Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Ihtiofauna lacului de acumulare Cazanesti - pesti

Zootehnie

+ Font mai mare | - Font mai mic



INTRODUCERE




Traim intr-o perioada in care tehnologia si-a pus amprenta in toate domeniile stiintei, progresele inregistrate in ultimul secol schimband lumea si oferind oportunitati pentru intelegerea fenomenelor din mediul inconjurator.

In acord cu dezvoltarea generala, biologia ca stiinta a ajuns la rezultate remarcabile, atat in domeniul teoretic cat si practic. Progresele biologiei au in vedere, in primul rand ramurile care urmaresc cunoasterea proceselor vitale, nu si organismul in ansamblu, nici specia si cu atat mai putin complexitatea interrelatiilor dintre indivizi si specii.

In conditiile unor interactiuni complexe, s-a costatat ca rata de inmultire a fiecarei specii este foarte puternica in timp ce resursele de hrana sunt limitate, fapt care duce la supravietuirea unui numar mic de descendenti. Supravietuirea indivizilor si a speciei in ansamblu este posibila numai in cazul in care populatiile isi mentin o densitate minima.

      Rezultatul tuturor acestor interactiuni este un echilibru natural mai mult sau mai putin stabil, in conditiile in care nu este afectat de factori externi. Din acest motiv cand se studiaza un ecosistem se studiaza atat dinamica numerica a fiecarei specii in parte cat si interrelatiile care se stabilesc intre specii.

In ultimul secol au disparut din apele dulci ale Europei aproximativ 50% din speciile de pesti iar numarul celor existenti a scazut considerabil. Fenomenul este observabil si in apele din Romania, inclusiv in lacurile de acumulare. Abundenta faunei piscicole se afla intr-o continua schimbare. Principalul vinovat de toate aceste transformari este omul care prin activitatile sale a influentat calitatea apei si alti parametri fizico-chimici si biologici ai mediului.  

Scopurile pentru care au fost infiintate lacurile de acumulare sunt multiple si, pentru managementul optim al acestora, cunoasterea calitatii mediului acvatic este decisiva. Aplicarea principiilor ecologice in exploatarea lor,  reprezinta o cerinta majora si presupune existenta unor cercetari stiintifice aprofundate. Prin termenul “lac de acumulare” se definesc acele lacuri de baraj, create de om, pe albia unor rauri in scopuri industriale si economice.

Acum, cand detin suficiente cunostinte teoretice despre ecologia pestilor, incerc      colectarea si prelucrarea unor date cu privire la ecologia populatiilor de pesti inventariate in lacul de acumulare Cazanesti, jud. Vaslui, lacul unde pescuiam zilnic in copilarie.

Lucrarea de fata are ca scop evidentierea aspectelor ecologice  ale ihtiofaunei lacului de acumulare Cazanesti si a fost realizata sub conducerea domnului profesor Lector dr. Constantin ION, caruia tin sa ii multumesc din suflet pentru intregul sprijin acordat. Multumesc deasemenea colegilor, prietenilor si nu in ultimul rand familiei pentru ajutorul neconditionat atat moral cat si material.

1. SCURT  ISTORIC  PRIVIND  CERCETǍRILE  IHTIOLOGICE

1. 1. Cercetarile ihtiologice in lume

            Pescuitul este una din cele mai vechi indeletniciri ale omului. Odata cu aceasta a inceput si cunoasterea speciilor de pesti si a mediului lor de viata. Primele date despre pesti se cunosc din sec. XVIII i.Ch. din Egipt, descoperindu-se desene cu specii de pesti din Nil.

Cunoasterea stiintifica a pestilor apare la Aristotel (384-322 i. Cr.), care a adoptat o clasificare bazata pe tipul scheletului si prezenta sau absenta operculului.

Abia in epoca Renasterii incep sa se publice lucrari de ihtiologie originale, cand G. Rondelet, P. Belon si H. Salviani au adoptat o clasificare superioara celei realizate de Aristotel. In secolul al XVII-lea, odata cu dezvoltarea anatomiei animale, Borelli, Malpighi, Swammerdam, si Duverney studiaza anatomia pestilor.

P. Artedi (1705-1735), considerat cel mai mare ihtiolog al sec. al XVIII-lea, este autorul a 5 lucrari de ihtiologie {Biblioteca ichthyoiogica, Philosophia ichthyologica, Genera piscium, Species piscium, Synonimia piscium)

C. Linné (1707-1778), intemeietorul nomenclaturii binare isi concretizeaza conceptiile de sistematician in lucrarea Systema naturae, in care descrie 61 de genuri si 2600 de specii de pesti.

In 1859, odata cu aparitia Originii speciilor a lui Ch. Darwin (1809-1882), sistematica si anatomia comparata capata o orientare filogenetica. Contributii importante la cunoasterea anatomiei pestilor aduc si R. Owen, C. Gegenbauer, si A. Kovalevski.

Problemele de ihtiologie au fost abordate si in fosta U.R.S.S., figura centrala a cercetatorilor sovietici fiind L. S. Berg, care acorda o deosebita atentie problemei unitatilor sistematice infraspecifice. Tot el pune bazele zoogeografiei pestilor marini.

Ihtiologul sovietic G.V. Nikolski (1910-1977) abordeaza si aspecte legate de ecologia pestilor: amplitudinea variabilitatii individuale si semnificatia ei, relatiile trofice dintre pesti, dinamica cardurilor.

Cercetarile continua una dintre cele mai recente lucrari  sintetice de ansamblu este volumul XIII din Traité de zoologie, realizat sub conducerea lui P. Grasse, publicat in 3 fascicule in 1958.

1. 2. Cercetarile ihtiologice in Romania

In Romania, primele cercetari de ihtiologie isi au inceputul in ultima parte a secolului XVII. Acestea au fost realizate in jurul anului 1690 in zona Ada-Kaleh, de catre F. Marsigli, care publica in 1726 o monografie intitulata Danubius pannonico mysicus (observationibus). El descrie si figureaza 5 specii de sturioni si 37 specii de teleosteeni, intre care si Umbra krameri, pe care o numeste Gobius caninus, precum si hibridul de crap si caracuda.

In 1847 J. Heckel denumeste mreana vanata Barbus petenyi, fara a o descrie, urmand ca abia in 1852 sa publice descrierea acesteia intr-un studiu asupra pestilor din intreg bazinul Dunarii.

In 1905, Grigore Antipa, organizator si conducator al pescariilor din Romania, fondatorul Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti publica primele sale lucrari de ihtiologie referitoare la sturionii si clupeidele din nord-vestul Marii Negre si cursul inferior al Dunarii. Lucrarea sa fundamentala este Fauna ihtiologica a Romaniei  (1909), in care sunt descrise detaliat 72 specii de pesti, 2 specii de ciclostomi si 14 hibrizi. Pestii studiati in detaliu de Antipa apartin genului Cyprinus si familiei Acipenseridae.

In 1916, Antipa publica Pescaria si pescuitul in Romania  in care descrie uneltele de pescuit, precum si valoroase date asupra biologiei unor specii de pesti.

In 1932, la initiativa lui Gr. Antipa, se fondeaza Institutul biooceanografic de la Constanta, iar in 1940 se infiinteaza Institutul de cercetari piscicole (la care se ataseaza Institutul biooceanografic, precum si Statiunea hidrobiologica de la Tulcea).

Intre anii 1926-1937, Ioan Borcea, profesor la Universitatea din Iasi si fondator al Statiunii zoologice marine de la Agigea (1926) realizeaza cercetari ihtiologice privind biologia si migratiile principalelor specii de pesti din Marea Neagra, remarcabile fiind monografiile referitoare la mugilide si gobiide, pe langa acestea realizand si studii de anatomie si dezvoltare embrionara la pesti.

C. Motas si V. Anghelescu (1939) indica metodele de studiu si de valorificare a apelor montane cu exemplificari din bazinul Bistritei si redacteaza Monografia hidrobiologica a acestui rau (1944).

In 1952, Sergiu Carausu publica un tratat de ihtiologie (cea mai completa lucrare de ihtiologie de la acea vreme), care cuprindea, pe langa probleme generale de ihtiologie si descrieri, figuri, date de biologie si raspandire asupra tuturor pestilor dulcicoli si marini din Romania. In acelasi an, Petru Banarescu face studiul biometric si sistematic al lui Gobio albipinnatus din bazinul Dunarii, in 1953 - al lui Gobio kessleri, Gobio uranoscopus, iar in 1954 — al lui Gobio gobio din apele noastre.

Pestii apelor R.P.R (1957) de C.S.Antonescu, Pestii apelor noastre (1959) de G. Vasiliu si Atlasul pestilor din R.P.R (1963) de Th. Busnita si I. Alexandrescu sunt lucrari scrise la nivel de popularizare, care cuprind lista completa a speciilor din tara noastra pana in anul respectiv, dand diagnozele si datele biologice asupra speciilor cele mai importante.

Petru Banarescu. publica in 1964 volumul Pisces-Osteichthyes cu 959 pagini si 402 figuri, considerata cea mai completa lucrare romaneasca de ihtiologie. Banarescu publica si o analiza zoogeografica a faunei ihtiologice de apa dulce a Romaniei (1957), iar Th. Nalbant (1962) realizeaza acelasi lucru pentru ihtiofauna marina.

Din 1960 cercetarile ihtiologice au fost abordate intr-o alta maniera de catre institutele de cercetari piscicole si statiunile experimentale din tara. Astfel, s-au urmarit indeosebi probleme de ihtiologie aplicata si piscicultura (in cadrul statiunilor experimentale de la Nucet, Iasi, Piatra Neamt), aspecte taxonomice (in institutele de cercetari, Muzeul Antipa), precum si problemelegate de biologia speciilor (Statiunea „Stejarul' si Laboratorul de Ecologie Acvatica de la Piatra Neamt).

 Pana in prezent, cercetarile ihtiologice s-au dezvoltat si reorientat spre sfera academica si universitara. Odata cu deschiderea spre occident, a aparut un nou mod de abordare a problematicii, punandu-se un accent deosebit pe protectia mediului si reconstructia ecologica.

            Cercetarile ihtiologice se desfasoara in continuare pe domenii restranse, in vederea completarii si aprofundarii sistematicii, protejarea speciilor amenintate si valorificarea fondului piscicol.

2. CARACTERIZAREA  FIZICO-GEOGRAFICǍ  A  ZONEI  STUDIATE

2. 1. Asezare

Lacul de acumulare Cazanesti este amplasat in N-V judetului Vaslui  la limita cu judetul Iasi, la vest de satul Cazanesti si sud-est de orasul Negresti. Coordonatele sale geografice sunt 46°52’07” N 27°29’11” E. Este amenajat pe raul Durduc (afluent de stanga al raului Barlad) in amonte de localitatea Cazanesti la 8 km de confluenta cu raul Barlad. Are un volum total de 5,6 milioane m³ si o suprafata de 1.761.374 m².

                     

Fig. 1. Localizarea barajului Cazanesti pe harta judetului Vaslui (www.negresti.ro)

2. 2. Relief

            Amplasata pe valea raului Durduc (Stavnic) la 27 km de la izvor la o altitudine de 252 m in dreptul localitatii Cazanesti (jud. Vaslui), acumularea are ca vecini, in dreapta dealul “Movila” cu o altitudine maxima de 396 m si in stanga dealul “Tarina” ce apartine vetrei satului Cazanesti, ambele cu un grad de arabilitate de 60-75%, suprafata arabila adiacenta  lacului (375 ha) fiind irigabila. Unitatile de relief mentionate fac parte din Podisul Central Moldovenesc, diviziune a Podisului Moldovei.

Alcatuirea litologica a reliefului este dominata de prezenta argilelor si marnelor ce alterneaza cu orizonturile de nisipuri, care au oferit conditii favorabile pentru activarea alunecarilor de teren , vailor torentiale si a proceselor de versant.

La activarea acestor procese erozionale pe langa factorii naturali (actiunea apelor curgatoare si subterane, actiunea inghetului si dezghetului, actiunea apelor meteorice) au contribuit si contribuie factori ai activitatii umane:

w    lucrari de terasamente

w    araturi perependicular pe curba de nivel

w    defrisarea abuziva a plantatiilor, lizierelor si padurilor

w    construirea de locuinte  care au incarcat suplimentar versantii.

  Solul

Pe teritoriul judetului Vaslui sunt numeroase categorii detaliate de sol care se deosebesc distinct prin propietatile lor, capacitatea productiva si masurile de mentinere  a fertilitatii.

Predominante sunt solurile cernozionice si solurile cenusii, iar cele identificate in bazinul hidrografic al raului Durduc sunt:

Molisoluri:

w    Cernoziom tipic erodat

w    Cernoziom cambic  levigat

w    Sol cenusiu erodat

Argiluvisoluri:

w    Sol brut argiloiluvial erodat

w    Sol brun livic

Soluri neevoluate

w    Sol aluvial si aluvio-coloidal, gleizate sau salinizate

w    Protosoluri aluviale ( aluviuni )

w    Soluri neevoluate (regosol; erodisol)

w    Sol nisipos

2. 3. Clima

            Situat in estul tarii teritoriul judetului Vaslui are o larga deschidere spre Europa rasariteana, fiind influentat iarna  de masele de aer rece ale anticiclonului siberian iar vara de aerul uscat continental sau tropical, clima avand astfel un caracter temperat continental, cu veri secetoase si ierni geroase, cu accentuari mai mari in sudul Podisului Moldovei, limita de sud a judetului, unde media anuala este de 12,4°C.

Temperatura minima istorica inregistrata a fost de  -31,8°C, iar maxima de 39,2°C la Vaslui in ianuarie 1963, respectiv Barlad in iulie 2000.

In ceea ce priveste precipitatiile, media anuala este de 45,7/mp/luna iar maxima si minima istorica inregistrata este de 931 l/mp la Vaslui in anul 1909 respectiv 218 l/mp la Vaslui in anul 1848.

Directia predominanta a vantului este NV cu o frecventa medie anuala de 26 %

2. 4.  Hidrografie

2. 4. 1. Bazinul hidrografic

Caracteristicile hidrologice ale regiunii sunt dependente de particularitatile bioclimatice, care conditioneaza cantitatea si regimul scurgerii superficiale, dar si subterane, la care se adauga litologia depozitelor de suprafata, care se implica mai ales in definirea calitatii resurselor de apa.

Reteaua hidrografica din regiunea de studiu apartine in proportie covarsitoare bazinului hidrografic al raului Barlad, avand o orientare generala nord-sud, in conformitate cu scaderea de ansamblu a altitudinii pe aceasta directie. Alimentarea raurilor se realizeaza, in principal, din sursele de suprafata (70-85%), tipul de alimentare fiind pluvial moderat si subteran moderat.

Tabel 1. Bazinele hidrografice ale jud. Vaslui (Directia Apele Romane Vaslui)

Bazin hidrografic

Supr.

( km² )

Lung.

 ( km )

Din care :

neamenajata

amenajata

B.H. Prut

1500

803,0

168,6

634,4

B.H. Barlad

3818

1365,0

347,0

1018,0

2. 4. 2.  Scopul amenajarii

Combaterea inundatiilor in bazinul hidrografic al raului Barlad, prin atenuarea undelor de viitura a presupus construirea de baraje pe cursurile raurilor principale.

Barajul Cazanesti, obiectul de studiu al prezentei lucrari, a fost construita in anul 1975 si indeplineste urmatoarele functii:

            w atenuarea undei de viitura cu asigurarea de 1 % de pe raul Durduc, pana la capacitatea de scurgere a albiei minore;

            w alimentarea cu apa potabila si industriala a orasului Negresti (20 l/s pentru populatie si 20 l/s pentru industrie);

            w irigarea unei suprafete agricole de 375 ha la asigurarea normata de 75 - 80 % pe valea raului Durduc;

w asigurarea unui luciu piscicol de 176 ha.

 

Fig. 2. Lacul de acumulare Cazanesti-vedere din satelit (Google Earth)

2. 4. 3. Date hidrotehnice :

w        suprafata bazinului de receptie a acumularii  este de  191 Km²;

w        suprafata luciului de apa: 1.761.374m²;

w        volum: 5,6 milioane m³;

w        debitul mediu  multianual: Qmed. afl. = 0,364 mc/s;

w        lungimea digului: 870 m;

w        lungimea maxima dig-coada lac: 2347 m;

w        latime maxima: 1264 m;

w        perimetru: 6356 m

w        adancime maxima: 14,4 m;

w        adancime medie: 8,7 m;

2. 4. 4. Caracteristicile apei

Analizele fizico-chimice si biologice, efectuate in anul 2004, de catre Directia Apelor Vaslui au evidentiat urmatoarele aspecte:

- valorile pH-ului cuprinse intre 7,9 - 8,5 au imprimat apei un caracter usor alcalin si au incadrat apa lacului in categoria a IV- a de calitate;

- concentratiile compusilor cu azot (amoniu 0,763 mg / dm³ au incadrat apa

lacului in clasa a IV de calitate;

- valorile fosforului total 0,08 - 0,67 mg / dm³ au incadrat apa lacului in

categoria hipertrofa;.

- numarul de bacterii coliforme totale 17.900 /100 ml au incadrat apa lacului in

clasa a IV a de calitate.

- apa lacului Cazanesti se incadreaza in categoria oligotrofa, cu toate ca,

valorile fosforului total au evidentiat valori ridicate caracteristice apelor hipertrofe.

2. 5. Flora si vegetatia

Vegetatia regiunii de studiu se incadreaza in ariile a doua mari unitati: silvostepa si etajul nemoral (colinar). Silvostepa actuala poate fi considerata, in buna masura, antropogena, postforestiera, fiind rezultatul defrisarii padurii in diferite scopuri. In acelasi context, extinderea culturilor agricole si intensificarea pasunatului au condus, la degradarea calitativ-cantitativa a pajistilor naturale de silvostepa. Vegetatia de padure este intalnita in dreapta lacului, fiind mai inalta. Vegetatia lemnoasa este constituita din paduri mixte de stejar (Quercus robur), gorun (Quercus dalechampii), salcam (Rubinia pseudocaccia) si de fag (Fagus taurica, Fagus sylvatica).

Vegetatia erbacee din lunca este reprezentata de pajisti si tufarisuri xerofile asemanatoare cu cele din stepa, precum si de pajisti mezofile, mezohigrofile si higrofile (in locuri umede). Este intalnita pe malul stang al lacului, si pe toata valea raului atat amonte de baraj cat si aval. Pajistile xerofile sunt edificate in principal de catre paiusul stepic (Festuca valesiaca) si colilie (Stipa lessingiana), dar care in mare parte sunt fie destelenite si transformate in terenuri agricole (pe ambele maluri ale barajului se cultiva in special cereale, porumb, dar si plante tehnice) sau parloage, degradate datorita suprapasunatului..  

Stuful (Phragmites communis) este prezent pe malurile lacului cu preponderenta in coada lacului  unde ocupa o suprafata de circa 2 ha. Pe malul drept in unele locuri exista papura (Typha latifolia). Fitoplanctonul este dominat de diatomee (Synedra, Cymbella) si euglenoficee.

 

2. 6. Fauna

Fauna cinegetica este specifica silvostepei si luncilor, fiind formata din caprioare, cerbi, vulpi, iepuri, mistreti, rasi. La nivelul lacului, nectonul este reprezentat de pesti (care fac obiectul de studiul al lucrarii), batracieni (Rana ridibunda, Rana esculenta, Bufo viridis, Bufo bufo), reptile (Natrix tesselata, Natrix natrix, Emys orbicularis), mamifere acvatice (Odantra zibethicus) si nevertebrate (insecte, crustacei, viermi). Zoobetosul este reprezentat de protozoare, rotifere (Brycella), oligochete (Propapus), efemeroptere, plecoptere (Chloroperla) bivalve (Unio,  Anodonta cygnaea).

            Pasarile sunt numeroase si variate in zonele de lunca si luciu de apa, multe prezentand interes cinegetic. Dintre cele observate pe luciul de apa de la Cazanesti mentionam: rata mare, rata mica, rata caraitoare, rata sulitar, gasca de vara, garlita mare, garlita mica, barza alba, lisita, cormoranul mic si cormoranul mare.

3. METODE DE LUCRU IN IHTIOLOGIE

3. 1. Tehnici de pescuit experimental

Metoda de colectare a probelor in ihtiologie este pescuitul. Mijloacele clasice de pescuit sunt clasificate in functie de materialul din care sunt confectionate, si modul in care se realizeaza colectarea, acesta fiind activ sau pasiv. Dintre uneltele active cele mai folosite sunt  plasele (volocul, plasa de mana, navoadele, prostovolul, tifanul) si uneltele care inteapa pestele (undita simpla, lanseta). Uneltele pasive confectionate din plasa sunt: setca fixa, setca  plutitoare, vintirele iar ca mijloace pasive care inteapa pestele sunt folosite pripoanele si carmacele. O metoda moderna de captura este pescuitul electric, metoda foarte eficienta si nepericuloasa pentru pesti atunci cand este folosita corespunzator.

Undita este o unealta de pescuit activ folosita mai ales in pescuitul sportiv si recreativ. Este formata dintr-o  varga, un carlig, fir de pescuit si o struna. In functie de metodele de pescuit pot exista si alte componente (mulineta, pluta). Poate fi folosita atat din barca cat si de pe mal. Tipul unditei depinde in general de zona unde se pescuieste si de specia pentru care este construita.

Pripoanele sunt instrumente de pescuit pasiv, fiind alcatuite din siruri de carlige de marimi diferite, care se folosesc numai cu nada naturala, pentru a ademeni si prinde pestele, agatandu-1 de gura. Pripoanele pot fi de mai multe tipuri, dupa marimea, forma si numarul carligelor folosite, sau dupa lungimea si grosimea franghiilor de care acestea sunt suspendate, precum si dupa modul lor de a pescui. Este alcatuit dintr-o sfoara lunga de 15-20 m, pe care se leaga 10-12 carlige mici cu ajutorul unor ate mai subtiri. Acestea au lungimea de 40-50 cm si se prind la distante de 80-100 cm unele de altele, pe sfoara principala. Cu un capat, sfoara se leaga de un tarus pe malul apei, iar de celalalt capat se leaga o greutate care ancoreaza priponul de fundul apei.

Pescuitul electric Aparatul pentru pescuit electric este alcatuit dintr-un generator, un transformator, doi electrozi si cabluri de legatura. Pentru protectia manipulantului se folosesc manusi si cizme electroizolante. Pentru capturarea pestilor electrocutati se foloseste minciogul.

Generatorul poate fi pus in functiune fie de un motor cu ardere interna de dimensiuni mici, fie de o baterie de acumulatori de 12 V.

Transformatorul redreseaza curentul, producand impulsuri de curent continuu de pana la 700 V.

Sistemul de electrozi trebuie sa asigure unui camp electric corespunzator pentru prinderea pestelui, sa minimalizeze regiunile cu gradient mare de tensiune pentru a elimina pierderile de putere; electrozii trebuie sa fie reglabili in functie de conductivitatea apei, si sa fie usor de montat .

Cablurile de legatura trebuie sa permita manevrarea usoara a elecrodului activ in conditii de siguranta pentru operator. Este obligatorie folosirea cizmelor lungi izolatoare, a manusilor izolatoare precum si a dispozitivelor automate de intrerupere a curentului in caz de necesitate.

Cel mai potrivit tip de curent pentru pescuitul experimental in ape dulci este curentul continuu sub forma de impulsuri. Impulsurile maresc mult eficienta curentului si largesc astfel raza de actiune a acestuia. Se pot folosi curenti mai putin puternici, ceea ce inseamna reducerea pericolului pentru operatori, pentru pesti si, nu in ultimul rand, folosirea unor aparate de dimensiuni mai mici si mai usoare.

Pentru capturarea exemplarelor de pesti in acest studiu s-au folosit diferite undite(lansete), pripoane si plase cu diferite marimi ale ochiurilor. Colectarea materialului de studiu din lacului de acumulare Cazanesti, a fost efectuata in perioada iulie – septembrie 2007, aprilie-mai 2008, propunandu-se identificarea speciilor de pesti din acest lac, aprecierea cantitativa a acestor specii prin folosirea indicilor de calcul, si a estimatorilor biologici analitici: abundenta, dominanta, constanta si indicii sintetici: indicele de semnificatie ecologica, indicele de afinitate cenotica. Alti indici utilizati sunt indicii de diversitate Simpson si Shannon-Wiener.

Pentru o colectare uniforma a probelor s-a utilizat metoda transectului alegandu-se patru puncte de cercetare diferite, utilizandu-se instrumente de pescuit activ (undite) si instrumente de pescuit pasiv (pripoane, plase).

3. 2. Prelucrarea materialului capturat

3. 2. 1. Determinarea speciilor

Dupa realizarea capturii, in toate studiile de ihtiologie se impune determinarea pe specii a materialului colectat. Determinarea speciilor se realizeaza pe baza unor caractere morfologice ale speciilor colectate, folosind determinatorul de specii si descrierea lor din literatura de specialitate (pentru fauna ihtiologica a Romaniei, cele mai complexe determinatoare fiind: Pisces - Osteichthyes, P. Banarescu, 1964 si Atlasul pestilor din apele R.P.R, Th. Busnita si L. Alexandrescu, 1963). Cheia de determinare este un instrument indispensabil in determinarea speciilor deoarece aceasta limiteaza posibilitatile de eroare. Identificarea speciilor presupune cunoasterea particularitatilor morfo-anatomice ale individului: forma, culoare, numar de inotatoare, numarul si felul radiilor, prezenta sau absenta solzilor pe linia laterala etc.

Pentru determinarea taxonomica a exemplarelor de pesti prinse, a fost utilizata lucrarea Fauna Republicii Populare Romane: Pisces – Osteichthyes, volumul XII” de Petru Banarescu.

3. 2. 2. Esantionarea

Esantionarea reprezinta prelevarea probelor din captura, si se face la intamplare, in asa fel incat esantionul prelevat sa reflecte cat mai fidel structura capturii.

Daca numarul de exemplare capturate este redus intreaga captura se va folosi la determinari. Cand captura este mare (200-500 indivizi), numarul de esantioane prelevate poate fi minim, iar numarul de indivizi dintr-o esantionare va fi de 50-100.

Examinarea esantioanelor presupune numarare, studii de biometrie, gravimetrie, prelevare de solzi sau alte structuri dure folosite intr-o etapa ulterioara pentru determinarea varstei si determinarea sexului.

3. 2. 3. Prelucrarea biometrica

            Prelucrarea biometrica a pestilor reprezinta determinarea variabilitatii caracterelor la indivizi izolati sau la grupe de indivizi, pe baza masurarii, cantaririi si a prelucrarii statistice a datelor obtinute in functie de scopul cercetarii.

Caracterele determinate prin studii de biometrie sunt:

-caractere metrice - lungimi, grosimi;

-caractere gravimetrice - greutatea;

-caractere meristice - ce presupun numararea de radii si solzi.

Datele biometrice se obtin prin masuratori realizate cu ajutorul unor instrumente speciale (ihtiometre) sau a altor instrumente de masura (rigla, subler). Datele biometrice sunt urmatoarele:

(L) - lungimea totala a pestelui - se masoara de la varful botului la varful lobilor

inotatoarei codale;

(1) - lungimea corpului - se masoara de la varful botului la baza inotatoarei codale;

(Ic) - lungimea capului - se masoara de la varful botului la marginea posterioara a

osului opercular;

(H) - inaltimea maxima a corpului - se masoara in regiunea cea mai inalta a

corpului, de la linia ventrala la linia dorsala;

(G) - grosimea maxima a corpului - se masoara acolo unde corpul are grosimea

cea mai mare;

 (Dpv) - distanta dintre pectorala si ventrala - se masoara de la baza pectoralei la

baza ventralei;

(do) - diametrul ochiului ~ se masoara de la extremitatea anterioara la cea

posterioara a orbitei, pe linia mediana.

Caracterele gravimetrice se determina cu ajutorul balantelor. Greutatea individuala se determina cel mai bine pe exemplarele vii (normale sau anesteziate).

Caracterele meristice se refera la:

-          numarul solzilor;

-          randurile transversale de solzi;

-          formula dintilor faringieni;

Toate datele obtinute prin determinarile biometrice sunt prelucrate statistic, in functie de scopul cercetarilor, pentru calculul valorii unor estimatori, pentru aprecierea variatiei, a limitelor acesteia, a valorii medii, a deosebirilor si semnificatiei lor, etc.

4. STRUCTURA IHTIOFAUNEI EXISTENTE IN LACUL DE ACUMULARE CǍZǍNESTI

4. 1. Lista sistematica

In lacul de acumulare Cazanesti au fost identificate 17 specii apartinand ordinelor: Cypriniformes, Perciformes, Esociformes.

Ordinul Cypriniformes include familia Cyprinidae cu 12  specii:

  1. Abramis brama (Linnaeus, 1758) - platica
  2. Alburnus alburnus (Linnaeus, 1758) - oblet
  3. Aristichtys nobilis (Richardson, 1846) -novac
  4. Carassius auratus gibelio (Bloch, 1782) - caras
  5. Carassius carassius (Linnaeus, 1758) - caracuda
  6. Ctenopharyngodon idella (Valenciennes, 1844) - cosas, crap chinezesc
  7. Cyprinus carpio carpio (Linnaeus, 1758) - crap comun

8.      Cyprinus carpio (var. specularis) (Linnaeus, 1758) - crap galitian, oglinda

9.      Hypophthalmichthys molitrix (Valenciennes, 1844) - sanger

10.  Leuciscus cephalus cephalus (Linnaeus, 1758) - clean

11.  Rutilus rutilus carpathorossicus (Vladykov, 1930) -babusca

12.  Scardinius erythrophthalmus (Linnaeus, 1758) - rosioara

Ordinul Perciformes include familia Percidae cu 4 specii:

  1. Acerina cernua (Linnaeus, 1758) - ghibort
  2. Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758) - biban soare
  3. Perca fluviatilis fluviatilis (Linnaeus, 1758) -biban
  4. Stizostedion lucioperca (Linnaeus, 1758) - salau

Ordinul Esociformes include familia Esocidae cu o specie:

17. Esox lucius (Linnaeus, 1758) - stiuca

4 .2. Caracterizarea speciilor identificate

           

Ordinul Cypriniformes

                       

  1. Specia  Abramis brama (Linnaeus, 1758)

Denumire populara platica, carjanca, Frunza plopului, Plastaica, Sinet

Figura 4.1. Abramis brama (Linnaeus, 1758) - foto original

Raspandire

Limita nordica a raspandirii sale in Europa este cercul polar, cea sudica fiind bazinul Marii Mediterane. Platica poate fi intalnita in toate apele dulci ale Europei, incepand cu Irlanda si pana in muntii Ural. In Romania, platica este prezenta in toate apele, in afara de paraiele montane si de lacurile de la mari altitudini, dintre munti. Se simte bine in Dunare, in baltile de revarsare, precum si pe cursurile inferioare ale raurilor mai mari, care in trecut erau denumite 'zona platicii', datorita numarului mare din aceste portiuni ale apelor. Platica poate fi intalnita in lacurile cu apa dulce din zona litoralului (Siutghiol), unde se pescuieste in cantitati mari. Platica nu lipseste nici din lacurile dulci de ses, cum ar fi Snagovul, Mogosoaia, Caldarusani, Cernica, sistemul de lacuri Taga-Geaca, , helesteiele de la Cefa etc. Dintre rauri, in apele Prutului (pe cursul inferior), Siretului, Muresului, Oltului, Somesului, Crasnei, Sicului, Jiului si ale Timisului se gasesc cantitati considerabile de platica, iar in numar mai mic si in canalul Bega.
Descriere

Corpul platicii este inalt, puternic comprimat lateral, acoperit cu solzi relativ mari, nu prea tari, pe care se disting punctisoare negre, dispuse in evantai. De la cap si pana la inotatoarea dorsala, precum si in portiunea dintre aripioarele pectorale si coada, spatele si respectiv burta sunt lipsite de solzi, inotatoarea dorsala este inalta, prima radie fiind de patru ori mai lunga decat ultima, inotatoarea caudala este pronuntat decupata, ceva mai scurta in jumatatea de sus. Inotatoarea de sub coada este lunguiata, cu mai putin de 30 de radii, intinzandu-se de la anus si pana in apropierea cozii. Gura platicii, mica, se deschide usor in jos, buzele putand fi intinse inainte, ca un cioc, la fel ca la crap. Nu are mustati.

Linia laterala este completa, bine conturata. Ca si la alte cateva specii, si la platica se aplica observatia ca mediul natural in care traieste isi pune amprenta pe colorit, in sensul ca exemplarele care traiesc in ape mai tulburi sau cu mai multa vegetatie submersa sunt si ele mai inchise la culoare, in schimb, platicile care traiesc in rauri au un colorit mai deschis. Spatele pestelui este cenusiu-negricios sau negricios-oliv, la fel ca si capul. Partile laterale ale exemplarelor mature sexual sunt galbui, in timp ce exemplarele mai tinere au flancurile argintii. Burta este alba, cu nuante argintii. In perioada reproducerii, gatul masculilor capata nuante rosiatice, iar pe corp apar protuberante cornoase mici, butonii caracteristici acestei perioade, raspanditi la intamplare pe tot corpul. Inotatoarele platicii sunt negru-albastrui. Irisul ochilor poate straluci auriu sau argintiu.
Dezvoltare

Platica, desi uneori poate atinge varste respectabile nu creste la dimensiuni foarte mari. Lungimea medie este de 30-50 cm, la o greutate medie de 0,5-1 kg. Se intalnesc insa si exemplare lungi de 60-65 cm, cu o greutate corporala de 1,5-3 kg.    

Biologie

Asemanandu-se din acest punct de vedere cu ciprinizii, spatiul vital al platicii este asigurat de raurile cu curentii foarte lenti si de apele unor lacuri adanci. Poate fi intalnita si in mlastinile si baltile cu portiuni de apa mai adanca, in gropile mari, maloase, argiloase, precum si in apele cu multa vegetatie acvatica submersa. De regula, se intretine in imediata apropiere a albiei, unde scormoneste in cautarea hranei. Apele cu adancimi de mai multi metri sunt folosite mai eficient de platica decat de crap. Uneori paraseste zonele mai adanci si urca in straturile superioare, unde se aduna in grupuri si inoata 'plutind' parca la suprafata. Ca si crapul, platica este un peste omnivor: se hraneste deopotriva cu materii de origine vegetala, cat si cu cele de provenienta animala. Principala ei hrana consta din plante subacvatice, seminte, muguri, frunzele plantelor, precum si parti ale acestora, intrate in descompunere, dar si rame, viermi, larve de Chironomus plumosus, melci si scoici mici, raci minusculi, precum si ramasitele in descompunere ale micilor vietati acvatice. Odata cu hrana, platica inghite si unele cantitati de mal. Conform observatiilor efectuate, ea consuma si excrementele altor pesti, precum si cele ale animalelor domestice duse la rau pentru adapat. Unii specialisti sustin ca platica mananca icrele bibanului si ale stiucii. In timpul iernii, platica nu se hraneste, de regula. Cea mai mare pofta de mancare o are in perioada ce urmeaza reproducerii.

Platica atinge maturitatea sexuala in cel de-al treilea sau al patrulea an de viata. Perioada reproducerii incepe de obicei in mai si se termina in iunie, dar daca primavara este mai rece, se poate prelungi si in prima jumatate a lunii iulie. In acest timp, datorita intensificarii circulatiei sangelui in vasele sanguine superficiale, corpul platicii capata nuante rosiatice, iar pe corpul masculilor apar butonii cornosi amintiti (si platicile prinse si tinute vii se inrosesc la fel). Cand temperatura apei atinge 18-19°C, platicile se aduna in grupuri foarte numeroase si pornesc in cautarea unor zone mai putin adanci din apropierea malului, unde si albia este acoperita de o vegetatie submersa abundenta. Jocul lor nuptial se manifesta prin aceea ca platicile sar in permanenta din apa in aer, cazand inapoi pe o parte, in acest fel corpul lor lat, la impactul cu suprafata apei, produce un zgomot puternic. Numarul icrelor depuse, in functie de marimea femelei respective, variaza intre 100000 si 330000, cu diametrul de 1-1,5 mm, sunt depuse de cele mai multe ori in doua etape. La sfarsitul lui septembrie si inceputul lui octombrie, organizate in grupuri numeroase, platicile cauta locurile mai adanci ale apei, unde in cursul iernii au asigurata intr-o oarecare masura cantitatea necesara de oxigen pentru a supravietui. La inceputul acestei perioade inca mai mananca, dar odata cu sosirea primelor zile geroase, inceteaza sa se mai hraneasca. Desi atunci cand sunt scoase din apa mor destul de repede, platicile rezista in apa si in conditiile in care continutul de oxigen dizolvat este relativ mic.

Carnea platicii este gustoasa, alba, cu oase destul de multe, icrele sunt gustoase. Pentru pescuitul platicii se poate folosi orice fel de varga mai lunga, usoara si cu varful flexibil, deci sensibil. Pescarii sportivi apreciaza platica pentru ca, in locurile unde se intretine in grupuri numeroase, se poate prinde un mare numar de exemplare in scurt timp.

Pe cursurile inferioare ale raurilor, in locurile unde cursul este domol, lenes, unde albia este acoperita de mal sau argila, iar zona malurilor este bogata in papura si stuf, in compania platicii se mai gasesc si alti reprezentanti ai familiei sale ca, de exemplu, cosacul si batca, dar este necesar un ochi format si multa experienta pentru a-i deosebi.

Lungimea minima admisa la pescuit: 25 cm.

2.      Specia Alburnus alburnus (Linnaeus, 1758)

Denumire populara: Oblet; alte denumiri: Albete, Oblete, Albisor, Belnita, Uclei.

Figura  4.2. Alburnus alburnus (Linnaeus, 1758) - foto original

Raspandire

Se gaseste aproape in toate apele si lacurile de ses, in unele tari chiar si in lacurile montane (in Europa), de la nord de Pirinei, Alpi si Balcani pana la Ural. Lipseste in Scotia, in Italia si Dalmatia unde se gasesc subspecii locale. In Romania apare in Dunare, in toate raurile de ses, in toate iazurile, helesteiele si baltile, in bratele moarte ale raurilor, in lacurile de acumulare, canalele de irigatii, in lacurile litorale, Delta Dunarii.

Corpul este alungit si mult comprimat lateral. Solzii, subtiri, se desprind usor de pe corpul pestelui. Capul mic este de asemenea comprimat lateral. Botul este scurt, gura mica, oblica in sus. Dorsala este dezvoltata, caudala adanc scobita, cu lobii egali.

Dorsala obletului este verde, cu irizatii puternice, laturile sunt argintii, cu o stralucire puternica. Abdomenul este alb-argintiu. Dorsala si caudala sunt cenusii cu marginile mai intunecate, iar restul inotatoarelor incolore, capatand reflexe rosii in perioada de reproducere.
Dezvoltare

Obletul are in mod obisnuit lungimea de 12-18 cm si greutatea de 35-45 g. Atinge insa si lungimea de 22 cm si respectiv 50 g. Ritmul lui de crestere este lent, obletul fiind un peste de talie mica. Femelele cresc mai rapid decat masculii. Pestii de 25 cm sunt rari.
Biologie

Obletul este un peste vioi, care traieste in bancuri, spintecand in grup oglinda apei in timpul inotului. Aceasta se intampla in special cand este atacat de avat, caz in care fuge cu mare repeziciune, in asemenea momente bancul numeros poate fi observat de la distanta brazdand suprafata. Traieste in ape dulci statatoare si curgatoare de ses si din zonele colinare, dar se gaseste si in apele salmastre. Lipseste din baltile mici, puternic invadate de vegetatie. Este prezent si in unele rauri mici, in care uneori urca pana la izvoare, iar in unele ape de ses este specie dominanta. Traieste mai mult aproape de suprafata apei, dar in cautarea hranei frecventeaza si zonele de pe fundul lacurilor, baltilor. Majoritatea exemplarelor ating maturitatea sexuala la 2 ani, dar masculii uneori si la 1 an. In perioada aprilie-iunie, femelele depun icrele in mai multe portii (3-6, mai frecvent in 3-4 portii), intr-un sezon, o femela depune in total 1000-12000 de icre, cu un diametru de 1,2-1,5 mm.

Alevinii se hranesc cu rotatoria si infusoria, apoi cu plancton mai grosier. Exemplarele mature se hranesc cu alge filamentoase, fito si zooplancton, insecte cazute pe suprafata apei; exemplarele batrane consuma cu precadere zooplancton. Se mai hraneste cu insecte acvatice si cu larvele acestora. Durata vietii pestelui este de 5-7 ani.

Din solzii obletului se extrag cristale de guanina (printr-un proces tehnologic destul de complicat), material care se foloseste la vopsirea perlelor artificiale si a obiectelor de artizanat (in limbajul comercial, se numeste 'essence d'Orient').

Obletul este hrana pentru stiuca, salau, avat, somn si alti pesti rapitori, si e folosit ca nada pentru carlig de catre pescarii sportivi..

Pentru a-l prinde cu undita, avand in vedere ca umbla mereu in bancuri, locul de pescuit trebuie bine nadit in prealabil.

Lungimea minima admisa la pescuit: 12 cm

3.      Specia  Aristichtys nobilis (Richardson, 1846)

Denumire populara: Novac; denumire in engleza: Big head carp

.

Figura 4.3. Aristichtys nobilis (Richardson, 1846) - foto Darie Daniel

Raspandire

Introdus din China si URSS odata cu tenul si fitofagul, novacul este un peste specific crescatoriilor. Contrar denumirii pe care i-o dau unii de 'fitofag', novacul este preponderent zoofag, hranindu-se in special cu organisme si microorganisme de tipul puricilor de balta. In cazuri in care masa zooplanctonului este redusa, acest peste apeleaza ca supliment dietetic la bentos - stratul nutritiv de pe fundul apei. In anii 80 a fost introdus si in  Statele Unite pentru 'controlul' algelor microscopice ce invadasera apele americane, acum fiind un mare inamic al ecologistilor datorita amenintarii aduse speciilor autohtone pe care le concureaza la hrana si areal Dintre speciile de pesti straine, dar foarte bine aclimatizate aici, novacul, a fost adus la noi in perioada 1955 – 1960 si face concurenta speciilor locale, precum crapul, caracuda, linul, rosioara si platica..

Descriere

Fitofagul si novacul (crapi chinezesti) au dimensiuni mari, care se datoreaza hranirii fortate. Odata cu aspirarea apei, pestele aduna planctonul pe care il separa prin intermediul branhiilor, care prezinta o structura speciala. Novacul poate atinge dimensiuni uluitoare, depasind adesea 65 kg. Deosebirea dintre cele doua specii, este ca novacul are capul mai mare si  branhiile  bine dezvoltate.

Dezvoltare

Poate ajunge la dimensiuni impresionante, recordul in Asia depaseste 100 kg neoficial si aprox. 80 kg oficial. La noi a fost pescuit, in Cernica, un exemplar de 68 kg.

Biologie

Desi se spune ca nu se reproduce in stare salbatica la noi in tara, exista totusi marturii ca acest lucru se intampla atat in lacuri cat si pe rauri, in Delta Dunarii s-au prins exemplare de novac mai mic de un an care nu aveau de unde sa provina, la fel in lacuri in care nu se mai facusera populari de cativa ani au aparut generatii de novac mic.

Calitatea carnii este mult mai apreciata decat cea a fitofagului asa ca novacul a castigat mult teren in piscicultura fata de fitofag. Capul de novac este considerat o mare delicatesa in China si Taiwan.

Ca pescuit are aceeasi problema ca toti 'chinezii', lipsa de apreciere in fata pescarilor sportivi, desi, datorita taliei impresionante poate face deliciul unui pescuit. In Japonia se pescuieste cu momitor si rig foarte scurt cu carlig mare si momeala flotanta.

La noi se prinde foarte bine la bomba iar sportiv se pescuieste cu momitor cu nada si momeala plutitoare (pufuleti).

Dimensiune minima de pescuit nereglementata.

4.      Specia  Carassius auratus gibelio (Bloch, 1782)

Denumire populara: Caas, Caras argintiu, Caracuda alba, Caras alb, Peste balan

Figura. 4.4. Carassius auratus gibelio (Bloch, 1782) - foto original

Raspandire

Carasul poate fi gasit in toate tarile europene, occidentale si rasaritene.

In tara noastra, carasul s-a raspandit in Transilvania, Oltenia, Muntenia si mai ales in Moldova. Poate fi gasit si in Dunare si in baltile de revarsare ale acesteia, in Delta, in sistemul de lacuri Razim-Sinoe, precum si pe cursurile inferioare ale raurilor Siret, Prut, Olt, Jiu si Mures.

Descriere

Capul este scurt, buzele putin carnoase, gura terminala. Ochii au dimensiuni mijlocii. La jumatatea primei radii tepoase din inotatoarea dorsala se disting 10-11 zimti mici. Aceeasi radie din inotatoarea de sub coada este prevazuta cu 13-14 zimtisori minusculi. Corpul este acoperit cu solzi mari si grosi, bine fixati in tecile lor. Corpul carasilor care traiesc in ape statatoare, este mai scurt decat al celor din apele curgatoare. Mediul natural in care traieste influenteaza in mod hotarator coloritul carasilor, in general, coloritul exemplarelor care traiesc in regiuni cu o vegetatie bogata este mai inchis decat al exemplarelor din rauri. Spatele carasului este verzui-plumburiu, partile laterale stralucesc argintiu-auriu, in timp ce burta este alba stralucitoare-argintie-aurie.

Dezvoltare

Lungimea cea mai des intalnita este de 10-30 cm, iar greutatea medie de 100-250 g. Poate creste insa si pana la 50 cm, atingand o greutate de 1-1,5 kg, dar exemplarele mai mari sunt extrem de rare. Au fost totusi pescuite si exemplare de 3 kg in Delta Dunarii.

Biologie

Spatiul vital al carasului este constituit din apele statatoare si lent curgatoare, unde se adapteaza usor la conditiile de rau. Scos din apa, ramane viu chiar 2-3 ore, iar in zilele mai reci de toamna rezista pe uscat chiar o zi intreaga. Carasul necesita putin oxigen dizolvat in apa. Se intretine in apropierea imediata a fundului apei, unde scurma in cautarea hranei. Rezista si la incalzirea excesiva a apei, dupa unele observatii chiar la o temperatura de 40°C a apei, in care se gaseste o cantitate minima de oxigen. Celelalte specii de pesti din apele din tara noastra nu rezista la astfel de conditii.

Hrana preferata a carasului consta din insecte acvatice si larvele acestora, viermi, melci si scoici mici de apa, seminte si muguri de plante si materii vegetale in descompunere, precum si icre de peste. Nu este pretentios in privinta hranei, mancand tot ceea ce ii este pe plac de pe fundul apei.

Ajunge la maturitate sexuala la varsta de 3 ani si depune icrele in etape incepand cu luna mai si pana in august. Carasul depune 150000-400000 boabe de icre galbui, cu diametrul de 1,5 mm care sunt fecundate de crap. Larvele eclozate din aceste icre sunt totdeauna femele de caras. Fenomenul se numeste ginogeneza si este extrem de rar intalnit in lumea animala.

Pescuitul carasului este un pescuit de finete, in care calitatea unditei are un rol
insemnat. Carasul fiind un peste care se hraneste mai mult pe fundul apei, il vom cauta acolo, ca si pe crap sau caracuda. S-a observat ca sta grupat pe varste.

Momelile preferate sunt diverse: rame, viermusi, cocoloase de mamaliga, boabe
de grau fiert etc. Nadirea are un efect deosebit.  

Lungimea minima admisa la pescuit: 15 cm.

5.      Specia Carassius carassius (Linnaeus, 1758)

Denumire populara caracuda, crap de balta, carasita, gurgusel, lunita, rusinoasa.

Figura  4.5. Carassius carassius (Linnaeus, 1758) - foto original

Raspandire

Peste de talie mijlocie intalnit in aproape toate apele din tara, exceptand zona montana, dar preponderent in zona de ses. Traieste in apele statatoare, nu prea adanci, cu albia namoloasa. Il gasim in locurile unde marginea apei este acoperita de matasea broastei sau unde raul are adancime mica si curge mai lent, iar pe fundul albiei se gaseste o bogata vegetatie submersa.

Descriere

Corpul caracudei este inalt, comprimat lateral. Capul este scurt, buzele sunt subtiri, solzii mari si grosi, bine fixati. Ochii au dimensiuni medii.Coloritul caracudei pe spate este cenusiu, pe laterala galben-aramiu-verde, iar in partea ventrala galben-portocaliu. Ca forma, caracuda seamana foarte mult cu platica, de care se deosebeste in primul rand prin solzii mari si grosi, bine fixati, care ii acopera tot corpul. Mediul ambiant in care traieste influenteaza  coloritul caracudei. Astfel, spre exemplu, caracudele care traiesc in zonele mlastinoase, cu o vegetatie submersa bogata, sunt aproape complet fumurii, uneori chiar negre, cu nuante auriu-aramii numai in regiunea abdominala. Coloritul caracudei din apele limpezi sau lent curgatoare este deschis: capul verde-oliv, spatele verde-brun mai inchis, uneori chiar galbui, partile laterale tot galbui-aurii,  in timp ce regiunea ventrala este galbuie. Inotatoarele pectorale si ventrale sunt rosii, iar restul inotatoarelor galben-cenusii. Caracudele din rauri au un colorit deschis, mai apropiat de nuantele argintii.

Dezvoltare

            Peste rezistent  si putin pretentios, cu crestere lenta, ajungand la 15-20 cm si cu o greutate intre 80 si 200 g, rar ajunge la o lungime de 40 cm si o greutate de jumatate de kilogram.

Biologie

Scormoneste continuu malul de pe fundul apei, stand vertical, cu capul in jos. Principala sa hrana consta in insecte si larvele acestora care traiesc in apa, rame mici, viermi, materii vegetale aflate in descompunere, semintele si frunzele mici ale plantelor acvatice, raci si melci minusculi, precum si ramasitele acestora in descompunere.

Perioada de reproducere are loc in lunile mai-iunie, dar icrele pot fi depuse uneori si in iulie sau august.

Cu exceptia sezonului rece, pescuitul caracudei da rezultate satisfacatoare in primele ore de dupa rasaritul soarelui si dupa-amiaza tarziu. Uneori se poate pescui cu succes caracuda si in ultimele zile ale toamnei, cu conditia sa fie precedate de cateva zile calduroase la rand, intrucat ea se afla totdeauna in imediata apropiere a fundului apei, unde scormoneste in cautare de hrana, carligul trebuie reglat astfel ca nada sa atinga fundul (motiv pentru care este necesar sa se cunoasca bine adancimea apei). Este adevarat ca in zilele calduroase de vara pestele se ridica in straturile superioare ale apei, dar aceste ridicari dureaza foarte putin timp. Metoda cea mai eficienta de pescuit la caracuda este cea cu pluta. Varga trebuie sa fie usoara si sensibila, iar firul de 0,15-0,18. Gura caracudei este mica, lucru care trebuie luat in considerare la alegerea dimensiunii carligului; astfel, rama folosita ca nada se fixeaza pe carlig de 8-10, in timp ce boabele fierte de grau sau bilutele de mamaliga se infig pe carlig. La pescuitul caracudei se obtin rezultate bune prin nadirea prealabila a locului de pescuit. Se foloseste in acest scop malai macinat mai mare, boabe tinere de porumb.

Lungimea minima admisa la pescuit: 17 cm.

6.      Specia Ctenopharyngodon idella (Valenciennes, 1844)

Denumire populara: crap chinezesc, fitofag,

Figura  4.6. Ctenopharyngodon idella (Valenciennes, 1844) - foto Apostu Viorel

Raspandire

Tara sa de origine este China, dar a fost introdus in apele din lumea intreaga pentru cresere intensiva (crese foarte repede, la nivel mondial se recolteaza anual peste 1 milion de tone de fitofag) si mai ales din cauza ideii ca este un mare consumator de alge si asa se poate controla cresterea exploziva a anumitor alge. Dupa introducerea acestui peste foarte multe tari au raportat un impact negativ asupra mediului si se lupta in prezent la limitarea numarului de fitofagi din apele naturale (in special in rauri).

'Chinezul' are un regim bazat pe alge microscopice. Fiind mai usor adaptabil la conditiile de mediu din Romania decat confratele sau- sangerul - acest peste a proliferat atat in captivitate, in crescatorii, cat si in Dunare, unde se pescuieste la japca.

Descriere si biologie

Diferentele dintre fitofag si novac sunt foarte subtile si destul de greu de sesizat in practica, cu atat mai mult cu cat s-a incercat si chiar s-a reusit hibridizarea celor doua rase. Aceste diferente constau in raportul cap/corp, numarul de radii la inotatoarea dorsala, etc. Fitofagul are capul relativ mai mic decat al sangerului si o coloratie mai deschisa.. O alta greseala comuna este sa se considere ca se poate face o diferentiere exacta dupa culoarea solzilor, dupa dungi sau pete. Nefiind foarte iubit de pescarii sportivi (cu exceptia asiaticilor) nu s-au dezvoltat foarte mult tehnici si nade de pescuit pentru acest peste. Lipsa totala de interes pentru pescuitul fitofagului poate fi si modul cel putin ciudat al acestui peste de a se  hrani, aspirand fitoplanctonul, filtrandu-l si apoi eliminand apa prin branhii. Cu toate acestea fitofagul se prinde frecvent la momeli animale (rame, viermusi) sau mamaliga.

Recordul in Romania la acest peste este de circa 55 kg iar in China de circa 80 kg.

7.      Specia Cyprinus carpio carpio (Linnaeus, 1758)

Denumire populara: Dupa greutate si lungime are diferite nume: Bortan, Bortanica-pui sub 5 cm; Ciuci, Ciuciulan, Ciuciulete- puiet peste 10 cm; crapul de-o vara(>30 cm, >250 g)-Crapcean, Ciortanel, Ciortanica; Ciortan-1-2 kg; Ciortocrap-de 3-4 kg; Crap-pestii de peste 4 kg.

Figura 4. 7. Cyprinus carpio carpio (Linnaeus, 1758) - foto original

Raspandire

Crapul este o specie foarte raspandita in Europa. Este originar din Asia, de unde a patruns de-a lungul secolelor in Europa. Cele mai bune conditii de viata le-a gasit in bazinul Dunarii. In tara noastra, cel mai mult crap se gaseste in Dunare, in Delta, precum si in lacurile de revarsare a Dunarii. Se gaseste si in lacurile din zona litoralului (chiar si in lacurile cu apa salina), precum si pe cursurile inferioare ale tuturor raurilor mai mari si in lacurile de ses sau in unele lacuri din regiunile de dealuri.

Descriere

Capul crapului este relativ mare, cu ajutorul gurii lunguiete, prevazuta cu buze carnoase, el scurma cu usurinta malul de pe fundul albiei. Pe buza de sus se gasesc doua mustati mai scurte, iar pe cea de jos, spre colturile gurii, o pereche de mustati mai lungi. Are dinti faringieni, de tip mestecator. Corpul pestelui este turtit lateral. Crapul salbatic are o forma mai alungita, in timp ce corpul celui selectionat de crescatorie este mai inalt, inaltimea corpului crapului salbatic este cuprinsa de 3,5-3,8 ori in lungime, in timp ce inaltimea crapului de crescatorie este cuprinsa numai de 2,2-2,5 ori in lungime. Corpul crapului este acoperit cu solzi mari. La unele varietati de crap, insa, nu apar decat cateva siruri de asemenea solzi sau lipsesc aproape complet, corpul fiind acoperit in aceste cazuri doar de piele. Radiile inotatoarei dorsale sunt moi, dar prima radie a acestei inotatoare, precum si a inotatoarei de sub coada sunt tari si tepoase, inotatoarea dorsala se intinde pe o portiune destul de lunga a spatelui.

Coloritul crapului este puternic influentat de culorile predominante in mediul in care traieste. Partile laterale stralucesc auriu sau sunt galbui, burta alb-galbuie, uneori de un alb murdar. Coloritul crapului de crescatorie este mai deschis decat al exemplarelor ce traiesc in lacurile mlastinoase.

Dezvoltare

Crapul creste rapid in conditiile apelor din tara noastra, ajungand uneori la dimensiuni apreciabile. Exemplarele cele mai frecvente sunt de 1-4 kg, cu o lungime medie de 40-70 cm. Rar se prind insa si crapi de 20 kg sau chiar mai mult.

Biologie

Spatiul vital al crapului il constituie apele dulci, curgatoare si statatoare din regiunile de ses. Poate fi gasit insa si in apele salmastre, unde se dezvolta bine, ca de exemplu, crapii din Marea Azov sau Caspica ori din unele lacuri cu apa salmastra de pe litoralul nostru, desi aceste ape nu constituie mediul firesc al crapului. Prefera portiunile cu curenti mai domoli ale raurilor. Crapul apare de asemenea in unele lacuri si rauri mai mari din regiunile colinare. Apele de la altitudini de peste 500-600m sunt lipsite de crap.
Crapul prefera apele dulci statatoare, deci lacurile, dar ii plac si bratele moarte sau baltile de revarsare ale raurilor mari. Deci crapul prefera apele ce nu curg sau cu un curs extrem de lent, cautand mai ales locurile unde adancimea nu depaseste 1-2 m. La aceste adancimi, apele se incalzesc relativ repede in timpul verii, atingand chiar 20-26°C, temperatura optima pentru crap, care se simte cel mai bine si are cea mai mare pofta de mancare in asemenea conditii. Locurile sale preferate ca ascunzis sunt zonele cu vegetatie subacvatica abundenta, precum si cele cu multa papura si stuf sau alte plante specifice zonei. Aici crapul isi tradeaza adesea prezenta sarind din apa sau miscand vizibil tulpinile de stuf si papura, la care se adauga un sunet specific pe care il produce cu buzele in timp ce scurma cu botul malul de pe fundul albiei, in cautarea hranei.

In rauri, crapul manifesta predilectie pentru bancurile de nisip, dar adesea poate fi gasit si in adanciturile spalate de ape, in anumite portiuni ale albiei. Ii place sa stea in zonele unde raul primeste afluenti, ascunzandu-se in apropierea trunchiurilor, radacinilor, picioarelor de pod sau a pietrelor mai mari din apa, la adapostul carora se simte mai in siguranta. In mod obisnuit, crapul are 'domiciliu stabil', pe care il schimba doar in perioada de revarsare a raului, cand, inotand odata cu apele involburate, patrunde pe teritoriile inundate. Cand apele se retrag, se intoarce si el, pentru ca dupa revarsarile Dunarii din fiecare primavara urmeaza imediat perioada de reproducere a crapului, pestii isi depun icrele pe teritoriile recent inundate, alevinii eclozati dezvoltandu-se pentru o vreme tot in aceste locuri. Ca urmare, teritoriul de revarsare al Dunarii, precum si baltile de revarsare din zona functioneaza ca adevarate pepiniere de reproducere naturala a crapului. Odata cu retragerea apelor, puietul dezvoltat aici se trage spre Delta, unde atinge maturitatea, pentru a reveni la revarsarile de primavara, depunandu-si icrele la fel  ca parintii lor. Datorita indiguirilor masive, aceste lacuri de reproducere naturala sunt din ce in ce mai putine in lunca Dunarii.

In lunile dinspre sfarsitul toamnei, crapii se aduna in grupuri numeroase, cautand cele mai adanci portiuni ale apei, unde hiberneaza pe parcursul iernii, aproape in totala nemiscare. In zilele de hibernare, functiile vitale se reduc la minim, pestele hranindu-se extrem de rar, motiv pentru care el isi pierde circa 5-10% din greutatea corporala. Caldura emanata de razele solare din martie 'trezeste' crapii din hibernare. La temperatura de 8-10°C crapul porneste din nou in cautarea hranei naturale.

Perioada in care crapul se hraneste cel mai intens se situeaza intre sfarsitul lunii mai si mijlocul lui septembrie, perioada de varf fiind insa intre iunie si august, in aceste luni, crapul sta mai toata ziua 'cu capul in jos', in imediata apropiere a fundului apei, scormonind cu buzele sale carnoase malul, in aceasta pozitie gaseste si soarbe cu usurinta hrana.

In cautarea hranei, ochii crapului joaca un rol important, ca si unele terminatii nervoase tactile si gustative de pe mustati si din cavitatea bucala. Cavitatea bucala a crapului este lipsita de glande salivare. Hrana este despartita de apa cu ajutorul asa-numitului 'aparat Weber', de pe bolta palatina. 'Aparatul' functioneaza ca o presa, comprimand si pompand apa din gura prin orificiile spinilor branhiali. Crapul si 'rudele' sale nu au stomac. Bulbul intestinal este scurt, deschizandu-se in intestin. La convergenta bulbului cu intestinele se varsa si bila. Lungimea intestinelor crapului este de 2,5-3 ori mai mare decat lungimea corpului, intestinele prezentand contorsiuni si un apendice piloric, la fel cu intestinele mamiferelor. Crapul trebuie sa mestece mai intai foarte bine, in caz contrar fiind expus unor tulburari digestive, intr-o singura imbucatura, crapul nu apuca o cantitate mare de hrana.

. Din punct de vedere al hranei ingurgitate, poate fi considerat omnivor, intrucat in apele naturale, pe langa hrana de origine animala (viermi, larve, mici crustacee), el o consuma cu placere si pe cea de origine vegetala (organisme planctonice vegetale sau frunze, seminte de plante acvatice, particule vegetale intrate in descompunere). In crescatorii, alimentatia crapului este exclusiv de origine vegetala (ingrasa mai mult), si anume: porumb, cereale, sroturi din floarea soarelui (resturi de seminte din care s-a extras uleiul, cu continut bogat in proteine si saruri minerale), nutret granulat pentru crap etc.

Crapul se hraneste in primul rand cu ceea ce culege de pe fundul apelor. Dintre organismele planctonice care plutesc in apa si care alcatuiesc hrana principala a crapului, cele mai importante sunt: purecii de apa. Dintre organismele bentonice, crapul manifesta cel mai mare interes pentru insectele acvatice si larvele acestora (ca larvele din apa ale efemeridelor, libelulelor si tantarilor). Aceste insecte mor de regula tot in apa, devenind in acest fel hrana pentru crap. In afara de cele amintite, pestele se hraneste si cu rame, melci si scoici minuscule, viermi, precum si cu particule vegetale, cum sunt semintele sau frunzele unor plante acvatice. La o temperatura de 28-30°C a apei pofta sa scade considerabil, iar in caz ca temperatura creste si peste aceasta valoare, el inceteaza sa se mai hraneasca.

De obicei, masculii ating maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, femelele la 4 ani, desi in cazul unor zone geografice cu climat mai cald si acestea pot deveni apte pentru reproducere la numai 3 ani. O femela bine dezvoltata, in varsta de 5-6 ani, depune aproximativ 600000-650000 boabe de icre in fiecare an, unele chiar si peste un milion.

Carnea crapului este gustoasa si foarte cautata, cea a exemplarelor de crescatorie fiind mai grasa decat a celor care traiesc in mediu natural. Crapii proveniti din apele statatoare au un usor gust de mal.

Din punct de vedere al pescuitului sportiv, crapul este cea mai importanta specie.
 Ca si in cazul altor specii de pesti, este bine ca undita sa fie cat mai sensibila,
ceea ce sporeste  eficienta pescuitului si sportivitatea.

Lungimea minima admisa la pescuit: 35 cm

8.      Specia Cyprinus carpio var. speculari (Linnaeus, 1758)

Denumire populara Crap oglinda, galitian, Crap Salonta.

figura 4. 8. Cyprinus carpio var. specularis (Linnaeus, 1758) - foto original

Raspandire:

La noi in tara il intalnim in toate apele de ses si in cele subcolinare, cursurile inferioare ale bazinelor acvatice mai mari in locurile de ses si deal de mica altitudine, precum si in Delta Dunarii.

 Descriere:

Crapul oglinda prezinta un corp fusiform, usor comprimat lateral, acoperit, sporadic cu solzi. Inotatoarea dorsala este lunga, cu primele trei radii tari, dintre care prima este mai mare si dintata, urmata de 16-21 radii moi. Capul in general mic, prezinta opercule mari, cu suprafata striata. Gura este mica, protactila, cu buze carnoase, avand pe maxilarul superior patru mustati, dintre care doua sunt mai lungi. Durata sa de viata este destul de lunga pentru lumea pestilor, de 15-20 ani.

  Corpul este musculos si indesat, cu linia superioara usor convexa, la care inaltimea se cuprinde de 3,1 pana la 4,2 ori in lungimea corporala.  

. Spinarea este in general neagra-cenusie, cu usoare reflexe verzui, partile laterale sunt de culoare aurie sau galbuie, iar abdomenul albicios. Inotatoarele ventrale si cea anala sunt de nuante rosii-portocalii, iar irisul auriu.

Dimensiunile frecvente sunt cuprinse intre 40-70 cm lungime si o greutate de 1-4 kg, cu o rata de crestere de 1.4 kg/an. Crapul oglinda  se caracterizeaza prin lipsa solzilor de pe cea mai mare parte a suprafetei corpului. Exceptie fac zonele de contur si linia mediana pe care sunt dispuse randuri de solzi, rari si mari.

Dimensiunea minima a crapului care poate fi retinut este de 35 cm.

9.      Specia Hypophthalmichthys molitrix (Valenciennes,1844)

Denumire populara: sanger

Figura 4. 9. Hypophthalmichthys molitrix (Valenciennes,1844) -  foto original

Raspandire

Peste asiatic pasnic ce poate fi crescut usor in helestee, iazuri, bazine de retentie, lacuri si balti putin adanci. Adus in Romania pentru a popula crescatoriile piscicole, datorita valorii sale economice.

Descriere

            Cap mare, botul rotunjit, gura mare, cu dinti faringieni mari si latiti. Corpul este alungit, comprimat lateral si acoperit cu solzi caduci; solzii mici si linia laterala curbata in jos il deosebeste de amur la care aceasta din urma este dreapta. Pe spate e negru cenusiu, pe laturi si abdomen e argintiu. Se reproduce la aceeasi varsta cu amurul, depunand icrele in masa apei, in plin curent. Se inmulteste artificial in luna iunie, puietul fiind folosit pentru popularea unor ape. Se hraneste cu plante submerse si cu plancton, mai ales cu alge, valorificand excelent hrana abundenta a apelor stagnante.

Are un ritm de crestere rapid si o mare valoare economica. La varsta de doua veri are lungimea de 50 cm si greutatea de 2 kg, la 3 ani are 4 kg iar pestii varstnici ating 1 m si 16 kg, recordul fiind de 48 kg oficial. Carnea sangerului este gustoasa, cu o valoare comerciala deosebita.

            Nu este reglementata o dimensiune minima admisa la pescuit

10.  Specia Leuciscus cephalus cephalus (Linnaeus, 1758)

Denumire populara: clean


Figura. 4.10. Leuciscus cephalus cephalus (Linnaeus, 1758) - foto original

Raspandire

. Incepand cu raurile montane, poate fi intalnit in mai toate apele din tara noastra. Este raspandit in aproape toate tarile din Europa, din sudul Peninsulei Scandinave si pana in Alpi, iar la rasarit pana la Marea Neagra si Marea Azov; lipseste in Danemarca si Irlanda..
Descriere

Cleanul are corpul indesat, cilindric, usor plat lateral, cu un cap mare, lat, de asemenea putin plat daca este privit de sus. Gura, situata in varful botului, cu maxilarele aproape identice ca forma, se deschide larg, pana la linia ochilor. Corpul este acoperit cu solzi relativ mari, a caror margine este impodobita cu un desen ce consta din puncte mici, de culoare bruna negricioasa.

Pe spate, cleanul este verde-inchis, cu luciu metalic, dar poate fi brun-verzui sau uneori negru-verzui. Partile laterale sunt alb-argintii. Burta este alba, fara sclipiri argintii, inotatoarele dorsala si caudala sunt fumurii, cu nuante rosiatice. Aripioarele pectorale si ventrale sunt de asemenea rosiatice, iar spre capete trec in galben. Irisul ochilor este galben sau argintiu, sus distingandu-se o pata brun-verzuie, iar jos una neagra.
Dezvoltare

Cleanul nu atinge de obicei o talie mare. Este adevarat ca in unele tari s-au pescuit si exemplare de peste 80 cm lungime, cu o greutate de mai mult de 4 kg. In apele din Romania apar de asemenea destul de rar exemplare ce depasesc 3 kg.

Lungimea medie este de 35-40 cm, iar greutatea medie in jur de 0,5 kg.

Biologie

Spatiul de viata preferat al cleanului il constituie raurile colinare, cu apa limpede si cursul relativ rapid. Incepand cu zonele caracteristice lipanului si scobarului si pana la Dunare, el se gaseste in aproape toate apele, desi nu este prezent nicaieri in numar mare. Mai rar poate fi intalnit si in unele lacuri cu curgere lenta. Locurile preferate sunt zonele dintre dealuri ale raurilor limpezi, cu cursul relativ rapid.

In anotimpul cald, cand nu bate vantul, iar soarele straluceste, cleanul, adunat in grupuri mai mari sau mai mici, se aventureaza uneori chiar in imediata vecinatate a suprafetei apei, in cautarea hranei.

Cleanul este un peste foarte precaut si fricos. In zilele innorate, cu vant, el se mentine la 1-1,5 m de suprafata apei, iar odata cu apropierea sezonului rece se retrage la adancimi din ce in ce mai mari. Toamna tarziu sau iarna cauta locurile de intalnire a curentilor repezi cu cei mai domoli sau vartejurile, lucru explicabil prin faptul ca cleanul se hraneste si iarna (desi are pofta mai redusa), iar in aceste locuri poate gasi mai multa hrana.

Cleanul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani, dar unii masculi sunt apti pentru reproducere si la 2 ani. Daca vara este mai rece, perioada se poate prelungi si in luna august. O femea depune 80000-200000 de icre, uneori chiar peste 300000. Boabele de icre, au un diametru de 1,3-1,5 mm, sunt galbui si lipicioase, fixandu-se astfel imediat dupa fecundare de pietre. Cleanul se dezvolta destul de rapid, la varsta de 4-5 luni ajungand chiar la lungimi de 10-12 cm. Puietul se intretine in grupuri, insa exemplarele mai mari, si mai ales cele mai batrane, sunt solitare. Carnea sa alba este gustoasa, desi are multe oase, fapt pentru care exemplarele mai mari sunt mai cautate.

Acest peste poate fi prins prin metoda de pescuit pe fund, cu plumbul; prin nadirea locului de pescuit sau cu pluta; cu lingura, voblerul sau cu musca artificiala, dupa preferinte sau dupa posibilitati in ceea ce priveste echipamentul.

Lungimea minima admisa la pescuit: 25 cm

11.  Specia Rutilus rutilus carpathorossicus (Vladykov, 1930)

Denumire populara: Babusca, Babusca alba, Ocheana, Rosioara balana, , goghie- puiet

Figura  4.11. Rutilus rutilus carpathorossicu (Vladykov, 1930) - foto original

Raspandire

Este un peste raspandit in intregul bazin hidrografic al Dunarii, al Nistrului, Niprului si in cel al altor rauri care se varsa in Marea Neagra si Marea Caspica.

In tara noastra se intalneste in numar mai mic sau mai mare in aproape toate lacurile naturale, in cele artificiale (lacurile de acumulare, toate iazurile din Moldova si Transilvania, lacul Bicaz etc.), pe tot cursul Dunarii in Delta Dunarii.

Descriere

Corpul este alungit, usor comprimat lateral, asemanator cu cel al rosioarei. Este acoperit cu solzi de dimensiuni mijlocii. Botul este scurt si obtuz, gura terminala, orizontala sau putin oblica. Caudala este adanc scobita. Linia laterala este usor curbata spre partea ventrala.

Partea dorsala a pestelui este cenusie cu reflexe verzui, uneori albastrui. Laturile sunt albe cu un luciu mat. Inotatoarele sunt portocalii. Irisul pestelui este rosu-portocaliu. Uneori, varful inotatoarelor pectorale si al celor ventrale este fumuriu, inotatoarele neperechi sunt cateodata gri-rosiatice.

Dezvoltare

Lungimea obisnuita este de 20-24 cm, dar atinge si 30-32 cm. Greutatea mai frecventa este de 80-180 g, dar mai rar se prind si exemplare de peste 300 g.

Are deci un ritm de crestere destul de lent.
Biologie

Babusca traieste in apele dulci statatoare, in lacuri si balti cu fund nisipos-malos. Se gaseste in egala masura in apele naturale, ca si in iazuri, lacuri de baraj sau de acumulare artificiale. Se gaseste si in apele lent curgatoare, in brate moarte, precum si in apele salmastre. In raurile de ses cauta coturile, locurile mai linistite, unde apa are un curs foarte domol. Este o specie fricoasa, care se ascunde de multe ori in burieni, sub malurile abrupte, in stufaris etc.

Atinge maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, dar unele exemplare se reproduc si la 2 ani. Inca de la inceputul lunii aprilie, la o temperatura de 4-5°C, se aduna in bancuri, iar reproducerea are loc la sfarsitul lunii aprilie si in mai, la o temperatura a apei de 12-14°C. O femela depune 20000-120000 boabe de icre, cu diametrul de 2 mm, de culoare galbuie.
Hrana preferata a babustii consta din alge filamentoase, perifiton, particule de plante acvatice, crustacee mici, larve de insecte acvatice. Accidental, consuma icrele altor pesti.

Se  pescuieste cu unelte sensibile, fine, cu pluta si struna fin plumbuita. Ca momeala se folosesc viermusi, cosasi mici, larve de Chironomus, grau, orez sau samanta de canepa fiarta, cu o nadire prealabila a locului de pescuit.

Babusca se foloseste ca nada vie in special pentru pescuitul somnului si al salaului, iar iarna si la pescuitul stiucii sau al salaului la copca.

Lungimea minima admisa la pescuit: 15 cm.

12.  Specia  Scardinius erythrophthalmus (Linnaeus, 1758)

Denumire populara: Rosioara, Babusca rosie, Ocheana rosie.

Figura  4.12. Scardinius erythrophthalmus (Linnaeus, 1758) - foto Lupu Adrian
Raspandire

In Europa se intalneste din Anglia si sudul Suediei pana la Ural. In tara noastra este prezenta in Dunare, in toate raurile si lunca acestora, incepand cu zona colinara, in toate lacurile din regiunile de ses, in toate lacurile litorale, si baltile din Delta Dunarii..
Descriere

Corpul rosioarei este alungit, comprimat lateral, de inaltime variabila, si acoperit cu solzi de marime mijlocie, bine fixati. Botul este scurt, gura mica, terminala, oblica in sus. Caudala este adanc scobita, cu lobi egali. Linia laterala este continua, putin apropiata de partea ventrala a pestelui. Ochii sunt adanc implantati, cu cate o pata rosie.

Partea dorsala a pestelui este albastrui inchisa cu reflexe verzi sau cafenii, cateodata negricioase. Laturile pestelui sunt argintii, uneori cu luciu metalic sau albicios, partea ventrala este alba. Inotatoarele, exceptand cele ale exemplarelor tinere, au baza fumurie, iar varfurile rosii, cu o intensitate variabila, de unde si denumirea populara de rosioara.
Dezvoltare

In mod obisnuit, rosioara are o lungime de 18-24 cm, mai rar atinge 35 cm, iar greutatea medie este de 200-300 g, dar poate ajunge si la 1-1,5 kg. Creste incet si valorifica prost hrana de unde si ritmul lent de dezvoltare.

Biologie

Rosioara este o specie sedentara, care traieste in special in apele dulci, statatoare, unde se intretine in compania carasului, a linului si a platicii aproape de fundul apei, unde abunda vegetatia. Se gaseste in tot felul de ape stagnante, chiar si in cele salmastre, atat din zonele colinare, cat si din regiunile de ses. Se intalneste si in cele mai mici balti si brate moarte napadite de vegetatie, unde in anumite perioade cantitatea de oxigen dizolvat in apa scade la un nivel critic pentru viata pestilor. Deci, rosioara rezista la lipsa acuta de oxigen, in apele curgatoare se cantoneaza in coturile de apa unde cursul este foarte lent si in bratele laterale ale acestora, ii plac fundurile maloase, cu mult detritus vegetal.

Atinge maturitatea sexuala la 3-4 ani. Se reproduce in perioada aprilie-iunie, iar in apele colinare chiar si la inceputul lunii iulie. Depune icrele la o temperatura a apei de 17-18°C. O femela depune 30000-150000 boabe de icre cu diametrul de 1-1,2 mm, roscate, care dupa fecundare se lipesc de plantele subacvatice. Alevinii se hranesc la iinceput cu infusoria si rotatoria. Rosioara adulta consuma in general hrana de origine vegetala (particule de plante, alge filamentoase, detritus vegetal) si mai putin zooplancton (Daphnia, Cyclops, Bosmina etc.), larve de insecte, viermi mici. Rosioara are o carne calitativ inferioara.

Se pescuieste cu undita, la fel ca babusca. Se foloseste deci cu metoda pescuitului la suprafata apei, cu o varga usoara de 3-4 m lungime, un carlig mic. Ca momeli se folosesc muste mai verzui, cosasi mici, carabusi, viermusi etc.Este un peste folosit si ca nada vie.

Lungimea minima admisa la pescuit: 15 cm.

Ordinul Perciformes

13.  Specia  Acerina cernua(Linnaeus, 1758)

Denumire populara: ghibort

Figura 4.13. Acerina cernua (Linnaeus, 1758)foto internet (www.ihtiofauna.ru)

Raspandire

In Romania poate fi intalnit in toate raurile mai mari, incepand cu zona caracteristica mrenei si pana la varsarea Dunarii in Marea Neagra. Traieste in numar mare in baltile de langa Dunare, in Dunare, Olt, Mures, Crisuri, Somes, Timis, Bega, precum si in foarte multe lacuri.  Apare in multe iazuri si helesteie, chiar si in crescatorii, unde este considerat o specie nedorita, consumatoare de icre si de larve de crap. Ghibortul se intalneste atat in lacurile cu apa dulce din preajma litoralului marii, cat si in cele cu apa semisalina, din aceeasi regiune.

Descriere

Corpul pestelui este relativ scurt si indesat, turtit lateral. Seamana cu cel al bibanului, profilul spatelui fiind insa mai incovoiat. Pedunculul caudal este scurt si conic botul de asemenea scurt. Gura este mica, dispusa putin inferior, cu despicatura pana la linia imaginara coborata de la ochi. Buzele sunt carnoase, iar dintii marunti sunt asezati in gura intocmai ca o perie. Pe opercule si pe marginile lor sunt implantati tepi foarte ascutiti si marunti. Corpul este acoperit cu solzi mici si aspri (solzi ctenoizi). Pestele are doua inotatoare dorsale, nedespartite printr-un interval, dintre care prima este prevazuta cu 12-16 radii tepoase. Datorita acestor tepi, pestii rapitori nu agreeaza ghibortul.

Inotatoarea ventrala este situata sub cele pectorale. Coloritul ghibortului variaza in functie de culorile predominante din mediul natural unde traieste. Spatele este brun-verzui sau verde-cenusiu, partile laterale de asemenea verzui, cu unele nuante galbui, in timp ce burta este alb-galbuie. Pe jumatatea superioara a corpului, raspandite la intamplare sau constituite in siruri, se disting puncte negre-maronii. Asemenea puncte se regasesc pe inotatoarele dorsala si caudala, unde formeaza 4-7 siruri. Partile laterale ale exemplarelor vii pot iriza uneori metalic, cu nuante verzui-liliachii.

Aripioarele pectorale si inotatoarea ventrala sunt incolore, transparente, in general, coloritul exemplarelor provenite din apele statatoare este mai intunecat.

Dezvoltare

Ghibortul este un peste de talie mica, cu o lungime medie de 12-15 cm, rar de 30-32 cm. Greutatea medie in apele din tara noastra este de 25-30 g, depasind rareori 35 g.
Biologie

Ghibortul traieste in raurile si in lacurile cu apa dulce din regiunile de ses, mai rar in apele colinare. Nu poate fi intalnit in paraiele repezi si cu apa rece de la munte. De regula, sta in apropierea malurilor, unde adancimea apei nu este mare, deci se incalzeste mai rapid, si unde in acelasi timp exista si hrana mai abundenta. Ghibortul, ca si salaul, poate fi intalnit si in locurile mai adanci din lacuri si balti, cu albia acoperita de nisip sau argiloasa. Sta ascuns si in adanciturile sapate de curenti sub malurile mai abrupte. Nu ii place lumina solara excesiva, motiv pentru care in zilele cu mult soare pestele inoata mai putin, este mai inactiv, se odihneste, pornind in cautarea hranei odata cu lasarea serii, cand devine mai activ, mai mobil. Este un peste care se intretine in carduri mai mici sau mai mari, de multe ori grupandu-se pe categorii de varste. Ghibortul se hraneste cu animale bentonice in afara de insecte, larve de insecte, rame, raci, melci si scoici, mananca icre si puiet de peste, cu predilectie icrele salaului si ale crapului, si in general, puietul tuturor speciilor pasnice de pesti. Din acest motiv, in locurile unde se inmulteste provoaca pagube insemnate. In crescatoriile de crap ghibortul este foarte daunator. Fiind el insusi un peste de talie mica, ghibortul constituie adesea hrana stiucilor si a salailor..

Ghibortul este un peste extrem de prolific. Atinge maturitatea sexuala la varsta de 2-3 ani. In perioada martie-aprilie, inainte de inceperea revarsarilor de apa mai ales in balti, migreaza in grupuri foarte numeroase spre locurile de depunere a icrelor. Fiecare femela depune circa 50000-120000 icre marunte (cu un diametru de 0,8-0,9 mm), de culoare galbuie.

Ghibortul poate fi pescuit de-a lungul intregului an, dar cele mai bune rezultate se obtin primavara si toamna.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

14.  Specia Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758)

Denumire populara: biban soare.

.

Figura 4.14. Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758) foto Darie Daniel

Raspandire

Bibanul-soare a fost adus in Europa din America de Nord la sfarsitul secolului XVIII; in anii care au trecut de atunci, el s-a raspandit larg pe continentul european, astfel ca azi poate fi intalnit aproape pretutindeni, incepand de la Oceanul Atlantic si pana in Delta Dunarii. In tara noastra poate fi gasit in baltile de revarsare ale Dunarii, in unele lacuri cu apa dulce din apropierea litoralului, in raurile Timis, Bega, Crisuri, Cerna, Arges, Dambovita, Ialomita, Barlad, Siret, pe cursul inferior al Prutului, precum si in multe lacuri dulci din interiorul tarii si in unele iazuri si helesteie, unde este o specie nedorita.
Descriere

Corpul bibanului-soare este inalt, puternic, comprimat lateral, acoperit cu solzi mari, relativ tari si aspri. Gura mica, terminata in 'cioc', este taiata oblic in sus. Intre cele doua inotatoare dorsale nu exista membrana despartitoare, ceea ce face sa para ca este una singura, inotatoarea anterioara are 10-12 radii osoase terminate cu tepi, pe cand cea posterioara, mai lata decat prima, nu are radii tepoase, inotatoarea ventrala este prevazuta cu o teapa, in timp ce aceea de sub coada are trei. Caudala este rotunjita.

Bibanul-soare are un colorit foarte frumos, motiv pentru care este apreciat si de acvaristi. Spatele sau este verde-oliv, impodobit cu pete brune si albastre, uneori liliachii, iar burta este argintie. Pe partile laterale are pete portocalii. Sub fiecare ochi se intinde cate o dunga auriu-albastruie. Pe membrana care constituie o auxiliara a operculului la masculii de biban-soare se distinge cate o pata neagra si una rosie. Exemplarele tinere sunt 'impodobite' cu desene asemanatoare cu ale tigrilor, inotatoarele dorsale si caudala sunt cenusii, fond pe care se disting 3-4 siruri formate din puncte mai intunecate. Restul inotatoarelor sunt galbui.

Dezvoltare

De regula, bibanul-soare creste pana la lungimi de 12-15 cm, si 0,250 kg.

Biologie

Traieste in baltile de revarsare si in lacurile cu fundul malos, unde exista o vegetatie submersa abundenta, dar poate fi intalnit si in bratele moarte ale raurilor sau in portiunile mai linistite ale apelor curgatoare.

Bibanul-soare isi cauta hrana pe fundul apei, hranindu-se cu icre de peste, insecte si larve de insecte, raci minusculi, viermi, rame, devorand in acelasi timp alevinii altor specii de pesti. Fiind consumator de icre si puiet de peste, bibanul-soare poate fi considerat o specie daunatoare.

Acest peste atinge maturitatea sexuala la varsta de 2 ani. Reproducerea are loc in perioada mai-iunie, dar uneori chiar si in august. Este o specie deosebit de prolifica. Numarul mare de icre pe care le depune sunt asezate in cuiburi amenajate pe fundul apei, cuiburi pazite apoi cu strasnicie de masculi, icrele au un invelis gelatinos.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit

15.  Specia Perca fluviatilis fluviatilis (Linnaeus, 1758)

Denumire populara: biban

Figura  4.15. Perca fluviatilis fluviatilis (Linnaeus, 1758)– foto original

Raspandire

Pe langa celalalt reprezentant al percidelor, salaul, bibanul este pestele cel mai raspandit al genului, putand fi intalnit in toate apele curgatoare din tara noastra, incepand cu zona scobarului, aparand chiar si in unele ape usor saline.

Bibanul este foarte raspandit in emisfera nordica, gasindu-se pretutindeni in Europa, exceptand Anglia, Peninsula Iberica, Italia centrala si sudica, partea sud-vestica a Peninsulei Balcanice si Crimeii, precum si Peninsula Pelopones.

Descriere

Corpul bibanului este robust si indesat, are o forma frumoasa, in partea anterioara este mai lat si mai inalt, iar in jumatatea posterioara usor turtit lateral. Toata suprafata corpului este acoperita cu solzi marunti si aspri, bine implantati in tegument. Din aceasta pricina se curata destul de greu, adesea cu piele cu tot. Capul are o forma oarecum conica, cu o gura relativ mare. Ambele maxilare sunt prevazute cu dinti marunti si ascutiti, dispusi ca o perie. Placile care acopera operculele se termina printr-o teapa. Liniile laterale insotesc curbele corpului.

Inotatoarele dorsale sunt despartite intre ele de o pielita nu prea lata, inotatoarea dorsala anterioara este prevazuta cu radii tepoase tari, cu care bibanul se apara la nevoie. Odata scos din apa, pestele isi intinde tepii din aceasta inotatoare si, daca nu este precaut, pescarul se poate rani.

Coloritul bibanului este viu, atragaor. Capul este negru, de asemenea si spatele, care poate fi insa si cenusiu-inchis, cu desene marmorate si reflexe metalice. Uneori culoarea spatelui capata o nuanta de verde. Partile laterale sunt verde-oliv auriu, uneori verzi-galbui. Flancurile sunt brazdate transversal de 5-9 dungi mai intunecate. Burta este gri-plumburie sau galbui-albicioasa. La baza inotatoarei dorsale anterioare se distinge o pata rotunda, de culoare inchisa, foarte vizibila. Marginile celor doua inotatoare au o culoare negricioasa, inotatoarele ventrale si anale sunt rosiatice.

Dezvoltare

Bibanul este un peste mancacios, cu o pofta extrem de mare, si cu toate acestea creste relativ lent. Lungimea medie in apele noastre este de 30-35 cm, iar greutatea medie de 300-500 g. Ajunge destul de rar la 50-60 cm, respectiv 2-5 kg. In lacul Siutghiol s-au prins si exemplare de 5 kg, desi astfel de capturi sunt foarte rare, aproximativ o data intr-un deceniu.

Biologie

In afara de apele montane, bibanul poate fi intalnit in toate raurile, incepand de la zona scobarului in jos. Prefera raurile cu cursul linistit si cu portiuni mai adanci, cu apele limpezi, in lacuri, balti, iazuri si in apele statatoare sau cu cursul foarte lent, se gaseste in preajma papurei sau a stufului, alegandu-si mai ales locurile unde albia este acoperita cu materiale tari. In rauri, de asemenea prefera locurile unde fundul este acoperit cu pietris sau nisip. Ii plac locurile unde raurile primesc afluenti, unde curentii ii aduc hrana in cantitati mari. Se gaseste si sub diferite pontoane, ambarcatiuni ancorate barci, plute, bacuri, intrucat in jurul acestora se formeaza mici vartejuri care atrag pestisorii cu care se hraneste, in locurile unde apele mai repezi se intalnesc cu altele mai lente, exista de asemenea hrana din belsug, deci bibanul cauta aceste locuri cu aceeasi predilectie. Poate inota extrem de rapid, dar inotul sau este sacadat. La nevoie, isi urmareste prada pana cand o ajunge din urma si o mananca. Dintii puternici din gura cu deschizatura mare il ajuta sa nu mai scape prada odata ce a prins-o.

Bibanii mai tineri, traiesc in general in grupuri. Exemplarele mai in varsta duc o viata solitara. Bibanul vaneaza ziua, hranindu-se cu o pofta nesatioasa. Pe timp de vara sta la panda mai ales dimineata si dupa amiaza, odihnindu-se la umbra in orele cu arsita de la amiaza. In timpul noptii se odihneste plutind in nemiscare la locul sau de ascunzis, renuntand la aceasta odihna numai in cazuri foarte rare, cand prada i se iveste 'pe tava'.

Bibanul este foarte mancacios, atacand toate vietuitoarele comestibile pentru el. Pofta sa este constanta, inclusiv iarna. Consuma chiar si pesti de marime egala cu el, raci, scoici, rame, insecte, larve de insecte, precum si broastele ce inoata la suprafata apei. Fiind un mare consumator de icre, bibanul dauneaza celorlalte specii valoroase de pesti, in locurile unde populatia de biban este in crestere, numarul celorlalte specii valoroase se afla de obicei in scadere. Hrana sa preferata o constituie pestii. Bineinteles ca bibanul devine peste rapitor numai dupa ce atinge o anumita varsta, 6-8 luni . Ca puiet, el se hraneste cu organismele planctonice din apa sau cu materii organice de pe fundul raului.

Bibanul este un peste foarte prolific, care ajunge la maturitatea sexuala, de obicei, in cel de-al treilea an al vietii. Foarte rar, el este capabil de a se reproduce si la 2 ani in locurile unde exista hrana din abundenta . Depunerea icrelor are loc atunci cand apa atinge temperatura de 10-12°C, adica in luna martie sau pe la inceputul lui aprilie. Icrele sunt depuse in siruri mucoase, avand aspect de colier. Un astfel de colier de icre este lung de 1-2 m si lat de 2-2,5 cm, iar bibanul il fixeaza din instinct pe plantele ce cresc pe fundul apei. Adesea isi depune icrele si in apropierea malului, printre pietrele ce se gasesc in aceste portiuni. Femelele depun peste 300.000 - 500.000 boabe de icre, in primele ore ale diminetii. Puietul de biban de o vara, strans in grupuri, se retrage odata cu venirea zilelor geroase de iarna in portiunile mai adanci ale apei, unde ierneaza, hranindu-se foarte putin. Primavara insa se hranesc din abundenta, ceea ce se poate observa, avand in vedere dimensiunile puietului de doua veri. Acest lucru este deosebit de evident in unele ape nord si est-europene, unde, la varsta de 3-4 ani, bibanii ating de regula chiar greutatea de peste 2 kg. In apele din tara noastra, desi consuma foarte mult peste, ritmul de crestere al bibanului este mai lent.

 Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

16.  Specia Stizostedion lucioperca (Linnaeus, 1758)

Denumire populara: Salau

Figura  4.16. Stizostedion lucioperca (Linnaeus, 1758) - foto Darie Daniel



Raspandire

Paralela 64 este limita nordica de raspandire a salaului in Europa (partea nordica a Norvegiei, Finlanda si Suedia), limita vestica fiind zona nord-vestica a Ronului, in timp ce in est el este prezent in apele ce curg de la Muntii Ural incoace.

In Romania, salaul este reprezentantul cel mai valoros al percidelor (Percidae) si in acelasi timp unul dintre pestii cei mai nobili si totodata cei mai gustosi din apele noastre. Este un peste destul de raspandit, dar mai ales in Dunare, in baltile de revarsare ale fluviului si in Delta, apoi in apele Prutului, Siretului, Argesului, Jiului, Somesului, Muresului, Oltului, precum si in cele ale Crisurilor, dar nu lipseste nici din Tisa, Timis sau Bega si afluentii acestora.

De asemenea, salaul traieste in lagunele din preajma tarmului Marii Negre, dintre care poate fi intalnit in numarul cel mai mare in complexul de lacuri Razelm-Sinoe, cu cele 80000 hectare ale sale, motiv pentru care aceste lacuri sunt denumite si lacuri tipice pentru salau. Dintre celelalte lacuri mari din perimetrul litoralului, el mai poate fi gasit in Siutghiol, unde de asemenea apare destul de numeros, Nu este  raspandit in crescatorii.
Descriere

Salaul se poate recunoaste foarte usor dupa forma specifica a corpului, intrucat poarta pe 'spate' insemnul caracteristic tuturor reprezentantilor percidelor cele doua inotatoare dorsale, despartite una de alta doar de un mic spatiu.

Corpul salaului este lung, aproape cilindric, usor comprimat lateral, acoperit de solzi mici, aspri (ctenoide), motiv pentru care pestele pare aspru la pipait. Capul este lunguiet, usor turtit lateral cu gura mare, alungita inainte, ale carei capete ajung pana sub ochi. Atat maxilarul superior, cat si cel inferior sunt prevazute cu un sir de dinti ascutiti, caracteristici pestilor rapitori. Pe ambele maxilare se afla cate doi dinti 'canini' ce servesc la apucarea pestilor pe care ii prinde. Operculele sunt acoperite cu solzi. Din cele doua inotatoare dorsale despartite, prima are 14 radii osificate cu tepi, iar cea de-a doua, asezata mai in spate, are o teapa si 20-22 radii moi. Modul in care sunt dispuse toate partile constitutive ale corpului ilustreaza faptul ca salaul este adaptat in vederea efectuarii unor miscari rapide, potrivite modului de viata al pestilor rapitori.

Coloritul salaului este frumos, discret adaptandu-se la culorile predominante din mediul natural in care traieste. Spatele pestelui este verde-cenusiu, mai rar galben-cenusiu, partile laterale fiind cenusiu-argintii, cu 8-9 dungi mai intunecate, dispuse transversal. Regiunea abdominala are un colorit mai deschis. Pe inotatoarea caudala, cat si pe cele dorsale, pe pielita ce acopera radiile osoase, se pot observa multe puncte negre, dispuse in 4-5 siruri. Restul inotatoarelor sunt galbui, uneori galbui-albastrui.

Dezvoltare

Salaul este un peste cu o dezvoltare relativ rapida, mai ales in primii 4-5 ani de viata, adica pana in clipa in care pestele atinge maturitatea sexuala. Un asemenea ritm se poate explica prin pofta de mancare foarte mare a salaului si prin viata activa de peste rapitor. Caracteristicile sale, forma corpului si a diferitelor sale parti, modul in care se misca, coloritul etc., toate demonstreaza modul de viata de rapitor al salaului.

Biologie

Spatiul in care traieste salaul este constituit de apele dulci limpezi, unde poate observa cu usurinta prada, dar ii plac si apele usor saline (ape brack). In mod obisnuit prefera insa apele curgatoare mai mari si mai adanci. Traieste cu placere si in apele statatoare, al caror fund este acoperit cu pietris sau nisip. Nu-i plac, in schimb, baltile cu fundul malos. In rauri se intretine in portiunile unde curentii nu sunt prea repezi, dar nici prea lenti, unde se formeaza vartejuri mai mici. Salaul poate fi intalnit cel mai des in portiunile de rau unde albia este acoperita de pietris sau nisip curat si unde fundul raului este variat. El sta la panda in apropierea albiei sau ascuns pe langa malurile raului. Ii plac si locurile confluenta a doua rauri.

Se adaposteste, de asemenea, in preajma digurilor de piatra, a bolovanilor mai mari sau a trunchiurilor de arbori din apa, langa picioarele de pod sau sub malurile spalate de rau, de unde ataca victimele cu rapiditate, urcand fulgerator din adanc in sus si de regula in directia malului..

Salaul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani, de obicei masculii cu un an mai devreme decat femelele. Perioada de reproducere a salaului incepe la sfarsitul lui martie, terminandu-se spre sfarsitul lunii aprilie. Pentru reproducere, salaul are nevoie de o apa de cel putin 10°C, dar este si mai bine daca temperatura se ridica la 12-14°C. Salaul este un peste care isi depune icrele in 'cuib', adica si le pune de regula pe nodurile spalate ale radacinilor de salcie din apa. O femela reproducatoare de 50-60 cm lungime poate depune 300.000-500.000 boabe de icre. Numarul icrelor depuse de exemplarele foarte mari poate depasi chiar cifra de un milion. Icrele depuse sunt lipicioase, cu un diametru intre 0,8 si 1,5 mm, de culoare galbuie.

Salaul este un peste care solicita mult oxigen dizolvat in apa, motiv pentru care, odata scos din apa, moare in scurt timp iarna, in timp ce vara nu rezista mai mult de cateva minute. Carnea sa este alba, frageda, cu un gust excelent si fara prea multe oase.

Lungimea minima admisa  la pescuit: 40 cm.

Ordinul Esociformes

17.  Specia  Esox lucius (Linnaeus, 1758)

Figura  4.17. Esox lucius (Linnaeus, 1758) - foto Darie Daniel

Raspandire

Stiuca traieste in toate apele dulci din Europa, exceptie facand doar Peninsula Iberica, Grecia, Albania si regiunea dalmatiana din fosta Iugoslavie. Poate fi intalnita uneori chiar si in lacuri alpine, pana la altitudinea de 1500 m, ceea ce demonstreaza marea sa capacitate de adaptare la cele mai variate conditii.

In Romania, stiuca traieste in toate apele dulci, atat curgatoare, cat si statatoare. In apele lacurilor colinare si de ses ea poate fi intalnita pretutindeni in aval de zona mrenei. Cele mai multe exemplare se gasesc in baltile de revarsare ale Dunarii, precum si in Delta. Apare si in crescatoriile de peste, unde raspandirea sa in numar exagerat este impiedicata de piscicultori. Stiuca poate fi gasita si in regiunile din apropierea varsarii Dunarii, unde apele sunt semisaline (asa-numita apa 'brack', adica apa dulce cu o salinitate scazuta), desi aceste locuri nu constituie un mediu prielnic pentru stiuca.
Descriere

Corpul stiucii este alungit, usor turtit lateral, capul de asemenea lunguiet, putin curbat din profil. Botul seamana cu ciocul de rata. Stiuca are o gura larga, cu falcile care se deschid pana sub ochi, in asa fel incat poate inghiti un peste aproape de aceeasi marime. Dintii sunt bine dezvoltati, puternici si ascutiti. Maxilarul inferior este mai lung decat cel superior. O alta caracteristica este inotatoarea dorsala, situata departe de cap, in apropierea cozii, la acelasi nivel cu inotatoarea de sub coada. Linia spatelui este usor bombata, in timp ce linia ventrala este dreapta. Ochii sunt dispusi sus, in regiunea fruntii.

Coloritul stiucii ii serveste la 'camuflare', fiind armonizat cu culorile predominante in mediul in care traieste exemplarul respectiv. Spatele poate varia de la gri-verzui la galben-verzui, aproape negru uneori sau cafeniu inchis. Partile laterale sunt marmorate cu pete maronii, oliv sau negricioase. Burta este uneori galbuie, alteori albicioasa, presarata de asemenea cu pete mai mici sau mai mari. Intreg corpul are o stralucire rosiatica sau liliachie, la fel ca si inotatoarele, care sunt vargate cu dungi cenusii dispuse transversal, pe mai multe randuri. Cateodata capul si partile laterale ale corpului sunt atat de des patate, incat nu se mai poate observa culoarea de baza. Se observa deci ca stiuca se poate ascunde foarte bine in locurile cu stufaris sau cu alte plante acvatice submerse.

Dezvoltare

Fiind o rapitoare feroce, foarte lacoma, stiuca este un peste care se dezvolta foarte rapid. De regula, la varsta de un an atinge deja 25-30 cm si greutatea de 250 g. Lungimea sa medie (in apele dulci din tara noastra) este de 40-50 cm, iar greutatea medie variaza intre 1 si 1,8 kg. Stiuca poate atinge si o lungime de 1,5-1,8 m, in acest caz depaseste greutatea de 2-2,2 kg. Bineinteles, aceste exemplare sunt foarte rare.

Biologie

Spatiul de viata al stiucii este constituit de apele dulci lent curgatoare sau statatoare, ale caror maluri sunt acoperite de stuf, papura etc. De regula, prefera apa curata si evita portiunile mlastinoase. Pandeste in nemiscare, pentru ca la apropierea prazii sa se repeada asupra ei energic, rapid, intreaga conformatie a corpului stiucii este perfect adecvata acestui atac rapid si puternic. Are o vedere extrem de buna, dublata de elasticitatea si mobilitatea apreciabila a corpului.

Stiuca este un peste extrem de rezistent. Ea nu moare nici in conditiile cele mai vitrege, iar daca ii lipseste hrana, cel mult se dezvolta mai lent. Nu prea simte durerea sau o suporta foarte usor.

Rezista bine si la vatamarile corporale. in conditiile apelor de la noi, dupa mihalt, stiuca este pestele care se reproduce cel mai devreme. De regula, la sfarsitul lui februarie stiucile incep reproducerea, adunandu-se in grupuri sub stratul de gheata inca netopit. Perioada de reproducere se poate prelungi pana la sfarsitul lui martie, iar in cazul unor ierni deosebit de geroase, chiar pana la inceputul lui aprilie.

De regula, masculii ajung la maturitatea sexuala in cel de-al treilea an de viata, femelele la 3-4 ani. In functie de marime, o femela depune cate 100000-350000 de boabe de icre, dar exemplarele deosebit de mari detin in ovare chiar cantitati ce depasesc o jumatate de milion de icre, pe care le depun intr-o singura portie. Icrele sunt de culoare galbuie si au un diametru de 2,5-3 mm.

Carnea stiucii este destul de gustoasa, desi are multe oase. Si icrele sale sunt deosebit de gustoase.

Lungimea minima admisa la pescuit: 40 cm

Se estimeaza de catre pescarii care frecventeaza des lacul, si de catre lucratorii fermei piscicole ca ar exista si specia  Silurus glanis ( Ordinul Siluriformes,   Familia Siluridae), dar in cercetarile efectuate pe teren nu a fost capturat nici un exemplar de somn.   

5. ASPECTE ECOLOGICE PRIVIND IHTIOFAUNA



. Activitatea de teren s-a desfasurat in periada iulie-august 2007- aprilie-mai 2008, s-au efectuat 8 iesiri in teren in care  au fost colectati in total 231 indivizi din 17 specii. S-a utilizat metoda transectului pentru o colectare uniforma a probelor pescuind in patru puncte diferite, utilizandu-se instrumente de pescuit activ (undite) si instrumente de pescuit pasiv (pripoane, plase). Cele 17 specii identificate sunt prezentate in tabelul 2 impreuna cu numarul de indivizi din fiecare specie, data colectarilor, precum si abundenta ihtiofaunei in punctele de colectare.

Tabel 2. Activitatea de teren in periada iulie-august 2007- aprilie-mai 2008

Specia

        punctul S1

       punctul S2

       punctul S3

      punctul S4

Total

26.07.07

 05.04.08

31.08.07

12.04.08

16.09.07

13.04.08

7.10.07

22.05.08

platica

2

3

1

1

1

2

2

4

16

oblete

2

4

5

3

6

3

5

4

32

novac

1

0

2

1

0

0

2

0

6

caras

5

1

5

5

3

4

5

0

28

caracuda

2

1

3

2

2

1

0

1

12

chinez

2

2

2

1

1

2

3

1

14

crap

6

4

4

2

2

1

2

0

21

Crap oglinda

1

0

1

1

0

0

0

0

3

sanger

2

0

1

0

1

0

1

0

5

clean

3

1

1

1

3

0

2

0

11

babusca

1

2

0

0

0

0

0

0

3

rosioara

3

2

2

2

2

0

1

0

12

ghibort

8

2

3

2

4

2

1

1

23

biban soare

5

4

4

0

4

2

3

0

22

biban

2

0

1

0

1

0

1

1

6

salau

2

2

4

1

2

1

1

1

14

stiuca

1

0

1

1

0

0

0

0

3

Total

48

28

40

23

32

18

29

13

231

Punctele de colectare, au fost alese in asa fel incat sa surprinda toata suprafata lacului, dupa pescuire am trecut la determinarea pe specii a indivizilor, la cantarirea si masurarea acestora, datele obtinute fiind ulterior prelucrate cu ajutorul indicilor ecologici.

Din punctul S1 au fost colectati 76 indivizi in total, in prima zi am pescuit 48 indivizi iar in a II-a zi 28. In S2 am prins 63 pesti, 40 in prima zi si 23 in a doua zi. Punctele cu cel mai mic numar de indivizi pescuiti au fost S3 si S4, in S3 capturandu-se 50 indivizi, 32 pentru prima zi si 18 pentru  a II-a zi, iar in S4  42 indivizi,29 pentru prima zi iar in urmatoarea iesire in acest punct 13 indivizi.

Dupa etapa de teren ce a constat in pescuirea probelor, determinarea pe specii, cantarire si masurare am trecut la etapa de laborator, ce inseamna prelucrarea datelor obtinute in teren, si analizarea  sinecologica a acestor date.

Abundenta (A)

Acest indice analitic reprezinta numarul absolut de indivizi dintr-o anumita specie, pe o anumita suprafata.

Abundenta ihtiofaunei din lacul de acumulare Cazanesti este prezentata in tabelul urmator:

Tabel 3: Abundenta ihtiofaunei

Specia

Punctele de cercetare

A

S1

S2

S3

S4

Abramis brama

5

2

3

6

16

Alburnus alburnus

6

8

9

9

32

Arystichtys nobilis

1

3

0

2

6

Carassius auratus gibelio

6

10

7

5

28

Carassius carassius

3

5

3

1

12

Ctenopharyngodon idella

4

3

3

4

14

Cyprinus carpio carpio

10

6

3

2

21

Cyprinus carpio specularis

1

2

0

0

3

Hypophthalmichthys molitrix

2

1

1

1

5

Leuciscus cephalus cephalus

4

2

3

2

11

Rutilus rutilus carpathorossicus

3

0

0

0

3

Scardinius erythrophthalmus

5

4

2

1

12

Acerina cernua

10

5

6

2

23

Lepomis gibbosus

9

4

6

3

22

Perca fluviatilis fluviatilis

2

1

1

2

6

Stizostedion lucioperca

4

5

3

2

14

Esox lucius

1

2

0

0

3

Grafic 1. Abundenta ihtiofaunei

Din tabel rezulta ca cea  mai abundenta specie este reprezentata de Alburnus alburnus (Linnaeus, 1758), oblet,  fiind prezenta in toate punctele de colectare cu un numar total de 32 indivizi, urmata de Carassius auratus gibelio (Bloch, 1782), caras, cu 28 indivizi, deasemenea prezenta in toate cele 4 puncte. Lacul este populat intens cu crapi, Cyprinus carpio carpio (Linnaeus, 1758), bibani soare, Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758), pestii de cultura cu valoare comerciala mare ( novac, sanger, cosas, salau) sunt prezenti in numar mare in lac. Din surse neoficiale se estimeaza ca populatia de Ctenopharyngodon idella (Valenciennes,1844) ar fi foarte numeroasa, pescuindu-se saptamanal de catre ferma piscicola care are in custodie luciul de apa, cantitati apreciabile. Speciile mai putin abundente dar totusi prezente in lacul de acumulare Cazanesti sunt : Rutilus rutilus carpathorossicus (Vladykov, 1930), babusca, o varietate a crapului, crapul oglinda(galitian), precum si stiuca care in trecut era prezenta in cantitati apreciabile.

Sursele neoficiale, cum ar fi pescarii amatori care frecventeaza lacul, lucratorii fermei piscicole sustin ca ar exista si specia  Silurus glanis ( Ordinul Siluriformes,   Familia Siluridae), dar nu a fost capturat nici un exemplar de somn.   

Constanta

Constanta este un indice analitic care arata continuitatea prezentei unei specii in biotopul urmarit. Cu cat constanta unei specii este mai mare, cu atat se considera ca ea este mai bine adaptata conditiilor oferite de acel biotop

CA=npA/Np×100, unde:

CA= constanta speciei A

npA= numarul probelor ce contin specia A

Np= numarul total de probe examinate

In tabelul de mai jos sunt prezentate punctele de cercetare si speciile din sectorul cercetat. Prezenta speciei a fost notata cu „p” iar absenta cu „a”.

Tabel 4. Constanta speciilor

Specia

Prezenta speciilor

Total

Constanta

S1

S2

S3

S4

      %

 Clasificare

Abramis brama

p

p

p

p

4p

100

C4

Alburnus alburnus

p

p

p

p

4p

100

C4

Arystichtys nobilis

p

p

a

p

3p

75

C3

Carassius auratus gibelio

p

p

p

p

4p

100

C4

Carassius carassius

p

p

p

p

4p

100

C4

Ctenopharyngodon idella

p

p

p

p



4p

100

C4

Cyprinus carpio carpio

p

p

p

p

4p

100

C4

Cyprinus carpio specularis

p

p

a

a

2p

50

C2

Hypophthalmichthys molitrix

p

p

p

p

4p

100

C4

Leuciscus cephalus cephalus

p

p

p

p

4p

100

C4

Rutilus rutilus carpathorossicus

p

a

a

a

1p

25

C1

Scardinius erythrophthalmus

p

p

p

p

4p

100

C4

Acerina cernua

p

p

p

p

4p

100

C4

Lepomis gibbosus

p

p

p

p

4p

100

C4

Perca fluviatilis fluviatilis

p

p

p

p

4p

100

C4

Stizostedion lucioperca

p

p

p

p

4p

100

C4

Esox lucius

p

p

a

a

2p

50

C2

Grafic 2. Constanta speciilor

In functie de prezenta speciilor in probele colectate acestea au fost grupate astfel:

C1 – specii accidentale, prezente in 1 – 25% din probe;

C2 – specii accesorii, prezente intre 25,1 – 50% din probe;

C3 – specii constante, prezente intre 50,1 – 75% din probe;

C4 – specii constante, prezente intre 75,1 – 100% din probe.

Din rezultatele obtinute rezulta ca speciile constante sunt: Abramis brama (platica), Alburnus alburnus(oblet), Arystichtys nobilis(sanger), Carassius auratus gibelio,(caras) Carassius carassius(caracuda), Ctenopharyngodon idella(cinez),  Cyprinus carpio carpio,(crap) Hypophthalmichthys molitrix(novac), Leuciscus cephalus cephalus,(clean) Scardinius erythrophthalmus(rosioara), Acerina cernua(ghibort), Lepomis gibbosus(biban soare),  Stizostedion lucioperca(salau). In categoria speciilor constante sunt introduse si speciile de Cyprinidae asiatice de cultura cu care s-a populat amenajarea piscicola datorita valorii lor comerciale si datorita adaptabilitatii acestor specii la conditiile biotice din lac. Speciile accesorii sunt reprezentate de crapul oglinda,  (Cyprinus carpio specularis) si de stiuca (Esox lucius), numarul mic de exemplare poate fi explicat in cazul stiucii prin pescuitul irational excesiv, iar in cazul crapului oglinda, prin introducerea accidentala a acestuia in lac.

Carasul (Carasus auratus gibelio), specie caracteristica apelor statatoare dulci a fost capturat in numar mare din toate punctele de colectare, din punctul de colectare S2 care este situat inspre coada lacului, unde apa este impanzita de matasea broastei, este mai putin adanca si maloasa, au fost prinse cele mai multe exemplare.

Desi se estimeaza ca babusca (Rutilus rutilus carpathorossicus) se gaseste in cantitati apreciabile, a fost capturata doar in punctul S1, in ambele zile in care s-a pescuit in acel punct.

Salaul, specie introdusa in lac s-a dezvoltat foarte repede si in cativa ani a ajuns la un numar foarte mare de indivizi.

Obletul este prezent in toate punctele de colectare, in cantitati apreciabile, datorita faptului ca aceasta specie traieste in carduri, fiind deasemenea specie aflata in expansiune numerica si teritoriala

            Crapul, specie caracteristica familiei Cyprinidae este o specie constanta ecosistemului acvatic studiat, fiind capturat din toate punctele de colectare in numar mare de exemplare, bibanul soare, odata instalat in ecosistem este foarte greu de inlaturat.

Dominanta

Acest indice arata relatia dintre efectivul unei specii si suma numarului tuturor indivizilor din celelalte specii cu care coexista. Este cunoscuta si sub denumirea de abundenta relativa, aratand. ponderea participarii fiecarei specii la realizarea biomasei in biocenoza.

Dominanta se calculeaza dupa formula:

DA=nA/N × 100, unde:

DA= dominanta speciei A;

nA= numarul total de indivizi din specia A gasiti in probele identificate

N= numarul total de indivizi ai tuturor speciilor prezente in probele identificate

Tabel 4.  Dominanta speciilor in lacul de acumulare Cazanesti

Specia

Indice

A

D

%

 Clasificare

Abramis brama (Linnaeus, 1758)

16

6,93

D4 dominanta

Alburnus alburnus (Linnaeus, 1758)

32

13,86

D5 eudominanta

Arystichtys nobilis (Richardson, 1846)

6

2,59

D3 subdominanta

Carassius auratus gibelio (Bloch, 1782)

28

12,13

D5 eudominanta

Carassius carassius (Linnaeus, 1758)

12

5,19

D4 dominanta

Ctenopharyngodon idella (Valenciennes,1844)

14

6,07

D4 dominanta

Cyprinus carpio carpio (Linnaeus, 1758)

21

9,09

D4 dominanta

Cyprinus carpio specularis (Linnaeus, 1758)

3

1,29

D2 recedenta

Hypophthalmichthys molitrix (Valenciennes, 1844)

5

2,17

D3 subdominanta

Leuciscus cephalus cephalus (Linnaeus, 1758)

11

4,77

D3 subdominanta

Rutilus rutilus carpathorossicus (Vladykov, 1930)

3

1,29

D2 recedenta

Scardinius erythrophthalmus (Linnaeus, 1758)

12

5,19

D4 dominanta

Acerina cernua(Linnaeus, 1758)

23

9,96

D4 dominanta

Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758)

22

9,52

D4 dominanta

Perca fluviatilis fluviatilis (Linnaeus, 1758)

6

2,59

D3subdominanta

Stizostedion lucioperca (Linnaeus, 1758)

14

6,07

D4 dominanta

Esox lucius (Linnaeus, 1758)

3

1,29

D2 recedenta

Total

231

100

In functie de valoarea DA, speciile se distribuie in urmatoarele clase:

D1 – subrecedente, sub 1,1%

D2 – recedente, intre 1,1 – 2%

D3 – subdominante, intre 2,1 – 5%

D4 – dominante, intre 5,1 – 10%

D5 – eudominante, peste 10%

Grafic 3.  Dominanta speciilor in lacul de acumulare Cazanesti

Din analiza datelor obtinute rezulta ca speciile din lacul de acumulare Cazanesti se incadreaza in urmatoarele clase de dominanta: recedente – 2 specii si anume Cyprinus carpio specularis (Linnaeus, 1758) si Esox lucius (Linnaeus, 1758), subdominante – 4 specii: Arystichtys nobilis (Richardson, 1846), Hypophthalmichthys molitrix (Valenciennes, 1844), Leuciscus cephalus cephalus (Linnaeus, 1758) Perca fluviatilis fluviatilis (Linnaeus, 1758), dominante – 8 specii: Abramis brama (Linnaeus, 1758), Carassius carassius (Linnaeus, 1758), Ctenopharyngodon idella (Valenciennes,1844), Cyprinus carpio carpio (Linnaeus, 1758), Scardinius erythrophthalmus (Linnaeus, 1758), Acerina cernua (Linnaeus, 1758) Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758) eudominante – 2 specii: Alburnus alburnus (Linnaeus, 1758)si Carassius auratus gibelio (Bloch, 1782).

Dupa cum se observa, speciile recedente sunt reprezentate prin putine exemplare, prezenta lor redusa fiind explicata de conditiile de mediu modificate si de presiunea antropica. Acesti factori au insa o influenta mai mica asupra speciilor subdominante, ai caror indivizi se gasesc in numar mai mare. In cazul speciilor dominante putem afirma ca indivizii sunt mult mai putin afectati de acesti factori, unii dintre ei (Carassius auratus gibelio) gasind chiar conditii propice dezvoltarii in noile habitate. Speciile eudominante, datorita numarului mare de indivizi prin care sunt reprezentate denota faptul ca acestea s-au adaptat foarte bine mediului, nefiind influentate semnificativ de schimbarile ce au loc la nivelul habitatelor.

Indici de diversitate

Un indice de diversitate este o valoare numerica ce caracterizeaza intrega biocenoza, este o proprietate, o caracteristica a biocenozei ca intreg. Un indice cu valoare numerica mai mare inseamna un numar mai mare de specii, varietate mai mare a biotopului, structurare si organizare mai bune, stabilitate mai mare. O biocenoza stabilizata inseamna conditii ecologice variate, echilibrate care permit dezvoltarea efectivelor speciilor in relatiile abiotice si biotice (interspecifice).

Indicele de diversitate Shannon – Wiener H(S)

Formula de calcul pentru acest indice este:

H(S)= k / N × (N log10 N - ∑ N × log10 N), unde:

H= indicele de diversitate

S= numarul total de specii

k= factorul de conversie al logaritmilor din baza 10 in baza 2. Valoarea acestui factor este 3,321928

N= numarul total de indivizi

Indicele de semnificatie ecologica (indicele Dzuba – W) 

Indicele de semnificatie ecologica prezinta relatia dintre indicatorul structural (C) si cel al productivitatii (D). Rolul sau este de a arata si mai bine pozitia unei specii in biocenoza.

Relatia de calcul este:

WA=CA×DA×100 / 10000, unde:

WA= indicele de semnificatie ecologica a speciei A

CA= constanta speciei A

DA= dominanta speciei A

Prin calcularea acestui indice, speciile se incadreaza in urmatoarele clase:

W1= specie accidentala: < 0,1%

W2= specie accesorie: 0,1 – 1%

W3= specie accesorie: 1,1 – 5%

W4= specie caracteristica: 5,1 – 10%

W5= specie caracteristica: >10

Valorile obtinute prin calcularea acestui indice, sunt prezentate in urmatorul tabel:

Tabel 5. Indicele de semnificatie ecologica (indicele Dzuba – W)

Specia

Indice

C

D

W

%

Clasificare

Abramis brama

100

6,93

6,93

W4 Caracteristica

Alburnus alburnus

100

13,86

13,86

W5 Caracteristica

Arystichtys nobilis

75

2,59

1,94

W3 Accesorie

Carassius auratus gibelio

100

12,13

12,13

W5 Caracteristica

Carassius carassius

100

5,19

5,19

W4 Caracteristica

Ctenopharyngodon idella

100

6,07

6,07

W4 Caracteristica

Cyprinus carpio carpio

100

9,09

9,09

W4 Caracteristica

Cyprinus carpio specularis

50

1,29

0,64

W2 Accesorie

Hypophthalmichthys molitrix

100

2,17

2,17

W3 Accesorie

Leuciscus cephalus cephalus

100

4,77

4,77

W3 Accesorie

Rutilus rutilus carpathorossicus

25

1,29

0,32

W2 Accesorie

Scardinius erythrophthalmus

100

5,19

5,19

W4 Caracteristica

Acerina cernua

100

9,96

9,96

W4 Caracteristica

Lepomis gibbosus

100

9,52

9,52

W4 Caracteristica

Perca fluviatilis fluviatilis

100

2,59

2,59

W3 Accesorie

Stizostedion lucioperca

100

6,07

6,07

W4 Caracteristica

Esox lucius

50

1,29

0,64

W2 Accesorie

Grafic 4.  Indicele de semnificatie ecologica (indicele Dzuba – W)

Pe baza rezultatelor obtinute in urma calcularii indicelui de semnificatie ecologica, speciile de pesti din zona studiata se incadreaza in urmatoarele categorii: accesorii – Arystichtys nobilis, Perca fluviatilis fluviatilis, Hypophthalmichthys molitrix, Leuciscus cephalus cephalus, Rutilus rutilus carpathorossicus, Esox lucius, Cyprinus carpio pecularis, specii caracteristice Abramis brama,  Alburnus alburnus, Carassius auratus gibelio, Carassius carassius, Ctenopharyngodon idella, Cyprinus carpio carpio, Stizostedion lucioperca, Acerina cernua, Lepomis gibbosus, Scardinius erythrophthalmus.

Putem afirma ca majoritatea speciilor gasite au clase de semnificatie ecologica mari.

Indicele de afinitate cenotica (coeficientul Jaccard – q)

Acest indice arata afinitatile existente intre speciile unui grup dintr-o biocenoza stabilite pe baza preferintelor comune pentru aceleasi conditii de mediu. Acest lucru se realizeaza practic comparand constanta speciilor in probe. Indicele permite punerea in evidenta a speciilor caracteristice sau indicatoare, acestea avand afinitatile cele mai mari.

Formula dupa care se calculeaza coeficientul Jaccard este urmatoarea:

q= j / a + b – j, unde:

j= numarul de probe in care au fost gasite ambele specii,

a= numarul probelor in care a fost gasita specia a,

b= numarul probelor in care a fost gasita specia b

Pe baza matricii de similaritate s-a realizat o dendrograma care sa exprime grafic rezultatele astfel obtinute, urmarindu-se afinitatea speciilor de pesti. Distantele dintre ramurile dendrogramei au fost reprezentate dupa metoda centroizilor.

1

2

3

4

5

   6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

1

1

2

1

1

3

0,75

0,75

1

4

1

1

0,75

1



5

1

1

0,75

1

1

6

1

1

  0,75

1

1

1

7

1

1

  0,75

1

1

1

1

8

0,50

0,50

0,66

0,50

0,50

0,50

0,66

1

9

1

1

0,75

1

1

1

1

 0,66

1

10

1

1

  0,75

1

1

1

1

0,66

1

1

11

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,33

0,25

0,25

1

12

1

1

0,75

1

1

1

1

0,66

1

1

0,25

1

13

1

1

0,75

1

1

1

1

0,66

1

1

0,25

1

1

14

1

1

0,75

1

1

1

1

0,66

1

1

0,25

1

1

1

15

1

1

0,75

1

1

1

1

0,66

1

1

0,25

1

1

1

1

16

1

1

0,75

1

1

1

1

0,66

1

1

0,25

1

1

1

1

1

17

0,50

0,50

0,66

0,50

0,50

050

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

1

Tabel 6. Matricea afinitatii cenotice

Calculul afinitatii se bazeaza pe compararea speciilor doua cate doua. De exemplu, prima specie cu a doua, apoi cu a treia, etc. Dupa ce am terminat sirul comparam a doua specie cu a treia cu a patra, etc. Procentele s-au inscris in tabelul de mai sus, acesta exprimand afinitatea cenotica. Pentru economie de spatiu am utilizat numerotarea speciilor, 1=Abramis brama, 2=Alburnus alburnus, 3=Aristichtys nobilis, =Carassius auratus gibelio, 5=Carassius carassius, , 6=Ctenopharyngodon idella, 7= Cyprinus carpio carpio, 8=Cyprinus carpio specularis, 9=Hypophthalmichthys molitrix, 10=Leuciscus cephalus cephalus, 11=Rutilus rutilus carpathorossicus, 12= Scardinius erythrophthalmus, 13=Acerina cernua, 14=Lepomis gibbosus, 15=Perca fluviatilis fluviatilis, 16=Stizostedion lucioperca, 17=Esox lucius.

            Conform calculelor s-a aratat  ca majoritatea speciilor prezinta afinitate cenotica una cu cealalta, dar exista si specii cu afinitate minima cum ar fi afinitatea intre speciile Rutilus rutilus carpathorossicus si Lepomis gibbosus, intre Ctenopharyngodon idella si Rutilus rutilus carpathorissicus.

            6. IMPACTUL ANTROPIC SI MASURILE DE CONSERVARE ALE LACULUI CAZANESTI

Impactul antropic

            Dupa al-II-lea Razboi Mondial, dezvoltarea economica si-a pus amprenta in toate domeniile, culminand cu industrializarea fortata impusa de regimul comunist. S-a avut in vedere construirea de parcuri industriale imense care pe langa locurile de munca puse la dispozitie populatiei, aducea beneficii economice importante tarii. Industrializarea presupune si crearea altor conditii necesare desfasurarii procesului de productie, importanta fiind valorificarea resurselor naturale din zona, construindu-se fabrici, cai de comunicare, retele de transport etc.

             Una din cele mai importante necesitati a industrializarii o reprezinta apa. In unele zone, unde apa lipseste se cauta modalitati de aductiune a acesteia. Pentru satisfacerea necesarului de apa al orasului Negresti, jud. Vaslui, s-a proiectat si construit pe valea raului Durduc, in amonte de localitatea Cazanesti, un lac de acumulare cu un volum total de 20 mil m³ apa. Principalul scop avut in vedere in momentul construirii barajului a fost alimentarea cu apa  a orasului Negresti (20 l/s pentru populatie si 20 l/s pentru industrie), irigarea unei suprafete de 375 ha de pe valea raului Durduc, precum si asigurarea unui luciu piscicol de 176 ha.

            Construirea barajului, finalizata in 1975, a fost, intr-o prima etapa populata cu pesti atat pe cale naturala, in timpul acumularii cat si pe cale artificiala, in anul 1976 infiintandu-se la Cazanesti o ferma piscicola cu un luciu de apa de peste 150 ha.

In cea de-a doua etapa de exploatare piscicola a fost inceputa introducerea pestilor fitofagi (cosas-Ctenopharyngodon idella, Vallenciennes, 1844; Hypophthalmichthys molitrix, Valenciennes, 1844)-sanger; - Aristichthys nobilis, Richardson, 1846- novac).

 Tot atunci au fost intreprinse actiuni de creare si utilizare a cuiburilor artificiale pentru depunerea icrelor de catre pestii fitofili (platica - Abramis brama Linnaeus, 1758; salau - Stizostedion lucioperca Linnaeus, 1758) in scopul sporirii eficientei de reproducere.

In cea de-a treia etapa diversitatea specifica a ihtiofaunei s-a redus. sangerul Hypophthalmichthys molitrix Valenciennes, 1844; caracuda - Carassius carassius Linnaeus, 1758). Pe cale de disparitie s-au pomenit cleanul - Leuciscus cephalus, Linnaeus, 1758.

Rezultatele cercetarilor remarca caracterul extrem de negativ al formarii ihtiofaunei in lacul de acumulare si indica asupra necesitatii de modernizare a procedeelor biotehnice in piscicultura, curatirii lacului de speciile de pesti cu valoare redusa si a celor fara valoare economica, intensificarii protectiei si activitatilor de regenerare a rezervelor piscicole.

Astfel, starea actuala a ihtiofaunei lacului de acumulare Cazanesti este nesatisfacatoare. Formarea ei a decurs in conditii, ale caror parametri biotici si abiotici nu corespund particularitatilor biologice ale multor specii de pesti. Ca urmare, un sir de specii cu valoare industriala au disparut din componenta ihtiofaunei si lacul a fost suprapopulat de pestii cu valoare scazuta, in special, de cei fara valoare economica.

Au fost eliminate aproape toate speciile cu valoare industriala din complexul reofil. S-a diminuat si continua scaderea efectivului multor specii limnofile cu valoare industriala, in special a celor fitofile (platica - Abramis brama Linnaeus, 1758; crapul - Cyprinus carpio Linnaeus, 1758; salaul - Stizostedion lucioperca Linnaeus, 1758 s.a.).

In scopul normalizarii structurii specifice a ihtiofaunei si al sporirii importantei industriale a acesteia, se propun urmatoarele actiuni:

-introducerea in practica piscicola a purificarii selective a lacului de pestii fara valoare economica;

-a intensifica activitatea de populare a rezervorului cu specii de pesti cu valoare industriala (sanger, novac, caras, crap);

-a se relua introducerea in bazin a cosasului si a novacului;

-a relua activitatea de folosire a cuiburilor artificiale si de populare a lacului cu tineret al speciilor fitofile de pesti (platica - Abramis brama Linnaeus, 1758; salau -Stizostedion lucioperca Linnaeus, 1758;

-a se lua sub control special protejarea rezervelor speciilor rapitoare de pesti cu valoare industriala ( somn - Silurus glanis Linnaeus, 1758, stiuca - Esox lucius Linnaeus, 1758, salau - Stizostedion lucioperca Linnaeus, 1758).

Masuri de conservare

            In zona studiata nu s-a dezvoltat o industrie poluatoare ce ar putea ameninta lacul de acumulare, masurile de conservare ce ar putea fi intreprinse sunt:

-          curatirea malului drept de stuf, taluzarea malului nordic,

-           impiedicarea satenilor de a mai depozita gunoiul si deseurile pe malul vestic al acestuia etc.

-          interzicerea deversarilor de catre agricultori a ingrasamintelor chimice, a umplerii cisternelor de ierbicidat din lac, a deversarii ierbicidelor in lac.

-          interzicerea folosirii ambarcatiunilor cu motor ce ar putea polua apa.

Lacul, avand o suprafata destul de mare, ar fi ideal pentru organizarea unei microstatiuni turistice, construindu-se un camping, o parcare pentru pescarii sportivi, hidrobiciclete.

             O masura ce trebuie luata urgent este impiedicarea braconajului, deoarece la ora actuala lacul este “tesut” de plasele pescarilor braconieri.

            Managementul optim al luciului de apa de catre ferma piscicola ar putea fi o masura de conservare utila in dezvoltarea durabila a acestuia.

Figura 6.3.  Lacul de acumulare Cazanesti- foto original

Figura 6. 2. Acumularea Cazanesti- zona dig, deversor.

    

Figura 6. 3. Recoltari piscicole

CONCLUZII

Lucrarea de fata ofera o imagine de ansamblu asupra ihtiofaunei din lacul de acumulare Cazanesti, judet Vaslui. In urma analizei componentei ihtiofaunei s-au formulat urmatoarele concluzii:

.

1.       Studiul a evidentiat prezenta urmatoarelor specii: Abramis brama, Alburnus alburnus, Aristichtys nobilis, Carassius auratus gibelio, Carassius carassius, , Ctenopharyngodon idella, Cyprinus carpio carpio, Cyprinus carpio specularis, Hypophthalmichthys molitrix, Leuciscus cephalus cephalus, Rutilus rutilus carpathorossicus, Scardinius erythrophthalmus, Acerina cernua, Lepomis gibbosus, Perca fluviatilis fluviatilis, Stizostedion lucioperca, Esox lucius, apartinand a 3 ordine si 3 familii. Specia considerata caracteristica acestei ape este Abramis brama; specie relativ noua pentru aceast  lac  este Scardinius erythrophthalmus..

2.       Analiza sinecologica a ihtiofaunei prin calcularea indicelui de abundenta consemneaza ca specii abundente pe Alburnus alburnus (Linnaeus, 1758), oblet,  fiind prezenta in toate punctele de colectare, urmata de Carassius auratus gibelio (Bloch, 1782), caras, , deasemenea prezenta in toate cele 4 puncte. Lacul este populat intens cu crapi, Cyprinus carpio carpio (Linnaeus, 1758), bibani soare, Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758), pestii de cultura cu valoare comerciala mare ( novac, sanger, cosas, salau). Din surse neoficiale se estimeaza ca populatia de Ctenopharyngodon idella (Valenciennes,1844) ar fi foarte numeroasa, pescuindu-se saptamanal de catre ferma piscicola care are in custodie luciul de apa, cantitati apreciabile.

3.       Indicele de dominanta arata ca speciile dominante sunt Abramis brama (Linnaeus, 1758), Carassius carassius (Linnaeus, 1758), Ctenopharyngodon idella (Valenciennes,1844), Cyprinus carpio carpio (Linnaeus, 1758), Scardinius erythrophthalmus (Linnaeus, 1758), Acerina cernua(Linnaeus, 1758) Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758); specii eubdominante sunt Alburnus alburnus (Linnaeus, 1758)si Carassius auratus gibelio (Bloch, 1782), speciile recedente sunt:  Cyprinus carpio specularis (Linnaeus, 1758) si Esox lucius (Linnaeus, 1758)

4.       Analiza indicelui de semnificatie ecologica arata ca specii accesorii – Arystichtys nobilis, Perca fluviatilis fluviatilis, Hypophthalmichthys molitrix, Leuciscus cephalus cephalus, Rutilus rutilus carpathorossicus, Esox lucius, Cyprinus carpio specularis, specii caracteristice Abramis brama,  Alburnus alburnus, Carassius auratus gibelio, Carassius carassius, Ctenopharyngodon idella, Cyprinus carpio carpio, Stizostedion lucioperca, Acerina cernua, Lepomis gibbosus, Scardinius erythrophthalmus

5.       Indicele de constanta indica ca speciile constante sunt: Abramis brama (platica), Alburnus alburnus(oblet), Arystichtys nobilis(sanger), Carassius auratus gibelio,(caras) Carassius carassius(caracuda), Ctenopharyngodon idella(chinez),  Cyprinus carpio carpio,(crap), Hypophthalmichthys molitrix(novac), Leuciscus cephalus cephalus,(clean) Scardinius erythrophthalmus(rosioara), Acerina cernua(ghibort), Lepomis gibbosus(biban soare),  Stizostedion lucioperca(salau). In categoria speciilor constante sunt introduse si speciile de Cyprinidae asiatice de cultura introduse in amenajarea piscicola datorita valorii lor comerciale si datorita adaptabilitatii acestor specii la conditiile biotice din lac

6.       Indicele de afinitate cenotica a evidentiat ca majoritatea speciilor au afinitati cenotice, doar cateva avand un prag minim de afinitate intre ele si anume:. Rutilus rutilus carpathorossicus si Lepomis gibbosus, intre Ctenopharyngodon idella si Rutilus rutilus carpathorissicus

7.       In zona studiata nu s-a dezvoltat o industrie poluatoare ce ar putea ameninta lacul de acumulare

8.       Pentru managementul optim al lacului s-au introdus specii asiatice cu valoare comerciala importanta cum ar fi: (cosas - Ctenopharyngodon idella Vallenciennes, 1844;  sanger Hypophthalmichthys molitrix Valenciennes, 1844); novac - Aristichthys nobilis Richardson, 1846)

9.       Trebuiesc luate sub control special protejarea rezervelor speciilor rapitoare de pesti cu valoare industriala (somn - Silurus glanis Linnaeus, 1758, stiuca - Esox lucius Linnaeus, 1758, salau - Stizostedion lucioperca Linnaeus, 1758).

10.   Braconajul afecteaza in mare parte componenta ihtiofaunei, prin pescuirea irationala a pestilor.

.BIBLIOGRAFIE

1. ANTIPA, GR.,  Fauna ichtiologica a Romaniei, Publicatiile Fondului « Vasile Adamachi », t. VIII, No. XLVI, Bucuresti.

 

2. ANTONESCU, C. S., - Pestii din apele Romaniei, Ed. Agrosilvica de Stat, Bucuresti 1957

3. APETROAIEI, M., Cresterea pestilor in sistem intensiv- Ed. Constantin Matasa, Piatra-Neamt, 2007

4. BACESCU, M., - Pestii asa cum ii vede taranul pescar-roman – in „Publicatiile Institutului de Cercetari Piscicole”, 1946

5. BANARESCU, P., - Fauna R. P. R. Pisces – Osteichtyes, vol. XIII, Ed. Academiei R. P. R., Bucuresti, 1964

6. BOGOESCU, C., - Atlas zoologic, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983

7. BUSNITA, Th., ALEXANDRESCU, I., - Atlasul pestilor din apele R. S. R. – Ed. Ceres, 1971

8. BUSNITA, Th., ALEXANDRESCU, I., - Bogatia piscicola a R. P. R. – Ed. S. R. S. C., Bucuresti, 1960

9. BURIAN, P., - Lacul de acumulare- analiza biologica- Ed. Universitatii de Medicina si Farmacie, University Press, Targu Mures, 2002

10. BURIAN, P., GRAMA, C.,-Pestii apelor noastre-Mic deterninator de specii- Ed. Maris Targu Mures 2005

11. DAVIDENU GR.,  Cercetari referitoare la fauna ihtiologica actuala a unor ape de pe cuprinsul Moldovei (teza de doctorat)

12. JUDETELE PATRIEI. - Bucuresti : Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1980

13. MONITORUL OFICIAL al JUDETULUI VASLUI

Anul XV, Nr. 1 supliment la nr.. 1/2007 ianuarie 2007

Strategia de dezvoltare socio economica a  judetului VASLUI in perioada 2007- 2013

 

14. PATRICHE CRISTIAN-VALERIU-Raport de Cercetare Grant: Structura si functionalitatea geosistemului. Aplicatie la teritoriulPodisului Central Moldovenesc dintre vaile Stavnic si Vaslui: Academia Romana, Filiala Iasi, Colectivul de Geografie

15. Planul local de actiune asupra mediului, judetul Vaslui, revizuit 2007

17.  SALEM OBADI SAEL- Diversitatea taxonomica si productivitatea speciilor dominante de pesti in lacul de acumulare Cuciurgan-refrigenert al Centralei Termoelectrice Moldovenesti  Chisinau 2007

18.  Sinteza calitatii apei principalelor lacuri din Romania in anul 2000.

19.  TEODOR GH., M. SCARLATCu undita dupa pestii de apa dulce” Bucuresti, 1986 Ed Litera

20.  19VARVARA M., ZAMFIRESCU ST., NEACSU P., Lucrari practice de ecologie, Manual, Ed Univ. « Al I. Cuza », Iasi  2001

20. VASILIU D., MANEA I. G.,  Istoria ihtiologiei romanesti, Bul. Cercet. Piscicole, supl. I., Bucuresti.

21 Pescuitul de la A la Z,  Ed. Venus, 1983






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 7841
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site