SCOALA

SCOALA

Scoala poate deveni uneori un univers inchis ce functioneaza dupa legi proprii, de multe ori curioase sau aberante.Departe ca spatiul formarii sa imite fidel pe cel real, in care scolarul este sau va fi integrat, acesta se dovedeste a fi un teritoriu artificial, excesiv de simplificat. Mediul educativ este deliberat organizat si mobilat cu prilejuri educative, astfel incat acestea sa stimuleze si sa formeze capacitatile educatilor. Numai ca de multe ori aceste elemente didactice diliueza realitatea faptelor, prezinta fragmentar si simplificat procesele lumii inconjuratoare. Scoala are ca obligatie coordonarea diferitelor influente care vin din exterior intr-un tot unitar, dar si semnificarea sau corelarea valorica a mai multor experiente destul de eterogene, chiar contradictorii. Elevul este racordat simultan la coduri valorice diferite, precum cele din mediul sau familial, stradal, religios. Cand trece dintr-un mediu in altul, copilul este supus unor forte axiologice diferite, riscand sa isi piarda orientarea si stabilitatea intrapsihica. Din acest punct de vedere, scolii ii revine sarcina de integrare si unificare valorica a individului. In consecinta, scoala va fi un mediu mult mai ordonat, mai echilibrat, mai regizat si deci mai artificial decat cel adevarat.

Scoala actuala neglijeaza sau repudiaza ignoranta, nestiinta, ca una dintre cele mai de nedorit stari de fapt. In realitate ignoranta poate fi ca o promisiune a cunoasterii ce se va institui la un moment dat, ca o conditie a unei imbogatiri separate. Ea este asemenea unei enigme, bogata in contradictii care fertilizeaza orizontul investigatiei. Ignoranta se cere a fi despovarata de atatea conotatii negative si valorizata corespunzator. Ea exprima, dupa cum afirma si John Dewey, "puterea de crestere", starea de spirit care garanteaza si determina o buna dezvoltare a spiritului. Din punct de vedere psihologic, ignoranta face parte din geneza cunoasterii facilitand diferenta subiect-obiect, favorizand recunoasterea de catre subiect a obiectului-enigma ce urmeaza a fi cercetat. Aparatul psihic primar este ignorant- in sensul psihologic de "a nu sti" - si s-ar baza pe gandurile care l-ar traversa. Dorinta de a cunoaste are o dubla origine, se organizeaza ca orice pulsiune la nivelul acesta, dar si in componenta libidinala a eului care-l ajuta, tocmai sa se construiasca prin interiorizarea principiului realitatii. Il forteaza pe subiect sa doreasca a cunoaste pentru rezolvarea enigmei pe care i-o pune obiectul. A invata este un mijloc prezent la el, pe care il utilizeaza in masura in care nevoia sa de actiune se gaseste astfel finalizata, conducandu-l sa cerceteze solutia problemei. Atunci obiectele exterioare sunt intelese de catre subiect. Pulsiunea de investigatie, intarind dorinta de cunoastere, conduce la cresterea posibilitatii de a explora si a actiona asupra mediului caci a cauta si a interprinde se conjuga cu a invata, ceea ce permite educatorului o auto-constructie pe care le aduce obiectul. Fenomenalitatea exterioara il va intriga pe elev conducandu-l catre o stare interogativa, problematica de moment. Ca sa poata sti ceva, elevul pleaca de la un stadiu de ne-stiinta, de ignoranta optima.

Scoala nu trebuie vazuta ca un mijloc de cultivare a conformismului social, o cale de socializare fortata a indivizilor prin dizolvarea particularitatilor acestora. Chiar daca valorile educationale se alimenteaza din cele sociale, existente sau generalizate la un moment dat, aceasta institutie trebuie sa isi pastreze o anumita autonomie si demnitate axiological, o iminitate si stabilitate valorica mai mare comparative cu alte instante sociale, mai labile valoric. Sunt situatii cand scoala se va opune curentului axiologic generalizat, filtrand masiv sau respingand valorile la moda. Educatia poate sa dizolve valori larg acceptate de societate, dar ineficiente sau periculoase pentru actul didactic, dupa cum se poate raspandi sau propune valori voit ocultate sau ostracizate de sistemul social. Prin actul educativ nu numai ca se aproba si se propun valori ale prezentului, ci se si indeparteaza sau se critica o parte dintre acestea, care nu sunt coextensive finalitatilor nobile ale educatiei si nu sunt operationale pentru cresterea eficientei actului didactic. Valorile propuse si difuzate de educatie isi vor pastra veritabile dimensiuni reactive fata de prezent si accentuate dimensiuni prospective.

Invocare unei scoli nontotalitare se bazeaza pe considerarea elevului ca integralitate supusa unor influente multiple, exercitate atat in interiorul spatiului scolar, cat si in afara lui. Reconsiderarea spatiului educogen, prin recunoastera si a altor ocazii educationale, ar putea constitui o cale de primenire a educatiei. Bucuria de a invata trebuie extinsa la actele educative derulate dincolo de scoala: in familie, in biserica, in viata cotidiana, in afara scolii. Snyders afirma ca "scoala imprima dominatia sa particular pe de o parte din viata si cultura tanarului: ea isi asuma sarcina intalnirii cu genialul si il copleseste cu ambitia sa, vrand aceasta intalnire pentru toti." Se stie ca nu toti tinerii au sau pot suporta acelasi parcurs spiritual, ghidandu-se dupa modele valorice unice, invariabile. Intr-un fel scoala are si rolul de a masifica preferintele si dorintele, de a alinia fiintele la aceleasi repere existentiale, ca si cum acestea ar fi singurele.

Invatamantul nu favorizeaza intotdeuna transferal convenabil de experienta spiriruala intre elev si profesor. Se mentine sau se accentueaza deseori o bariera segregativa intre profesorul "ce stie totul" si elevul "care nu stie nimic"; in aceste circumstante, elevii, din ratiuni de securitate, isi vor structura mecanisme de protectie, refugiindu-se sub tutela unor culture mai elastice, mai labile, dar si mai vulnerabile din punct de vedere valoric.

Rolurile asumate de protagonistii din scoala sunt puternic normate, cunoscand un grad inalt de prescriptibilitate. Elevii, ca si profesorii, tind sa le acopere aproape orbeste. Cel mai bun elev este cel care corespunde mai bine modelului ce functioneaza la un moment dat. Nu se admit corecturi ale acestui standard valoric. Sablonizarile in conduita sunt aproape iminente.

Intr-o anumita masura, orice process de invatamant incearca sa induca la elevi modele de personalitate, traiecte posibile de identificare cu prototipuri, cu tipologii. Identificare se face avand ca modele fie ideal-tipuri abstracte, valori abstracte intrupate in norme, fie modele concrete, direct reperabile in universul cunoscut de elev. Procesul de identificare a elevului cu o alteritate (ideala sau concreta) contribuie la structurarea personalitatii, dar, in acelasi timp, il si depersonalizeaza prin constrangerile la care trebuie sa se supuna dezvoltarea individuala. Cand imiti un model, ceva din propia personalitate se va oculta ori se va deteriora. Aceasta identificare este cu atat mai usoara si mai durabila cu cat ea intervine la o varsta cat mai frageda, cand copilul interiorizeaza comportamentele construidu-si un supraeu (sub forma unei constiinte morale) si cu cat diversitatea contactelor este mai larga. In cele din urma, procesul de identificare apare ca o putere a fiintei de a isi perfectiona propia istorie individuala, destinul si valentele propii.

Scoala este o institutie privilegiata care propune celor in formare modele de conduita, scari de valori, un imaginar specific care ii vor marca. Scoala apare ca o oglinda care concentreaza sau deformeaza contururile reale, retuseaza unele aspecte, accentueaza sau minimalizeaza o serie de detalii. Imageria didactica (care dispune de manuale, materiale, tehnici didactice) concura la structurarea in psihicul infantil a unor moduri de intelegere si de lecturare a realitatii destul de curioase.