Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


CE REPREZINTA FENOMENUL DE VIOLENTA

Jurnalism



+ Font mai mare | - Font mai mic



CE REPREZINTA FENOMENUL DE VIOLENTA

1.1. DEFINITIE SI CONCEPT. PRECIZARI



TERMINOLOGICE.

Evolutia societatii contemporane, evidentiaza faptul ca, in pofida intensificarii interventiilor statului, justitiei si administratiei in actiunea de prevenire si combatere a delicventei si criminalitatii, asistam la o extensie a actelor de violenta si agresivitate, indreptate impotriva persoanelor, patrimoniului public sau privat.

In Romania de azi, fenomenul de violenta reprezinta o problema sociala complexa, ale carei modalitati de manifestare, consecinte sociale si moduri de solutionare intereseaza atat factorii institutionalizati de control social, cat si opinia publica. Este important de remarcat si faptul ca inegalitatile sociale dintre indivizi si grupurile sociale, crizele economice, inflatia, saracia, somajul genereaza stari conflictuale si tensiuni sociale.

In Dictionarul Politic, din 1975, violenta avea o definitie stiintifica si anume: "aplicarea fortei in relatiile interumane sau interstatale, recurgerea la presiune psihologica si chiar la exterminare fizica, pentru a se obtine supunerea fata de o vointa straina".

In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, editia 1984, violenta este "insusirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tarie (2); lipsa de stapanire in vorbire sau in fapte, vehementa, furie (3); faptul de a intrebuinta forta brutala, constrangere, violentare, siluire, incalcarea ordinii legale (4); fapta, violenta, impulsiva (5)".

In zilele noastre, conotatia cuvantului violenta a capatat noi aspecte in Dictionarul Limbii Romane pentru Elevi si anume, "violenta" reprezinta in primul rand o "insusire, caracter a ceea ce este violent; putere mare, intensitate, tarie"; in al doilea rand, "lipsa de stapanire in vorba sau in fapte, vehementa, furie"; in al treilea rand, "faptul de a intrebuinta forta brutala, constrangere, violentare".

Fenomenul este generalizat si se regaseste in toate societatile, fie ele si occidentale sau foste comuniste, cu precizarea ca aceasta crestere a actelor de violenta este mult mai accentuata in toate tarile foste comuniste, decat in cele occidentale.

Ingrijorator este mai ales ritmul de crestere, modificarile in structura criminalitatii, in directia "marii criminalitati" si mai ales a violentei.

Dintr-un studiu comparativ referitor la evolutia criminalitatii in capitalele est-europene (Varsovia, Praga, Budapesta, Bucuresti, Sofia, Moscova) a reiesit ca din cele 22 de motive de neliniste prezentate subiectilor investigati, violenta, ca si crima organizata, ocupa primele doua locuri, cu un procent de 75% si respectiv 70%, fata de degradarea starii sociale 55%, de razboi sau pericol 57%, sau somaj 48%.

Alarmante sunt si modificarile de ordin calitativ ce au intervenit. De la tipul de violenta primitiv, legat in special de consumul de alcool, precum si violenta de tip pasional, se trece la o violenta de tip utilitar (talharii, omorul de interes material), sau asociate crimei organizate (traficul de stupefiante, furtul de masini etc.)

Reprezentand o problema sociala, ale carei modalitati de manifestare si solutionare intereseaza atat factorii de control social (politie, justitie, administratie), cat si opinia publica, asemenea tipuri de delicte si crime comise prin violenta tind sa devina deosebit de intense si deosebit de periculoase pentru stabilitatea si securitatea institutiilor, grupurilor, indivizilor, fiind asociate de multe ori cu cele din crima organizata, terorism si violenta institutionalizata specifice "subculturilor" violentei si crimei organizate. Dificultatile intampinate in definirea actelor si crimelor comise prin violenta sunt determinate atat de varietatea formelor de violenta intalnite in diferite societati, cat si de diferentele in ceea ce priveste sanctionarea si pedepsirea acestora, mai ales ca de multe ori violenta acopera o gama larga de comportamente individuale si sociale ce isi au propria lor etimologie. Totodata, aprecierea si definirea violentei se face in functie de anumite criterii istorice, culturale si normative, de ordinea sociala existenta la un moment dat intr-o societate, de anumite interese sociale si politice, dar si in functie de anumite criterii si contexte subiective si accidentale, care sunt relative spatial si temporal (atat de la o societate la alta, cat si de la o perioada la alta).

Violenta nu constituie totusi un fenomen nou, aparitia si evolutia ei fiind strans legata de evolutia indivizilor, grupurilor, organizatiilor, institutiilor si societatilor umane. Pentru acest motiv, unii specialisti si cercetatori considera ca violenta constituie o permanenta umana, fiind legata de esenta umana si de functionarea societatii. Ea este amplificata in prezent de actele de terorism si crima organizata. Comise in scopul de a inspira frica, spaima in randul opiniei publice, constau intr-o serie de delicte si crime ce violeaza drepturile si libertatile individului (omoruri, asasinate, violuri, agresiuni fizice).

In momentul de fata, alaturi de violenta primitiva, ocazionala, pasionala sau utilitara se constata amplificarea si proliferarea violentei rationale, specifica crimei organizate.

De asemenea, asistam la o "internationalizare" a violentei la nivelul diferitelor societati, state si natiuni, prin aparitia si proliferarea unor noi tipuri de delicte si crime ce transgreseaza si interpeleaza diferite arii geografice, culturale si normative, ceea ce implica identificarea unor noi forme de prevenire, combatere si neutralizare a violentei si crimei organizate la nivel national si international.

Durkheim[1] afirma: "crima este normala, fiindca o societate in care ar lipsi este cu totul imposibila". Este normala existenta unui anumit nivel al criminalitatii, dar acest nivel nu trebuie sa fie foarte ridicat. Ceea ce ingrijoreaza astazi este tocmai faptul ca violenta este din ce in ce mai mult prezenta in viata cotidiana.

Aceasta prezenta masiva a violentei este cauzata in buna masura de mediatizarea intensa facuta prin presa sau prin televiziune, dar si prin sali de cinematograf, unde ruleaza filme violente.

Notiunea de "agresivitate" (dupa Lagache)[2] se situeaza la nivelul dispozitiilor, adica acea tensiune care pune organismul in miscare, pana cand motivatia actului comportamental va fi redusa sau satisfacuta. Aceasta definire a violentei este foarte larga si afirma ca violenta constituie o dispozitie indispensabila pentru ca personalitatea sa sa se poata constitui sau, mergand mai departe, pentru ca o fiinta vie sa-si poata ocupa locul in mediul social sau geografic. Se poate spune deci, ca violenta la un om nu se situeaza neaparat in cadrul comportamentelor interzise, antisociale.

Orice fiinta pentru a putea exista trebuie sa raspunda situatiilor pe care societatea le impune. Trebuie ca intr-o oarecare masura, sa "agresioneze" lumea inconjuratoare, dar acest lucru sa fie realizat intr-o maniera care sa-i permita sa se dezvolte, sa se afirme, sa-si realizez proiecte care-l anima. Pentru aceasta ratiune se poate considera ca o anumita violenta pare indispensabila. Nu trebuie uitat insa ca, in anumite conditii, aceasta violenta se poate dovedi distrugatoare, trecand in cealalta extrema, cand va fi considerata ca un comportament "interzis" sau cand prin forma de manifestare si intensitate, sa se incadreze in conduitele deviantei.

Notiunea de violenta se refera la o utilizare ilegitima si ilegala fortei (Lalande)[3] si poate fi, deci, definita ca o forta care se utilizeaza impotriva ordinii, a legii sau a dreptului (Lafon) . Aceasta definitie criminologica, spun alti autori, nu ia in considerare razboiul sau cazurile de legitima aparare, cand utilizarea fortei apare ca legitima.

Avand in vedere interpretarile facute agresivitatii de catre specialisti, putem accepta aceasta dispozitie, tradusa in comportament, ca o tendinta generala intalnita la individul in stare de ostilitate activa, a tendintei de atacare, dar si un potential care permite individului de a utiliza imprejurarile de fapt in scopul satisfacerii nevoilor existentei sale, deci in scop pasnic si constructiv.

Incercand o corelare intre agresivitate si delincventa, literatura de specialitate stabileste urmatoarele categorii ale comportamentului violent:

comportamentul agresiv nediferentiat, ocazional, fara rasunet antisocial obligatoriu sau imediat;

comportamentul agresiv delictual, proriu-zis, polimorf, permanent, in cadrul caruia se poate diferentia un comportament specific, criminal;

comportamentul agreseiv ca expresie integranta, nemijlocita a unei stari patologice, fie preexistente, fie dobandite in modificarile de personalitate produse in psihopatizari, narcomanii etc.

In cazul agresivitatii, conditionarea are un caracter permanent si este constituita predominant pe actiunea factorilor de mediu, de ordin social negativ si presupune elemente cauzale sau motivationale patologice, conditiile de mediu sau de ordin social avand un rol minor sau accidental.

In consecinta, delictele si crimele comise prin violenta reprezinta acte ilegitime si antisociale comise de anumiti indivizi ce atenteaza asupra vietii, demnitatii, integritatii si proprietatii altor persoane si care sunt caracterizate de utilizarea constrangerii fizice, morale sau simbolice sau prin abuz, intimidare si frica asupra victimelor acestor acte. Ele presupun folosirea sau amenintarea folosirii fortei si constrangerii in scopul producerii unor prejudicii morale sau vatamarii integritatii persoanei (omor, viol, lovituri, vatamari corporale) sau bunurilor acesteia (talharie, jaf etc.). Plecand de aici se constata ca notiunea de delict si crima violenta implica trei elemente:

autorul, care exercita sau utilizeaza violenta in diverse modalitati, forme si scopuri si care poate fi un individ izolat, un grup, o organizatie sau institutie;

victima, care suporta sau asupra careia se exercita violenta si care poate fi, de asemenea, un individ, un grup, o organizatie sau chiar o institutie;

actiunea violenta, comisa in diferite modalitati si forme, de catre anumiti indivizi, grupuri sau organizatii, prin care sunt lezate drepturile si libertatile altor indivizi, grupuri sau organizatii ori patrimoniul acestora.

Studiile si cercetarile efectuate in diferite tari releva faptul ca delictele si crimele comise cu violenta prezinta anumite particularitati, comparativ cu alte tipuri de crime si anume:

factorii de personalitate sunt implicati cu precadere in comiterea acestui tip de delicte, comportamentul violent fiind, adesea, consecinta unor stari de frustrare individuala, manifestate la anumiti indivizi;

delicventii care savarsesc asemenea fapte cu violenta, cedeaza de asemenea unor impulsuri de moment sau unor stari explozive, neavand capacitatea de a-si stabili si controla echilibrul emotional necesar;

comiterea delictelor cu violenta este potentata de un nivel de instructie, scazut al delicventilor ca si integrarea deficitara in familie,profesie, comunitate;

printre factorii defavorizanti ai acestor delicte si crime se numara consecintele starii de dezorganizare personala si neorganizare a unor indivizi, datorate cresterii demografice, urbanizarii, imigratiei si proceselor de aculturatie;

consumul de alcool, care precede de multe ori fapta violenta, reprezinta un puternic factor criminogen, implicat in fapta delincventa;

intre autor si victima preexista sau apar accidental anumite relatii, care explica violenta, victima aflandu-si si ea rolul bine determinat in declansarea delictului sau crime;

intre mobilurile care sunt urmarite prin asemenea delicte, mai frecvente sunt cele de jaf, razbunare, gelozie (in cazul omorurilor), satisfacerea unor instincte sexuale (viol) sau materiale (talharie);

intre mijloacele cele mai frecvente utilizate in aceste delicte sunt lovirea, sechestrarea, santajul si constrangerea (fizica, morala sau simbolica).

In general, psihologii inteleg prin comportament violent, acel comportament care duce la vatamarea celui atacat, fie ca este vorba de distrugere sau ranire, fie ca este vorba de enervare, ironizare sau jignire.

Violenta este vazuta ca fiind utilizarea fortei si constrangerii de catre individ, grup sau clasa sociala in scopul impunerii violentei asupra altora. Termenul de "violenta" dobandeste semnificatii particulare in functie de contextul de referinta in care isi fixeaza sensul.

Din punct de vedere juridic, violenta caracterizeaza folosirea fortei fizice sau autoritatii personale pentru a produce un prejudiciu sau o vatamare a integritatii unei persoane.

In sociologia politica, violenta semnifica un mijloc pentru asigurarea dominatiei de clasa sau pentru dobandirea unei pozitii dominatoare, concretizate sub forma razboaielor de cucerire, terorismului international etc.

In antropologia culturala, violenta este echivalenta cu constrangerea exercitata de o anumita comunitate culturala asupra alteia sau de un anumit sistem normativ asupra altuia, prin intermediul unor agenti represivi cu caracter economic, politic sau spiritual, in scopul modelului dominator.

In psihologie, violenta desemneaza comportamentul violent manifestat cel mai adesea in urma unor frustrari.

In sociologie, violenta nu mai este o resursa a puterii claselor sau grupurilor privilegiate, ci un mijloc compensator la care recurg clasele si grupurile sociale defavorizate (atunci cand promovarea intereselor nu se poate realiza pe "cai normale") sau marginalizate, constituite de indivizi lipsiti de resurse, neintegrati social ori socializati in mod deficitar (ca o reactie de compensare fata de situatia stigmatizanta si deci devianta in care se afla).

Absenta accesului la mijloacele institutionalizate de realizare a scopurilor socialmente dezirabile, constituie motivul pentru care acesti indivizi recurg la mijloace ilicite, ilegitime, adeseori violente, prin intermediul carora pot dobandi acces la "oportunitati sociale". Violenta este astfel o consecinta a marginalizarii, a proceselor de dezorganizare sociala, manifestandu-se prin comportamente violente care incalca legea sau codurile normative nescrise.

Atunci cand indivizii apartin unor asemenea subculturi, utilizeaza mijloace si modalitati antisociale si ilegitime, ne aflam in fata unor "subculturi delincvente". In cadrul acestor subculturi exista un sistem de norme si valori, standarde si reguli de conduita care este diferit de cel al societatii, uneori fiind chiar contradictoriu cu sistemul dominant (cum este de pilda cazul asa-numitelor contraculturi). R.A. Cloward si L.E. Ohlin, inspirati din paradigma elaborata de Merton[5] privind anomia, induc notiunea de "oportunitate diferentiala", reprezentata prin ansamblul mijloacelor prin care grupurile sociale isi realizeaza interesele si scopurile dezirabile. In functie de aceste oportunitati (legitime sau ilegitime) si de mijloace utilizate (licite sau ilicite) se structureaza spre conformitate sau devianta, care sunt independente de pozitiile ocupate de indivizi in cadrul "structurii de oportunitate".

Spectrul agresivitatii umane este larg. Omul isi poate orienta agresivitatea direct impotriva unui congener lovindu-l, jignindu-l verbal sau ironizandu-l. Agresivitatea umana poate de asemenea actiona indirect, atunci cand adversarul este vorbit de rau sau i se intinde o cursa. Agresivitatea se poate manifesta si prin refuzul contactului social, ajutorului sau discutiei de pilda.

Agresivitatea poate fi indreptata impotriva unui individ sau grup, atat in conflictul ideologic, cat si in cel armat. Tuturor acestor forme le este comun faptul ca, cu ajutorul lor se exercita asupra unui congener sau unui grup de congeneri o presiune, care conduce in cele din urma la indepartarea acestora fata de cei cu rang inalt, sau fata de norma grupului.

1.2. MODELE SI TEORII EXPLICATIVE ALE

FENOMENULUI DE VIOLENTA

In problema agresivitatii, "cauza unui comportament distructiv, este de fapt reunirea tuturor conditiilor care, luate separat nu sunt suficiente sa explice acest comportament".

A cauta etiologia agresivitatii inseamna a descifra un mozaic de cauze ale caror inter-relatii sunt in masura sa explice acest tip de comportament deviant. Majoritatea autorilor sunt de acord ca numai cercetarea unei "cauzalitati circulare" sa cuprinda problema in complexitatea ei.

Etiologia agresivitatii este departe de a fi elucidata intr-o maniera care satisfaca cerintele adeptilor diferitelor tabere. In cazul comportamentelor complexe este lipsit de sens, afirma Elibesfeld[6], de a opta intre "innascut" si "dobandit", pentru ca este de asteptat ca atat mediul, cat si zestrea ereditara sa fi participat la constructia lor. Acest punct de vedere este reprezentat de antropologul Freeman "o abordare interactionala a studiului agresivitatii conduce la concluzia generala ca, comportamentul agresiv este determinat atat de variabile interne, cat si de variabile externe, fiind puternic influentat de invatare".

Sunt cunoscute trei tipuri de modele explicative ale comportamentului agresiv in jurul carora graviteaza opinia majoritatii specialistilor.

Un prim model este cel biologic, axat pe notiunea de instinct, explicat la nivelul psihologiei animale de lucrarile Konrad Lorentz, iar la nivel uman de cele ale lui De Greff. Un al doilea model, cel psihofiziologic se bazeaza pe notiunea de frustrare al carui sustinator este Brekowitz. Al treilea model este cel socio-cultural care se bazeaza pe notiunea de invatare si este determinat de relatiile interpersonale (Bandura).

Ø   Modelul biologic bazat pe notiunea de instinct

Primul punct de vedere care sustine caracterul innascut al agresivitatii este reprezentat de lucrarile lui Konrad Lorentz, laureat al premiului Nobel pentru medicina si fiziologie in anul 1973 si care ajunge la concluzia conform careia "comportamentul tuturor speciilor ar fi comandat de patru impulsuri: foamea, frica, sexualitatea si agresivitatea"[7]. Lucrarile lui Lorentz demonstreaza si interpreteaza continutul notiunii de agresivitate atat sub forma ostilitatii, a caracterului distructiv, raufacator, cat si in sensul constructiv si posesiv al tendintelor active, orientate catre exterior, de afirmare a eului.

Cercetarile asupra psihologiei umane precizeaza, atunci cand se aduce in discutie problema agresivitatii la om ca notiune de instinct, trebuie inlocuita cu acea pulsiune, aceasta din urma fiind in masura sa confere agresivitatii umane un alt statut de cel pe care il ocupa in lumea animala. Si deci, este periculos sa se faca extrapolari, o cunoastere a sistemului relational, care are loc in lumea animala este susceptibila sa determine o mai buna intelegere a caracterului specific al sistemului uman, fortele si slabiciunile sale. "Daca e sa intelegem natura impulsurilor noastre agresive, trebuie sa le vedem in contextul originii noastre animale".

Termenul de instinct se refera la un comportament innascut, dar el nu trebuie limitat la o ampla reactie motorie, ci aici trebuie inclus si aspectul cognitiv: instinctul constituie o sensibilitate prestabilita la anumiti stimuli (stimuli semnal) si prin aceasta, un mod de a cunoaste lumea.

Potrivit etologilor se pare ca nu se poate vorbi de un instinct agresiv, adica de existenta spontana de a ataca si distruge. Agresivitatea apare ca o referinta la o nevoie vitala ca foamea, apararea, sexualitatea etc. Daca trecem aspecte la nivel uman, se pare ca nu exista nici o ratiune de a crede ca aceasta nu ar reprezenta o tendinta la agresiune in caz ca nevoile vitale sunt in pericol.

Eibestfeld vorbeste despre existenta unor elemente preprogramate in comportamentul agresiv al omului. Exista stimuli declansatori cum sunt durerea, "cliseele situationale" etc.

Durerea fizica ii determina chiar pe copiii foarte mici sa fuga, sa se apere sau sa contraatace. Reactia este universala si se pare ca are radacini filogenetice, caci si pentru animale durerea constituie un stimul puternic pentru declansarea agresivitatii.

Ø    Modelul psihologic bazat pe notiunea de frustrare

(raportul frustrare-agresivitate)

Prin frustrare se intelege in general o interferenta intr-o secventa a activitatii orientate catre un scop. Cercetarile, mai ales experimentale, facute de o serie de autori asupra rolului frustrarii in declansarea comportamentului agresiv pleaca de la cele doua teze ale scolii de Yale, care pot sa fie formulate ca doua intrebari:

Orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrari ?

Orice frustrare duce la comportament agresiv ?

Problema frustrarii este inca discutata in literatura de specialitate. Pentru o serie de autori violenta reprezinta un raspuns posibil fata de starea de frustrare, in timp ce alti autori considera ca frustrarea nu este decat o conditie ce favorizeaza agresiunea.

Frustrarea, prin ea insasi, nu declanseaza un comportament agresiv. Dupa afirmatiile lui Berkowitz[8], ea suscita o anxietate, ca variabila intermediara si se poate considera ca tensiunea generata de aceasta anxietate declanseaza reactia agresiva. Berkowitz merge mai departe si afirma ca este nevoie sa se largeasca conceptul de frustrare si sa se prevada nu numai o frustrare reala, dar si una posibila sau imaginara.

Strans legata de notiunea de frustrare este cea de agresivitate, considerata de unii autori ca o "componenta esentiala, normala a personalitatii care poate fi canalizata, deturnata sau abatuta in momentul in care scapa controlul ratiunii".

Raportul frustrare-agresivitate, in mecanismul cauzal al delictelor comise cu frustrarea, prin ea insesi nu declanseaza in mod violenta si agresivitate necesita cateva sublinieri:

direct, imediat si automat ca un comportament agresiv, ci suscita mai degraba o stare de anxietate si de tensiune afectiva, care poate declansa sau nu reactia agresiva;

nu orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrari, putandu-se identifica in patologia individuala cazuri de agresivitate constitutionala sau situatiile cand agresivitatea se datoreaza aparitiei sau interventiei unor ocazii criminogene (consum de alcool, relatii conflictuale cu victima, instigatia unei persoane etc.); sau mobile mai mult sau mai putin structurate sau justificate (ura, razbunarea, dreptatea, pasiunea, utilitatea).



Ø  Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv

Numerosi autori atrag atentia asupra factorilor culturali, ai notiunii de invatare in determinismul comportamentului agresiv.

In studierea etologiei agresivitatii este fara indoiala important sa se tina seama si de conditiile pe care le ofera mediul familial sau colectiv, care, in anumite cazuri, pot constitui veritabile canale de transmisie a acestui tip de comportament. Mass-media constituie fara indoiala unul dintre aceste mijloace dar nu si singurul. Problema principala care se pune in privinta cinematografului sau literaturii ce prezinta scene agresive, distructive este aceea daca aceste scene au asupra spectatorului sau cititorului un efect inhibitor sau, din contra, il imping sa imite comportamentul pe care il descopera in acest sens. Se considera, in general, ca influenta scenelor agresive depinde in mare parte de existenta prealabila a obiceiurilor agresive la aceasta sau o iritatie prealabila.

Perspectiva modelului socio-cultural atrage atentia asupra rolului invatarii in dezvoltarea comportamentului agresiv. In legatura cu problema ridicata de difuzare tot mai raspandita a violentei prin mass-media si in special prin televiziune, sau facut o serie de experimente. Tinerii care au vazut un film in care apare un duel cu sabii sau comportat mai agresiv in testul in care a urmat decat tinerii care vizionasera un film tot atat de lung, dar cu un continut neutru (Walters si Thomas - 1963).

In procesul normal de dezvoltare al copilului, invatarea sociala prin imitare joaca un rol deosebit. Copilul se identifica cu parintele de acelasi sex. El imita din proprie initiativa, motivat de o predispozitie innascuta de a invata. Dincolo de aceste aspecte, influentele educative care vin din partea adultilor modeleaza nemijlocit atitudinea fundamentala a copiilor

Pentru formarea structurilor comportamentului agresiv, un rol decisiv il are invatarea din succese. Copiii invata repede ca pot obtine satisfacerea unei dorinte printr-un protest negativ.

Controlul agresivitatii poate fi realizat si prin manipularea excitatiilor cheie (innascuti sau invatati). Nevoile modificate prin invatare pot crea si ele perturbari atunci cand anumite obstacole se impotrivesc satisfacerii lor. Insa, daca individul isi da seama ca satisfacerea se afla dincolo de posibilitatile sale, deci nu dispune de mijlocele necesare unei actiuni incununate de succes; atunci cel putin pentru un timp el se va impaca cu situatia. Procesele de invatare pot controla agresivitatea si in sensul ca ofera individului modele de actiune neagresive. Daca o societate ar satisface dorintele ca raspuns la o rugaminte si nu ca raspuns la agresiune, atunci agresivitatea nu ar mai fi folosita ca mijloc de realizare a dorintelor.

1.3. DIVERSE TIPOLOGII ALE VIOLENTEI SI

AGRESIVITATII

Formele violentei se imbogatesc pe parcursul evolutiei societatii umane si capata o amploare din ce in ce mai mare, cu toate mijloacele si costurile sistemelor de aparare impotriva acestora.

Modalitatile actelor de violenta variaza in functie de epoca, topografie, circumstante, cultura, dar mai ales in functie de evolutia moral-spirituala a comunitatilor. Cu alte cuvinte violenta are o geometrie variabila. Formele ei merg de la violenta in plina lumina, la violenta foarte bine ascunsa. Sfera de definire a violentei este mult mai larga decat cea stabilita de criminologie. Jean-Claude Chesnais[9], incercand sa stabileasca zonele semantice incluse in definitie, stabileste intr-o viziune geometrica trei cercuri.

Ca nucleu, deci, primul cerc, este violenta fizica, pe care autorul o considera cea mai grava, intrucat cauzeaza vatamari corporale sau chiar moartea persoanei atacate. Ea este cea mai brutala si mai salbatica forma.

Al doilea cerc, mult mai intins, il reprezinta violenta economica, care priveste toate atingerile si frustrarile asupra bunurilor materiale, cunoscand practic o infinitate de forme. In societatile cu grad ridicat de evolutie industriala se poate opera foarte greu la despartirea a ceea ce ai de ceea ce esti, intrucat individul se identifica extrem de mult ca existenta cu ceea ce-i apartine ca mijloc de existenta. In acest fel, violenta se confunda cu delicventa.

Cel de-al treilea cerc il reprezinta violenta morala. A vorbi de violenta in acest sens, spune Chesnais, "constituie un abuz de limbaj in conditiile vietii moderne, cand se confunda in toata ambiguitatea, reglementarea si agresiunea, organizarea si agresiunea".

Din aceasta perspectiva s-a stabilit urmatoarea tipologie a violentei:

1) Violenta privata:

a)    violenta criminala:

A   mortala

i omorarea, asasinarea, otravirea,

executiile capitale;

A   corporala

i lovituri si raniri mortale;

A   sexuala

i violul.

b)   violenta noncriminala:

A   suicidul si tentativa de suicid;

A   accidentele i rutiere, de munca.

2) Violenta colectiva:

a) violenta cetatenilor contra puterii:

A   terorismul;

A   revolutiile si grevele.

b) violenta puterii contra cetatenilor:

A   terorismul de stat;

A   violenta industriala.

c) violenta paroxistica:

A   razboiul.

Exista si o tipologie a violentei care se distinge intre:

a)    violenta primitiva - de regula ocazionala, accidentala, intamplatoare caracterizata prin reactii necontrolate si explozive ale unor indivizi, reactii generale si favorizate de o serie de ocazii criminogene (consum de alcool, relatii conflictuale cu victima etc.);

b) violenta pasionala - generata de mobile de razbunare, gelozie, umilire, caracteristica indivizilor ce manifesta sentimente egocentrice, si autiste sau care dovedesc o instabilitate emotionala si o diminuare sensibila a mecanismelor voluntare de autocontrol si autoreglare;

c) violenta utilitara - generata de mobilurile ce urmaresc profitul, interesele materiale, bunuri si servicii, intalnite in delictele de furt cu violenta, jaf si talharie;

d)   violenta pseudojustitiara -s generata de mobilurile ce urmaresc repararea prejudiciului si pedepsirea autorului omorului, violului sau jafului de catre un grup sau comunitate ce se substituie justitiei legale (cazul vendetei, linsajului etc.);

e) violenta simbolica - generata prin intermediul anumitor coduri, mesaje si simboluri ce actioneaza ca factori declansatori ai anumitor acte de violenta produse de unii indivizi asupra altora;

f) violenta rationala - caracteristica crimei organizate si activitatilor organizatiilor criminale, avand ca finalitate obtinerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate (omorul si rapirea de persoane, traficul de persoane, constrangerea si santajarea fizica si morala, traficul de arme si substante psihotrope etc.).

O alta clasificare a violentei distinge:

a)  violenta maritala (familiala) - ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau copilului;

b) violenta protestatara - actiunile violente intreprinse de grupurile minoritare ca raspuns la prejudicii si discriminari etnice sau rasiale;

c)  violenta socializata - dobandirea tehnicilor care implica violenta colectiva prin intermediul mass-media;

d) violenta simbolica - notiune introdusa de Pierre Bourdieu pentru a caracteriza autoritatea sau influenta culturala exercitate de clasele dominante in scopul asigurarii puterii;

e)  violenta structurala - termen utilizat de sociologul francez Madeleine Growitz, cu referire la procesul de mentinere in tarile subdezvoltate a unor structuri economice care favorizeaza neocolonialismul.

*

Data fiind marea complexitate a fenomenului de agresivitate, orice incercare de tipologizare se loveste de dificultati mai mari sau mai mici. Astfel, consideram ca pot fi identificate urmatoarele criterii:

1) In functie de agresor sau de persoana care adopta o conduita agresiva. In raport cu acest criteriu diferentiem urmatoarele tipuri de agresivitate:

A   agresivitatea tanarului si agresivitatea adultului;

A   agresivitatea masculina si agresivitatea feminina;

A   agresivitatea individuala si agresivitatea colectiva;

A   agresivitatea spontana si agresivitatea premeditata.

2) In functie de mijloacele utilizate in vederea intentiilor agresive. In raport cu acest criteriu diferentiem:

A   agresivitatea fizica si agresivitatea verbala;

A   agresivitatea directa (cu efecte asupra victimei) si agresivitatea indirecta (intre agresor si victima existand intermediari).

3) In functie de obiectivele urmarite. Privitor la acest criteriu diferentiem:

A   agresivitatea ce urmareste obtinerea unor beneficii, a unui castig material;

A    agresivitatea ce urmareste predominat ranirea si chiar distrugerea victimei.

In functie de forma de manifestare a agresivitatii, diferentiem:

A   agresivitatea violenta si agresivitatea nonviolenta;

A   agresivitatea latenta si agresivitatea manifestata.

Conduita agresiva are mai multe forme:

a) conduita autodistructiva - este caracteristica persoanelor dinamice, psihopatice, adaugandu-se cadrului lagital, starilor tanatogene din mortile violente, alaturi de starile de agresivitate potentiala;

b) conduita heterodistructiva - are in vedere atitudini agresive caracterizate prin utilizarea fortei fizice in raporturile interpersonale.

In legatura cu aceasta forma de agresivitate, putem aminti si cele doua forme de agresivitate prezentate de Eibestfeld in lucrarea "Agresivitatea umana"; si anume agresivitatea explorativa si educativa.

agresivitatea explorativa - comportamentul agresiv este utilizat adesea pentru testarea spatiului social de miscare. Copiii se comporta agresiv pentru a vedea cat de departe pot merge. Raspunsul celorlalti le indica limitele tolerantei, precum si norma comportamentala a culturii din care face parte.

agresivitatea educativa - incalcarea regulilor convietuirii atrage dupa sine pedeapsa. Grupurile de copii, copiii mai mari ii pun la punct pe cei care incalca regulile jocului: vinovatii sunt ironizati si adesea pedepsiti fizic. Acelasi lucru este valabil si pentru convietuirea adultilor: cei care incalca legile sunt urmariti si pedepsiti.

1.4. SURSE DE INFLUENTARE A AGRESIVITATII

Din nefericire, sunt extrem de multe asemenea surse si ele creeaza mari probleme sociale, pentru a caror rezolvare este nevoie de uriase investitii materiale si eforturi socio-profesionale. Datorita perspectivelor teoretice diferite ce au generat definitii si clarificari divesre, vom incerca sa grupam aceste surse in trei categorii.

) Surse care tin mai mult de individ, de conduita si de reactivitatea lui comportamentala: frustrarea, atacul sau provocarea directa, durerea fizica si morala, caldura, aglomeratia

2) Surse ale agresivitatii in cadrul familiei: bataia, incestul.

3) Surse ce tin de mijloacele de comunicare in masa: surse scrise (ziare, reviste, carti), televiziune.

Ca o concluzie a acestei abordari, am conturat posibilele surse de influentare a fenomenului de violenta si ne propunem sa evidentiem pe cele care tin de mijloacele de comunicare in masa. Astfel, mass-media reprezinta una dintre "resursele" utilitar-simbolice fundamentale ale construirii identitatii la nivel personal, intra- si inter-grupal, dar si o functie de facilitare a comunicarii intre-personale, urmata de invatarea sociala. Utilizarea media creeaza noi atitudini, perceptii, motivatii la nivel inter-personal care duc la aparitia de comportamente sociale inedite. Asadar, atitudinile comportamentale sunt influentate de structura activitatilor asociate media si de nevoile derivate din consunul subiectiv al mesajelor comunicarii mass-media.



Durkheim Emil, Sociologia. Regulile metodei sociologiei, 1974, p . 87

Lagache Daniel, medic si psihanalist francez (1903-1972), L ' Unite de la psychologie

Banciu Dan, Sociologia crimei si criminalitatii, 1996, p. 33

idem 3

Radulescu S.M., Teorii sociologice tn domeniul deviantei si al problemelor sociale, 1994, p. 59

Eibestfeld Eibil, Agresivitatea umana, 1995, p. 26

Lorentz Konrad, An aggression, 1971, p.18

Berkowitz Leonard, Frustration-aggression hipothesis, 1989, p. 106

Chesnais J.-C., Histoire de la violence en Occident de 1800 a nos jours, 1981, p.108




Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1801
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved