Optimizati placile grafice

Astfel optimizati placile grafice

Abia dupa o configurare corecta, placa grafica si monitorul vor afisa imaginea optim. Cititi cum trebuie sa procedati.

Placile grafice moderne sunt dotate adesea cu tool-uri pentru optimizarea setarilor. Partial, acestea sunt integrate in Windows si apar in anumite meniuri sau sunt programe independente, cu ajutorul carora puteti configura placa grafica si monitorul, fara a apela la meniul din Windows. Varianta pe care o alegeti depinde de tool-ul oferit. Placa grafica si monitorul se configureaza dupa ce dati un clic cu tasta dreapta pe un loc liber de pe desktop, unde selectati Properties. Va aparea fereastra Display Properties cu mai multe meniuri tabulare.

Instalarea placilor grafice

Daca vreti sa mergeti la sigur, instalati placa grafica dupa urmatorul principiu: inainte de a integra noua placa in sistem, instalati pentru vechiul card driverul Standard VGA din biblioteca Windows. In momentul in care veti monta dupa aceea noua placa, ea va fi recunoscuta imediat, rutina de instalare va incarca automat driverele de pe discheta sau de pe CD. In acest mod, nu mai trebuie sa apelati la tool-urile livrate de producatori.

Selectarea rezolutiei monitorului

Rezolutia trebuie selectata in functie de dimensiunea ecranului. Valorile standard sunt urmatoarele:
. 640 x 480 sau 800 x 600 pixeli pentru monitoarele de 15';
. 800 x 600 sau 1024 x 768 pixeli pentru monitoarele de 17';
. 1024 x 768 sau 1152 x 864 pixeli pentru monitoarele de 19';
. 1152 x 864 sau 1280 x 1024 pentru monitoarele de 21'.
Cu cat este mai mare rezolutia pe care o alegeti, cu atat este mai dificil pentru placa grafica sa

reprezinte numarul maxim de culori. O regula de baza: cu cat este mai mare monitorul, cu atat mai buna trebuie sa fie placa grafica, pentru a putea reprezenta destule culori si la o rezolutie mare. Dar si un monitor de 15' sau de 17' isi dovedeste mai lesne calitatile in prezenta unei placi grafice de calitate.

Trucul cu monitorul scump

Nu va bazati la configurarea monitorului pe plug&play. In schimb, selectati un model de 19' sau unul de 21' din biblioteca Windows, chiar daca utilizati unul de 15' sau de 17'. Motivul: modelele mai bune dispun de mai multi parametri de configurare. Astfel, in cazul unui monitor de 15', pentru rata de refresh, puteti selecta Optimal.
Optimal inseamna insa o rata de refresh de 60 sau 70 Hz, la care imaginea tremura. Un monitor mai mare accepta selectarea unei valori exacte, mai mari, pentru rata de reimprospatare. Aceasta valoare poate fi stabilita in Settings - Advanced - Display.

Overclocking al procesorului grafic

La unele placi grafice aveti posibilitatea de overclocking al procesorului grafic prin software, pentru a creste viteza. De exemplu, pentru placile grafice cu chipset Riva gasiti software adecvat la adresa www.Rivazone.com.

Utilizarea intrarii BNC a monitorului

In cazul in care monitorul dumneavoastra dispune, in afara de intrarea D-Sub, si de o intrare BNC, este indicat sa o folositi pe cea BNC, deoarece in acest fel creste calitatea imaginii.

Conectarea separata a acceleratorului grafic Voodoo 3D

Cu ajutorul unui accelerator grafic 3D, creste calitatea imaginii doar in cazul aplicatiilor 3D. In schimb, aplicatiile 2D sunt afisate mai slab, deoarece semnalul de imagine trebuie sa treaca mai intai prin accelerator, inainte de a ajunge la monitor.
Daca monitorul este dotat atat cu intrare BNC cat si cu intrare D-Sub, puteti evita aceasta scadere a calitatii imaginii in aplicatiile 2D, conectand placa grafica la monitor prin intermediul unui cablu BNC, iar acceleratorul printr-un cablu D-Sub. La monitor activati apoi intrarile in functie de aplicatia utilizata.

Astfel optimizati imprimantele

Doar folosind configuratia optima puteti beneficia de toate functiile oferite de imprimantele moderne. CHIP va indruma cum sa instalati corect driverele de imprimanta si ce trebuie sa luati in calcul.

In cazul in care Windows nu recunoaste automat noua imprimanta, procedati in felul urmator: selectati Start - Settings - Control Panel - Printers. Asistentul (Add Printer Wizard) va afisa o lista cu modele de imprimante pentru care exista drivere in biblioteca Windows. Daca nu aveti la dispozitie o discheta sau un CD cu drivere, selectati modelul corespunzator din lista, iar asistentul hardware va efectua instalarea. In cazul in care aparatul dumneavoastra nu apare in lista, intrebati producatorul care sunt modelele compatibile, pe care il veti selecta apoi din lista.
Dupa instalare configurati imprimanta in Start - Settings - Printers. Dati un clic cu tasta dreapta a mouse-ului pe icon-ul imprimantei, pe care doriti sa o configurati. Selectati Properties. Va aparea o fereastra cu diferite meniuri tabulare.

Optimizarea memoriei de lucru

Multe drivere de imprimanta nu sunt in masura sa determine si sa seteze corect memoria de lucru a aparatului. In majoritatea cazurilor aveti insa posibilitatea de a afla care este RAM-ul instalat.
Efectuati un autotest al imprimantei. Pe parcursul acestuia, va fi tiparita o pagina de test, pe care este indicata, intre altele, si marimea memoriei de lucru. Din manualul aparatului aflati modul in care porniti acest autotest. Verificati in cele din urma setarea: selectati meniul Device Options din Start - Settings - Printers si setati RAM-ul corect.

Economisire de toner sau cerneala prin modul Eco

Multe imprimante dispun de un "Eco-Mode". Daca selectati aceasta optiune, suprafetele pline vor fi

tiparite din doua in doua puncte. Imaginea va fi mai deschisa, contrastul va fi mai mic, iar negrul va aparea gri. Economisiti toner sau cerneala si tipariti in mod Eco pana cand pagina este reprezentata perfect.

Crearea mai multor profile de imprimanta

In cazul in care tipariti des cu diferite presetari, de exemplu o data cu 300 dpi, apoi cu 600 dpi, este indicat sa instalati pentru fiecare rezolutie un driver propriu. Pentru aceasta selectati Start - Settings - Printers si dati un clic cu tasta dreapta a mouse-ului pe Printer.
Selectati Rename si raspundeti cu Yes la intrebarea daca doriti realizarea unei copii a driverului existent. Atribuiti un nume sugestiv noului profil, cum ar fi Print600 pentru 600 dpi. Realizati apoi setarile dorite.
De acum inainte este suficient daca, inainte de tiparire, alegeti driverul adecvat in aplicatia din care tipariti. Astfel veti putea tipari cu presetarile selectate.

Eliminarea cernelii uscate

Daca nu tipariti ceva mai mult timp cu imprimanta inkjet, cerneala se va usca in duze, iar acestea se vor infunda - tiparitura va avea dungi. Majoritatea acestor aparate dispun de o rutina de curatare a duzelor. Activati aceasta de trei ori. Daca nici dupa aceea efectul nu va fi inlaturat, trebuie sa scoateti capul de imprimanta si sa-l curatati manual. Pentru aceasta asezati capul de imprimanta cu duzele in jos pe o carpa umezita cu alcool tehnic, care va dilua cerneala, operatia putand duce la desfundarea duzelor. Pentru a evita uscarea cernelii, nu asezati imprimanta in apropierea unei surse de caldura.

Deconectarea corecta a imprimantei inkjet

Deconectati imprimanta intotdeauna prin intermediul butonului de pe aparat si nu de la priza. In caz contrar, butonul de pornire-oprire va ramane intr-o pozitie nedefinita, in loc de a intra in pozitia de parcare, in care duzele sunt acoperite, evitandu-se uscarea cernelii.

Configurarea interfetei

La imprimante trebuie sa configurati in BIOS interfata utilizata. Puteti opta pentru unul dintre cele patru moduri: Normal, ECP, EPP si ECP+EPP.
Imprimantele functioneaza adesea in modul mai rapid EPP sau ECP, chiar daca acest lucru nu este mentionat in documentatie. Oricum, merita sa incercati. Daca nu functioneaza, trebuie sa selectati din nou modul Normal.
Evitati modul ECP+EPP, deoarece acesta creeaza de regula probleme.

Setarea optima a rezolutiei

Adaptati rezolutia imprimantei la hartia folosita. Nu are nici un sens ca imprimanta sa lucreze la rezolutie maxima, iar hartia sa nu fie in masura sa redea toate detaliile. Setarile referitoare la rezolutie se efectueaza in meniul tabular Graphics.

Astfel lucreaza driverele Windows

Ca punte de legatura intre sistemul de operare si hardware, driverele Windows sunt raspunzatoare pentru stabilitatea sistemului. Ce concept sta la baza acestor drivere? Ce putem astepta de la versiunile viitoare?

Un driver perfect optimizat poate mari performanta sistemului cu pana la 30%. In schimb, daca la intermedierea sistem de operare - hardware ceva nu functioneaza corect, vor avea loc blocari.
Cel mai mare avantaj al driverelor, anume accesul direct asupra hardware-ului, este totodata si unul dintre cele mai periculoase puncte slabe: pentru a putea lucra rapid si eficient, driverele au anumite drepturi, care nu sunt la dispozitia programelor obisnuite. Driverul trebuie sa aiba posibilitatea de a accesa in mod exclusiv hardware-ul corespunzator si sa obtina prioritate la prelucrarea datelor de catre procesor. Problema ar fi ca driverele ruleaza de multe ori in asa-numitul mod kernel (inel 0). In acest caz, sistemul de operare nu mai controleaza comportamentul programului. Atat protectia stocarii cat si comportamentul runtime sunt controlate de driver, atat timp cat acesta actioneaza in mod kernel. De aceea, producatorii sistemelor de operare incearca sa evite cat se poate de mult utilizarea privilegiilor modului kernel si sa ofere driverelor o interfata pe cat posibil modul user (inelul 3). Se face exceptie numai atunci cand pierderea de performanta ar fi prea mare din cauza unui asemenea nivel software intermediar, de exemplu pentru placile grafice. Astfel, driverele lucreaza diferit, in functie de scopul lor.

Win95/98: compatibilitatea isi are pretul ei

Sistemele de operare Windows 95 si 98 trebuie sa sustina o multitudine de variante de drivere din

motive de compatibilitate. Este vorba, pe de o parte, de vechile drivere DOS, care sunt integrate in principiu in fisierul de start config.sys. Acestea sunt utilizate si astazi in multe jocuri, de exemplu drivere grafice sub DOS (drivere VESA), pentru suportul placii de sunet sau drivere pentru CD-ROM sau mouse. Caracteristic pentru ele este faptul ca acceseaza hardware-ul exclusiv si intotdeauna numai pentru o singura aplicatie - nu sunt capabile de multitasking.
Incepand cu Windows 3.xx exista si o alta clasa de drivere - asa-numitele device-driver, pe scurt VxD. Acestea se bazeaza pe faptul ca in Windows si aplicatiile DOS ruleaza in masini virtuale proprii (incepand cu Windows 95, acest lucru este valabil si pentru programele pe 16 biti).
Masina virtuala simuleaza accesarea tuturor resurselor. Driverele virtuale pun mediul driverelor la dispozitia tuturor masinilor virtuale, care sunt administrate de un sistem Windows. Caracterul x din nume este inlocuit, in functie de tipul driverului - astfel, un driver virtual pentru display se numeste VDD.
Este important de stiut ca orice VxD ruleaza in inelul 0,avand astfel acces nelimitat la sistem. De aceea, in cazul driverelor de provenienta dubioasa este indicat sa fiti prudenti, deoarece este in joc stabilitatea sistemului.
Intr-o asemenea situatie, porniti calculatorul in Safe Mode si eliminati respectivul driver. Este demn de luat in seama si faptul ca nu doar device-urile profita de mecanismul VxD, ci si unele aplicatii, care se bazeaza pe accesul direct asupra hardware-ului, cum ar fi programele antivirus.
VxD-urile necesita foarte multa memorie si alte resurse de sistem, fapt pentru care in Windows 95 si 98 sunt incarcate numai la nevoie.
Windows 98 detine si o alta interfata de drivere: Windows Driver Model, pe scurt WDM, care imbina diferitele arhitecturi de drivere din Windows 95 si NT. Sub Windows 2000, acest model se va putea desfasura in voie.

Si NT face compromisuri

La capitolul drivere, Windows NT 4.0 s-a abatut de la conceptul initial de stabilitate absoluta: driverele pentru placa grafica si cele pentru imprimanta ruleaza din nou in mod privilegiat. Motivul principal este performanta marita atunci cand hardware-ul este accesat direct. Driverul de imprimanta lucreaza in stransa legatura cu interfata grafica (GDI) si este, din acest motiv, privilegiat.
Restul comunicarii cu periferia este efectuata sub Windows NT prin intermediul managerului I/O. Acest lucru este valabil atat pentru suportul de disc si cel de retea cat si pentru porturi si driverele sistemului de fisiere pentru FAT si NTFS.
Managerul I/O este construit pe mai multe nivele, astfel ca numai driverul din nivelul de jos poate accesa hardware-ul. Driverele din nivelele superioare acceseaza interfetele nivelelor de jos. In acest mod, driverul specific hardware-ului poate fi mic, simplu si prea putin supus erorilor.

Caz exceptional DirectX: acces rapid pentru aparate multimedia

Un rol deosebit in zona driverelor il joaca interfata DirectX. Pentru a rula rapid sub Windows aplicatii multimedia si jocuri, programele trebuie sa aiba posibilitatea de a accesa direct hardware-ul. Interfata DirectX are menirea de a anula discrepanta care se creeaza intre performanta si sistemul de securitate. Prin aceasta, device-urile de grafica, sunet si cele input pot accesa hardware-ul sub Windows 95. Sub NT situatia se prezinta altfel: aici, DirectX ruleaza in user-mode si apeleaza functiile device-driverelor.

Drivere unitare sub Windows 2000

Windows 2000 (sub fosta denumire, Windows NT 5.0) aduce la un numitor comun modelele de

drivere, care inainte erau diferite. Windows Driver Model (WDM) este mai simplu de utilizat, avand in vedere faptul ca aceste drivere pot fi incarcate atat sub Windows 98 cat si sub Windows 2000.
Arhitectura WDM-ului este stratificata, ca si conceptul de drivere sub NT. Se face deosebirea intre functiile specifice clasei de drivere (de exemplu, toate imprimantele), tipul de transfer de bus si caracteristicile specifice aparatului.
Aceasta impartire este necesara, pentru a separa si optimiza componentele driverelor dedicate plug&play, dar indeosebi pentru OnNow.
Windows Driver Model se aseamana bine cu modelul ACPI (Advanced Configuration and Power Interface), care pune la dispozitia hardware-ului un nivel independent de software pentru conigurarea componentelor hardware din PC. In acest mod poate fi standardizata descrierea hardware-ului instalat.
In ACPI sunt incluse informatiile de importanta pentru drivere si sistemul de operare, precum alimentarea cu energie, caldura emisa si starea la trecerea de sleep-mode in modul de lucru. Dar si registrii de control pentru Power-Management, plug&play si incetinirea frecventei de tact se gasesc aici.

Drivere sub Linux

Sub Linux, driverele sunt incluse, de regula, in kernel. Aflati din cele ce urmeaza ce trebuie facut atunci cand lipseste unul.

Linux dispune de un kernel monolitic, anume toate driverele sunt integrate in kernel. Deoarece, intre timp, Linux suporta aproape orice fel de hardware, un kernel universal ar fi mult prea amplu. De aceea, componentele neutilizate ale driverelor sunt incastrate in module ce pot fi incarcate. Comanda insmod incarca modulele, iar rmmod le inlatura. Unele distributii detin un program de gestionare a acestor module.

Incarcati modulele automat

Permiteti incarcarea automata a modulelor prin intermediul daemon-ului Kerneld. In cazul in care un program apeleaza o componenta hardware prin numele device-ului, daemon-ul kernel-ului cauta modulul corespunzator si il incarca. Daca un aparat ramane o perioada neutilizat, Kerneld va elimina din nou respectivul modul. Modulele pentru placile de retea nu pot fi incarcate prin daemon-ul kernelului, deoarece se da peste cap initializarea retelei.

Atentie la modulele indoielnice!

Modulele trebuie sa se potriveasca intotdeauna cu kernel-ul. Din aceasta cauza nu exista module gata compilate de catre producatorii de hardware si software. Nu instalati module de provenienta indoielnica, deoarece dupa instalare acestea devin componente cu drepturi depline ale kernel-ului si vor functiona in modul privilegiat (kernel-mode) al procesorului, avand implicit acces nelimitat la hard- si software - un paradis al programatorilor de virusi.

Astfel utilizati codul de driver al kernel-ului Linux

Sub Linux apelati orice aparat prin fisierul device din directorul /dev. Aceste fisiere nu contin driverul in sine, ci sunt doar un simbol pentru aparat. Sistemul de fisiere virtual este o componenta a kernel-ului, dar se bazeaza la urma urmei pe fisierele device. In mare, putem deosebi device-uri bloc

si device-uri caracter. Sub Linux, aceasta diferenta nu este atat de pregnanta ca sub alte sisteme Unix.
Device-uri bloc sunt, de exemplu, harddisk-urile, care livreaza datele in bloc. Datele pentru device- urile bloc trec, in principiu, prin cache-ul kernel-ului.
Device-urile caracter - reprezentantii tipici sunt interfetele seriale si terminalele text - lucreaza unbuffered, caracter cu caracter.

Ce este de facut cand lipseste un hardware-device

Dintre toate sistemele Unix, Linux suporta in mod sigur majoritatea componentelor hardware. In cazul in care sistemul dumneavoastra Linux nu su-porta un anumit aparat, cautati fisiere device compatibile. Eventual trebuie sa utilizati un kernel experimental.
Dar atentie! Probabil va trebui sa actualizati atunci si anumite programe de sistem.

Tool special pentru placi PnP

Pentru a putea rula placi PnP in bus - ul ISA (este cazul multor placi de sunet), aveti nevoie de utilitarul Isapnp, care poate fi gasit in majoritatea distributiilor.

O exceptie: X-Server pentru grafica

In cazul interfetei grafice X11, modurile grafice nu sunt sustinute prin rutine de kernel. De aceea, X-Server trebuie sa intervina.
Selectati serverul potrivit pentru placa grafica. Firma germana S.u.S.E. s-a impus prin servere Xfree86 adaptate, livrate gratuit (www.suse.de). In afara de serverele gratuite ale organizatiei Xfree86 sunt oferite si unele comerciale.