Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Determinarea cantitativa si valorica a productiei neterminate

Contabilitate

+ Font mai mare | - Font mai mic



Determinarea cantitativa si valorica a productiei neterminate

Desfasurarea normala a procesului de productie presupune existenta in permanenta a unei cantitati de productie aflate in prelucrare pe masini sau la locurile de munca, productie denumita productie in curs sau neterminata. Ea lipseste in mod fizic doar acolo unde fabricatia se desfasoara instantaneu sau are o durata foarte scurta.



In majoritatea intreprinderilor industriale costurile de productie sunt legate de de produsele finite si semifabricatele obtinute, cat si de productia in curs existenta in sectii.

Pentru calcularea costului productiei finite se pune problema separarii cu precadere din total, a costurilor efective aferente productiei neterminate. Aceasta delimitare a costului intre productia terminata si cea neterminata nu este mereu necesara, atunci cand productia neterminata nu exista sau unde ea se mentine constanta de la o perioada de gestiune la alta atat fizic cat si valoric. In aceasta situatie se afla intreprinderile cu productie de masa.

In intreprinderile industriale cu productie de serie sau de unicate ce aplica metoda de calculatie pe comenzi, fluctuatia productiei in curs de la o perioada la alta e frecventa, motiv pentru care sse impune stabilirea valorii ei pentru calculul costului de uzina efectiv al productiei finite.

Stabilirea corecta a costului aferent productiei inn curs conditioneaza nu numai exactitatea stabilirii costului efectiv al productiei finite, dar si alti indicatori privind eficienta activitatii intreprinderii, cum ar fi profitul, rata rentabilitatii, etc .

Costul efectiv al productiei in curs se poate stabili prin doua metode:

Y        metoda directa

Y        metoda indirecta

Metoda directa - presupune obligatoriu determinarea productiei in curs prin inventariere, operatie ce se desfasoara in raport de tehologiile de fabricatie astfel:

pe stadii succesive de transformari a materiilor prime in semifabricate sau in produse finite

pe piese si operatii

Inventarierea productiei in curs presupune o pregatire minutioasa a ei ce consta in receptia tuturor reperelor, subansamblelor, semifabricatelor, terminate pana in momentul inventarierii si depunerea lor la locul corespunzator, aranjarea pe loturi omogene a diferitelor repere, subansamble, parti din care e formata productia in curs si etichetarea loturilor de productie in curs constituite in cazul comenzilor sau fazelor de fabricatie. In acelasi timp se curata productia in curs de materiale si semifabricate ce n-au primit nici o prelucrare, precum si de rebuturi si de deseuri, care se trec integral in costul productiei finite.

Urmeaza constatarea cantitatilor de productie neterminata, operatie ce se desfasoara la fata locului de comisia tehnica de niventariere prin cantarire, masurare, numarare loturilor de repere, piese, subansamble, semifabricate, produse incomplete etc., care se afla la locul de munca in acest moment, la punctele de control, in curs de transport, la locurile speciale de depozitare din cadrul sectiei s.a.m.d., si inscrierea lor in liste de inventariere.

Pentru a nu deranja desfasurarea normala a procesului de productie, cantitatea de productie in curs aflate pe masini se stabileste in raport cu datele evidentei operative, cu capacitatea instalatiei sau se aproximeaza.

Evaluarea stocului de productie in curs inscrise in lista de inventar se poate efectua prin procedeele:

procentual, in raport cu gradul de finisare tehnica

pe piese si operatii

in functie de costul mediu al unei om-ore normate

Evaluarea productiei in curs in raport cu gradul de finisare tehnica implica stabilirea acestui grad ca un procent de comisia tehnica de inventariere cu ocazia constatarii faptice a stocurilor; procentul stabilit pe loturi se inmulteste cu costul prestabilit, standard, sau cu cel efectiv de uzina din perioada precedenta al subansamblului, semifabricatelor, sau produsului caruia ii corespunde respectiva productie neterminata. Acest calcul se face pe articole de caculatie si pe total.

Aceasta metoda duce la rezultate bune daca daca cheltuielile de productie se urmaresc pe comenzi; ea se poate aplica si pentru intreprinderile cu productie de masa unde cheltuielile cu productia se urmaresc pe faze.

Evaluand productia neterminata in baza procentului stabilit, metoda nu tine seama de faptul ca unele consumuri productive cu pondere mare in structura costului (ex: materii prime), intervin integral si nu procentual inca de la inceputul procesului de productie, valoarea lor trebuind luata in considerare pe total si nu procentual. Aceasta metoda da rezultate bune si e considerata corespunzatoare pentru cheltuielile de prelucrare.

Evaluarea pe piese si operatii se foloseste in primul rand in intreprinderile industriale din industria constructoare de masini si utilaje. Documentul care sta la baza evaluarii este fisa tehnologica, unde se afla date privind valoarea in lei a materiilor prime si materialelor si valoarea manoperei corespunzatoare fiecarui stadiu de finisare in succesiunea operatiilor de prelucrare.

Costurile corespunzatoare productiei in curs se stabilesc ponderand stocurile constatate la inventar cu cheltuielile de productie unitare prevazute in fisele tehnologice ale produselor respective. La cheltuielile directe se adauga cheltuielile de regie, respectiv cheltuielile indirecte de productie, in cote prestabilite, antecalculate, sau efective (daca e posibil), cote calculate pe baza procedeului suplimentarii.

Evaluarea productiei in curs astfel se poate folosi si in alte ramuri fara a o lega de piese sau repere ci de componentela sale caracteristice pentru intreprinderea sau ramura in cauza.

Procedeul de evaluare pe baza costului mediu al unei om-ore normale poate fi aplicat cand toate partile componente ale unui produs reprezinta aproximativ aceeasi structura a costului. In acest caz, calculul productiei in curs parcurge etapele:

se transforma stocurile de productie neterminata constatate in ore-norma pe produse

se stabileste costul unei om-ore norma pentru fiecare produs

volumul ore-norma aferente produselor neterminate se pondereaza cu costul unei ore-norma, rezultand costul total al productiei neterminate




Structura costului productiei neterminate se stabileste tot prin calcul. Costul unitar al productiei finite in cazul existentei productiei in curs de executie se calculeaza dupa relatia:

Unde:

Ctuj - costul unitar

Chn0 - cheltuieli privind productia neterminata la inceputul perioadei

Chc - cheltuieli de productie ale perioadei curente

Chn1 - cheltuieli privind productia neterminata la sfarsitul perioadei

Q - productia obtinuta

Metoda indirecta - presupune calculul costului productiei in curs pe baza datelor contabilitatii, motiv pentru care se mai numeste si metoda contabila. In acest scop se folosesc valorile inregistrate in analiticele conturilor 921, si daca e cazul, si 922, procedandu-se diferentiat dupa caracterul de masa sau de serie al productiei fabricate.

Pentru a calcula cheltuielile aferente productiei in curs pentru cazul intreprinderilor cu productie de masa se procedeaza la stabilirea contului 921 pe analitice scazand din totalul debitului, ce contine toate cheltuielile efectuate pentru obtinerea productiei, totalul creditului, care contine costul planificat de uzina al productiei finite si semifabricatelor.

Aceasta metoda are caracter aproximativ, deoarece daca folosim la decontarea productiei costul prestabilit, standard, ci un cost efectiv, intre cele doua costuri apar diferente ce se rasfrang in costul productiei.

Pentru productia de serie si de unicat, folosirea datelor din contabilitate pentru a stabili costul productiei in curs se procedeaza astfel:

dupa ce s-au inregistrat in analiticele contului 921 toate cheltuielile directe si indirecte privind productia, se grupeaza separat comenzile, respectiv analiticele, terminate de cele neterminate

se centralizeaza comenzile terminate si se obtine costul de uzina al productiei finite, ce se trece in creditul contului 921, procedandu-se la inchiderea comenzilor in cauza

comenzile neterminate raman deschise pana la sfarsitul perioadei de finisare, chetuielile inregistrate in fisele lor de postcalcul reprezinta costul aferent productiei neterminate

In cazul comenzilor incheiate partial, se inregistreaza la cost prestabilit, tinandu-se seama de ele si de ppierderile din rebuturi identificate pana atunci. Desi in cazul productiei individuale si de serie metoda contabila duce la rezultate mai exacte, ea nu asigura controlul asupra existentei faptice a acestor productii, iar acest neajuns e evident in conditiile practicarii alunecarii de repere si subansamble normalizate intre comenzi.

In bugetarea costurilor, pentru a trece de la productia marfa la cea a exercitiului si invers, se ia in considerare diferenta dintre productia neterminata la sfarsitul si la inceputul exercitiului financiar. Aceasta diferenta se determina pe baza relatiei:


Productia in curs de la inceputul exercitiului financiar se prelimina tinand seama de costurile aferente stocurilor la data intocmirii bugetului la fel cum au fost stabilite prin metodele aratate si de modificarile ce vor interveni pana la sfarsitul exercitiului curent.

Costurile aferente stocurilor de productie neterminata de la sfarsitul exercitiului financiar se pot stabili prin mai multe metode, in functie de modul de organizare a productiei. Una din metodele mai utilizate e aceea a ponderarii cantitatii productiei in curs programate sa existe la sfarsitul perioadei viitoare cu costul prestabilit a productiei ce o compune si cu procentul ce reprezinta gradul de finisare tehnica.

Produsele care se scot din fabricatie in cursul exercitiului financiar vor determina modificarea stocurile de productie in curs, la fel si cele ce intra in fabricatie. Costul productiei in curs calculat astfel se defalca pe elemente primare.

Limitele metodelor de tipul begete efective si posibilitati de perfectionare a lor

Desi generalizarea acestei metode in economie a desfiintat caracterul exclusiv postfaptic al calculatiei costurilor creind un criteriu ce comparatie si control pentru costurile efective, puterea lor de informare e afectata de trasaturile ce deriva din conceptul care le sta la baza. Astfel, toate metodele de calculatie de tip buget-efectiv sunt orientate cu precadere spre calculul costului unitar integral, fapt pentru care ele pun accent pe clasificarea cheltuielilor de productie in cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.

Din punct de vedere economic, costul se judeca in corelatie cu lor cu evolutia volumului productiei, unele fiind variabile si altele fixe. Acest neajuns constituie o bresa intre acceptiunea in care au fost folosite aceste metode si se folosesc, si scopul economic pe care trebuie sa-l deserveasca ele in ultima instanta.

Alt neajuns il constituie faptul ca ele nu include organic in tehnica de lucru sisteme adecvate de urmarire a costului productiei si de raportare a abaterilor fata de buget, lasand aceasta la latitudinea fiecarei intreprinderi.

Urmarirea operativa a principalelor consumuri productive prin intermediul normelor de consum si de munca e limitata la aspectul cantitativ si are loc in scopuri de raportare statistica si de creare de baze de date pentru programarea activitatii in perioada imediat urmatoare si mai putin pentru informarea factorilor de decizie ai intreprinderii despre modul de evolutie al costurilor.

Urmarirea cantitativa a principalelor consumuri productive din intreprinderi e incompleta din cel putin urmatoarele puncte de vedere:

normele prin intermediul carora se infaptuieste aceasta urmarire sunt incomplete ca numar si nu au in toate cazurile o fundamentare tehnico-economica corespunzatoare

nu beneficiaza de avantajele generalizarii informatiei cu ajutorul valorii prin exprimarea lor in bani

Prin urmare, intre calculatia costurilor, dominata de aspectul valoric, si urmarirea operativa a consumurilor productive, limitata la aspectul cantitativ, nu exista de fapt o legatura organica care sa le asigure functionarea intr-un sistem integrat.

Utilizarea costului antecalculat, prestabilit, pentru reflectarea in contabilitate a lucrarilor, produselor, serviciilor in sistem standard cost partial, inclusiv stabilirea diferentelor de pret la sfarsitul perioadei de gestiune si inregistrarea lor distincta isi micsoreaza eficienta mai ales in conditiile calcularii costului efectiv la intervale mari de timp.



Informatiile furnizate de metoda contabilitatii de gestiune si calculatie a costurilor de tip buget-efectiv se pot folosi in procesul conducerii pe termen lung, procesele de productie la care se refera ele sunt deja terminate. Utilizarea metodelor respective ca instrumente de gestiune si conducere operativa stiintifica a productiei implica luarea unor masuri de perfectionare care vizeaza transformarea urmarirea pe parcurs a tuturor consumurilor productive intr-o problema a calculatiei.

Intre aceste masuri se impun:

instituirea in cadrul fiecarei metode a unui sistem unic de urmarire a consumurilor productive si de prelucrare multilaterala a datelor privind aceste consumuri de catre un singur organ functional care sa satisfaca cerintele informationale a tuturor compartimentelor interesate si factorilor de decizie din intreprindere

inregistrarea costurilor de productiei in contabilitate la intervale mai scurte de timp, ca de exemplu saptamanal, decanal

folofirea costului prestabilit la inregistrarea costului productiei si stabilirea pe aceaste baza a abaterilor ce trebuie sa se inregistreze in contabilitate si sa se raporteze organelor decizionale pentru adoptare masurilor ce se impun

organizarea la nivelul intreprinderii cu ajutorul conturilor de calculatie a costului efectiv 921 si 922, urmarirea costului in dublu circuit, atat pe articole de calculatie cat si pe elemente primare

METODA STANDARD-COST

Aparuta ca sistem inchegat in 1901 in S.U.A., si denumita sistemul costurilor estimative, a fost prima metoda a contabilitatii de gestiune si calculatie a costurilor ce s-a bazat pe costul productiei programate sau proiectate.

Daca conform metodelor de calculatie de pana acum costul se calcula dupa terminarea fabricatiei, aceasta metoda rastoarna acest concept, promovand ideea calcularii anticipate a costului de productie. Aceste costuri prestabilite sunt considerate costuri normale, tipice, si in acelasi timp reale, rationale; astfel, orice abatere de la ele inregistrata pe parcursul desfasurarii fabricatiei e considerata ca abatere de la normal si se trece pe seama activitatii financiare a intreprinderii.

Noua conceptie care sta la baza acestei metode si avantajele pe care le-a oferit pentru conducerea stiintifica a productiei au determinat atat o raspandire cat si o evolutie rapida a metodei in cauza, care succesiv a imbracat formele de calculatie rigida a costurilor, calculatia flexibila a costurilor standard bazata pe costuri complete etc.

Costurile standard sunt costuri de productie calculate anticipat, stiintific, in conditiile impuse de procedeele tehnologice folosite si structurile organizatorice functionale din intreprindere. Nu se include in calculul costului efectiv al productiei, costul standard fiind un cost normal, rational, el e un cost definitiv.

Esenta metodei standard-cost consta in lucrarile:

elaborarea calculatiilor standard pe produs

calcularea, urmarirea, analiza si raportarea abaterilor de la costurile standard

urmarirea costului efectiv al productiei potrivit cerintelor metodei standard-cost

Elaborarea calculatiilor standard pe produs

Elaborarea acestor lucrari depinde in mod direct de stabilirea marimiilor standard necesare in acest scop. In esenta standardele sunt marimi fizice sau valorice cu caracter de etalon, stabilite stiintific pe baza unor metode moderne de inregistrare, urmarire si analiza a fenomenelor ce se desfasoara in intreprindere.

Stabilirea standardelor este necesara pentru intocmirea calculatiilor de costuri standard , operatiune laborioasa ce cuprinde intreaga activitate a intreprinderii, in primul rand produsele, apoi analitic functiunile intreprinderii si structura intreprinderii pe sectii, ateliere, centre generatoare de cheltuieli, etc.

Varietatea standardelor stabilite implica o clasificare a lor din cateva puncte de vedere:

p  In raport de cu forma de exprimare a marimilor pe care le reprezinta, standardele sunt:

cantitative - denumite si standarde naturale sau fizice, constituie etalonul de masura al unei performante in unitati de masura naturale; ele pot fi:

standarde pentru materii si materiale, reprezinta, pe feluri de materiale, cantitatea necesara pentru fabricarea unui reper, piese, subansamblu, semifabricat sau produs in conditiile tehnice si organizatorice date; se exprima in unitati de grautate, volum, densitate, presiune etc.

standarde de timp reprezinta durata de timp pe operatii si pe total necesara pentru executarea unui reper, piese, subansamblu, semifabricat sau produs oarecare; ele se exprima in minute, ore, zile, saptamani etc.

Standardele cantitative de materiale si timp se stabilesc tinand seama de produsul ce trebuie fabricat, materialele de calitate standard necesare, utilajele, dispozitivele si sculele standard ce vor fi utilizate, procesul tehnologic ales, conditiile standard, optime, pentru desfasurarea muncii ce se refera la aprovizionarea locurilor de munca cu materiale, repartizarea utilajelor pe operatii, etc., forta de munca standard pentru executarea operatiilor tehnologice si a celor auxliare si deservire.

Aici intra si stocurile standard de materiale, de productie in curs, semifabricate si produse finite, materiale reziduale, deseuri, rebuturi etc. Ele servesc pentru masurarea altor aspecte ale activitatii productive a intreprinderii, stabilirea lor fiind necesara pentru standardizarea costurilor.

valorice sau financiare - marimi cu caracter de etalon exprimate in bani, in cadrul acestei grupe avem:



standarde valorice ce au la baza standarde cantitative cum ar fi valorile standard a stocurilor de materii prime, combustibili, materiale directe, productie in curs, semifabricate, produse finite, valoarea mijloacelor fixe apartinand intreprinderii, costul standard de materii, materiale, energie, manopera pe produs, valoarea standard a productiei marfa, etc.

standarde valorice ce nu au la baza standarde cantitative - numerarul ce poate fi pastrat in casa, volumul creantelor clienti, obligatiile de plata fata de furnizori, cota de repartizare a profitului intreprinderii, etc.

standarde valorice ce exprima relatii dintre diferite marimi pentru care s-au stabilit deja standarde, cum ar fi: viteza de rotatie a activelor circulante, cheltuieli totale si cheltuieli materiale la 1000 lei productie marfa, profitul la 1000 lei mijloace fixe, rata rentabilitatii, etc.

p  Din punct de vedere al scopului in care urmeaza sa fie folosite, ca standarde de comparatie sau ca instrumente de control, se grupeaza in:

standarde curente - determinate in functie de conditiile concrete existente in perioada la care se refera ele; aceste standarde se modifica cand elementele luate in calcul pentru stabilirea lor s-au schimbat structural si influenteaza marimea lor in asa masura ca nu mai reprezinta etalon de masura; durata lor de valabilitate este de la o saptamana la un an

standarde de baza - marimi cantitative si valorice la a caror determinare nu e necesar sa se tina seama de posibilitatile efective de realizare; ele reprezinta doar obiective catre care se tinde, si orice apropiere de ele se considera realizare pozitiva; aceste standarde se stabilesc pe perioade mai mari de timp, cuprinse intre 3 si 10 ani, deoarece nu sunt legate de conditiile concrete de desfasurare a fenomenelor, ele sunt constante pe perioada pe care s-au stabilit

p  Dupa modul de stabilire si al scopului, standardele sa pot clasifica in:

ideale - stabilite pe baza unor conditii ideale de desfasurare a activitatii

normale - stabilite pe baza unor conditii repetabile si normale

reale - stabilite pe baza conditiilor concrete, reale, ce in anumite conditii pot fi realizate

Pe langa cunoasterea continutului si caracteristicilor marimilor adoptate, elaborarea calculatiilor privind costul standard unitare implica clasificarea cheltuielilor de productie din cateva puncte de vedere care sa faciliteze atat stabilirea marimii lor pe purtatori cat si urmarirea lor pe sectoare de cheltuieli. Astfel metoda cost standard foloseste in principal urmatoarele criterii de clasificare a cheltuielilor:

dupa raportul dintre volumului lor si evolutia volumului fizic al productiei in: fixe, variabile, si mixte (semivariabile sau semifixe)

dupa modul de repartizare a lor in costul unitar al productiei, in: directe si indirecte

dupa natura lor economica, grupate cu destinatia cheltuielilor, pe articole de calculatie specifice metodei standard cost

In ceea ce priveste structura costului pe produs, metoda cost standard foloseste drept articole de calculatie:

materialele (directe)

manopera (directa)

cheltuieli regie

cheltuieli generale de productie

cheltuieli generale de administratie si desfacere

Stabilirea standardelor privind costurile de productie e precedata de stabilirea sortimentelor si volumului productie standard care sa asigure folosirea optima a capacitatilor de productie ale intreprinderii. Pentru aceasta se stabileste un etalon standard - coeficient limita al folosirii capacitatilor de productie (de exemplu 80%); numai dupa ce s-au stabilit aceste elemente, se stabileste standardul privind costul de productie pe fiecare articol de calculatie privind matoda in cauza.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4324
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved