Obiectul si problematica psihologiei educatiei

Obiectul si problematica psihologiei educatiei

In inteles larg, psihologia educationala este o ramura aplicativa a psihologiei care studiaza invatarea si dezvoltarea umana, bazele psiho-pedagogice ale procesului instructiv-educativ, ale insusirii notiunilor si cunostintelor, formarea personalitatii elevilor.

Urmarind optimizarea instruirii si educatiei, psihologia educatiei este o ramura aplicativa a psihologiei. In aceasta calitate, urmareste - pe baza cercetarilor de psihologie - sa amelioreze activitatile educationale. La fel ca si celelalte ramuri aplicative ale psihologiei (de exemplu: psihologia artei, a familiei etc.) are doua atribute fundamentale (Dragan si Petroman, 1998, 21):

vizeaza realizarea de legaturi cu celelalte ramuri aplicative, in primul rand cu psihologia varstelor si cu psihologia diferentiala;

este o stiinta interdisciplinara, deoarece are in vedere corelarile comtinutului, legilor si principiiilor sale, metodelor si procedeelor de cercetare cu anatomia, fiziologia, medicina, pedagogia, literatura si arta, biochimia, biofizica etc.

In inteles restrans si specific, psihologia educatiei studiaza geneza, structurarea si procesualitatea fenomenelor psihice in conditiile activitatii de invatare pentru cresterea eficientei lor. (Golu si Golu, 2003, 27).

Pentru aceeasi autori, ariile ei de investigatie sunt:

- procesul de instruire (metode, stiluri, tehnici manageriale);

- procesul de invatare (aplicarea principiilor psihologice la studiul stilurilor de invatare);

- procese de dezvoltare (ce este comun si diferit la copiii aflati intr-o anumita etapa de dezvoltare);

- ambianta educationala (contextul social al clasei si ambianta de acasa).

O enumerare a principalelor categorii continute in obiectul sau de studiu este facuta de Dragan si Petroman (1998, 21-22):

1) Educatorul si educatul ca agenti ai procesului de invatamant, ai vietii in ansamblu;

2) Relatiile lor de comunicare, intercomunicare, interactionare s.a.m.d.;

3) Instructia si educatia, strategiile si tehnicile de invatare;

4) Inteligenta, stimularea si cultivarea sa.

Abordarea si cercetarea fenomenului educational se face prin imbinarea si interconditionarea urmatoarelor coordonate:

constructiva, experimentala, deoarece include demersurile psihologului in legatura cu tehnologia comunicarii si evaluarea randamentului scolar - perceperea, priceperea, cunoasterea si invatarea;

corectiva, pentru ca pornind de la educat, de la cunoasterea sa temeinica, psihologul are in centrul atentiei sale carentele relevate de diferenta intre modelul de conduita proiectat prin educatie in sens larg si rezultatul observabil;

prospectiva, fiindca pornind de la educat, de la studierea, cunoasterea, orientarea si reorientarea lui sistematica si temeinica se preconizeaza evolutiile probabile ale capacitatilor sale psihice.

In ceeea ce priveste sarcinile psihologiei educationale si ale serviciului psihologic din scoala, Golu si Golu (2003, 39-40) realizau urmatoarea clasificare:

a)    Aprecierea starii procesului instructiv-educativ

aprecierea organizarii procesului de insusire a cunostintelor, in concordanta cu teoriile contemporane ale invatarii;

stabilirea corespondentei dintre procesul instructiv-educativ, legile invatarii si legile devenirii personalitatii celui ce invata;

aprecierea nivelului formarii grupului educational ca grup social.

b)    Sarcini diagnostic-corective

diagnosticarea copiilor care intra in ciclul scolar in ceea ce priveste gradul de pregatire pentru activitatea de invatare;

controlul dezvoltarii psihice in vederea prevenirii abaterilor de la normal;

diagnosticarea tulburarilor din sfera dezvoltarii diferitelor laturi ale personalitatii;

diagnosticarea si cercetarea diferitelor aspecte ale activitatii de conoastere implicate in studierea diferitelor obiecte de invatamant.

c)    Sarcini de orientare scolara si profesionala

informare profesionala;

diagnosticarea prezentei calitatilor cerute de diferitele activitati;

consiliere profesionala.

d)    Oferte de consultatii individuale (cu copiii, parintii si educatorii) pe probleme privind posibilitatile, aspiratiile, apltitudinilesi comportamentele unor elevi de diferite varste.

e) Interventii terapeutice si de optimizare ale tuturor verigilor comunicarii educationale:

- transmiterea si receptionarea informatiilor;

- elaborarea planului operarilor mentale;

- formarea structurilor operationale speciale si complexe ale inteligentei;

- formarea capacitatii copiilor de a-si dirija spre scop conduita si de a modifica relatiile interpersonale;

- gasirea cailor de formare la copil a capacitatilor de autodirijare ca mijloc de actualizare a rezervelor psihice personale.