Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


INDRUMARI REFERITOARE LA ACTIVITATEA PE TEREN A EXPEDITIILOR SCOLARE

Turism



+ Font mai mare | - Font mai mic



INDRUMARI REFERITOARE LA ACTIVITATEA PE TEREN A EXPEDITIILOR SCOLARE

In acest capitol sint enumerate si prezentate sumar unele instrumente si aparate, metode si exemple de lucrari practice pentru elevii si tinerii amatori de a efectua diferite cercetari cu caracter stiintific (de nivel incepator) in cadrul expeditiilor pe care le intreprind. Astfel, ei pot - de pilda - sa depisteze si sa semnaleze organelor in drept surse de poluare a mediului inconjurator, sa identifice si sa ia unele masuri de protectie a unor plante si elemente de fauna ocrotite de lege, sa culeaga plante medicinale, sa caute si sa descopere pesteri noi, sa colecteze esantioane geologice, insecte, mici animale, plante, sa culeaga si sa inregistreze materiale etnografice si folcloristice etc.



Aparatajul necesar cercetarii

Pentru ca expeditia elevilor sa-si poata realiza tema stiintifica, ea trebuie inzestrata cu aparatajul tehnic individual si colectiv necesar, in functie de tipul expeditiei si de obiectivul propus pentru cercetare in cadrul acesteia. Aparatajul trebuie astfel selectat incit sa fie transportate instrumentele cele mai adecvate si care in acelasi timp sa nu ingreuneze prea mult bagajul expe-ditionarilor. Din aparatele si instrumentele ce se indica mai jos, unele pot fi confectionate cu mijloace proprii, dupa posibilitatile unitatilor scolare, altele pot fi luate din laboratoarele si cabinetele scolii care organizeaza expeditia sau pot fi imprumutate de la alte scoli sau institutii.

Pentru operatiunile geologice sint necesare urmatoarele instrumente:

. ciocan geologic - pentru spargerea esantioanelor;

. dalti de otel - pentru desprinderea fosilelor prinse in piatra;

. busola geologica - pentru masurarea pozitiei stratelor - orientarea directiei si a unghiului inclinarii;

. metru pliant - pentru masurarea grosimii straturilor;

. cazma si tirnacop - pentru sapaturi in sol;

. trusa cu substante chimice: acid clorhidric, acid azotic, clorura de bariu (solutie), azotat de cobalt, apa distilata si hirtie de filtru - pentru constatarea insusirilor chimice;

. alte obiecte: briceag, saculete de pinza de in sau bumbac (de 6-8 cm sau 10-12 cm) cu agatator de sfoara pentru culegerea rocilor afinate si casante, precum si a solurilor, hirtie de impachetat pentru invelitul rocilor tari, cutii si vata pentru impachetarea fosilelor fragile, flaconul pentru acizi prevazut cu dop cu ghivent strapuns de o pipeta care patrunde in flacon.

Pentru operatiunile geografice sint necesare urmatoarele instrumente:

1. Pentru masurat distantele:

. prajina - un bat de 3-4 m lungime (rotund sau cu sectiune poligonala) confectionat din lemn de brad, insemnat din metru in metru, primul metru divizat in decimetri si centimetri;

. compasul de lemn - format din doua brate ascutite la capete si prinse intre ele la partea superioara printr-un miner; inaltimea poate fi intre l-1,50 m, iar distanta intre brate tot de l-l,50 m;

. fringhia - in lungime de 25 m, insemnata din cinci in cinci metri. Se foloseste la masurarea distantelor mari;

. ruleta - pina la 50 m lungime. Se foloseste, de asemenea, pentru masurarea distantelor mai mari;

. panglica de otel - pentru masurarea distantelor mici.

2. Pentru masurarea unghiurilor orizontale:

. echerul - pentru masurarea si construirea unghiurilor de 45 si 90;

. echerul topografic (improvizat) - pentru masurarea unghiurilor de 45 si multipli de 45. Este alcatuit dintr-o planseta patrata din lemn de tei cu latura de 30-50 cm, fixata pe un suport (tarus) de 1,20-1,50 m inaltime, ascutit la un capat cu virf de otel pentru a putea fi infipt in pamint. Pe una din fete, din colturile plansetei si din mijlocul laturilor, se traseaza directii care se intretaie in mijlocul plansetei; se formeaza astfel unghiuri de 90 si 45;

. busola Bezard - pentru masurarea unghiurilor de orice marime.

3. Pentru masurarea unghiurilor verticale:

. eclimetru - de forma unui semicerc gradat, confectionat din lemn de brad (se poate utiliza raportorul scolar pentru tabla) fixat in pozitie verticala pe un suport (tarus) de 1,20-1,50 m inaltime, ascutit la un capat, cu virf de otel, pentru a putea fi infipt in pamint; in centrul semicercului este prins un fir cu plumb;

. goniometru - aparat mai complex. Se foloseste pentru masurarea unghiurilor de orice marime, atit verticale cit si orizontale.

4. Pentru studierea unui riu, lac, izvor:

. morisca hidrometrica - pentru calcularea vitezei apei dintr-o sectiune masurata;

. flotor - pentru calcularea vitezei de scurgere a apei la suprafata; are forma prismatica cu dimensiunile de 10X5X3 cm si se confectioneaza din lemn de brad;

. sfoara (sau prajina mai lunga) - pentru masurarea adincimii apei riurilor, lacurilor; se gradeaza din 10 in 10 cm si este prevazuta cu o greutate fixata la unul din capete;

. discul lui Secchi - pentru masurarea adincimii fintinilor;

. vas - pentru masurarea debitului unui izvor;

. termometru - pentru masurarea temperaturii apei riurilor, lacurilor, izvoarelor;

. balanta analitica de laborator, etuva de laborator, hirtie de filtru, taiata circular cu diametrul de 15-20 cm, pilnie de tabla, stativ de lemn - pentru operatiuni de filtrare, sticle de un litru - pentru masurarea debitului solid al unui riu, lac, izvor;

. instrument pentru marcarea malurilor unui riu - are forma literei T cu inaltimea de l m si firul cu plumb. Este ascutit la un capat, cu virf de otel, pentru a putea fi infipt in pamint.

5. Pentru studierea ghetii si zapezii:

. clupa de gheata - pentru masurarea grosimii ghetii. Este alcatuita dintr-o rigla gradata prevazuta cu doua brate: unul fix, care se introduce sub gheata si altul mobil, care se fixeaza deasupra ghetii;

. rigla portativa de zapada - pentru masurarea grosimii zapezii. Se confectioneaza din lemn, are lungimea de 1,5 m si sectiunea dreptunghiulara. Se gradeaza in centimetri cu numerotare din 10 in 10 cm. In partea inferioara este prevazuta cu o pana de metal;

. mira gradata - pentru masurarea grosimii zapezii. Se foloseste si pentru stabilirea nivelului apelor curgatoare raportate la etiaj. Se confectioneaza din lemn si se gradeaza din cm in cm;

. alte instrumente: vimpel - pentru stabilirea directiei vinturilor, folosind totodata busola; cumpana - pentru masurarea diferentelor de nivel; altimetru (barometru aneroid) pentru masurarea diferentelor de nivel de la 5-10 m in sus (a altitudinii absolute si relative); tarus - din lemn de stejar, ulm, salcim - cu lungimea de 30-40 cm si grosimea de 4-5 cm, ascutit la un capat, cu virf de otel, pentru a putea fi infipt in pamint; jalonul - din lemn de brad sau tei - cu lungimea de 2 m si grosimea de 4-5 cm in diametru, ascutit la un capat, cu virf de otel, pentru a putea fi infipt in pamint; se vopseste in doua culori alternativ (alb-rosu sau alb-negru).

Pentru operatiunile botanice si zoologice sint necesare urmatoarele instrumente:

. lopatele - pentru dezgroparea plantelor;

. botaniera - cutie pentru ierborizat, de 50-60 cm;

. presa portativa - mapa de recoltat plante - formata din doua cartoane legate cu snur (pot fi luate copertele unui bloc de desen);

. dendometru - pentru stabilirea diametrului trunchiurilor de arbori;

. ciorpac - plasa de apa - folosita la cercetarea unei balti pentru prinderea animalelor de apa;

. plasa (fileu) pentru prins insecte, cu diametrul de 30-36 cm;

. pensete-plasa - pentru prinderea fluturilor, cu ochiurile de 5-6 cm in diametru imbracate in tifon;

. aspirator - pentru colectarea insectelor de apa. Este alcatuit dintr-un cilindru de sticla (borcan fara fund) prevazut la capete cu dopuri de cauciuc prin care trec tuburi de sticla. Partea inferioara a tubului de la gura superioara a cilindrului se inveleste cu tifon s-au vata, iar partea exterioara a acestuia se continua cu un tub de cauciuc de 50-60 cm terminat cu o teava metalica prin care se aspira. Tubul de la gura inferioara a cilindrului se continua, de asemenea, cu un tub de cauciuc, ce se cufunda in apa;

. vas - pentru colectarea insectelor. Este alcatuit dintr-un borcan de sticla astupat cu un dop de cauciuc sau pluta prin care este trecuta o eprubeta cu capatul deschis spre interiorul borcanului. In eprubeta se asaza vata inmuiata in eter sau intr-o solutie de eter amestecat cu Valeriana, iar pe fundul borcanului se astern citeva fisii de sugativa. Cind se colecteaza insecte al caror cap este acoperit cu solzi, omorarea lor se face la temperaturi ridicate. In acest caz se foloseste o eprubeta cu peretii subtiri bine astupata cu un dop, in care se introduc insectele; acest vas se cufunda intr-un recipient cu apa clocotita;

Fig 19-21

. dispozitiv pentru colectarea probelor de apa si namol. Este alcatuit dintr-o eprubeta fixata in doua cleme asemenea celor cu care se prinde o pompa de bicicleta. Proba de apa se ia introducindu-se eprubeta vertical in apa si apoi aplecind-o usor ca aceasta sa intre repede in eprubeta. Proba de namol se recolteaza prin cufundarea gurii eprubetei in namol si apoi tragind in sus;

. dispozitiv pentru recoltarea algelor. Este alcatuit dintr-o clama cu doua orificii: in primul se introduce un dop de cauciuc, pluta sau lemn prevazut la partea inferioara cu un cirlig; in celalalt se introduce un baston. Dispozitivul se plimba la suprafata apei, algele prinzin-du-se in acest fel de cirlig. Instrumente pentru intocmirea schitelor si desenelor:

. planseta cu bretele - alcatuita dintr-un carton cu dimensiunile 30^40 cm prins de un cordon. Se poarta agatat dupa git;

. geamul caroiat. Se alcatuieste dintr-o bucata de geam de sticla sau geam incasabil cu dimensiunile 30x40 cm montat intr-o rama de lemn. Geamul se liniaza (cu tus) in patratele, liniile care se intretaie tragindu-se cu o culoare diferita de a celorlalte. De rama se prinde cu balamale o planseta de aceleasi dimensiuni pe care se asterne foaia de desen liniata la fel ca geamul; planseta este prevazuta cu un miner pentru manipularea mai lesnicioasa. Se priveste prin geam si se deseneaza pe foaia de desen obiectul prins intre patratele.

Aparataj pentru cercetarea etnografica-folcloristica: Tinind seama ca prima grija a elevului etnograf-folclorist trebuie sa fie respectarea intocmai a autenticului, adica imprimarea mecanica a materialului - sonora, fotografica, cinematografica - in activitatea de cercetare sint necesare urmatoarele aparate: aparat de inregistrare sonora (eventual un casetofon), aparat de fotografiat cu filme alb-negru si color, aparat de filmat cu filmele respective. De asemenea, fisa de evidenta (model 1) pentru inregistrarea datelor biografice ale persoanei de la care se culeg informatii, fisa de text (model 2) si fisa de fonograma (model 3), alcatuite dupa modelele de mai jos:

Fisa model 1)

Loc pentru Liceul

fotografie

Expeditia etnografica-folcloristica pentru cercetarea din

Fisa de persoana (sumara)

Numele si prenumele:

Porecla:

Sexul:

Virsta:

Meseria:

Stiinta de carte:

Deplasari:

Observatii:

Judetul: comuna: satul:

Data: intocmitor:

Indrumari privind activitatea pe teren - unele operatiuni topografice -

Determinarea pe harta a punctului de stationare. In aceasta operatie pot apare doua situatii:

- cind punctul de stationare se gaseste pe sosea, avind deci linia pe care se afla, determinarea p& harta se face cu referiri la amanuntele soselei - pietre kilometrice, podete, cantoane, fintini, bifurcatii de drum, intretaieri de drum etc. Se apreciaza din ochi distanta pina la unul din aceste amanunte, se reduce la scara hartii distanta respectiva; se masoara apoi pe harta punctul de stationare;

- cind punctul de stationare se gaseste pe cimp, determinarea se face folosind doua repere recunoscute pe teren A, B si pe harta b, a (un arbore izolat si un cos de fabrica, de exemplu), se vizeaza reperul A din teren peste b din harta si reperul B din teren peste a din harta. Punctul de intersectie S al liniilor de directie este punctul de stationare.

Fig 22

Efectuarea unui tur de orizont. A face un tur de orizont inseamna a compara harta cu terenul in jurul punctului de stationare pina la limita vederii cercetatorului. Aceasta operatiune se face luind pe rind cele 8 directii principale (punctele cardinale si intercardinale) din teren si studiind pe ele obiectivele (casele, arborii izolati, fabrici etc.), formele terenului (inaltimi, vai etc.), liniile caracteristice. Ele se transpun pe o foaie de hirtie apreciind, din ochi, azimutul directiilor si distanta pe directie a reperelor fata de punctul de stationare.

Fig 23

Jalonarea unui aliniament (directii). Marcarea unui aliniament cu jalonul se face fixind pe aliniamentul respectiv doua jaloane A, B si apoi masurindu-1.

Daca aliniamentul depaseste lungimea instrumentului de masurat se introduc jaloane suplimentare prin urmatorul procedeu: operatorul se retrage cu 4-5 pasi in urma jalonului A si indruma pe ajutorul sau sa miste un jalon C pe aliniament, la dreapta sau la stinga, pina ce se suprapune pe linia de vizare cu jalonul A si nu se mai vede. Daca distanta o cere, se introduc, dupa acelasi procedeu, si alte jaloane (D, E, F etc.). Se masoara distanta intre jaloane si se totalizeaza.

Fig 24-25

Determinarea unor puncte prin procedeul aliniamentelor. Se jaloneaza un aliniament AB (directia principala).

Cu ajutorul echerului topografic (improvizat) sau cu busola ori chiar din vedere se coboara perpendiculare din punctele necunoscute C, D, E etc, pe directia principala AB. Dupa ce s-au fixat pe aliniament picioarele perpendicularelor CC', DD', EE', se masoara cu ruleta sau se apreciaza din vedere distantele de la o extremitate a aliniamentului A pina la picioarele perpendicularelor (C', D', E') si distantele CC', EE' de la picioarele perpendicularelor pina la punctele necunoscute.

Determinarea unui punct prin procedeul radierii. Pentru determinarea unui punct necunoscut in teren, se masoara, de la punctul de stationare distanta pina la acel punct si unghiul pe care il face directia punct de stationare-reper cu directia nordului magnetic. Distanta se masoara cu ruleta prin procedeul jalonarii unui aliniament, iar unghiul, prin procedeul stabilirii azimutului. Se raporteaza apoi distanta pe directia construita in punctul de stationare S.

Cu acest procedeu se determina puncte de detaliu care dau, fie puncte principale in teren - virfuri de deal sau munte, incrucisari de drumuri, confluente de riuri, fie linii drepte sau frinte care reprezinta drumuri, santuri, cursuri de riuri, margini de padure etc.

Stabilirea distantei unui punct inaccesibil. Exista numeroase procedee pentru realizarea acestei operatiuni. Expeditiv se poate face insa cu ajutorul unei rigle gradate. Procedeul este urmatorul: dintr-un punct de stationare O se vizeaza un reper al punctului A (un arbore) cu ajutorul unei rigle, tinuta vertical cu mina intinsa. Cu degetul mare se marcheaza pe rigla numarul de milimetri cit apare inaltimea reperului. Din figura alaturata se remarca asemanarea triunghiurilor AOB si aOb, in care se cunosc AB, Oa si ab. Din proportia OA/Oa = AB/ab se scoate valoarea distantei OA = AbxOa/ab

Determinarea unui punct prin procedeul intersectiei. Acest procedeu se foloseste cind punctul care urmeaza a fi determinat se gaseste la o distanta prea mare fata de punctul de stationare sau intre acesta si punctul respectiv se afla un obstacol. El consta din urmatoarele: se aleg doua puncte A si B, ale caror coordonate se cunosc si se fixeaza pe planseta. Se vizeaza punctul respectiv din aceste doua puncte. Intersectia acestor doua vizari trasate pe planseta da pozitia punctului. Acest procedeu necesita numai masuratori de unghiuri.

Masurarea unghiurilor verticale. Pentru determinarea unghiului vertical, diferentei de nivel intre un punct cunoscut si unul necunoscut, se vizeaza din punctul de stationare cu eclimetrul punctul necunoscut si se face citirea.

Punerea plansetei in statie si orientarea ei. Se alege punctul de stationare (locul de unde se face observarea) si se bate un tarus. Se desface trepiedul de sustinere al plansetei si se atirna intre picioarele lui firul cu plumb. Se misca apoi picioarele trepiedului pina ce virful firului cu plumb cade exact deasupra tarusului din punctul de stationare. Se insurubeaza planseta. Orizontalitatea ei se stabileste cu ajutorul nivelei, asezind-o succesiv pe directii perpendiculare. Se stabileste pe planseta directia meridianului geografic al punctului de stationare.

Fig 26-27

Colectarea esantioanelor geologice

Lucrarea aceasta se face atit pe traseul expeditiei, cit mai ales la obiectivul de cercetare.

Esantioanele de minerale si roci vor avea in general dimensiunile de 6X9 cm, iar grosimea intre 1,5-3,5 cm. Pentru colectii de muzeu scolar se confectioneaza esantioane cu dimensiuni de 9X12 cm. Operatiunile principale in recoltarea unui esantion sint:

- detasarea unei bucati dintr-un bolovan sau dintr-o stinca prin lovire cu ciocanul;

- micsorarea fragmentului prin lovire cu ciocanul pina la dimensiunea indicata;

- cioplirea esantionului din citeva parti pentru a avea sparturi proaspete (nu o suprafata alterata);

- numerotarea in carnetul de insemnari individuale a profilului cu cifre arabe, iar a esantioanelor cu litere, un esantion avind deci doua notatii IA, 1B, IC;

- anexarea la esantion a unei etichete pe care se scrie numarul profilului si litera esantionului, numele celui care a recoltat esantionul, locul unde a fost recoltat (localitatea, judetul), data colectarii si, dupa determinare, denumirea rocii. Pentru mai multa siguranta este bine ca pe esantion sa se scrie cu creion chimic notatia respectiva (1A, 1B, 1C);

- punerea esantioanelor in saculete numerotate, mentionind in carnet numarul saculetului in care se afla esantionul. Rocile necimentate se asaza pe loc in saculete mici cu fosilele din ele cu tot. Dupa numerotare se infasura separat in hirtie, dupa care se scrie cu creion chimic numarul pe pachet.

In carnetul de insemnari individuale se face schita profilului si se noteaza numai observatiile si Constatarile, detalierea lor, cu toate amanuntele, trecindu-se acasa sau la scoala in jurnalul colectiv, intocmind cu grija schita si colorind-o cu creioane de diferite culori.

Colectarea fosilelor cere o atentie deosebita. In primul rind fosilele din grohotisuri se eticheteaza separat de fosilele din prundisuri. Detasarea fosilelor din roci se face prin desprinderea bolovanilor si a fragmentelor mari de stinca cu ajutorul daltii introduse intr-o fisura si lovirea daltii cu ciocanul; apoi roca se inlatura incet. Fosilele de pe o suprafata neteda se desprind sapind cu dalta si ciocanul in jurul lor un sant la distanta de 3-5 cm. Fosilele din roci mai moi (marne, gresii moi etc.) se pot degaja cu ajutorul briceagului. Fosilele se eticheteaza la fel ca si esantioanele de roci sau minerale si se impacheteaza in saculete numerotate. Se aleg numai esantioanele clare si intregi, detasate sau prinse in roca, in cazul in care sint prea friabile. Fosile perfect detasate se gasesc de obicei in lungul cursului vailor care strabat formatiunea geologica cercetata. Esantioanele cu impresiuni fine se invelesc mai intii in hirtie si apoi se asaza in saculete. Daca intr-un saculet se pun mai multe fosile, fiecare trebuie invelita separat. Fosilele fragile se acopera cu vata sau se asaza in cutii intre straturi de vata.

Recoltarea oaselor de vertebrate se poate face in general fara echipament special, caci acestea se gasesc in malurilor riurilor, in depozitele de pietrisuri, nisipuri sau loess, detasarea facindu-se cu usurinta. Si in acest caz se face notarea exacta a locului unde au fost gasite (stratele, peretele din abrupt sau de pe malul riului).

Impachetarea unui esantion in hirtie, in lipsa saculetelor, se face indoind peste el mai intii de doua ori un colt al hirtiei: se pune apoi eticheta indoind in continuare inca de doua ori. Se indoaie spre interior coltul din dreapta si se rostogoleste odata esantionul invelit; apoi coltul din stinga si se rostogoleste ulterior pina la terminarea hirtiei. Niciodata nu se impacheteaza mai multe esantioane in aceeasi hirtie oricit de mici ar fi.

Fragmente fine si fragile de cristale se invelesc mai intii in foita si apoi se infasoara in vata.

Pentru recunoasterea sumara a unui mineral sau a unei roci se procedeaza astfel:

- s-a gasit, de exemplu, un mineral cu luciu metalic; se stabileste in primul rind felul luciului metalic, de exemplu, de otel. In acest caz, daca mineralul lasa pe placa de portelan urma neagra este magnetit;

- la un mineral cu luciu nemetalic se stabileste, in primul rind, daca el are culoare; in cazul ca lipseste culoarea se stabileste duritatea; daca mineralul este foarte moale (se zgirie cu unghia) se urmareste clivajul; daca se constata un clivaj foarte usor, unidirectional, in foite neelastice, este ghips. Daca insa are culoare se urmareste ce urma lasa pe placa de portelan. In cazul ca mineralul lasa urma galbena sau alba, are duritatea l-2 (se zgirie cu unghia) si arde este sulf;

- in cazul unei roci alcatuita din minerale cristalizate de mai multe feluri de minerale, se urmareste textura. Daca este sistoasa se urmareste daca are feldspati. In cazul ca are feldspati ortoclaji, se urmareste daca are cuart si mica neagra. In acest caz, daca roca are structura grauntoasa normala este granit; daca nu are cuart, dar este cu amfibol si are structura normala este sienit.

Pentru stabilirea orientarii directiei stratelor si a unghiurilor inclinarii se foloseste busola geologica.

Cercetarea geologica a unei deschideri naturale

Fig 28

In acest tip de studiu cu elevii se urmaresc indeosebi urmatoarele obiective: 1) stabilirea aspectului general al deschiderii, 2) Recunoasterea tipurilor de roci si efectuarea de observatii stratigrafie; 3) masurarea grosimii stratelor, 4) efectuarea observatiilor de ordin tectonic sau structural (tinind seama de nivelul de cunostinte al elevilor), 5) colectarea de esantioane (probe).

Stabilirea aspectului general al deschiderii este prima operatiune dupa curatire si consta in observarea pozitiei deschiderii in raport cu topografia, precum si a aranjamentului rocilor deschise la vedere. Datele obtinute se trec in carnetul de insemnari individuale.

Recunoasterea tipurilor de roci consta in examinarea cu ochiul liber sau cu lupa, a fiecarui tip de roca si notarea numirii lor pe baza recunoasterii caracteristicilor-compozitia mineralogica, structura, textura; se noteaza de asemenea, gradul de alteratie, daca este cazul, si raportul cu rocile vecine. Observatiile stratigrafie constau in semnalarea si notarea pentru fiecare tip de roca a urmatoarelor trasaturi caracteristice:

Pentru rocile sedimentare: modul cum apare roca in deschidere - in strat, lentila; gradul de cimentare sau tarie; felul cimentatiei; felul stratificatie! (paralela incrucisata); existenta sau inexistenta fosilelor.

Pentru rocile eruptive: structura si textura; relatiile de contact; modul de aparitie (filon, aglomerare, curgere de lava).

Pentru rocile metamorfice: sistuozitatea; structura si textura; gradul de metamorfism.

Masurarea grosimii stratelor se face dupa ce sint recunoscute rocile unui strat, a unui filon, a unei lentile folosind metrul pliant sau o ruleta asezata exact perpendicular pe planul stratificatie!. Stratele cu grosimi sub 20 cm se considera intercalatii in roca dominanta. Daca rocile alterneaza in mod regulat in intreaga deschidere naturala sau chiar numai partial, se considera ca o alternanta; in acest caz se indica grosimea fiecarui strat alternant in parte.

Pentru a putea intocmi ulterior lucrarea asupra cercetarii si a avea deci la indemina intreaga documentare, se recomanda inscrierea datelor observatiei in carnetul de insemnari individuale si reprezentarea unei coloane stratigrafice pe hirtie milimetrica la scara convenabila.

Observatiile de ordin tectonic se fac asupra stratelor care nu au o asezare orizontala; se urmareste in acest caz structura geologica, adica modul de asezare a stratelor si a rocilor, si anume: raporturile fata de complexele mai vechi, tipul de stratificatie (incrucisata - a se vedea figura alaturata - oblica initiala), tipul de cuta (simpla, dreapta, oblica, culcata, sariaj) si tipuri de falii (normale, inverse, in trepte).

La stringerea datelor tectonice ce inregistreaza orientarea directiei stratelor si unghiul inclinarii stratelor sau filoanelor. Acestea se stabilesc cu ajutorul busolei geologice.

Colectarea de esantioane se face in scopul asigurarii unui studiu de laborator, daca este cazul, precum si in vederea imbogatirii colectiei (muzeului) scolare.

Recoltarea de material botanic

Aceasta operatiune se face de regula numai la obiectivul de cercetare sau pe drumul de acces spre el. Cu privire la recoltare se recomanda urmatoarele: pentru plantele anuale si perene (vivace) se vor lua plante intregi, bine dezvoltate, cu flori, frunze si radacini sau bulbi; pentru tufe si arbori (care au, fireste, dimensiuni mari) se vor recolta numai ramuri cu frunze, flori, fructe.

Fig 29

Materialul colectat (care nu va depasi formatul coalei de ierbar) se intinde cu grija pe hirtie de ziar (l-2 foi). Hirtia dintre plante se inlocuieste zilnic pina cind plantele puse la presa se usuca; altminteri plantele se innegresc. Plantele se usuca sub presa intre doua cartoane sau tablii de scindura pe care se asaza o greutate de circa 10 kg.

Fiecare planta va avea o eticheta pe care se vor nota: numele plantei, locul unde a fost colectata (judetul, localitatea, statiunea, lunca, padure, stinca, grohotis, ogor, finat, mlastina etc. - indicind si citeva nume de plante din cele cu care traieste impreuna), altitudinea in metri deasupra nivelului marii, data recoltarii, numele culegatorului si a celui care a determinat planta. Pe alta eticheta se vor trece analizele caracteristice de frunze, flori, fructe. Pe o fisa alaturata se va nota si intrebuintarea plantei in popor (unde este cazul).

Plantele vor fi recoltate in mai multe exemplare. Cele mai mari vor fi asezate singure pe o coala de ierbar, cele mai mici putind fi mai multe pe o coala.

Colectarea insectelor

Cea mai obisnuita metoda de colectare a insectelor de zi este prinderea cu ajutorul plasei (fileu); fluturii de noapte se prind cu ajutorul unei lumini puternice proiectate pe un fond mare alb (cearceaf) care ii atrage. Alte insecte se prind cu capcane facute din borcane de sticla inalte, ingropate in pamint pina la gura si in care se pune, drept momeala, o bucata de brinza veche. Insectele de pe flori, din scorburile arborilor si din pesteri se pot prinde cu mina; cele din frunzarul padurii se colecteaza cu ajutorul unei site (o strecuratoare din plasa de sirma, cu rniner). Insectele care traiesc in pamint se prind cu mina facind mai intii sapaturi cu ajutorul unei sape sau hirlet si urmarindu-le in cuiburile lor. Insectele din apa se culeg de la suprafata, de la adincime, din milul de pe fund, folosindu-se ciorpacul. In apele de munte se culeg, de obicei, intre pietrele si radacinile copacilor de pe linga maluri.

Insectele prinse, in special cele mici, se pastreaza in borcane in care se afla o solutie de formol. Cele mari (de exemplu radasca, carabusul) se fixeaza cu ace entomo-logice (sau ace cu gamalie) pe fundul unei cutii de carton (pe care s-a asezat o bucata de polistiren expandat), strapungind aripa (elitra) dreapta la o mica distanta de baza ei si in mijlocul latimii acesteia. Fluturii se pastreaza in cutia de transport, fixati cu un ac entomologie in corp, dupa ce au fost omoriti prin stringerea pieptului intre doua degete timp de un minut. Fluturii mari (ochiul paunului, cap de mort) se pun intr-un borcan inchis in care se gaseste o bucata de vata imbibata cu eter.

Insectele care ataca plantele cultivate se colecteaza in cit mai multe exemplare (adulti, larve) intr-un borcan cu spirt sanitar sau spirt denaturat si, la nevoie, in formol 40% in interiorul borcanului (deci in lichid) se pune o hirtiuta pe care se scrie, cu creion negru, data colectarii, localitatea, planta de pe care au fost culese si numele insectei sau larvei.

Insectele de pe fiecare fel de planta se pun in borcane diferite, ca de exemplu: insectele de pe rapita intr-un borcan, cele de pe sfecla in alt borcan, cele de pe griu in al treilea etc, O atentie deosebita se va da insectelor care traiesc pe frunze de cartof.

In foaia de observatie se inscriu: localitatea, data, planta atacata precum si conditiile meteorologice in momentul cind s-a produs atacul si in momentul cind se colecteaza insectele.

Pentru colectare se vor cerceta toate partile plantei: tulpina, frunza, radacina, florile, fructele.

Fluturii se pun intr-un fel de cornet cu doua compartimente ce se face dintr-o foaie de hirtie indoita in patru. In fiecare compartiment se asaza un singur fluture. Cornetul se indoaie la capete si se pune cu alte cornete asemanatoare intr-un plic mare sau o cutie de carton. Pentru fiecare fluture se scrie o eticheta cu aceleasi informatii ca si pentru celelalte insecte. Identificarea exemplarelor colectate se face cu ajutorul unui determinator.

Colectarea si inregistrarea materialelor etnografice si folcloristice

Tinind seama de cunostintele elevilor, cercetarea etnografica si folcloristica se rezuma, ca si la cercetarea arheologica-istorica, mai mult la activitatea de inregistrare. Cum fiecare judet din patria noastra pastreaza insemnate elemente etnografice si folcloristice, activitatea elevilor in directia de mai sus poate fi foarte bogata.

In asezarile rurale se pastreaza inca portul specific al oamenilor, stilul local al caselor, aspectul vechi al constructiei de stine; se mentin inca, desi nu se folosesc pretutindeni, unele instalatii tehnice si unele vechi folosite pentru producerea sau prepararea unor produse. De exemplu, in comuna Porumbacu de Jos (jud. Sibiu) poate fi vazuta in functiune o moara de apa actionata cu zbaturi; iar in localitatea Horezu (jud. Vilcea) lucreaza alt tip arhaic de moara actionata de o turbina cu facaie din lemn.

Se practica obiceiuri si datini, se vad jocuri si se aud cintece populare; se practica o arta populara reprezentata prin modele mestesugit faurite de tesaturi, stergare, laicere, scoarte, obiecte de ceramica, crestaturi in lemn etc.

In expeditie, cercetarea comporta pe de o parte inregistrarea pieselor de folclor, iar pe de alta parte, descrierea elementelor etnografice, fotografierea si filmarea lor.

Astfel, se va descrie locul de asezare a unei stine, materialul din care este construita, alcatuirea ei (eventual se va desena un plan al intregii asezari), numarul incaperilor, destinatia fiecareia, dimensiunile lor. De asemenea, constructia caselor batrinesti, materialele din care sint lucrate, numarul incaperilor, dimensiunile lor, modul in care sint folosite, fatada caselor, incrustatiile in lemn sau piatra cerdacurilor si al stilpilor de sustinere. Totodata interiorul fiecarei incaperi: piesele de mobilier, asternutul de jos si de pe pereti (piesa cu piesa), modul de impodobire a peretilor cu obiecte de ceramica (farfurii pictate, urcioare), obiecte lucrate in lemn: farfurii, linguri, furculite, fluiere s.a.

Se vor lua fotografii de interior (cu ajutorul blitului sau folosind instalatia electrica din incapere, dar cu film mai sensibil - 27 DIN - ori cu expunere mai indelungata) si de exterior, apoi, atit la case cit si la stine sau instalatii de industrie rustica (mori, dirste, joagare etc.), se vor face schitele si planurile incaperilor, se vor desena motivele ciopliturilor in lemn si desenele din cearda-curi, altoreliefurile in zidarie, evidentiind elementele arhaice si - unde este cazul - noua stilizare a vechilor motive care reprezinta, de fapt, tendinta de valorificare creatoare, in forme noi, a productiilor specifice regiunii respective, unele dintre ele avindu-si originea inca de pe vremea dacilor.

In colectarea si inregistrarea materialelor folclorice culegerea incepe cu gasirea informatorilor-tip pentru felurite categorii de piese, apoi se trece la intocmirea fiselor acestor persoane si numai dupa aceea la inregistrare. Pentru a putea da autenticitate textului, care poate fi trunchiat in melodie, se intocmeste si fisa cu textul fo-nogramei respective. Se poate intocmi si o fisa de frecventa care ajuta la reconstituirea intregului repertoriu al satului. Fisa de frecventa se realizeaza fie pe calea anchetei, intrebind pe rind pe informatorii alesi daca cunosc sau nu cutare cintec si in ce fel, sau prin observatie directa asistind la un prilej de manifestare: sezatoare, nunta, inmormintare etc.

Este bine sa se faca 2-3 inregistrari ale aceleiasi melodii si transcrierea textului dupa dictat sau cintat, aceasta pentru a vedea deosebirile reproducerii prin cele doua actiuni. Se poate urmari, de asemenea, frecventa unei melodii in 2-3 comune mai indepartate din aceeasi regiune.

Pentru a surprinde unele caracteristici ale folclorului: se recomanda inregistrarea aceleiasi melodii cu instrumente diferite, precum si vocal.

Culegerea pe care o efectueaza elevii in expeditie se situeaza intre ancheta restrinsa individuala asupra unei probleme de amanunt si culegerea de specialitate la care trebuie sa participe un muzicolog, un filolog, iar pentru dansuri un coregraf si un muzicolog la care se adauga asistenta tehnica necesara pentru inregistrarea sonora si vizuala.

Profesorul de muzica, profesorul de educatie fizica si profesorul de limba romana pot suplini cu succes pe specialistii respectivi, mentionati mai inainte, tinind seama de scopul activitatii elevilor intr-o asemenea expeditie.

Pentru a realiza o culegere pe o zona mai larga, culegere cu profil monografic, se va face apel la localnici si in special la lautari, care, dupa cum se stie, cutreiera zona respectiva. In felul acesta se poate stabili, bineinteles cu oarecare aproximatie, aria de circulatie a unei melodii.

Practicarea acelorasi obiceiuri, datini si rituri se realizeaza pe o arie mai mica decit se extinde circulatia unei melodii; acestea se diferentiaza citeodata chiar de la sat la sat. De aceea colectarea si inregistrarea el trebuie facuta pe fiecare sat.

Imprimarea pieselor de folclor se face intr-o odaie anume aleasa pentru a evita zgomotele din afara, inregistrarea se face cu ajutorul unui magnetofon sau al caseto-fonului portabil. Daca executia unei piese are anumite scaderi, ea trebuie reluata de atitea ori pina ce se obtine o varianta reusita. Piesele folclorice in care se repeta anumite pasaje nu trebuie inregistrate in intregime; pasajele care se repeta se omit. In schimb, doinele, baladele, unele dansuri, bocetele se imprima in intregime, chiar daca se repeta unele pasaje, caci apar, de obicei, mici diferentieri in pronuntarea cuvintelor, in tonalitatea melodiei si in ritmul acesteia. In acelasi mod se procedeaza si la inregistrarea unor colinde si naratiuni in proza. La culegerea povestilor se noteaza gesturile si mimica povestitorului.

In lucrare sint mentionate unele fise pentru documentarea culegerii. Pentru inregistrarea acesteia se mai intocmeste fisa instrumentului in care se mentioneaza instrumentele de origine populara confectionate de mesteri populari; un desen va reproduce forma instrumentului (caval, cimpoi, titera, toba etc.). Desenul va fi completat cu fotografii care vor reda toate detaliile si infatisarea lor exacta.

Cercetari hidrografice

Cercetarile hidrografice intr-o regiune cuprind urmatoarele: cercetarea unui riu, cercetarea unui lac, cercetarea unui izvor, cercetarea apei subterane.

Pentru studierea unuia din obiectivele 'amintite sint necesare o serie de operatiuni partiale pe teren in vederea culegerii datelor care se includ in lucrarea de sinteza. Aceste operatiuni partiale se realizeaza cu ajutorul aparatajului care a fost mentionat mai inainte in lucrarea de fata.

Operatiuni necesare studierii unui riu si a unui izvor

Determinarea pantelor unei vai. Aceasta operatiune se realizeaza cu ajutorul echerului, a eclimetrului sau a busolei geologice. Se considera panta lina cind valoarea in grade este sub 15; panta abrupta intre 15-35; panta foarte abrupta intre 35-45; panta aproape verticala peste 45.

Masurarea fundului vaii unui riu. Fundul unui riu, care cuprinde lunca, albia majora si albia minora, se masoara cu pasul, ruleta sau prin procedeul jalonarii unui aliniament.

Masurarea debitului de apa al unui izvor. Pentru aceasta operatiune sint necesare urmatoarele aparataje:

a) un vas a carei capacitate va este cunoscuta,

b) un ceas cu secundar central sau (mai precis) un cronometru.

Procedeul: Se capteaza in vas apa din izvor cronome-trind timpul din momentul inceperii curgerii apei in vas ve pina la umplere. Folosind formula Q l/s = Ve / Tsec in care Ve este volumul in litri al apei captate si Tsec - durata in secunde a umplerii vasului, se obtine debitul.

Masurarea adincimii unui riu pe un profil transversal. Aceasta operatiune furnizeaza datele pentru calcularea debitului riului. Pentru realizarea ei se alege un reper pe unul din malurile riului, de exemplu un copac, la 3-4 m distanta de mal, se stabileste numarul de puncte in care se face masurarea - puncte de sondaj. (La un riu de 3-4 m latime punctele se iau din 0,25 m in 0,25 m; la un riu de 8-10 m latime - din 0,50 m in 0,50 m.) De la reper se intinde peste riu un snur pe care s-au insemnat, in prealabil, cu ajutorul unor flotori, punctele de sondaj in asa fel ca profilul transversal in care se face masurarea sa fie perpendicular pe directia de curgere a curentului. La fiecare punct de sondaj, cu ajutorul riglei gradate, se face masurarea adincimii citindu-se intersectia suprafetei apei cu rigla.

In carnetul de insemnari individuale, intr-un tabel, se inscrie Valoarea fiecarei citiri, la coloana "dus'. Dupa determinarea adincimii fiecarui punct, operatia se repeta in sens invers, de la punctul de pe malul la care s-a terminat, pina la punctul de la care s-a inceput, trecindu-se si de data aceasta in tabel valoarea fiecarei citiri, insa in coloana "intors'.

Se face pentru fiecare punct de sondaj media valorilor din citirile "dus' si "intors' rotunjindu-se intotdeauna spre cifra cu sot.

De exemplu:

(0,28 + 0,27) :2=0,55:2=0,275=0,28; sau (0,65+0,66):2=1,31:2=0,655=0,66.

Adincimea medie dintre doua verticale se calculeaza facindu-se semisuma valorilor vecine.

De exemplu:

(0,24+0,28):2=0,52:2=0,26; sau (0,42 + 0,66) :2= 1,08:2=0,54.

Pentru verticalele de la cele doua maluri se iau 2/3 din prima adincime stabilita, nefacindu-se masurarea.

Masurarea suprafetei sectiunii transversale de scurgere a apei unui riu. Pentru stabilirea suprafetei sectiunii, se insumeaza suprafetele sectiunilor dintre verticale, iar suprafata unei sectiuni se obtine inmultind valoarea adincimii medii dintre verticale cu distanta dintre ele. De exemplu adincimea medie intre doua verticale este de 0,39 m; distanta intre ele este de 0,50 m. Suprafata sectiunii=0,39 m X 0,50 m=0,1950 m2.

Masurarea vitezei apei dintr-un sector al unui riu. Cea mai precisa masurare se face cu ajutorul moristei hidrometrice. Aceasta se gaseste insa numai la statiunile de cercetari, iar manipularea ei se face numai de catre un specialist.

Pentru masurarea din cadrul expeditei scolare se foloseste, cu aproape aceeasi eficienta, metoda flotorilor. Cu acest procedeu se stabileste insa numai viteza la suprafata riului.

Pregatiri premergatoare. Se stabileste un sector, de obicei cu o lungime de 3-5 ori latimea riului. In carnetul de insemnari individuale se liniaza tabelul pentru inscrierea datelor.

Procedeul masurarii. La cele doua extremitati ale sectorului ales, se asaza cite un elev cu fata spre riu pentru a observa trecerea flotorilor. Fiecare elev are asupra sa un cronometru sau un ceas cu secundar central. Al treilea elev lanseaza flotorii la intervale; mai intii la mijlocul riului si apoi la cele doua maluri. Flotorii se lanseaza la 3-4 m mai sus de extremitatea din amonte a sectorului. La trecerea flotorilor prin sectiunea din amonte -profilul l - se declanseaza cronometrul. La trecerea acestora prin sectiunea din aval - profilul 2 - se opreste cronometrul. Se calculeaza diferenta stabilindu-se astfel durata necesara parcurgerii de catre flotori a sectorului de riu.

Viteza curentului de apa, Vm/sec , se calculeaza prin formula Vm/sec = Sm/Tsec in care Sm lungimea in metri a sectorului de riu si Tsec=durata in secunde necesar flotorilor de a parcurge sectorul (A se urmari tabelul).

In felul acesta se stabileste viteza apei la mijlocul riului si la cele doua maluri.

Viteza medie se calculeaza prin insumarea vitezelor si impartirea la 3. Viteza este calculata cu aproximatie, dar eroarea este mica.

Masurarea debitului de apa al unui riu. La un riu mic sau piriu se foloseste metoda volumetrica, asemenea stabilirii debitului unui izvor. In prealabil, este necesar sa se construiasca un baraj de pamint pe care se instaleaza un jgheab de scurgere a apei adunate in spatele barajului. Masuratoarea se efectueaza in momentul in care cantitatea de apa care intra in lacul amenajat este egala cu cantitatea de apa care se scurge prin jgheabul instalat.

Se asaza sub jgheab un vas a carei capacitate V1 este cunoscuta si se cronometreaza timpul de umplere in secunde Tsec. Avind aceste elemente se aplica formula de la stabilirea debitului unui izvor:

Ql/sec = V1/ Tsec

Exemplu: daca un vas de 10 l se umple in 5 secunde, debitul se calculeaza: 10 : 5=2 l/sec.

La un riu mare, debitul se exprima in metri cubi/sec si se calculeaza facind produsul dintre valoarea, in metri patrati, a sectiunii transversale de scurgere si valoarea medie in secunde a vitezei curentului la cele trei masuratori (la maluri si la mijlocul riului).

Desi se obtine o eroare, ea se poate admite la lucrarile executate de elevi.

Exemplu: daca suprafata sectiunii este de 5,50 mp, iar viteza medie este de 0,4 m/sec., debitul Q=5,50xO,4= =2,200 mc/sec.

Masurarea temperaturii apei unui riu. Se alege un loc mai adinc unde apa curge. Se cufunda termometrul complet in apa, in pozitie verticala; se mentine in aceasta pozitie 5 minute, dupa care se face citirea care se inscrie in carnetul de insemnari individuale. Masurarea temperaturii se face de trei ori pe zi - dimineata, la prinz si seara - pina la aparitia pe riu a fenomenelor specifice de iarna.

Urmarirea gradului de turbiditate. Aceasta operatiune se face recoltind din riu o sticla de apa de l kg - proba.

Proba se ia la o adincime de 7 cm de la suprafata apei. Se asaza hirtie de filtru in pilnie si se filtreaza prin ea apa din sticla. Se usuca apoi hirtia de filtru si se face diferenta de greutate intre filtrul gol si filtrul cu suspensiuni. Rezultatul reprezinta turbiditatea in grame la litru.

Pentru a stabili cantitatea totala de aluviuni (R) transportata intr-o secunda prin sectiunea transversala (profilul riului) se aplica formula R=QXp, in Q=debitul lichid si p-cantitatea in grame de aluviuni la litru.

Efectuarea observatiilor de nivel comporta doua operatiuni: a) instalarea unei mire, b) citirea nivelului.

Instalarea mirei se face pe portiunea de riu care este rectilinie cel putin 100 m si nu are rupturi de panta; ea se fixeaza perfect vertical, punctul cel mai jos "O mira' urmind sa fie astfel cufundat in apa incit scaderea cea mai mare a nivelului riului sa nu coboare sub el. . La citirea nivelului, care se face de doua ori pe zi, se respecta urmatoarele indicatii: se urmareste ca mira sa fie in atingere directa cu suprafata apei din riu; cind riul are un strat de gheata, acesta se sparge citindu-se nivelul apei si nu al ghetii; citirile se fac la o distanta cit mai apropiata de mira pentru a evita erorile.

Informatii de la localnici asupra regimului riului - se culeg pe baza unui chestionar care cuprinde urmatoarele:

- cea mai mare apa cunoscuta; in ce zi, in ce luna si in ce an s-a produs si carui fapt s-a datorat;

- apele mari obisnuite; in ce anotimp si mai ales in ce luna se produc;

- apele mici si perioade de secare;

- fenomene de iarna; inghet - la mal, pe intreaga latime, inghet total.

Probleme privind gospodarirea apei riului Se inscriu in carnetul de insemnari individuale urmatoarele date: poduri, baraje, mori de apa, joagare, microcentrale, folosirea apei la irigatii, practicarea plutaritului, existenta canalelor artificiale ramificate din riu, lucrari de aparare contra inundatiilor, specii de pesti, practicarea pescuitului, gradul eventual de poluare a apei si sursele acesteia.

Cercetarea riului

Prin cercetarea unui riu se urmareste culegerea de date caracteristice asupra acestuia in vederea stabilirii legaturilor dintre riu si diferitele fenomene geografice ale regiunii prin care trece si redactarea lucrarii.

Pentru ca cercetarea sa fie eficienta (in cadrul posibilitatilor unei expeditii scolare) se recomanda alegerea unui riu sau a unui sector de riu mic, cu latimea albiei pina la 12 m si cu adincimea pina la un metru.

Echipamentul necesar cercetarii unui riu este indicat in lucrare la litera A din acest capitol. In plus se recomanda a se avea l-2 cronometre sau ceasuri cu secundar central, 2-3 perechi de cizme de cauciuc, si, daca este posibil, o barca de cauciuc.

Culegerea de date asupra unui riu se realizeaza prin efectuarea unor observatii si masuratori, precum si prin adunarea de informatii de la localnici cu privire la elementele riului si modul de manifestare a acestora in diferite anotimpuri. Observatiile si masuratorile se fac de diferite echipe alcatuite, dupa nevoile lucrarii, din 3- 5 elevi. Toate rezultatele obtinute de fiecare echipa se inscriu in carnetul de insemnari individuale.

Pentru a putea cuprinde si inscrie toate aspectele riului sau a portiunii alese pentru cercetare, este recomandabil ca acesta sa fie impartit in sectoare, stabilirea marimei lor depinzind de unitatile de relief prin care trece riul, de principalele caracteristici dominante.

Informatiile inscrise in carnetul de insemnari individuale trebuie sa cuprinda cele mai esentiale date ale portiunii ce se parcurge in ziua respectiva. Ele trebuie sa cuprinda: a) date cu privire la prezentarea generala a riului, b) date privind valea riului pe portiunea aleasa (cu lunca, albia majora, albia minora), c) date privind latimea si adincimea riului, a vitezei si a debitului apei riului, a fenomenelor de iarna, d) material informativ de la localnici asupra regimului hidrologic al riului si asupra utilizarii riului.

Redactarea lucrarii se face pe baza materialelor de teren.

Stringerea de date cu privire la prezentarea generala a riului.

In efectuarea acestei operatiuni se urmaresc zonele de relief prin care trece riul (munte, deal, cimpie) inclusiv zonele de vegetatie respective (paduri de conifere, mixte, de foioase), indicindu-se, dupa situatie, speciile predominante: de asemenea se face inregistrarea localitatilor existente in lungul riului, a modului de utilizare a terenului (finate, livezi, vii, suprafete arabile) si a felului culturilor. Nu trebuie sa lipseasca nici informarea asupra structurii geologice si a solurilor, a gradului de populare a regiunii din apropierea riului, a asezarilor si a drumurilor de acces spre riu.

Stringerea de date privind valea riului pe portiunea aleasa (cu lunca, albia majora, albia minora).

Elementele ce trebuie urmarite la aceasta operatiune sint: a) fundul sau patul vaii cu albia minora si majora, b) aspectul versantilor - abrupti, terasati, c) cumpana de ape (in cazul cind se cerceteaza riul pina la acest loc) care desparte bazinele hidrografice.

La punctul a, se va urmari forma vaii (V, U sau larg deschisa) care se apreciaza cu ochiul; latimea fundului vaii (lunca, albia majora, albia minora) care se stabileste prin masurare; partile in care lunca apare mai bine dezvoltata; portiunile de trecere directa de la albia minora la versant.

La punctul b, pantele versantilor - determinate cu eclimetrul sau cu busola geologica, caracterul vegetatiei de pe ele, formatiunile litologice, prezenta sau absenta teraselor, punctelor unde apar izvoare si debitul acestora, compozitia si temperatura apei; de asemenea, daca izvorul este folosit pentru baut sau nu, precum si in ce scopuri foloseste. Se vor urmari portiunile de ingustare a vaii si structura litologica din aceste sectoare la locuri favorabile pentru construirea de baraje; de asemenea, prezenta bratelor parasite, a lacurilor, a urmelor lasate de inundatii, zonele de inmlastinire, daca lunca inundabila se intinde pe ambele maluri sau numai pe unul, daca portiunea inundata este neteda cu musuroaie sau inmlastinita.

De la localnici se iau informatiile: pe ce distanta se revarsa apele peste maluri; care este latimea maxima a apei la inundatii; ce intindere au baltile in albia majora retragerea apelor; durata pina la secarea definitiva a acestora.

In culegerea datelor privind albia se va urmari aspectul rectiliniu sau serpuitor al albiei, numarul de coturi pe km lungime, existenta bratelor si numarul lor, existenta ostroavelor si numarul lor pe km lungime, semnalindu-se gradul de evolutie, de acoperire cu vegetatie; geneza ostroavelor (din aluviunile riului si detasare prin eroziune din albia majora); prezenta bancurilor de nisip si a portiunilor concave ale malurilor; existenta pragurilor si cascadelor dindu-se inaltimea in metri; invadarea cu vegetatie acvatica sau existenta arborilor, buturugilor, bustenilor care impiedica scurgerea.

De asemenea, daca malurile albiei minore urca lin sau abrupt spre albia majora; diferenta de inaltime a celor doua maluri, litologia lor; gradul de consolidare naturala prin vegetatie lemnoasa, erbacee; gradul de erodare si punctele de surpare a malurilor.

La punctul c, se vor culege date asupra altitudinii crestei cumpenei, litologiei si aspectului vegetatiei.

Adunarea datelor privind latimea si adincimea riului, a vitezei si a debitului apei riului, precum si a fenomenelor de iarna.

Adunarea materialului informativ de la localnici asupra regimului hidrologic al riului si asupra utilizarii riului.

Redactarea lucrarii pe baza materialelor de teren. Aceasta este ultima si cea mai importanta operatiune in cercetarea riului. Ea consta in organizarea si prelucrarea materialului cules de diferitele echipe si transcrierea lui in jurnalul colectiv al expeditiei, la care se ataseaza fotografiile si tabelele intocmite. Lucrarea va cuprinde:

- date generale privind denumirea riului pe harta si denumirea folosita de localnici; traseul pe care-l parcurge - cu indicarea judetelor localitatilor etc. (dupa situatie);

- datele culese asupra prezentarii generale;

- datele culese privind valea riului, albiile, viteza de curgere si debitul apei, fenomenele de iarna s.a.;

- modul de folosire a riului;

- gradul de poluare (daca este cazul) si determinarea sursei.

Operatiuni necesare studierii unui lac

Determinarea pozitiei lacului in cadrul regiunii. Prin aceasta operatiune se stabileste zona de relief in care este cantonat lacul (munte, deal, cimpie) si localitatile din apropiere; apoi zone de vegetatie (padure de conifere, mixta, de foioase) indicind speciile predominante; de asemenea, daca este cazul, utilizarea terenului din jur (finete, livezi si vii, terenuri arabile si felul culturilor; trebuie stabilita si structura geologica a solurilor.

Determinarea coordonatelor lacului. La aceasta operatiune se ia oa punct de intersectie a coordonatelor centrul lacului. Ea se realizeaza prin unul din procedeele indicate mai inainte in aceasta lucrare.

- Cercetarea cuvetei lacului. Aceasta operatiune se face cu scopul de a se stabili originea lacului, modul de formare a cuvetei si a acumularii apei. Ea comporta stabilirea rocei de baza in care este amplasata cuveta, structura litologica si tectonica a regiunii si chiar altitudinea.

- Culegerea datelor pentru ridicarea planimetrica a lacului sau a hartii lacului. Aceasta este cea mai dificila operatiune in etapele de cercetare a lacului pe care insa, datorita nivelului de cunostinte, nu o pot realiza elevii de liceu. La fel si construirea unui profil al reliefului lacului.

- Determinarea suprafetei apei lacului. Metoda cea mai uzitata pentru aceasta operatiune este cea a patratelor. Pe hirtie de calc milimetrica, se traseaza o retea de patrate cu latura de l cm. Se suprapune aceasta hirtie de calc peste harta lacului a carui suprafata vrem s-o aflam. Se numara, mai intii patratele intregi, apoi fractiunile de patrat care se insumeaza. Rezultatul se raporteaza la scara, calculind valoarea in natura. Exemplu: Un lac.de pe o harta oarecare este acoperit de 52 de patrate, iar fiecare patrat este egal cu l cm2. Transformind cei 52 cm2 in m2 din natura rezulta ca 1 cm2 la scara l : 2 000=400 m2. Deci suprafata lacului este de 400 m2 X 52=20 800 mp.

La scara l : 2 000, l cm=20 m; l cm2=20 m X 20 m= 400 m2.

- Stabilirea perimetrului lacului. Aceasta operatiune se realizeaza pe harta cu ajutorul unui compas. Se fixeaza o deschizatura mica de compas, de exemplu de 3-4 mm, pentru a putea masura toate sinuozitatile. Se muta picioarele compasului de-a lungul conturului si numarul deschizaturilor se inmulteste cu 4 mm. Se calculeaza apoi, tinind seama de scara hartii. Exemplu: Se numara 250 deschizaturi de compas. Se inmulteste cu 4 min. Aceasta face l 000 mm. Daca scara hartii este l : 2 000 rezulta ca perimetrul lacului este de 2 000 m. Se mai poate stabili cu ajutorul curbimetrului. In natura se da ocol lacului, sau se masoara prin procedeul drumuirii.

- Stabilirea lungimii maxime a lacului. Pentru aceasta operatiune se iau pe harta punctele cele mai departate ale lacului si se trage o linie intre ele. Se masoara linia respectiva si se calculeaza tinind seama de scara. Exemplu: Linia care uneste punctele extreme este de 150 de mm. La scara hartii l : 2 000 rezulta 300 m.

- Stabilirea latimii maxime a lacului. Aceasta operatiune se realizeaza prin procedeul folosit la stabilirea lungimii luind de asemenea punctele extreme.

Latimea medie M se stabileste prin formula:

M= S/ L

In care S=suprafata lacului, iar L=lungimea perimetrului lacului.

- Stabilirea coeficientului de sinuozitate. Aceasta operatiune se realizeaza folosind formula:

C = L/ 2*sqrt(ЛxS )

in care C=coeficientul, L=perimetrul lacului, S=supra-fata lacului.

Cercetarea unei vai

Vaile - "drumuri prin care continentele pornesc spre ocean' (G. Vilsan) - se gasesc raspindite in toate zonele de relief avind aspecte diferite.

La orice vale, cercetarea incepe cu analiza profilelor transversale si a profilului longitudinal.

La analiza profilului transversal se stabilesc urmatoarele caractere: simetria, asimetria, deschiderea si forma versantilor (concava, convexa, dreapta, mixta), repartitia depozitelor (cele aduse de ploi, de zapezi, de riu), repartitia si felul vegetatiei, existenta teraselor, caracterul limitei dintre versant si lunca.

Se cerceteaza cauzele care influenteaza asimetria vaii: litologia, structura, numarul mare de afluenti dintr-o singura parte, particularitati climaterice locale, particularitati in repartitia vegetatiei.

La analizele profilului longitudinal se urmaresc treptele transversale si legatura lor cu forma sectiunii transversale, acumularile si rolul lor in modificarea profilului longitudinal.

Se urmaresc, de asemenea, caderile (cascadele, repezisurile), pragurile sub aspectul numarului, inaltimii unghiului de cadere, genezii (litologie, eroziune regresiva).

La albia minora se urmaresc aspectele talvegului (cele mai coborite puncte din lungul albiei), talpa (fundul albiei riului) si malurile (taluzurile); in profilul longitudinal se urmareste continuarea pantei, aparitia cascadelor si a repezisurilor, a bancurilor de nisip si a deplasarii lor, caracterul vadurilor; in profilul transversal se stabilesc variatia latimii albiei la diferite niveluri, existenta ostroa-velor, a despletiturilor; la taluzuri se urmaresc inaltimea, unghiul de inclinare, portiunile erodate si cele cu limbi de nisip, zonele fixate de vegetatie; se mentioneaza existenta meandrelor si felul lor (de matca, ratacitoare, de lunca si de vale); de asemenea, marimea (raza de curbura, lungimea).

La albia majora se stabileste, in primul rind, limita intre spatiul inundabil si cel neinundabil; apoi grosimea depozitelor de la suprafata pina la baza patului de aluviuni, compozitia aluviunilor, tipurile de sedimente - grosiere si nesortate, mai fine, de brate parasite, precum si depozite de turba, daca este cazul.

O atentie deosebita se acorda studiului grindurilor si gradistilor. La grinduri se determina urmatoarele trasaturi: lungimea, latimea, inaltimea, orientarea, structura, natura petrografica, existenta solurilor. La gradisti se determina: inaltimea, forma, simetria, litologia si geneza lor (taierea gitului de meandru, detasarea unei portiuni din versant, dezvelirea unor roci mai tari prin schimbarea punctelor de confluenta).

La o terasa se cerceteaza podul, fruntea, muchia, titana; de asemenea, tipul terasei - de eroziune, de acumulare sau mixta, precum si structura ei - succesiunea orizonturilor de pietrisuri, nisipuri, loesuri, soluri, fosile. Se stabilesc, de asemenea, dimensiunile terasei: latimea (distanta intre muchie si titina), lungimea (distanta pe care se desfasoara terasa in lungul vaii) si inaltimea (diferenta intre cota albiei majore si cota podului terasei).

Se va mentiona importanta practica - valorificarea economica: podul terasei - asezari, culturi agricole, cai de comunicatii; fruntea terasei - plantatii de vita de vie si pomi fructiferi; depozitul de terasa - balast pentru constructii, minerale pretioase, strate acvifere.

Cercetarea unui izvor

In cercetarea unui izvor se urmaresc in primul rind urmatoarele:

- daca el apare direct din complexul de roci din fundament sau dintr-un complex de depozite mai recente;

- daca apa apare intr-un singur loc sau in mai multe locuri.

Avind aceste date, se trece la descrierea pozitiei izvorului in raport cu elementele de relief, cu litologia si structura geologica; se stabileste, apoi, daca izvorul este descendent, iesirea apei facindu-se fara presiune, sau ascendent, aparitia apei facindu-se cu presiune.

Se stabileste apoi daca izvorul este permanent, temporar - in care caz se stabileste perioada de functionare, sau intermitent - stabilindu-se in aceasta situatie intervalele de curgere a apei si durata acestor intervale.

Se calculeaza, de asemenea, debitul izvorului variatia acestuia si cauzele variatiilor; apoi compozitia apei si temperatura ei, tinind seama ca se considera izvoare reci cele cu temperatura apei intre 4-20C, izvoare foarte reci - cu temperatura sub 4C, calde - cu temperatura apei intre 20-37C, fierbinti - cu temperatura apei intre 37- 42C si foarte fierbinti - cu temperatura apei peste 42.

Pe baza cunoasterii compozitiei si a temperaturii se pot face aprecieri privind utilizarea - apa potabila, industriala sau pentru tratament.

Cercetarea obiectivelor de stiintele naturii

In cercetarea vegetatiei unei localitati se urmareste in primul rind cunoasterea florei - adica a tuturor speciilor de pe teritoriul respectiv. Ea cuprinde patru operatiuni: inventarierea speciilor, colectarea, determinarea si gruparea lor. Operatiunile de mai sus se fac pe tipuri de vegetatie: paduri, pasuni, finete, mlastini, vegetatie acvatica, buruieni, flora de pietrisuri, din grohotisuri sau prundisuri; acest procedeu usurind cunoasterea speciilor componente.

Inventarierea este operatiunea de inregistrare in carnetul de insemnari individuale a tuturor speciilor intilnite pe traseu in localitate, descriindu-se pe scurt si statiunea unde au fost gasite. Mentionam ca inventarierea se face tinind seama de cunostintele elevilor. In acest sens, determinarea speciei se face cu ajutorul unui determinator, de exemplu: I. Todor, Mic atlas de plante - din flora Republicii Socialiste Romania, etc.

Colectarea plantelor presupune recoltarea atit a plantelor superioare - ou flori, cit si a plantelor inferioare - muschi, licheni. Recoltarea plantelor superioare se face colectind plante intregi si nevatamate, cu flori, frunze, tulpini si radacini. La plantele mature se aduna si plante cu fructe, acestea usurind determinarea.

Numarul exemplarelor recoltate trebuie sa fie 2-3 bucati, aceasta pentru a avea posibilitatea unei prezentari cit mai complete.

Speciile erbacee de talie mica se recolteaza intregi, ele putind fi cuprinse intr-o plansa; speciile erbacee de talie mai mare se recolteaza pe parti principale: inflorescente, tulpini, frunze, radacini.

Plantele se recolteaza in botaniere sau in saculete din material plastic (prevazute cu citeva perforatii, care sa permita evaporarea apei, altminteri plantele mucegaiesc). La presa ele se asaza in aceeasi zi, daca este posibil chiar pe teren.

Speciile lemnoase de arbori, arbusti si plante agatatoare se recolteaza prin ramurele cu frunze intregi, cu flori si indeosebi cu fructe. In forma aceasta, urmeaza determinarea.

Colectarea si uscarea muschilor si lichenilor comporta unele operatiuni speciale si anume: unii muschi fiind imbibati cu apa, trebuie sa fie mai intii storsi bine, insa cu atentie pentru a nu-i deforma, si apoi asezati pe coala de ierbar; lichenii, fiind sfarimiciosi pe timp uscat, trebuie umeziti putin inainte de presare.

Semintele si fructele se pastreaza, de preferat, in saculete de pinza. Ele se recolteaza in stare coapta. Daca sint suculente sau umede se usuca bine la 'umbra. Numai dupa ce sint complet uscate pot fi pastrate in cutii sau pungi din material plastic.

Speciile care trebuie colectate sub forma de rizomi, cepe, tuberculi - se recolteaza primavara timpuriu sau toamna tirziu. Se impacheteaza in ladite cu sol sau invelite cu muschi.

Ramurelele speciilor lemnoase se colecteaza inainte sau dupa oprirea circulatiei sevei; ele trebuie sa fie tinere, de 2-3 ani, si cu dimensiuni de 25-30 cm. Pentru a le feri de uscare se impacheteaza in muschi.

Cind cunostintele elevilor nu permit o clasificare a speciilor, se face, provizoriu, numai o grupare a acestora din ierbar si inventar pe formatiuni naturale: plante de paduri, de pajisti, de saraturi, de nisipuri etc. Ulterior, la scoala sau la un muzeu de stiintele naturii, cu ajutorul si sfatul specialistilor, elevii vor primi explicatii suplimentare si se va proceda la clasificarea completa a speciilor.

Organizarea studiului vegetatiei

Tinind seama de cunostintele de botanica ale elevilor, studiul vegetatiei in expeditia de stiintele naturii comporta observatii si descrieri pe un itinerar de cunoastere generala. Aceasta consta in explorarea, in linii mari, a vegetatiei de pe un anumit teritoriu in vederea stabilirii tipurilor de vegetatie (paduri, pajisti), a principalelor asociatii componente si a repartitiei teritoriale a acestora in dependenta de conditiile fizico-geografice locale.

Daca se studiaza o regiune in care climatul este omogen, itinerarul va traversa toate formele principale de relief din zona de cercetat, facindu-se observatii si descrieri asupra fiecarui tip de vegetatie; daca se studiaza o regiune de cimpie, itinerarul trebuie sa traverseze vaile fluviale pentru a fi strabatute lunca si terasele riurilor; daca cercetarea se face intr-o regiune de munte, itinerarul trebuie sa intersecteze toate zonele verticale cu expuneri diferite in functie de structura geologica a muntilor. In aceasta zona, tinind seama de bogatia si varietatea invelisului vegetal, trebuie stabilite mai multe itinerare decit in celelalte zone.

Rezultatele cercetarii se pot incheia cu o descriere sumara a vegetatiei din zona respectiva.

Pentru descrierea formatiunii vegetale (padure, pajiste, vegetatie de stincarie, vegetatie de saraturi etc.) se alege o portiune de vegetatie numita suprafata de proba cu o intindere de 50-100 m2 pentru pajisti 'si 400-1 000 m2 pentru paduri.

inregistrarea datelor pe teren se face pe baza unei fise geobotanice inscrisa in carnetul de insemnari individuale.

Aceasta operatiune se face dupa urmatorul plan:

a) Aspectul general: pajiste bogata sau saraca si degradata; padure seculara bine inchegata sau rariste, padure tinara.

b) Acoperirea generala: se noteaza in procente acoperirea solului apreciindu-se la pajisti prin privirea de sus in jos, iar la paduri de jos in sus, proiectia coroanelor pe cer.

c) Compozitia si structura asociatiei vegetale. Se indica speciile componente, raportul cantitativ intre ele dupa o serie de indici cantitativi din care semnalam doar urmatorii: abundenta, dominanta sau acoperirea, frecventa, fenofazele.

Stratificarea speciilor: La paduri - patru straturi: 1) stratul arborilor, 2) stratul subarboretului, 3) stratul erbaceu, 4) stratul de muschi si licheni. Se mentioneaza existenta si se inscriu speciile. La pajisti - trei straturi:

1) stratul ierburilor inalte, 2) stratul mijlociu, 3) stratul muscinal.

d) Modul de descriere a compozitiei floristice a formatiunilor vegetale. Descrierea se face intr-o anumita ordine: la paduri speciile se descriu pe straturi in ortdinea abundentei si dominatiei lor; la pajisti s'e descrie pe grupe economice - graminee, leguminoase, rogozuri, plante otravitoare, plante medicinale, plante comestibile etc.

Abundenta, dominanta sau acoperirea se refera la numarul plantelor din fiecare specie pe suprafata in procente (acoperire 90-100%, 80-90% etc.).

Frecventa se refera la modul cit de des se intilneste o specie intr-o formatiune vegetala si se exprima in procente.

Fenofazele indica stadiul de vegetatie in care se afla plantele: 1) planta vegeteaza, 2) planta in stadiul formarii tulpinii 3) stadiul de inceput de inflorire, 4) stadiul in (plina floare, 5) sfirsitul infloririi; 6) stadiul de vegetatie dupa inflorire si caderea fructelor.

Valoarea economica a formatiunii vegetale. Se descrie productivitatea, accesibilitatea pentru exploatare, masura in care este exploatata.

Cercetarea animalelor. Materialele si aparataj ui necesar studiului animalelor sint indicate in lucrare. Pentru completare, dam si unele indicatii privind depistarea urmelor pe zapada ce le lasa acestea in deplasarea din timpul iernii. In general, trebuie cunoscut faptul ca urmele pe zapada a animalelor mari (lupi, ciini) depasesc 5 cm, ale animalelor de talie mijlocie (popindai) nu sint mai mici de 2 cm, iar cele ale animalelor mici (soareci) sint de obicei mai mici de 2 cm.

Pentru determinarea animalelor care au lasat urmele pe zapada trebuie urmarite, de asemenea, distanta de la o urma la alta,pozitia unei urme fata de cealalta, marimea medie a urmei, felul de alergare a animalului, lungimea salturilor sau pasilor, specificul comportarii ani' malului pe traseul urmarit. Astfel urmele unui urs, marimea lor si distanta intre ele se aseamana cu cele ale unui om incaltat in opinci, insa ele apar duble - una a piciorului din fata, cealalta a piciorului din spate; de asemenea, fata de linia mediana, urmele ursului sint inclinate, de obicei, cu virful degetelor spre aceasta; vulpea si lupul lasa urme de tip sfoara - urmele picioarelor din spate cazind exact peste urmele celor din fata; nevastuica, dihorul, jderul lasa urme mici si duble; insa urmele picioarelor din spate nu se suprapun peste cele ale picioarelor din fata, in unele cazuri fiind grupate in trei; iepurii lasa urme asezate in forma de litera "T' deoarece, in deplasare, picioarele din fata ramin in urma unul fata de celalalt, iar picioarele din spate pasesc inainte, alaturi; veverita lasa urma in forma de trapez.

Cercetarea faunei pe teren de catre scolari in lumina cunostintelor de zoologie ale acestora, comporta observatii privind aspectele vietii animalelor in zona studiata.

Cu privire la aceasta, se inregistreaza locul exact, unde a fost vazut animalul - linga asezari (abatoare, tarcuri de oi sau de vite), pe islazuri, pasuni, la marginea padurilor (ide conifere sau foioase), in capite de fin, in clai, indicindu-se altitudinea; daca este vorba de o pasare se indica, bineinteles cu aproximatie, inaltimea la care a fost vazuta zburind.

Se urmareste apoi cu ce se hraneste realizin'du-se aceasta prin disectia stomacului animalului capturat.

Cercetarea asupra pasarilor va urmari semnalarea celor permanente in zona respectiva, a celor care apar in perioada migratiei - toamna, primavara - indicindu-se timpul de aparitie in sudul, respectiv in nordul tarii, in vederea stabilirii duratei scurgerii lor dinspre sud spre nord si invers. Se va urmari de asemenea, locul unde isi construiesc cuiburile - pe ramuri sau in scorburile copacilor - daca cercetarea se face intr-o zona acoperita; sub stresini, pe cosuri sau in poduri de cladiri - daca cercetarea se face intr-o zona cu asezari.

In cercetarea asupra animalelor de padure se urmaresc atit animalele de umezeala - melcii, amfibiile - cele de caldura si umezeala - reptilele si pasarile insectivore, precum si mamiferele; se inregistreaza atit animalele stricte de padure - arboricole, cit si cele care cauta adapost in padure numai pe un anumit timp.

Pentru usurarea cercetarii in padure, semnalam urmatoarele aspecte: animalele prefera luminisurile de la marginea padurii; la locurile de apa (malurile riurilor si lacurilor) din padure se desfasoara o viata foarte intensa; unele animale ies dupa hrana numai noaptea (pirsi, arici, bursuci, mistreti), altele au apucaturi nocturne (pisica salbatica, risul) ziua stind ascunse si noaptea iesind la vinatoare: unele isi fac aparitia odata cu lasarea intunericului (nevertebrate nocturne, ca de exemplu, fluturii de noapte s.a.).

In padure se cerceteaza frunzarul si luminisurile cu ierburi; de asemenea, arbustii (parterul padurii), precum si trunchiul si frunzisul arborilor.

In frunzar se stabileste numarul de animale din diferite grupe pe o suprafata data. Pe tulpina, coroana si frunzisul arborilor, precum si pe sol se semnaleaza existenta animalelor gasite - insecta, pasarea, mamiferul.

Reamintim faptul ca forfecuta si ciocanitoarea nu coboara niciodata de pe arbore, ca vulpea se furiseaza cu usurinta prin tufisuri, ca cerbul poate fi vazut indeobste prin desisuri, ca mistretul alearga cu usurinta prin tufisuri si locurile cele mai spinoase, ca rozatoarele se misca usor prin tufisuri.

In stepa se cerceteaza atit insectele si pasarile cit si mamiferele - rozatoarele in special. La primele se urmareste existenta daunatorilor; la ultimele - ca daunatori cunoscuti - mo'dul de constructie a galeriilor, comportarea si deplasarea indivizilor in diferite perioade ale anului. In baltoace si santuri se urmareste viata amfibiilor si reptilelor, iar in apele curgatoare de munte - torenti, piraie - lumea plantelor si a animalelor de pe pietre.

Ca si ia plante, recunoasterea se face dupa un determinator.

In cercetarea animalelor este recomandabil a se face si observatii fenologice, tinind seama ca fenofazele pot fi urmarite in toate cele trei vacante scolare.

Observatiile fenologice pe care le indicam sint dintre cele mai simple si pot fi realizate cu usurinta de elevi.

1. Schimbarea blanii animalelor: inceputul schimbarii culorii blanii de primavara - se mentioneaza ziua cind a fost observata pentru prima oara la animale schimbarea partiala a culorii blanii de iarna cu cea de vara; schimbarea consistentei blanii de iarna cu cea de vara, mai saraca in peri - inceputul schimbarii blanii se observa dupa perii cazuti pe zapada; sfirsitul schimbarii blanii de toamna - se mentioneaza ziua cind se observa ca animalul si-a schimbat complet blana.

2. Aparitia generatiei noi. Se determina prin observatii asupra indivizilor noi nascuti sau dupa piuitul sau scincetul in cuiburi, vagauni, scorburi etc.

3. Migratia pasarilor toamna si primavara. Se noteaza ziua cind au fost observate primele stoluri de pasari la plecare, toamna; se noteaza datele trecerii in masa - se aud tipete in cursul zilei la unele pasari se aud si noaptea; sfirsitul plecarii pasarilor, toamna, se considera odata cu disparitia totala a pasarilor din locurile unde au cuibarit. La sosire, primavara, se noteaza data cind au fost observate primele pasari dintr-o specie, sau a fost auzit primul tipat, primul cint etc.

4. Aparitia si disparitia insectelor. Prima aparitie (inceputul verii) se noteaza: ziua in care au fost observati primii indivizi ai insectelor zburatoare (carabusi, fluturi, tintari, bondari, tauni); la furnici se noteaza prima lor aparitie la suprafata furnicarelor; aparitia in masa se noteaza cu ziua in care specia respectiva de insecte apare in numar masiv, grupe intregi, roiuri.

Disparitia insectelor zburatoare se noteaza cu ultima zi cind au fost observate in zbor; pentru furnici, se noteaza ultima aparitie la suprafata furnicarelor.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1689
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved