Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Pagini despre citiva inaintasi - turism

Turism



+ Font mai mare | - Font mai mic



Pagini despre citiva inaintasi - turism



Dupa cum am aratat in paginile acestei lucrari, in prezent se stie ca inca inainte de 1683 unele trasee montane erau marcate si ca fusesera scrise carti ce consemnau impresiile calatorilor ce se incumetasera pe crestele Carpatilor, ca inca in perioada anilor 1700 se faceau destul de des excursii in Muntii Fagarasului, ca la 1809 chiar si mitropolitul Moldovei a urcat pe Ceahlau, ca in Bucegi brasovenii faceau ascensiuni inainte de 1833. Pretutindeni se gaseau poteci si calauze, deci consideram ca sintem pe deplin indreptatiti sa socotim premergatori in primul rind pe cei care au facut aceste poteci-hatase si au calauzit pe cei ce urcau muntii. Acestia au fost taranii romani, fie ca erau ciobani, vinatori, simpli padurari sau sihastri; ei au fost cei care ,,cu talpile opincilor lor au scris acea retea de poteci'[1]. Locuitorii de pe aceste meleaguri au condus in munti pe oamenii de stiinta, pe iubitorii de natura, de frumos. Dintre vizitatori, unii au scris despre frumusetile vazute, indemnind si pe altii sa paseasca catre acest templu minunat: natura ! Numele lor s-a pastrat, in timp ce al "calauzelor', in mare parte, s-a pierdut adeseori in negura vremurilor.

Alaturi de cei dintii excursionisti pe munti si de calauzele lor, ale caror nume s-au pastrat numai arar, cum am spus, parerea noastra este ca printre premergatorii turismului si alpinismului romanesc din trecut pot fi citate si alte nume. Sa mentionam mai jos pe citiva dintre ei. Amintirea lor intr-o carte ca cea pe care o prezentam acum cititorilor este, consideram noi, un omagiu binemeritat adus acelora care au contribuit la evolutia alpinismului nostru. Vom vorbi, asadar, in paginile ce urmeaza, despre citiva dintre inaintasii nostri.

Printre precursori o consideram pe Dora d'Istria (pseudonimul literar al Elenei Ghica), realizatoarea celei dintii ascensiuni pe muntele Monch[2] (Calugarul) la 1855, unde a infipt un steag tricolor; pe Radu Porumbaru, primul roman pe Mont Blanc, la 1877. Putem considera apoi premergatori pe spatarul Gane, autorul descrierii in versuri a unei calatorii, pe Gheorghe Asachi cu suisul pe Ceahlau si descrierea facuta, pe Calistrat Hogas, pe conducatorul sectiei turistice a Societatii de Gimnastica, Sport si Muzica din Iasi, generalul medic Nicolae Vicol. In Transilvania putem numi premergatori pe cei care au facut cele dintii ascensiuni in Muntii Fagarasului, amintiti in capitolul dedicat acestor munti, iar pentru Piatra Craiului - pe Girnita, Didimoc, Lolu si Lolu-junior, Mihai Bartolomeu Bratu, Eduard Myss si, mai tirziu, pe intemeietorii Clubului Alpin al Transilvaniei cu sediul la Brasov, pe intemeietorii si conducatorii S.K.V. si ai sectiilor sale. Pentru Bucegi pot fi considerati premergatori, in afara grupului de excursionisti care au urcat prin Bran la 1833 si 1834, Cezar Bolliac, Ioan Turcu, Friedrich Deubel sau S. Gusbeth si F. Zeidner (care au urcat, iarna, la Virful Omul), Ion Stanila-senior si J. A. Vaillant, intemeietorii si conducatorii Societatii Carpatine "Sinaia', Popescu I. Nifon, Take Ionescu, fost prim-ministru, si inginerul Iosif Sangeorzan, care au construit primele adaposturi si drumuri si au facut marcaje in acest masiv.

Generatiile urmatoare au impus alte personalitati care au continuat munca celor amintiti deja, contribuind astfel la dezvoltarea turismului montan pe teritoriul patriei noastre. Asa, putem mentiona, dintre atitia altii, pe fratii Alceu si Nestor Urechia, Nicolae Bogdan, Vasile Teodo-rescu, A. B. Szalay - pe Gheorghe si Matei Bals, Ion Costinescu, Vasile Popovici-Hateg, Gabriel Dimitriu, Gheorghe Munteanu-Murgoci, Ludovic Mrazec, Traian Lalescu, cum si calauzele Gheorghe al Sandei, Megelea, Ion Cosneanu, Nicolae Butmaloi, Nicolae Gelepeanu si altii. Dintre alpiniste, mentionam pe Sofia Bragadiru, Fanny Seculici (Bucura Dumbrava), Elena Romniceanu.

Perioada dintre cele doua razboaie mondiale a pus in valoare contributia in cercetarea abruptului prahovean al Bucegilor a fratilor Radu si Serban Titeica, secondati de Ion Cantuniari. La escaladele de inceput, in afara de cei trei mentionati mai sus, si-au dat concursul fratii Constantin si Dumitru Stoenescu, Niculae Comanescu, Nicolae Dimitriu, Alexandru Beldie, Niculae Baticu, Dan Popescu, Toma Boerescu, Constantin Contes, Sorin Tulea, Erwin Csallner, precum si multi altii. Caracterizarile succinte din paginile ce urmeaza isi propun sa reconstituie, in masura datelor disponibile, activitatea desfasurata de acestia pentru dezvoltarea turismului si alpinismului in Romania, ca parte integranta a eforturilor pe care intregul popor le-a depus in intreaga sa istorie, pentru cunoastere, progres, pace si frumos.

ELENA GHICA (Dora d'Istria). Cum am aratat si in alta parte, cele mai vechi excursii facute de romani pe muntii Europei, cunoscute de noi, sint ale fratilor Golesti, in Elvetia. Din scrisorile lor aflam ca, incepind cu anul 1847 si pina dupa 1853, ei au facut numeroase ascensiuni pe inaltimile muntilor Elvetiei[3]. Din pacate, nici unul dintre corespondenti nu a descris, concret, o anume excursie. Nu acelasi lucru s-a intimplat cu Elena Ghica, fiica banului Mihalache Ghica, cunoscuta sub numele literar de Dora d'Istria. De mica, ea s-a manifestat ca un copil minune; la cinci ani vorbea latina, greaca, germana, franceza, engleza si italiana. Educata in libertate, stia sa inoate si sa calareasca, iubea drumetia si, la opt ani, tragea cu pistolul "ca un arnaut'. La douazeci de ani s-a casatorit cu printul rus Kolzow Massalsky si s-a stabilit in Rusia. Ideile despre libertate, pe care nu le ascundea, au adus-o in conflict cu politia tarista. Curind, s-a despartit de sot, a parasit Rusia si s-a stabilit in Elvetia. Aici, vazind zilnic cupola alba, de gheata, a Alpilor, i-a incoltit in inima si suflet dorinta de a urca pe muntele Monch (Calugarul), despre care aflase ca nu fusese cucerit inca. In lucrarea ei, cuprinzind patru volume, La Suisse Allemande et l'ascension du Monch , Paris-Geneve, 1856, comunica o vie relatare a ascensiunii

Dupa ce prietenul Pierre i-a procurat echipamentul necesar, la 11 iunie 1855, ora 8 dimineata, a avut loc plecarea. Pina la punctul Martinsdruck, a folosit o litiera si a fost insotita de multi tarani din partea locului, cintind cintece de munte si iodlere. Apoi a inceput urcusul peste ,,Eismeer' si spre Zagenberg. La ora 11 s-a facut un popas, ghizii pregatind un ceai de ienupar si rhododendron. S-a continuat drumul pina la o pestera cunoscuta celor doi vinatori de capre negre care o insoteau. Grupul a innoptat aici, Elena Ghica dormind pe un pat improvizat din piei albe de vita. In aceasta expeditie, Elena Ghica a fost intovarasita de ghizii: Bohren, un om mic si indesat care nu trecuse niciodata de pestera Eiger, de Johann Jaun, care fusese cu un alt alpinist, Agassiz, pe Jungfrau, de Ulrich Lauener si de vinatorul de capre Johann Almer. Aveau cu ei scari, fringhii si piolete. La ora trei dimineata, Elena Ghica a dat semnalul de plecare, din pestera, dupa ce si-a schimbat bocancii, caci cei purtati in ziua anterioara se rupsesera. Pentru prima oara a fost folosita o scara la trecerea unei crevase. Din cauza soarelui puternic, purta ochelari albastri, iar Almer chiar si un voal verde, care-i acoperea fata. Caldura, pe cimpul de firn, era insuportabila si la fiecare pas se cufundau pina la genunchi in zapada. Ca sa-si potoleasca setea, au baut Kirschwasser, al carui miros displacea alpinistei. La ora 10 au ajuns pe platoul de la baza muntelui Monch, unde exista o pestera de gheata, in care s-au adapostit. "Eram la capatul fortelor noastre si scuipam singe', scria Dora d'Istria. Totusi, nu s-au intors. Cu mari eforturi, au atins virful si au infipt in zapada de pe el steagul tricolor. Pe steag era brodat, cu litere mari, cuvintul "Valachia'. La ora 15 a inceput coborirea, la inceput cu prudenta, peste fetele abrupte, apoi rapid, iar pe alocuri alunecau sezind. In vale, pe eroina o astepta litiera. La Grindelwald a mincat cu lacomie lamiile ce i s-au oferit. A doua zi, toata fata ei era o rana, din cauza arsurilor provocate de soare. Maretul virf Monch fusese, insa, invins de o femeie, de o romanca. Calauzele i-au oferit in dar o diploma in care au scris: ,,Subsemnatii ghizi, Peter Jaun, Johann Jaun, Peter Bohren, Ulrich Lauener si Johann Almer, adeverim prin prezenta ca am insotit pe doamna principesa Helene Kolzow Massalsky la ascensiunea ei pe Monch, de la Grindelwald, care a avut loc de la 11 pina la 13 iunie 1855. Acestia nu pot sa nu exprime adinca lor admiratie si stima pentru curajul si perseverenta doamnei principese la aceasta absolut prima ascensiune a muntelui Monch; niciodata acestia nu au intilnit in cursul exercitiului profesiunii lor o femeie care sa suporte cu atita seninatate toate pericolele si oboselile si toate lipsurile atit de neobisnuite in genere pentru sexul si situatia ei sociala, ivite la o astfel de expeditie'. Interlaken, la 13 iunie 1855. ss/ Peter Jaun, din Meiringen, Peter Bohren, Johann Jaun, Johann Almer, Ulrich Lauener.

RADU PORUMBARU. Doctorul Vasile Steopoe, fost presedinte al Clubului Alpin Roman, urcind pe Mont Blanc in 1928, cu ghid, spunea ca la Chamonix, la sediul Clubului Alpin Francez, se gasea "cartea de aur' a Mont Blanc-ului. Ea cuprinde date privitoare la cei care au reusit sa faca ascensiunea acestui faimos munte. Interesant este faptul ca pe tabloul de onoare era si un roman, anume R. Porumbarii. Acesta a reusit sa escaladeze piscul de 4 807 metri, la 2 octombrie 1877 fiind primul roman ce a realizat aceasta mare performanta, de rasunet, mai ales pentru vremea aceea. Porumbaru isi facea studiile la Paris si era un pasionat al muntelui. Atit de mult a tinut sa ajunga pe Virful Mont Blanc, incit si-a sacrificat toate economiile pentru realizarea acestui vis. Dupa intoarcerea in tara, Radu Porumbaru s-a ocupat de studiul geologiei[5] si a scris Etude geologique des environs de Craiova parcours Bucovatzu-Cretzesci, Paris, 1881 (Studiul geologic al imprejurimilor Craiovei pe traseul Bucovat-Cretesti). La infiintarea Societatii Turistilor din Romania, Radu Porumbaru a facut parte dintre membrii sai, dar s-a retras apoi, ca si Take Ionescu si altii.

CARL CONRADT. A vazut lumina zilei la Sibiu in anul 1841. Mare iubitor de excursii si ascensiuni montane, el a colindat ani de-a rindul Muntii Fagarasului, masivul Retezat, Muntii Bucegi etc., ceea ce explica de ce s-a numarat printre membrii fondatori ai S.K.V., in cadrul careia a desfasurat o rodnica si bogata activitate. A fost presedinte al acestei asociatii intre 1881 si 1889. Ca presedinte al S.K.V. a vadit calitatile unui bun organizator si a jalonat principalele orientari ale activitatii asociatiei, care, in linii mari, au ramas valabile toata perioada in care ea a functionat. S-a retras din functia de presedinte dupa noua ani de munca intensa. Ultima parte a vietii si-a dedicat-o, cu pasiunea care-i caracteriza orice actiune, infiintarii sanatoriului de altitudine de la Paltinis, reusind, dupa zece ani de stradanii, sa-l dea in functiune. Carl Conradt a descris o parte din ascensiunile ce le-a facut intr-o serie de articole ce popularizeaza frumusetile peisajului montan, descriu trasee si cuprind o serie de pretioase recomandari privind comportamentul turistilor si alpinistilor. Primul presedinte al S.K.V. s-a stins din viata in 3 ianuarie 1901.

ROBERT GUTT. S-a nascut in orasul Sibiu in anul 1851. Din anul 1891 a fost presedintele sectiei Sibiu a S.K.V., pina la 28 decembrie 1911 cind a decedat. In cadrul sectiei Sibiu, timp de 30 de ani, s-a dedicat desfasurarii unei activitati organizatorice sustinute. El a initiat lucrarile pentru construirea drumurilor ce duceau la Bilea si la Negoiu, cum si a celor din jurul Paltinisului. De asemenea, tot la indemnul lui au fost construite si amenajate pentru turisti citeva cabane in muntii din jurul Sibiului[6], ca aceea de la Negoiu, la cascada Bilea, pe Prejba si Paltinis. Robert Gutt avea o fire deschisa, entuziasta, care l-a ajutat sa-si apropie tineretul, indemnindu-1 sa cunoasca si sa indrageasca muntele. Se bucura de o deosebita stima si pretuire in rindul oamenilor de la munte.

EDUARD ALBERT BIELZ. S-a nascut in orasul Sibiu in ziua de 4 februarie 1827, ca fiu al unui pastor. De mic, s-a pasionat pentru stiintele naturii, pasiune care l-a insotit toata viata, ajungind, cu timpul, unul dintre cei mai buni naturalisti ai Transilvaniei din vremea sa. A studiat dreptul in localitatea natala, apoi a ocupat diferite functii administrative, intre care si cea de secretar in Ministerul Comertului. A fost doctor honoris causa al Universitatii din Cluj, membru al Asociatiei Transilvane pentru Literatura si Cultura Poporului Roman

(ASTRA), presedinte al Asociatiei Transilvane pentru Stiintele Naturii, vicepresedinte al Asociatiei Transilvane pentru Geografie, membru al Academiei de Arheologie din Bruxelles etc. A indeplinit functia de vicepresedinte al S.K.V. timp de 17 ani. Dintre lucrarile lui amintim volumele Fauna vertebratelor Transilvaniei, Manualul de geografie a Transilvaniei, cum si ghidul turistic Siebenburgen, ein Handbuch jur Reisende (Transilvania, un ghid pentru calatori). A colaborat la marele studiu de ansamblu al geologiei Transilvaniei, a scris numeroase articole in anuarele S.K.V. si in diferite reviste stiintifice. Eduard Albert Bielz a facut numeroase excursii in Carpatii Meridionali. De fiecare data, el imbina munca de cercetare cu placerea de a se afla in mijlocul naturii si, totodata, rezolva problemele legate de baza materiala existenta in munti, obligatie ce decurgea, desigur, din functia pe care o detinea in conducerea S.K.V. A murit la 26 mai 1898.

ARHIMANDRITUL NIFON. A vazut lumina zilei la 21 mai 1855 in comuna Caciulati, judetul Ilfov. Se numea Ion Popescu si era fiul preotului din sat. Dupa ce si-a facut studiile teologice, s-a calugarit (1877). In 1879 a ajuns la manastirea Sinaia, iar in 1888 a devenit staretul acestui locas de cult. De cum a sosit aici a indragit muntii. Primul lui drum a fost la stinca Sfinta Ana, pentru a face cunostinta cu pusnicul care traia de ani de zile acolo. A inceput apoi sa colinde muntii, mergind cind la schitul de la Pestera Ialomitei, cind la Virful Omul. Placerea de a urca si a admira privelistile a impartasit-o si altora, conducindu-i personal pe diferite trasee. N. D. Popescu, autorul Calendarului pentru toti romanii, de exemplu, relata despre o excursie la Pestera Ialomitei efectuata in 1884 sub conducerea lui Nifon. Un an mai tirziu, in 1885, ca rod al ascensiunilor sale si al interesului ce-l purta orasului in care locuia, a scris prima sa lucrare, Preumblarile la Sinaia sau descrierea pe scurt a pozitiunilor celor mai frumoase ale Sinaei, care se pot vedea fiind in apropiere. El isi motiva astfel gestul redactarii ghidului: "Trenurile de placere - cari circula regulat de la inceputul lunii mai pina la finele lui septembrie - aduc in Sinaia sute, ba chiar mii de persoane cu bilete valabile pentru doua zile.

Am observat cum unii din acesti vizitatori au placerea de a vedea si vizita pozitiuni sau locuri mai placute si nu asa de departe de oras; dar neavind cine-i conduce sau dupa ce se orienta sint siliti a se infunda in padure sau pe malul vreunui riu si a ramine acolo, nestiind ceva mai bun sau frumos decit atit.

Aceasta m-a hotarit a descrie, pe cit se poate de scurt si simplu, unele din pozitiunile cele mai apropiate de oras si cari merita toata atentiunea vizitatorilor. Acestea sint: oraselul, monastirea, castelul Peles, Casa de vinatoare, Santa Ana, Pustnicul, Poiana Stinii, Pestera (din Piatra Arsa, n.n.), Virful cu Dor si schitul Pestera; asemenea si pozitiunea orasului din sus si jos'.

Dorinta de cunoastere l-a facut sa intreprinda calatorii in Occident, Rusia si Ierusalim. In urma acestora a scris noua carti.

Acasa, la Sinaia, a perseverat in stradania de a infiinta, chiar acolo la poalele Bucegilor, o asociatie turistica. Stradania i-a fost concretizata la 11 martie 1893, cind a luat fiinta Societatea "carpatina si de tir' Sinaia, transformata in 1897 in Societatea Carpatina "Sinaia'. Realizarile acestei societati sint rodul muncii grele, pe care il comporta orice inceput de trasare a unui nou drum intr-un domeniu putin cunoscut la noi atunci, munca, desfasurata de Popescu. I. Nifon, initiatorul si conducatorul societatii, de la infiintarea ei si pina in ziua decesului sau, la 9 februarie 1909, in Thiberiada. Ca el a fost sufletul acestei societati, cel care a polarizat multe energii, o dovedesc faptele. Dupa moartea lui, societatea a mai functionat doar pina in 1912.

ALEXANDRU G. GALESESCU. S-a nascut la Bucuresti in 1855 si a fost seful serviciului spitalelor Eforiei Bucuresti. A parcurs in lung si in lat Bucegii, iar rezultatul ascensiunilor facute este lucrarea sa principala Sinaia si imprejurimile, Bucuresti 1903, aparuta in doua editii, una in limba romana si una in limba franceza. Lucrarea contine descrierea a numeroase itinerare, precum si o harta la scara l: 50 000 a regiunii, datorata inginerului Iosif Sangeorzan. Pe aceasta harta potecile sint insemnate in culori, iar lungimea lor este indicata in kilometri. Cartea cuprindea urmatoarea prezentare: "Oricita sirguinta mi-as da ca sa pot face calatorului o descriptiune exacta a frumoaselor positiuni ce intilneste in sirurile acestor munti, nu voi putea parveni. Atit sint de falnici si de majestosi. Trebuie sa-i vezi insuti, sa te urci si sa ajungi pina in mijlocul lor si la fiecare pas vei admira positiuni care te incinta si te uimesc de multe ori. Dificultatea de a strabate pina la cele mai inalte si grele positiuni in acesti munti a disparut, gratie sacrificiilor facute de Eforia spitalelor, de Societatea carpatina si de Stat, care au facut drumuri si poteci, asa ca cele mai grele si pitoresti positiuni au devenit accesibile excursionistilor () Pe planul imprejurimilor Sinaii, aci anexat, calatorul gaseste asternute soselele, drumurile si potecile, cu indicatia semnelor naturale, care l-ar putea orienta, iar in aceasta lucrare s-a trecut descriptiunea fiecarui drum in parte, cu distanta lor kilometrica () Aceste doua calauze, speram ca vor putea conduce cu inlesnire pe calator sa viziteze incintatoarele positiuni ale Bucegilor Romani din muntii Carpati'.

In continuare sint prezentate 48 de excursii ce se puteau face din Sinaia, impartite in patru categorii, dupa distante: excursii pina ia 5 kilometri distanta, excursii de la 5 la 20 kilometri distanta, excursii de la 20 la 32 kilometri distanta, excursii circulare. Prezentarea detaliata a acestor trasee este o dovada ca in vremea respectiva exista o activitate turistica dezvoltata, ca pasiunea pentru excursiile montane era o realitate bine inradacinata in rindul populatiei din Sinaia si imprejurimi, ca si in rindul bucurestenilor. Pentru exemplificare, mentionam mai jos citeva din excursiile propuse: Sinaia, pe la pavilionul Piscul Ciinelui (azi cabana Piscul Ciinelui), la pavilionul de linga stina Piscul Ciinelui, poteca de cal si de picior, distanta 4 kilometri; Sinaia, prin Poiana Stinei si prin muntii Piatra Arsa, in muntii Jepi si la muntele Caraiman (Briul Bucegilor), poteca de cal si de picior, distanta 18 kilometri, sau Poiana Stinei-Piatra Arsa - pe culmea muntelui pe la Claia Mare, pina in Valea Jepilor sub cascada muntelui Caraiman (Briul lui Raducu, n.n.), distanta 8 kilometri; Sinaia, prin Busteni si Valea Cerbului, la Virful Omul. Din Busteni pornesc doua poteci, una pe Valea Alba-Munticel si alta pe Valea Cerbului si se intilnesc in Poiana Costilei si de acolo pina in Virful Omul unde se afla un pavilion (adapost); Sinaia-Virful cu Dor-Pestera Ialomitei-Strunga- Omul, cu intoarcerea prin Valea Cerbului-Busteni-Sinaia, 62 kilometri.

In lucrarea Eforia spitalelor civile, Bucuresti 1906, de acelasi autor, la pagina 19, sint mentionate constructiile facute de Eforie pe munte: punctul 23 - pavilionul Sfinta Ana; 24 - Laptaria din parc; 25 - pavilionul si popicaria de la pescarie[7]. In harta anexata lucrarii sint mentionate urmatoarele pavilioane si chioscuri: 1 pe stinga Prahovei - chioscul Piscul Ciinelui, stina Piscul Ciinelui si alte stine (in text se vorbeste, la excursia nr. 14, si de un pavilion linga stina Piscul Ciinelui); 2 pe dreapta Prahovei, in Bucegi - pavilionul Virful cu Dor (2 006 metri altitudine), Casa Carp (pe Furnica, 2 100 metri), Mesele regale (pe locul unde mai tirziu a fost instalata statia "Vinclu' a fostului funicular al fabricii de hirtie), chioscul Sgarbura - linga fintina lui Gate j, chioscul Davila (1 374 metri), chioscul Furnica (1 342 metri), chioscul Sf. Ana, laptaria din Poiana Stinei, chioscul Pepiniera, pavilionul Caraiman (2155 metri) si pavilionul Omul (2 507 metri). Afara de harta si doua schite, lucrarea cuprindea sfaturi pentru calatori, privind mersul cu trenul. Se dau date despre Sinaia si despre asezarea ei geografica: 2531 longitudine est de Grenwich si 45C21 latitudine nord. Se mentioneaza ca in oras functioneaza o Societate carpatina, numita Sinaia, cu sediul la manastire, cu aproape 150 membri, care are drept scop de a inlesni si propaga cunoasterea muntilor din imprejurimi, a faunei si florei lor.

Lucrarile lui Alexandru G. Galesescu, ale lui Ioan G. Babes, ale lui Popescu I. Nifon si ale lui Eneceanu au fost in acea epoca indrumarele de temelie privind turismul si alpinismul romanesc pe Valea Prahovei si in masivul Bucegi, ca si in muntii inconjuratori.

NICOLAE BOGDAN. S-a nascut ia 27 martie 1855 la Alexandria, judetul Teleorman. A fost profesor particular si apoi secretar la Camera Deputatilor. Fire vesela si prietenoasa, a cutreierat muntii incepind de pe la 29 de ani[8], fiind mai totdeauna insotit de cele mai bune calauze, ca si de tineri ori de virstnici, de ambele sexe. Putea fi intilnit prin vaile, potecile si locurile umblate si cunoscute numai de vinatorii de capre negre. Astfel, intr-un articol de-al sau, N. D. Popescu il mentiona ca fiind dintre putinii care la 1886 umblau pe Valea Cerbului. In registrul vizitatorilor Pesterii Ialomitei din vara 1898, Nicolae Bogdan figureaza alaturi de Mihai Vera, student in medicina, Barbu Vera, student in arte si meserii, N. Mindrescu si Stefan Bogdanescu. Pina in ajunul mortii, intimplate la 20 februarie 1922, a mers pe munte si, in ciuda virstei, era sprinten si nu cunostea oboseala, "batind in majoritatea cazurilor pe cei mai tineri ca dinsul, prin rezistenta, iuteala si veselia sa' . Iata ce scria despre el un alt vechi turist, avocatul Gheorghe Mortzun . "Era prin vara anului 1907 Atunci am pornit pentru prima data pe Bucegi, sub conducerea lui Nicolae Bogdan Pe tot drumul el isi da binete cu toti ciobanii pe care ii intilneam; era cunoscut pretutindeni si am aflat ca-l porecleau Naluca muntilor. Cum zarea un cioban pe un tanc il striga pe nume: Ma, Ioane, tu esti maa ? si indata venea raspunsul: Noi sintem, domnule Bogdan. Nicolae Bogdan a fost un povestitor minunat si cu mult haz; toata seara, la cabana, pina cind truda si somnul ne-au doborit, a povestit din excursiile facute prin toate vaile si piscurile Bucegilor. El ne-a desvaluit secretul prieteniei lui cu ciobanii, ce consta in a-i trata ca pe niste tovarasi, cu toata cuviinta, vorbindu-le prieteneste ca de la egal la egal - nu cu ton poruncitor, cum am auzit pe multi turisti vorbind - le asculta pasurile si de multe ori le facea cite o plingere pe care o lua cu el la Bucuresti, ca sa o rezolve'. Nicolae Bogdan a devenit membru in comitetul Societatii Turistilor din Romania inca din anul 1909, cind a si inceput sa scrie in anuarele S.T.R., sub titlul: Din carnetul unui turist, note din ascensiunile sale, pe care le gasim in volumele: VII-1909, VIII-1910, IX-1911 si XIII-1915, toate despre masivul Bucegi. Pentru importanta lor, dam scurte rezumate: la 8 iulie 1909 au plecat din Sinaia, pe jos, Nicolae Bogdan, fratii Mihai si Petre Gold, Tita Eftimiu si Fani Bogdanescu, sub conducerea calauzei Gheorghe al Sandei, pe ruta: Virful cu Dor-Blana-Nucetul-Scropoasa-Lespezi-Leaota-Culmea Strunga-Pestera Ialomitei-Valea Obirsiei-Virful Omul-Valea Cerbului- Busteni, excursie lunga, repetata, oarecum, invers, pe ruta: Sinaia-Piatra Arsa-Caraiman-Virful Omul- Strunga-Padina-Cheile Tatarului si Zanoaga-Lespezi- Orzea-Brindusele-Oboarele-Dichiu-Sinaia, in 1910-; 26 august 1909, Nicolae Bogdan, Ion Angelescu, Mihai Gold si Tita Eftimiu au plecat din Busteni pe vechiul drum al Caraimanului (amenajat pina la Poiana Tirlelor cu serpentine si banci pentru odihna) prin Poiana Kalinderu-Poiana Tirlelor-Stinca Berbecilor-Portita Caraimanului, inapoi la Stinca Berbecilor-Casa Caraiman si coborire pe Valea Jepilor3; iulie 1910, Nicolae Bogdan cu inca doi turisti si Stefan Cesianu au intreprins o ascensiune: Sinaia-Piatra Arsa-Caraiman-Babele-Virful Omul-Valea Cerbului-Busteni ; 24 august 1910, Nicolae Bogdan, Stamate, si Fani Bogdanescu, prin Piatra Arsa, au urcat la casa Caraiman; in drum au intilnit familia locotenentului Paraschivescu si pe d-ra Slavescu ; pe cind era la casa, a venit acolo Petrica Stefanescu, prieten cu Bogdan, cu micul Barozzi si cu o englezoaica, condusi de Gheorghe al Sandei; de aici, Nicolae Bogdan cu prietenii lui, Stamate si Bogdanescu, sub conducerea calauzei Gheorghe al Sandei, au mers pe Briul Caraimanului - o potecuta de oi - pina in saua Caraimanului, si de aici, catre nord-est, pe Briul de piatra al Caraimanului au intrat in Valea Alba, mai jos de obirsie, pe care au coborit-o, si prin padure s-au dus la Busteni; acest drum l-a mai repetat Nicolae Bogdan de doua ori in 1911: la 13 iulie 1911, Nicolae Bogdan insotit de Petre Gold, Emil Lezeanu, Otto Huch si tinarul Marcel Solacolu, sub conducerea calauzei Megelea si la inceputul lui august 1911, cu Tasca, profesor universitar, si tinarul Costin Stoicescu; Nicolae Bogdan si cu un prieten, sub conducerea lui Nicolae Butmaloi, au efectuat o ascensiune, in 1910, pe traseul: Busteni-Plaiul Finului-Poiana Costilei-Vilcelul Poienitii-Valea Malinului -Valea Verde-Valea Seaca a Costilei pina sub coltul Malinului, cu intoarcere prin Valea Verde; la 16 iulie 1911, pe o alta ruta, de la Sinaia la Azuga, pe muntele Cumpatul au suit Nicolae Bogdan, Petre Gold, Otto Huch, Alexandru Tartasescu, Ionel Ionescu, student, si elevul Sandei N. Bogdan; la 16-17 august 1911 au intreprins o ascensiune in Bucegi: Elena Antofie, Lili Rosnoveanu, Nicolae Bogdan, Marini, Fani Bogdanescu, Ionel Manolescu-artist, Alexandru Tartasescu, Nicolof, Borneanu si micul Sandei N. Bogdan, de ia Sinaia la Piatra Arsa-Caraiman-Virful Omul-Pestera Ialomitei-Sinaia.

Nicolae Bogdan a descris si alte excursii; unele au avut ca obiectiv Pestera Ialomitei si au fost efectuate fie prin Virful cu Dor-Laptici, fie prin Cocora; altele s-au indreptat catre Virful Omul, fie prin Piatra Arsa-Caraiman, fie prin Valea Obirsiei. Coboririle au fost facute prin Valea Jepilor, Valea Cerbului, Valea Bucsoiului, Valea Ialomitei-Moroeni sau prin Dichiu-Paduchiosul- Sinaia[12]. Nicolae Bogdan era nu numai un pasionat al frumusetilor montane, ci si un mare iubitor al semenilor sai, pe care i-a calauzit si i-a povatuit pe calea cunoasterii, a infratirii cu muntii nostri, ale caror piscuri semete si dumbravi minunate isi indreapta de milenii chemarea catre toti cei care, intelegind natura, invata s-o indrageasca .

ALCEU URECHIA. Fiu al lui Vasile Alexandrescu Urechia (1834-1901), istoric si scriitor, profesor universitar si membru al Academiei Romane, Alceu Urechia s-a nascut la 11 octombrie 1860. Si-a facut studiile in tara si la Paris, unde a urmat medicina. Doctorul Alceu Urechia, desi un singuratic, de unde si porecla de "marele urs', a intrat in istoria alpinismului romanesc in acelasi timp cu Bucura Dumbrava cu care, uneori, a mers impreuna pe munte. "Bun cunoscator al Bucegilor si al unei parti din muntii Fagarasului, doctorul Urechia era un mare iubitor al naturii si in special al florilor. Gradina pe care o avea la Sinaia era plina de plante alpine din Bucegi. Era insa un dusman al turistilor improvizati si galagiosi care profaneaza natura prin purtarile lor' [14]. A parcurs toate traseele de abrupt cunoscute in Bucegi pe vremea lui, dar, asa cum scrie Nicolae Bogdan intr-una din descrierile sale, muntele pe care il iubea in special era Bucsoiul. In capitolul Singuratate din Cartea muntilor, Bucura Dumbrava scria despre doctorul Urechia: "Ursul cel mare se retrasese, scirbit, in chiliuta sa, la manastirea veche. Noi cestilalti sedeam la cina, intr-o odaita a schitului nou. Hanul nu se putea inca locui, si vorbeam de indoita datorie de a inlesni si de a indrepta drumetia, cind auziram: Unde esti Bucura ? si indata se ivi, in prag, o intruchipare simpatica, cu un felinar aprins. Era chiar Marele Urs, care semana acum cu Regele Gnomilor. El zise: E atit de frumos dincolo la mine, cu luna plina, incit nu pot sa ramin singur. Veniti si voi'. Doctorul Alceu Urechia a fost membru al Societatii turistilor din Romania, cu sarcina de a se ingriji de aparitia anuarelor S.T.R. S-a intimplat, insa, ca din cauza ascutimiii penei sale la adresa pseudo-turistilor, dupa numai un an a fost "sters' dintre membri, neputind fi exclus, deoarece primul statut al societatii nu prevedea conditiile de excludere a membrilor. A semnat cu diferite pseudonime: Iodoform, Doctorul ratacitor, Ur, dar si cu numele sau, Urechia, articole ca: Adevaratul turist roman, Manualul aspirantului excursionist sau Aforisme seteriste. El a biciuit obiceiurile vulgare ale unor turisti, dar a descris si citeva itinerare de excursii. Pentru activitatea depusa si pentru modul in care vedea doctorul Alceu Urechia alpinismul, in adunarea de constituire a Clubului alpin roman din 18 martie 1934, a fost proclamat membru de onoare. In scrisoarea de raspuns si de multumire pentru alegerea facuta, Alceu Urechia redacta si un post-scriptum care suna ca o propunere si o invitatie: "Nu credeti ca intre diferitele proiecte pe care Clubul alpin roman isi propune sa le realizeze ar fi nimerita si alcatuirea unui vast album cu vederi fotografice din muntii nostri, vederi prezentind fie un interes artistic - si intre d-niile voastre sint adevarati artisti - fie unul documentar ? E pacat ca atitea vederi interesante sa fie rasletite prin publicatii, carti postale etc. si sa nu se gaseasca nicaeri adunate si clasificate dupa regiuni, munti si vai'. Ideea si rugamintea doctorului Alceu Urechia au ramas, din pacate, neimplinite decit partial. In mai 1941, dupa ce a implinit 80 de ani, virsta la care inca mai urca, a decedat din cauza unei boli de inima.

NESTOR URECHIA. Frate cu Alceu Urechia, inginerul Nestor Urechia s-a nascut la 1 mai 1866. A invatat mai intii in tara, apoi in Franta. A indragit natura si calatoriile inca de tinar. In iulie 1882 a debutat in revista Literatorul condusa de Al. Macedonski, cu povestirea Moartea lui P, In aceeasi publicatie a tiparit un interesant jurnal de calatorie in forma unei scrisori: O excursie la Rucar in 1879. Tot in Literatorul a publicat poeme in proza in care-si exprima compatimirea fata de cei umili, intre 1887 si 1895 a publicat in Revista noua schite, nuvele, note de calatorie, traduceri, inapoindu-se de la Paris in anul 1897, a fost numit profesor de geometrie descriptiva la Scoala de poduri si sosele. Din 1893 si pina in 1916 a indeplinit functia de diriginte al soselei nationale Cimpina-Predeal. Stabilit la Busteni, sub Muchea Lunga, la iesirea din localitate pe drumul catre Gura Dihamului, si-a durat o locuinta de unde privea muntii lui dragi. Prima ascensiune pe munte a facut-o Nestor Urechia in 1898 pe Diham insotit fiind de Nicolae Gelepeanu. In compania lui si a lui Nicolae Butmaloi, a cutreierat apoi masivul Bucegi pe poteci, brine si vai, invatindu-i toate tainele, indragostit ca nimeni altul de Bucegi, Nestor Urechia a dedicat acestora pagini literare de adinca poezie, a vorbit despre ei in conferinte publice, tot astfel cum a vorbit despre unele momente din istoria turismului sau a abordat tematici din domeniul social. Astfel, la 8 martie 1900 a tinut la Ateneul roman conferinta intitulata Drumurile noastre, tiparita, ulterior, in volum. Tot la Ateneu a vorbit la 17 martie din acelasi an despre Cum calatoreau stramosii nostri (Caruta postei). In 1901 a aparut volumul Conferinte, alcatuit din expunerile de la Societatea Geografica si de la Ateneu. In anul 1902 a tiparit Un proiect de geografie sociala a Romaniei, volum care cuprinde indicatii despre initierea unor anchete sociale privind hrana, locuinta, imbracamintea, igiena, munca, economia, proprietatea, cultura, arta si perspectivele. In 1904 a publicat volumul Zinele din Valea Cerbului, povesti pentru copii, cu numeroase ilustratii, cea mai cunoscuta si raspindita lucrare a lui Nestor Urechia. Cartea a avut pina in prezent 15 editii, ultima in 1977. In 1906 a tiparit cartea Dans les Carpathes roumaines (les Bucegi). La Paris, lucrarea a cunoscut patru editii, chiar in primul deceniu al secolului nostru. Editia in limba romana a fost publicata in 1907 de catre editura Minerva, in traducerea autorului, sub numele In Bucegi. In 1907-1908 a publicat versuri si proza in Viata literara si artistica. In 1908 a aparut cartea Gize, povestiri din lumea insectelor, intre 1911 si 1915 a colaborat la Romania viitoare, La Roumanie, La politique, Printre hotare, unde a semnat, printre altele, articolele: Vechi calauze despre tara noastra, Calatori straini in tara noastra, Calatori francezi in tarile romane, Bucurestii de alta data, Privelistea Bucegilor etc. In 1911 a publicat volumul Drumurile noastre, editie revazuta. Tot in 1911, cu pseudonimul "Inginerul din Bucegi', Nestor Urechia a tiparit cartea Sinaia-Busteni-Azuga- Predeal. In 1913 a aparut Drumul Brasovului, o descriere si un studiu tehnic al caii de comunicatie catre Brasov. La 7 iunie 1916 a tinut la Fundatia universitara conferinta intitulata Umbletul pe jos, tiparita in acelasi an in Biblioteca pentru toti. Tot in 1916, in biblioteca "Asociatia Cercetasii Romaniei', a vazut lumina tiparului cartea Dragi sa ne fie muntii, cum si Robinsonii Bucegilor, opera premiata de Academia Romana. In 1923, in editura "Casa Scoalelor' a tiparit volumul Prietenile noastre pasarile, iar in 1924 Zimbetul pamintului, povesti din lumea florilor, si volumul antologic Fermecatoarea natura, Peste alti doi ani, in 1926, a aparut Salamandra maiastra, poveste-feerie nationala in patru acte si cinci tablouri. Tot atunci a vazut lumina tiparului volumul Vraja Bucegilor. In intervalul 1926-1930, Nestor Urechia a fost secretar de redactie al revistei Propileele literare in care a publicat, numar de numar, note de calatorie, schite de istoria turismului romanesc, isi semna articolele cu pseudonimele: Ortens Arineanu, Bucegicus, N. Jnepeanu, Stroe Miclescu, Nestor, Ortens, N. Pan. Ca si fratele sau, doctorul Alceu Urechia, inginerul si profesorul Nestor Urechia nu a putut ramine indiferent la atitudinea falsilor turisti care incepusera sa invadeze muntii si sa le strice tot farmecul, impotriva acestora, a scris, in 1929, Pseudoturisti roman. Nestor Urechia nu a fost membru al Societatii Turistilor din Romania si nici al Societatii Carpatine "Sinaia'. A fost membru al "Hanului Drumetilor' si Turing-Clubului Romaniei. Prin 1900 a facut primele drumuri in abruptul prahovean al Bucegilor, ajungind ca, inainte de primul razboi mondial, sa fie cel mai bun cunoscator al lui, exceptind pe calauzele Nicolae Butmaloi si Nicolae Gelepeanu, vechi vinatori de capre negre. L-a parcurs cu pasiune si dragoste si l-a descris in mai multe carti. Pina prin anul 1926 se mai gaseau, in zona de abrupt, diferite semne de marcaj ale lui Nestor Urechia: un marcaj albastru prin Valea Seaca a Caraimanului, semne izolate sub forma unor mici scindurele batute orizontal in trunchiuri de copaci pe briul lui Raducu, din Jepi, si pe coastele dintre Poiana Tirlelor din Caraiman si Portita Caraimanului. Lui Nestor Urechia ii datoram mai multe denumiri in abruptul prahovean al Bucegilor ca: Blidul Uriasilor, Stinca si Hornul lui Gelepeanu (din Costila), Bisericuta, dat micii stinci aflate in locul unde Briul mare al Caraimanului se termina in Saua mare a Caraimanului etc. El folosea, pentru virful cunoscut azi sub numele de Pintenul Vaii Albe, pe acela de Degetul Costilei. Tot lui i se datoreste numele de Claitele pentru stincile de deasupra Urlatorii spre Claia Mare a Jepilor, cum si, probabil, pe acela de Briul subtire aplicat briului care ocoleste Claia Mare pe la jumatate din inaltime. Cum umbla foarte des cu Nicolae Gelepeanu, s-ar putea ca unele dintre denumirile cunoscute noua de la Nestor Urechia sa apartina, de fapt, lui Gelepeanu, foarte bun cunoscator al abruptului si un om cu mult haz si imaginatie poetica. Nestor Urechia s-a stins din viata la 9 aprilie 1931, la locuinta sa din Bucuresti, str. Polizu 46, si este inmormintat la cimitirul Sfinta Vineri.

BUCURA DUMBRAVA. Despre Bucura Dumbrava - Fanny Seculici sau Fanou, cum ii spuneau prietenele si prietenii, au scris, intre altii, Emanoil Bucuta in Al doilea Anuar al Bucegilor si in prefata la Cartea muntilor, editia a treia, 1943, si Frosy Nenitescu-Boerescu in Enciclopedia turistica romaneasca, 1946. Nascuta la Bratislava prin 1868, a venit in Romania la virsta de cinci ani vorbea germana, franceza, engleza si bineinteles romana. Avea o deosebita inclinatie catre muzica, catre flori, catre natura, catre munti. Fanny a fost si o talentata scriitoare. A scris in anul 1907 romanul Haiducul, apoi Pandurul, ambele in limba germana, traduse in limba romana si se pare ca a depasit zece editii. A scris direct in limba romana Cartea muntilor, aparuta in 1920 la Ideea europeana. Aceasta carte avea in prima sa editie capitolele: Plecarea, Tovarasii, Hainele si dichisul drumetului, Hrana, Economia fortelor, intrebarile, Cuviinta, Conversatia, Focul, Stinele, Florile, Anotimpurile, Apararea muntilor, Duhul muntilor si inchinarea. Capitolele: Stincile si Singuratatea le-a adaugat la editia a doua aparuta in 1924. Fire vesela, expansiva, dorea ca frumusetile muntilor, ale naturii, sa fie cunoscute de cit mai multa lume si in special de tineret, pe care-l iubea din toata inima, asa cum o dovedeste in capitolul inchinare. Bucura Dumbrava "a fost o inaintasa', spunea Frosy Nenitescu. Era o desavirsita drumeata si o pasionata alpinista. A urcat in Alpi pe "Cervin'[15] si pe ghetarul "Le Buee' din masivul Mont Blanc, dar cei mai iubiti munti ai ei au ramas Carpatii. A suit pe Negoiu, la Bilea in Muntii Fagarasului, in Retezat, Paring, Iezer, insa marea ei slabiciune era masivul Bucegi cu Pestera Ialomitei. Pe Valea Malinului, a urcat prin 1901 sub conducerea calauzei Gheorghe al Sandei, pe Acul Mare al Morarului, a suit in 1921 sub conducerea lui Theodor Rosetti-Solesru si in tovarasia fratilor Vatamanu. Bucura avea cercul ei format din Frosy Nenitescu-Boerescu, Elena Rimniceanu, Ion Oteteleseanu, Natalia Silvici, Nicolae Bogdan, doctorul Alceu Urechia si, mai tirziu, Mihai Haret. Cu acest cerc mergea, cu el isi petrecea serile la Pestera, dar cu osebire cu "mos naluca' - Nicolae Bogdan, ca si cu "marele urs' - doctorul Alceu Urechia. Frumoase si interesante sint amintirile de munte scrise de Bucura sau de prietenele ei. Se stie ca ea a fost cea mai hotarita dintre ctitorii "Hanului drumetilor' si mai apoi a Turing-Clubului Romaniei, inca din anul 1919, spunea Frosy Nenitescu-Boerescu, a incoltit in mintea si inima Bucurei Dumbrava, in casa cu prispa din strada Daviia din Sinaia, constructia casei "Hanul drumetilor' pe pajistea din Cocora . Emanoil Bucuta a scris in Al doilea Anuar al Bucegilor: "Cartea muntilor e cea mai frumoasa floare, sadita in gradina literaturii romanesti, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani'. In 1926 a plecat intr-o calatorie in "tara Himalayei'. Pe cind se intorcea din India, s-a savirsit din viata la 30 ianuarie 1926, in Port-Said .

VASILE TEODORESCU. A fost una dintre cele mai; interesante figuri din turismul si alpinismul romanesc. Nascut in Bucuresti, la 1867, a imbratisat de tinar meseria de tipograf. Lucrind cu plumb, pleca vara, pentru refacere, la Busteni. A ramas atit de puternic impresionat de frumusetea locurilor si a Muntilor Bucegi, incit prin 1901 s-a hotarit sa ramina acolo. Despre el, inginerul Nestor Urechia scria: "Ca sa fiu drept, trebuie sa adaug ca in unele din catararile mele pe Bucegi am fost intovarasit si de alti doi busteneni si anume Vasile Teodorescu si Niculae Butmaloi. Vasile Teodorescu, bucurestean din mahalaua Tabacilor, de profesiune tipograf, a venit in plimbare la Busteni acum vreo 25 de ani; om cu suflet ales, atit s-a lasat prins in mrejele Bucegilor Vrajitori, incit a ramas la poalele lor. A deschis, in Busteni, un bazar, un atelier de fotografiat si o tipografie. Jerfelor sale banesti si dragostei lui de Natura se datoreste publicarea, ani de-a rindul, a ziarului Bucegii din Busteni in care, pe linga comentarea intimplarilor locale, publicul afla articole frumoase si interesante Multe clipe am petrecut in tovarasia d-tale la poalele si prin meleagurile Bucegilor, eu numai cu sacul de munte de-a spinarea, iar d-ta cu aparatul cel mare si greu de fotografiat, cu care ai luat atitea splendide vederi'[18] Vasile Teodorescu a cutreierat masivul Bucegilor pe carari, pe brine si chiar pe unele vai. Mergea pentru placerea lui, dar uneori conducea grupuri, vara si iarna, fara, insa, a practica meseria de ghid, adica fara onorariu. In drumurile sale lua un aparat mare de fotografiat, pe care, uneori, il purta prietenul sau Ion Morarescu - nea Nita. Lua cu acest aparat vederi pe care le copia pe carti postale sau cu care facea pliante, popularizind, astfel, frumusetile Muntilor Bucegi si ale localitatilor de pe Valea superioara a Prahovei. In afara de acest mod de popularizare, el a scris doua articole publicate in cartea Dragi sa ne fie muntii de Nestor Urechia, articole aparute si in ziarul Bucegii din Busteni.

Este demn de semnalat faptul ca Vasile Teodorescu, un simplu muncitor, a instalat intr-un sat romanesc, Busteni, una dintre cele mai vechi tipografii din mediul rural romanesc. In aceasta tipografie a aparut ziarul bilunar Bucegii din Busteni, cum si mai multe lucrari cu caracter turistic-alpin, unele scrise de el insusi.

Primul numar al ziarului - aparut la 15 mai 1911 intr-un tiraj de 1000 de exemplare pe care scria gratuit - a fost raspindit in intreaga tara, printr-un comis-voiajor, care l-a distribuit la toate hotelurile, librariile si magazinele mai importante, pentru ca, pe aceasta cale, cit mai multa lume sa ia cunostinta de Busteni si de Muntii Bucegi. Cele mai multe articole erau scrise de catre Vasile Teodorescu, iar unele dintre ele au fost redactate chiar in timpul culegerii literelor.

Numarul 1 al publicatiei tiparea urmatorul articol de fond, sub titlul Ce voim "Ne-am hotarit ca sa dam la lumina acest mic ziar, nu ca sa facem politica sau ca sa bicium pe unii si pe altii, ci numai ca sa luptam pentru interesele noastre locale si mai ales sa aratam frumusetile cu care este inzestrata bogata Vale a Prahovei cu falnicii si demn de admirat MUNTII BUCEGI, pe care foarte putini din tara noastra ii cunosc.

Vedem zilnic articole si reclame ce se fac altor localitati din tara si strainatate, care sint cu mult mai inferioare ca ale noastre si de aceea facem apel la toti locuitorii ca, fie material, fie moral, sa contribuie la sustinerea acestui ziar care va aduce mari si netegaduite foloase tuturor.

Sa-i uram dar, cu totii, durata lunga si rodnica pe calea apucata'.

Printre colaboratorii ziarului, citam pe inginerul Nestor Urechia, notarul D. D. Rapeanu, Dinu Dumbrava, Grigore Puricescu, Em. Riegler, T. Costriseanu, A. Rosazza si altii.

In tipografia din Busteni au fost tiparite mai multe volume, dintre care mentionam: Sfaturi bune pentru turisti pe muntii Bucegi (1912), Vorbe petrecute (1915), Sfaturi folositoare turistilor pe munti (1921), Noua calauza a turistului in Valea Prahovei (1923), toate avind ca autor pe Vasile Teodorescu.

Mihai Haret a publicat Pestera Ialomitei si Casa Pestera (1925); Vladimir Bortnowski a publicat Sinaia, calauza pentru vizitatori si turisti (1929). Tot in tipografia lui Vasile Teodorescu a aparut Primul anuar al Bucegilor, editat de sectia Bucegi a Turing-Clubului, sub ingrijirea institutorului C. Ionescu din Sinaia.

Cit timp a fost tipograf la Imprimeriile Statului, Vasile Teodorescu a lucrat la tiparirea cartilor profesorului Nicolae Iorga; acesta, cunoscindu-i bine si apreciindu-1, cind a fost prim-ministru (1931-1932), l-a numit presedintele Consiliului comunal Busteni. Dar nea Vasile s-a dus in audienta la Bucuresti si a spus profesorului :

- "Va multumesc foarte mult, insa nu primesc daca nu-mi aprobati improprietarirea cetatenilor care au drept la aceasta'.

Profesorul i-a aprobat cererea si nea Vasile a facut improprietaririle.

Vasile Teodorescu a fost un pionier al alpinismului in Busteni si merita, cu prisosinta, o casa memoriala. In timpul vietii, prietenii au asezat pe fatada cladirii in care locuia un bust al lui Vasile Teodorescu. Glumet si vesel din fire, el a ramas asa pina in ultima clipa, cind si-a intocmit anuntul mortuar, lasind fostului sau ucenic si lucrator, Ion Buzea, sa completeze doar datele. A decedat la 4 iulie 1943 si a fost inmormintat la Busteni sub Caraimanul drag lui.

ION STANILA-SENIOR. S-a nascut la 7 februarie 1846 la Risnov. A fost ghid si primul cabanier la cabana Malaesti a sectiei Brasov a S.K.V., inaugurata la 29 iulie 1882. Casatorit in 1870 cu Maria, sotii au avut trei copii: Ion Stanila-junior, Gheorghe si Alexe, toti devenind ghizi sau cabanieri. Dupa casatorie, inainte de a deveni cabanier, Ion Stanila-senior a fost paznic de vinatoare, renumit prin numarul mare de ursi rapusi de el. Ca ghid[19] era fara cusur, om de incredere, credincios, amabil si nu umbla, neaparat, dupa cistig, isi incarca rucsacul cu de toate, desi nu era obligat . Cind conducea excursii, caravane cu cai, impunea o ordine perfecta si impartea judicios poverile pentru cai, ca si pentru oameni. Din tot ce i se incredinta, nu se pierdea nimic, el raspundea pentru toate. In cabanele fara ingrijitor el ordona imediat totul, facea focul, pregatea de ale mincarii si cind treaba se termina si lumea se simtea multumita, atunci se aseza si el. Un suris usor de multumire ii aparea pe fata, cu o expresie placuta, cu ochi prietenosi, inteligenti. Ion Stanila-senior a fost in serviciul S.K.V. pina in clipa cind a cazut victima muntelui, in ziua de 7 august 1910. El a plecat insotit de un nepot, pe Bucsoi, ca sa culeaga citeva flori de colt ce le promisese unui colectionar. Pe la amiaza, copilul s-a intors la cabana spunind ca bunicul a disparut in ceata si nici nu a mai raspuns la strigate. Feciorul cel mare, Ion, a plecat sa-l caute si l-a gasit mort in Valea Rea, cu rani grave la cap. In dinti, inca mai tinea doua flori de colt culese. Cu ajutorul ciobanilor, cadavrul a fost transportat la cabana si apoi la Risnov. La inmormintare a participat sectia Brasov a S.K.V. In semn de omagiu, iar la 20 august 1911, la locul nenorocirii i s-a pus o placa comemorativa cu urmatorul text: "Ion Stanila-senior, in virsta de 64 ani, s-a accidentat in acest loc, dupa 28 ani de serviciu credincios ca ghid, la 7 august 1910'. La 7 august 1911 si Maria, sotia lui Ion Stanila-senior, l-a urmat la locul de veci.

A urmat cabanier la Malaesti Ion Stanila-junior si cu sotia lui Paraschiva. Ei au avut toate calitatile tatalui. Barbatul decedind pe front, cabana a ramas in grija sotiei sale, care isi crestea si copiii. Dupa 36 de ani de serviciu la casa Malaesti, a murit si ea in 1938. Fiul lui Stanila-junior, tot Ion Stanila, a lucrat in functia de cabanier la casa de pe Virful Omul a Turing-Clubului Romaniei, de la construirea ei, in 1926, pina in 1937. Ca si tatal si bunicul lui, era un model de cabanier, in conditii mult mai grele, data fiind asezarea cabanei Omul. A fost un om de munte, bun cunoscator al locurilor, gata oricind sa ajute pe turisti si prieten cu vizitatorii mai credinciosi ai casei, il mai ajuta in munca si fratele sau, Alexe. Alt frate, Gheorghe, a lucrat, dupa ce a crescut, alaturi de mama sa Paraschiva, la cabana Malaesti pina in 1952. Avea si el excelente calitati de gazda si om de munte, incit simteai o placere sa-l vezi cum colabora cu fratele sau Ion, de la Omul. Un alt membru al familiei Stanila, Gheorghe Stanila, fiul lui Gheorghe, baiatul al doilea al lui Stanila-senior, numit si Ghita, s-a casatorit in 1947 cu Mariei ca Putinaru. Impreuna au fost in 1958 la cabana Colti din Poiana Horoaba; din toamna 1959 si pina la 29 decembrie 1963 cabanieri la Virful cu Dor, iar de la aceasta data si pina in iunie 1982, cind Ghita a iesit la pensie, la cabana Poiana Izvoarelor. Iata, deci, o familie de cabanieri, de la bunic la nepot, care o suta de ani a stat cu cinste in slujba turismului si alpinismului.

NICOLAE BUTMALOI. In Scheii Brasovului a vazut lumina zilei Nicolae Butmaloi, acel care avea sa devina vestita calauza in abruptul prahovean al Bucegilor si un foarte bun cabanier. A fost, mai intii, paznic de vinatoare in masivul Postavarul, dupa aceea, pare-se, restaurator la Predeal, inainte de a se stabili, pe la inceputul acestui secol, in Busteni. Aici, atras de vraja Bucegilor, a inceput sa-i colinde, din ce in ce mai amanuntit, pina ce, in acelasi timp cu Nicolae Gelepeanu si impins de pasiunea vinatorii, in special de capre negre, a ajuns cel mai bun cunoscator al abruptului prahovean. Facea uneori si pe calauza, desi nu conducea decit in ture de abrupt. O vreme a condus si casa Caraiman a Societatii Carpatine "Sinaia'. Dupa primul razboi mondial, cind s-a ridicat prima casa Pestera, Nicolae Butmaloi a preluat conducerea acesteia, fiind un excelent cabanier, bun gospodar, impreuna cu sotia sa Mina. Aceasta activitate nu l-a impiedicat ca, din cind in cind, sa faca si pe calauza. Necesitatile cerute de activitatea de cabanier l-au facut sa foloseasca cel mai direct drum de la Busteni la Pestera, drum pe care apoi l-a marcat Turing-Clubul si a primit chiar numele de "Drumul lui Butmaloi'. Cum legatura dintre Busteni si Pestera impunea si ascensiuni de iarna, Butmaloi a invatat sa schieze. Excelentele calitati de calauza ale lui Butmaloi sint mentionate de Nicolae Bogdan in Anuarul S.T.R., 1910, pagina 108, si de inginerul Nestor Urechia, in Vraja Bucegilor, 1979, pagina 209, iar in ce priveste calitatile lui de buna gazda, marturie sint mentiunile din registrele casei, din care, o parte, au fost tiparite in anuarele I-III, ale sectiei alpine a Bucegilor din cadrul T.C.R. In 1927, Nicolae Butmaloi a tiparit Calauza mica, cu citeva sfaturi practice pentru excursionisti. Dupa ce a condus cinci ani casa Pestera (1923-1928), Butmaloi s-a retras la Busteni unde avea o casuta simpatica pe Valea Cerbului, casuta care purta cu mindrie o placa pe care scria "casuta mosi N. Butmaloi'. In 1933, Nicolae Butmaloi a trecut in vesnicie, la Busteni.

NICOLAE GELEPEANU. S-a nascut in anul 1860 la Zarnesti, judetul Brasov. A fost baiat de pravalie la firma Eremia din Brasov, apoi la Tirgoviste, pe la virsta de 13-14 ani. Din Tirgoviste a venit la Bucuresti. In timpul razboiului din 1877 era ucenic la un fabricant de instrumente muzicale, invatind cum sa construiasca viori, cobze, naiuri si altele. Mestesugul de a lucra lemnul il va practica si mai tirziu la Busteni. Dupa cucerirea independentei, Nicolae Gelepeanu s-a aciuat pe linga familia Votsch, ce tinea o laptarie la Sosea, pe malul lacului Herastrau. Aici a deprins vinatoarea de rate salbatice, lisite, bodirlai, cum si pescuitul. Mai tirziu va practica vinatoarea in Bucegi, vinatul fiind de asta data cocosii de munte, gainusele, mistretii, cum si caprele negre. In anul 1889 s-a stabilit definitiv la Busteni si a inceput sa cutreiere muntii. Pe linga meseria de lutier si timplar, pe linga "patima' vinatorii, Gelepeanu a activat si oa ghid, indeosebi in regiunile grele din abruptul prahovean al Bucegilor. Multi turisti i-au ramas recunoscatori pentru orele de desfatare sufleteasca petrecute alaturi de el prin vaile si pe plaiurile Bucegilor. Fire prietenoasa, comunicativa, neintrecut povestitor de legende, de snoave, de amintiri si de intimplari amuzante din acea vreme, mergea cu pasul lui incet, masurat, fara sa arate oboseala, iar in locurile grele vadea o deosebita siguranta. O "gradina de om', cum spunea Nestor Urechia, saritor, indatoritor, priceput la toate, vesnic cu zimbetul pe buze. O excursie in tovarasia lui insemna o incintare. "Nicolae Gelepeanu a fost cea mai originala figura din sirul barbatilor cari au iubit Bucegii si i-au cutreierat in lung si-n lat, izbutind sa le cunoasca toate tainele, intreaga lor situatie topografica, fauna si flora lor in amanunte'[21]. In abruptul prahovean al Bucegilor au ramas mai multe denumiri de la el, desi, cum umbla foarte des impreuna cu Nestor Urechia, este destul de greu de deosebit ce contributie a avut fiecare in completarea toponimiei Bucegilor. Dupa diferite indicii, ar reiesi, totusi, ca nume ca "Briul subtire' din Claia Jepilor, "Bisericuta' de pe Briul Mare al Caraimanului, "Degetul Costilei' (numit, azi, Pintenul Vaii Albe) si "Fintinita Morarului' se datoresc lui Gelepeanu. Toponime ca "Stinca lui Gelepeanu' si "Hornul lui Gelepeanu' sint datorate, probabil, lui Nestor Urechia, in memoria prietenului sau. Nicolae Gelepeanu a decedat la Busteni, in anul 1923, la virsta de 63 de ani. Mormintul sau se afla in cimitirul de pe Zamura.

EMIL G. RACOVITA. S-a nascut la Iasi in ziua de 15 noiembrie 1868. Era singurul copil ramas in viata al parintilor sai Gheorghies si Eufrosina Racovita. Dupa bacalaureatul luat la Iasi, a studiat la Facultatea de Drept din Paris. Curind insa a fost atras de studiul stiintelor naturii, disciplina careia i s-a consacrat ulterior toata viata. A lucrat in Franta ani si ani de zile ca subdirector al laboratorului "Argo' din localitatea Banyuls-sur-Mer (1900-1920) si codirector al revistei Archives de zoologie experimentale et generale (1900-1947). In 1919 semna contractul prin care era angajat pe viata director al Institutului de Speologie din Cluj, primul institut de acest gen din lume. Reintors in tara in 1920 a fost numit profesor la Universitatea din Cluj.

Convins de rolul educativ pe care-l poate detine cunoasterea temeinica a frumusetilor naturale ale patriei, a bogatiei spirituale a poporului, Emil Racovita impreuna cu alti colegi au infiintat la 21 noiembrie 1921 asociatia "Fratia Munteana', care urmarea sa evidentieze potentialul natural turistic si alpin al Transilvaniei. Cind T.C.R. si-a extins activitatea si peste munti, constituind la Cluj sectia "Muntii Apuseni', Emil Racovita, ca om de stiinta, a apreciat ca existenta in acelasi oras a doua societati avind acelasi domeniu de activitate ar diviza fortele, temei pentru care a cerut si a obtinut fuziunea asociatiei sale cu sectia nou infiintata a T.C.R. Din aceasta contopire a luat nastere sectia Turing-Clubului Romaniei "Fratia Munteana' din Cluj.

Prin intreaga sa activitate, Emil Racovita a avut o contributie insemnata la dezvoltarea turismului si alpinismului in Transilvania. Activitatea sa pentru sprijinul dezvoltarii turistice s-a concretizat, intre altele, in participari sau organizari de excursii, in sustinerea si impunerea acestei preocupari in fata oficialitatilor. El credea sincer in finalitatea si rolul turismului, in conformitate cu cele spuse de el si colaboratorii sai in Statutul asociatiei "Fratia Munteana', "stringerea intr-un manunchi puternic a fortelor celor ce iubesc muntele' "sa cerceteze si sa studieze stiintificeste muntii Romaniei; sa-i faca cunoscuti atit in tara, cit si in strainatate; sa usureze, in general, prin toate mijloacele calatoriile si sederea in munti' prin "organizarea de excursii individuale si colective; tinerea unor sedinte de comunicari si conferinte in sedinte publice; editarea unui periodic, a unor calauze, lucrari stiintifice si de popularizare a frumusetilor muntilor; construirea unor drumuri si poteci; infiintarea unor hanuri, ospatarii si adaposturi in centrele turistice; asezarea de placi si tablite de orientare'. Dar Emil Racovita a fost, in primul rind, un speolog de mare renume. Prin opera sa, in aceasta calitate, a ridicat prestigiul stiintelor speologice pe plan mondial. In tara noastra a initiat cercetarea si vizitarea a sute de pesteri din toti muntii Romaniei. O activitate care l-a ajutat, o data in plus, sa iubeasca natura, sa indemne tineretul sa o cunoasca, sa sprijine, din toate puterile lui si pe toate caile, miscarea alpina din tara noastra. Emil Racovita s-a stins din viata in 1947.

NICOLAE DIMITRIU. Nascut la 21 mai 1899 in Bucuresti, a decedat in aceeasi zi in 1966. A fost membru fondator al sectiei alpine a Clubului Sportul Studentesc membru in comitetul Asociatiei Excursionistilor din Romania, membru al Turing-Clubului Romaniei, al Asociatiei Drumetilor din Muntii Iubiti ai Romaniei si fondator al Clubului Alpin Roman. Ca student, a intreprins in 1921, in compania lui Victor Mateescu, Cristache Dedula si P. Panaiot, un traseu pornind din Banat peste muntii Godeanu, Retezat, Paring, Lotru si Fagarasului. Itinerarul acesta a fost repetat si in 1922, cu Victor Mateescu, Paul Nedelcovici si J. Blumea. In 1923-1924 a parcurs muntii Iezer, Papusa, Piatra Craiului si Bucegi, cu mai multi prieteni. Din 1924 a plecat in provincie unde a practicat avocatura. Reintors in capitala in 1929, isi reia activitatea de munte in compania lui Eugen Stoian, Virgil Ioan, Neagu Boerescu, Paul Nedelcovici si altii. Mergind la 10 august 1931 cu Radu Titeica pe traseul: Poiana Costilei-Vilcelul Poienitii-vaile Malin-Seaca Costilei-Tapului-Briul Mare al Costilei, acesta-i dezvaluie frumusetile abruptului prahovean al Bucegilor. Dupa aceasta ascensiune, Nicolae Dimitriu a devenit un fanatic al clinului prahovean al Bucegilor. In 1932, dupa indicatiile lui Radu Titeica a reusit ascensiunea de iarna a Vaii Costila. In 1934, dupa ce a parasit asociatia

A.D.M.I.R. In luna martie, a luat initiativa infiintarii Clubului Alpin Roman, in fruntea caruia a fost ales inginerul Gheorghe Frim. In cadrul clubului Alpin Roman, Nicolae Dimitriu s-a ocupat de editarea Buletinului alpin si apoi de Buletinul clubului alpin roman, de organizarea excursiilor colective, de marcarea potecilor. El este cel care a avut o contributie esentiala la constructia Caminului alpin din Busteni, cum si a refugiului Costila. Tot el a initiat cumpararea unui apartament pe Bulevardul 6 martie la nr. 15, pentru a-l transforma in sediu al clubului, si s-a ocupat de dotarea lui. A scris numeroase articole pledind pentru alpinism in Gazeta sporturilor si in alte publicatii ale vremii, in Buletinul alpin si Buletinul clubului alpin roman, In 1961 a scris impreuna cu Emilian Cristea cartea Bucegii, turism-alpinism.

Nicolae Dimitriu a fost vicepresedinte al Clubului Alpin Roman, iar dupa 1944 presedinte al Federatiei Societatilor de Turism.

NICULAE COMANESCU. S-a nascut la 5 august 1907 in orasul Calarasi, judetul Ialomita. Tinar fiind, il gasim alaturi de concetatenii sai Aurel Teodorescu si Munteanu parcurgind diferite poteci in muntii Bucegi, Fagarasului, Paring si Hategului. In toamna anului 1925 a participat, in numele T.C.R.-ului, la ,,crosul montan' din Bucegi, organizat de subcomisia de turism a Federatiei Societatilor Sportive din Romania, pe ruta: Busteni-Poiana Costilei-Valea Cerbului-Virful Omul-Valea Obirsiei-Valea Ialomitei-Bulboace-Nucet-Blana-Cantonul Jepi, unde au avut sosirea. De Anul Nou 1926, Niculae Comanescu si Aurel Teodorescu, facind o ascensiune in Bucegi, i-a blocat viscolul si zapada la cabana Malaesti de unde au trebuit sa se intoarca. Aceasta excursie era facuta in cadrul Asociatiei Excursionistilor Romani si tot in 1926 il gasim ca facind parte si din asociatia "Pelesul' clin Sinaia. In 1926 grupul Niculae Comanescu, Aurel Teodorescu, Munteanu (din Calarasi), Manolescu, Papaianopol (din Bucuresti) si V. Bude (Avrig) a intreprins o excursie de 25 de zile, cu corturile, de-a lungul Carpatilor Meridionali, pe traseul: Poiana Marului-Godeanu-lacul Borascu-Galbena-Valea Lapusnicului-lacul Bucura-Peleaga-Retezatul-Zanoaga; inapoi la Lupeni-Pietrosani, si de aici spre Mindra-Stina din Gauri-Valea Lotrului-Brezoi-Coti-Suru-Budislavu-lacul Avrig-Negoiu-lacul Bilea-Vinatoarea lui Buteanu-Podragu-Moldoveanu-Piatra Craiului-Bucegi-Casa Pestera.

La 31 ianuarie 1932 Niculae Comanescu a reusit cea mai frumoasa performanta, premiera de iarna a Vaii Seci a Caraimanului, avind ca insotitori pe Aurel Teodorescu, Sepe Zavazal si Ivana Popescu, incepind cataratura (se pare ca el a batut primele pitoane in Bucegi, necunoscindu-se activitatea lui Teodor Rosetti-Solescu), a urcat in premiera, cu Ion Sincan, la 25 septembrie 1932, muchea nordica din Turnul Seciului, iar la 2 octombrie, cu acelasi secund, traseul Spalatura Vaii Seci a Caraimanului. Tot cu Ion Sincan a urcat in 1934 Hornul Central din Coltul Malinului, iar la 29 august, in acelasi an, Virful Picatura, in compania lui Ion Sincan si Bubi Schefler. La 11 august 1935, Niculae Comanescu si Leova Stolear au parcurs creasta Vaii Albe, plecind din Valea Alba, punctul "La Verdeata', pe pantele abrupte de iarba si Briul aerian. Tot in 1935, Niculae Comanescu a incercat in citeva rinduri, cu diversi secunzi, realizarea unui traseu in peretele Galbenelelor, reusind doar sa urce primele trei lungimi de coarda din actualul traseu Trei Surplombe. Toate traseele mentionate mai sus au fost premiere alpine.

La 15 martie 1936, Niculae Comanescu a incetat din viata, victima a unei avalanse pe Valea Costilei din Bucegi. Prin moartea lui, la numai 29 de ani, alpinismul romanesc a suferit o grea pierdere.



Nestor Urechia, Vraja Bucegilor, editia I, p. 25: "Pastorul, pecurarul roman a scris, cu talpile opincilor lui, acea retea de poteci, carari si cararui'.

Monch (4 093 metri), munte in Elvetia, situat intre Eiger (3 970 metri) si Jungfrau (4 158 metri).

Valentin Borda, Calatorie prin vreme, Bucuresti, 1979, pp. 214-220; Walter Kargel, articolul Allererste Besteigung des Monch (Cea dintii ascensiune pe Monch) in revista Alpinismus, Munchen, nr. 6 din 1975.

Elvetia germana si ascensiunea pe Monch.

In Calendarul Minerva, Bucuresti, 1910, p. 226, sub titlul Institutul geologic al Romaniei, se scrie: "La anul 1862 apare cea dintii lucrare geologica a unui roman, Calcarul de la Repedea, de Gr. Cobalcescu. De aici incoace incep sa lucreze alaturi de straini si romani, Cobalcescu, apoi Gr. Stefanescu, Pilide, M. Draghiceanu. Acestora li s-au adaugat Sabba Stefanescu, R. Porumbaru (s.n.) si C. Botea'.

Vezi si activitatea sectiei Sibiu a S.K.V.

Am trecut aceste realizari pe munte ale Eforiei, dupa publicatia oficiala, deoarece in unele lucrari s-au atribuit Eforiei si alte realizari ce apartin, de fapt, Societatii Carpatine "Sinaia'

Vezi articolul Din carnetul unui turist, Anuarul S.T.R., 8, 1910, p. 123, unde autorul spune: "marturisesc ca de 20-25 de ani, de cind merg pe munti'.

Cf. Primul anuar al Bucegilor, Busteni 1926, p. 68.

Cf. Enciclopedia turistica romaneasca, Bucuresti, vol. XIII- 1946.

Cf. Anuarul S.T.R., volumul VII-1909, pp. 60 si 82. 2, 4 si 5 op. cit., volumul VIII-1910, pp. 131, 139 si 151.

In descrieri s-au strecurat si unele erori pe care le mentionam, spre stiinta cercetatorului: una se refera la Claia si Claita (Anuarul XI-1911, p. 110). Am aratat in alta parte ca este vorba de Claia Mare si Claia Mica.

Nicolae Bogdan nu a fost membru al Societatii Carpatine "Sinaia'.

Cf. Enciclopedia turistica romaneasca, vol. XIII-1946, p. 108.

Numai pina la refugiul "Solvay' (4000 metri altitudine).

Enciclopedia turistica romaneasca, XII-1946, p. 53-58.

Cf. Al doilea anuar al Bucegilor, Sinaia 1927, p. 137.

Vezi Vraja Bucegilor, 1926, p. 64.

Cf. lulius Romer, presedintele sectiei Brasov a S.K.V., in articolul Un ghid vajnic, Anuarul S.K.V., XXXII-1912, p. 128.

Cf. Karl Weinlich, op. cit.

Nestor Urechia, Vraja Bucegilor, Editura Sport-Turism, 1979.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2872
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved