| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
| Transporturi | Turism | Zootehnie |
1.1.1 Abordari conceptuale privind Contabilitatea si Gestiunea fiscala
1.1.3 Gestiunea fiscala, managent fiscal si riscul fiscal
1.2.2.1 Impozitele, taxele si contributiile
1.2.2.3.Aparatul fiscal
Principii contabile
1.1.1 Abordari conceptuale privind Contabilitatea si Gestiunea fiscala
A gestiona eficient resursele economice si financiare ale intreprinderii, inseamna a lua in calcul si dimensiunea fiscala a afacerilor. Pe baza analizei financiare, din documentele de sinteza, se pot stabili performantele trecute prezente si viitoare, limitarea riscurilor si determinarea eficacitatii fiscale.
Contabilitatea si fiscalitatea constituie doua discipline adesea independente una de alta, ori societatile comerciale, regiile autonome si alte institutii de stat prezinta un ansamblu de documente contabile si fiscale care trebuie analizate in ansamblu si nu independent una de alta.
Contabilitatea raspunde in plan informational si decizional la problematica gestiunii valorilor economice separate patrimonial. Entitatile patrimoniale au reprezentat spatiul de reprezentare si actiune al contabilitatii. Unul din interesele informationale onorate de contabilitate, considerat de unii autori principal este cel fiscal. Din totdeauna pentru contabilitate a existat problema concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza perpetua a unei asemenea situatii a fost generata de faptul ca nu in toate cazurile principiile contabile privind evaluarea si calculul economic sunt convergente cu cele fiscale , care nu se subordoneaza prezentarii unei imagini fidele a operatiilor ce au loc in intreprindere. Principiile fiscale urmaresc fie stimularea fie inhibarea unor activitati.
Prin Directiva a IV-a a C.E.E. s-a stabilit interactivitatea intre dreptul contabil si dreptul fiscal. Aceasta este realizata prin Gestiunea fiscala a intreprinderii.
Obiectul de studiu al Gestiunii fiscale il constituie analiza distorsiunilor sau abaterilor prin incompatibilitatea intre regula fiscala si contabila, convergentele dintre ele, precum si stabilirea, pe baza analizei lor, a strategiei, a riscului fiscal si eficientei fiscale a intreprinderii Gestiunea fiscala se adreseaza tuturor intreprinderilor care au in obiectul de activitate acte de comert, operatii economice si financiare destinate obtinerii de profit. Pentru acest motiv trebuie respectate principalele mecanisme ale fiscalitatii, fara ca profesionistul contabil sa se abata de la obiectivul fundamental al contabilitatii, obtinerea unei imagini clare, complete si reale (o imagine fidela) a situatiei financiare si a rezultatelor.
Fiscalitatea are la baza dreptul contabil pentru a determina regimul de impozitare privind beneficiile, TVA, impozitele si taxele locale, contributiile pentru asigurari sociale, etc.
Contabilitatea, in cadrul obiectivelor de imagine fidela, are un rol esential in economie pentru a furniza situatii financiare. Aceste situatii prezinta credibilitate daca nu contin erori semnificative, ele trebuie sa fie :
- inteligibile ( intelese de diversi utilizatori ),
- pertinente ( in raport cu necesitatea luarii de decizii ),
- corecte ( sa inspire incredere in fidelitatea informatiilor ),
- sa fie comparabile in timp si spatiu.
Imaginea traditionala a fiscalitatii ca instrument de constrangere este inlocuita cu cea de gestiune fiscala a intreprinderii.
Comportamentul fiscal al intreprinderii nu este o simpla cura cantonata in domeniul imperativului si litigiului. In aceasta optica intreprinderea are un anumit demers in suportarea impozitelor si taxelor dominat de criteriul securitatii si eficientei. Ea se doteaza cu o gestiune fiscala care penduleaza intre interesul microeconomic si cel macroeconomic.
Situatia semnalata mai sus se explica prin cresterea progresiva a impactului fiscal asupra activitatii intreprinderii si incitarea fiscala a acesteia. Odata cu dezvoltarea afacerilor, fiecare operatie este generatoare de un element fiscal. Impozitul penetreaza tot ce este tranzactie, intersectie intre intreprindere si mediul economico-social, acumulare si distribuire de resurse.
Dezvoltarea fiscalitatii genereaza necesitatea crearii unui sistem informational pentru a tine cont multimii regulilor fiscale, cu complementul penalitatilor aplicabile in momentul punerii in evidenta a neregulilor.
Obligatiile, riscul, controlul si sanctiunile au fost de-a lungul timpului asociate fiscalitatii, conferindu-i o imagine de constrangere greu acceptata atat de conducerile intreprinderilor , dar si de cetateni. Intreprinderea a fost mental orientata sa acorde mai multa atentie parametrului fiscal. Aceasta se explica prin convergenta dintre fiscalitate si aplicabilitatea teoriei contabile in viata intreprinderii. Fiecare tranzactie economica de cele mai multe ori genereaza impozite. Din acest motiv trebuie sa se tina cont de numarul mare de reguli aplicabile, de evolutia lor constanta in timp si spatiu, de problemele de armonizare ale fiscalitatii cu contabilitatea.
Greutatile financiare parcurse de intreprinderi intr-o societate care doreste trecerea de la o economie supracentralizata la una de piata, pot constitui ameliorari dar si penalitati aplicabile in momentul punerii in evidenta a neregulilor atat in domeniul contabilitatii dar si fiscalitatii. Aceasta metoda de securitate constituie primul deziderat al gestiunii fiscale al intreprinderii.
Apropierea intreprinderii de parametrul fiscal poate fi justificata din cel putin doua puncte de vedere. O prima justificare rezida din importanta punerii fata in fata a fiscalitatii in viata intreprinderii cu partea practica. A doua justificare isi gaseste ratiunea in faptul ca intreprinderile si partenerii lor de afaceri sunt din ce in ce mai receptivi la ideea ca in multe domenii fiscalitatea nu este imperativa, dar lasa intreprinderii posibilitatea de a alege ceea ce poate utiliza mai bine in interesul sau, mai mult, fiscalitatea a fost adesea utilizata de legiuitor ca un factor de incitare al intreprinderii.
Ea poate sa adopte un comportament mai dinamic fata de parametrul fiscal exercitand drepturile fiscale si analizand consecintele pentru a modela obligatia fiscala pe care o suporta in interesul sau. Progresul tehnic, dezvoltarea societatii in general si apropierea de parametrul fiscal a facut posibila ca fiscalitatea sa faca parte din previziunea intreprinderii.
Un obiectiv fiscal nu trebuie atins numai prin optiuni fiscale. Orizontul trebuie largit si prin intermedierea variantelor juridice, ale caror efecte fiscale pot raspunde mai bine doleantelor intreprinderii.
Modelul de contabilitate continental, este bazat pe macroeconomie unde predomina interventia guvernamentala si influenta regulilor fiscale in materie de normalizare contabila. Informatia contabila trebuie utilizata in deciziile de perspectiva ale firmei. Ori documentele de sinteza in conceptia de astazi raspunde in mare masura utilizatorilor principali de informatii si nu in ultimul rand statului. Conceptia se vrea schimbata pe acelasi model in care informatia contabila sa devina credibila.
Reglementarile de natura fiscala vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unei unitati economice ce are calitatea de contribuabil. In domeniul fiscal se opereaza cu notiuni de fisc , fiscal. Specialistii definesc fiscul ca administratorul ce are in atributiile sale calculul, perceperea, urmarirea platii impozitelor , taxelor si contributiilor datorate de contribuabil statului. Fiscal este termenul ce priveste fiscul si competentele ce ii revin. Obiectivele fiscalitatii constau in calculul, perceperea, asezarea, urmarirea platii impozitelor , taxelor si contributiilor datorate de unitatile economice , statului. Ele sunt indeplinite de componentele sistemului fiscal - mecanismul fiscal si aparatul fiscal.
Obiectivele gestiunii fiscale ale intreprinderii au in vedere asigurarea securitatii si eficacitatii fiscale, prin intermediul cercetarii prescriptiilor de forma si fond ;amanari, esalonari, scutiri, impuse de dreptul fiscal. Se evita astfel sanctiunile si penalitatile fiscale si se procedeaza la o mai buna alocare a resurselor sale financiare. Unitatile economice trebuie sa optimizeze in plan financiar si economic raporturile sale cu fiscalitatea. Acest comportament poate fi posibil in conditiile in care sistemul de impozite , taxe si contributii ofera modalitati de antrenare a impozitelor pe linia cresterii profitabilitatii sale. Cercetarea securitatii fiscale trebuie sa ramana in atentia conducerii economice a intreprinderii. Aceasta reprezinta unul dintre aspectele clasice in relatiile intreprinderii cu fiscalitatea. Intreprinderea trebuie sa respecte regulile de baza si de termen care ii sunt impuse prin dreptul fiscal. Ea este intr-adevar expusa riscului controlului fiscal, control susceptibil de a pune in evidenta neregulile comise.
Miza financiara a inspectiei fiscale sunt este rareori neglijata in masura in care redresarile facute sunt insotite de sanctiuni si penalitati de o importanta variabila, dar deseori determinanta. Literatura de specialitate a controlului fiscal este abundenta si descrie adesea cu exces puterile reprezentantilor aparatului fiscal. Consecintele financiare ale unei proceduri de verificare pot fi extrem de dificile pentru o intreprindere ce pot conduce la o imagine nefavorabila a sa , sau de a compromite echilibrul financiar. Pentru acest motiv intreprinderile sunt tentate a se indrepta spre un comportament mai putin curativ fata de fiscalitate, mai mult orientate spre depistarea si mai ales prevenirea riscului fiscal.
Eficacitatea fiscala constituie un element esential al gestiunii fiscale .Intreprinderea trebuie sa-si conceapa o politica fiscala autonoma detasata de restul intreprinderii si dotata cu un obiectiv unic si independent: cercetarea cailor legale, cele mai putin impozabile. Gestiunea fiscala ca si gestiunea comerciala sau cea de productie , se integreaza in gestiunea intreprinderii si trebuie deci definita in functie de obiectivele politicii generale ale intreprinderii sau in raport de strategia adoptata. Eficacitatea fiscala a intreprinderii poate fi atinsa direct sau indirect. Cea directa poate fi realizata prin intermediul dreptului fiscal ce cuprinde masuri de ajutor sau incitare fiscala. Este cert ca intreprinderea care utilizeaza optim masurile de incitare sau favorurile de care ea poate beneficia, atrage un avantaj financiar imediat. Acesta este cel mai important in cercetarea eficacitatii fiscale.
Obtinerea de avantaje fiscale legale presupune, ca intreprinderea cunoaste bine ansamblul de masuri in vigoare, ceea ce nu tine de caracterul temporar al regulii fiscale , de frecventele modificari legislative si de publicitate care reuneste traditional masurile cele mai speculative , lasand in umbra celelalte dispozitii mai exacte, dar uneori la fel de avantajoase.
Eficacitatea fiscala directa este posibila in conditiile in care sistemul de impozite , taxe si contributii ofera o serie de avantaje pentru contribuabil ( utilizarea amortizarii accelerate ; optiunea de a fi platitor sau nu de taxa pe valoarea adaugata sub nivelul legal al cifrei de afaceri scutite; evaluarea stocurilor la iesire prin metoda LIFO ca tratament alternativ prevazut in IAS nr.2 "Stocuri" Acestor optiuni continute in regula fiscala se alatura o parte din multiplele facilitati acordate de administratie in instructiunile si comentariile sale. La cererea intreprinderii administratia financiara poate sa acorde neevidentierea taxei pe valoarea adaugata pentru avansuri incasate cu regularitate de contracte antreprenoriale, utilizarea amortizarii accelerate pentru anumite active corporale. Solutiile celor doua forme de eficacitate fiscala sunt plasate in calculul raporturilor intre gestiunea fiscala a intreprinderii si strategia intreprinderii, riscul fiscal si contabilitate.
Practica a dovedit ca cea mai buna solutie fiscala este aceea care tine seama de obiectivele si strategiile intreprinderii. Eficacitatea fiscala nu e intotdeauna identica cu gasirea unor cai de actiune diferite de cele impuse de regulile fiscale. Ea trebuie sa fie inteleasa ca un sacrificiu fiscal de unitatea economica. Strategia fiscala a intreprinderii trebuie privita ca o substrategie a dezvoltarii de ansamblu a firmei. Astfel, unitatile economice trebuie sa faca posibila incadrarea deciziei fiscale in cadrul celor de gestiune..
Aplicarea unei asemenea miscari este centrata pe identificarea mijloacelor eficacitatii fiscale, conditiilor si liniilor acestei eficacitati. Eficacitatea fiscala poate fi directa si indirecta.
Dintre mijloacele eficacitatii fiscale pot fi mentionate :
- utilizarea de o maniera optima a masurilor de ajutor si incitare fiscala. Este o eficacitate fiscala directa care poate fi exemplificata, prin folosirea unor metode de amortizare accelerata, utilizarea metodelor de evaluare a stocurilor la iesire functie de inflatie ( LIFO );
- aportul de capital social in natura si dezvoltarea firmei prin reutilizarea profitului pentru investitii productive cu consecinte favorabile asupra diminuarii impozitelor sau scutirii totale de a fi achitate;
reducerea profitului impozabil cu 10% din pretul de achizitie ale echipamentelor tehnologice.
Eficacitatea fiscala indirecta este posibila in conditiile in care sistemul de impozite, taxe si contributii ofera o serie de deduceri fiscale a unor cheltuieli, acoperirea pierderilor in exercitiile anterioare, limita unor cheltuieli deductibile functie de masa bruta a profitului .Eficacitatea fiscala constituie un element motor al gestiunii fiscale a intreprinderii. Trebuie conceputa o politica fiscala autonoma detasata de restul intreprinderii si dotata cu un obiectiv unic si independent :cercetarea si atingerea unui cost fiscal optim care convine aspiratiilor firmei .Cele doua forme ale eficacitatii fiscale sunt plasate in calculul raporturilor dintre gestiunea fiscala a intreprinderii, strategia sa, riscul fiscal si contabilitate.
Practica a dovedit ca cea mai buna solutie fiscala este aceea care tine seama de obiectivele si strategiile intreprinderii. Eficacitatea fiscala nu este totdeauna compatibila cu cautarea caii mai putin " impusa ", ea trebuie abordata ca un sacrificiu fiscal sau cost fiscal. Acest sacrificiu poate fi evaluat prin raportarea si integrarea dimensiunii fiscale in deciziile de gestiune fiscala ale intreprinderii.
Un alt factor cheie al succesului in materie de gestiune fiscala consta in aptitudinea intreprinderii de a imbina strategia fiscala cu riscul fiscal. Daca administratia financiara admite o anumita abilitate fiscala a intreprinderii in nici un caz nu va permite in schimb sa o faca cu exces. O ingeniozitate prea mare poate fi acuzata de administratie care va invoca abuzul de drept. Chiar daca exista argumente, aceasta perspectiva constituie una din limitele gestiunii fiscale, limita care nu este mereu blocata, separand abilitatea fiscala admisa de cea excesiva si deci interzisa, fiind departe de a fi stabilita. Aceasta delimitare a gestiunii fiscale nu antreneaza abuzul de drept fiscal. Astfel unitatile economice care opereaza pe pietele Internationale cunosc , ca utilizarea judicioasa a conventiilor internationale se intersecteaza cu clauzele de contractare(cumparari, vanzari), fapt ce conduce la evitarea utilizarii abuzive a acestor conventii.
Decizia fiscala trebuie sa se incadreze organic in deciziile intreprinderii si sa prezinte o diminuare de risc si in unele situatii de incertitudine. Cel care decide trebuie sa tina seama de o dimensiune riscanta si nesigura in deciziile sale , chiar daca in cazurile in care nu ne intereseaza incertitudinea fiscala poate dezvalui cateva aspecte specifice. Global , aceste conditii si limite nu trebuie sa acopere interesul care poate opri intreprinderea de la o buna gestiune a parametrului fiscal in dubla perspectiva de securitate si eficacitate. Aceasta presupune de la inceput ca responsabilii intreprinderii , ajutati in aceasta de consilierii lor, accepta sa trateze fiscalitatea ca o variabila a gestiunii in toate etapele de viata ale firmei.
Rezolvarea acestor aspecte deloc de neglijat privind Gestiunea fiscala, marcheaza trecerea de la o fiscalitate subiectiva la una obiectiva. Fiscalitatea accepta si recunoaste o anumita abilitate in raport cu reglementarile fiscale, denumita abilitate fiscala admisa de cea excesiva. Aceasta abilitate impune asumarea unui risc fiscal ce poate conduce intreprinderea in starea de evaziune fiscala.
Din acest punct de vedere, gestiunea fiscala este considerata ca o frontiera ce separa facilitatile fiscale admise de cele exagerate. Ea nu antreneaza abuzul de drept fiscal. Decizia fiscala trebuie sa se incadreze organic in deciziile intreprinderii si trebuie sa prezinte o diminuare de risc si incertitudine.
Aceasta presupune gestionarea parametrului fiscal in dubla perspectiva de securitate si eficacitate fiscala. Responsabilii de intreprinderi au obligatia de a trata fiscalitatea ca o variabila a gestiunii in toate etapele de viata ale firmei. Astfel, gestiunea fiscala marcheaza trecerea de la un cost fiscal excesiv la unul optimizat, prin includerea in decizia de perspectiva a firmei, riscul si eficacitatea fiscala, optimizarea tuturor cheltuielilor cu impozite taxe, contributii si fonduri speciale. In fiscalitate este utilizat termenul de "decizie de gestiune" care desemneaza totalitatea variantelor alese de o intreprindere. Decizia de gestiune este atat asumarea responsabilitatii cat si o atentie asupra securitatii afacerilor unei firme. Gestiunea fiscala a firmei trebuie sa fie corecta, alegerile facute trebuie sa corespunda regulilor de drept fiscal. Incalcarea acestora conduce la o gestiune fiscala incorecta, sau la evaziune fiscala.
Dreptul fiscal defineste evaziunea fiscala ca o sustragere de la impunere a materiei impozabile. Aceasta sustragere de la indeplinirea obligatiilor bugetare se poate realiza fie prin aplicarea corecta a legilor fiscale in favoarea contribuabilului - situatie in care evaziunea fiscala este legala, fie prin savarsirea voluntara si in cunostinta de cauza a unor contraventii care constituie evaziunea fiscala frauduloasa. Consideram necesare cateva exemple din tarile Uniunii Europene cu privire la faptele care au in vedere interpretarea favorabila a legislatiei fiscale sau fapte de evaziune fiscala legala :
- constituirea fondurilor de amortizare sau de rezerva intr-un cuantum mai mare decat cel ce se justifica din punct de vedere economic diminuandu-se profitul impozabil;
- investirea unei parti din profitul contabil realizat in utilaje si echipamente menite sa modernizeze intreprinderea sau pentru protectia mediului inconjurator, investitii pentru care statul acorda reduceri a impozitului pe venit, masura menita sa stimuleze acumularea;
- facilitati cu privire la deductibilitatea cheltuielilor legate de pregatirea profesionala si practica in productie a salariatilor, sumele achitate pentru contractele de cercetare care au ca obiect programele prioritare de interes national etc.
Evaziunea fiscala frauduloasa face obiectul intocmirii de declaratii false, documente de plati fictive si de registre contabile neconforme cu realitatea, nedeclararea materiei impozabile , declararea veniturilor impozabile inferioare celor reale, tinerea registrelor duble, inregistrarea de cheltuieli neefectuate in realitate, falsificarea bilantului, vanzarile fara documente, precum si emiterea de facturi fara vanzare efectiva, care ascund operatiunile reale supuse impozitarii etc.
Dreptul fiscal s-a creat si corespunde textelor de origine variata. Din ratiuni de legitimitate si de consimtamant la impozit, legea a fost mult timp privilegiata de crearea dreptului fiscal, consolidand suprematia legii in sursele reglementare.
Principalele surse ale dreptului fiscal sunt :
a) Sursele legislative.
b) Sursele conventionale.
c) Sursele reglementare.
d) Sursele jurisprudentiale.
a). Sursele legislative, constituie sursa principala a dreptului fiscal. si Constitutia Romaniei precizeaza ca impozitele si taxele sunt instituite prin lege. Deci legea reprezinta actul legislativ care detine autoritatea principala in materie fiscala, exemplu : Legea nr. 571 privind Codul fiscal
Anumite dispozitii fiscale pot fi date prin ordonante guvernamentale, daca Parlamentul abiliteaza guvernul sa le emita.
b). Sursele conventionale sunt stabilite prin acorduri, tratate si conventii internationale. Se disting :
1. conventii internationale. Stabilite intre doua state in scopul de a regla situatia fiscala a persoanelor fizice sau juridice aflate in situatia de a le fi impozitat venitul intr-unul din cele doua state. Aceste conventii conduc cel mai adesea la impozitarea intr-unul din cele doua state si exonerarea in celalalt stat, in conditiile in care afacerile sunt extinse in afara granitelor tarii de origine.
2. dispozitii comunitare Sunt rezultatul tratatului de la Roma si care functioneaza in cadrul Uniunii Europene. Aceste dispozitii au consecinte in dreptul fiscal intern al fiecarui stat membru. Consiliul Uniunii Europene fixeaza directive destinate sa permita armonizarea legislatiilor nationale si de a compara dispozitii legislative reglementare si administrative in perspectiva unei piete unice europene.
c). Sursele reglementare, constituie doctrina administrativa prin care legile sunt completate in vederea punerii lor in aplicare prin decrete sau ordine ministeriale la nivel ierarhic inferior legilor. Aceasta putere reglementara in executarea legilor fiscale este autonoma.
Normele, instructiunile si circularele privind aplicarea legilor, revine Ministerului Finantelor.
d). Sursele jurisprudentiale reprezinta rationamente de natura fiscala prin jurisdictii litigioase si care se refera cel mai adesea la contestatiile contribuabililor cu privire la interpretarea legilor de catre administratie ( norme de aplicare, instructiuni sau circulare ale Ministerului Finantelor).
Jurisprudenta vine sa interpreteze corect legea si implicit normele sale de aplicare si sa completeze notiunile pe care legea nu le-a definit cu precizie. Atunci cand administratia constata ca judecatorul adopta o orientare care se opune propriei sale doctrine poate interveni pentru a obtine prin Parlament votul unei legi confirmand propriile analize. In practica, tribunalele administrative intervin in materie de impozite directe si indirecte, atunci cand competenta tribunalelor judiciare se refera la venituri ale statului, precum dreptul de inregistrare.
Impozitele, taxele, contributiile, reprezinta fundamentul si motivatia pe care este construita fiscalitatea.
Sistemul fiscal reprezinta totalitatea impozitelor si taxelor, realizate prin intermediul unui mecanism bazat pe tehnici, metode si instrumente specifice desfasurarii activitatii de urmarire si control cu ajutorul aparatului fiscal. Legea fundamentala a statului de drept consfinteste obligatia tuturor cetatenilor tarii de a contribui prin impozite si taxe la cheltuielile publice.
Obligatia persoanelor fizice si juridice de a contribui sub forma de impozite si taxe la constituirea fondurilor bugetare da nastere la " Creanta fiscala " pentru buget si "obligatie fiscala" pentru agentul economic. Creanta fiscala reprezinta dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe si alte venituri in contul bugetului. Titlul de creanta fiscala este actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia fiscala a unei persoane fizice sau juridice. Intocmirea titlurilor de creanta fiscala este realizata fie de organele fiscale in cadrul dreptului de control privind organizarea si desfasurarea activitatilor economice producatoare de venituri impozabile, instantele de judecata, notariatele de stat, organele vamale, regiile autonome, societatile comerciale ale persoanelor juridice pentru impozitul pe profit, taxa pe valoare adaugata, impozitul pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozite si taxe retinute de persoane carora le platesc venituri sau presteaza servicii.
Creanta fiscala inceteaza atunci cand obligatia fiscala a contribuabilului este achitata, compensata sau prescrisa. Obligatia fiscala de a vira impozite si taxe la bugetul public si la fondurile speciale extrabugetare, revine persoanelor fizice si juridice, romane si straine, numite contribuabili.
Din punct de vedere fiscal persoanele juridice pot fi grupate in :
1. Persoane juridice propriu-zise
cu activitate economica : regii autonome, societati comerciale, organizatii cooperatiste ;
fara scop lucrativ : institutii publice, organizatii sociale, asociatii de persoane fizice, fundatii ;
2. Unitati economice fara personalitate juridica ce pot fi :
unitati economice apartinand unor persoane juridice ce pot fi sucursale, filiale, magazine, sectii ;
asociatii in participatie .
3. Societati comerciale straine, reprezentate prin :
societati comerciale straine -persoane juridice straine care desfasoara activitati prin intermediul unui sediu permanent in Romania
filiale ale societatilor comerciale straine .
4. Persoane juridice straine care au o reprezentanta autorizata sa functioneze in Romania.
La baza sistemului fiscal s-au conturat trei componente : impozite, taxe, contributii si fonduri speciale, mecanismul fiscal si aparatul fiscal.
1. Impozitele, taxele si contributiile ;
2. Mecanismul fiscal ;
3. Aparatul fiscal.
1.2.2.1 Impozitele, taxele si contributiile
Taxele reprezinta contravaloarea serviciilor executate de stat, la cererea persoanelor fizice si juridice ( acte notariale, mentiuni la contractul si statutul societatilor comerciale, acte testamentare, etc. ), valoarea taxelor in raport cu serviciul prestat de stat este mult mai mare.
Contributiile reprezinta obligatii ale agentului economic la asigurari sociale de stat, sanatate, pensii, somaj, fiind achitate de persoanele fizice si juridice care utilizeaza forta de munca pe durata nedeterminata sau determinata.
A. Clasificarea impozitelor dupa Legea bugetului de stat : ( fig.nr.1)
Discutate ca venituri ale bugetului de stat, impozitele si taxele se impart in doua categorii :
1. Venituri curente;
2. Venituri din capital
Veniturile curente sunt clasificate in doua grupe :
1.a) venituri fiscale ,
1.b) venituri nefiscale.
1.a) Veniturile fiscale sunt formate din sumele provenite din impozitele directe si indirecte.
Impozitele directe sunt suportate de persoane fizice sau juridice care le platesc in cunostinta de cauza ( impozitul pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende, impozitul pe cladiri, etc. ).
Impozitele indirecte sunt cele pe care nu le suporta cel care le plateste. Ele sunt suportate in general de consumatorul final ( accize, taxa pe valoare adaugata , taxele vamale, taxele de consumatie etc. ).
1.b) Veniturile nefiscale provin din varsaminte efectuate de Banca Nationala a Romaniei din profitul net, al regiilor autonome, veniturile de la institutiile publice, taxele consulare, etc. Ponderea lor in totalul veniturilor curente este foarte mica.
2. Veniturile din capital provin din valorificarea unor bunuri ale societatilor comerciale cu capital de stat sau a rezervei de stat.
Fig.1 Clasificarea veniturilor statului
- impozitul pe veniturile din salarii
- impozitul pe profit
- impozitul pe veniturile microintreprinderilor
veniturifiscale venituri
din impozite directe - impozitul pe
terenuri
-impozitul pe dividende
- impozitul pe cladiri
1.Venituri
curente 
-
accize
venituri din impozite indirecte -
TVA
- taxe vamale
-
varsaminte efectuate de BNR din profitul net
venituri nefiscale - varsaminte efectuate de regii
autonome din profitul net
- - venituri de la institutii public
taxe consulare
- valorificarea unor bunuri ale
societatilor comerciale cu capital de stat
2.Venituri din capital
- valorificarea unor bunuri de la rezerva de stat.
B. Elemente comune ale impozitelor si taxelor
Toate actele normative prezinta elementele impozitelor si taxelor. Aceste elemente cuprind : obiectul impozitului, subiectul impozitului, baza de calcul, platitorul de impozite, cota, termenul de plata, inlesniri acordate la plata, drepturile platitorului de impozit, obligatiile si sanctiunile.
a) obiectul impozitului este elementul care sta la baza asezarii impozitului : venitul, profitul, pretul sau tariful.
b) subiectul impozitului se identifica cu persoana fizica sau juridica care detine sau realizeaza venitul sau profitul.
c) baza de calcul. De cele mai multe ori, obiectul impozitului reprezinta si baza de calcul, dar exista si exceptii, de exemplu : la impozitul pe cladiri, obiectul il reprezinta cladirea, iar baza de calcul valoarea sau taxele de succesiune.
d) platitorul de impozite de regula coincide cu subiectul impozitului. Exista si exceptii : la impozitul pe veniturile din salarii, subiectul este salariatul, platitorul este unitatea la care salariatul realizeaza venitul.
e) cota ( cuantumul impozitului ) serveste bazei de calcul a impozitului prin care se determina suma de plata. Cota poate fi fixa sau procentuala.
Cota fixa este exprimata sub forma unui cuantum aplicata la baza de calcul sau la o
parte din aceasta ; de exemplu pentru taxa privind folosirea terenurilor in alte scopuri decat productia agricola sau silvica, se stabilesc cote fixe pe km2 sau metru patrat.
Cota procentuala poate fi proportionala sau progresiva. Cotele procentuale proportionale raman neschimbate in raport cu baza de calcul ( cota de TVA de 19 % sau 0 % dupa caz, se aplica indiferent de baza de calcul ), iar cotele procentuale progresive se caracterizeaza prin aceea ca se modifica in functie de marimea bazei de calcul. De exemplu, in cazul impozitului pe veniturile din salarii, cota progresiva se diferentiaza pe transe procentuale progresive.
f) termenul de plata este intervalul de timp de la inregistrarea creantei fiscale a bugetului de stat pana cand se achita. Este prevazut de legislatie.
g) inlesnirile acordate la plata sunt precizate in textele legale si pot fi sub forma de scutiri, reduceri, bonificatii, amanari la plata, esalonari.
h) drepturile platitorului de impozite se refera la compensari atunci cand la o scadenta s-a platit o suma mai mare decat cea normala; platitorul are dreptul sa compenseze suma platita in plus cu o parte sau integral din suma ce trebuie achitata la scadenta urmatoare. Atunci cand nu este posibila compensarea, platitorul are dreptul sa solicite de la buget restituirea sumelor achitate ( TVA de recuperat in cazul cand intreprinderile realizeaza venituri din export si nu au vanzari in interiorul tarii sau in situatia in care agentul economic mai mult de trei luni cumuleaza o TVA colectata mai mare decat TVA deductibila pe cumparari). Platitorul are dreptul la contestatii in cazul in care se considera nedreptatit in urma controlului efectuat de organele fiscale.
i ) obligatiile platitorului stabilite prin legi, precizeaza calcularea si varsarea la termen a impozitelor, organizarea evidentei contabile a lor, din care sa rezulte cu exactitate baza de calcul, sumele de plata, modul de virare la buget, prin tinerea contabilitatii a tuturor intrarilor si iesirilor de bunuri economice din patrimoniu.
j) sanctiunile sunt consecinta nerespectarii termenelor legale de plata a impozitelor sau a neachitarii obligatiilor fiscale. Sanctiunile sunt date prin majorari de intarziere, amenzi contraventionale sau penale.
Reprezinta ansamblul de metode si tehnici de impunere privind veniturile fiscale ale statului precum si instrumentele impunerii.
Impunerea consta in identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care detin sau realizeaza un anumit obiect impozabil, in evaluarea bazei de calcul a impozitului, in determinarea exacta a cuantumului acestuia. Impunerea imbraca mai multe forme :
- autoimpunerea consta in stabilirea bazei impozabile si determinarea autonoma a impozitului de catre societati pe propria lor raspundere ( TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din salarii ).
Cand evaluarea bazei de calcul se definitiveaza la nivel de an, impunerea este provizorie in timpul anului si definitiva la sfarsitul exercitiului financiar contabil : de exemplu impozitul trimestrial pe profit reprezinta o impunere provizorie, la sfarsitul exercitiului financiar, impozitul pe profit reprezinta impunerea definitiva la nivel de an .
- impunerea directa consta in evaluarea directa a obiectului impozabil de catre organele fiscale sau pe baza declaratiei subiectului impozabil (de exemplu: impozitul pe cladiri ).
- impunerea indirecta are la baza informatii colaterale ( de exemplu : impozitul pe salarii, pensia suplimentara, fondul de somaj )
- impunerea forfetara presupune stabilirea unei sume forfetare de plata pe o perioada de timp.
B. Instrumentele impunerii .
Scopul final al activitatii de impunere este perceperea taxelor si impozitelor. Pentru aceasta ele sunt consemnate in documentele fiscale care difera functie de continutul lor dupa cum sunt utilizate :
Decurge din insasi legile care reglementeaza impozitele si taxele. Statul isi indeplineste sarcinile fiscale prin institutiile autoritatii publice : parlament si guvern.
Activitatea fiscala a statului cuprinde latura legislativa care se infaptuieste de catre Parlament si cea executiva, realizata de Guvern, prin institutiile administratiei publice de specialitate, in structura carora se include si aparatul fiscal.
Institutia administratiei publice de specialitate, prin care Guvernul isi indeplineste atributiile sale executive in domeniul fiscal, este Ministerul Finantelor Publice.. Activitatea fiscala este condusa de ministru, in subordinea caruia se afla directii generale, directii, administratii fiscale.
Directia Generala a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat realizeaza obiectivul central al Ministerului Finantelor pe linia controlului financiar. Trezoreria finantelor publice este organizata la nivel central si teritorial si are ca obiectiv incasarea veniturilor bugetare pe baza unei evidente stricte pe fiecare platitor, din care sa rezulte obligatiile de plata, sumele incasate si debitele ramase de incasat. Acest organ are si obligatia sa execute controlul financiar preventiv asupra incasarii la termenele stabilite a impozitelor si taxelor datorate de catre agentii economici si contribuabili, aplicand majorari pentru nerespectarea termenelor prevazute de lege.
Directia generala a vamilor aplica dispozitiile legale cu privire la taxele vamale, perceperea lor si a altor venituri cuvenite bugetului de stat in legatura cu activitatea desfasurata de aparatul de control vamal. Organele financiar teritoriale acopera prin activitatea lor intreg teritoriul tarii si executa atributii cu caracter fiscal in toate localitatile ( municipii, orase si comune).La incasarea taxelor si impozitelor isi aduc contributia si alte institutii publice, cum ar fi :
- instantele de judecata, tribunalele si judecatoriile, care percep taxe de timbru pentru litigii si acte ce intra sub incidenta acestor taxe ;
- notariatele de stat, care percep taxe de timbru si de succesiune, pentru modificari, autentificari de acte ;
- primariile, care percep taxe pentru eliberari de titluri de proprietate, autorizatii de functionare si alte acte supuse taxelor de timbru ;
- organele de politie, care percep taxe pentru examinarea conducatorilor auto, eliberarea permiselor de conducere, eliberarea de pasapoarte, etc. ;
- alte institutii publice care asigura in activitatea lor si perceperea de taxe, cum ar fi : taxa pentru proiecte de investitii si inregistrare a marcilor de fabrica, taxe si alte venituri din protectia mediului, etc.
Menirea aparatului fiscal este, ca prin impunere, sa urmareasca incasarea veniturile bugetare ale statului si sa combata evaziunea fiscala.
1.2.2.4.1 Obiectivele fiscalitatii
Obiectivele fundamentale ale fiscalitatii sunt realizate prin promovarea politicii financiare, economice si sociale. Prin politica financiara statul trebuie sa-si procure resursele financiare necesare realizarii functiilor statului. Acest obiectiv principal este realizat prin promovarea si respectarea principiilor fiscale. Volumul impozitelor poate spori printr-un numar mai mare de platitori, introducerea de noi impozite sau extinderea bazei de impozitare. Impozitul are un randament ridicat daca prezinta un caracter universal cu cote mici de impozitare astfel incat acesta sa nu reprezinte o povara pentru contribuabil.
Politica fiscala in domeniul economic urmareste dezvoltarea unor ramuri din economie prin parghii de influentare a cresterii productiei , dezvoltarii serviciilor si a agriculturii .De asemeni dezvoltarea exportului si reducerea importului astfel incat sa se realizeze echilibrul balantei comerciale , se inscrie ca un obiectiv prioritar cu consecinte favorabile pe ansamblul economiei nationale. Limitarea importului se poate realiza prin taxe vamale mari, accize pentru anumite produse. Realizarea acestui obiectiv trebuie realizat in corelatie cu dezvoltarea sectorului productiv pentru bunurile economice care sunt deficitare si se pot fabrica in tara noastra. Astfel se pot crea noi locuri de munca cu consecinte favorabile asupra cresterii veniturilor impozabile asupra fortei de munca si implicit limitarea fondurilor financiare pentru protectia somerilor.
Incurajarea agentilor economici pentru a dezvolta anumite activitati se realizeaza prin scutiri de la plata impozitului pe profit sau reducerea anumitor sectoare pentru unele bunuri autohtone cu costuri ridicate, facilitati prin utilizarea unor amortizari accelerate in primul an de dobandire a capitalului fix ca active imobilizate.
Prin politica fiscala pe care statul o promoveaza, se urmaresc obiective de ordin social si chiar politic. Mecanismul fiscal urmareste acordarea de facilitati contribuabililor cu venituri relativ mici, fiind scutiti de impozite pana la un anumit cuantum. Fiscalitatea intervine cu cote de impozitare foarte mari pentru limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii cum este alcoolul, tutunul si produsele din tutun. Realizarea eficienta a activitatii fiscale corelata cu un control financiar intern si extern contribuie la indeplinirea celui mai important obiectiv al politicii fiscale : un buget de venituri suficient de mare care sa elimine deficitul bugetar.
In acest context politica fiscala trebuie sa realizeze folosirea constienta a intregului ansamblu de instrumente si procedee cu caracter fiscal pentru stabilirea nivelului si structurii prelevarilor obligatorii, operatiile impozabile, regimul exonerarilor si al creditelor fiscale astfel incat procesul repartitiei produsului social sa asigure rezervele necesare acoperirii cheltuielilor publice si a celor pentru protectie sociala. Intreg sistemul fiscal trebuie sa se caracterizeze prin asezarea sarcinilor fiscale potrivit principiului justetei sociale, fara nici un fel de discriminare intre contribuabili. Volumul diferit al impozitului perceput , tinand seama de marimea venitului sau a averii, raspunde unor criterii de echitate si satisface functia sociala , ca trasatura a sistemului fiscal, prin care sunt favorizate categoriile de contribuabili cu greutati materiale mari, ca si agentii economici care utilizeaza forta de munca cu capacitate redusa sau proaspeti absolventi ai invatamantului superior.
Din cele prezentate mai sus rezulta ca obiectivele fundamentale ale fiscalitatii sunt:
promovarea politicii financiare, prin incasarea veniturilor fiscale, prin plati `obligatorii
si fara contraprestatii de catre contribuabili; taxe, contributii si fonduri speciale. Scopul incasarii acestor venituri este , acoperirea cheltuielilor publice, necesare oricarei societati pentru a functiona in limite normale.
promovarea politicii economice, prin dezvoltarea activitatilor productive, care asigura
perenitatea firmei, reduceri de impozite pentru activitatile de export, dezvoltarea unor sectoare de activitate si inhibarea altora; taxe vamale mari, accize pentru acele bunuri din import care se produc si in tara noastra cu scopul de a proteja productia indigena, etc.
promovarea politicii sociale pentru persoanele dezavantajate, datorita veniturilor mici sau cu capacitate redusa de munca, veterani de razboi, handicapati, etc. Fiscalitatea intervine cu cote de impozitare foarte mari pentru limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii si la plata unor fonduri speciale a tuturor agentilor economici care fac reclama si publicitate la astfel de produse.
1.2.2.4.2. Politica fiscala si functiile sistemului fiscal
Politica fiscala este orientata spre realizarea urmatoarelor functii ale sistemului fiscal:
1.functia financiara este instrumentul prin care statul procura resursele necesare finantarii activitatilor de interes national.
2.functia economica stimulativa, prin facilitati prevazute in sursele legislative si reglementare : reduceri de impozit pe profit , reinvestirea profitului net, scutiri de impozite pentru zonele declarate defavorizate, etc.
3.functia sociala , manifestata prin aceea ca sistemul fiscal trebuie sa favorizeze anumite categorii sociale .
4.functia de control da posibilitatea statului prin intermediul sursei informationale a contabilitatii , sa valideze volumul corect al vanzarilor, costul de productie, contabilitatea cheltuielilor si veniturilor, a modului corect al bazelor de calcul pentru impozitul pe veniturile din salarii, taxa pe valoarea adaugata, accize, etc. precum si plata acestora la termenele prevazute de lege.
5.functia de echitate. Toti agentii economici. persoane juridice si fizice care desfasoara activitati economice in scopul obtinerii de profituri trebuie sa fie impozitate. Chiar daca acestia obtin facilitati fiscale pe o perioada limitata de timp, dupa aceasta, trebuie sa contribuie cu o cota (suma) la dezvoltarea societatii.
Nu se poate vorbi de un sistem fiscal perfect, dar el poate fi perfectat in concordanta cu dezvoltarea sectorului privat. Statul trebuie sa detina in proprietatea sa ramurile strategice ale economiei si cele de interes national: invatamantul si educatia, sanatatea, securitatea tarii si a individului, arta si cultura. Iar aceasta va putea fi realizata atunci cand statul va cesiona intreprinderile sale sectorului privat , cand monopolul asupra unei activitati va fi inlocuit de concurenta , cand legile vor fi relativ stabile , clare, iar echitatea in materie de impozite va fi efectiv aplicata.
Pornind de la considerentele aratate mai sus, se pot deduce, din punct de vedere fiscal, urmatoarele implicatii ale sistemului fiscal asupra oricarei economii:
a. Justificarea impozitului.
Este o problema de cultura a fiecarui individ, sa inteleaga ca nici un stat din lume nu poate functiona daca nu are si resurse financiare. Sanatatea, securitatea, arta si cultura, invatamantul sunt probleme de importanta nationala. Functionarea lor eficienta necesita suficiente resurse financiare. Statul nu are posibilitatea sa le acopere din resurse proprii. Toate cele patru ramuri sunt de ordin national, care au o finalitate asupra fiecarui cetatean. In masura in care resursele financiare provenite de la intreprinderi si persoane juridice sunt suficiente, o parte se vor reintoarce in beneficiul contribuabililor. Deci, impozitul este justificat.
b. Principiul neutralitatii si eficacitatii impozitului.
Neutralitatea impozitului presupune de a nu fi investit cu alta functie decat cea fiscala, adica finantarea cheltuielilor publice fara sa influenteze conditiile de functionare a economiei, repartitia avutiilor sau structurilor sociale. Impozitul trebuie sa aiba ca finalitate realizarea unei economii eficiente.
c. Principiul transparentei impozitului.
Impozitul trebuie sa fie prelevat, urmand principii simple , clare sa nu dea loc interpretarilor si deci aplicarea lor sa fie cat mai putin costisitoare. De cele mai multe ori aplicarea unui impozit a fost transpus pe zeci de pagini in Monitorul Oficial, conducatorul economic al firmei ocupa o mare parte a timpului studiindu-le pentru aplicarea lor corecta in practica. Aparitia unei legi sau ordonante este urmata de regula de norme care apar cu mare intarziere, instructiuni care nasc confuzii si lasa loc interpretarilor aparatului fiscal care trebuie sa apere interesul statului fata de agentul economic preocupat in permanenta de a gasi calea legala pentru impunerea cea mai mica.
d. Principiul impozitului impersonal.
Acest principiu semnifica ca prelevarea impozitului nu trebuie sa implice cercetarea de tip inchizitorial la viata persoanelor fizice sau juridice. Personalul din aparatul fiscal selectionat pe principiile competentei profesionale si morale, cu siguranta conduce automat la eficienta activitatii fiscale dar si a diminuarii riscului fiscal al contribuabililor atata timp cat personalul care se afla in slujba statului, reprezinta organ de indrumare si control .
e. Principiul impozitului individual.
In orice societate democratica obiectivul final si preocuparea esentiala a statului este asigurarea si dezvoltarea deplina a personalitatii fiecarui cetatean dupa propriile sale aspiratii remarca Allais Maurice in lucrarea "Pour la reforme fiscale, 1983" care a obtinut premiul Nobel pentru economie in anul 1983.In masura posibilului, cetateanul trebuie sa fie liber de alegerile si nevoile sale, de veniturile si proprietatile sale in functie de aceste criterii , legea precizeaza impozitul ca atare , marimea sa prin metodele si tehnicile de impunere. Walter Lippman remarca in una din lucrarile sale ."Conceptia liberala de egalitate nu comporta in cele din urma promisiunea de a recunoaste toti oamenii egali bogati , egali influenti, egali onorati si egali instruiti" . Din contra ceea ce promite este aceea ca daca inegalitatea conventionala datorata privilegiilor si prerogativelor este anulata "superioritatile intrinseci se vor degrada."
f. Principiul nediscriminatoriu.
Impozitul nu trebuie sa fie discriminator. Impozitul trebuie sa fie stabilit urmand reguli care sunt aceleasi pentru toti. Trebuie subliniat , ca orice masura fiscala directa sau indirecta discriminatorie fata de un grup social oarecare este incompatibila cu principiile generale a unei societati democratice.
Realizand o retrospectiva a principiilor fiscale prezentate mai sus, rezulta ca statul prin sistemul fiscal influenteaza si intervine in dezvoltarea activitatilor economice .Intr-o economie de tip privat , contribuabilul isi pune intrebarea cat de mult poate interveni statul in dezvoltarea intreprinderilor ?
Situatiile financiare prezentate de intreprinderi care aplica IAS/IFRS, situatiile financiare simplificate pentru microintreprinderi, intreprinderi mici si mijlocii care aplica OMFP nr.1752/2005, trebuie sa raspunda in primul rand investitorilor de capital. Aceasta presupune ca impozitul sa devina neutru asupra contabilitatii., principiile, regulile de evaluare, ipotezele, politicile contabile ale intreprinderii sa se aplice ca si drept contabil autonom. Pe de alta parte, fiscalitatea isi are propriile reguli, principii, care nu intotdeauna converg cu cele contabile. In acest sens Codul fiscal se apropie in mare masura de regulile generale europene. Politica fiscala are dezideratele ei, urmarind cu prioritate o asezare cat mai buna a veniturilor fiscale ale statului, cu instrumente fiscale eficiente si un aparat fiscal in care specialistii din domeniu sa fie mai intai consilieri si apoi sa aplice sanctiunile cand se constata abateri.
O stabilitate a regulii fiscale fara a polua conturile anuale , face posibila reorientarea conducerii economice a firmei de a estima atat parametrii fiscali dar, mai ales asupra dezvoltarii afacerilor, rentabilizarii lor , cresterea profitului, analiza valorii adaugate, a capacitatii de autofinantare.
Evaluarea structurilor situatiilor financiare trebuie sa fie efectuate in acord cu respectarea celor noua principii contabile:
Principii contabile
Continuitatea activitatii.
Este foarte important de a tine cont de acest principiu deoarece la intocmirea si prezentarea situatiilor financiare se va aplica una sau mai multe baze de evaluare combinate din cele patru ( cost istoric. Cost curent. Valoare actualizata sau de decontare, valoare realizabila), daca si numai daca intreprinderea estimeaza ca in viitorul previzibil activitatea continua cel putin 12 luni. Altfel, intreprinderea va evalua structurile situatiilor financiare la valoarea de lichidare. Intr-o asemenea situatie intreprinderea va prezenta in notele explicative motivele care au stat la baza deciziei conform careia intreprinderea nu-si mai poate continua activitatea.
2. Permanenta metodelor
Pentru a asigura comparabilitatea in timp a informatiilor contabile, intreprinderea trebuie sa aplice aceleasi reguli si norme de evaluare. Modificarile politicii contabile sunt permise daca legea le prevede printr-un standard contabil sau daca acestea au ca rezultat informatii mai relevante sau mai credibile. Orice modificare a oricaror schimbari de politica contabila trebuie precizata in notele explicative pentru ca utilizatorii sa poata analiza daca noua politica contabila este adecvata Schimbarile de politici contabile conduc la modificari asupra rezultatelor raportate ale perioadei. Intr-o economie inflationista trecerea de la tratamentul contabil de baza prevazut de IAS nr. 2 " Stocuri" privind evaluarea stocurilor de materii prime la iesire prin metoda FIFO, la tratamentul alternativ prin metoda LIFO, are implicatii majore asupra activului curent, stocurile prezentate in bilant vor avea o valoare mai mica, dar si asupra rezultatului contabil, cheltuielile cu materiile prime majorandu-se.
In ultima varianta a IAS 2 "Stocuri", tratamentul alternativ, respectiv LIFO, nu mai este recunoscut.
3. Prudenta
Orice element al structurilor situatiilor financiare trebuie prezentat pe baza principiului prudentei. In contabilitate vor fi recunoscute numai profiturile reale la data inchiderii exercitiului financiar. Aceasta presupune sa se tina seama de orice depreciere de valoare a unui activ. Vor fi ajustate toate acele active considerate a fi depreciate intre perioada lor de intrare si valoarea realizabila neta pentru stocuri la 31.12. Adica ajustarile au drept consecinta recunoasterea unei cheltuieli privind activul depreciat.
In schimb, daca au fost deprecieri a activelor inregistrate in anul precedent, iar in anul curent prin inventariere se constata valoarea realizabila neta este mai mare decat valoarea contabila de intrare sau acel stoc a fost vandut, prudenta solicita ajustarea stocului la cea mai mica valoare dintre cost si valoarea realizabila neta.
In contabilitate se va tine cont de toate obligatiile previzibile si de pierderile potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar incheiat sau pe parcursul unui exercitiu anterior, chiar daca asemenea obligatii sau pierderi apar intre data incheierii exercitiului si data intocmirii bilantului .
Independenta exercitiului
Veniturile si cheltuielile sunt recunoscute in contabilitate numai daca acestea apartin exercitiului financiar, pentru care se face raportarea.
5. Evaluarea separata a elementelor de activ si de pasiv
Acest principiu este asimilat normei nationale si solicita ca la stabilirea valorii totale corespunzatoare unei pozitii din bilant sa se determine separat valoarea aferenta fiecarui element individual de activ sau pasiv.
6. Intangibilitatea bilantului de deschidere
Potrivit acestui principiu bilantul de deschidere al unui exercitiu trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere a exercitiului precedent.
7. Necompensarea
Elementele de activ nu pot fi compensate cu valorile elementelor de pasiv. Veniturile nu pot fi compensate cu cheltuieli, cu exceptia compensarilor intre active si pasive admise de Standarde Internationale de Contabilitate.
8. Prevalenta economicului asupra juridicului
Acest principiu nou introdus in norma contabila nationala, solicita ca informatiile prezentate in situatiile financiare sa reflecte realitatea economica a evenimentelor si tranzactiilor, nu numai forma lor juridica.
Principiul pragului de semnificatie
Acest principiu solicita ca elementele de structura ale situatiilor financiare care au o valoare semnificativa sa fie prezentate in mod distinct in cadrul situatiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative trebuie cumulate fara sa fie necesara prezentarea lor separata.
Societatile care aplica OMFP 1752/2005 sau tratamentul IFRS trebuie sa respecte cerintele si reglementarile cu privire la identificarea, recunoastrea, inregistrarea si prezentarea activelor, datoriilor capitalurilor, veniturilo si cheltuielior in contabilitate.
Regulile contabile care sunt aplicate nu de multe ori sunt altele decat regulile fiscale cu privire la evaluarea si recunoastrea acelorasi categorii de elemente.
In cadrul cursului de Contabilitate si Gestiune Fiscala, pe parcurs se vor prezenta care sunt principalele elemente comune ale CONTABILITATII si FISCALITATII, dar mai ales se vor prezenta elementele necomune.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1343
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
