| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
| Transporturi | Turism | Zootehnie |
Exteriorul animalelor domestice
Metode de apreciere
Aspectul extern si starea de sanatate a animalului sunt strans interconditionate; prin urmare, aprecierea exteriorului va incepe cu un examen sanitar-veterinar, dupa cum, examenul clinic este precedat de stabilirea identitatii animalului si inregistrarea semnalmentelor acestuia.
Cunoasterea exteriorului si a metodelor de apreciere a lui este obligatorie pentru toti factorii responsabili, in egala masura, de sanatatea si productia animalelor domestice.
Studiul exteriorului animalelor este unul din criteriile de baza dupa care se face aprecierea valorii zootehnice a acestora.
Prin studiul insusirilor corporale se poate stabili corect: frumusetea, defectele, aptitudinile productive de moment si de perspectiva, cunoscut fiind ca un organism cu o buna dezvoltare corporala si exterior armonios are si potential productiv ridicat.
Pentru studiul exteriorului se folosesc metode somatoscopice (skopein=a examina, a privi) si somatometrice (metron=masura).
Intotdeauna se face un examen general, de ansamblu si unul analitic, de apreciere a fiecarei regiuni corporale.
Conduita si locul de examinare se alege in functie de scopul si complexitatea acestuia.
De regula, examinarea se face in spatii largi (padocuri), la lumina naturala, unde animalele pot fi observate de la distanta si de aproape in diverse atitudini de miscare si repaus.
Indiferent de scopul urmarit, examenul unui animal se face in urmatoarea ordine: fata, lateral stanga, spate, lateral dreapta si dorso-ventral sau ventro-dorsal, la speciile unde talia permite aceasta.
Examenul analitic al exteriorului animalelor
Somatoscopia
Pentru aprecierea exteriorului se examineaza urmatoarele componente: capul si gatul, trunchiul, membrele si aplomburile, fiecare cu mai multe regiuni.
Regiunile corporale la principalele specii de animale domestice sunt urmatoarele:
CAPUL SI GATUL
Baza anatomica a capului sunt oasele craniului, fetei si ale mandibulei. In general capul are forma de trunchi de piramida cu baza mare orientata supero-posterior si baza mica antero-inferior. Prezinta urmatoarele fete: anterioara, posterioara, doua fete laterale si doua extremitati: anterioara si posterioara.
Cand examinam capul urmarim: dimensiunea, forma , directia si modul de prindere la gat.
La cabaline se considera capul armonios dezvoltat daca lungimea lui este de trei ori mai mare decat largimea si reprezinta o treime din talie.
Directia capului se raporteaza la gat. Poate fi oblica (daca face un unghi cu gatul de aproximativ 900); mai apropiata de verticala denumit "cap incapusonat" sau pe orizontala denumit "cap orizontal" sau "cap in vant".
Ca lungime, capul poate fi: lung cand se cuprinde in talie de minimum 2,5 ori, mijlociu si scurt, cand se cuprinde in talie mai mult de trei ori.
Din profil capul poate fi drept (cap patrat) este preferat deoarece este favorabil respiratiei. El poate fi conic (ingustat anterior) denumit "cap de stiuca"sau "cap de oaie" (daca frunte este convexa, concav sub ochi, drept in restul fetei), carn (usor concav in restul fetei), berbecat (intrece profilul convex), cap de porc (fruntea si fata concava, fata lata, urechi mari, ochi enoftalmici), cap de bou (mare, greoi, nari apropiate, buze groase), cap de iepure (profil usor convex la frunte, drept in regiunea fetei, cu obrajii grosi si urechi mari), cap acvilin.
Prinderea de gat este corecta atunci cand se face cu o usoara concavitate. Daca aceasta lipseste sau exista o usoara convexitate i se spune "cap infipt in gat" sau "placat" dupa cum, atunci cand santul parotidian este mare se numeste "cap descusut".
La taurine exista un dimorfism sexual accentuat, vacile avand capul lung, mai ingust, cu coarne mai subtiri. Capul grosolan, lipsit de expresivitate si cu coarne groase la vaci este denumit cap de taur, iar la tauri capul lung cu coarnele subtiri si privirea blanda poarta denumirea de cap de vaca. Ambele insusiri sunt considerate defecte, exemplarele respective se elimina de la reproductie. De obicei aceste defecte au la baza tulburari neuro-hormonale.
Aspectul capului difera si cu tipul productiv: vacile de lapte au in general capul mai uscativ, fin, pe cand cele de carne au capul mai mare. Invers este considerat defect de conformatie; un cap exagerat de uscativ este intalnit la vacile debile, iar capul grosolan este caracteristic constitutiei grosolane.
Ca lungime, capul poate fi: scurt (normal la rasele de carne), mijlociu (rasele de lapte si mixte), lung (rasele de munca, primitive).
Prinderea la gat poate fi defectuoasa, in cazul capului descusut (mai ales la animalele cu conditie debila), in cazul capului placat, la vacile de lapte si mixte si este normal la rasele de carne.
La ovine insusirile morfologice ale capului variaza cu rasa si sexul, astfel capul normal este uscativ, expresiv si bine proportionat.
La rasele de lapte capul este lung si stramt, in timp ce la rasele de carne este scurt si larg. Animalele cu constitutie grosolana au capul mare.
Profilul capului este considerat caracter de rasa; oile din rasa Turcana au profil drept sau usor convex, rasele Tigaie si Merinos au profil semiberbecat, iar rasa Karakul si Friza au profil berbecat. Convexitatea este mai pronuntata la masculi.
La suine trebuie sa existe o proportionalitate intre dezvoltarea capului si a trunchiului. Aspectul si marimea acestuia sunt diferite in functie de rasa, sex, constitutie, tipul morfoproductiv, grad de ameliorare. Astfel, rasele primitive au capul mare, ingust, cu ratul lung si profilul drept, in timp ce rasele ameliorate au capul mic, fruntea larga si profilul usor concav (la acestea din urma, capul lung si stramt denota deficiente de ingrijire in timpul cresterii si dezvoltarii corporale).
La rasa Landrace capul este mic, scurt, larg si adanc si este obtinut prin selectie, dar este considerat defect la alte rase de porci.
In functie de unghiul fronto-nazal profilul capului poate fi: drept, subconcav, concav sau foarte concav (mops) cu unghi sub 900 cauzand jena in respiratie.
Fata anterioara (superioara) a capului cuprinde urmatoarele regiuni:
1. Regiunea fruntii: marginea inferioara este data de linia care uneste unghiurile interne ale ochilor si se margineste cu: ceafa in partea superioara, regiunea fetei-inferior, iar in lateral regiunile ochilor, solnitelor si tamplelor.
Baza anatomica este: osul frontal (la unele specii concurand parietalul si occipitalul), muschiul pilos al fruntii si pielea. La cal, pe frunte este motul, iar la vaci se gasesc coarnele (productii osoase asezate pe oasele frontale).
La caii de curse se considera ca fruntea larga si usor bombata intre ochi exprima inteligenta si blandete, pe cand fruntea ingusta, prezenta unor cicatrici, depilatii etc., sunt defecte.
Taurii au fruntea lunga si larga, vacile de lapte au fruntea uscativa cu coarne mici, iar rasele de carne au fruntea mare, comparativ cu fata si coarnele mici.
2. Regiunea nasului are baza anatomica oasele nazale, maxilarul superior, lacrimalul si zigomaticul, marginindu-se cu: fruntea in partea superioara, varful nasului inferior, cu ochii si obrajii-lateral. Nasul poate avea profil drept, convex sau concav.
3. Regiunea varfului nasului. Baza anatomica este formata din cartilagiile nazale si muschiul dilatator al narilor (la porc intra si osul rostri). Este denumita "bot" la cabaline sau "oglinda nazala" la bovine, unde face corp comun cu buza superioara, "rat" la porcine.
Fetele laterale ale capului
1. Regiunea urechii are ca baza anatomica cartilajul conchilian, muschii inserati pe el si marginiti cu ceafa, fruntea si regiunea parotidiana. Marimea, forma si directia urechilor difera cu specia si rasa constituind caracter de rasa la suine, ovine, si ne da indicatii asupra temperamentului, starii de intretinere si sanatate ale animalului.
La cabaline se apreciaza marimea, forma, distanta dintre baza urechilor, finetea si portul urechilor. Distanta trebuie sa fie mare, iar lungimea urechii egala cu aceasta. Urechile trebuie sa fie fine, bogat vascularizate, frumos implantate si purtate. Se intalnesc forme defectuoase ca: "urechi de soarece", de "magar" (lungi cu peri mari), "de iepure", de bou (mai largi, groase, prinse jos), "de porc" (late si se clatina). Urechile imobile indica surditate, iar cele prea mobile presupun cai orbi, iar cele ciulite indica pregatire de atac.
La suine intalnim urmatoarele forme de urechi: urechi mici, indreptate in sus la rasele primitive sau chiar la unele rase ameliorate (rasa Hampshire); urechi mijlocii, orientate oblic inainte si in sus (Marele alb), orientate orizontal sau cu treimea terminala aplecata (Chester White), urechi semiblegi (Mangalita) si urechi foarte mari si blegi (Marele Negru, Landrace).
La porc, aspectul urechilor este o expresie a constitutiei astfel: urechile groase presupun o constitutie grosolana, urechi subtiri si cu par mare o constitutie debila.
Ovinele prezinta o mare variabilitate de lungime si mod de a purta urechile. La unele rase pavilionul urechii este foarte mic; la oile Merinos, urechile sunt scurte si orientate lateral; la Turcana au marime mijlocie si sunt purtate lateral; la Karakul sunt mari si cazute lateral.
2. Regiunea solnitei este situata intre regiunea tamplei si a ochilor, se prezinta sub forma unei scobituri asezate in partea anterioara a fosei temporale. Se invecineaza cu fruntea, tampla, ochii si o mare parte din nas. Solnita este mai evidenta la cal.
3. Regiunea tamplei are ca baza anatomica articulatia temporo-mandibulara. Este o regiune mai putin importanta pentru studiul exteriorului si nu reprezinta diferentieri specifice in functie de tipul morfo-productiv. Ca defect cel mai frecvent se intalneste lipsa de simetrie, ca si consecinta a actiunii factorilor mecanici (traumatici).
4. Regiunea ochiului, cu baza anatomica orbita, globii oculari si anexele ochiului. Ochii normali sunt mari, simetrici, cu mediile interne transparente, cu irisul pigmentat si corneea umectata.
Defectele intalnite la ochi sunt: ochi mari si exoftalmici (ochi de bou) cu convexitatea corneei pronuntata (ochi de broasca), mici si enoftalmici (ascunsi sau de porc), cu iris depigmentat (ciacari), ochi cercuiti (cu inel depigmentat in jurul irisului).
5. Regiunea obrazului are subregiunile: buccinatorie (situata anterior, cu baza anatomica muschiul buccinator) si maseteriana (situata posterior). Aceasta zona trebuie sa fie neteda, fara cicatrici si sa asigure o buna legatura cu regiunile invecinate.
6. Regiunea narilor cu baza antomica: cartilagiile nazale, muschii dilatatori si pielea.
La cabaline narile trebuie sa fie largi, cu aripi mobile, cu mucoasa nazala roza, integra si neteda.
7. Regiunea coarnelor. Coarnele sunt asezate pe oasele frontale si sunt prezente la bovine, ovine si caprine. Pot avea forme si directii diferite astfel:
- directie orizontala cu forme de: coroana, coarne de bivol (orientate inapoi), de trei, de lance (indreptate lateral si inapoi), butace scurte sau butace groase si orientate lateral;
- directia verticala cu forme: de lira, cercuri, semicercuri sau indreptate in sus si inapoi (tapose);
- coarne asimetrice.
Fata posterioara (inferioara) a capului
1. Regiunea jgheabului este amplasata intre cele doua ramuri ale mandibulei si are ca baza anatomica, capul hioidului si muschii inserati pe el, glandele si ganglionii submaxilari, avand forma unui triunghi isoscel cu varful orientat anterior. La cal regiunea jgheabului trebuie sa fie larga, adanca, uscativa, cu pielea fina.
2. Regiunea ganaselor (falcile) este formata din marginea inferioara a mandibulei. Se margineste cu: obrazul -anterior, barba - posterior, si cu parotidele -superior.
3. Regiunea barbiei este invecinata cu buza inferioara. Are structura musculo-fibroasa si prezinta o proeminenta numita "motul barbiei". Ca defect putem intalni"barbia atarnanda" care reprezinta un defect absolut.
Extremitatea posterioara (baza) capului
1. Regiunea cefei este marginita anterior de mot, posterior de coama, lateral de urechi si partial de parotida. Baza anatomica este formata din occipital, muschii inserati aici si extremitatea anterioara a ligamentului cervical (la bovine si marginea supero-posterioara a frontalului - care formeaza creasta dintre coarne).
2. Regiunea parotidei. Are o forma alungita de sus in jos si asigura lateral trecerea de la cap la gat. Se margineste cu tampla anterior, cu urechea sus, cu falcile si gatlejul jos.
3. Regiunea gatlejului este invecinata cu jgheabul anterior, cu traheea posterior si cu parotidele lateral. Regiunea gatlejului uneste fata inferioara a capului cu marginea inferioara a gatului.
Extremitatea anterioara a capului
Este formata din regiunea gurii cu subregiunile:
- buza superioara cu forme si rol diferit in functie de specie;
- buza inferioara invecinata cu barba si barbia;
- dintii incisivi;
- barele, la armasar adica distanta dintre colti si primul premolar, iar la iapa dintre laturasi si primul premolar. Trebuie sa fie inalte incat sa nu fie depasite de limba si potrivit de rotunde pentru a purta normal zabala prin care se transmite comanda calaretului;
` - gingiile, trebuie sa fie integre;
- palatul sau cerul gurii (plafonul cavitatii bucale);
- limba;
- jgheabul sau canalul limbii, divizat in doua de fraul limbii (planseul cavitatii bucale).
Gatul
Gatul asigura legatura dintre capul si trunchiul animalului, avand baza anatomica vertebrele cervicale, ligamentul cervical si masa musculara. Are forma de trunchi de con (in general) cu cate doua fete, margini si extremitati, cuprinde subregiunile: coamei, traheei, jgheabului jugular cu forme si particularitati in functie de specie.
In aprecierea gatului la cabaline se urmareste lungimea, directia, imbracamintea musculara si modul de prindere la cap si la trunchi.
Un gat frumos are lungimea egala cu lungimea capului si este bine imbracat in muschi. (este mai lung la caii de viteza si mai scurt la caii de munca).
Forme de gat:
- piramidal (cu margini drepte, mobil, de dorit la toate tipurile de cai);
- rotat - cu mobilitate redusa, acceptat la caii de munca;
- de cerb (poarta nasul in vant) - cu marginile: superioara-concava si inferioara - convexa (impiedica respiratia normala);
- de lebada - cu marginea superioara convexa in sus si cea inferioara usor concava in jos. Mai poate fi turtit sau aplecat intr-o parte.
La gat directia dorita este cea oblica, aceasta asigurand usurinta in deplasare. Se poate intalni gat orizontal la caii batrani sau uneori in timpul alergarii (calul are tendinta de poticnire datorita deplasarii centrului de greutate in fata) si gat vertical - acceptat la caii de munca si considerat defect la caii de curse.
Atasarea la trunchi se considera buna atunci cand zona din fata grebanului este usor concava in jos iar inaintea spetelor exista o usoara depresiune.
Se intalnesc defectele: gat infipt in trunchi (lipseste demarcatia intre gat si trunchi) taietura de lance - cand este accentuata depresiunea anterioara spetei (la cai in stare slaba de intretinere) si lovitura de secure (taietura de topor) - scobitura superioara mare.
La partea superioara a gatului la cai se gaseste coama formata din par gros si bogat la caii de munca si mai subtire si scurt la caii de curse.
La bovine forma gatului difera cu tipul de productie si sex. La rasele de carne este mai scurt si masiv, pe cand la cele de lapte este subtire, turtit lateral si ascutit superior.
Pe partea inferioara se gaseste salba, iar superior, la tauri se afla cerbiceea (cu multa grasime).
La suine gatul este scurt, larg si adanc, la rasele de grasime si potrivit de lung, larg si cu adancime redusa la rasele de carne. Gatul lung si subtire la suine este considerat defect.
Ovinele au gatul in forma de trunchi de con cu marginile (inferioara si superiora) rotunjite. Rasele primitive si cele de lapte au gatul lung si subtire; cele de carne au gatul scurt si gros.
Gatul prea lung si subtire este caracteristic constitutiei debile.
Directia gatului este oblica la rasele de lana si lapte si orizontala la cele de carne.
La rasele de oi cu lana fina pielea gatului prezinta cute ale pielii, gatul poate avea salba cu 1-2 cravate (indoituri transversale) si sort simplu sau dublu.
TRUNCHIUL
Are ca baza anatomica coloana vertebrala, coastele, sternul, osul sacrum si coxalul.
Trunchiul este de forma paralelipipedica cu doua extremitati: anteriora si posterioara si patru fete: doua laterale, una inferioara (ventrala) si una superioara.
La trunchi se delimiteaza mai multe regiuni pe fata superioara (dorsala):
1. Regiunea grebanului, situata intre gat si spinare, incepand de la a doua vertebra dorsala. Baza anatomica: apofizele spinoase ale primelor vertebre dorsale, cartilagiile de prelungire al spetelor, coarda ligamentului cervical, continuata cu ligamentul supraspinos dorso-lombar, insertia posterioara a unor muschi ridicatori ai capului si gatului, muschii ridicatori ai spetei si epizomei.
Grebanul poate lua forme caracteristice in raport cu specia, rasa si gradul de perfectionare al acestora.
La cabaline grebanul este mai inalt (datorita apofizelor spinoase). Trebuie sa fie lung si uscativ in partea superioara si muschiulos la baza, la caii de calarie si larg, muschiulos si potrivit de inalt la caii de tractiune.
Defectele intalnite sunt: grebanul ascutit insotit de torace stramt, greban inecat, greban retezat.
La bovine, trecerea de la greban spre regiunile vecine trebuie sa fie dreapta, iar acesta sa fie lung, simplu si muschiulos. Defectele intalnite sunt: greban ascutit, greban despicat (la animalele cu constitutie debila, la care apofizele spinoase ale vertebrelor sunt depasite de prelungirile cartilagiilor spetelor).
La suine grebanul armonios este sters (in linie dreapta cu spinarea), muschiulos si larg. Se intalnesc adesea forme defectuoase de greban: ascutit, inalt si infundat.
La ovine forma grebanului este specifica rasei si depinde de starea de intretinere a animalelor. Se cere ca aceasta sa fie: la rasele de carne asezat la acelasi nivel cu spinarea, potrivit de lung si larg; la rasele de lapte sa fie mai lung si mai stramt. Defecte: greban stramt, ascutit si despicat; toate formele denota o constitutie debila si intretinere parcimonioasa in timpul cresterii.
2. Regiunea spinarii este situata intre greban si sale, cu baza anatomica formata din ultimile vertebre dorsale, partea dorsala a coastelor si muschii din regiune.
3. Regiunea salelor este marginita cu: spinarea in partea anterioara; crupa-posterior si cu flancurile-lateral (este situata in dreptul vertebrelor lombare).
La toate speciile se apreciaza spinarea si salele ca directie, lungime si imbracaminte musculara. La taurine, ovine, suine spinarea si salele trebuie sa aiba aceleasi insusiri. (lungi, largi si bine imbracate in musculatura)
La cabaline, spinarea si salele normale trebuie sa fie drepte, scurte si largi. La caii de calarie spinarea si salele sunt simple, la caii de tractiune sunt duble, datorita masei musculare foarte dezvoltate.
La spinare intalnim urmatoarele defecte: spinare oblica antero-posterior, concava (usor sau foarte concava), inseuata (concava imediat dupa spete), de magar, de crap, prea lunga sau prea scurta, dubla si ascutita.
Salele trebuie sa fie bine prinse de crupa, corespunzatoare ca lungime si largime. Sunt defectuoase salele: ascutite, rau prinse (cu o scobitura la punctul de trecere spre crupa), salele de lup (ascutite si prinse rau), prea tepene sau prea mobile in timpul mersului.
Bovinele prezinta spinarea si salele lungi, muschiuloase si largi. Sunt defectuoase spinarea si salele taioase care sunt normale la rasele primitive, inseuate, de magar (profil convex), de crap (profil foarte convex).
Unii autori sustin ca spatiul dintre apofizele spinoase a ultimei vertebre dorsale si a primei vertebre lombare ar fi corelat cu capacitatea productiva pentru lapte si il denumesc "poarta de sus a laptelui".
La ovine cele doua regiuni sunt orizontale, lungi si largi in forma normala (fac exceptie rasa Karakul la care au aspect ascendent antero-posterior).
Defecte: spinare si sale ascutite, concave sau convexe.
4. Regiunea crupei este asezata in continuarea salelor, este urmata de coada, prinde si membrele pelvine la trunchi. Baza anatomica principala este formata din: osul sacrum, oasele coxale, ligamentul supra-spinos, ligamentele sacro-iliace, muschii fesieri si posteriori ai coapsei.
La crupa se apreciaza directia, lungimea, largimea si imbracamintea in musculatura.
La cabaline intalnim crupa simpla la caii de curse, crupa dubla si rotunda la caii de tractiune si tineret. Crupa ascutita si de migdala (ingusta la ischii) este defectuoasa.
Directia crupei este orizontala la caii de viteza si oblica la cei de tractiune. Crupa tesita (de porc) este defectuoasa.
Crupa armonioasa la caii de viteza poate fi: lunga, orizontala, potrivit de larga si simpla, iar la caii de tractiune este: lunga, oblica, larga si dubla.
La bovinele de lapte crupa trebuie sa fie lunga, orizontala, larga si simpla; la cele din rasele de carne, dubla si musculoasa.
Defecte mai des intalnite sunt: crupa tesita, oblica antero-posterior (supraetajata) intalnita la animale, cu constitutie debila, in acoperis (caracteristica la rasele primitive), unghiuloasa si de migdala.
La ovine crupa este lunga, dreapta sau putin oblica, larga si musculoasa.
Defecte: crupa ascutita, unghiuloasa, de migdala.
La suine crupa trebuie sa fie lunga, larga, musculoasa si usor oblica antero-posterior (diferenta dintre inaltimea la crupa si baza cozii sa fie de 5-10 cm).
Defecte: crupa ascutita (in acoperis), ingusta, tesita.
Fetele laterale ale trunchiului la animale cuprind regiunile:
5. Regiunea coastelor cuprinde coastele neacoperite de spata. Poate avea forma arcuita, plata sau stearsa.
6. Regiunea hipocondrului este reprezentata de suprafata de proiectie a cartilagiilor coastelor asternale.
7. Regiunea flancului sau desertului (baza anatomica: muschiul micul oblic), formata din scobitura, coarda si tesitura flancului (planul inclinat). Inspectia flancului intai ne indica starea de plenitudine a rumenului, aici se face punctia in timpanismul acut (partea stanga).
Flancurile la cal trebuie sa fie scurte, usor concave si bine legate, in timp ce la porc trebuie sa fie lungi, netede si pline (flancul scobit este defectuos).
8. Regiunea soldului are ca baza anatomica unghiul extern al iliumului. Fractura soldului da crupa asimetrica (animal soldit), care il exclude de la reproductie, deoarece de obicei consolidarea este defectuoasa (vaca).
9. Regiunea iei sau perdeaua formata din plierea pielii in care se prinde extremitatea posterioara a muschiului cutanat al trunchiului; aici se apreciaza maniamentul iei la animalele ingrasate.
Pe fata inferioara a trunchiului se delimiteaza regiunile:
10. Regiunea sternala (care la cabaline mai este denumita si regiunea trecerii chingii), in dreptul partii posterioare a sternului si etremitatea sternala a coastelor.
11. Regiunea abdomenului, cu subregiunile: xifoidiana, ombilicala si prepubiana.
La cabaline abdomenul trebuie sa fie proportional cu dezvoltarea corporala, iar din profil, linia inferioara trebuie sa fie usor curbata spre posterior.
Forme defectuoase intalnite la cabaline sunt: abdomen supt sau de ogar, care poate fi un indiciu al unor afectiuni ca: omfaloflebite (la tineret) sau peritonite etc., supt spre posterior (cu exceptia cailor de curse), abdomen de bou (vaca) cu convexitatea in jos pronuntata, de obicei insoteste spinarea inseuata (intalnita dupa multe fatari, la iepele batrane), abdomen de paie.
La bovine forma abdomenului este de butoi la femele, in timp ce la masculi intalnim un abdomen cilindric.
Sunt defectuoase: abdomenul supt sau de ogar si abdomenul de paie si atarnand, format ca o consecinta a hranirii defectuoase. La vaca, in partea anterioara se gasesc "portile de jos ale laptelui", orificiile vaselor mamare.
La ovine de obicei femelele au abdomen "in butoi" iar masculii au abdomen cilindric. Abdomenul bine dezvoltat reflecta o dezvoltare normala a tubului digestiv. Sunt defectuoase formele de abdomen: de ogar si de porc (atarnand).
La porci abdomenul trebuie sa fie lung, cilindric si armonios prins. La animalele tardive se intalneste abdomenul de ogar.
Sunt defectuoase: abdomenul atarnand si cel de ogar (la rasele ameliorate).
Extremitatea anterioara a trunchiului
12. Regiunea pieptului este situata in dreptul extremitatii anterioare a sternului, si este formata din doua planuri laterale si o creasta mediana. Intrucat pieptul participa la formarea cavitatii toracice in care se gasesc organele vitale, pulmonii si cordul, pieptul trebuie sa fie larg, musculos si proportionat la toate speciile.
La cabaline este considerat defectuos: pieptul stramt, ascutit (de soim), infundat (depasit anterior de punctele spetei) si de leu (lat, foarte muschiulos si cu umerii departati).
La bovine se intalnesc urmatoarele defecte: piept de capra (taios), cand se reliefeaza creasta mediana datorita musculaturii slab dezvoltate, pieptul stramt la animalele cu constitutie debila si pieptul scobit pe planurile laterale.
La ovinele din rasele primitive pieptul este stramt si ascutit. La rasele ameliorate pieptul trebuie sa fie larg, musculos si descins (proeminent inainte si in jos). Defectele intalnite sunt: pieptul infundat si scobit.
La suine pieptul trebuie sa fie musculos, iar membrele toracice distantate.
Sunt defectuoase: pieptul supt si cel ingust.
Inferior, sub brat, se gasesc axilele (sau subsurorile) intre care se afla sternul.
Extremitatea posterioara a trunchiului
13. Regiunea cozii este amplasata in prelungirea sacrumului, cu baza anatomica formata din vertebrele coccigiene.
La cabaline formele defectuoase intalnite sunt: coada prinsa sus sau in jos (implantata), coada de soarece (nichetata), cu peri putini la baza si multi la varf, coada de oaie, sau imobila. Mai poate fi retezata si amputata.
La bovine coada armonioasa este asezata in prelungirea sacrumului, formand un unghi drept in punctul de flexie si acoperind anusul si vulva.
Defecte: coada sus prinsa, coada infundata, amputata.
La ovine forma si lungimea cozii este diferita in functie de rasa, aceasta constituind si un criteriu de clasificare a raselor. Unele rase au coada lunga si subtire (Turcana, Tigaie, Merinos); altele au coada lunga si groasa (Karakul), iar altele au coada scurta si cu depozit de grasime la baza (Kurdiuk). In general este acoperita cu lana, dar exista si oi cu coada golasa (rasa Friza).
La suine coada trebuie sa fie prinsa corect, cu baza groasa si subtiata treptat spre varf, purtand-o rasucita.
Defecte: coada sus prinsa, asociata cu sunci putin adanci, coada jos prinsa si sunci scurte, coada infundata si sunci inguste, coada subtire la animalele cu constitutie fina si coada groasa la porcii cu constitutie grosolana.
14. Regiunea perineului este situata intre fese; la mascul intre anus si testicole; la femele intre anus si vulva.
15. Regiunea ingvinala este amplasata in dreptul locului de unire interna a membrului pelvin cu trunchiul, avand baza anatomica: inelul ingvinal inferior, cordonul testicular, respectiv vasele si nervii mamari, ganglionii ingvinali superficiali.
16. Regiunea testicolelor este situata in regiunea ingvinala cu exceptia vierului, la care testicolele sunt asezate posterior, sub anus.
Forma si marimea testicolelor difera in functie de specie: la armasar testicolele sunt rotunjite; la taur, berbec si tap sunt alungite-piriforme; la vier sunt sferoidale. In general, testicolul stang este mai coborat si asezat posterior dreptului.
Defecte: consistenta testiculara modificata, aderente la invelitori, testicole atarnande, monorhidie si criptorhidie.
17. Regiunea penisului. La armasar penisul devine liber inaintea testicolelor, fiind invelit in teaca sau furou. La alte specii (taur, berbec si tap) prezinta doua flexiuni perineale care se desfac in timpul erectiei, iar la vier partea anterioara are forma de tirbuson.
18. Regiunea vulvei este prezenta numai la femele si este data de partea externa a organelor genitale.Trebuie sa aiba directie verticala, labii alaturate si mucoasa roz, usor umectata.
19. Regiunea ugerului sau mamelei, asezata intre membrele posterioare.
La vaca glanda mamara este divizata printr-un silon median longitudinal in doua jumatati si prin unul transversal in 4 sferturi (cartiere). Fiecare sfert prezinta un mamelon care se termina cu un sfarc prevazut cu un singur orificiu. Pielea de acoperire a ugerului are caractere structurale, vascularizatie si pilozitate diferita cu rasa si tipul morfoproductiv.
Aprecierea ugerului are foarte mare importanta, criteriile dupa care se face aprecierea sunt: varsta (este optima la lactatia I), studiul lactatiei (in punctul maxim al curbei de lactatie), gradul de plenitudine al ugerului (se face inainte si dupa muls), starea fiziologica a vacii etc.
La aprecierea ugerului caracterele de examinat sunt:
a- Marimea (volumul) reprezinta o expresie a capacitatii productive, fiind data de extinderea anterioara, posterioara si in jos. Ugerul poate fi mare, mijlociu si mic. La rasele primitive ugerul este mic si acoperit cu par lung, aspru si abundent (ugerul salbatic). La rasele ameliorate un asemenea uger este considerat defectuos.
b- Forma si simetria ugerului este data de gradul de specializare pentru productia de lapte, de conformatia acestuia si are o importanta deosebita la mulsul mecanic. In selectie se prefera ugerul cu aspect de "vana", simetric, bine extins antero-posterior si bine vascularizat, apoi ugerul patrat si cubic care sunt bine dezvoltate si conturate si cu mameloanele simetric distantate. Se accepta ugerul globulos, care are sferturi rotunjite, mai slab conturate si cu mameloane mai apropiate.
Sunt defectuoase formele de uger conic (baza larga, sferturi slab dezvoltate si mameloane stranse in con), uger de capra (sferturi posterioare mai dezvoltate), uger etajat (sferturile posterioare prinse mai jos decat cele anterioare, mai rar invers), uger divizat (cu silonul transvers).
c- prinderea ugerului (din profil si din spate), este corespunzatoare daca se extinde mult anterior, depaseste usor fesele si nu depaseste nivelul jaretului in partea de jos.
Defecte de prindere: uger crural, care depaseste profilul feselor, uger atarnand care coboara pana sub jaret, intalnit la animalele batrane si la cele cu constitutie debila;
d- pielea, vascularizatia si imbracamintea piloasa a ugerului. La vacile cu productie mare de lapte pielea ugerului este fina, subtire, cu par scurt si fin si bogat vascularizata, venele mamare si portile de jos ale laptelui sunt foarte bine conturate;
e- calitatea tesutului mamar, exprimata prin raportul dintre tesutul glandular si tesutul conjunctiv apreciat prin palpatie. Se intalnesc formele de uger: glandular sau buretos, elastic, moale si gras (slaninos sau carnos);
f- rezervele laptelui sunt reprezentate de cutele ce apar posterior, dupa vidarea glandei mamare. Sunt multe si dese la ugerul glandular; putine si groase sau lipsesc la cel carnos;
g- forma si marimea mameloanelor, cu importanta deosebita pentru muls, acestea trebuie sa fie usor conice si lungi, de 7-9 cm.
Forme defectuoase: lungi, scurte, subtiri, cilindrice, apropiate.
La iapa glanda mamara are doua jumatati emisferice, fiecare terminata cu un sfarc prevazut cu doua orificii.
La oaie glanda mamara are doua jumatati emisferice. Se cere sa fie mare, cu baza extinsa mult, bine prins, elastic, bogat in tesut glandular si cu mameloane egale protivit dezvoltate.
Defecte: uger asimetric, carnos, atarnand, sau cu mamite cronice, toate aceste forme de uger impun excluderea de la reproductie a femelelor deoarece nu asigura hranirea mielului.
La capra ugerul are patru sferturi asimetrice (fiind mai dezvoltate cele posterioare).
La scroafa ugerul are 10-14 mamele asezate pe doua randuri longitudinale in partea ventrala a abdomenului, fiecare mamela se termina cu un sfarc prevazut cu mai multe orificii. Cele anterioare sunt mai dezvoltate decat cele posterioare. Un uger bun trebuie sa aiba minim 12 mameloane, bine dezvoltate, uniforme si cu sfarcurile perforate.
Defecte intalnite: uger slab dezvoltat, cu sfarcuri nefunctionale si asimetrice (prea mici), uger carnos.
Particularitati ale toracelui pe specii
Toracele reprezinta cel mai voluminos segment corporal al animalului care adaposteste organele esentiale ale organismului si este format din regiunile: greban, spinare, coaste si piept Se apreciaza adancimea, largimea, profunzimea (lungime) si perimetrul.
La bovine insusirile cavitatii toracice difera cu rasa si tipul productiv. Astfel, la vacile de lapte toracele este potrivit de adanc (50-52% din talie) si larg, este lung, iar profilul transvesal este eliptic (coastele sunt lungi, oblice si distantate); la rasele de carne este adanc (55-58% din talie), larg, potrivit de lung si cu profil transversal rotund (coastele sunt rotunde si inserate perpendicular pe coloana vertebrala).
Forme defectuoase de torace sunt: putin descins (cu vid substernal mare), strangulat inapoia spetelor, intalnit la animale cu constitutie debila.
La cabaline toracele normal are formele: potrivit de larg si adanc, cu coaste lungi, oblice, cu spatii mari intre ele (la caii de curse); larg, adanc, potrivit de lung, cu coaste lungi si arcuite (aproape perpendiculare pe coloana) la caii de tractiune.
Defecte: torace stramt, scurt, putin adanc.
La ovinele de carne toracele este larg, adanc si scurt, cu coaste arcuite, aproape perpendiculare pe coloana vertebrala; la rasele de lana este lung, potrivit de larg si are coaste inserate oblic pe coloana, cu spatii intercostale largi. La animalele cu constitutie debila se intalneste toracele stramt si cu adancime redusa.
La suine toracele trebuie sa fie lung, larg, adanc si sa aiba coaste arcuite. La rasele de carne este lung, cu largimea si adancimea moderate; la rasele de grasime este scurt, adanc si foarte larg. Se intalnesc defectele: torace ingust, strangulat inapoia spetelor, putin adanc.
Membrele anterioare (toracice)
Membrele reprezinta suportul de baza in sustinerea corpului si deplasarea animalului.
Se compun din urmatoarele regiuni:
1. Regiunea spetei cu baza anatomica: osul spetei la unele specii cartilajul complementar si muschii regionali. Se examineaza ca lungime, directie, mobilitate si imbracaminte musculara.
La cabaline spata este lunga si oblica la caii de calarie, larga si musculoasa la caii de munca.
La bovine trebuie sa fie lunga, larga, oblica, mobila si musculoasa (este uscativa la vacile de lapte).
La ovine trebuie sa fie lunga, larga, musculoasa si usor oblica (la 450 fata de orizontala).
La suine spata, bratul si antebratul formeaza sunca anterioara. Trebuie sa fie larga, musculoasa, oblica si bine atasata la trunchi.
Defecte: spete desprinse, strangulat inapoia spetei.
2. Regiunea umarului are ca baza anatomica articulatia scapulo-humerala. Este mai evidenta la vacile de lapte, la care are aspect uscativ.
3. Regiunea bratului are baza anatomica osul humerus si musculatura regiunii. Se examineaza ca lungime, directie, imbracaminte musculara si mobilitate.
La cabaline bratul trebuie sa fie lung (peste 2/3 din lungimea capului), mobil, vertical (45-600) la caii de calarie si mai orizontal la caii de munca.
La bovine bratul formeaza cu spata un unghi de 110-1200 si este bine imbracat in muschi la masculi si la taurinele de carne.
4. Regiunea cotului are ca baza anatomica portiunea olecraniana a ulnei, insertia anterioara a muschilor anconati si pielea, fiind prima regiune detasata de trunchi. Cotul trebuie sa fie bine dezvoltat, paralel cu planul median al corpului, uscat si cu pielea subtire.
La cot se pot intalni modificarile de conformatie date de directia defectuoasa: coate convergente (varate inauntru), panarde sau coate divergente (coate inafara). De asemenea, acestea pot fi: prea mari, prea departate sau prea apropiate de corp. La cai se produce uneori higroma cotului caracterizata prin inflamatia tesutului conjunctiv datorita iritatiei*.
Factorii iritativi pot avea cauze mecanice, infectioase, etc.
*) Higroma cotului se incadreaza in tarele moi produse prin iritatia prelungita a tesutului conjunctiv subcutanat, ca urmare a unor afectiuni cu etiologie diferita (unele de natura congenitala) la nivelul pielii sau tesuturilor subiacente. Astfel, pe piele se intalnesc cicatrici sau depilatii, iar la tesuturile de sub piele formeaza:
a) tare moi, date de afectiuni ale pungilor sinoviale articulare sau tendinoase care produc secretie crescuta de lichid sinovial, dilatarea pungilor si proeminarea fundurilor de sac a acestora. Sunt mai frecvente la cabaline, la articulatiile genunchiului, jaretului si buletului. Din acestea fac parte: moletele, vezigoanele si hidartrozele, care desi nu stingheresc mult articulatiile, se considera ca sunt semne ale constitutiei slabite si ca exista predispozitie ereditara pentru aparitia lor;
b) tare dure denumite si "oase moarte", exostoze sau periostoze. Se produc mai des la capetele articulare ale oaselor membrelor, de regula la punctele de insertie ale ligamentelor sau tendoanelor (dar pot apare si pe diafiza), ca urmare a supunerii animalului la eforturi de timpuriu. Acestea au sediul fix, nomenclatura consacrata si sunt semn de slabire a constitutiei depreciind valoarea animalelor, mai ales pentru ca exista o predispozitie ereditara pentru formarea lor.
5. Regiunea antebratului cu baza anatomica: oasele radius si ulna, muschii extensori si flexori ai membrului anterior iar in portiunea inferioara tendoanele si ligamentele aferente, tesutul conjunctiv si pielea. La aceasta se examineaza lungimea, directia si musculatura.
La cabaline lungimea pasului depinde de lungimea antebratului si de cea a fluierului. Antebratul trebuie sa fie lung, vertical, muschiulos-conic (cu musculatura bine dezvoltata in treimea superioara). Pe fata interna a treimii inferioare a regiunii se afla castana (o productie cornoasa de forma eliptica).
La bovine antebratul este caracteristic tipului morfoproductiv: la rasele de lapte este mai lung si mai subtire (muschiulos in treimea superioara); la rasele precoce, de carne, este mai scurt si foarte muschiulos.
La ovine, impreuna cu bratul, trebuie sa fie imbracat in musculatura, cel putin 1/3 din lungimea.
6. Regiunea genunchiului are baza anatomica complexul articular radio-ulno-carpo-metacarpian, tendoanele si pielea.
Genunchiul normal trebuie sa fie: armonios prins, solid, elastic si uscativ, iar trecerea la fluier sa se faca lin.
La cabaline se intalnesc forme de genunchi defectuoase: genunchi gatuit (strangulat la baza), cu concavitatea prea pronuntata datorita oblicitatii tendonului de sus si antero-posterior; genunchi de vitel (genunchi plin) datorita tesutului conjunctiv subcutanat abundent; genunchi arcat sau deviat inainte, cu fata anterioara convexa si marginea posterioara concava; genunchi sters (de oaie) - fata anterioara dreapta spre concava, iar marginea posterioara convexa; genunchi in "X" (de bou)-apropiati inauntru; genunchi cambrati -deschisi sau deviati inafara.
La genunchiul cabalinelor se intalnesc defecte foarte importante in deprecierea valorii animalului.
Din acestea fac parte: cicatrici anterioare produse prin poticnirea in mers; malandrele - crapaturi la indoitura genunchiului (marginea posterioara); higroma genunchiului (tumefactie pe fata anterioara); vezigoane articulare si tendinoase (tumefactii moi, lungi si ovale, de diverse marimi -anterior si lateral); oase moarte sau exostoze asezate in jurul genunchiului, dand genunchiul cercuit.
Aplomburile membrelor anterioare la cabaline
La bovine se pot intalni defectele: genunchiul sters, arcat, in "X" si cambrat. Din cauza traumatizarii la jgheaburi sau iesele, defectuos construite se pot produce higroame carpiene care determina devierea genunchiului si in consecinta oboseala si jena in statiune si mers.
La oaie genunchiul, normal este gros, larg si vertical - sters (usor deviat inapoia liniei de aplomb).
Defectele intalnite: genunchi arcat, cambrat si de bou.
7. Regiunea fluierului cu baza anatomica: oasele metacarpiene, insertia proximala a tendoanele muschilor flexori ai falangelor, tesutul conjunctiv, pielea. La fluier se examineaza lungimea, directia, perimetrul (dezvoltarea), forma.
La cabaline lungimea fluierului este mai mare la caii de cursa si mai redusa la cei de munca; aceasta se continua in linie dreapta cu antebratul; fluierul este uscativ, iar perimetrul acestuia variaza cu rasa.
Este defectuos fluierul subtire (cai pe fuse) si deviat de la linia de aplomb.
Tare mai des intalnite la fluier: oase moarte la partea superioara -surourile (exostoze situate intre metacarpul principal si cele secundare), oscioare (oase moarte prelungite pe partea interna a fluierului), genunchi cercuit.
La bovine fluierul este mai scurt si mai gros la rasele de carne, mai lung si mai subtire la cele de lapte. Trebuie sa fie verticale si paralele, devierile de la normal dand aplomburi defectuoase care ingreuneaza miscarea si stationarea.
La oi, fluierul este vertical: mai gros si mai scurt la rasele de carne; mai subtire si mai lung la cele de lapte.
La porc fluierul trebuie sa fie scurt, vertical, gros, compact si cu pielea intinsa (fara cute).
8. Regiunea tendonului, asezata posterior si paralel cu fluierul, cu baza anatomica principala: tendoanele muschilor flexori ai falangelor si ligamentul suspensor al buletului. Tendoanele la cai trebuie da fie bine dezvoltate, drepte, distantate de os, netede, uscative, fara lungimi sau deformari si insensibile.
Tendoane defectuoase la cal: tendon inecat (gros), cu inflamatii cronice, cu vezigoane - inflamatii mari pe partile laterale.
Obligatoriu inaite de munca sau antrenament aceasta regiune trebuie examinata prin palpare pentru a fi observata sensibilitatea.
9. Regiunea buletului (sau gleznei) are baza anatomica: articulatia metacarpo-sesamo-falangiana, ligamentele din regiune si tendoanele regiunii.
La cai, glezna trebuie sa fie: larga (antero-posterior), potrivit de lunga, dreapta pe aceeasi directie cu fluierul cu care sa formeze un unghi de 140-1500; neteda si insensibila (avand rol in amortizarea socurilor).
La acest nivel exista mai multe defecte: deschis inafara in glezne - cand gleznele deviaza inafara de axul membrului; strans in glezne - glezne inauntru; cal buletat - deviate in fata; glezna stearsa - deviata inapoi (daca ajunge cu glezna pe pamant se spune ca animalul are calcatura de urs).
La glezna se gasesc tare, ca: higroma gleznei, molete articulare si tendinoase (tare moi situate anterior si pe partile laterale), oase moarte care uneori pot da "glezna cercuita".
La taurine se pot intalni deviatii spre inafara si in interior din cauza insertiei defectuoase a tendoanelor, adesea asociate cu chisita defectuoasa ca o consecinta a regimului de stabulatie permanenta (cauza principala a leziunilor podale).
10. Regiunea pintenului cu baza anatomica: oasele sesamoidiene, productia cornoasa in partea posterioara a gleznei (la rumegatoare sunt doi pinteni la un membru).
11. Regiunea chisitei cu baza anatomica: prima falanga, ligamentele si tendoanele regionale. Chisita trebuie sa fie larga, groasa, uscata si potrivit de lunga.
La cabaline chisita este mai lunga si mai oblica la caii de calarie. Inclinatia normala a chisitei la cai trebuie sa fie de 450 (unghiul pe care-l formeaza axul longitudinal al chisitei cu orizontala solului).
Dupa directie poate fi: normala, verticala (de capra), oblica (moale-datorita lungimii mari - dand calcatura de urs). La tesuturile moi ale regiunii se pot gasi molete si vezigoane, iar la componenta osoasa se intalnesc oase moarte-exostoze denumite scoici (forme falangiene) situate pe fetele anterioare, laterale si la mijlocul chisitei, precum si in partea superioara a coroanei.
La bovine chisita normala este inclinata la 1350 fata de glezna, iar profilul anterior este in linie dreapta cu al unghiilor. Uneori se intalneste chisita moale (prea lunga) - mai frecventa la membrele pelvine, care da "calcatura de urs" si impiedica cabrarea in timpul saltului la tauri.
La porc chisita trebuie sa fie oblica (unghiul cu orizontala este de 45-560), potrivit de lunga si rezistenta. Se pot intalni formele defectuoase: chisita scurta, chisita moale (degetele secundare ajung pe sol) si exagerarea acesteia - calcatura de urs.
12. Regiunea coroanei cu baza anatomica: extremitatea superioara a falangei a II-a si fibrocartilajele complementare ale falangei a III-a. Trebuie ca sa fie larga, uscativa, fara iritatii. Deoarece este foarte inervata, este sensibila la actiunea factorilor externi. Se examineaza cu atentie integritatea morfologica a pielii regiunii.
La cabaline pe fata anterioara sau laterala a coroanei pot exista tare dure- exostoze sau leziuni provocate de calcatura cu copita opusa, denumita "calcatura in coroana" (ce se pot complica dand javartul cartilaginos).
La bovine se intalnesc deseori schiopaturi datorita inflamatiei coroanei.
13. Regiunea copitei, a ongloanelor sau unghiilor cu baza anatomica falanga a III-a si cornul protector. Este una din cele mai importante regiuni corporale.
Copita are peretele cornos, la care se disting segmentele: fruntea (pensa), umerii, sferturile, calcaiele, si planseul format din talpa bare si furcuta. La copita se examineaza: inclinatia fruntii si umerilor, raportul de lungime intre frunte si sferturi, perimetrul si forma marginii planseului, simetria jumatatilor.
Copita normala are inclinatia fruntii (peretelui cornos) de 50-550 si unghiurile de inclinatie ale jumatatilor egale (cel al jumatatii mediane se admite sa fie cu pana la 40 mai mare decat al jumatatii externe). Inaltimea peretelui la frunte este mai mare fata de inaltimea la calcaie, de 2 ori la membrele anterioare si de 1,5 ori la membrele posterioare.
Perimetrul marginii inferioare este de 33-39 cm, iar jumatatile obtinute prin sectionarea imaginara a planseului cu un plan median al membrului sunt egale.
Talpa trtebuie sa fie normal escavata, linia alba continua, iar furcuta voluminoasa si integra. La copita membrului toracic, circumferinta anterioara are forma de cerc, iar la membrul pelvin are forma ovala.
Defectele copitei pot fi datorate:
a). inclinatiei anormale a fruntii, existand formele de copita: ascutita (fruntea inalta), cu calcaiele sub ele (acestea converg in jos cu fruntea); boanta (inalta in calcaie);
b). perimetrul marginii de sprijin a copitei mai mic (copite mici) sau mai mare (copite mari).
c). inclinatia peretelui cornos in portiunea cea mai lata a copitei: acesta formeaza un unghi de 76-800 la copita normala; la un unghi mai mare copita este lata, iar la un unghi mai mic copita este ingusta. Poate fi copita jumatate lata si jumatate ingusta (extern, respectiv intern si vice-versa);
d). lipsei de simetrie a jumatatilor pot fi: copite strambe spre inafara (jumatatea externa are unghiuri de inclinatie mai ascutite si este mai lata decat cea interna); copite scalciate inauntru (invers ca la copita stramba inafara); cu calcatura de urs (unghiul de inclinatie al fruntii este mai mare de 550, cornul acesteia este convex, sferturile sunt scurte);
e). formei si aspectului extern al peretelui cornos. Acesta este regulat si neted la copitele normale. Poate prezenta "cercuri alimentare" ca o consecinta a alimentatiei parcimonioase in diferite perioade de dezvoltare sau a unor boli. Se pot intalni deviatii ale peretelui cornos la frunte sau umeri(aceste defecte pot fi corectate prin potcovire) si la sferturi (la copitele grav afectate).
Modificarile la cornul copitei se pot exterioriza prin: seime (crapaturi in directia fibrelor),care pot fi totale sau partiale, deslipiri ale peretelui pe linia alba (la locul de sudare cu talpa), corn uscat si sfaramicios, furcuta putreda.
Daca sunt afectate si tesuturile vii subcornoase, modificarile se denumesc:
- inteparea sau ajungerea cu caiaua (lezionare la potcovit) si cuiul de strada (intepaturi in obiecte ascutite);
- calcatura la coroana, lezionarea prin calcarea cu copita opusa sau de catre alt cal;
- tocirea pana la viu, talpa este tocita incat cedeaza sub presiunea degetului si tocirea completa cand apar leziuni deschise sau inchise.
- bleima (batatura) - inflamatia aseptica a formatiunilor din interiorul copitei sau ongloanelor.
Afectiunile cronice pot determina:
- copita deformata de furbura - cornul este cercuit cu inele apropiate anterior si rare in sferturi si calcaie, iar talpa este dezlipita anterior de perete;
- osificarea fibrocartilagiilor complementare;
- copita cu corn rugos.
f). escavatii din talpa redusa, dand copita plana (expusa inflamatiilor si bataturilor) si exagerata la copita scobita;
g). distantei dintre calcaie care in mod normal trebuie sa prezinte a cincea parte din perimetrul copitei. Cand aceasta se reduce da copita jumatate incastelata, iar cand calcaiele se suprapun da incastelura (determina atrofia functiei si schiopaturi).
Ongloanele
La bovine, cate doua, cu spatiul interdigital la fiecare membru, trebuie sa aiba marimea potrivita si corn integru si neted.
Deformatiile acestora sunt consecinta stabulatiei permanente, a duritatii paturilor si a lipsei de igiena.
Mai des intalnite sunt: unghiile de grajd, unghiile in pantof, unghiile incalecate.
La animalele cu constitutie debila se pot intalni "unghii de porc" sau "unghii rasfirate" (distantate peste 5 cm); dupa cum, la animalele alimentate saracacios, cornul are rezistenta redusa si este ondulat.
La ovine si suine se intalnesc defecte asemanatoare cu cele de la bovine.
Pe langa rolul de sustinere, membrele posterioare ajuta si la propulsia corpului spre inainte, ceea ce denota si o musculatura mai voluminoasa.
1. Regiunea coapsei sau pulpei are baza anatomica formata din: femur, muschi, piele. Prezinta doua fete (interna si externa) si 2 margini- anterioara si posterioara.
La caii de calarie coapsa trebuie sa fie lunga, usor inclinata, muschiuloasa, iar la caii de tractiune mai scurta, mai oblica si foarte muschiuloasa.
Daca este saraca in muschi este denumita "coapsa de bou".
La bovine coapsa este lunga, larga si muschiuloasa la rasele de carne si mai uscativa la cele de lapte.
2. Regiunea fesei are baza anatomica muschiul semitendinos. Trebuie sa fie lunga, larga, musculoasa. La cabaline se numeste fesa retezata cand se termina brusc deasupra gambei.
Cand fesa este despartita de coapsa printr-un silon adanc, acesta este denumit "dunga mizeriei" (pronuntata la caii slabi).
La bovine fesa este lunga, larga si muschiuloasa. Conturul lateral are forma diferita: convex, drept sau concav dupa tipul, productia si intretinerea animalelor.
La oi coapsa si fesa formeaza jigoul cu carne de calitate superioara, motiv pentru care acestea trebuie sa fie largi si muschiuloase, mai ales la rasele de carne.
3. Regiunea rotulei (grasetului), cu baza anatomica: articulatia femuro-tibio-rotuliana, muschii regionali, pielea cu o cuta in care intra portiunea terminala a muschiului cutanat (cuta grasetului, cotinuata anterior cu regiunea iei).
La cal regiunea trebuie sa fie uscativa si usor deviata lateral. La celelate specii grasetul este sters cand sunt in stare buna de intretinere si proeminent la animalele slabe.
4. Regiunea gambei, cu baza anatomica: tibia si peroneul, muschii si tendoanele regiunii.
La cal gamba trebuie sa fie lunga (2/3 din lungimea capului), muschiuloasa, lata superior, cu tendon bine conturat si departat inferior, cu directie oblica la caii de tractiune, mai putin oblica la cei de calarie.
La vacile de lapte si la cele cu constitutia suprafina, gamba este lata si cu marginea posterioara ingusta, la taurinele de lapte aceasta este lunga si musculoasa, iar la taurinele de carne, lunga, larga si cu musculatura abundenta.
La oi gamba trebuie sa fie lunga, larga, cu musculatura bogata.
5. Regiunea jaretului, cotului posterior sau tarsiana, cu baza anatomica: articulatia tibio-tarso-metatarsiana, ligamentele si tendoanele inconjuratoare. Este o regiune foarte importanta datorita rolului deosebit in miscarea membrelor posterioare.
La cal, jaretul are trei fete: anterioara (indoitura cotului) cu piele foarte fina si integra, externa - convexa antero-posterior si supero-inferior, interna, care prezinta doua zone (superioara si inferioara) usor reliefate, castana si trei margini: interna, externa si posterioara (ultima cu varful jaretului).
Jaretul trebuie sa fie lung, larg, integru, paralel cu cel opus, iar distanta intre cele doua coate sa fie egala cu cea dintre fluiere.
Defecte ale jaretului: jaret inchis (indoit) cu un unghi anterior sub 1500 dand membre sabiate (sub el dinapoi); jaret deschis sau drept cu unghi peste 1600 (campat in spate); jaret gatuit - strangulat (distanta dintre marginea anterioara si varful jaretului este mai mica decat jos si sus); coate de vaca (jarete convergente cu varfurile calcaneelor); jaret cambrat (divergente in regiunea varfurilor calcaneelor), deviat infara planului median.
Datorita solicitarii mari, jaretul este o regiune expusa formarii de tare. Se pot intalni:
a). tare dure:
- osul caprei (curba), situat in partea interna si superioara a cotului pe tuberozitatea inferioara interna a tibiei.
- spavanul, osul boului, (eparvin) - pe fata interna si inferioara, localizat pe capul metatarsului rudimentar intern, denumit spavan metatarsian sau pe randul inferior de oase tarsiene si se numeste spavan tarso-metatarsian;
- epurasul, (jardons) - pe fata externa si inferioar, in dreptul capului metatarsului rudimentar extern;
- epurarita, (la jarde) - intins pe fata inferioara si externa a jaretului;
- jaret cercuit - oase moarte asezate circular.
b). tare moi:
- solandre - crapaturi transversale pe pielea fetei anterioare (la indoitura);
- vezigoane: ale articulatiei tibio-astragaliene (formate din o tumefactie pe fata anterioara care comunica cu alte doua situate pe partile laterale); ale tecii tarsiene (in scobitura coardei cotului - doua tumefactii: interna si externa); ale ramurei cuneene (in partea interna si inferioara a cotului simetric cu locul de formare a spavanului);
- capeletul - pe varful si marginea posterioara a calcaneului (higroma produsa prin contuzii);
- pipa - tumefactie dureroasa sau insensibila pe coarda posterioara a jaretului.
La bovine forma jaretului este diferita: uscativ, cu coarda jaretului evidenta, pielea fina si vascularizatie bogata la rasele de lapte si mai scurt si cu tesut conjunctiv bogat la taurinele de carne. La animalele cu constitutia grosolana jaretul acoperit cu piele groasa.
La ovine jaretul trebuie sa fie larg, gros, cu orinetare corecta. Se intalnesc defectele: jaret stramt, subtire, gatuit, sabiat, campat, coate de vaca.
La porc jaretul trebuie sa fie solid, cu grosime potrivita, cu directie normala, iar unghiul jaretului sa aiba 1500. Se intalnesc defectele: jaret inchis (membre sabiate) sub 1400 si jaret deschis (picioare de elefant) - peste 1600.
Regiunile fluierului, tendonului, gleznei, pintenului, chisitei si coroanei sunt identice cu ale membrului anterior.
Aplomburile la animale
Membrele servesc ca baza de sustienere a animalelor atat in statiune cat si in miscare. Un animal este in echilibru atunci cand verticala care pleaca din centrul de greutate cade in interiorul bazei de sustinere.
Se numeste aplomb directia membrului, considerat in totalitatea lui, in raport cu aceasta verticala si cu planul median al corpului.
Sustienerea masei corporale, efectuarea libera a miscarilor, corect si cu usurinta, sunt conditionate de aplomburi corecte, care presupun deci, ca punctul de sprijin si cel de suspensie al membrului sa fie asezat pe aceeasi verticala. Punctul de suspensie al membrului posterior este articulatia coxofemurala, iar cel de sprijin este centrul copitei; la membrul anterior parerile privind localizarea punctului de suspensie sunt impartite, deoarece intre spata si torace nu exista o articulatie de oase.
Pentru examinarea aplomburilor animalul este asezat in statiune fortata pe un teren plan si este observat cu atentie din fata, din profil si din spate.
Aplomburile membrelor toracice
Sunt corecte daca verticala coborata din articulatia scapulo-humerala cade in fata copitei. Privite din fata, membrele anterioare au aplomb corect cand verticala coborata din punctul umarului imparte toate regiunile acestora in parti egale.
Aplomburi defectuoase:
a). sub el dinainte sau membre anterioare varate sub animal (oblice antero-posterior si supero-inferior);
b). campat dinainte (proptit dinainte) - membre oblice antero-posterior si infero-superior;
c) cu genunchi arcati, genunchii sunt asezati inaintea verticalei de aplomb;
d). deschis dinainte (raschirat) - membrele cad inafara si lateral verticalei;
e). inchis dinainte (in palnie) - membrele cad strans in partile inferioare;
f). membre cu genunchi de bou, indoiti medial (in X);
h) membre cu genunchi deschisi (in O);
i) panard cu partile inferioare si copitele convergente prin calcaie (partea posterioara fuge inainte) si divergente prin frunte (partea anterioara);
j). scalciat inauntru, cagneaux (canios) sau innodat atunci cand copitele (ongloanele) sunt convergente prin frunte (partea anterioara) si divergente prin calcaie (partea posterioara).
Aplomburile membrelor pelvine
Din profil verticala coborata din punctul fesei trebuie sa fie tangenta la varful jaretului si sa cada putin inaintea copitei.
Aplomburi defectuoase:
a). sub el dinapoi - membrul posterior oblic supero- inferior si postero-anterior si indoit in regiunea jaretului;
b). campat dinapoi - membre extinse si oblice supero-inferior si antero-posterior;
c). deschis dinapoi - in partea inferioara a membrelor;
d). inchis dinapoi sau membre adunate - membrele posterioare cad in interiorul verticalelor de aplomb;
e) coate de vaca - calcaneele sunt convergente si fetele anterioare ale tarsului sunt divergente;
f) coate deschise (membre in o) - divergente prin calcanee si convergente prin fetele anterioare;
g). panard, ca la membrele toracice;
h). canios (cagneaux), ca la membrele toracice.
Se considera defecte de aplomb si forma "ridicat dinapoi" - grebanul mai jos decat punctul crupei (privit lateral).
La animalul privit din fata si din spate, se intalnesc defectele urmatoare: deschis sau inchis dinainte, respectiv dinapoi care sunt defecte de aplomb si nu trebuie sa se confunde cu caracterele de larg sau stramt dinainte, respectiv dinapoi.
Defectele de aplomb sunt consecinta unor modificari patologice in pozitia tendoanelor articulatiilor, scheletului etc. se repercuteaza asupra miscarilor, mersului si rezistentei animalului si deci, asupra sanatatii, productiei si valorii economice ale acestuia.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 5000
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
