Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Functia de interpretare

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



Functia de interpretare

O stire nu este numai o suma de informatii. O stire este o viziune, cultural determinata, asupra unor informatii. Altfel spus, continutul unei stiri sintetizeaza informatiile respective si semnificatiile atribuite lor; textele jurnalistice ofera atat datele concrete, cat si intelesul ce poate fi atribuit evenimentelor sau starilor prezentate. Asadar, o data cu faptele, ele ofera si o interpretare a acestora.



Prima si (poate) cea mai importanta forma de interpretare consta in chiar decizia de a face publica (sau de a ignora) o anumita informatie. Simplul gest de a selecta, din noianul de date care asalteaza zilnic o redactie, un numar limitat de stiri si materiale implica atat o judecata de valoare, cat si un proces, nu intotdeauna perfect constientizat, de interpretare a realului in functie de un ansamblu de norme, reprezentari, simboluri, principii etc. Dupa acest prim filtru urmeaza o alta treapta de interpretare: stabilirea prioritatilor. Astfel, in fiecare zi, un grup restrans de oameni stabileste o ierarhie a evenimentelor, plasandu‑le in partea superioara a paginilor de ziar sau in partea initiala a programelor de stiri din radio si televiziune. Acest act, devenit un simplu gest de rutina, implica o profunda responsabilitate sociala: daca acceptam adevarul ca tot mai multe colectivitati depind, pentru cunoasterea lumii in care traiesc, de informatiile oferite de presa si daca stim ca ierarhiile pe care jurnalistii le propun influenteaza judecatile publicului, atunci este evident ca alegerile
si clasificarile oferite de mass‑media configureaza imaginea sociala a evenimentelor "zilei", cu varfurile si coborasurile ei, cu prioritati si zone de dezinteres.

Oamenii simt nevoia ca lumea care ii inconjoara sa le fie prezentata in mod ordonat si coerent, incarcata cu un anumit sens si ordonata dupa o anumita ierarhie, astfel incat, pornind de la aceste clasificari si interpretari, sa poata lua mai usor deciziile inerente existentei de zi cu zi. Intre alti "ordonatori" si "semnificatori" ai lumii inconjuratoare (cum ar fi parintii, oamenii in varsta, prietenii de incredere, preotii, profesorii, liderii politici etc.), reprezentantii mass‑media ocupa un loc din ce in ce mai important: "Jurnalistii sunt adesea si in mod esential mediatori, vulgarizatori ai cunostintelor si faptelor altor persoane. Si aceasta in conditiile in care actualitatea are ceva bastard in ea: noul apare in durere si in dezordine. Jurnalistul vrea sa aduca ordine, sa claseze, sa ierarhizeze, sa lege, sa relativizeze, sa analizeze si chiar sa explice".

Daca selectarea si ierarhizarea informatiei reprezinta forme directe si implicite (dar la fel de puternice) de interpretare, punerea in context si comentarea stirilor constituie forme directe, asumate, de semnificare a evenimentelor. La inceputurile ei, presa a fost dominata de exprimarea opiniilor: revistele si ziarele se adresau unui public cultivat, care dorea sa dezbata diverse teme (filosofice, morale, politice, artistice), sa urmareasca lupta dintre interpretari, opinii si contraopinii referitoare la probleme de interes major. Asa cum observa sociologul englez E. Shills, in secolele al XVIII‑lea si al XIX‑lea presa se situa in sfera "seriozitatii": ziaristii (de obicei literati sau oameni politici) se adresau "claselor ganditoare" (clerici, oameni de afaceri, intelectuali, politicieni), care preluau mesajele lor, nu pentru a cauta informatii ori divertisment, ci pentru a gasi idei si dezbateri. In mod paradoxal, peste cateva sute de ani, cand au aparut noi canale de comunicare (radioul si televiziunea), mentalitatea publicului se schimbase radical, astfel incat, in aceste medii, genurile de opinie au fost marginalizate, iar in SUA chiar interzise de catre Comisia Federala de Comunicatii. Istoricii presei americane considera ca inceperea seriei de emisiuni "See It Now", in 1952, in care un foarte cunoscut anchorman, E.R. Murrow, a introdus, alaturi de reportaje, puncte de vedere si dezbateri contradictorii, a marcat un moment de hotar in deschiderea acestor medii catre emisiunile de opinie. Ulterior, un program de dezbateri ca "Night line", realizat de Ted Koppel in anii '80, avea sa ajunga la audienta de 5‑7 milioane de telespectatori pe seara, pentru ca in prezent un talk‑show celebru precum cel al lui Oprah Winfrey sa aiba audiente de peste 30 de milioane de telespectatori.

Presa moderna s‑a construit pe baza unei conventii, considerata de multi cercetatori si jurnalisti o regula de aur a jurnalisticii: separarea prezentarii evenimentelor de opiniile personale ale celor care le relateaza. In forma concentrata, aceasta idee a fost sintetizata in 1992 de G.P. Scott, editor la ziarul englez The Guardian: "Faptele sunt sacre, comentariile sunt libere" ("Facts are sacred, comments are free"). Respectarea cu strictete a acestei reguli caracterizeaza indeosebi jurnalismul american si englez; in schimb, o veche traditie a jurnalismului "european" considera ca faptele pot fi insotite de opinii si comentarii care implica personalitatea jurnalistului, cu conditia ca acesta sa nu distorsioneze prezentarea intamplarilor prin formulari subiective sau rau intentionate. In acest sens, remarcile unui distins profesor de jurnalism, Pierre Albert, sunt relevante: "Jurnalismul francez a fost intotdeauna mai mult un jurnalism de expresie decat unul de observare [.]. Pe langa prezentarea faptelor, el a fost preocupat si de expunerea ideilor; pe langa analiza situatiilor, a fost preocupat si de critica intentiilor. Prin aceasta, el este fundamental deosebit de jurnalismul anglo‑saxon, pentru care stirea a avut intotdeauna prioritate in fata comentariului".



Interpretarea nu este prezenta numai ca un adaos in continutul informatiilor - prin selectie, prin evaluarea evenimentelor ori prin semnificarea in actul scrierii si prin pozitionarea in ansamblul produsului mediatic; ea se concretizeaza si in forme proprii de exprimare, in genuri jurnalistice bine determinate.

Editorialul prezinta pozitia ziarului intr‑o anumita problema (ceea ce explica faptul ca, frecvent, el apare fara semnatura). Marile publicatii sau posturi consacra o pagina sau o emisiune aparte articolelor de opinie, pentru a le separa in mod transant de restul materialelor. In aceste cazuri, editorialele sunt "negociate" intre diversii editori, fiecare dintre ei propunand si aparand punctul de vedere pe care‑l considera reprezentativ pentru politica ziarului. Dupa ce se ajunge la un consens, se decide persoana care va scrie articolul; atunci cand tema in dezbatere este complexa, ziarul poate solicita unei personalitati sa scrie un articol ce va prezenta o pozitie opusa sau complementara celei aparate de editorial, publicandu‑l o data cu acesta, in pozitia de "contra‑editorial". In dezbaterile de radio si televiziune, ideile aparate de reprezentantii institutiei pot fi completate cu opiniile altor specialisti.

Editorialele au reprezentat intotdeauna un centru de atractie pentru publicul larg. Ele permit confruntarea unor puncte de vedere diverse si contribuie la adancirea dezbaterilor de interes public. Prin editoriale, oamenii au acces la pozitia, de obicei consecventa, a unei grupari de presa, putand astfel intelege mai bine fenomenele pe care le infrunta sau ideile, programele pentru care trebuie sa opteze prin vot. Dar, pentru ca aceasta functie democratica
sa fie reala, este necesar ca editorialul sa nu devina nici monopolul unei singure voci, nici amvonul de unde se predica o pozitie dogmatica, partizana si limitata.

Comentariul reprezinta un punct de vedere personal, ce implica exclusiv opiniile si raspunderea autorului sau. Cel mai adesea, el este rezervat unor personalitati, a caror opinie este credibila si influenta datorita competentei si prestigiului pe care le au in domeniul lor de activitate. Comentariul poate fi subiectiv, polemic si chiar partizan: el nu rezolva o problema, ci reprezinta unul din multiplele puncte de vedere care definesc o anumita problematica. O concretizare savuroasa a acestui statut este oferita de reactia lui Andy Rooney, comentator al canalului de televiziune CBS. In 1990, el a fost suspendat pentru o vreme, deoarece conducerea CBS a considerat ca unele dintre remarcile sale puteau fi ofensatoare la adresa homosexualilor. Excluderea a condus imediat la o scadere a audientei emisiunii sale "60 de minute". Revenind pe post, Andy Rooney a facut, in fata a milioane de telespectatori, urmatoarea remarca: "Am eu oare opinii ce pot irita anumite persoane? Aveti perfecta dreptate: am asemenea opinii. Si tocmai de aceea ma si aflu aici, in fata dumneavoastra!".

Sub incidenta functiei de interpretare intra si alte genuri ale mass‑media, care exprima, direct sau indirect, anumite opinii: este vorba de cronica, pamflet, caricatura (care, sa nu uitam, este la fel de veche precum presa scrisa), de emisiunile documentare, de sintezele referitoare la evolutia unor evenimente, de campaniile de presa vizand atingerea unui anumit obiectiv, de paginile ori rubricile consacrate opiniilor publicului etc. Prin toate aceste forme, mass‑media transmit un punct de vedere asupra realului si le ofera oamenilor ocazia sa‑si clarifice anumite probleme (urmarind modul in care ele sunt dezbatute) si sa‑si confrunte opinia personala cu alte opinii.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2689
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved