Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Categorii specifice obiectului de studiu al contabilitatii

Contabilitate



+ Font mai mare | - Font mai mic



Categorii specifice obiectului de studiu al contabilitatii

Ca disciplina stiintifica independenta, contabilitatea are un obiect propriu de cercetare, prin care se deosebeste de celelalte stiinte. Diviziunea muncii si autonomia gestionara a agentilor participanti la circuitul economic impun separarea patrimoniala a resurselor economice ale societatii si a rezultatelor obtinute. Apare astfel patrimoniul ca structura economica si juridica de gestiune a valorilor materiale si banesti. Iar pentru ca un patrimoniu sa existe, sunt necesare doua elemente interdependente: o persoana fizica sau juridica, in calitate de subiect de drepturi si obligatii, pe de o parte, si bunurile economice, ca obiect de drepturi si obligatii, pe de alta parte.



Intre obiectele de drepturi si obligatii si drepturile si obligatiile ce iau nastere in urma gestionarii acestor obiecte se interpune o persoana fizica sau juridica. Patrimoniul reprezinta, deci, totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica, apartinand unei persoane fizice sau juridice, precum si bunurile economice la care acestea se refera.

In literatura de specialitate se cunosc trei conceptii privind definirea si analiza patrimoniului ca obiect de studiu al contabilitatii: conceptia juridica, conceptia economica si conceptia economico-juridica a patrimoniului.

In conceptia juridica, se apreciaza ca patrimoniul reprezinta toate drepturile si obligatiile cu continut economic ale unui subiect de drept.

Potrivit conceptiei economice, patrimoniul este considerat ca totalitate a bunurilor economice exprimabile in bani, inclusiv rezultatele folosirii lor, ce apartin unei persoane fizice sau juridice. Prin asocierea celor doua conceptii (a conceptiei juridice si a celei economice) s-a ajuns la definirea economico-juridica a patrimoniului. Potrivit acestei conceptii, "patrimoniul este un complex de drepturi si obligatiuni, cu respectivele lor obiecte de drepturi si obiecte de obligatiuni evaluabile in bani"

Din definitia patrimoniului reiese faptul ca acesta este format din doua elemente interdependente:

persoana fizica sau juridica, ce poarta denumirea de subiect, titular de patrimoniu sau proprietar;

relatiile de drepturi si obligatii in cadrul carora au fost procurate bunurile economice.

Bunurile economice, ca obiecte de drepturi si obligatii, constituie averea, substanta materiala, adica acea parte a patrimoniului cu continut concret, material. Fizic, in structura bunurilor economice sunt cuprinse:

a) bunuri materiale, sub forma de masini, utilaje, instalatii, cladiri, constructii, mijloace de transport etc.;

b) servicii de diverse categorii;

c) avutia spirituala disponibila si refolosibila (stocul de stiinta si tehnologie, cultura si civilizatie, stocul de informatii);

d) alte bunuri atrase in circuitul economic (solul, zacamintele, bogatiile naturale etc.).

Bunurile economice, ca obiect de drepturi si obligatii, formeaza substanta materiala a patrimoniului. Ele au o determinare existentiala si o determinare economica.

Determinarea existentiala a bunurilor economice evidentiaza faptul ca bunurile au o forma concreta, fiind delimitate in bunuri materiale sau corporale (cladiri, masini, marfuri etc.) si in bunuri nemateriale sau necorporale (creante, brevete, inventii, concesiuni, marci etc.).

Determinarea economica a bunurilor este conferita de utilitatea si valoarea lor. Utilitatea unui bun reprezinta capacitatea acestuia de a satisface o anumita nevoie (cerinta), prin folosirea sa in productie sau in consum. Valoarea unui bun reprezinta capacitatea acestuia de a fi exprimat in bani, ceea ce creeaza posibilitatea de a putea fi schimbat in cadrul circuitului marfa-bani.

In ceea ce priveste cel de-al doilea aspect sub care se reflecta patrimoniul - relatiile de drepturi si obligatii -, acesta are urmatoarele semnificatii:

Relatiile de drepturi au in vedere situatia in care titularul de patrimoniu (proprietarul) isi procura o parte din avere din resurse proprii, bunurile respective ii apartin de drept, iar partea respectiva din patrimoniu poarta denumirea de patrimoniu propriu.

Relatiile de obligatii vizeaza situatia in care titularul de patrimoniu isi procura o parte din avere din resurse apartinand altor persoane fizice sau juridice, bunurile respective nu ii apartin de drept, echivalentul valoric al acestora trebuie restituit proprietarilor. Partea corespunzatoare din patrimoniu poarta denumirea de patrimoniu strain.

Structura de ansamblu a patrimoniului se prezinta astfel (fig. 1.1.):

PATRIMONIU

Averea

(Bunuri economice)

Patrimoniu propriu

(Drepturi)

Patrimoniu strain

(Obligatii)

Fig.1.1

Din punct de vedere contabil, patrimoniul trebuie considerat ca fiind o entitate ce cuprinde elementele materiale si nemateriale ce pot fi exprimate valoric si care isi pierd individualitatea atunci cand alcatuiesc o unitate indivizibila.

Din punct de vedere juridic, prin notiunea de persoana se intelege oricine poate fi capabil sa aiba drepturi si obligatii. Persoanele pot fi fizice si juridice.

Patrimoniul persoanei fizice este format din bunurile dobandite in proprietate personala din veniturile obtinute din munca renumerata.

Persoana juridica poate fi: o organizatie economica, intre-prindere sau institutie publica de stat sau o intreprindere de tip asociativ, societati comerciale , asociatii etc.

Patrimoniul unei persoane publice cuprinde bunurile repartizate din fondul unic de stat, atribuite acesteia in administrare directa, iar patrimoniul unei persoane asociate cuprinde bunuri care apartin membrilor asociati, folosite in comun, in scopul desfasurarii unei activitati si obtinerii unui profit.

Intreg patrimoniul tarii se afla in posesia diverselor persoane fizice sau juridice.

Principalele trasaturi ale obiectului de studiu al contabilitatii sunt urmatoarele: contabilitatea studiaza patrimoniul in expresie valorica; contabilitatea studiaza modul de gestionare a patrimoniului; contabilitatea studiaza echilibrul patrimoniului.

a) Contabilitatea studiaza patrimoniul in expresie valorica.

b) Contabilitatea studiaza modul in care se asigura gestiunea patrimoniului.

c) Contabilitatea studiaza echilibrul global al patrimoniului Acest echilibru poate fi scris sub forma unei egalitati, cunoscuta sub denumirea de ecuatia de echilibru a patrimoniului, astfel:

Bunuri economice = Drepturi + Obligatii

(cu valoare economica)

Aceasta ecuatie este tradusa in plan contabil prin structurile calitative de ACTIV si PASIV.

Deci, ecuatia generala a contabilitatii generale este:

ACTIV = PASIV

patrimonial patrimonial

sau

ACTIV = PASIV

Activul reprezinta elemente ale patrimoniului cu valoare economica pozitiva pentru intreprindere. De regula, protagonistii sociali ai contabilitatii percep activul sub forma bunurilor economice.

Pasivul reprezinta elemente ale patrimoniului cu valoare economica negativa pentru intreprindere, sau pasivul reprezinta sursele de finantare a bunurilor economice delimitate ca active.

Fata de interpretarea de mai sus, care este de esenta juridica, in contabilitatea intreprinderii este folosita si categoria de capital, ca o interpretare economica, potrivit careia capitalul, privit ca valori economice acumulate, este reprezentat in contabilitate prin prisma ecuatiei:

Utilizari = Resurse

In consecinta, activul defineste modul de alocare si utilizare a capitalului (fix, circulant), iar pasivul defineste resursele de constituire a capitalului (propriu sau strain).

Contabilitatea studiaza echilibrul intern al patrimoniului. In mod distinct, in cadrul patrimoniului este studiat si echilibrul specific proceselor sau activitatilor economice interne care produc transformari calitative si cantitative in volumul si structura patrimoniului. Efortul efectuat este masurat de contabilitate prin notiunea de cheltuieli, iar efectul obtinut, prin notiunea de venituri.

Echilibrul specific proceselor economice este oglindit la nivelul patrimoniului ca o relatie intre cheltuieli si venituri si, implicit, rezultatului obtinut prin compararea veniturilor cu cheltuielile. Rezultatul net obtinut poate fi profit (beneficiu), cand veniturile sunt mai mari decat cheltuielile, sau pierdere, cand veniturile sunt mai mici decat cheltuielile.

Prin urmare, ecuatia rezultatului este de forma:

CHELTUIELI REZULTAT = VENITURI

Ecuatia de mai sus mai poarta denumirea si de ecuatia echilibrului intern al patrimoniului.

1. Structuri de activ

Activul patrimonial cuprinde mijloacele economice, ca avere concreta, si drepturile de creanta ale unui agent economic.

Prin compozitia sa, activul evidentiaza modul de valorificare si gradul de lichiditate ale mijloacelor economice.

Modul de valorificare a mijloacelor economice se refera la felul in care ele participa la procesul de productie, cum se consuma si isi transmit valoarea asupra produselor obtinute, inclusiv la felul cum se asigura reproductia lor.

Lichiditatea reprezinta capacitatea fiecarui mijloc economic de a parcurge calea normala a ciclului de exploatare pana la transformarea lui in bani.

Din punct de vedere al criteriilor mentionate (valorificarea si lichiditatea), se pot delimita urmatoarele structuri de activ:

A. Active imobilizate

B. Active circulante

C. Cheltuieli in avans

A. ACTIVELE IMOBILIZATE reprezinta bunurile si valorile cu o durata de folosinta indelungata (mai mare de un an) in activitatea intreprinderii si care nu se consuma la prima utilizare. Activele imobilizate cuprind:

I. Imobilizari necorporale

II. Imobilizari corporale

III. Imobilizari financiare

I. Imobilizarile necorporale (numite si active intangibile sau nemateriale) sunt imobilizari care nu se concretizeaza in bunuri, ci intr-un document juridic sau comercial.

Reglementarile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din Romania definesc imobilizarile necorporale ca fiind active identificabile nemonetare, fara suport corporal, care sunt detinute pentru utilizare in procesul de productie sau furnizare de bunuri si servicii, pentru locatie la terti sau in scopuri administrative.

Intreprinderile trebuie sa recunoasca un activ necorporal , daca si numai daca acesta indeplineste criteriile de recunoastere ale activelor, si anume:

sa existe probabilitatea ca respectivele imobilizari sa genereze beneficii economice viitoare pentru intreprindere;

sa poata fi masurate in mod credibil.

Valoarea amortizabila a activelor necorporale trebuie alocata sistematic pe durata de viata utila. Durata de viata utila a unui activ necorporal este discutabila, existand prezumtia rezonabila si justificabila conform careia durata de utilitate nu poate depasi 20 de ani de la data cand este pregatit pentru utilizare.

In structura imobilizarilor necorporale sunt incluse: (1) cheltuieli de constituire; (2) cheltuieli de dezvoltare; (3) concesiuni, brevete, licente, marci, drepturi si valori similare; (4) fondul comercial si (5) avansuri si imobilizari necorporale in curs.

II. Imobilizarile corporale cuprind bunurile cu continut material (corporal).

Reglementarile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din Romania definesc imobilizarile corporale ca fiind active detinute de o intreprindere pentru a fi utilizate in productia de bunuri sau in prestarea de servicii, in scopuri administrative sau pentru a fi date in locatie tertilor, active care vor fi utilizate pe parcursul mai multor exercitii financiare.

Caracteristica imobilizarilor corporale este aceea ca acestea participa in procesul muncii cu intreaga lor valoare de utilitate, dar se consuma si isi transmit, in mod treptat, valoarea asupra costurilor noilor produse. Ele participa la mai multe cicluri de exploatare, indeplinindu-si functia continuu si repetat, fara a se integra in continutul material al bunurilor obtinute. Ceea ce se transmite este numai valoarea lor. In aceste conditii, reproductia imobilizarilor corporale se realizeaza pe calea amortizarii, adica prin includerea in cheltuieli a unor cote-parti din valoarea lor. Valoarea amortizabila este alocata sistematic pe durata de viata utila a activului corporal, prin alegerea unei metode de amortizare in masura sa reflecte ritmul in care beneficiile economice sunt consumate de catre intreprindere (metoda lineara, metoda degresiva sau metoda accelerata).

Durata de viata utila a unei imobilizari corporale este:

fie perioada de timp in cursul careia un activ se asteapta a fi utilizat de catre intreprindere;

fie numarul unitatilor de productie sau al unitatilor similare ce se asteapta a fi obtinute de catre intreprindere prin utilizarea activului.

In structura imobilizarilor corporale se includ:

terenuri si constructii;

instalatii tehnice si masini;

alte instalatii, utilaje si mobilier;

avansuri si imobilizari corporale in curs de executie.

III. Imobilizarile financiare, denumite si investitii financiare pe termen lung, cuprind valorile financiare investite de intreprindere pe termen lung, sub forma de titluri si creante financiare, in scopul obtinerii de venituri financiare sub forma dividendelor sau dobanzilor, prin cresterea valorii capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea acestor investitii.

Dobanzile, redeventele, dividendele si chiriile atasate unei imobilizari financiare sunt considerate, de regula, venituri, constituind performanta investitiei. In structura acestora sunt cuprinse: (1) actiuni detinute la entitatile afiliate;(2) imprumuturi acordate entitatilor afiliate; (3) interese de participare; (4) imprumuturi acordate entitatilor de care compania este legata in virtutea intereselor de participare;(5) investitii detinute ca imobilizari;(6) alte imprumuturi;

B. ACTIVELE CIRCULANTE (numite si active curente) cuprind bunuri si valori care se utilizeaza pe o perioada scurta in activitatea intreprinderii si, in general, participa la un singur circuit economic.

Din punct de vedere al lichiditatii, activele circulante se caracterizeaza prin faptul ca durata ciclului de exploatare este mai mica de un an: ele intra si ies, in si din intreprindere, de mai multe ori in cursul unui exercitiu financiar.

Reglementarile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din Romania definesc activul curent ca fiind o resursa care:

se asteapta sa fie realizata sau este detinuta pentru consum sau vanzare, in cursul normal al ciclului de exploatare, sau

este detinut, in principal, in scopul comercializarii sau pe termen scurt si se asteapta a fi realizat in termen de 12 luni de la data bilantului, sau

reprezinta numerar ori echivalente de numerar a caror utilizare nu este restrictionata.

In structura activelor circulante se includ:

I. Stocuri

II. Creante

III. Investitii financiare pe termen scurt

IV. Casa si conturi la banci

I. Stocurile reprezinta ansamblul bunurilor si serviciilor din cadrul intreprinderii detinute fie pentru a fi vandute in aceeasi stare sau dupa prelucrarea lor in procesul de productie, fie pentru a fi consumate la prima lor utilizare.

In categoria stocurilor se includ: (1) Materii prime si materiale consumabile; (2) Productia in curs de executie; (3) Produse finite si marfuri; (4) Avansuri pentru cumparari de stocuri.

II. Creantele (numite si valori in curs de decontare) reprezinta valori economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice, pentru care acesta urmeaza sa primeasca un echivalent valoric.

Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de o valoare avansata si care urmeaza sa dea un echivalent corespunzator se numesc generic debitori. Debitorii intreprinderii sub forma creantelor din vanzari sunt delimitati in contabilitate prin structurile de clienti si conturi asimilate.

In structura creantelor se includ: (1) Creante comerciale; (2) Sume de incasat de la entitatile afiliate; (3) Sume de incasat de la entitatile de care compania este legata in virtutea intereselor de participare; (4) Alte creante; (5) Capital subscris si nevarsat;

III. Investitiile financiare pe termen scurt (numite si titluri de plasament sau valori de trezorerie) reprezinta valorile financiare investite de intreprindere in vederea realizarii unui castig pe termen scurt.

In structura acestora se includ: (1) Actiuni detinute la entitatile afiliate; (2) Alte investitii pe termen scurt.

IV. Casa si conturi la banci sunt reprezentate de valorile care imbraca efectiv forma de bani, fiind separate disponibilitatile in devize de cele in lei.

In structura disponibilitatilor se includ: (1) Conturi la banci; (2) Casa; (3) Acreditive; (4) Avansurile de trezorerie.

C. CHELTUIELILE IN AVANS reprezinta valori care asigura alocarea asupra fiecarui exercitiu financiar numai a cheltuielilor care ii sunt proprii. Cheltuielile inregistrate in avans sunt sume de bani achitate in cursul exercitiului curent, dar care se refera la servicii ce vor fi primite in cursul exercitiului urmator (abonamente, chirii platite in avans).

2. Structuri de pasiv

Pasivul, prin componenta sa, reflecta modul de finantare a mijloacelor economice si gradul de exigibilitate al surselor de finantare(exigibilitatea reprezinta timpul de decontare a unei datorii).

Normele contabile romanesti prevad urmatoarea structura a pasivului, delimitata in patru categorii, in ordinea crescatoare a exigibilitatii acestora:

A. Capital si rezerve

B. Provizioane

C. Datorii

D. Venituri in avans

A. CAPITALUL SI REZERVELE (numite si capital propriu) reprezinta sursele de finantare stabile de care dispune intreprinderea. Alaturi de creditele pe termen lung, capitalurile proprii fac parte din categoria capitalurilor permanente.

In structura capitalurilor proprii se includ: (I) capital social (II) prime de capital; (III) rezerve din reevaluare; (IV) rezerve; (V) profitul sau pierderea reportata; (VI) profitul sau pierderea exercitiului financiar.

I. Capitalul social este reprezentat de aportul in bani si/sau bunuri in natura al proprietarilor. Capitalul se diferentiaza in capital subscris nevarsat si capital subscris varsat.

Capitalul subscris nevarsat reprezinta capitalul pe care proprietarii s-au angajat sa-l puna la dispozitia intreprinderii.

Capitalul subscris varsat reprezinta partea din capitalul subscris care a fost, fizic, depusa de catre proprietari la dispozitia intreprinderii.

In functie de tipul intreprinderii, capitalul se divide dupa cum urmeaza:

in actiuni, in cazul societatilor pe actiuni. Valoarea actiunilor in momentul infiintarii intreprinderii se numeste valoare nominala;

in parti sociale, in cazul societatilor cu raspundere limitata.

II. Primele de capital corespund capitalului aditional creat prin primele de emisiune, fuziune si aport in natura, care sunt determinate de operatiile de crestere a capitalului prin aporturi noi sau prin fuziune. In cazul aporturilor noi, primele de emisiune si cele privind aportul in natura se creeaza ca diferenta intre pretul de emisiune al noilor actiuni (mai mare) si valoarea nominala a actiunilor (mai mica). Primele de fuziune apar in cazul fuziunii a doua sau mai multor societati si reprezinta diferenta dintre valoarea contabila sau intrinseca a actiunilor si valoarea lor nominala.

III. Rezervele din reevaluare reprezinta plusurile create prin reevaluarea imobilizarilor corporale si a celor financiare. Cu ocazia reevaluarii, valoarea acestor active creste fata de valoarea contabila anterioara, cresterea fiind considerata sigura si durabila.

Exemplu: in urma reevaluarii, valoarea imobilizarilor corporale creste de la 50.000 lei la 60.000 lei. Diferenta de 10.000 lei este reprezentata ca un raport de schimb intre cresterea corespunzatoare a valorii activelor imobilizate si cresterea capitalurilor proprii sub forma rezervelor din reevaluare.

Odata constituite, rezervele din reevaluare sunt mentinute atat timp cat bunurile la care se refera nu au fost amortizate sau realizate prin vanzare. Pe masura amortizarii sau realizarii bunurilor, plusvaloarea este utilizata, partial sau total, pentru cresterea capitalului social sau transferata la rezerve, in raport cu prevederile legii.

IV. Rezervele sunt surse constituite anual din profitul intreprinderii, in limitele prevazute de reglementarile in vigoare, de statutele intreprinderilor sau conform deciziei adunarii generale a actionarilor sau asociatilor.

Structural, rezervele se impart in: rezerve legale, rezerve statutare sau contractuale si alte rezerve.

1. Rezervele legale se constituie anual, intr-o anumita proportie, din profitul brut (in alte tari, din profitul net) sau din primele legate de capital, fiind destinate protejarii capitalului, in cazul in care exercitiul financiar se incheie cu pierderi.

2. Rezervele statutare sau contractuale reprezinta acele fonduri a caror constituire din profitul net este stipulata in statutul societatii sau prin clauze contractuale. Ele pot avea ca scop temperarea actionarilor in a pretinde dividende in dauna altor obligatii mai mari si mai urgente ale intreprinderii, privind buna ei functionare sau alte destinatii stabilite prin statut.

3. Prin pozitia alte rezerve sunt delimitate fondurile create, de obicei, prin hotararea adunarii generale, din profitul net. Ele sunt destinate pentru finantarea partiala sau totala a noilor investitii in imobilizari corporale, acordarea de dividende si in anii care activitatea se incheie cu pierderi, pentru rascumpararea propriilor actiuni de catre societate, in vederea reducerii de capital etc.

V. Profitul sau pierderea reportata reprezinta fie rezultatul sub forma de profit realizat in exercitiul financiar anterior / anterioare si care, pana la data inchiderii exercitiului financiar precedent, nu a fost inca repartizat pe destinatiile prevazute de lege, fie rezultatul sub forma de pierdere obtinut in exercitiul financiar anterior / anterioare care, pana la data inchiderii exercitiului financiar anterior, nu a fost acoperita.

VI. Profitul sau pierderea exercitiului financiar poate fi favorabil, caz in care reprezinta un profit, sau nefavorabil, caz in care reprezinta o pierdere pentru intreprindere.

Profitul net al exercitiului financiar incheiat figureaza ca sursa proprie de finantare pana in momentul repartizarii lui pe destinatiile stabilite prin lege sau statutul societatii comerciale. Rezultatele negative se iau in calcul cu semnul minus si, in consecinta, diminueaza capitalul propriu.

B. PROVIZIOANELE reprezinta datorii ale intreprinderii, constituite la inchiderea exercitiului pe seama cheltuielilor, pentru acele elemente de patrimoniu a caror realizare sau plata este probabila, ori pentru cheltuieli care devin exigibile in perioadele urmatoare. Cazurile tipice de provizioane pentru riscuri si cheltuieli sunt: litigii, amenzi si penalitati, despagubiri, daune si alte datorii incerte, cheltuieli legate de activitatea de service in perioada de garantie, cheltuieli cu reparatiile capitale esalonate, potrivit programului, pe mai multe perioade etc.

Reglementarile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din Romania definesc provizioanele ca fiind datorii cu exigibilitate sau valoare incerta.

Recunoasterea unor astfel de provizioane se face numai in momentul in care sunt respectate, cumulativ, urmatoarele conditii:

o intreprindere are o obligatie curenta (legala sau implicita) generata de un eveniment anterior;

este probabil ca o iesire de resurse care sa afecteze beneficiile economice viitoare sa fie necesara pentru a stinge obligatia respectiva;

poate fi realizata o buna estimare a valorii obligatiei.

Distingem:

- provizioane pentru pensii si obligatii similare

- provizioane pentru impozite

- alte provizioane

C. DATORIILE (numite si capital strain) sunt sursele de finantare externe puse la dispozitia intreprinderii fie de banci sau alte institutii financiare, fie de furnizori, fie de terti pentru care intreprinderea trebuie sa acorde o prestatie sau un echivalent valoric.

Reglementarile introduse de Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din Romania clasifica datoriile in datorii curente si datorii pe termen lung.

O datorie este curenta daca:

se asteapta sa fie achitata in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii sau

este exigibila in termen de 12 luni de la data bilantului.

Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.

Ciclul de exploatare al unei intreprinderi reprezinta perioada de timp dintre achizitionarea materiilor prime care intra intr-un proces de productie si finalizarea sa in numerar sau sub forma unui instrument usor convertibil in numerar.

Datoriile functioneaza din momentul nasterii obligatiilor fata de terti si pana in momentul platii lor.

In structura datoriilor se includ: (1) imprumuturi si datorii asimilate; (2) datorii comerciale; (3) datorii in cadrul grupului; (4) datorii din interese de participare; (5) alte datorii.

D. VENITURILE IN AVANS reprezinta valorile ce asigura alocarea pentru fiecare exercitiu financiar numai a veniturilor care ii sunt proprii. In structura lor se includ subventiile pentru investitii si veniturile inregistrate in avans.

Acestea sunt sume incasate in timpul exercitiului financiar, in contul unor servicii care vor fi prestate in cursul exercitiului urmator, cand acestea vor fi recunoscute ca venituri. Exemplu: chirii incasate anticipat, abonamente incasate in avans etc.

3. Tipuri de modificari patrimoniale

In cadrul unei intreprinderi, de-a lungul unei perioade de gestiune (luna, trimestru, an), au loc numeroase tranzactii, cum ar fi: aprovizionarea cu materii prime si materiale de la furnizori; eliberarea din depozit de materii prime pentru a fi date in consum; obtinerea de produse finite din procesul de productie; livrarea de marfuri catre terti; restituirea unui credit bancar etc.

Aceste tranzactii produc modificari in structura elementelor patrimoniale existente, la un moment dat, in intreprindere, prezentandu-se fie sub forma de cresteri, fie sub forma de micsorari, dar mentinandu-se in permanenta egalitatea patrimoniala, adica aceea dintre totalul activului si totalul pasivului.

Indiferent cat de multe modificari se produc in structura elementelor patrimoniale existente la un moment dat in intreprindere, acestea pot fi incadrate in patru tipuri:

1. Modificari atat in activ, cat si in pasiv, in sensul cresterii;

2. Modificari atat in activ, cat si in pasiv, in sensul micsorarii;

3. Modificari numai in activ;

4. Modificari numai in pasiv.

1 N. Feleaga si colectiv, Bazele Contabilitatii, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

2 Standardele Internationale de Contabilitate 2000.

3 Sp. Iacobescu, Al. Sorescu, Curs de contabilitate comerciala generala, Biblioteca contabila, ed. a II-a, vol. II, Bucuresti, 1928, p. 12.

4 Conform Legii Societatilor Comerciale nr.31/1990, societatile comerciale ce se pot constitui in Romania sunt: societati in nume colectiv, societate in comandita simpla, societati in comandita pe actiuni, societati pe actiuni si societati cu raspundere limitata.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3270
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved