| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
| Transporturi | Turism | Zootehnie |
Leasingul - modalitate de finantare a imobilizarilor
O varianta a inchirierii de imobilizari o reprezinta contractul de leasing. Leasingul reprezinta o modalitate de finantare a imobilizarilor in care inchirierea bunurilor poate fi insotita de optiunea de cumparare a acestora la o anumita data si la un pret prevazut in contract.
In reglementarile contabile romanesti, leasingul este definit ca fiind o tehnica de credit pe termen mediu prin care o firma (denumita locator) achizitioneaza, la cererea unui client (locatar) bunuri de natura imobilizarilor, in scopul de a le da cu chirie clientului respectiv, pentru o durata determinata si in schimbul platii unor redevente (chirii). La expirarea contractului, locatarul are mai multe variante, in sensul ca: el poate opta pentru cumpararea bunului la un pret prevazut in contract, poate cere reinnoirea contractului sau poate inceta raporturile contractuale prin restituirea imobilizarii. Asadar, intr-o operatiune de leasing intervin, de regula, trei parti: locatorul (finantatorul), locatarul (utilizatorul) si furnizorul bunului. Locatarul (utilizatorul) este cel care alege furnizorul, apoi cauta un finantator, respectiv o societate de leasing. Aceasta este cea care cumpara bunul de la furnizorul indicat de utilizator si incheie cu acesta contract de vanzare-cumparare. Bunul va fi pus la dispozitia utilizatorului de catre furnizor, dupa ce intre locatar si locator s-a incheiat contractul de leasing. Uneori, este posibil ca societatea de leasing sa fie si furnizorul bunului si atunci apar doar doua parti.
Standardul international de contabilitate care se refera in mod explicit la operatiunile de leasing este IAS 17 Leasing. In acest standard, leasingul este definit ca fiind acordul prin care locatorul transmite locatarului, in schimbul unei plati sau serii de plati, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioada convenita de timp.
Contractele de leasing pot fi de doua tipuri: contracte de leasing financiar si contracte de leasing operational. Clasificare leasingului in cele doua tipuri are in vedere o serie de conditii. Pana in 1999, in contabilitatea romaneasca nu se facea distinctie intre cele doua tipuri de leasing, operatiunile de leasing erau tratate ca si leasing operational, dar fara a se mentiona aceasta denumire.
Leasingul financiar este operatiunea de leasing care indeplineste una sau mai multe din urmatoarele conditii (prevazute atat in IAS 17, cat si in actele normative interne, oarecum asemanator):
riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului in momentul incheierii contractului de leasing;
in contract s-a prevazut expres ca la expirarea acestuia se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;
pretul de cumparare al bunului reprezinta cel mult jumatate din valoarea pe care o are bunul la data la care optiunea este exprimata;
perioada de utilizare a bunului in regim de leasing acopera cel putin 75% din durata normala de utilizare a bunului.
Leasingul operational este operatiunea de leasing care nu indeplineste nici una din conditiile mentionate. O mentiune este importanta de facut aici. Nu trebuie sa se inteleaga ca in cazul leasingului operational, bunul nu poate fi cumparat la expirarea contractului de leasing. Ideea este ca nu exista de la inceput exprimata optiunea de cumparare.
Criteriul de baza mentionat in IAS 17 privind clasificarea operatiunilor de leasing are in vedere transferul sau nu a riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate, in sensul ca daca acestea sunt transferate locatarului in cea mai mare parte, atunci avem de-a face cu o operatiune de leasing financiar, in caz contrar, daca riscurile si beneficiile nu sunt transferate si raman la locator, atunci operatiunea se incadreaza in categoria leasingului operational. Este vorba aici despre concretizarea principiului prevalentei economicului asupra juridicului.
Din cele prezentate rezulta principalele avantaje ale operatiunilor de leasing, si anume:
in cazul leasingului operational, utilizatorul foloseste bunul preluat in leasing fara a-si asuma riscurile aferente proprietatii;
in cazul leasingului financiar, utilizatorul foloseste bunul fara sa fie nevoit sa-si imobilizeze fonduri in achizitionarea imobilizarii;
avantajul reinnoirii mai rapide a activelor, utilizatorii putand renunta la cumpararea acestora la incheierea duratei contractului.
In ceea ce priveste ratele de leasing, acestea se determina diferit, dupa cum este vorba despre leasing financiar sau leasing operational. Astfel, in cazul leasingului financiar, rata de leasing cuprinde o cota parte din valoarea bunului la care se adauga dobanda de leasing. In cazul leasingului operational, rata de leasing este formata dintr-o cota de amortizare plus un beneficiu stabilit intre parti.
Baza legala privind operatiunile de leasing in tara noastra cuprinde: O.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing, aprobata si modificata prin Legea nr. 90/1998; rescrisa prin Legea nr. 99/1999, republicata la inceputul anului 2000. In ceea ce priveste monografia contabila a existat OMF nr. 686/1999 care, intre timp, s-a abrogat, in prezent nemaifiind un act normativ care sa prezinte in mod clar maniera de inregistrare a operatiunilor de leasing. IAS 17 este cel care prescrie tratamentul contabil aferent operatiunilor de leasing.
In cazul leasingului financiar, la locator se inregistreaza:
acordarea bunului in leasing ca o creanta pe termen lung in contrapartida cu creditarea contului de imobilizari; concomitent, se evidentiaza si valoarea dobanzilor de primit ca fiind creante pe termen lung; costurile directe initiale (comisioane, taxe juridice) aferente negocierii si perfectarii contractului de leasing sunt evidentiate de catre locator ca un venit imediat sau alocat termenului de leasing, atunci cand locatarul le include in valoarea bunului primit in leasing;
intr-un cont in afara bilantului (8038) se evidentiaza valoarea ratelor de incasat;
facturarea ratelor de leasing presupune inregistrarea venitului din chirii (706) pe de o parte, iar pe de alta parte inregistrarea venitului financiar corespunzator dobanzii aferente ratei respective;
o data cu inregistrarea unei rate se diminueaza si valoarea ratelor de primit evidentiate in contul in afara bilantului;
dupa ultima rata, daca se inregistreaza transferul dreptului de proprietate catre locatar, atunci se intocmeste factura pentru valoarea reziduala.
La locatar, in cazul leasingului financiar, se parcurg urmatoarele etape:
recunoasterea activelor in bilant, concomitent cu recunoasterea unei datorii pe termen lung si a dobanzilor de platit, evidentiate ca fiind cheltuieli inregistrate in avans; evaluarea bunului primit in leasing se face la cea mai mica valoare dintre valoarea justa a bunului si valoarea actualizata a platilor minime de leasing, in functie de rata dobanzii stipulate in contract;
valoarea ratelor de platit va figura intr-un conta in afara bilantului (8036), care se va diminua pe masura platii ratelor de leasing;
bunul fiind evidentiat in bilantul locatarului, amortizarea acestuia se calculeaza si se inregistreaza de catre utilizator pe perioada estimata de obtinerea a beneficiilor economice; se poate lua in calcul cea mai mica perioada dintre durata contractului de leasing (daca utilizatorul nu va achizitiona bunul) si durata de viata utila (in cazul in care utilizatorul va opta pentru achizitia bunului); durata de viata utila este diferita de durata de viata economica, in sensul ca un bun poate fi folosit de catre mai multi utilizatori;
la primirea facturii privind rata de leasing, datoria pe termen lung se va diminua corespunzator marimii ratei si numai partea aferenta dobanzii va influenta cheltuielile perioadei;
in final, daca utilizatorul a optat pentru achizitia imobilizarii, acesta va primi si va inregistra factura pentru valoarea reziduala.
In cazul leasingului operational, locatorul inregistreaza:
achizitia imobilizarii si amortizarea acesteia pe durata utila de viata a bunului, avand in vedere ca in acest caz bunul ramane evidentiat in contabilitatea locatorului;
facturarea ratelor de leasing presupune inregistrarea venitului de exploatare corespunzator;
daca la expirarea contractului de leasing, bunul este cedat utilizatorului, atunci se va inregistra tranzactia privind vanzarea.
La locatar, leasingul operational impune urmatoarele operatiuni:
inregistrarea in afara bilantului atat a bunului primit (8031), cat si a valorii ratelor de platit (8036);
platile de leasing trebuie recunoscute ca o cheltuiala de exploatare in contul de profit si pierdere, liniar, de-a lungul termenului de leasing;
daca, in final, bunul va fi cumparat, acesta se evidentiaza in bilantul locatarului in acest moment.
Tabelul nr. 1 - Problematica ciclului de investitii
|
Problematica analizata |
IAS |
Observatii si implicatii asupra legislatiei nationale in vigoare |
|
Aria de cuprindere a imobilizarilor corporale |
Imobilizarile corporale sunt "bunuri detinute de o intreprindere pentru a fi utilizate in productia de bunuri sau in prestarea de servicii, pentru a fi inchiriate tertilor sau pentru a fi folosite in scopuri administrative si care este posibil sa fie utilizate pe parcursul mai multor perioade"[1]. |
Mentionam ca IAS 16 nu face nici o referire la valoarea mijloacelor fixe si in plus, aria de cuprindere a imobilizarilor corporale este mai mare, in sensul ca tine cont si de realitatea economica, nu numai de forma juridica (de exemplu: leasingul financiar). |
|
Modalitati de obtinere a imobilizarilor corporale |
Imobilizarile corporale pot fi obtinute pe urmatoarele cai: achizitie, productie, leasing, subventionare, aport la capital, schimb cu alte active si donatie. |
Se remarca din nou importanta principiului prevalentei economicului asupra juridicului, in sensul ca leasingul este vazut ca o cale de obtinere a imobilizarilor. |
|
Subventionarea imobilizarilor corporale |
Subventiile guvernamentale aferente activelor se prezinta in bilant, fie ca venit amanat, fie prin deducerea subventiei pentru obtinerea valorii contabile nete a activului. Aceste subventii nu trebuie creditate direct in conturile de capital si rezerve[2]. |
Remarcam ca incadrarea contabila a subventiilor este diferita, si anume ele nu vor mai figura in bilant la capitaluri proprii, ci la conturi de regularizare, ca venituri amanate. Daca sunt recunoscute ca venituri amanate, subventiile vor fi transferate la venituri curente pe o baza sistematica si rationala (de regula, pe si in masura amortizarii bunului subventionat). Atunci cand sunt deduse din valoarea bunului subventionat, venitul va fi evidentiat in mod indirect, prin reducerea cheltuielilor cu amortizarea. |
|
Cheltuielile ulterioare |
Valoarea imobilizarilor corporale se majoreaza cu valoarea cheltuielilor ulterioare, numai daca acestea au ca efect obtinerea de beneficii economice viitoare suplimentare fata de performantele estimate initial. Celelalte cheltuieli sunt cheltuieli ale perioadei[3]. |
Beneficiile economice suplimentare ar putea fi obtinute, de exemplu, ca urmare a prelungirii duratei de viata a bunului. Cheltuielile cu intretinerea si reparatiile, care, mai degraba restabilesc decat imbunatatesc performantele estimate initial sunt cheltuieli ale perioadei. |
|
Retratarea la inflatie a imobilizarilor corporale (elemente nemonetare) |
Regulile ce trebuie respectate in vederea retratarii la inflatie sunt: aplicarea unui indice de actualizare (pentru perioada dintre data intrarii si data bilantului) asupra costului istoric; aplicarea variatiei indicelui intre inceputul si sfarsitul anului asupra soldului amortizarii; actualizarea cheltuielii cu amortizarea pentru anul curent, fie prin aplicarea indicelui de actualizare la valoarea retratata, fie prin determinarea amortizarii la cost istoric si aplicarea la aceasta valoare a indicelui de actualizare. Activele reevaluate si cele evaluate la cost curent la data bilantului nu se retrateaza[4]. |
Retratarea valorilor elementelor de natura imobilizarilor corporale in concordanta cu acest standard cere aplicarea unor proceduri, precum si a rationamentului profesional. Astfel, valorile retratate ale imobilizarilor corporale nu pot depasi valoarea recuperabila a acestora. Valoarea recuperabila "este cea mai mare valoare dintre pretul net de vanzare al unui activ si valoarea lui de utilizare"[5]. OMF nr. 94/2001 a prevazut conturi speciale pentru ajustarea la inflatie: 1051 "Rezerve din reevaluare aferente bilantului de deschidere al primului an de aplicare a ajustarii la inflatie", 688 "Cheltuieli din ajustarea la inflatie" si 788 "Venituri din ajustarea la inflatie". |
|
Amortizarea si deprecierea imobilizarilor |
Amortizarea unei imobilizari corporale se aplica asupra valorii amortizabile a acesteia. Valoarea amortizabila "este costul activului sau valoarea substituita costului, mai putin valoarea reziduala estimata"[6]. Rationamentul profesional se manifesta si in acest caz, in sensul ca intreprinderea este cea care decide asupra metodei de amortizare si a duratei de amortizare. IAS 16, par. 47 retine ca metode de amortizare: metoda liniara, metoda degresiva si metoda insumarii cifrelor. |
Intre amortizare si depreciere exista diferente, in sensul ca: amortizarea reprezinta un proces financiar de alocare sistematica a valorii amortizabile a unui activ pe durata de viata a acestuia si deci, de constituire a unui fond destinat inlocuirii imobilizarilor, iar deprecierea este un proces fizic, de diminuare a performantelor imobilizarii, ca urmare a uzurii fizice si morale, dar si a altor factori. In plus, deprecierea este cea care implica amortizarea, in cazul ireversibilitatii deprecierii sau provizioanele pentru depreciere, atunci cand deprecierea este posibil reversibila. |
|
Investitiile imobiliare |
Investitiile imobiliare reprezinta "proprietatile (terenuri, cladiri) care sunt detinute de proprietar sau locatar pentru a obtine castiguri din inchirieri sau pentru cresterea capitalului, si nu pentru a fi utilizate in productia sau comercializarea de bunuri si servicii sau pentru a fi vandute in cadrul activitatii obisnuite"[7]. |
De fapt, investitiile imobiliare sunt o alta categorie de imobilizari corporale detinute pentru inchiriere sau aprecierea capitalului si nu pentru utilizarea in productie. Aceste imobilizari pot fi transferate in categoria imobilizarilor corporale "clasice", dar si invers. |
|
Criteriile de recunoastere a imobilizarilor necorporale |
Imobilizarile necorporale sunt activele nemateriale identificabile, controlate de intreprindere ca urmare a unor evenimente trecute, detinute in scopul utilizarii in cadrul productiei sau aprovizionarii, pentru inchiriere sau in scopuri administrative si de la care se asteapta generarea de beneficii economice catre intreprindere[8]. Daca una din aceste conditii nu este indeplinita, atunci se recunoaste o cheltuiala, si nu o imobilizare necorporala. Totusi, daca elementul este achizitionat intr-o combinare de intreprinderi prin achizitie, atunci el va fi inregistrat ca fond comercial (diferenta de achizitie) . |
Observam ca recunoasterea unei imobilizari necorporale presupune indeplinirea a trei criterii: identificabilitatea (separabilitatea, dreptul legal, identificarea beneficiilor economice viitoare ce decurg din acel activ), controlul (drepturile legale) si generarea beneficiilor economice viitoare. La acestea se adauga si criteriul general, al evaluarii credibile. Remarcam ca fondul comercial apare numai in cazul combinarilor de intreprinderi prin achizitie. IAS 38 precizeaza ca marcile, licentele, titlurile de publicatii si alte categorii similare produse cu efort propriu nu sunt recunoscute ca active necorporale. |
|
Capitalizarea sau necapitalizarea cheltuielilor de natura imobilizarilor necorporale? |
Cheltuielile de constituire si cheltuielile de cercetare sunt recunoscute ca si cheltuieli ale perioadei atunci cand sunt efectuate, deoarece acestea nu genereaza in aceasta faza beneficii economice viitoare. Numai cheltuielile de dezvoltare sunt capitalizate la imobilizari necorporale, dar numai atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute in IAS 38, par. 45. |
OMF nr. 94/2001 retine numai cheltuielile de dezvoltare in cadrul imbolizarilor necorporale, nu si pe cele de cercetare, dar nu respecta spiritul IAS 38, in ceea ce priveste cheltuielile de constituire. Principalul criteriu de departajare a cheltuielilor perioadei de cheltuielile capitalizate la imobilizari necorporale este generarea beneficiilor economice viitoare. |
|
Amortizarea imobilizarilor necorporale |
"Exista o presupunere discutabila ca durata de viata utila a unui activ necorporal nu va depasi 20 de ani de la data de cand activul este pregatit pentru utilizare"[10]. IAS 38 precizeaza ca valoarea reziduala a unui activ necorporal este nula, cu exceptia cazurilor in care: exista o obligatie a unei terte parti de a cumpara activul la sfarsitul duratei de viata utila a acestuia, exista o piata activa pentru acel activ. |
Subliniem din nou importanta rationamentului profesional, in ceea ce priveste stabilirea duratei de amortizare a unei imobilizari necorporale. OMF nr. 94/2001[11] difera oarecum de IAS 38, in sensul ca permite amortizarea cheltuielilor de constituire pe o perioada de 5 ani, iar a cheltuielilor de dezvoltare pe durata de viata utila. Relativ la fondul comercial, se limiteaza durata de amortizare la 20 de ani. Remarcam diferente si fata de Legea contabilitatii nr. 82/1991 si Regulamentul de aplicare a acesteia, care stipulau durate de amortizare pentru imobilizarile necorporale de maxim 5 ani si, respectiv pe durata lor de utilizare. |
|
Recunoasterea instrumentelor financiare |
Un instrument financiar reprezinta orice contract ce genereaza simultan un activ financiar pentru o intreprindere si o datorie financiara sau un instrument de capital propriu pentru o alta intreprindere[12]. Recunoasterea in bilant a unui instrument financiar presupune recunoasterea de catre intreprindere a unui activ financiar sau un pasiv financiar atunci, si numai atunci, cand acesta devine parte la prevederile contractuale ale instrumentului . |
Instrumentele financiare se refera atat la investitiile in instrumente financiare emise de alte societati, cat si la emisiunea de instrumente financiare proprii. Investitiile financiare pot fi clasificate, in functie de procentul de detinere, in: investitii minoritare (<20%), investitii semnificative (20%-50%) si investitii majoritare (>50%). |
Tabelul nr. 2 - Problematica ciclului de finantare
|
Problematica analizata |
IAS |
Observatii si implicatii asupra legislatiei nationale in vigoare |
|
DATORIILE - surse straine de finantare |
||
|
Recunoasterea datoriilor |
O datorie este recunoscuta in bilant in momentul in care este probabil ca o iesire de resurse, purtatoare de beneficii economice, va rezulta din lichidarea unei obligatii prezente, iar valoarea la care se va realiza aceasta lichidare poate fi evaluata in mod credibil[14]. |
Se face distinctie intre o obligatie actuala si un angajament viitor. Trebuie sa mentionam ca stingerea unei datorii se poate face si prin prestarea de servicii sau convertirea unor obligatii in titluri de capital. |
|
Principiul prevalentei economicului asupra juridicului |
Respectarea acestui principiu presupune recunoasterea unei datorii asociate intrarii unui activ, chiar daca dreptul de proprietate nu este transferat. |
Cea mai buna concretizare a acestui principiu se regaseste in cazul leasingului financiar. Chiar daca n-a fost mentionat expres in contabilitatea romaneasca, acest principiu s-a respectat odata cu separarea leasingului in leasing financiar si leasing operational (in 1999). |
|
Clasificarea datoriilor |
In functie de exigibilitatea datoriilor, exista: datorii curente si datorii pe termen lung, iar, dupa modul de includere in bilant, avem: datorii inscrise in bilant si datorii in afara bilantului (de exemplu: datoriile contingente / probabile / incerte[15]). |
De exemplu, datoria contingenta de plata a despagubirilor, atunci cand sentinta se estimeaza ca va fi favorabila intreprinderii, nu se recunoaste in bilant. Daca, se estimeaza ca intreprinderea va suporta consecintele, atunci se constituie un provizion pentru litigii. |
|
Diferenta intre datorii si provizioane |
IAS 37 defineste provizioanele ca fiind datorii cu exigibilitate incerta, din punct de vedere al datei sau sumei aferente. Desi au caracter probabil, spre deosebire de datoriile contingente, provizioanele sunt recunoscute in bilant. |
Incertitudinea legata de exigibilitate si de marimea valorii finale este cea care distinge intre datorii si provizioane. Recunoasterea provizioanelor se bazeaza pe faptul ca acestea sunt obligatii curente care genereaza o iesire de resurse[16]. |
|
Provizioane pentru restructurare |
Reprezinta o categorie noua de provizioane introdusa prin IAS 37. Costurile referitoare la restructurare sunt cele generate de procesul de restructurare si care nu sunt legate de continuarea activitatii intreprinderii. |
Omf nr. 94/2001 a prevazut un cont special in categoria provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli: 1514 "Provizioane pentru restructurare". |
|
Imprumuturi din emisiuni de obligatiuni |
Constituie o posibila sursa de finantare. Primele privind rambursarea obligatiunilor reprezinta efortul pe care emitentul trebuie sa-l faca pentru imprumutul obtinut[17]. |
Nu apar diferente. |
|
CAPITALURILE PROPRII - surse proprii de finantare |
||
|
Recunoasterea capitalurilor proprii |
Este implicata de recunoasterea activelor si datoriilor, avand in vedere faptul ca structura capital propriu reprezinta interesul rezidual al actionarilor in activele unei intreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale. |
Definitia capitalului propriu este prezentata in Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare (par. 49). |
|
Structura capitalurilor proprii |
Categoriile cuprinse in aceasta structura sunt: capital social, prime de capital, rezerve, rezultat reportat si rezultatul exercitiului curent. |
Constatam ca provizioanele reglementate nu mai sunt mentinute in noua structura, iar subventiile pentru investitii figureaza alaturi de conturile de regularizare, ca venituri amanate, conform IAS 20. |
|
Majorarea capitalului social prin emiterea de actiuni |
Actiunile emise pot fi actiuni comune sau actiuni preferentiale. Actiunea comuna este un instrument de capital subordonat tuturor celorlalte clase de instrumente de capital[18]. Actiunile preferentiale sunt cele care confera anumite drepturi detinatorilor, cum ar fi: dreptul de a primi dividende inaintea actionarilor comuni sau in caz de lichidare, actionarii preferentiali sunt primii care primesc partea aferenta din capitalurile proprii . |
Intreprinderile care au emis obligatiuni permit exercitarea optiunii de convertire a acestora in actiuni. Nu se remarca diferente in aceasta privinta. |
|
Evenimente ulterioare datei bilantului |
Sunt acele evenimente favorabile sau nefavorabile, care au loc intre data bilantului si data la care situatiile financiare sunt autorizate pentru depunere, care ofera dovada conditiilor existente la data bilantului sau care ofera indicatii despre conditiile ce apar ulterior datei bilantului[20]. |
Capitalul propriu este influentat de asemenea evenimente, cum ar fi de exemplu falimentul unui client ulterior datei bilantului, dar inainte ca acesta sa fie aprobat pentru depunere. Daca situatiile financiare au fost aprobate in vederea depunerii, nici o modificare nu mai este acceptata. |
|
Ajustarea la inflatie a capitalurilor proprii |
Ajustarea la inflatie presupune separarea capitalurilor proprii in capital social si prime de capital, pe de o parte si profit, rezultat reportat si rezerve, pe de alta parte, delimitare necesara, mai ales atunci cand este vorba despre aplicarea pentru prima data a contabilitatii de inflatie. |
Pentru prima categorie se tine seama de indicele inflatiei, iar in cazul celorlalte elemente, trebuie avute in vedere cerintele normei referitoare la aceste aspecte[21]: rezervele din reevaluare si cele din diferente de curs valutar aferente capitalului social trebuie eliminate; anularea diferentelor de conversie si afectarea rezultatului reportat cu respectivele diferente de curs. |
*** IAS 20 "Contabilitatea subventiilor guvernamentale si prezentarea informatiilor legate de asistenta guvernamentala", par. 12 si 24.
Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, OMF nr. 94/2001, par. 5.21-5.23.
*** o obligatie contingenta este o obligatie aparuta ca urmare a unor evenimente trecute si a carei existenta va fi confirmata numai de aparitia sau neaparitia unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu pot fi in totalitate sub controlul intreprinderii sau o obligatie curenta, aparuta ca urmare a unor evenimente trecute, dar care nu este recunoscuta, deoarece nu indeplineste conditiile de recunoastere, IAS 37 "Privizioane, datorii si active contingente", par. 10.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1705
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
