Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


„Epidemia” de senzational

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Discreditarea
Proceduri profesionale in mass-media
Tipuri de informatii
Proiect de practica jurnalistica
Cititul trebuie inteles ca un mod de relaxare
Radioul in sistemul mass media
Televiziunile monitorizate si recurenta aspectelor de natura etica
Organizatiile media si practica jurnalistica
Presa, cutia de rezonanta
Teorii normative despre media

„Epidemia” de senzational

In Dilema Veche, Cezar Paul Badescu atrage in repetate randuri atentia asupra nivelului a- larmant de tabloidizare la care au ajuns televiziunile romanesti, in special in cadrul emisiuni- lor de stiri. Jurnalistul remarca escaladarea senzationalismului si a macabrului pe micile ecra- ne, observatie pe care a ilustrat-o cu fidelitate campania incalificabila dusa de postul OTV in cazul sinuciderii elevului Bogdan Costache in 2007. Clubul Roman de Presa a dezaprobat campania printr-un comunicat, multe emisiuni TV dezbatand problema, iar CNA a luat atitudine dand sanctiuni televiziunii lui Dan Diaconescu.




Reflectarea acestui caz de catre emisiunile de stiri a facut obiectul unui studiu, prezentat in cadrul dezbaterii de Gabi Dobre, de la Agentia de Monitorizare a Presei. Acest studiu, care nu a monitorizat insa emisiunile de pe OTV – dirijorul intregii povesti, a demonstrat ca au fost incalcate sistematic prezumptia de nevinovatie, dreptul la imagine si dreptul la viata privata. Daca, de obicei, acest tip de fapt divers era tratat la stiri episodic, de data aceasta cei de la Pro TV si Antena 1 au construit un adevarat serial, care a durat doua saptamani si in care au fost create doua personaje, pozitiv si negativ, ca intr-o telenovela („elevul erou” si „profesoara adulterina”).

Vlad Petreanu, directorul Departamentului de Stiri al posturilor Antena 1 si Antena 3, declara intr-o luare de pozitie fata de acest caz: „Frenezia in prezentarea acestui caz a fost determinata de lider, care a fost OTV (OTV facand audiente mai mari decat Observatorul de la ora 19). Nu exista o cale rezonabila de a rezista unui astfel de succes al concurentei, cu atat mai mult cu cat problema patronilor nostri nu e sa aiba profit, ci sa-si maximizeze profitul – asta ne dicteaza noua actiunile. Nu cred ca are rost sa descoperim acum comportamentul de haita al jurnalistilor din presa comerciala. Am urmarit ce se intampla la OTV, am vazut ca nu exista nici o reactie din partea CNA si am realizat ca este liber la acest subiect. In Romania, au loc aproximativ 9 sinucideri pe zi - tot atatea erau si inainte de aceasta campanie. Sinuciderile apar acum mai mult la stiri pentru ca ele se vand bine”.

Revoltator de cinic sau doar politica dezinteresata de respectul fata de etic a celor care decid ce se ofera ca stiri seara de seara. Primeaza considerentul financiar iar tot ce reprezinta „subiect vandabil” poate sa apara pe post indiferent de doza de imoralitate sau superficialitate, fara pic de menajament fata de tot ce constituie valoare in ierarhiile consumatorilor de media. Asta in timp ce alti jurnalisti fac parada de responsabilitate si de deontologie profesionala.

Realitatea a oferit apoi „televiziunilor hamesite de cadavre” o alta sinucidere, cea dubla a gemenelor din Cluj. CNA a impartit iarasi amenzi si somatii, insa de data aceasta posturilor Antena 1 si Antena 3. Un gest prea putin delicat al presei a fost publicarea unei poze cu cele doua spanzurate pe prima pagina a unor ziare centrale. Badescu se declara dezamagit deoarece pana si „premiantele clasei din raportul Agentiei de Monitorizare a Presei”, televiziunile dedicate stirilor, au ajuns mult prea departe cu relatarea cazului, care parea sa dea satisfactie publicului „innebunit de mirosul de sange”.

Un exemplu care a intrat in istoria presei postrevolutionare romanesti la categoria „asa nu” a fost acela de acum cativa ani al unui corespondent „zelos” de la Antena 1, care a sunat la usa sotiei unui pilot care se prabusise cu avionul pentru a o anunta in direct ca sotul sau a murit.

In descendenta acestui caz lipsit de orice urma de considerent etic, in 2007, imediat dupa incetarea din viata a actorului Adrian Pintea, Realitatea TV da stirea si, dupa anunt, ia cateva telefoane in care actori si regizori sunt rugati sa spuna ceva despre cel decedat. In timpul conversatiei cu Sergiu Nicolaescu, cei de la Realitatea intrerup convorbirea telefonica pentru un interviu in direct cu sotia actorului, transmis de la poarta spitalului de reportera Mirela Voicu. Transmisiunea de la fata locului a inceput cu o camera care se apropia de masina in care se afla sotia lui Adrian Pintea, in timp ce in baza ecranului se anunta ca este un interviu needitat.

Cu microfonul in fata si camera de filmat fixata asupra ei, vaduva lui Pintea a fost secunde intregi incapabila sa articuleze vreo silaba. Reportera insista, iar femeia, incoltita, a izbucnit in plans, incepand sa se intrebe ce va face fara sotul ei, in acest timp cerandu-si scuze ca nu se poate stapani. Un astfel de „interviu senzational” i-a facut pe cei de la Realitatea pionieri in a ignora complet sentimentele si tragediile personale ale oamenilor considerati in orice context „subiecte tari”.



Ioana Avadani, in Dilema Veche, vorbeste de reactiile jurnalistului pus fata in fata cu o situatie de criza: „unii se arunca la lupta, la beregata crizei si sfasie cat pot. Titluri abisale, catastrofe cosmice, proportii titanice, reactii umorale si vitejii bezmetice.” Inundatiile, semnificativ „mai catastrofale” decat in ultimii ani, au fost transformate de presa noastra „intr-un deluviu de sfarsit/inceput de lume”. Reporterii de la fata locului s-au intrecut in a gasi o familie mai napastuita, un cadavru sau cadru mai tulburator sau care intra mai adanc in apele revarsate (o secventa antologica fiind aceea in care reporterul transmitea live din apa pana la brau, in timp ce era privit de tarani de la inaltimea digului).

Gravitatea situatiei sinistratilor este uneori data mai mult de numarul ziaristilor prezenti intr-un anume loc decat de orice alt criteriu, scrie Avadani.

Altii, explica jurnalista, prefera sa fuga. Insa acolo de unde dispare ziaristul, „profesionistul acela destept, informat, iscoditor, persistent, cu cultura generala” apare imediat „analistul” sau „expertul”. Acesta este chemat sa explice, sa analizeze, sa sugereze, sa abereze, sa profeteasca – adica sa inlocuiasca cu opiniile lui ceea ce jurnalistul nu a putut acoperi cu informatie reala. Se ofera, in loc de un produs jurnalistic veritabil, informativ, „colectii de aberatii ca surogat de informatie” – de la cititori in stele la experti in limbaj gestual, chiar si cand vine vorba de oameni de radio.

Presa, prea putin chemata sa raspunda de exagerarile sale, se afla in postura de a se autoreglementa, dar criza porneste chiar din faptul ca singurul element autoreglator este apelul la liberul arbitru, ceea ce, pentru Avadani, constituie chiar punctul de plecare al crizei morale, si nu numai, a mass media in general.

Actorii mass media romanesti considera reflexul atavic a fi mai accesibil atunci cand vine vorba de situatii extreme si luari de pozitie la fel de importante. „Civilizarea” media constituie un deziderat aproape istoric, avand in vedere ca omenirea a avut nevoie de 5 000 de ani de evolutie pentru a atinge stadiul de astazi.

Sondajele de opinie recente arata ca manelistii reprezinta modelele copiilor si adolescentilor romani. Gigi Becali este perceput ca un om de afaceri de succes. Constantin Balaceanu-Stolnici primeste premii de eleganta din mana lui Cristi Chivu. Sondajele explica intr-o mare masura stadiul la care au ajuns stirile pe posturile nationale de televiziune: cu non-evenimente in deschiderea jurnalului si stiri fabricate in laboratoare de PR. Avadani, tot in Dilema Veche, se intreaba retoric: „Poate ca intr-adevar «asta cere publicul»?

Incercand sa raspunda la intrebare, jurnalista analizeaza „modelele” pe care si le asuma romanii de toate varstele si constata ca acestea sunt personajele care se bucura de cea mai mare expunere publica, gratie televiziunilor, specificand faptul ca ne aflam intr-o situasie de genul „oul sau gaina”: televiziunile au preluat si exploatat simpatiile populare sau au creat aceste simpatii/notorietati, prin expunerea repetata si favorabila a anumitor personaje?

Raspunsul este evident pentru Avadani, care aplica jurnalelor de stiri grile de profesionalism. Descopera astfel (o descoperire de valoarea apei calde deja, deoarece o facem iar si iar, de ani buni) ca multe dintre „stirile” care ni se servesc sunt departe de ceea ce in manualele de jurnalism se numeste newsworthiness (capacitatea unui eveniment de a genera stire). Concluzia sa este urmatoarea: asistam la un perpetuu carnaval, in care intamplari de almanah, evenimente de PR si instante de publicitate isi pun costumatia de stiri si ne ademenesc la news, lasandu-ne sa credem ca suntem bine informati si apti sa conducem tara ca o democratie ce suntem”.



Evadarea in fapt divers senzational s-a produs in urma cu trei-patru ani, scrie Avadani in Dilema, la rubrica „Tema saptamanii”, cand tot mai multe subiecte politice deveneau spinoase, astfel incat decizia cea mai favorabila era sa le eviti. Dar cum jurnalul trebuia difuzat in fiecare zi si trebuia sa dureze atat cat dureaza, spatiul trebuia umplut cu ceva – si s-a ajuns la „orice”.

Asa au aparut „stirile” despre accidentele de circulatie fara urmari (cerand, in demonstratia sa, sa acceptam ca accidentele „groaznice” raspund unui interes morbid si isi justifica astfel existenta), despre aniversarile cateilor, sarbatorite in parc, despre talharii minore (cu o abundenta ce da impresia ca tara e sub teroare), despre adolescenti chiulind de la scoala si prinsi fumand in parc.

Procesul de „trivializare” a stirilor a fost lent, dar de succes. Cu atat mai mult cu cat profesionalismul tehnic in mascarea acestor intamplari in stiri este de tagaduit: mijloace tehnice majore, reporteri agresivi cu aplomb, transmisii in direct. Totul pentru a da publicului sentimentul de actualitate acuta, de „ultima ora”, de tensiune in direct.

Ultimii ani au adus un element de noutate in compunerea jurnalelor, conchide Avadani. Au aparut stirile despre oameni, despre anumiti oameni. Ce masina si-a mai luat Jiji, cat cheltuieste Andreea pe o garderoba, ce cadou a facut Guta sotiei, cu cine si ce mai face Mutu, etc. Exista neindoielnic un public pentru acest gen de informatie. Ea face trupul si sufletul presei tabloide din intraga lume. Ceea ce este deconcertant este tocmai accesul acesteia pe canalele natonale sau cu acoperire nationala in jurnalele prime-time.

Apare astfel inevitabil intrebarea cine decide intrarea pepost a unor astfel de stiri. Daca evadarea in derizoriu a stirilor, in momente de presiuni si persuasiuni politice si „de grup”, este usor de inteles, este mai greu digerabila cantonarea stirilor in aceasta zona – si dezvoltarea industriei de subiecte fara miza – in vremuri oarecum mai prietenoase pentru jurnalist. Comoditatea, obisnuinta, sursa de venituri – pentru ca din publicitatea „legitima” se traieste greu – care din toate acestea se constituie in cauze?

Oricare ar fi raspunsul, procesul are efecte pe termen lung. Audienta stirilor a scazut la toate televiziunile – semn ca doritorii de informatie migreaza spre canale mai bogate in resurse. Avadani completeaza: „Si semn ca «manelistii» (extind termenuldincolo de practicantii acestei indeletniciri artistice, la toti cei care se incadreaza unui profil similar de pop culture) fac rating la divertisment, dar nu si la stiri.”

Daca ar fi sa luam modelul BBC pentru a face comparatie cu situatia existenta la noi, am constata ca acesta este mult prea departe de noi. In timp ce la noi exista emisiuni partizane „pe fata”, la televiziunea publica engleza echilibrul editorial este o lege batuta in cuie (sa acorzi spatiu 50%-50% partilor aflate in conflict). Ba mai mult – dupa cum afirma Owen Bennett Jones – atunci cand una din parti are, sa zicem, interese economice, trebuie apelat la reglajul fin al acestei proportii. In timp ce la noi inca mai apar la emisiunile de stiri imagini cu sange si trupuri sfartecate, cei de la BBC nici macar nu mai filmeaza locul unei catastrofe sau al unui atentat. In cazul unui bombardament, de exemplu, singurul lucru pe care il fac este sa dea imagini de la distanta, eventual de pe o colina. Desigur, exista voci care sustin ca astfel se pierde dimensiunea umana a tragediei, dar aici se intra iarasi pe un teren foarte delicat.

La noi nu se pune problema prezentarii unor atentate sau catastrofe care marcheaza istoria omenirii si tin deci de interesul public, telespectatorul este „hranit” cu sange, provenit din crime pasionale, din bitaile de la carciuma din sat sau din accidentele rutiere.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 561
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site