treaca rapid intr-o situatie complet noua, care impune o solicitare atit de mare a mecanismelor de adaptare, incit adesea pot surveni

tulburari sau imbolnaviri.

S.Israel a descris cazuri in care, datorita intreruperilor,  pe linga scaderea capacitatii de efort s-au produs tulburari la nivelul  diferitelor  organe, atit de rebele la tratamentul obisnuit, incit au impus internarea  sportivilor respectivi in clinici de specialitate. Descoperind ca intrerupere brusca a efortului reprezinta adevarata cauza a tulburarilor, medicii sportivi au infirmat diagnosticele initiale (cardiopatii, psihopatii)  determinind — prin reluarea  antrenamentelor  sub  control — disparitia simptomelor si reluarea pregatirii de catre sportivii respectivi.

Asadar,cercetarea stiintifica fundamentala,, cea aplicativa, experienta marilor antrenori si propriile observatii demonstreaza necesitatea obiectiva a aplicarii cu strictete a prinoipiului continuitatii, ca o conditie fundamentala a realizarii performantei de talie mondiala. Inca de la inceputul  acestui deceniu,in marile scoli sportive din lume se efectueaza o pregatire non -stop de-a lungul intregului ciclu anual. Acestea au renuntat la perioada de tranzitie care genereaza discontinuitatea pregatirii. Halterofilii, gimnasti mari ai  lumii si alti sportivi isi continua antrenamentele a doua zi dupa campionatele mondiale, unde au stabilit si recorduri, cu gindul la urmatorul concurs de anvergura. Perfectionarea proceselor de   refacere,  inscrierea ei ca un moment imperios necesar in regimul diurn al pregatirii sportivului rezolva cu eficienta sporita alternanta efort, oboseala si oditina, pentru ca  participarea sportivului sa fie cit mai activa. Evident, mentinerea stari de sanatate a sportivului constituie conditia sine quau non a oricarei  idei de continuitate a antrenamentelor.

PRINCIPIUL SOLICITARILOR OPTIME SI A CRESTERI IN TREPTE A EFORTURILOR

In practica, principiile antrenamentului se aplica, uneori, de asa maniera, incit cu greu se poate distinge specificul unuia sau al altuia, unde se sfirseste unul si unde incepe celalalt. Conditionarea lor reciproca este determinata de insasi unitatea organismului sportivului. Transpunerea in practica a principiului continuitatii presupune si instituirea unui regim permanent de activitate a sportivului si realizarea unui numar suficient de repetari ale mijloacelor de antrenament. Dar repetarea timp prea in-delungat a acelorasi mijloace sub aspectul formei, volumului, intensitatii si duratei ar fi lipsita de ratiune, pentru ca ar insemna mentinerea sportivului la acelasi nivel de pregatire. Pe fondul asigurarii continuitatii activitatii sale, antrenorul si sportivul trebuie sa modifice treptat continutul acestor exercitii sau mijloace, in sensul amplificarii lor cantitative si calitative.

Dialectica performantei sportive consta tocmai in cresterea treptata a eforturilor in antrenament, pina la atingerea nivelurilor maxime, permanent modificabile. Aceasta crestere a eforturilor se bazeaza pe dezvoltarea capacitatii functionale a organismului omenesc, pe puterea lui de adaptare la mediul inconjurator. Supravietuirea lui filogenetica si ontogenetica deriva tocmai din aceasta capacitate de acomodare la dificultatile si chiar adversitatile mediului natural si uneori social care il inconjura.

Cereetarile stiintifice ale lui A.N. Krestovnikov, A. Uhtomski (1950), G. V. Polbort (1939), L. P. Matveev (1980) si altii arata ca imbunatatirea calitatilor motrice prin intermediul exercitiilor constituie un caz tipic de adaptare a organismului la o forta mai mare de excitatie (o exigenta sportva in efortul din antrenament). Se stie ca intre intensitatea excitaiiei (de solicitare) si amplasarea reactiei (raspunsului) exista o strinsa corelatie. O excitatie slaba ramine fara raspuns sau provoaca reactie mica. Pe masura ce creste insa intensitatea excitatiei, se mareste corespunzator si amploarea reactiei. Asadar, unui excitant de intensitate medie ii corespunde o reactie medie, iar unui excitant puternic — o reactie puterniea.

Aceasta concordanta este valabila insa numai pina la o anumita limita, dincolo de care chiar cea mai mica marire a intensitatii excitan-tului, nu numai ca nu provoaca cresterea, ci dimpotriva, duce la slabirea reactiei. Explicatia fenomenului consta dupa unii autori in aceea ca marirea intensitatii excitantului dincolo de limita provoaca un proces de excitatie atit de puternic, incit acesta se transforma intrunul diametral opus, de inhibitie, cunoscuta ca ,,inhibitie supraliminara' sau ,,inhbitie de protectie' sau, in fine, ca stare de ,,pessimum' (N. F. Wedenschi, 1935).

Transformarea excitatiei in inhibitie poate avea loc mai cu seama atunci cand excitantul creste dintr-o data dincolo de limita,. Aceasta lege are un vast cimp de aplicabilitate si in antrenamentul sportiv, unde actioneaza dupa o schema logica : la un efort slab ca volum, intensitate, durata sau structure, (sau toate la un Ioc), organismul sportivului raspunde corespunzator, cu o cheltuiala de energie redusa, deci cu usurinta. Pe masura ce intensitatea excitantului creste, adica parametrii efortului din antrenamente isi maresc valorile, se amplifica si cantitatea de energie pe care sportivul o cheltuieste pentru a raspunde adecvat. In momentul in care antrenorul amplifica in mod exagerat efortul — de o maniera sau alta — si nu mai primeste un raspuns corespunzator din partea organismului sportivului, inseamna ca s-a depasit gradul de pregatire al acestuia. La efortul nou, supramarit, el nu se mai poate adapta, iar eforturile mari de vointa depuse pentru a respecta totusi indicatile il expun la epuizare sau la supraantrenament.

Dar ceea ce prezinta o importanta deosebita pentru problema pe

care o tratam este faptul ca limita fiziologica, dincolo de care excitantul,

 provoaca aparitia procesului de inhibitie, nu ramine constants,, invaria-

bila. Prin urmare, limita initiala poate fi depasita si mutata cit mai sus.

1n acest sens, cercetarile stiintifice au aratat ca organismele care se adap-

ta azi in mod porgresiv la excitanti din ce in ce mai puternici pot suporta

o excitatie anterior supraputernica (o solicitare neobisnuita pentru orga-

nismul sportivului) astfel ca excitantii (antrenamentul) care provoca mai

irainte aparitia inhibitiei supraliminare (de protectie)   devin   accesibili,

acestia actionind intocmai ca un excitant puternic sau mediu. L. P. Mat-

vvev  afirma ca maniera relativ rapida cu care aparatul efector se

adapteaza numai dupa citeva repetari la actiunile excitantului supraputer-

 nic caruia ii raspunde cu o forta corespunzatoare, fara aparitia inhibitiei

supraliminare, este de-a dreptul uimitoare. Aceasta posibilitate de adap-

tare constituie o proprietate importanta a substratului biologic, pe care se

fundamenteaza o parte din efectele antrenamentului sportiv si, indeosebi,

ce rzvolvarea calitatilor motrice.

Prin urmare, antrenamentul ideal este cel care inregistreaza indici

superiori cantitativ si calitativ, atingind valori si solicitind organismul pina

1a refuz. Rezultatele mediocre inregistrate de echipe sau sportivi care au

excelat intr-un trecut apropiat se datoreaza tocmai absentei preocuparii

pentru cresterea treptata a efortului in procesul de antrenament.

Perfectionarea capacitatii functionale a organismului permite efec-

tuarea aeeluiasi tip de efort, insa mult mai economicos. Se creeaza, asadar,

raporturi noi intre posibilitatile organismului si intensitatea excitantilor.

De  acum, sportivul s-a obisnuit cu efortul din antrenament, care urmeaza

sa fie restructurat pentru a genera o noua treapta de adaptare. Urmarin-

duse reactia tesuturilor si organelor la actiunea indelungata a unui exci-

tant care nu-si schimba caracteristicile  ,s-a constatat ca influenta acestuia scade pe masura cresterii duratei lui de aplicare.Astfel,se ajunge progresiv

•cade pe masura cresterii duratei lui de aplicare. Astfel, se ajunge progre-

ca reactia sa fie foarte slaba sau nula, desi excitantul are aceleasi pro-

prietati ca si inainte. Nu este vorba de o pierdere a reactivitatii tesuturi-

lor si organelor, ci de un fenomen special, denumit ,,obisnuinta' sau ,,aco-

modare',   care apare la toti receptorii stimulati vreme indelungata, de

excitantii proveniti din mediul intern sau extern. Reactiile de adaptare

repar in organele respective de indata ce se schimba intensitatea vechiu-

lui excitant sau actioneaza altul nou. Obisnuinta sau acomodarea se va

repeta insa si ea cu atit mai repede, cu cit caraeteristicile noilor excitanti

se deosebesc mai putin de cele ale excitantilor precedenti. Evitarea aparitiei

fenomenului de obisnuinta sau de acomodare constituie o conditie de baza a

perfectionarii organismului supus la efort. Ea se realizeaza prin respectarea

principiului cresterii in trepte a efortului'. Acest principiu preconizeaza

cresterea gradului de solicitare a organismului prin intensificarea efortului

cand se utilizeaza aceleasi mijloace, sau prin schimbarea acestora, organis-

mului reactionind mai puternic la excitanti cu care nu este obisnuit.

In lumina consideratiilor teoretice expuse anterior, ca si a datelor furnizate de practica sportiva, se impune o corecta, intelegere a modului de crestere a efortnlui in antrenament. Intensificarea continua, dar lenta e putin eficienta datorita instalarii rapide a fenomennlui de acomodare mentionat. Trecerea de la un nivel de solicitare la altul mai inalt trebuie facuta prin cresterea efortului ,,in trepte' denumire care exprima exact modul corect de aplicare a principiului.

Diferenta dintre ameliorarile obtinute prin cele doua metodici de crestere a efortului este foarte mare.

L. lermakov a constatat ameliorari mai mici cu 55—60% cind efortul a crescut continu decit in cazul cresterii lui in trepte. Timpul cit trebuie sa se lucreze cu o anumita intensitate a efortului pentru a se obtine efectul optim difera in functie de numerosi factori, dintre care particularitatile individuale, natura mijloacelor si specificul ramurii respective de sport sint cei mai important!. La persoanele neantrenate, ca si in cazul utilizarii unor mijloace noi, reactia este mai puternica si are ca rezultat obtinerea in scurt timp a unor efecte mari. In schimb, un sportiv antrenat are nevoie de o perioada mult mai lunga pentru a-si imbunatati performantele cu acelasi procent.

Gradul de maiestrie tehnica influenteaza si el ritmul de crestere a performantei si, prin aceasta, durata de mentinere a unui anumit nivel de solicitare. Tehnica bine insusita ajuta la exteriorizarea intregului potential biologic existent la un moment dat. Imbunatatirea in continuare a performantelor necesita perfectionari structurale care se realizeaza dupa perioade de timp mai lungi. La un sportiv cu deficiente tehnice, o cresteie egala a performantelor se obtine intr-un timp mai scurt, pentru ca nu este conditionata de astfel de modificari, ci de o mai rationala executie a miscarilor, capabila sa puna in valoare un potential existent, dar nefolosit.

Datele de laborator, dar mai ales experienta practica recomanda schimbarea nivelului de solicitare dupa 4—6 saptamini. In cazul utilizarii unor solicitari cu intensitate foarte mare, care duce la acumularea rapida a oboselii, Diacikov recomanda etape de lucru de doua saptamini, urmate de o saptamina de refacere. O metodologie asemanatoare se aplica in unele sporturi in care dupa trei saptamini de solicitare maxima se planifica 7 zile de scadere a efortului ca necesitate a refacerii integrale a potentialului de efort. Deci, intr-o etapa (o luna), 3 cicluri saptaminale sint destinate acumularii si un ciclu — ultimul — reechilibrarii.

Prin   urmare, intnsitatea noii trepte de efort are un caracter individual. Ea va fi astfel aleasa incit sa determine din nou un nivel optim de solicitare a organismului, ridicind lactacidemia la 4 mmol/1 in eforturile aerobe si reprezentind valori maxime si submaxime din noul nivel de forta sau viteza, in eforturile anaerobe.

In sportul halterelor din unele tari cu rezultate remarcabile, peste 80% din totalul lectiilor de antrenament (cca 900) sint destinate lucrului ,,pina la refuz', tinind seama de capacitatea maxima de ridicare pe care nalterofilul o poseda in momentul respectiv.

E. Worobjewa considera ca, pe linga modificarea intensitatii efortului, un rol important il are schimbarea naturii excitantilor de antrenament. Astfel Slobodjan a observat cresteri mai mari ale fortei cind s-au utilizat contractii de natura diferita (izometrice, izotonice, izochinetice) decit in cazul in care s-a lucrat cu un singur fel de contractie, iar S. Lelikov, folosind ritmuri diferite de executie a miscarilor (rapid, mediu, lent), a obtinut indici mai mari de dezvoltare a fortei decit prin executii cu un ritm constant, 'tinind seama de faptul ca, pe masura cresterii gradului de maiestrie si a experientei competitionale, se restring mijloacele folosite in antrenament (la halterofiri,mai putin de 10 exercitii intr-o etapa si de 1—2 intr-o singura lectie), varitjia ritmului de lucru si schimbarea naturii excitantilor contribuie din plin la evilarea fenomenului de obisnuinta si a monotoniei care duce la saturare psihica.

Prineipiul prioritatii efortului specific competitional

Reactiile de adaptare la diferite exercitii mai au inca o caracteristica principala si anume specificitatea lor. Raspunsul organismului nu este acelasi la toate solicitarile. In functie de particularitatile fiecarui excitant unele organe si sisteme sint solicitate mai mult, altele mai putin. Aceasta face ca si perfectionarile din faza de supracompensatie consecutiva solicitarii sa fie mai ample in organele care au fost mai puternic solicitate.

Ambele aspecte sint prezente si in cazul efortului fizic, atit reactiile imediate, cit si cele de antrenament prezentind aspecte specifice in fiecare disciplina sportiva.

Faptul ca gradul de perfectionare morfofunctionala a organismului conditioneaza nivelul performantelor sportive si ca aceste perfectionari depind de efortul depus in antrenamente duc in mod necesar la concluzia ca obtinerea oelor mai inalte performante e posibila numai daca solicitarile din antrenament respecta specificul efortului competitional.

Numeroase date experimentale si observatii din practica sportiva au validat aceasta teza.

Faulkner  afirma ca antrenamentul trebuie sa fie specific deoarece efectul lui se constata numai la functiile si structurile care au fost solicitate. Transferul efectelor antrenamentului in alte eforturi survine numai daca acestea se adreseaza acelorasi fibre musculare si le utilizeaza in acelasi mod ca eforturile care au fost folosite in antrenament.

Conconi  insista asupra respectarii in antrenament a modului de eliberare a energiei din timpul competiei si considera ca pentru obtinerea performantelor maxime in probele cu efort aerob solicitarile din antrenament trebuie sa mentina lactacidemia la 4 mmol/1 (pragul anaerob). Rezultatele sint cu atit mai nefavorabile, cu cit eforturile din antrenament determina cifre mai departate de acest prag.

Legros  acorda o mare importanta specificitatii antrenamentului pentru obtinerea rezultatelor superioare de, catre sprinteri (efort anaerob). El recomanda excluderea antrenamentului pentru rezistenta generala (efort anaerob) din antrenamentul acestora.

In alegerea mijloacelor si in modul de folosire a lor trebuie sa se tina seama de necesitatea dezvoltarii mecanismelor de eliberare a energiei in conditiile efortului competitional. Plecind de la constatarea ca enzimele care asigura descompunerea si resinteza acidului adenozintrifosfpric si fosfocreatinei sint activate numai prin contractii intense si de foarte scurta durata (16—24 sutimi de secunda — optim 18 sutimi de secunda) afirma ca numai alergarile in care impulsul pe sol dureaza foarte putin sint recomandate in antrenamentul sportivilor. Alergarea pe scari, mijloc cu larga intrebuinta in pregatirea alergarilor de sprint,este contra dictata,dupa Legros,datorita faptului ca impune un contact prea lung cu solul in faza de impuls.

Si in dezvoltarea fortei explozive trebuie sa se tina seama de caracterul specific al acestei calitafi si anume viteza de angrenare in lucru a musculaturii. Schmidtbleicher  recomanda in cazul folosirii greutatilor ca acestea sa fie ridicate cu viteza maximii posibila, iar la sarituri contactul cu solul sa fie cit mai scurt. Sportivul trebuie sa aiba impresia ca atinge cu talpile o plita inrosita, spune foarte sugestiv acest autor. Pantofii cu talpa groasa, saltelele sau solul moale, ca si greutatile suplimentare (chiar mici) nu sint indicate cind se fac sarituri deoarece prelungesc contactul cu solul.

Asupra necesitatii respectarii specificitatii efortului din concurs, in ponderea acordata in antrenament dezvoltarii diferitelor calitati atrage atentia Mellerowicz . El considera corecta metodica in care atentia principala este indreptata spre dezvoltarea componentei principale a efortului competitional, preocuparea pentru celelalte calitati fiind in concordanta cu contributia lor la realizarea performantelor.

Adaugind la cele spuse pina acum si faptul ca in praetica sportiva rezistenta, forta si viteza nu exista ca atare, ci numai ca forme concrete de manifestare si ca specificitatea maxima a acestora este cea din timpul competiei, rezulta ca unul dintre mijloacele optime de antrenament il constituie concursul. De altfel metodica actuala acorda o pondere tot mai mare concursurilor ca mijloc de pregatire pentru marea performanta.

Consideratiile teoretice amintite, datele experimentale si rezultatele din practica sportiva a ultimelor doua decenii indreptatesc includerea principiului specificitatii efortului printre principiile biologice ale antrenamentului.

Loeul ptegatirii fizice multilaterale In antrenamentul spor-tivilor de mare performanta

Pregatirea fizica multilaterala este considerata de Kretstovnicov  si dupa el, de numerosi autori romani si straini ca un principiu de baza al antrenamentului sportiv. Potrivit acestui principiu orice sportiv, indiferent de disciplina practicata, trebuie sa acorde o atentie deosebita dezvoltarii celor patru calitati fizice de baza — forta, viteza, rezistenta si Indeminarea — daca doreste sa obtina performante de inalt nivel. Fara o pregatire fizica multilaterala dobindita inainte de specializare si mentinuta dupa aceea nu se pot realiza performante maxime.

Acest principiu mai poate fi mentinut in antrenamentul actualilor sportivi de mare performanta numai daca se constata ca sint inca valabile cele doua teze fundamentale si anume :

a)  preagtirea fizica multilaterala este o conditie a obtinerii rezulta-telor inalte si

b)  antrenarea unei caliti motrice se reflecta pozitiv asupra celorlalte calitati.

Realizarea unor performante superioare de catre sportivi care nu au pregptire fizica multilaterala, infirma legatura cauzala dintre aceasta si rezultatele sportive de inalt nivel, iar lipsa de transfer asupra calitatii care conditioneaza victoria in concurs, a perfectionarii prin antrenament a unor calitati nespecifice efortului competitional impun concluzia ca in aceste cazuri asigurarea pregatirii fizice multilaterale a determinat cheltuieli inutile de timp si energie.

Verificarea primei teze se poate face prin cercetarea particularitatilor morfofunctionale si motrice ale actualilor campioni din diferite ramuri de sport.

Din astfel de cercetari au reiesit urmatoarele :




— organele si sistemele limitative pentru cele doua cai de eliberare a energiei nu sint uniform dezvoltate la toti sportivii de performanta. Masa musculara are dimensiuni mari in sporturile de forta (efort anaerob) si este adesea mai putin dezvoltata la campionii din probele de mare fond (efort aerob) decit la nesportivi. In schimb volumul inimii este mult crescut la alergatorii de fond si ramine la dimensiunile neantrenatilor la sprinteri (efort anaerob).

Structura muschilor prezinta si ea diferente evidente la sportivii din probele cu efort aerob fata de cei care participa la competitii cu efort anaerob (procentaj de fibre albe si rosii, structuri intracelulare, depozite de material energetic si de enzime etc.). Toate acestea se reflecta asupra celor doua forme ale capacitatii de efort si calitatilor motrice. Sportivii care practica probele cu efort aerob si cei din probele cu efort anaerob au o singura capacitate de efort dezvoltata, cea specifica efortului comptitional. Cealalta forma a capacitatii de efort este egala sau mai mica decit la nesportivi.

Rezultate asemanatoare a constatat Ikai  in privinTa calitatilor motrice ale atleTilor de performanta. Sprinterii, saritorii si mai ales aruncatorii au forta muschilor foarte mult dezvoltata, in schimb rezistenta lor este egala sau net scazuta (la aruncatori) in  comparatie cu neantrenatii

Alergatorii de fond si semifond prezinta un aspect invers, fort lor este egala cu a nesportivilor, iar rezistenta foarte mult dezvoltata fata de acestia.

Rezulta deci ca actualii sportivi de performanta din disciplinele cu efort aerob si efort anaerob nu sint multilateral dezvoltati nici in privinta calitatilor motrice si nici a capacitatii de efort.

Aceasta inseamna ca dezvoltarea fizica multilaterala nu este o conditie a obtinerii performantelor ridicate in sporturile al caror efort competitional necesita o singura cale de eliberare a energiei.

Dezvoltarea fizica multilaterala se intilneste la sportivii din disciplinele cu efort mixt. Subliniem insa ca la acestia VO2 max e mai mic decit la fondisti, iar forta exploziva (Watt max) are valori inferioare celor intilnite la sprinteri.

Prezenta sau absenta transferului efectelor antrenamentului poate fi constatata prin cercetari experimentale cu caracter longitudinal si prin rezultatele probelor de control efectuate la inceputul si sfirsitul diferitelor etapelor ale planului de antrenament.

Hansen si Petersen  studiind efectul unui antrenament in care se efecua zilnic un numar mare de contractii izometrice si respectiv iztonice, constata fiecare ca se dezvolta mult rezistenta, dar acest efect  care se transfera  si asupra fortei care ramine practic nemodificata.

Ikai  pune si  in evidenta lipsa de transfer a efectelor antrenantului, cercetind influenta lucrului cu ingreuieri diferite asupra fortei fi vitezei.

La sfirsitul perioadei experimentale a observat ca atunci cind s-a

mat cu greutati reprezentind 100% din forta maxima a subiectului s-a

dezvoltat numai forta, iar viteza a ramas la nivelul initial. In cazul lucru-

lui fara ingreuiere a crescut numai viteza, forta raminind nemodificata.

La rezultate asemanatoare a ajunns si Toni Nett  in privinta fortei si rezistentei. Lucrul cu ingreuiere maxima (3 repetari) a dezvoltat forta, dar n-a imbunatatit rezistenta, in timp ce ingreuierile mici (30 repetari) au crescut rezistenta, concomitent cu raminerea fortei la nivel initial sau coborind-o sub acesta.

Exemplul de transfer al efortului antrenamentului dat mai  de mult de Ozolin  care a constatat marirea vitezei de repetitie a miscarilor membrelor inferioare prin cresterea fortei de ridicare a musehilor coapse  nu demonstreaza ca ceea ce s-a realizat la nivelul unei grupe muscul reflectat pozitiv asupra altor muschi, ci doar ca prin cresterea fortei muschii respectivi isi indeplinesc mai bine rolul ce le revine in structura miscarii.

Si afirmafia lui Faulkner  ca se poate realiza un transfer al efectelor antrenamentului, daca noua miscare angreneaza in lucru acelas fibre musculare si le utilizeaza in acelasi mod si ca miscarile folosite in antrenament trebuie, dupa parerea noastra, interpretate ca un transfer aparent. Nu este vorba de perfectionarea unor structuri care nu au fost antrenate, ci doar de folosirea in alte miscari a ceea ce exista datorita antrenamentelor prealabile.

La fel se intimpla in cazurile in care organe si sisteme dezvoltat prin practicarea unui sport sint solicitate in eforturi asemanatoare din sporturi sau in activitatile profesionale. Pregtirea fizica multilaterala asigurind dezvoltarea mai multor sisteme si organe creeaza posibiltateal de a raspunde la solicitari cu o arie de diversitate mai mare decit pregatirea fizica unilaterala. Acest lucru are, efecte pozitive asupra solicitarilor profesionale si la practicarea mai multor discipline in cadrul activi sportive de masa.

In sportul de inalta performan pregatirea fizica multilateral ar fi utila daca potentialul organelor si sistemelor solicitate de efortul  competitional s-ar mari peste nivelul obtinut prin antrenamente specifice datorita transferului perfectionarilor realizate in alte organe si sisteme printr-un antrenament care le solicita pe acestea.

Datele experimentale si observatiile practice nu aduc insa dovezi ca astfel de transfer se produce, ci ca se perfectioneaza doar ceea ce este solicitat.

Mai mult chiar, s-au descris relativ frecvente cazuri in care antrenamentul intens a influentat in bine dezvoltarea unor organe si motrice, dar s-a reflectat negativ asupra altor organe si calitati motrice

Karl Adam  a constatat la canotaj ca in etapele cind crestea mult forta, scadea rezistenta si invers, imbunatatirea rezistentei era insotita de scaderea fortei.

Schurch si Goebe  au observat si ei, tot la canotaj, ca forta si rezistenta evolueaza pe directii diametral opuse.

Israel  afirma ca la ciclistii de mare performanta cresterea rezistentei este insotita de scaderea vitezei si a fortei.

Si noi am constatat la jucatoarele de volei  dupa o etapa de antrenament in care accentul a fost pus pe dezvoltarea rezistentei si imbunatatirea rezultatelor la probele de control pentru aceste concomitent cu inrautatirea performantelor la viteza.

Urmarind timp de mai multi ani evolutia simultana a celor forme ale capacitatii de efort in antrenamentul sportivilor de diverse specialitati, am observat ca VO2 max si Watt max se deplaseaza pe curbe diverergente, cresterea neta a nivelului unei capacitati de efort fiind insotita  de stagnarea sau scaderea celeleilalte forme.

        Simon constata acelasi lucru in timpul perioadei pregatitoare la natatie. Antrenamentul din prima parte a acestei perioade a determinat cresterea capacitatii aerobe si scaderea capacitatii anaerobe. Schimbarile din metodica de antrenament in a doua parte a perioadei pregatitoare au dus la rezultate inverse, crescind capacitatea anaeroba si scazind capacitatea aeroba.

        Din toate cele spuse rezulta ca problema pregatirii fizice multilaterale in sportul de inalta performanta actual trebuie privita intr-un mod cu totul diferit decit in deceniile anterioare.

        Pregatirea fizica multilaterala nu mai poate fi considerata ca o conditie a obtinerii performantelor inalte in toate disciplinele sportive, deoarece asa cum am aratat, marii campioni din sporturile ale  caror efort competitional impune numai efort aerob sau anaerob nu sint multilateral,ci unilateral dezvoltati, avind perfectionate doar organele, calitatile motrice si capacitatea de efort specifice cerintelor competitionale.

        De asemenea,   nu exista dovezi ale transferarii efectelor pozitive dobindite in organele si sistemele solicitate in antrenament si la organele si sistemele care nu au fost solicitate in antrenamentul respectiv. Nici progresul obtinut intr-o calitate motrica nu se reflecta pozitiv asupra altei calitati motrice daca miscarile acesteia nu angreneaza in lucru aceleasi fibre musculare si aceleasi organe ca si calitatea care a fost antrenata.

       Sint insa aduse numeroase dovezi ca antrenamentul care determina mari perfectionari functionale,  structurale si dimensionale in organele limitative ale unei cai de eliberare a energiei poate sa influenteze negativ organele care conditioneaza eliberarea de energie pe cealalta cale.  In practica s-a observat ca mijloacele cu efect optim pentru cresterea fortei si vitezei se reflecta negativ asupra rezistentei, iar cele care dezvolta rezistenta in probele de fond si mare fond influenteaza nefavorabil viteza si mai ales forta exploziva.

       Facind o sinteza a problematicii privitoare la specificitatea antrenamentului si la pregatirea fizica generala se poate afirma ca la sportivii de mare performanta din disciplinele si probele al caror efort competitional se bazeaza pe o singura cale de eliberare a energiei,iar din punct de vedere motric rezultatele au ca factor limitativ o singura calitate (forta exploziva,viteza maxima sau rezistenta la efort de lunga durata) pregatirea fizica multilaterala este contraindicate,nefavorizind obtinerea performantelor maxime si putind chiar sa frineze realizarea lor.

       Cand efortul competitional are character mixt si cerintele tehno-tactice necesita mai multe calitati motrice,antrenamentul fizic trebuie sa fie mai multilateral.Dezvoltarea ambelor forme ale capacitatii de effort,a vitezei si rezistentei la atletii semifondisti si la jucatorii de fotbal,a fortei si rezistentei la canotori,a vitezei,fortei si rezistentei la un rugbist din linia a-III-a etc. devine sarcina de baza a antrenamentului acestora pentru ca o cere specificul efortului competitional sin u principiul pregatirii fizice multilaterale.

      O problema care ramine inca deschisa este aceea a pregatirii fizice multilaterale in antrenamentul copiilor si juniorilor.

       Teoretic vorbind,consideratiile care pledeaza pentru specificitatea efortului in antrenament nu-si pierd valabilitatea nici la aceste perioade de virsta.Daca am sti cu precizie disciplina sportiva sau proba in care copilul va face performanta maxima, nu ar fi indicat sa se cheltuia si energie pentru a dezvolta ceea ce nu corespunde cerintelor competitional.

In actualul stadiu al cunostintelor nu putem insa prevedea acest lucru. De aceea cu toate ca nu sint putine exemplele de performante stralucite obtinute prin antrenament specific de la virste fragede, marea majoritate a autorilor preconizeaza ca ponderea acordata pregatirii fizice multilaterale sa fie cu atit mai importanta cu cit virsta sportivilor este mai coborita. Aceasta asigura dezvoltarea fizica armonioasa, Intareste sanatatea si pregateste mai bine pentru diversitatea solicitarilor profesionale

Pe masura ce copilul creste si se contureaza aptitudinile, multilateralitatea naturii eforturilor cedeaza locul in favoarea multilateralitatii mijloacelor din acelasi tip de efort, intrucit o data cu apropierea de virsta performantei maxime si dobindirea maiestriei tehnice, aria mijloacelor  utilizate in antrenament trebuie sa se restringa la cele care, avind cea mai mare  concordanta cu efortul competitional, au si eficienta maxima.

Spatiul larg acordat principiilor antrenamentului sportiv se explica prin insemnatatea hotaritoare pe care intelegerea si aplicarea lor o au in obtinerea si mentinerea performantei sportive la nivel inalt. Formularea legitatile antrenamentului sportv scot in evidenta caracterul lor imperativ si implacabil . Concluziile cercetarilor stiintifice, datele si informatiile culese din literatura sau din experienta sportului romanesc au urmarit  sa confere deplina autoritate stiintifica acestor principii. Ele alcatuies punctul de plecare unic al teoriei si practicii antrenamentului sportiv modern. Tratarea lor mai ampla a urmarit sa sugereze esenta intregi metodologii a modelarii si programarii antrenamentului sportiv, sa preconizeze  intreaga gindire sistemica a teoriei antrenamentului modern

De aici lipsesc o serie de principii, chiar daca in subcapitolul pincipiilor generale enumerarea este mai larga. De exemplu, principiul individualizari , prezent in majoritatea lucrarilor de profil, nu-si gaseste locul in lucrarea de fata, pentru ca esenta lui se bazeaza atit pe informati; logica (fiziologica, biochimica si biomecanica), cit si pe cea pedagogica si psihosociologica. Acest principiu este des invocat in practica antrenamentului , dar faptic nu este inca suficient ilustrat prin date si informati. Ca si sportivul, cosmonautul furnizeaza o mare cantitate de informatii obiective si subiective pe temeiul carora se emit judecati de valoare ,,pas marunt', pentru cunoasterea drumului critic al adaptarii si comportamentuli  in conditii de imponderabilitate, de manevrare si participa la toate programele zborului. Deosebirea consta insa in aceea ca sportivul este mult mai putin inregistrat, verificat si dirijat. Daca pentru avizarea zborului cosmonautului  se prelucreaza unitar peste 2 700 de informati de natura diferita, in cazul sportivului se culeg si se interpreteaza mai multe sute de informatii rezultate din cei aproape 100 de indicatori ai modelului de pregatire, din care mai mult de jumatate sint de profil metodologi. Culegerea, prelucrarea, interpretarea si comunicarea sintezelor constituie un proces continu, bazat pe cercetarea interdisciplinara care functioneaza ritmic date si aprecieri in concordanta cu traseul formei sportive a echipei ecipajului   sau atletului. In felul acesta se vor cunoaste datele tabloului hemodinamic, ale tabloului biochimie, ale examenului morfologic si functional pri-vind angajarea si nivelul de adaptare a organelor si sistemelor solicitate prioritar in pregatire si concurs, rezultatele probelor de control si permanenta lor corelare cu valorile indicatorilor temporali,spatiali si de structurat ai modelului de antrenament. Analiza critica a acestei retele diverse  de informatii, continu interpretate si corelate cu data culegerii Ior fata  de cea a coneursului oficial major (C.E., C.M., J.O.), cu virsta sportivului cu valoarea lui competitiva, cu obiectivele de concurs prestabilite, permite ajustarea programarii antrenamentelor (modificari ale valorilor volumului, intensitatii, duratei, densitatii si structurii efortului), administrarea rationala a sustinatoarelor de efort, stabilirea programelor adecvate de refacere, diferentierea, ca si imbunatatirea alimentatiei si a factorilor organizatorici ai pregatirii etc. Numai in aceste conditii putem vorbi de   aplicarea eficienta a priucipiului individualizarii, de generalizarea lui la nivelul sectiilor cluburilor sportive si nu doar in contextul pregatirii voturilor nationaie si olimpice. Rolul sau este in plina crestere.

In  ceea ce priveste suita de principii didactice, ele vor fi dezbatute pe patrcursul lucrarii ori de cite ori o problematica le va reaminti existenta  si module de valorificare. Principiul periodizarii si al structurii ciclice a efortului ca  si cel al sistematizarii vor fundamenta problematica planificari si programarii antrenamentelor. Principiul participarii constiente va structura metodologia pregatirii teoretice a sportivului, care devine astfel consilieru  propriei sale pregatiri. Valorificarea mijloacelor audio-vizuale in cercetarile  tehnice, in cunoasterea elementelor caracteristice ale unei competiti de  prestigiu sau ale adversarului reclama evident reintilnirea cu principiul  intuitiei.  La rindul lor,  programarea  eforturilor mari   si optime a numarului de repetari, ca si invatarea si perfectionarea structurilor complexe, de mare dificultate tehnica si cu coeficient ridicat de risc ar  putea fi aplicate independent de principiile durabitatii si accesibilitatii

Natura pedagogica a antrenarnentului sportiv implica si utilitatea unor principi specifice  care, in pofida generalitati  lor, disciplineaza si fundamenteaza practica sportiva.

APLICAREA   TEORIEI   MODELELOR   IN   ANTRENA-MENTUL   SI   CONCURSUL   SPORTIV   CONTEMPORAN

                                                                                                                                                                                                      

SURSELE, IPOTEZELE SI NECESITATILE VALORIFICARII TEORIEI  MODELELOR   IN   ANTRENAMENTUL   SPORTIV

Abordarea traditionala a teoriei antrenamentului sportiv, subordonata mai mult ratiunilor didactice, bazata pe concepte invechite, a devenit nesemnificativ, limitata si chiar ineficienta pentru fundamentarea cresterii performantelor sportive internationale. Analiza critica a eficientei teoriei si practicii sportive, valorificate in anii '50 si '60, a evidential •earrtcterul declarativ si aproximativ al procesului sau, performanta sportiva fiind in buna masura rezultanta actiunii unui mare numar de factori si mijloace selectate empiric, slab obiectivizate si de cele mai multe ori introduse arbitrat in economia lui. La inceput, intentia noastra de a cunoaste cauzele ce au determinat performantele inalte de la doua editii consecutive ale J.O. (Tokyo — 1964 si Mexico-City — 1968), pe  temeiul unor discutii si analize de fond, indeosebi cu tehnicienii si antrenorii, s-a dovedit ineficace, intrucit au lipsit datele indispensabile reconsiderarilor si sintezelor eficiente, in perspectiva reluarii antrenamentelor si stabilirii unei strategii de pregatire pentru J.O. de la Munchen (1972). In absenta unei planificari judicioase, atunci nu a putut fi cunoscut in mod real procentajul factorilor antrenamentului. Acesta nu a rezultat din nici un calcul, fiind arbitrata stabilit in procente si deci fara valoare practica. Posibilitatea compararii evidentei a doi sau trei ani consecutivi de antrenamente pentru a sesiza legitati si judecati de valoare, in intentia pastrarii elementelor constant hotaritoarea in mentinerea unei performante si a eliminarii celor dovedite in mod repetat ca neesentiale sau limitative, nu a existat. De aeeea, o asemenea planificare mai mult formala, probata si de analizele organizate dupa J.O. din 1964 si 1968, a intarit convingerea ca singura cale de elaborare a ei o constitute instituirea unui sistem de evidenta riguros a desfasurarii antrenamentelor. Prilejul a fost oferit de acordarea asisten-tei metodico-stiintifice a loturilor olimpice in perspectiva viitoarelor J.O. din 1972.

                Primele observatii reiesite din aceasta asistenta metodico-stiintifica a pregatirii loturilor olimpice au constatat:

        - absenta unei viziuni unitare asupra continutului si metodologiei antrenamentelor, prin structura arsenalului tehnic si calitatea motrica predominanta;

         - lipsa de obiectivizare a desfasurarii pregatirii, antrenorii bazin-du-se in principal pe un continut confuz, diferentiat relativ pe factori si valorificat la cote scazute de dozare si dirijare. Lipsa de informatii obiective si subiective privind natura efortului depus de catre sportivi imprima procesului de pregatire un caracter empiric, cu o eficienta inegala si in general scazuta. Criteriul comparativ de confruntare a datelor rezultate din mai multe cicluri consecutive lipsea cu desavirsire. Probele de control acceptate teoretic erau neglijate sistematic in marea majoritate a situatiilor;

           -  necunoasterea riguroasa a realitatii antrenamentelor (in cele mai multe ramuri de sport) pe planul compozitiei, al distribuirii, semnificatiei si eficientei structurilor si al valorificarii parametrilor esentiali ai efortului

           - volumul si intensitatea — in decursul perioadelor si etapelor. Improvizatiile, de multe ori bazate pe experienta si pe bunul simt, predominau inca in practica curenta;

            - neclaritati pe plan conceptual, indeosebi in ceea ce priveste structura mijloacelor clasificate si distribuite, de cele mai multe ori in mod eronat, pe factorii de antrenament, producind perturbatii in momentul acumularilor si al stabilirii finalitatilor;

            -  graficul intimplator al formei sportive supus factorilor aleatori, in multe din pregatirile pentru marile coucursuri ale epocii.

                       Impactul dintre aceste observatii (care sugerau existent in antrenament a unui efort realizat cu o anumita continuitate, dar nediferentiat cantitativ si calitativ) si tehnologia precara de investigatie, ca si tinerea corpului de cercetatori stiintifici, care au avut sarcina de a acorda asistenta si de a ameliora conditiile antrenamentului sportiv, au impus solutii noi atit pe plan conceptual, cit si pe cel economico-organizatoric. Momentul se situa imediat dupa ce tinara stiinta a sportului, rezultata din conexiunea stiintelor de profil morfologic, fiziologic, biochimic, biomecanic, pedagogic, psihologic, sociologic etc., isi fundamenta teoria si sistemul metodelor de investigatie. Statutul acestei noi stiinte s-a definitivat si sub puternica influenta a dezvoltarii stiintei si tehnicii din perioada postbelica, ce au  impresionat prin modalitatea lor revolutionara de a aborda in deosebi problematica economica, industriala, prin prisma fenomenului social necesitatea organizarii la un nivel superior a vietii sociale, devenita tot mai complexa, a impus crearea unor posibilitati noi de verificare a potentialelor materiale si spirituale. Nu intimplator, pe o unitate de timp extrem de mica s-a inregistrat aparitia informatici, a ciberneticii, a teoriei sistemelor a marketingului, ergonomiei si programarii, a teoriei modelelor.

Dintere  acestea, cibernetica — cea mai reprezentativa prin esenta gandirei si fectelor ei — a devenit stiinta a conducerii, care are ca obiect procesul  utoreglarii ce intervin in sistemele tehnice, biologice, econonaice Din punct de vedere cibernetic, conducerea inseamna reglarea conform unei  scheme a unui proces in desfasurarea lui catre un obiectiv determinat . Problemele tratate de cibernetica reclama studiul extrem de complex al sistemelor probabilistice compuse dintr-un numar mare de elementecare au legaturi interne variate si ramificate. Aceasta gindire novatoare ne obliga sa reconsideram intreaga problematica a antrenamentului sportiv subordonata — asa cum aratam anterior — unei didactici traditionale incarcata de principii, dar lipsita de date si informafii privind intericrul procesului metodologic de antrenament.



OBIECTIVIZAREA SI EVALUAREA ANTRENAMENTULUI SI CONCURSULUI SPORTIV PE PLAN METODOLOGIC S1 BIOLOGIC, SURSA ESENTIALA A MODELARIILOR

           

Pornind de la ideea ca antrenamentul si concursul reprezinta sisteme complexe probabilistice, alcatuite dintr-un numar mare de componente cu o anumita organizare si functionalitate interioara, am ajuns la concluzia ca, pentru  a le conduce sau regla catre un scop definit, trebuie sa le obiectivizam.Rezultatul  sportiv, la inceput, reprezenta una din putinele date cncrete ale antrenamentului, dar era prea tirziu inregistrat, prea sintetic prea concentrat pentru a fi analizat ca efect in raport de cauza,  adica de continutul si metodologia care 1-au determinat. necunoasterea componentelor intime ale antrenamentului si concursului, a folosirii si succesiuni (algoritmizarii) lor in timp explica adesea stagnarea, involutia sau tempoul prea lent al evolutiei performantelor. In acest sens, este de presupus fie  ca o parte din rezultatele sportive mari sau maxime sint o consecinta fericita sau intimplatoare a actiunii de pregatire, fie ca recordurile mondiale sau personale nu reprezinta decit o cota-parte din valoarea pe care sportivul ar fi putut s-o realizeze in conditii de antrenament dirijat.

Pe baza  acestor ipoteze s-a imaginat un sistem de inregistrare a informatilor emise de sportiv in antrenament si in concurs. Informatiile sint multiple si

diverse . Ele sint de esenta metodologica, privesc mijloacele utilizate in fiecare antrenament, succesiunea, numarul de repetari intensitatea si durata efortului, momentele de pauza, de organizare.Acestea  alcatuiesc factorul cauzal, pentru ca informatiile cu caracter respectiv al organismului (cardiorespirator, neuromuscular si cele biochmice care sint obiective, reprezinta un efect, ca de altfel si cele subiective de natura, psihologica. Ele alcatuiesc costul biologic si psihic al efortului elaborat metodologic. Si concursul presupune un amestec de efort fizic, tehnic si tactic, sustinut de un tip sau altul de energogeneza, cu o anumita pondere a unei calitati motrice in dozari diferite cu celelalte, in functie de durata, dificultatea si structura efortului. Din acest punct de vedere s-a dovedit salutara prezenta cercetatorului-metodolog in viata sportivului, echipei sau echipajului, alaturi de antrenor si medicul sportiv, insarcinat cu evidenta desfasurarii tuturor antrenamentelor si concursurilor si prelucrarea critica a informatiilor cu caracter pedagogic, (profilul mijloacelor, volumul, intensitatea si durata efortului si densitatea lectiei sau compozitia tehnico-tactica a concursului). In ceea ce priveste informatia biologica, ea poate fi: morfologica, fiziologica, biochimica, biomotrica, dar si psiho-sociologica, si este culeasa periodic in momentele semnificative pentru evolutia formei sportive de catre brigada multidisciplinara. Conceptul de brigada multidisciplinara si solutia organizatorica a alcatuirii ei — din fiziolog, bioclimist, biomotrist, psiholog, sociolog, ingineri electronisti si mecanici — au fost impuse de multitudinea informatiilor emise de sportiv in pregatire si concurs. Inainte de antrenament, in timpul — daca exista aparatura de teleinregistrare — si dupa incheierea acestuia, zilnic, se inregistreaza o mare cantitate de informatii. Acestea sint prelucrate, in pofida diversitatii unitatilor de masura (milimoli, milimetri, miligrame, kilocalorii, kilogrammetri, microni, milisecunde, micrograme, wati, jouli, kilojouli, inetri, kilograme, numar de repetari, secunde etc.), corelate intre ele si indeosebi cu cele metodologice sau cu cele pedagogice, care le provoaca si le explica nivelurile (34). Dupa prelucrarea acestor informatii complexe, antrenorul si medicul sportiv elaboreaza o sinteza critica si, la sugestia specialistilor brigazii, continua sa aplice valorile modelului sau le reconsidera, pe acelea ale ciclului saptaminal urmator. Organizarea acestor brigazi s-a dovedit de un nepretuit ajutor in dirijarea antrenamentelor. O astfel de brigada nu anuleaza rolul circuitului pe care un sportiv il parcurge intr-o unitate specializata care stabileste gradul de sanatate a organismului la solicitarile standar de efort. Dar controlul formei sportive prin derijarea efortului,este realizat de brigada multidisciplinara.                                   

             Consecintele metodico-stintiificeale acestei gandiri si organizari sau dovedit  favorabile. In primul rand,pentru ca sa obtina cantitate mare de date privind antrenamentul sportiv  care a crescut de la an la an si a permis o suita de analize concretizate in cele din urma in  rationalizarii continutului  si desfasurari lui. In al doielea rand sa asigurat un flux de informati  pe baza caruia sau elaborat indicatii metodologice adecvate si oportune. Acesta a alcatuit o bucla tipica de feed-back, De conexiune  inversa intre cauza si efect,care prezinta o modalitate de auto reglare utila controlului si conducerii la pas  marunt a antrenamentului  catre obiectivul prestabilit prin concurs.Actionandu-se astfel,s-a obtinut o evidenta riguroasa pentru toate ramurile si probele care beneficieaza de asistenta stiintificaa. In felul acesta evidenta a devenit corolar al planificari o necesitate care astazi este respectata in practica sportului de inalta performanta.

               Sistemul de obiectivizare sa bazat initial pe o tehnologie simpla,accesibila orcarui cadru de specialitate caruia sau pus la dispozitie instrumentele simple de inregistrare rapida,exact a fiecarui act sau actiune motrica,cu toate elementele sale caracteristice  structura numarul de repetari,succeiunea, unitatea de timp in care sau realizat ,pauzele , durata lor , spatiile parcurse ,  ,kg ridicate,forma viteza si inaltimea de ridicare amplitudinea miscariilor continutu si durata explicatiilo,demonstratiilor,cercetarilor. Astfel, se obtine o cantitate mare de informatii, rezultata din aceasta stenografie a suitei de lectii planificate. In consecinta, se pot calcula toate valorile investite in proces - structurile sau exercitiile, timpul consemnat si spatiul parcurs, diferentiat pe un interval olimpic (4 ani), al unui ciclu anual, al unei etape sau al unui ciclu saptaminal. Fisa de inregistrare tipizata dupa structura lectiilor de antrenanient, care difera de la o ramura de sport la alta, cronometrul si creionul de inscriere (eventual de mai multe culori) pentru consemnarea prescurtata (codificata) asigura intreg inventarul necesar obiectivizarii lectiei. Datele din aceasta fisa de evidenta sau protocol, cum se numeste in cercetare, se recalculeaza, de cele mai multe ori, pe hartie milimetrica (pentru calculul densitatii lectiei), care devine astfel documentul de lucru, sinteza sau evidenta numerotata (egala cu numarul planului de lectie), pe temeiul careia se fac aprecierile de catre antrenor, cercetatorul metodist si brigada multidisciplinara. Adunindu-se mai multe informatii de acest gen, prelucrate unitar si continuu comparate (de exemplu, ani in sir), se creeaza o autentica banca, de date indispensabila analizelor, interpretarilor si depistarii unor legitati care actioneaza in intimitatea antrenamentului si-i maresc eficient.

OBIECTIVIZAHEA SI EVALUAHEA ANTRENAMENTULUI SI CONCURSULUI SPORTIV CU AJUTORUL TEHNICII AUDIO-VIZUALE

Dezvoltarea electronicii a asigurat in mare masura obiectivizarea antrenamentului si concursului sportiv. Aparitia benzii magnetoscopice pentru inregistrari video, experimentata pentru prima oara in fata specialistilor cu ocazia J.O. de la Tokyo (1964), a revolutionat tehnica obiectivizdrii. Cu timpul, aceasta s-a perfectionat, s-a miniaturizat si a devenit astfel un instrument accesibil si generalizat. Intrucit casetele video stocheaza informatii utile analizei concursului si antrenamentelor, ele se supun acelorasi legitati de catalogare si clasificare ca si cartile din biblioteci. Cu toata eficienta lor incontestabila ele nu au inlocuit obiectivizarea manuala (stenografia lectiei de antrenament) si nici fotografia si filmul, care timp de decenii au constituit mijloace de concretizare, de obiectivizare a staticii sau dinamicii pregatirii concursului. Tehnica lucrului pe film, chiar cu viteze mici (de 16—24—48 imagini/s), a permis ca prin obturatia diafragmatica sa se inregistreze cadre cu viteze reprezentind a 500-a sau a 1000-a parte din secunda. O asemenea tehnica a inlesnit efectuarea unor masuratori de precizie asupra timpului si distantelor parcurse. In Industrie se folosesc inca inregistrari pe film ale unor procese tehnologice cu viteze de 600 imagini/s, care apropie executia propriuzisa de graficul modelului matematic. O asemenea performanta (care poate fi folosita si in analiza tehnicii sportive) nu este repetata de inregistrarea moderna pe banda video care, deocamdata, nu este interesata de reeditarea sau depasirea ei. Filmul pastreaza unele avantaje in virtutea carora se mentine inca in arsenalul mijloacelor audio-vizuale ce obiectivizeaza actul sau actiunea motrica ori procesul pedagogic al activitatii sportive. Puterea lui de conservare este mai mare, iar posibilitatea reproducerii-superioara celei realizate cu banda magnetica. De asemenea, fotografia si kinogramele executate de pe film sint calitativ superioare celor realizate de pe banda video, aspect esential pentru cercetare. Din film se pot face mult mai usor montaje, ca si selectia de secvente care intereseaza studiul stiintific ori munca didactica. Afirmatia este valabiia si pentru filmele-bucla care sintetizeaza intr-o succesiune de secvente, cu viteza reala, o actiune motrica, cea care intereseaza studiul sau analiza. Dar filmul este costisitor, procesul inregistrarii, developarii si proiectiei reclamind dotare si spatiu amenajat, iar copia dupa negativul filmului se realizeaza intr-un timp mai indelungat, spre deosebire de banda magnetica. In ce priveste fotografia, ea a generat metoda stroboscopica, cu ajutorul careia se obtine strobociclograma ce contine intr-o singura imagine fotografica, pe un fond negru, succesiunea momentelor esentiaie ale miscarii studiate. Aceasta este mai avantajoasa in studiu decit kinograma, pentru ca permite o vizionare unificata intr-un singur cadru a tuturor fazelor ei

De retinut ca filmul se pastreaza mai bine, traverseaza timpul neal-terat comparativ cu banda magnetica, daca este bine conservat in arhive speciala,dotate cu instalatii care mentin o temperatura constanta, umiditate scazuta. izolare totala si fara exces de lumina. In antiteza, banda magnetica asigura vizionarea imediata a tot ceea ce s-a inregistrat, permitand pararea   impresiilor vizuale,  senzoriale,   auditive  etc.  imediat dupa efectuarea miscarii. Sportivul si antrenorul,imediat aspectele pe care le considera subiective, adica tot ce au simtit, auzit cu datele obiective ale inregistari.Acestea sint discutate si   raportate inregistrarii manuale care cuantificaim imaginea,aratand kilogramele ridicate, metri parcursi,   secundele   consumate,  no-i evaluarile de tehnicitate,  de punct, doi  cointeresati,  antrenorul si sportivul, indeosebi  ultimul   dezvoltindu-si  astfel capacitatea de  autoapreciere, de corectare rapida si exacta.

            Ca si in film, redarea video poate fi facuta cu viteze diferite, chiar cu incetinitoru,pentra a permite observarea unor amanunte sesizabile la derularea cu viteza.Oprirea aparatului pe o imagine indeosebi in probele tehnice jocurile sportive, prilejuieste confruntarea opiniilor formulate de antrenori si sportivi, contribuind la adoptarea unui punct de vedere comun. Aceasta impune derularea repetata a secventelor respective si mai ales aprofundarea studierii, folosindu-se atit

informatiile   obiectivizarii   manuale   (la care  nu   trebuie inca sa se renunte)cat si masuratorile pe imagini pentru a se afla timpul, ritmul, rela-

pozitiie, unghiurile, intr-un cuvint, elementele care alcatuiesc esenta

atop-cadrului si a se formula concluzia corecta. Valoarea acestor studii si

interpretari va creste considerabil o data cu dezvoltarea simtului propriceptor, care-i lasa sportivului in memoria sa kinestezica, musculara, min-

itionala elementele de comparatie si de judecata; la aceasta se

cresterea pregatirii lui teoretice pe baza careia va fi capabil sa

analizeze modelul miscarii sau tehnice respective in raport cu imaginea

momentului executiei.

Inregistrarea sonora, acolo unde este posibil, ca si a ritmului miscarii,contribuie  la depistarea unor erori uneori imperceptibile, a unor momente neaccentuate sau, dimpotriva, la cercetari de finete, la  calculul tempoului.

           Vizionarea repetata, de zeci de ori, a unui stop-cadru, a unui film-bucla, proiectarea cu viteza normala pot contribui mult la intelegerea unor parti din executia globala a unui procedeu tehnic. In special ritmul miscarii sepoate .simti' prin retrairea de catre sportiv a ceea ce vede, mai ales daca •tetia are loc imediat dupa executie si inregistrare. In cadrul pregatirii tehnice si teoretice (cu ponderi diferiti in economia planificarii antrenamentului) se recomanda vizionarea de catre sportiv (nu numai de  catre jucatori) a celor mai valoroase executii considerate etalon, model de comparare cu propria executie (cea mai buna).O astfel de confruntare stimuleaza participarea constienta a acestuia, obisnuind-u sa desprinda esentialul. Educat si instruit ca atare, sportivul devine priul sau ,,consilier', ajutindu-1 astfel si pe antrenor in proeesul complicat al dirijarii pregatirii.

Din aeest punct de vedere este usor de sesizat avantajul vizionari miscarii cu viteza normala, fata de miscarea incetinita sau imaginea  izolata. De aici, atentia suplimentara pe care antrenorul trebuie sa o acorde incepatorilor, in special copiilor, care au nevoie sa fie educati sa-si revada executiile, sa se acomodeze cu conceptele si expresiile reclamate de  folosirea aparaturii moderne audio-vizuale, sa invete sa sesizeze esentialul si sa se conformeze instructiunilor antrenorului.

In cazul jocurilor sportive, in care obiectivizarea manuala este mult mai dificil de obtinut (pentru ca este aproape imposibil sa se inregistreze traseele si comportamentul motric al tuturor jucatorilor unei echipe folosirea mijloacelor audio-vizuale este cu atit mai indicata. Formarea unor calitati motrice combinate sau complexe (intelegind prin aceasta formarea unor deprinderi motrice de baza si a capacitatii de a le folosi in conditi mereu schimbate, am putea spune niciodata identice), precum si formarea unor structuri elementare de tactica presupune imbinarea -exactitati a corectitudinii miscarii cu varietatea ei. Aceste elemente sint necesare si in unele sporturi individuale in care se produce contactul cu adversarii fie direct — box, lupte, judo, scrima, fie indirect — tenis de masa, volei, badminton.

In toate aceste cazuri, creativitatea, determinata fie de abatere fie de initiativa, devine elementul esential al pregatirii copiilor si juniorilor. Pentru aceasta, executarea in conditii diferite, simulate sau reale  vizionarea si analiza indeosebi a executiilor de exceptie contribuite la dezvoltarea imaginatiei, fanteziei si dorintei de a reedita sau depasi chiar nivelurile  atinse si vazute de ei.

Inregistrarea si vizionarea holografica a miscarii aduce a trei dimensiune (de profunzime) in studiul imaginilor realizate de aparatura modern audio-vizuala. In combinatie cu innregistrarea stereo a sunetului se obtine un efect complex, o informatie apropiata de informatia perceputa de simturile umane. Imaginea in relief, fie statica, dar mai ales dinamica in film este de un real ajutor in procesul antrenarnentului sportiv.

Informatica, prin metode si aparatura, a venit in sprijinul obiectizarii, invatarii si perfectionarii sportive, reusind sa transpuna analza biomecanica a unei actiuni motrice complexe de pe o inregistrart pe film pe calculator. La introducerea informatiilor in calculator se pot obtine datele necesare pentru modelul matematic al unei miscari. In a cest fel devine posibila suprapunerea schemei analizei miscarii executate ppee schema modelului din care se extrag invataminte atit pentru corectarea greselilor cit si pentru dezvoltarea grupelor musculare care pot sustine o  anumita executie.

Adaugam la inventarul tehnicilor de obiectivizare inregistrarile pe disc (care concureaza serios banda magnetica pentru inregistarevideo datorita faptului ca se foloseste citirea cu raze laser) cu o durata mai mare de folosinta si care necesita un spatiu mai mic de depozitare.De fapt cu ajutorul laserului se face si citirea imaginilor holografice.

In prezent se lucreaza insistent pentru realizarea unei concepti total diferite de inregistrarea video, si anume nu prim baleiaj,  ci prin  inregistrarea numerica. Acest sistem va permite viteze variabile de redare,o fidelitate crescuta a imaginii, posibilitatea de a obtine stop-cadru si de a mari separat anumite parti ale imaginii, care intereseaza studiul in general si pe cel sportiv in special. Acum se fac inregistrari simultane cu camere video din doua, trei sau patru unghiuri care dau imaginii o dimensiune mult mai cuprinzatoare.

Tehnica inregistrdrii si obiectivizarii cuprinde si stereografia, care permite imprimarea miscarii cu ajutorul a doua camere de video-captare cu semnale in infrarosu. Masuratorile, in totalitate automate, pot fi bi si tridimensionale. O astfel de metoda face parte din grupul sistemelor extrem de precise.

Nevoile studiului sportiv imprima un ritm sustinut pentru gasirea solutiilor mai avantajoase in inventarul mijloacelor audiovizuale. Astfel, pentru inot au fost fixate pe trepied pe fundul si pe toate laturile bazinului, sub nivelul apei, camere video inzestrate cu lentile speciale, cu un mare unghi de cuprindere. Tot pentru natatie au fost create camere de luat vederi prevazute cu prisme si lentile ce permit inregistrarea simultana, pe aceeasi banda, a imaginilor de deasupra si de sub nivelul apei.

Cum la camerele de luat vederi este prevazut si dispozitivul de inregistrare a timpului, chiar si in miimi de secunda, plasat in coltul imaginii pentru a nu-i estompa detaliile, rezulta ca posibilitatile analizei  sporesc, mai cu seama in perspectiva dezvoltarii performantelor tehnice ale imprimarii video cu viteze tot mai mari. lata de ce inregistrarea electronica, succedind celei manuale si amplificind posibilitatile de analiza fie a miscarii izolate, fie a procesului de antrenament, a patruns adinc si in metodologia pregatirii sportive. La nivel de inalta performanta, indeosebi cel care contine inforniatii multiple de ordin fizic, tehnic si tactic, privind potentialul adversarilor (in cazul jocurilor sportive si al sporturilor in care confrun-tarea adversarilor este directa), informatia selectata si sistematizata, obtinuta prin tehnica moderna de obiectivizare si inregistrare a mijloacelor audio-vizuale, capata un rol de prim rang in stabilirea strategiilor si tehnicilor de pregatire. Centrele de documentare (in care, alaturi de carte si film, a intrat si caseta video), institutele de cercetari, laboratoarele de informatica fac tot mai multe contracte cu sportivi sau echipe de valoare mondiala pentru a putea furniza informatii de diferite profiluri. Pentru xemplificare,relatam practica tenismanei Martina Navratilova,care primeste de la un centra de documentare, pe baza de contract, informatii si date asupra valorilor indicatorilor din tenisul mondial si indeosebi despre performantele realizate de adversarele ei prezumtive. Cunoasterea nurnarului orelor de antrenament, structura, volumul, intensitatea si durata efortului depus de aceste adversare, programul lor zilnic de activitate si refacere, meniul, exercitiile tehnice si tactice pe care le executa cu eficienta sporita , ca si solutiile de contracarare pornind de la potentialul real de concurs al sportivei amintite — informatii pe care le primeste la  solicitare pe terminalul calculatorului personal si prin care de fapt si transmite la centrul de calcul datele proprii, codificate — reprezinta o metodologie Absolut moderna, care depaseste orice solutie tradifionala.

Pornind de la acest exemplu, ne putem imagina necesitatea bancii

de date de care trebuie sa dispuna un club sportiv, un antrenor, cerceta-

torul si chiar sportivul, ca sursa de inspiratie, de comparatie in momentele in

care se fundamenteaza performanta si se definitiveaza traseul de pregatire.

Subliniem faptul ca sportivul constituie sursa unica de cunoastere a modului in care se pregateste pentru concurs. El poate fi dotat cu un puls-tester, de dimensiunea ceasului de mina, care ii indica digital frecventa cardiaca in orice moment al efortului. Tot informatii utile, dar nu de natura fiziologica, ci metodica, se transmit prin pantofii de alergare ai atletului, care indica frecventa pasilor, timpul de contact cu solul si lungimea pasului.

Evident, n-am epuizat inventarul mijloacelor audio-vizuale care obiectivizeaza actul motric si concursul, dar le-am retinut pe cele care au o mai mare generalizare in antrenamentul sportiv modern. Principiul intuitiei ramine fundamental in orice actiune de invatare si perfectionare, dar mijloacele audio-vizuale i-au dat o noua dimensiune, sporita si de ne inlocuit.

Efectul obiectivizarii ramine, asadar, complex, el provocind modificari substantiale in procesul perfectionarii tehnico-tactice, cotribuind direct la modernizarea teoriei si practicii antrenamentului si concursului sportiv.

Se afirma ca omul retine circa 30% din ceea ce vede si cam 20% din ceea ce aude, iar in conditiile asocierii vazului si auzului retine — din ceea ce i se prezinta — aproximativ 65% din informatiile primite de cei doi analizatori. Aceasta proportie creste si mai mult cind miscarea se efectueaza pe simulator, care permite executii apropiate ca forma si dinamica de modelul matematic.

In concluzie, obiectivizarea constituie o metoda de inregistrare a informatilor emise de sportiv in antrenament sau in concurs si transformarea lor in date, cifre si puncte cu car e se pot stabili raporturi indispensabile evaluarilor cantitative si calitative ale eficientei lor . Pe temeiul acestor date se poate alcatui inventarul mijloacelor (exercitiilor) care compun antrenamentul si se poate calcula densitatea efortului, prin stabilirea volumului, intensitatii si duratei, ca si a structurii unei lectii si, implicit, a unui ciclu saptaminal sau anual de lectii de antrenament.

Obiectivizarea realizata cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale permite o cunoastere profunda a executiei actului sau actiunilor motrice din pegatire si din concurs, pe baza analizelor biomecanice si a contextului in care se desfasoara. Concluziile analizelor evidentiaza gradul lor de eficienta, de exactitate, de oportunitate, de tempou sau ritm (in miscarile ciclice), de succesiune, de corelare, informatii obiective, necesare elaborarii sau corectarii modelului de antrenament si programarii desfasurarii lui, partial sau total.

                       








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1422
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site