Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Coasta de Azur - Visul unor nopti de vara

Turism



+ Font mai mare | - Font mai mic



Academia de Studii Ecomomice

Facultatea de Comert



Coasta de Azur

Visul unor nopti de vara

Capitolul 1. Informatii generale despre produsul turistic

1.1. Tipul programului

In primul rand este un program international avand in vedere ca se desfasoara in afara tarii. Programul oferit este unul mai special, intrucat imbina elemente de tip circuit, cu cele de tip sejur. Astfel, cazarea se face la un singur hotel, insa aproape in fiecare zi turistii beneficiaza de excursii in locuri deosebite. Daca luam in calcul cazarea intr-un singur loc (lucru care se intampla deoarece distantele intre obiectivele sunt destul de mici, si nu este necesara cazarea intr-un alt loc in fiecare seara), se poate spune ca programul este de tip sejur. Insa daca ne gandim la faptul ca fiecare zi ofera o noua deplasare, de obicei optionala, am putea socoti programul ca fiind un circuit. In concluzie tipul programului este de sejur combinat.

1.2. Titlul programului

Coasta de Azur Visul unor nopti de vara.

1.3. Franta/Coasta de Azur - informatii generale

Franta, oficial Republica Franceza este o tara situata in Europa de Vest, dar care cuprinde si diverse insule si teritorii situate pe alte continente.

Dintre marile state europene, Franta este cel mai vechi stat constituit in jurul unui domeniu regal, initial organizat in jurul regiunii Ile-de-France a carei capitala este Parisul. Franta este membra a Consiliului Europei, membra fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro si a Spatiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizatiei Natiunilor Unite si unul din cei cinci membri permanenti ai Consiliului de securitate ONU. Face parte si din Uniunea Latina, Organizatia Internationala a Francofoniei si din G8.

Republica Franceza este un stat unitar fiind o democratie organizata ca o republica semi-prezidentiala. Este o natiune dezvoltata avand cea de-a cincea economie mondiala in . Valorile pe care aceasta le apara si de care se simte foarte atasata sunt exprimate in Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului.

Din punct de vedere militar Franta este membra a OTAN (din ale carui structuri militare s-a retras in pentru a reveni partial in ) si este una din cele sapte tari detinatoare in mod oficial ale bombei atomice. Este considerata una dintre marile puteri de dupa cel de al Doilea Razboi Mondial.

Suprafata totala a Frantei metropolitane este de 551.659 de km, Franta fiind clasata astfel ca al 47-lea stat dupa suprafata. Suprafata totala, ce cuprinde toate regiunile, colectivitatile si teritoriile de peste mari, este de 674.843 de km, ceea ce reprezinta 0,45% din suprafata totala a uscatului de pe Pamant. Zona Economica Exclusiva a Frantei o claseaza pe aceasta pe locul al doilea, dupa Statele Unite si inaintea Australiei cu o suprafata totala de 11.035.000 de km, ceea ce reprezinta 8% din totalul Zonelor Economice Exclusive

Franta avea o populatie de 62.998.773 locuitori la data de 1 ianuarie 2006, din care 61.166.822 erau in Franta metropolitana, ceea ce corespunde la aproximativ 1% din populatia mondiala. Din s-a organizat, la intervale regulate cate un recensamant national general, din 2004 acesta devenind permanent.

Franceza este singura limba oficiala din 1992, astfel ca Franta este singura tara din Vestul Europei (cu exceptia microstatelor) care are o singura limba recunoscuta oficial. Cu toate acestea, in Franta se voresc 77 limbi regionale care nu au nici un statut oficial, dar in ultima vreme au inceput sa fie predate in unele scoli. Alte limbi straine, cum ar fi limba portugheza, limba italiana, limba araba si altele, sunt vorbite de diferitele colectivitati de imigranti.

Coasta de Azur apartine regiunii Provence-Alpi-Coasta de Azur, care este una dintre cele 26 regiuni ale Frantei. Capitala regiunii este orasul Marsilia iar regiunea cuprinde 6 departamente.

Regiunea contine zone muntoase in partea de est, reprezentand extremitatea sud-vestica a lantului Alpin. Coasta marii mediterane in aceasta parte este formata din relief abrupt ce izoleaza zone litorale. In partea vestica, relieful este sub forma unor campii in valea inferioara a Ronului care se varsa in Marea Mediterani printr-o delta. Climatul este de tip mediteraneean, influentat de vantul dinspre nord ce coboara pe culoarul Ronului - Mistral. Regiunea este dens populata de-a lungul coastei in jurul oraselor Marsilia, Toulon si Nisa, si de-a lungul Ronului cea mai mare aglomerare fiind Avignon.

Coasta de Azur (sau Riviera Franceza) este pentru cei mai multi o destinatie exotica, de lux, unde puteti petrece o vacanta de vis. Dincolo de rezonanta numelui, Coasta de Azur este una dintre cele mai cunoscute zone de litoral din lume, fiind regiunea de coasta a Frantei la Marea Tireniana, in permanenta plina de turisti, pentru ca serviciile sunt de cea mai buna calitate. Paradoxal sau nu, in aceste locuri veti gasi numeroase muzee si obiective culturale, multe dintre ele celebre in intreaga lume, potrivite mai curand cercetatorilor si pasionatilor decat celor care vor o vacanta de neuitat. Cu toate acestea, muzeele din regiunea Coastei de Azur sunt vizitate in fiecare an de nenumarati turisti veniti din intreaga lume.

Capitala Coastei de Azur, orasul Nisa, este locul libertatii totale. Daca ar fi o persoana, Nisa ar purta un costum scump incaltat in bocanci, ar cauza o multime de probleme si ar ramane rece la complimente insipide.

Numeroasele plaje din Nisa sunt acoperite cu pietris, majoritatea fiind publice. Orasul este caracterizat de indrazneala si curaj (nu exista conceptul de a fi prea batran pentru a purta costume de baie decoltate) si este extraordinar de popular.

Odinioara era locul de intalnire al aristocratilor bogati, astazi insa, orasul uimeste prin varietatea populatiei sale.

Fiind o capitala regionala si poarta de acces catre Coasta de Azur, Nisa se afla la mijlocul distantei dintre Cannes (faimos pentru Festivalul International de Film) si Monaco (celebru pentru circuitul de Formula 1), dar si de satele din Provence. Orasul se intinde de-a lungul Golfului Ingerilor, acolo unde Alpii si raul Papillon intalnesc apele Marii Mediterane.

1.4. Piata tinta

Piata tinta este reprezentata de persoane cu varsta intre 25 si 55 de ani, cu venituri de peste 600 euro lunar, iubitoare de arta, dornice de aventura, experienta si cunoastere.

1.5. Recomandari

Oferta este valabila pentru un numar optim de 30 turisti / grup. Ar fi bine ca turistii sa citeasca cate ceva despre Coasta de Azur inaintea plecarii, pentru a reusi sa isi faca o idee asupra locurilor pe care urmeaza sa le viziteze si ce asteptari sa aiba.

Trebuie sa mai stiti ca la majoritatea hotelurilor, restaurantelor, magazinelor, se accepta plata cu cartile de credit, insa si plata cu principalele tipuri de valuta, altele decat euro (dolari, lire sterline).

Daca tot am adus vorba despre restaurante, nu putem uita despre gastronomia franceza. Ca in orice alta tara mediteraneeana, fructele de mare si pestele sunt cele mai intalnite. Uleiul de masline este folosit aproape la orice preparat. Nu trebuie sa ratati varietatile de peste, extrem de diferite si proaspete. Ton, peste spada, peste piatra sunt doar cateva dintre denumirile mai exotice. Ghidul local va poate recomanda cele mai bune restaurante de pe coasta, asta in cazul in care doriti.

O ultima precizare de ordin administrativ ar fi ca, la fel ca in majoritatea statelor europene, intre orele 12 si 16 este perioada de siesta, ceea ce inseamna ca magazinele sunt inchise, asadar trebuie sa va programati cumparaturile cu atentie, ori mai devreme, ori mai tarziu, insa pana la ora 20 maxim, caci atunci majoritatea magazinelor se inchid.

In ceea ce priveste atractiile, acestea vor fi mentionate si prezentate in cadrul programului zilnic, insa vor ramane multe de descoperit turistilor, pentru a le oferi senzatia ca sunt niste exploratori care descopera pentru prima data anumite teritorii.

Nu in ultimul rand, mentionam ca turistul nu ar trebui sa uite acasa buna dispozitie, dar in cazul in care acest lucru se intampla, cu siguranta o va regasi pe Coasta de Azur.

Capitolul 2. Componentele produsului turistic

2.1. Descrierea programului turistic

Ziua 1:

Ora 13 : 30 PM, intalnire cu reprezentantul agentiei la Aeroportul International Henri Coanda (Otopeni), check-in bagaje, imbarcare cursa charter Tarom. Avionul va decola la 15:00 ora Romaniei si va ateriza in Nisa la 16:45 PM, ora locala. Va urma check-in-ul si transferul la Hotel MECURE CENTRE NOTRE DAME. Ghidul insotitor le va recomanda turistilor rentaurante unde acestia vor putea lua masa de seara. Avand in vedere ca hotelul este situat in centrul Nisei, acestia vor avea o larga varietate de restaurante, de la cele mai ieftine la cele mai scumpe: La Tapenade, Chez Palmyre, Bar de la Bourse, Chez Juliette, La Grange, Rene Socca, La Barque Bleue.

Ziua 2:

Mic dejun.

Dimineata ghidul ii va insoti pe turisti intr-un tur de neuitat la Nisei si vor zabovi putin pe strazile incarcate de istorie. Se vor vizita Promenade des Anglais, Hotelul Negresco, portul orasului, Orasul Vechi, Piata de Flori, ghidul avand grija sa le povesteasca cate ceva despre fiecare. Masa de pranz si cina vor ramane in grija fiecarui turist, deoarece restul zilei acestia pot pur si simplu sa se relaxeze la plaja, la piscina hotelului, intr-un centru de sporturi acvatice, sau la cumparaturi, insa important este sa nu uite de programul magazinelor!

Ziua 3:

Mic dejun.

In aceasta zi se vor vizita celebrul cartier rezidential Cimiez, Muzeul Matisse, Museul National Message Biblique de Marc Chagall. Se va lua masa de pranz si se va continua cu Palais Lascaris, Muzeul de Arta Moderna si Contemporana, Muzeul Naval, Catedrala Ortodoxa Rusa. Turistii vor putea lua cina unde doresc si se vor intoarce la hotel pentru binemeritata odihna.

Ziua 4:

Mic dejun.

Excursie cu autocarul pana la Cannes care se afla la aproximativ 30 km vest de Nisa. Se vor vizita obiectivele turistice majore ale orasului si anume cheiul La Croisette, aleea vedetelor de langa Palais de Festival et de Congres, Muzeul Castre si pentru a putea admira centrul orasului, este recomandata o plimbare pe Rue d'Antibes, care strabate Cannes-ul dintr-un capat la altul. Daca vreti sa leneviti pe plaja Croisette sau pe plajele hotelurilor Martinez, Carlton si Majestic, trebuie sa platiti o taxa de 15 Euro, dar exista si plaje publice cu intrare gratuita. Restul zilei ramane liber, ramanand ca la ora 10:00 PM turistii sa se revina la autocar pentru a se intoarce in Nisa. Va fi timp destul sa se plimbe pe stradutele Cannes-ului, sa intre in cateva magazine si pentru cine nu doreste sa piarda o zi de plaja isi poate aduce si costumul de baie!

Ziua 5:

Mic dejun.

Dimineata turistii au timp liber pe care si-l pot ocupa cum doresc. Pranzul se va lua in Nisa, iar in jurul orei 14:00 vom pleca spre Eze, orasel situat intre Nisa si Monaco renumit nu numai datorita parfumurilor care se fabrica aici, ci si centrului sau medieval si gradinilor suspendate deasupra unei Mediterane incredibil de limpede si albastra. Se va vizita fabrica si muzeul de parfumuri Fragonard. Mirosurile fine se simt din sosea, iar in parcarea muzeului invaluie deja pana la lesin grupurile de turisti. Restul serii si-l vor petrece plimbandu-se prin centrul medieval si luand cina, preferabil undeva aproape de Mediterana incredibil de limpede si albastra. La ora 10:00 turistii vor reveni la autocar si se va pleca spre Nisa.

Ziua 6:

Mic dejun.

Ziua 6 si 7 sunt zile dedicate principatului Monaco-ului si anume, turistii isi vor petrece timpul vizitand fascinantul Monte-Carlo. Se vor vizita Muzeul Naval, colectia de masini de epoca a Printului Rainier, Palatul Princiar, Muzeul cu suveniruri napoleoniene si Colectia Arhivelor istorice din interiorul palatului si de asemenea Muzeul Oceanografic si acvariul sau. Monte Carlo este gazda curselor de mare viteza, dar avand in vedere ca acestea au loc anul acesta intre 22 si 25 mai nu vom putea asista. Pranzul si cina vor fi luate de turisti in Monte Carlo si cei care mai doresc o plimbare linistita, cele mai potrivite sunt stradutele orasului istoric. De asemenea trebuie sa viziteze magazinele, chiar daca preturile nu sunt la indemana oricui. La ora 10:00 turistii vor reveni la autocar si se va pleca spre Nisa.


Ziua 7:

Mic dejun.

Avand in vedere ca este ultima noapte pe care o vor petrece pe Coasta de Azur, ne-am gandit sa le oferit turistilor nostri ceva spectaculos, si anume O noapte in Monte- Carlo. Pana la ora 17:30 acestia pot face tot ce doresc, cand ne vom intalni in fata hotelului si vom pleca spre Monte-Carlo pentru a petrece o noapte de neuitat. Le-am recomanda turistilor ca la ora 19:00 sa ia un aperitiv la barul Hotel de Paris, la ora 20:00 sa isi incerce norocul in salile de joc din Caf de Paris, la ora 21:00 pot lua cina, la ora 23:00 nu trebuie sa rateze show-ul Latin Groove Experience din Bar Cubain, in timp ce beau un Mojito, la ora 00:30 sa viziteze Sun Casino, unde pot admira noul decor si pot testa noile masini de jocuri, la ora 01:30 legendarul cazinou este la cativa pasi, iar la 02:30 se vor intoarce la autocar pentru a merge spre Nisa, unde, in sfarsit, se vor odihni dupa o noapte de vis.

Ziua 8:

Mic dejun.

Este vremea pentru o binemeritata odihna. Astazi nu avem programata nicio activitate de grup, lasand turistii sa aleaga metoda preferata de petrecere a timpului : cumparaturi, plaja, sporturi nautice, relaxare la piscina, SPA, jacuzzi, unul din numeroasele baruri ale hotelului,o explorare mai amanuntita a zonelor preferate ale fiecarui vizitator, sau orice alte activitati care fac placere. In jurul orei 15:00 ne vom intalni in fata hotelului pentru a pleca spre aeroport. In aceste ultime ore ramase, puteti profita de o serie de cumparaturi de ultim moment, in magazinele din interiorul aeroportului.

Apoi, la ora 17:45 PM, vom decola catre Romania, unde se va ajunge in jurul orei 21:10 PM, ora locala. Aici, excursia ia sfarsit, si fiecare turist va ramane liber sa isi aminteasca de experientele si senzatiile frumoase traite pe Coasta de Azur, locul libertatii totale

Pretul include :

7 nopti cazare la hotel 4* Hotel MECURE CENTRE NOTRE DAME din Nisa (loc in camera dubla)

7 mic-dejun

Intrari la obiectivele mentionate in programul turistic

Transport cu avionul pe ruta Bucuresti-Nisa-Bucuresti (compania Tarom)

Transfer aeroport-hotel-aeroport

Transport autocar

Servicii de ghid insotitor

Pretul NU include :

Taxele de aeroport: 95 EURO/ persoana

Orice alte mese, gustari, in afara celor mentionate

Asigurare medicala (aproximativ 25 RON)

Asigurare STORNO (circa 1,5 % din valoarea totala a excursiei), recomandata

Intrari la alte obiective in afara celor mentionate

Orice alte cheltuieli ale turistilor, care nu au fost mentionate anterior

Plecari saptamanale incepand cu 28 iunie 2008 pana pe 13 septembrie 2008.

2.2. Transportul

Transportul se va realiza in mai multe modalitati. Astfel, transportul catre Nisa se va realiza pe ruta Bucuresti Otopeni Aeroport International de Nice, Cote- DAzur, cu o cursa charter, cu avion AIRBUS A318-111, cu 113 locuri, al companiei Tarom. Plecarile au loc saptamanal, incepand cu data de 26 iunie pana pe 13 septembrie 2008, ora 15:00 PM, din Bucuresti cu sosire in Nisa la ora 16:45 PM, ora locala, iar intoarcere, plecarea din Nisa este la 17:45, sosire Bucuresti Otopeni, ora 21:10 PM, ora locala.

Este asigurat transportul de la aeroport la hotel si retur, cu autocar Mercedes Tourismo 2005. Acesta dispune de urmatoarele facilitati: scaune rabatabile, aer conditionat, instalatie de sunet, frigider si instalatie video si este clasificat la 3 stele. De asemenea, tot cu acest autocar se vor realiza si excursiile.

2.2 Cazarea

Cazarea se va realiza in hotelul de 4 stele MERCURE CENTRE NOTRE DAME (loc in camera dubla), in capitala Coastei de Azur, orasul Nisa. Hotelul este situat intr-o frumoasa gradina in centrul Nisei, la 1 km de plaja si dispune de 201 camere pentru invitati. Hotelul dispune de un 2 baruri, piscina exterioara (pe acoperis), room service, salon de frumusete, sauna, curatatorie, seif la receptie, exchange office.

De asemenea, exista parcare, receptia deschisa 24 de ore din 24, camere in care nu se fumeaza, si camere pentru fumatori si serviciu de curatatorie (dry cleaning) .

Camerele sunt dotate cu televizor, baie proprie, filtru pentru cafea si ceai, telefon international, aer conditionat, minibar, seif, radio, conexiune internet, uscator de par, serviciu pentru trezire a turistilor, room service si concierge si televiziune prin satelit.

In pretul camerelor este inclus numai micul dejun (cazare de tip B&B). Turistii pot lua insa masa la restaurantul hotelului sau din Nisa, sau se pot bucura de o bautura pe marginea piscinei, sau la oricare dintre barurile hotelului.

Hotelul este situat in centrul orasului, la aproximativ 7 kilometri de aeroport, distanta care se parcurge in general foarte rapid, in jur de 20 de minute, insa noaptea, cand nu este trafic, distanta se parcurge si mai rapid. Se afla localizat la 300 metri de gara si la 1 km de plaja si Palatul Congresului.

2.3. Alimentatia

Dupa cum am mentionat, in pachetul de cazare este inclus numai micul dejun. Restul meselor vor fi luate de turisti la alegerea acestora, pentru ca sa nu uitam ne aflam pe Coasta de Azur si au de unde sa aleaga. Avand in vedere ca sunt cazati in centrul Nisei, au o larga varietate de restaurante, braserii, baruri de unde pot alege si de asemenea ghidul insotitor le sta la dispozitie pentru orice fel de recomandari de care acestia au nevoie.

2.4. Agrementul

Obiectivele din program:

Promenade des Anglais

Fatadele vechi, palmierii profilati pe cerul albastru, hotelurile, restaurantele, cafenelele si magazinele, toate definesc artera principala a orasului. Construita in 1820 de englezul Lewis Way, Promenade des Anglais este inima capitalei.

Hotel Negresco

Acest impozant hotel se afla pe aglomerata Promenade des Anglais. A fost constriut de Henry Negresco in anul 1912 pentru aristocrati si persoanele foarte bogate. In jurul anilor 30 multe dintre hoteluri au fost inchise, dat Hotel Negresco a ramas neatins, pastrand pana astazi mirosul vremurilor de alta data.

Orasul Vechi

Partea veche a orasului Nisa uimeste prin strazile sale serpuitoare, piete aglomerate si o combinatie mirifica de arhitectura genoveza, provensala medievala si baroca.
Aici se gasesc o multime de cafenele si restaurante, care aduc viata pe strazile orasului de indata ce incepe amurgul.

Palais Lascaris

Palatul Lascaris este in egala masura un muzeu de arta, obiectiv istoric si muzeu de istorie. Un stralucit exemplu de arhitectura franceza, atrage in fiecare an mii de turisti care vor sa redescopere traditia si arta trecutului.

Cimiez si Muzeul Matisse

In partea de nord a orasului se afla celebrul cartier rezidential Cimiez, in care abunda ruinele cladirilor romane. Aici se afla ramasitele anticului oras Cemenelum, capitala provinciei romane Aples - Maritime. In apropierea ruinelor se afla o manastire construita in secolul XVI, in al carei cimitir sunt ingropati Henri Mattise si Raoul Dufy.

Cea mai mare mandrie a locuitorilor de aici este Muzeul Matisse. Atras de clima blanda, de peisaj si de apropierea fata de prietenii sai (Picasso, Renoir si Bonnard), Mattise a trait in Cimiez pana in anul mortii sale (1954). In muzeul care ii poarta numele sunt expuse lucrari celebre precum Nudul Albastru VI si Femeia cu Amfora. Colectia muzeului cuprinde opere din toate perioadele de creatie ale marelui artist, incluzand desene, sculpturi in bronz si tablouri in ulei.

Museul National Message Biblique de Marc Chagall

Alaturi de Muzeul Matisse, muzeul dedicat creatiei lui Marc Chagall este una din cele doua destinatii perfecte pentru iubitorii artei, avand o impresionanta colectie a lucrarilor pictorului si designerului nascut in Rusia. Aici veti putea descoperi o buna parte din capodoperele lui Chagall, in expozitii permanente sau temporare, iar adesea muzeul imprumuta lucrari marilor galerii din intreaga lume

Muzeul de Arta Moderna si Contemporana

Dupa o vizita la Muzeul Matisse sau la cel dedicat lui Chagall, doritorii pot continua sirul descoperirilor cu o vizita la Muzeul de Arta Moderna si Contemporana din Nisa, unde vor putea gasi vaste colectii de arta franceza si americana, din 1960 pana astazi. Lucrarile sunt prezentate cronologic si tematic, realizandu-se astfel o istorie in imagini a tendintelor, temelor si marilor nume ale artei postbelice si contemporane. Muzeul isi continua seria de achizitii, incercand sa cumpere noi lucrari ale unor mari artisti ai momentului, dar si capodopere din anii 60 - 70.

Muzeul Naval

Ar fi fost nefiresc pentru o regiune unde marea se afla pe primul plan sa lipseasca un muzeu dedicat acesteia. Muzeul Naval din Nisa este unul dintre cele mai bogate si impresionante din lume, cu un numar fabulos de exponate diverse.

Catedrala Ortodoxa Rusa
Construita la cererea tarului Nicolae II si a mamei sale, Catedrala a fost terminata in 1912. Cu cele sase domuri si un amestec de marmura gri, ceramica viu colorata si caramida rosie, cladirea are un efect exotic asupra vizitatorului, fiind construita pentru a semana cu biserica Sf. Vasile din Moscova. In interior, Catedrala uimeste prin bogatia de fresce si icoane tipic rusesti.

Cheiul la Croisette

Principala atractie a statiunii este promenada La Croisette care se intinde pe 12 kilometri de-a lungul coastei. Pe faleza sunt insiruite numeroase restaurante, cafenele, terase, dar si magazine ale celor mai renumite firme din industria frumusetii si a modei. La sfarsitul promenadei se afla Palatul Festivalurilor si Congreselor, o cladire solida din beton, unde au loc ceremoniile de deschidere si inchidere a Festivalului de Film, precum si numeroase premiere, manifestari artistice si congrese.

Aleea Starurilor

In imediata vecinatate se afla Aleea Starurilor. Aici si-au lasat amprentele staruri ale cinematografiei mondiale. Daca va plac zonele mai linistite, nu ocoliti vechiul port si dealul Suquet unde veti putea admira partea istorica a orasului, colindand prin labirintul de stradute intortocheate, pasaje si scuaruri.

Muzeul Castre

Cea mai frumoasa panorama a statiunii si imprejurimilor sale poate fi admirata din varful dealului Suquet. Nu trebuie sa ratati castelul, construit in secolul 12, care adaposteste Muzeul Castre unde sunt expuse antichitati din zona Mediteranei si a Orientului Mijlociu, precum si o colectie deosebita de instrumente muzicale.

Fabrica si Muzeul de Parfumuri Fragonard din Eze

Parfumurile au fascinat inca din antichitate, iar maestrii acestei arte au fost considerati de-a lungul istoriei personalitati care au schimbat lumea. Muzeul dedicat parfumurilor spune povestea acestora, de la primele informatii privind retetele folosite in antichitate la sticlutele folosite in perioada Luminilor si mai tarziu, cu biografii si formule, exemple si mostre, tot ceea ce ati vrut sa stiti vreodata despre parfumuri se gaseste aici.

Palatul Princiar

Nu poti sa nu te opresti la Palatul Princiar si in piata din fata sa, strajuita de imensi pini mediteraneeni si pazita de 16 tunuri de pe vremea Regelui Soare, avand alaturi gramezi de ghiulele. Aceasta piata este, zilnic, cu cinci minute inainte de ora douasprezece, locul de desfasurare a atat de spectaculuasei schimbari a garzii Printului carabinieri in uniforma alba vara, si neagra, iarna, cu pasmanterie rosie an ambele sezoane, an acordurile muzicale ale unei fanfare alcatuite din 26 de muzicianti. Palatul este accesibil, in parte, vizitatorilor, respectiv Galeria italiana, sloanele Ludovic al 15-lea si Mazarin,.Sala tronului etc.In aceasta din urma au loc, de peste 400 de ani, ceremoniile oficiale, inclusiv instalarea pe tron a unui nou print ori casatoriile din familila princiara, fiind deja legendara festivitatea care a unit destinele actualului print, Ralnier al 3-lea, cu frumoasa si bogata actrita americana Grace Kellz. Mai sunt de vizitat, in aripa sudica a palatului, Muzeul cu suveniruri napoleoniene si Colectia Arhivelor istorice ale Palatului (evocare a trecutului Principatului).

Muzeul Oceanografic si acvariul sau

Nu exista vizitator al Monaco-ului care sa nu se opreasca la atat de faimosul Muzeu Oceanografic, intemeiat in urma cu aproape o suta de ani de printul Albert I, un pasionat de biologie, indeosebi de fauna marina, cele mai multe dintre exponate fiind colectionate de el insusi. In primul rand este impresionanta insasi cladirea ce adaposteste muzeul, mai ales vazuta dinspre mare, de unde pare si mai impozanta, gratie stancii ce se inalta 85 de metri deasupra nivelului marii, cladirea fiind o continuare spre cer a acesteia. O data inauntrul, la ce sa te opresti mai intai? La un urias urs alb, la o mica foca de alaturi, la scheletul lung de nu mai putin de 20 de metri al unei balene ori la obiectelede artizanat lucrate in produse ale marii? Apoi acvariul, din subsolul muzeului, care ofera un spectacol fabulos si emotionant al florei ti faunei marine, sau cele aproape o suta si de bazine alimentate cu apa direct din Marea Mediterana, care gazduiesc cele speciile cele mai variate din intinderile marine ale planetei.

Cazinoul din Monte Carlo

Atractia principala a micului stat este cazinoul, unde in doar cateva ore se pun la bataie la mesele de ruleta sau blackjack sute de milioane de euro. Cladirea, care impresioneaza prin frumusetea sa, este opera lui Charles Garnier, cel care a creat si Opera din Paris. Cazinoul, amplasat chiar pe malul Mediteranei, a fost construit in 1863 la cererea Principatului de Monaco.
De zeci de ani, Monte Carlo este simbolul luxului si al distractiilor rafinate pentru cei bogati si faimosi, dar si un paradis financiar care atrage anual averi imense.

Datorita cazinoului, orasul s-a dezvoltat incepind cu sec. al XIX-lea. Curios este faptul ca cetatenii statului Monaco au interdictie sa intre in aceasta incinta. Serile de la cazinou sint adevarate spectacole pentru privitori. Prin fata lor se perinda tot felul de limuzine, care mai de care mai somptuoase: Ferarri, Rolls-Royce, Mercedes etc. Asta face parte din cultura locului. Pentru a putea patrunde in cladirea cazinoului, este obligatorie tinuta de gala.

Capitolul 3. Analiza de pret

Nr. Crt.

Elemente de chelt.

Elemente de calcul

Valoarea

Per turist

Total

1.

Cazare

7n * 57 * 30pers

399

11970

2.

Alimentatie

7mic dejun * 11 * 30pers

77

2310

3.

Transport

- cu avionul: 300 * 30 pers

- cu autocarul: 168 km * 1/km

300

5.6

9000

168

4.

Cheltuieli ghid

8zile * 30

8

240

5.

Cheltuieli culturale

- obiective: 95 * 30pers

95

2850

6.

Alte cheltuieli

- pliante: 2000bucati * 0.3 =600

- articole in ziare (Adevarul, Romania Libera,

Libertatea): 250

- site: 50

30

900

7.

Total cheltuieli directe

8.

Comision

91.46

2743.8

9.

TVA

17.38

521.32

10.

TOTAL

11.

Rotunjiri

1024

(3800 RON)

30704

(113605 RON)

Capitolul 4. Mixul de promovare al programului turistic international

In general, modalitatile prin care un produs turistic poate fi promovat de catre agentiile de turism, sunt: editarea de materiale publicitare si realizarea de campanii publicitare, fiecare dintre acestea prezentand avantaje si dezavantaje.

Principala modalitatea de comercializare este prin intermediul cataloagelor si al brosurilor, care trebuie sa reflecte cat mai bine caracteristicile produsului, sa se adreseze cat mai bine publicului tinta, si sa sublinieze in mod evident nevoia la care acest produs raspunde.

Un rol important il au imaginile prezentate in brosuri, acestea trebuind sa fie de o foarte buna calitate. Pentru acestea, se va apela la o agentie de presa franceza, pentru a obtine drepturile de utilizare pentru fotografii. Desi pentru textele de promovare se apeleaza de obicei la jurnalisti sau ambasadori ai tarilor respective, textul brosurii va fi compus de specialisti din cadrul agentiei care comercializeaza produsul turistic. Distribuirea acestor brosuri nu se va face in mod aleatoriu. Se vor inmana, in primul rand, clientilor anteriori ai agentiei. Insa, in cea mai mare parte, acestea vor fi distribuite la targurile de turism nationale, in acest fel facandu-se economie de resurse. Motivatia sta in faptul ca cei care viziteaza aceste targuri au o inclinatie evidenta catre turism, voiaje, calatorii, si exista o posibilitate mai mare ca ei sa doreasca sa achizitioneze produsele propuse.

In ceea ce priveste publicitatea, aceasta nu este o forma foarte eficienta de promovare, mai ales in cazul unei agentii de turism mici sau mijlocii, asa cum sunt peste 90 % din cele romanesti. Intrucat un mesaj publicitar eficient trebuie sa inglobeze trei elemente principale, pret, continut, imagine de marca, ceea ce presupune un timp mai lung de expunere, aceasta modalitate pare, momentan, rezervata numai marilor tour-operatori, care, totusi, evita sa o foloseasca foarte mult, deoarece, dupa cum se stie, turismul vinde vise. Este nevoie asadar de stabilirea unui contact mai indelungat al potentialului turist cu produsul.

Cea mai buna modalitate de a stabili acest contact este prezenta la targurile de turism autohtone. O ocazie foarte buna este Targul National de Turism, organizat in perioada 27-30 martie 2008, la Romexpo, unde turistii se pot intalni cu reprezentantii agentiei, care le pot da mai multe amanunte despre program, despre ceea ce se poate face si vedea in pe Coasta de Azur. Este important ca agentii de turism care prezinta produsul sa fie foarte bine informati, dar mai ales pasionati de ceea ce spun, pentru a putea insufla turistului dorinta de a merge catre aceasta destinatie.

Nu este de neglijat nici activitatea de relatii publice, care poate imbraca mai multe forme. In primul rand, articolele de profil, care pot aparea in cotidiane nationale de larg interes si raspandire, precum Adevarul, Romania Libera, Libertatea sau articole de tip Rubrica specialistului, care trebuie sa fie prezente in revistele de specialitate, cum ar fi Vacante si calatorii, Traveller Magazin, Expert Traveller.

Nu trebuie neglijat insa nici impactul pe care recenziile turistilor il pot avea asupra cunoscutilor acestora. Astfel, daca ei vor fi multumiti, il vor recomanda si altora, crescandu-ne baza de clienti. Legatura cu clientii si respectul pentru acestia sunt foarte importante, caci este bine stiut ca un turist multumit mai poate aduce agentiei inca unul, insa un turist nemultumit indeparteaza alti 7. Deci, promovarea de dupa consum este de altfel importanta, contribuind la fiedelizarea clientilor vechi. Vom tine legatura cu clientii vechi prin intermediul mijloacelor moderne de comunicatie, si le vom oferi in mod curent informatii despre produse.

Nu in ultimul rand, Internetul reprezinta cea mai noua, moderna si eficienta metoda de promovare. Costurile pentru crearea si intretinerea unui site nu sunt foarte mari, si permit turistilor acces facil si rapid la informatiile necesare. Se va crea si un ID de Yahoo Messenger, prin care un agent de turism va putea comunica mult mai usor cu clientii sau potentialii clienti, oferindu-le informatii si chiar imagini sau filmulete care sa ii tenteze sa aleaga destinatia oferita, Coasta de Azur.

Bibliografie

Cote DAzur, Editura Bonechi, Italia, 2000;

Erlanger Philippe, Bazzoli Italo, Fascinant Monte Carlo Principaute de Monaco, Editura EPI S.A.M., Franta, 2000;

*** www.nisa.ro

*** www.allaboutnice.com;

*** ro.wikipedia.org/wiki/Nisa;

*** ro.wikipedia.org/wiki/Provence-Alpi-Coasta_de_Azur;



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1816
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved