Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Functiile socio-culturale ale mass-media

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE
Mass-media si influenta lor
Televiziunea: o instanta de ordin religios
Dezumanizarea
Alte teorii despre media si societate
REPORTAJUL TV
NATO – ORGANIZATIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD
LISTA POSTURI TV
Afacerile publice
ADEVAR SI OBIECTIVITATE IN PRESA


Functiile socio-culturale ale mass-media

Functii, roluri si efecte

De la celebra panica din 1938, declansata de radio-difuzarea povestirii „Razboiul lumilor' de H.G. Wells, dramatizata (prea realist) de Orson Welles, pana la panica generata de diferitele afirmatii din mass-media romane, referitoare la fragilitatea unora sau altora dintre bancile tarii, de la lacrimile varsate in tirnpul serialului de dupa-amiaza pana la explozia de bucurie si revarsarea nocturna a mii de oameni pe strazile oraselor dupa transmisiunile in direct ale victoriilor echipei nationale de fotbal, de la gestul aproape reflex de a deschide radioul (dimineata) sau televizorul (seara) pana la senzatia de iritare provocata de chioscul inchis si de absenta (pentru cateva ore doar) a ziarului preferat, in sfarsit, de la discutiile infocate in jurul ultimei aparitii televizate a unui lider politic pana la izolarea de lume prin intermediul ascultarii muzicii, al vizionarii filmului ori emisiunii preferate sau chiar al dezlegarii unui rebus, istoria mass-media este si istoria trairilor, a reactiilor sociale, a mobilizarilor pe care mesajele purtate de presa le-au declansat. Nimeni nu poate contesta faptul ca presa raspunde unor nevoi si aspiratii, clare sau difuze, ale indivizilor si colectivitatilor - fiind modelata astfel de solicitarile sau de asteptarile acestora - si ca, simultan, exercita o seama de influente asupra vietii sociale, modificand actiunile indivizilor si grupurilor. Pornind de la aceste constatari, jurnalistii, oamenii politici, legiuitorii, filosofii, psihologii si sociologii au cautat sa vada ce loc ocupa mass-media in viata sociala, ce legaturi se tes intre ele si diferitele institutii, grupuri sau persoane, ce putere au aceste interactiuni si ce importanta are presa in procesele de transformare a structurilor economice, sociale, politice ori culturale.



Relatia dintre mass-media si societate se poate pune in termeni de consecinte globale (functiile presei), de influente precise (efectele presei) sau de misiuni generale atribuite acestor sisteme (rolurile presei). In limbajul uzual si chiar in unele lucrari de specialitate, termenul „functie' cumuleaza frecvent cele trei posibilitati enumerate mai sus. Asa cum observa Denis McQuail, aceasta notiune poate fi folosita cu sensul de „scop, de consecinta ori de cerinta sau asteptare, si poate capata si alte intelesuri'; in sfera comunicarii de masa, spre exemplu, „sintagma «functia de informare a presei» se poate referi la trei lucruri foarte diferite: acela ca presa incearca sa informeze oamenii (scop), acela ca oamenii afla ceva din presa (consecinta) sau acela ca presa poate sa informeze oamenii (rezultat sau asteptare)'. Astfel, expresia „functia de informare a presei' poate fi tradusa prin trei sintagme diferite:

a)      drept urmare a activitatii presei, publicul este informat - functie;

b)      presa are misiunea de a informa publicul - rol;

c)      prin informatiile pe care le distribuie, presa influenteaza gandirea si comportamentul publicului - efect.

In primul caz, faptul ca „presa ne informeaza' apare ca o consecinta a existentei sistemului mass-media. Aceasta consecinta deriva din functionarea globala a mass-media (nu numai a unui segment al lor) si nu este legata in mod direct de o intentie (declarativ asumata si precis directionata): putem gasi informatii chiar si in acele mesaje care nu au ca scop principal informarea, cum ar fi filmele de divertisment, concursurile TV, programele de varietati, integramele, clipurile muzicale etc. Este evident ca presa nu ar exercita o asemenea functie daca nu ar exista, ca o premisa a acesteia, o dorinta si o cautare de informatii, ca expresie a unor necesitati elementare ale omului.

Astfel, raspunzand nevoii indivizilor de a controla mediul lor imediat si deci de a sti ce se petrece in lumea in care traiesc si satisfacand aceste nevoi prin produsele pe care le ofera, mass-media genereaza, ca o consecinta a activitatii lor, faptul ca publicul este informat. Ansamblul fenomenelor aparute in procesul satisfacerii unor nevoi poarta numele de functii. In Dictionarul de sociologie, functia este definita prin „contributia pe care un element o aduce la satisfacerea unei cerinte a sistemului din care face parte, contribuind la mentinerea si dezvoltarea acestuia'.

In al doilea caz este vorba de o cerinta imperativa: presei i se atribuie, inainte chiar de exercitarea actiunii sale, misiunea, rolul de a informa. Acest lucru este considerat o obligatie a institutiilor mass-media, ceva ce trebuie realizat, indiferent de obstacolele sau de conjuncturile concrete in care presa lucreaza. In jurul conceptiilor referitoare la rolul pe care presa trebuie sa-l joace s-au construit patru mari „teorii' (modele) ce au organizat, intr-o paradigma generala, numeroasele sarcini atribuite de-a lungul istoriei sistemelor de comunicare de masa: modelul autoritarist (bazat pe misiunea de sustinere a structurilor de putere existente), modelul totalitarist (bazat pe misiunea de mobilizare a maselor pentru indeplinirea proiectelor puterii), modelul liberal (bazat pe misiunea de a facilita accesul publicului la informatii si divertisment) si modelul serviciului public (bazat pe misiunea de a realiza educatia civica si informarea corecta).

In cel de-al treilea caz, faptul ca activitatea presei are ca rezultat informarea indivizilor apare ca un produs imediat al functionarii unui segment al mass-media. Aceasta inseamna ca ne confruntam cu actiunea unui ziar, canal, program, mesaj care-i influenteaza intr-un anumit fel pe o parte din cei care intra in contact cu el. Acest tip de actiune concreta a mass-media poarta numele de efect. Analiza efectelor a consumat, timp de peste 50 de ani, aproape intreaga energie a cercetatorilor din domeniul comunicarii de masa: ei au stabilit ca efectele presei pot atinge nivelul cunostintelor, emotiilor, atitudinilor sau comportamentului individual; ca ele vizeaza persoana, grupul, institutiile sociale, intreaga societate sau cultura unui segment al acesteia; ca pot fi intentionate si non-intentionate; ca actioneaza pe termen scurt sau pe tennen lung etc.. Efectele nu raspund in chip necesar unor nevoi generale ale indivizilor si colectivitatilor si nici nu se „justifica' prin contributii specifice la mentinerea ori la dezvoltarea sistemelor sociale. Din contra, o seama de efecte ale mass-media au condus la fenomene nefunctionale: astfel, unele cercetari arata ca, in urma expunerii tinerilor la programe TV ori la filme excesiv de violente, poate creste tendinta acestora spre un comportament agresiv si asocial; la fel, unele studii sustin ca audientele pot fi manipulate prin difuzarea, la scurt timp inaintea alegerilor, a unor informatii privind viata privata a unui candidat etc.

Prezentarea de mai sus releva faptul ca intre rol (misiune, derivata dintr-un proiect global, la limita dintr-o filosofie social-politica), functie (consecinta, conturata in urma corelarii dintre nevoile societatii si oferta mass-media) si efect (forma de influentare, datorata unei actiuni determinate a mass-media), distanta conceptuala este mai mult decat evidenta.

Tipologii si terminologii

Pentru foarte multi ganditori, societatea umana apare ca un ansamblu integrat de elemente, ansamblu in care fiecare parte indeplineste o activitate specifica, necesara mentinerii in viata a intregului. Aceste activitati raspund unor nevoi individuale si colective de continuitate, ordine, integrare, conducere, adaptare etc. Dintr-o asemenea perspectiva „functionalista', mass-media, ca parte a ansamblului social, raspund anumitor necesitati si indeplinesc, in consecinta, anumite functii. Acceptarea acestor principii implica stabilirea unei liste coerente de functii, fapt ce nu este posibil decat daca pornim de la o alta lista, anterioara: aceea a nevoilor care isi gasesc solutia in apelul la mass-media. Cum insa nevoile umane nu sunt fixate o data pentru totdeauna (nu sunt ancorate numai in biologie, ci sunt si produse ale dezvoltarii culturale) si cum presa a raspuns, de-a lungul timpului, unor solicitari multiple, atat ale indivizilor, cat si ale grupurilor, stabilirea unei asemenea liste nu este o sarcina chiar atat de usoara.

Diferitele cercetari sau eseuri consacrate functiilor mass-media au condus la identificarea unor serii de functii. Astfel, intr-un studiu considerat acum clasic, H. Lasswell a definit trei functii: supravegherea mediului inconjurator; corelarea diferitelor parti ale societatii; transmiterea traditiilor de la o generatie la alta. Nuantand acest model, C.R. Wright va propune o schema ampla, care integreaza distinctiile formulate de R.K. Merton intre „functii' (consecinte favorabile mentinerii sistemului) si „disfunctii' (consecinte defavorabile), precum si intre „functiile manifeste' (consecinte asteptate, previzibile si dorite) si „functiile latente' (consecinte neasteptate). Astfel, modelul lui Wright propune urmatoarea schema de intrebari si raspunsuri:

1) functiile 3) manifeste

Care sunt: ori ori

2) disfunctiile      4) latente

ale:      pentru:

5) supravegherii (stirile) 9) societate

6) corelarii (comentariile) 10) indivizi

7) transmiterii culturale (educatia)      11) subgrupuri

8) divertismentului 12) sisteme culturale

Un alt sociolog american, Leo Thayer, va identifica sapte functii ale presei: de socializare (ofera material pentru discutiile dintre oameni); de identitate (ritmeaza existenta noastra cotidiana, dandu-i un contur specific); de mitologizare (creeaza modelele simbolice de profunzime ale culturii noastre); de compensare (ofera experiente afective, vicariale); de informare (distribuie date despre realitate); de divertisment (transmite mesaje care ocupa timpul liber); de educatie (contribuie la modelarea indivizilor).

Michael Real sustine ca presa ajuta indivizii sa se orienteze in activitatile lor zilnice, faciliteaza relaxarea si evaziunea, permite intarirea identitatii personale, asigura perpetuarea mostenirii culturale, ofera formule comune, uzuale de gandire si exprimare, defineste o suma de categorii de interpretare a lumii, furnizeaza compensatii pentru frustrari, contribuie la realizarea coeziunii sociale, faciliteaza implantarea noului in societate, valideaza simbolurile si miturile unei culturi etc..      F. Balle, autorul unei sinteze de referinta, ramane fidel modelului bazat pe trei functii: de insertie sociala, de recreere, de purificare sufleteasca, iar M. Mathien opteaza pentru sapte functii: de evaziune, de coeziune sociala, de distribuire a cunostintelor, de depozitare a actualitatii, de ghid al actualitatii, de recreere, de purificare. Dupa M. Wiley, presa indeplineste cinci functii: de a furniza informatii, de a analiza aceste informatii, de a oferi un cadru general de referinta pentru cunoastere, de a distra, de a difuza o cunoastere enciclopedica. Sintetizand diversele teorii si moduri de abordare, D. McQuail stabileste doua mari familii de functii:

a)      pentru societate in ansamblul ei: de informare, de corelare (socializare), de asigurare a continuitatii, de divertisment, de mobilizare;

b)      pentru indivizi, luati in parte: de informare, de stabilire a identitatii personale, de integrare in societate, de divertisment.

Plecand de la un camp atat de fluctuant, in care diferiti cercetatori au construit terminologii si tipologii diverse, se va prezenta in continuare o lista elementara, gandita ca un instrument didactic pentru orientarea cititorului nefamiliarizat cu acest domeniu.

Functia de informare

Prima dintre familiile de functii pe care le discutam aici se refera la nevoia indivizilor si grupurilor de a controla mediul inconjurator: Oamenii evalueaza, pe baza informatiilor pe care le primesc prin mass-media, importanta evenimentelor ce ar putea sa-i afecteze in mod direct, anticipeaza unele tendinte ale vietii economice, sociale sau politice si iau, in cunostinta de cauza, anumite decizii.

Dimensiunea pragmatica a acestei functii este subliniata, in terminologia americana, prin utilizarea expresiei „functie de supraveghere', ce accentueaza statutul de instrument de control al realului pe care il are presa. Din fluxul mesajelor ce patrund zilnic in casele noastre, doar o parte ofera informatii de imediata utilitate (starea vremii, situatia preturilor, manifestarile culturale, transportul in comun etc.). O alta parte se refera la fapte si procese mai putin legate de mediul nostru imediat: stirile privitoare la o lovitura de stat dintr-o tara aflata la mii de kilometri departare, la moartea unui mare scriitor al unei zone lingvistice inaccesibile, la descoperirea unei noi planete sau la rezultatele unei regate de iahting nu ne influenteaza viata zilnica si nu ne ofera puncte de sprijin pentru deciziile cotidiene. In schimb, asemenea informatii (sa le numim „generale') formeaza un repertoriu cultural specific, care se adauga reprezentarilor simbolice si sistemelor de valori dobandite prin alte canale si din alte experiente; acest ansamblu de cunostinte si convingeri contribuie la crearea conceptiei despre lume pe care se intemeiaza toate deciziile cotidiene ale indivizilor.



Informatiile generale. Pentru a raspunde nevoii indivizilor de a supraveghea lumea inconjuratoare, o informatie nu trebuie sa aiba o utilitate imediata. Datele privind viata politica interna nu servesc numai unor decizii conjuncturale, ci acumuleaza elemente pentru o decizie pe care o luam o data la un anumit numar de ani, atunci cand ne dam votul pentru o cauza, un partid sau un candidat. Desi nu suntem specialisti, urmarim cotatiile bursiere, evolutia inflatiei, situatia agriculturii, starea delincventei, diferitele initiative legislative, noile descoperiri stiintifice etc. Adunate in adancul memoriei, acestea ofera un capital informational, care poate fi oricand reactualizat, pentru evaluarea unui eveniment si pentru stabilirea unei strategii. Complexitatea fenomenelor din societatea moderna solicita un bagaj de cunostinte din ce in ce mai bogat si mai subtil; acesta nu mai poate fi obtinut doar prin experiente si trairi proprii sau prin contactul direct cu faptele si oamenii din mediul nostru imediat. Intre noi si lume se insinueaza treptat un mediator, o institutie care aduna informatia, o selecteaza, o ambaleaza in forme accesibile si o difuzeaza, facilitand, prin chiar efortul ei de mediere, accesul nostru la realitate, ceea ce inseamna ca un numar din ce in ce mai mare de oameni, grupuri si chiar colectivitati enorme depind de mass-media pentru a stapani, intelege si judeca lumea inconjuratoare. Omul modern poseda o cunoastere infinit mai ampla si mai nuantata decat aceea a stramosilor lui - dar, in egala masura, infinit mai putin personalizata si mai putin concreta decat aceea dobandita, prin experiente directe, de oamenii societatilor de tip traditional.

P. Lazarfeld si R.K. Merton, doi dintre parintii sociologiei comunicarii de masa, au observat ca, in urma exploziei mass-media (din ce in ce mai multe ziare, reviste, programe de radio si televiziune), oamenii depind tot mai mult de informatiile distribuite de acestea. Detinand controlul asupra „accesului la lume', presa ofera o anumita versiune asupra realului, o imagine mediatica a evenimentelor, a oamenilor si a conjuncturilor socio-istorice. Fluxul permanent de mesaje difuzate de mass-media invaluie aproape in intregime indivizii si societatile, nelasandu-le timp de reflectie, de verificare ori de analiza critica a versiunilor oferite. Beneficiind de o cantitate uriasa de informatii, ajungand astfel la o stare de satietate informationala, omul modern poate deveni apatic, poate renunta la simtul critic si la abordarea activa a informatiilor: „El ajunge sa creada ca a cunoaste problema zilei este totuna cu a face ceva pentru controlarea acesteia. Este informat. Este preocupat. Si are tot felul de idei despre ceea „ce ar trebui facut'. Drept urmare, „o crestere a consumului de mass-media poate, in chip neasteptat, sa transforme energiile individului, el trecand de la participare activa la o stare de cunoastere pasiva'. Aceasta consecinta neprevazuta a activitatii de informare a presei - tendinta supra-informarii de a crea pasivitate - a fost denumita de cei doi sociologi disfunctia de narcotizare.

Informatiile instrumentale. In 1945, timp de cateva luni, ziaristii din presa scrisa din New York au fost in greva. Profitand de aceasta intamplare, sociologul Bernard Berelson a urmarit, de-a lungul intregului interval, reactiile publicului, obligat acum sa faca apel la programele radio pentru a obtine informatiile dorite. In studiul What Missing the Newspapers Means (Ce inseamna lipsa ziarelor), el a aratat ca cititorii nu deplangeau atat absenta informatiilor generale, cat pe aceea a datelor referitoare la programele cinematografelor si teatrelor, la transportul urban, la starea vremii, la noutatile din magazine, la cotatiile bursiere etc. Aceste rubrici ale ziarelor, privite in mod obisnuit cu dispret de catre ziaristi, constituie, in fapt, o zona prioritara de interes pentru public. Gratie unor asemenea stiri, oamenii se orienteaza in „jungla' marilor orase, dobandesc instrumentele informationale prin care controleaza mediul imediat si pe baza carora isi organizeaza viata de zi cu zi. Acest tip de informatii sunt numite „instrumentale' (in bibliografia de limba engleza) sau „de serviciu' (in cea franceza).

In prezent, o seama de produse mass-media au in centrul lor distribuirea de informatii instrumentale: posturile locale sau specializate de radio si televiziune comunica starea vremii, situatia circulatiei si zonele blocate ori foarte aglomerate, evolutiile comerciale locale, rapoartele politiei, anunturile primariei, initiativele civice, evenimentele culturale sau sportive etc. La fel, ziarele si revistele de proximitate sunt intesate cu asemenea informatii: nevoia de date de utilitate imediata asigura publicul specific pentru publicatii precum cele consacrate constructiei de case sau schimburilor imobiliare, automobilismului, vietii in gospodarie, ingrijirii gradinii sau programelor de calculator.

Toate aceste produse mass-media dau cititorului, privitorului sau ascultatorului sentimentul reconfortant al „investitiei' - omul cheltuieste bani sau timp pentru informatii care au o valoare de utilizare imediata, concreta; din aceasta perspectiva, putem intelege si interesul pentru paginile consacrate „micilor anunturi' (vanzari, cumparari, oferte de serviciu, decese, inchirieri, schimburi) sau chiar pentru programele de ingrijire a casei, de retete culinare sau de tele-shopping.

Informatia de prevenire. Mesajele presei nu prezinta numai ceea ce s-a petrecut deja (orientare retrospectiva), ci si ceea ce s-ar putea intampla (viziune prospectiva). In plus, deoarece descrierea unui eveniment nu epuizeaza implicatiile si consecintele sale, informatiile fumizate de mass-media includ si o dimensiune anticipativa. Mai mult chiar, o seama dintre materialele difuzate de presa sunt, in mod explicit, axate pe functia de prevenire; dintre acestea, deosebit de familiare si utile publicului larg sunt datele referitoare la starea vremii, prognozele economico-financiare, informatiile vizand prevenirea unor boli, a unor incendii sau a unor accidente rutiere, precum si mesajele prin care diferite oficialitati anunta schimbari ori perturbari in functionarea sistemelor sociale: noi numere de telefon sau noi adrese ale institutiilor de interes public, noi legi, noi reglementari sau proceduri legale, noi trasee si orare ale transportului in comun etc. Pe langa aceste informatii, referitoare la evenimente fara o amploare deosebita, mass-media distribuie frecvent informatii vizand pregatirea publicului pentru confruntarea cu o serie de evenimente neasteptate si nedorite:

a)      catastrofe naturale: furtuni, cutremure, eruptii vulcanice, incendii ete.;

b)      accidente: explozii, deraieri de trenuri sau drame rutiere, emanatii radio-active, infestarea apei sau-alte forme de poluare etc.;

c)      crize: greve, falimente, remanieri ori caden de guverne, scandaluri politice ori financiare, amenintari militare, acte de terorism etc.

In mod normal, informatiile de prevenire ar trebui sa permita mobilizarea colectivitatii si evitarea sau (macar) limitarea daunelor: anuntati din timp, in cunostinta de cauza, oamenii ar trebui sa-si schimbe comportamentul, sa ia masuri de protectie, sa evite unele activitati si sa se concentreze asupra altora.

Prin functia de prevenire, mass-media isi confirma statutul de instrument al democratizarii vietii sociale: „Deoarece informatia este accesibila maselor - si nu numai unei elite - avertismentele transmise prin presa releva o functie suplimentara, de dezvoltare a sentimentelor de egalitarism in interiorul societatii: toata lumea are sanse egale de a scapa de primejdia astfel anuntata'.

In contact cu informatiile de prevenire oferite de mass-media, colectivitatile si indivizii nu adopta intotdeauna comportamentul rational scontat.

a)      De multe ori, datele furnizate de presa nu sunt luate in serios sau sunt minimalizate: de la fumatorul care nu crede in avertismentele specialistilor pana la intreprinderile care polueaza natura cu deseuri, fara a tine seama de datele publicate in presa, exemplele de acest fel sunt nenumarate. Un caz tipic in acest sens este cel petrecut in 1979 in statul Texas: desi mass-media au anuntat cu insistenta apropierea unei tornade, numerosi motociclisti au iesit pe sosele, ignorand apelurile specialistilor; acest fapt a condus la cresterea numarului accidentelor, dovedind astfel ca informatia de prevenire nu declanseaza intotdeauoa o reactie sociala general pozitiva.

b)      in alte cazuri, aceste informatii produc o reactie opusa celei scontate: ele sunt exagerate, deformate, amplificate paroxistic. Drept urmare, in loc sa genereze strategii si actiuni rationale de combatere a evenimentului respectiv, ele declanseaza o reactie (in lant) de panica. Sociologii stiu ca grupurile si colectivitatile distorsioneaza informatiile, le prelucreaza, prin „derapaje' afective, in logica zvonurilor, fabrica false informatii sau chiar „legende' fabuloase. Edgar Morin a analizat, intr-o superba lucrare, Zvonul din Orleans, un caz clasic de isterie sociala: pornind de la cateva barfe referitoare la disparitia (neconfirmata) a unor fete, despre care s-a presupus ca ar fi fost „rapite de negustorii de carne vie', intregul oras, inclusiv presa, a cazut intr-o psihoza a rapirilor, care era pe punctul de a degenera in linsaje si acte violente. Un alt caz edificator este cel oferit de un reportaj difuzat de televiziunea americana in 1983, in care se arata ca o parte din merele rosii aflate in comert fusesera contaminate cu o substanta chimica. In scurta vreme, consumatorii au fost convinsi ca toate merele rosii erau contaminate: magazinele le-au scos din rafturi, iar scolile le-au interzis copiilor sa consume mere rosii in timpul pauzei. Desi nu au existat dovezi certe ca substanta respectiva contaminase toate merele, publicul, socat de gravitatea informatiilor primite, a supradimensionat amploarea fenomenului si a reactionat exagerat. Panica sau nepasarea pot fi considerate disfunctii in raport cu functia de informare.

In seara zilei de 19 decembrie 1973, canalul american NBC a difuzat, ca de obicei, programul de divertisment „Tonight show starring Johnny Carson', program ce se bucura, datorita farmecului animatorului Johnny Carson, de un mare succes. Cu cateva ore inainte de inceperea show-ului, unul dintre textieri i-a atras atentia lui Johnny Carson asupra unei stiri; conform acesteia, un congresman criticase guvernul pentru ca rezerva nationala de hartie igienica era prea mica. Ideea i-a suras lui Johnny Carson, care a dezvoltat-o in timpul spectacolului intr-o cascada de gaguri. S-a intamplat insa ca o seama de ascultatori, incredintati ca aluziile ironice ale actorului ascundeau un substrat real, sa ia gluma in serios. In dimineata urmatoare ei s-au grabit sa cumpere hartie igienica pentru a-si completa proviziile. Treptat, zvonul ca nu va fi hartie igienica s-a raspandit, fara nici o legatura cu contextul hilar din care informatia fusese extrasa. Alti americani au plecat spre diverse magazine ca sa cumpere hartie igienica. Diferiti cumparatori, vazand oameni cu carucioarele pline de hartie, au dedus ca se va intampla ceva si au trecut si ei la achizitionarea de hartie igienica. In scurt timp, magazinele si apoi depozitele, cu stocuri calculate pentru un consum normal, s-au golit de pretiosul produs, stivuit acum in casele cetatenilor. Cei care n-au apucat sa-si cumpere hartie igienica, vazand rafturile goale, au tras singura concluzie „logica': Pe piata americana este criza de hartie igienica. Prin urmare, au inceput sa o caute, cu disperare, prin diferite alte magazine, marind cererea si amplificand senzatia unei crize a produsului. In zadar au intervenit diferite autoritati, incercand sa tempereze populatia agitata, in zadar au oferit explicatii normale si „rationale', in zadar insusi Johnny Carson a precizat, in show-ul sau, ca totul a fost doar o gluma; toata lumea era convinsa ca SUA este amenintata de o criza a hartiei igienice.



Functia de interpretare

O stire nu este numai o suma de informatii. O stire este o viziune, cultural determinata, asupra unor informatii. Altfel spus, continutul unei stiri sintetizeaza informatiile respective si semnificatiile atribuite lor; textele jumalistice ofera atat datele concrete, cat si intelesul ce poate fi atribuit evenimentelor sau starilor prezentate. Asadar, o data cu faptele, ele ofera si o interpretare a acestora.

Prima si (poate) cea mai importanta forma de interpretare consta in chiar decizia de a face publica (sau de a ignora) o anumita informatie. Simplul gest de a selecta, din noianul de date care asalteaza zilnic o redactie, un numar limitat de stiri si materiale implica atat o judecata de valoare, cat si un proces, nu intotdeauna perfect constientizat, de interpretare a realului in functie de un ansamblu de norme, reprezentari, simboluri, principii etc. Dupa acest prim filtru urmeaza o alta treapta de interpretare: stabilirea prioritatilor. Astfel, in fiecare zi, un grup restrans de oameni stabileste o ierarhie a evenimentelor, plasandu-le in partea superioara a paginilor de ziar sau in partea initiala a programelor de stiri din radio si televiziune. Acest act, devenit un simplu gest de rutina, implica o profunda responsabilitate sociala: daca acceptam adevarul ca tot mai multe colectivitati depind, pentru cunoasterea lumii in care traiesc, de informatiile oferite de presa si daca stim ca ierarhiile pe care jurnalistii le propun influenteaza judecatile publicului, atunci este evident ca alegerile si clasificarile oferite de mass-media configureaza imaginea sociala a evenimentelor „zilei', cu varfurile si coborasurile ei, cu prioritati si zone de dezinteres.

Oamenii simt nevoia ca lumea care ii inconjoara sa le fie prezentata in mod ordonat si coerent, incarcata cu un anumit sens si ordonata dupa o anumita ierarhie, astfel incat, pornind de la aceste clasificari si interpretari, sa poata lua mai usor deciziile inerente existentei de zi cu zi. Intre alti „ordonatori' si „semnificatori' ai lumii inconjuratoare (cum ar fi parintii, oamenii in varsta, prietenii de incredere, preotii, profesorii, liderii politici etc.), reprezentantii mass-media ocupa un loc din ce in ce mai important: „Jurnalistii sunt adesea si in mod esential mediatori, vulgarizatori ai cunostintelor si faptelor altor persoane. Si aceasta in conditiile in care actualitatea are ceva «bastard» in ea: noul apare in durere si in dezordine. Jurnalistul vrea sa aduca ordine, sa claseze, sa ierarhizeze, sa lege, sa relativizeze, sa analizeze si chiar sa explice'.

Daca selectarea si ierarhizarea informatiei reprezinta forme directe si implicite (dar la fel de putemice) de interpretare, punerea in context si comentarea stirilor constituie forme directe, asumate, de semnificare a evenimentelor. La inceputurile ei, presa a fost dominata de exprimarea opiniilor: revistele si ziarele se adresau unui public cultivat, care dorea sa dezbata diverse teme (filosofice, morale, politice, artistice), sa urmareasca lupta dintre interpretari, opinii si contraopinii referitoare la probleme de interes major.

Asa cum observa sociologul englez E. Shills, in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea presa se situa in sfera „seriozitatii': ziaristii (de obicei literati sau oameni politici) se adresau „claselor ganditoare' (clerici, oameni de afaceri, intelectuali, politicieni), care preluau mesajele lor, nu pentru a cauta informatii ori divertisment, ci pentru a gasi idei si dezbateri. In mod paradoxal, peste cateva sute de ani, cand au aparut noi canale de comunicare (radioul si televiziunea), mentalitatea publicului se schimbase radical, astfel incat, in aceste medii, genurile de opinie au fost marginalizate, iar in SUA chiar interzise de catre Comisia Federala de Comunicatii. Istoricii presei americane considera ca inceperea seriei de emisiuni „See It Now', in 1952, in care un foarte cunoscut anchorman, E.R. Murrow, a introdus, alaturi de reportaje, puncte de vedere si dezbateri contradictorii, a marcat un moment de hotar in deschiderea acestor medii catre emisiunile de opinie. Ulterior, un program de dezbateri ca „Night line', realizat de Ted Koppel in anii '80, avea sa ajunga la audienta de 5-7 milioane de telespectatori pe seara, pentru ca in prezent un talk-show celebru precum cel al lui Oprah Winfrey sa aiba audiente de peste 30 de milioane de telespectatori.

Presa moderna s-a construit pe baza unei conventii, considerata de multi cercetatori si jurnalisti o regula de aur a jurnalisticii: separarea prezentarii evenimentelor de opiniile personale ale celor care le relateaza. In forma concentrata, aceasta idee a fost sintetizata in 1992 de G.P. Scott, editor la ziarul englez The Guardian: „Faptele sunt sacre, comentariile sunt libere' („Facts are sacred, comments are free'). Respectarea cu strictete a acestei reguli caracterizeaza indeosebi jurnalismul american si englez; in schimb, o veche traditie a jurnalismului „european' considera ca faptele pot fi insotite de opinii si comentarii care implica personalitatea jurnalistului, cu conditia ca acesta sa nu distorsioneze prezentarea intamplarilor prin formulari subiective sau rau intentionate. In acest sens, remarcele unui distins profesor de jurnalism, Pierre Albert, sunt relevante: „Jurnalismul francez a fost intotdeauna mai mult un jurnalism de expresie decat unul de observare []. Pe langa prezentarea faptelor, el a fost preocupat si de expunerea ideilor; pe langa analiza situatiilor, a fost preocupat si de critica intentiilor. Prin aceasta, el este fundamental deosebit de jurnalismul anglo-saxon, pentru care stirea a avut intotdeauna prioritate in fata comentariului'.

Interpretarea nu este prezenta numai ca un adaos in continutul informatiilor - prin selectie, prin evaluarea evenimentelor ori prin semnificarea in actul scrierii si prin pozitionarea in ansamblul produsului mediatic; ea se concretizeaza si in forme proprii de exprimare, in genuri jurnalistice bine determinate.

Editorialul prezinta pozitia ziarului intr-o anumita problema (ceea ce explica faptul ca, frecvent, el apare fara semnatura). Marile publicatii sau posturi consacra o pagina sau o emisiune aparte articolelor de opinie, pentru a le separa in mod transant de restul materialelor. In aceste cazuri, editorialele sunt „negociate' intre diversii editori, fiecare dintre ei propunand si aparand punctul de vedere pe care-l considera reprezentativ pentru politica ziarului.

Dupa ce se ajunge la un consens, se decide persoana care va scrie articolul; atunci cand tema in dezbatere este complexa, ziarul poate solicita unei personalitati sa scrie un articol ce va prezenta o pozitie opusa sau complementara celei aparate de editorial, publicandu-l o data cu acesta, in pozitia de „contra-editorial'. In dezbaterile de radio si televiziune, ideile aparate de reprezentantii institutiei pot fi completate cu opiniile altor specialisti.

Editorialele au reprezentat intotdeauna un centru de atractie pentru publicul larg. Ele permit confruntarea unor puncte de vedere diverse si contribuie la adancirea dezbaterilor de interes public. Prin editoriale, oamenii au acces la pozitia, de obicei consecventa, a unei grupari de presa, putand astfel intelege mai bine fenomenele pe care le infrunta sau ideile, programele pentru care trebuie sa opteze prin vot. Dar, pentru ca aceasta functie democratica sa fie reala, este necesar ca editorialul sa nu devina nici monopolul unei singure voci, nici amvonul de unde se predica o pozitie dogmatica, partizana si limitata.

Comentariul reprezinta un punct de vedere personal, ce implica exclusiv opiniile si raspunderea autorului sau. Cel mai adesea, el este rezervat unor personalitati, a caror opinie este credibila si influenta datorita competentei si prestigiului pe care le au in domeniul lor de activitate. Comentariul poate fi subiectiv, polemic si chiar partizan: el nu rezolva o problema, ci reprezinta unul din multiplele puncte de vedere care definesc o anumita problematica. O concretizare savuroasa a acestui statut este oferita de reactia lui Andy Rooney, comentator al canalului de televiziune CBS. In 1990, el a fost suspendat pentru o vreme, deoarece conducerea CBS a considerat ca unele dintre remarcele sale puteau fi ofensatoare la adresa homosexualilor. Excluderea a condus imediat la o scadere a audientei emisiunii sale „60 de minute'. Revenind pe post, Andy Rooney a facut, in fata a milioane de telespectatori, urmatoarea remarca: „Am eu oare opinii ce pot irita anumite persoane? Aveti perfecta dreptate: am asemenea opinii. Si tocmai de aceea ma si aflu aici, in fata dumneavoastra! '.

Sub incidenta functiei de interpretare intra si alte genuri ale mass-media, care exprima, direct sau indirect, anumite opinii: este vorba de cronica, pamflet, caricatura (care, sa nu uitam, este la fel de veche precum presa scrisa), de emisiunile documentare, de sintezele referitoare la evolutia unor evenimente, de campaniile de presa vizand atingerea unui anumit obiectiv, de paginile ori rubricile consacrate opiniilor publicului etc. Prin toate aceste forme, mass-media transmit un punct de vedere asupra realului si le ofera oamenilor ocazia sa-si clarifice anumite probleme (urmarind modul in care ele sunt dezbatute) si sa-si confrunte opinia personala cu alte opinii.

Functia de „legatura'

„In fiecare seara, timp de o jumatate de ora, jurnalul de actualitati de la televiziune trece in revista cele mai importante evenimente ale zilei; cu toate acestea, faptul social cel mai important, despre care jumalul nu vorbeste niciodata, este acela ca cel putin jumatate din populatia unei tari este imobilizata, timp de o jumatate de ora, in fata jurnalului televizat'.

Intr-adevar, consumand produsele mass-media, milioane de oameni se gasesc legati prin nenumarate fire nevazute: fiind expusi constant acelorasi mesaje, ei ajung sa impartaseasca aceleasi valori si reprezentari culturale, sa posede cunostinte asemanatoare, sa gandeasca prin informatii, idei, povesti si simboluri analoage. Astfel, oricat de diferiti ar fi, un american, un african si un european pot descoperi ca au aceleasi judecati morale atunci cand discuta despre serialul Dallas, ca stiu ce s-a petrecut intr-o tara anume, deoarece sunt informati prin stiri preluate de la aceeasi mare agentie, sau ca sunt de acord ca poluarea marilor trebuie limitata pentru ca au fost cu totii convinsi de ciclul de filme documentare realizat de      J.Y. Cousteau. Oferind informatii comune, idei comune si, implicit, subiecte comune de dialog, mass-media leaga oameni departati si diferiti intr-un fel de comunicare care nu mai este bazata pe proximitatea spatiala, nationala, religioasa ori culturala, ci pur si simplu pe aceea informationala. Referindu-se la aceasta functie, ganditorul canadian Marshall McLuhan avea sa vorbeasca, in celebra sa carte Galaxia Gutenberg, desspre un „sat global', creat de actiunea de informare a mass-media si dominat de un fel de solidaritate spontana si inconstienta, pe care el a numit-o „tribalism planetar'.

In acest sens, deosebit de relevante sunt situatiile in care un apel lansat prin mass-media declanseaza un val de solidaritate ce depaseste granitele nationale si deosebirile politice, religioase ori culturale. Exemplele mobilizarii opiniei publice pentru ajutarea orfanilor din Romania, pentru sprijinirea refugiatilor bosniaci, kurzi ori burundezi, pentru salvarea balenelor sau a ursilor panda, pentru promovarea drepturilor unor minoritati, pentru eliberarea unui scriitor ori jurnalist incarcerat dovedesc din plin capacitatea presei de a activa „satul global' si de a ajuta oamenii sa stabileasca noi legaturi si noi teluri de actiune sociala.

Jessica McClure avea un an si jumatate cand a cazut intr-o groapa adanca si ingusta din gradina bunicii sale. Acest accident s-a petrecut in 1987, in micul si necunoscutul orasel Midland din Texas. Timp de 58 de ore, aproape 100 de oameni s-au chinuit sa largeasca acea groapa, sapand incet, metru cu metru, cu grija sa nu scape pietre spre afundul unde zacea fetita. Timp de 58 de ore, 3,1 milioane de oameni au urmarit, cu sufletul la gura, transmisiile CNN si au explodat de fericire cand salvatorii au inapoiat-o pe Jessica, vie si nevatamata, parintilor ei. Acest caz ilustreaza puterea de mobilizare a mass-media; totusi, prin consecintele sale neasteptate, el dezvaluie si puterea distrugatoare a presei: marcati de presiunea jurnalistilor, care le scormoneau viata in cautare de noi subiecte, parintii Jessicai au divortat; cel care a scos-o la suprafata a aparut in numeroase show-uri, a fost declarat erou national si, intoxicat de glorie, s-a sinucis un an mai tarziu; populatia orasului a trait momente de divizare, tensiune si conflict cand s-a pus problema realizarii unui film consacrat acestei intamplari: o parte era favorabila ideii, alta sustinea ca invazia Hollywood-ului va distruge traditiile locale.

Astfel, presa se dovedeste a fi o „creatoare de public', deci o fauritoare de retele sociale, adeseori mai ample si mai active decat cele uzuale. Datorita presei, oamenii descopera ca impartasesc aceleasi valori, ca se pot mobiliza pentru aceleasi scopuri, intr-un cuvant, ca fac sau pot face parte dintr-o comunitate umana de dimensiuni infinit mai complexe decat acelea ale comunitatii in care isi desfasoara viata si activitatea de zi cu zi. In acest sens, multi cercetatori considera ca cea mai importanta functie a mass-media este tocmai aceea de a creea un public, adica o „comunitate imaginara', un ansamblu de oameni delocalizati, nelegati prin mecanisme sociale ori prin dependente economice, un ansamblu de oameni care impartasesc insa aceeasi preocupare de a fi in contact cu mass-media si, prin aceasta, cu alte milioane de oameni.

Dar presa nu este numai un factor de solidaritate globala: ea actioneaza in acelasi mod si la nivelul micro-structurilor societatii. In numeroase situatii, diferiti oameni, care nu se cunosc si care se afla, din intamplare, impreuna (in mijloace de transport in comun, in sali de asteptare, pe stadioane sau in parcuri) constata ca pot initia un dialog, deoarece au un punct de referinta comun: o emisiune sau un film TV, un program de radio, un articol sau o revista. Evident, parerile lor pot fi diferite, dar termenul de plecare este acelasi: un produs al mass-media. In felul acesta, presa raspunde nevoii indivizilor de comunicare, de insertie in comunitate si de identificare cu o tema, o cauza, un subiect comun. Mai mult decat atat, oferind acest liant, acest continut cultural comun, presa le permite oamenilor sa-si afirme apartenenta si participarea la un grup si sa atinga o forma noua de „solidaritate', specifica societatii de masa.



Din aceasta perspectiva, multi sociologi sustin ca presa exercita o actiune de coagulare a societatii, considerand-o un adevarat „ciment social', o forta care apropie, unifica si da coerenta colectivitatilor din lumea modema.

Functia de culturalizare

Inca de la o varsta frageda, copiii sunt modelati de mediul social in care traiesc; astfel, treptat, ei dobandesc si asimileaza normele de comportament, interdictiile, prescriptiile si restrictiile, valorile, reprezentarile simbolice si categoriile de gandire specifice colectivitatii lor. Acest proces de „enculturare' a fost, timp de milenii, controlat in mod exclusiv de familie, de mediul social imediat (rude, vecini, prieteni) ori de institutiile religioase si, ulterior, scolare. O data cu aparitia si cresterea ponderii mass-media, o mare parte a activitatilor de transmitere a valorilor si modelelor culturale, de formare a gandirii si a comportamentului au fost preluate de mesajele presei. In prezent, prin continuturile distribuite de mass-media circula si se fixeaza normele de comportament general acceptate, altfel spus „conventiile tacite' ale unei societati. Presa raspunde astfel nevoii indivizilor si a comunitatii de perpetuare a valorilor comune si de identificare cu acele modele pe care o comunitate le considera a fi „repere de actiune'. Desigur, respectivele modele nu sunt uniform receptate: un personaj ca Rambo poate fi un exemplu de comportament negativ pentru o anumita categorie si un subiect de imitatie pentru alta categorie.

Majoritatea cercetatorilor considera ca mesajele presei au functia de a confirma, de a intari normele unei societati, chiar si atunci cand prezinta comportamente deviante si actiuni de incalcare a normelor curente; in acest sens, P. Lazarfeld si R.K. Merton sustin ca, „in societatea de masa, functia de a expune public un fapt este institutionalizata de mass-media. Presa, radioul si televiziunea prezinta publicului fapte antisociale aparte si, in general, aceasta prezentare conduce la o anumita actiune publica impotriva a ceea ce, poate, in chip individual, ar fi fost tolerat'.

Pe langa aceasta functie de socializare implicita, numeroase segmente ale mass-media au o functie de socializare explicit asumata: in acest sens pot fi invocate, in primul rand, emisiunile sau publicatiile destinate copiilor, ciclurile televizate de pregatire scolara sau de invatare a limbilor straine, documentarele cu continut educativ sau magazinele de vulgarizare stiintifica. De la „Sesame Street' la National Geographic, de la celebrele cursuri de engleza ale BBC la o revista ca PC World, toate aceste produse ale mass-media isi asuma menirea de a transmite cunostinte si de a forma oameni cultivati. In alte segmente ale presei, procesul de transmitere si fixare a valorilor este mai putin vizibil, fara a disparea cu totul: atat filmele, cat si reportajele, atat buletinul de stiri, cat si anchetele ofera o paleta larga de situatii si personaje exemplare, care pot functiona oricand ca modele de comportament pentru membrii unei comunitati.

Deoarece au puterea de a oferi numeroase modele de comportament, mass- media se afla intr-o pozitie ambivalenta; pe de o parte, sunt solicitate sa exercite o actiune educativa neutra (in sensul formarii unor oameni informati, cultivati, constienti de pozitia si raspunderile lor sociale), iar pe de alta parte, sunt „curtate' de grupuri cu interese politice ori economice pentru resursele lor persuasive, pentru puterea lor de a influenta comportamentul indivizilor.

Doua exemple, elocvente pentru intelegerea acestor mecanisme, sunt oferite de profesorul american J. Dominick: in anii '60, cand Batman era un film serial de succes, producatorii aratau intotdeauna cum eroul isi punea centura de siguranta ori de cate ori se urca in faimosul sau automobil. Acest gest, insignifiant in planul actiunii filmului, avea menirea de a educa publicul, de a-l invata (printr-o aluzie simbolica) sa se protejeze impotriva accidentelor prin folosirea respectivului accesoriu. In alt plan, in numeroase alte filme, mama si copilul erau prezentati intr-o lumina tandra, punandu-se accent pe utilizarea unor produse speciale pentru ingrijirea copilului. Deoarece industria producatoare de accesorii pentru copii este deosebit de interesata in mentinerea si largirea pietei pentru produsele sale, acele filme transmiteau valori convenabile, generatoare de comportamente ce favorizau consumul unor asemenea produse. In acest caz, modelul promovat prin mass-media putea convinge publicul sa cumpere anumite produse, in consens cu interesele economice ale unor organizatii multimilionare.

Transmiterea valorilor prin intermediul mass-media contribuie la realizarea stabilitatii sociale si la mentinerea in timp a structurilor culturale. Promovand diferite modele de comportament, presa ofera un set de roluri sociale si un vocabular simbolic; confruntat cu aceste mesaje, ce raspund astfel nevoilor sale de modele si de termeni de referinta, publicul are posibilitatea sa aleaga sau sa respinga, sa modifice sau sa negocieze, sa dezbata si sa reaseze rolurile si valorile comune. Prin aceasta actiune, presa apare ca o forta in egala masura conservatoare si inovatoare, stabilizatoare si dinamizatoare, pastratoare a unor valori traditionale si generatoare de noi valori.

Functia de divertisment

In seara zilei de 7 martie 1955, unul din doi americani a privit-o, in transmisiune directa, la televizor, pe actrita Mary Martin jucand in Peter Pan. Niciodata pana atunci, in istoria omenirii, o singura persoana nu fusese privita de atatia spectatori in acelasi timp. Record efemer, ce avea sa fie spulberat de diferite asemenea „evenimente mediatice' : transmisiunea interplanetara din 1969, cand 528 de milioane de oameni au asistat in direct la primii pasi pe Luna ai unui om, astronautul american Neil Amstrong; episodul „Cine l-a impuscat pe J.R.' din serialul Dallas, urmarit, in 1977, de 83 de milioane de telespectatori; meciurile de la Cupa Mondiala de fotbal din 1994, receptionate de peste 1 miliard de spectatori de pe intreaga planeta. In presa scrisa, o revista precum Reader's Digest are, numai in SUA, un tiraj saptamanal de16 milioane de exemplare, iar o revista de popularizare stiintifica precum National Geographic atinge 10 milioane de exemplare; brosurile ce anunta programele de televiziune au un tiraj de 15-16 milioane de exemplare in SUA si de 2-3 milioane in Franta, Germania, Italia sau Anglia etc. Totodata, sute de mii, poate milioane de oameni asculta emisiuni radio preferate, fie ele talk-show-uri, topuri muzicale, teatru sau alte genuri populare.

Toate aceste produse mass-media raspund nevoii oamenilor de relaxare, de odihna, de evadare din grijile cotidiene. In societatea moderna, pe masura ce timpul alocat muncii a scazut si timpul ramas la dispozitia individului pentru orice fel de alte activitati a crescut, categorii tot mai largi ale populatiei au inceput sa foloseasca mass-media ca principal furnizor de bunuri destinate ocuparii timpului liber. Din secolul al XIX-lea pana in prezent, evolutiile tehnologice permanente au dus la perfectionarea instrumentelor de difuzare, pe spatii geografice mari si in intervale scurte de timp, a unor mesaje de interes general. Datorita acestui fenomen si cresterii rolului publicitatii ca sursa majora de finantare a sistemului presei, mass-media au ajuns sa fie institutia care vinde divertisment (alaturi de informatii, evident) la costurile cele mai reduse - in raport cu teatrul, turismul, arta ori sportul. In acest sens, televiziunea prin cablu reprezinta un exemplu relevant: impartiti costul instalarii si al abonamentului la o cifra formata prin inmultirea numarului de ore de program cu numarul de programe si cu zilele unei luni, si veti obtine un cost pe ora/program aproape derizoriu. In acelasi mod, preturile cartilor, ziarelor, revistelor, discurilor si benzilor magnetice au scazut in permanenta din momentul inventarii si comercializarii lor si pana astazi. In felul acesta, prin accesibilitate, cost si cantitate, mass-media se impun drept cele mai importante furnizoare de divertisment in societatea moderna.

In ansamblul sistemului mass-media, ponderea mesajelor de divertisment este diferita de la un canal la altul, de la un tip de institutie la altul, de la un produs la altul. Astfel, televiziunile comerciale specializate in difuzarea de filme sau de desene animate, posturile de radio axate pe programe muzicale ori publicatiile ce ofera subiecte de lectura pentru timpul liber constituie produse ale unei prese destinate aproape integral relaxarii si amuzamentului; in publicatiile cotidiene sau in posturile consacrate distribuirii de stiri, divertismentul ocupa o pozitie marginala. Totusi, el nu dispare cu totul: conform unor statistici, in ziarele din SUA, 12% din continut vizeaza divertismentul (jocuri, horoscoape, caricaturi, umor etc.); daca adaugam aici si sportul, acest procent urca la 26%.

Consumul de divertisment nu raspunde numai dorintei de relaxare si refacere, dupa oboseala unei zile de activitate; din alta perspectiva, el satisface si nevoia omului de a scapa de sub presiunea cotidianului de a evada si de a gasi refugiu      intr-o lume imaginara. Psihologii considera ca, de indata ce sunt cufundati in universul simbolic al unui film sau a! unui roman, al unui documentar de calatorie sau al unui show muzical, oamenii traiesc experiente vicariale, beneficiind, la modul imaginar, de trairi, evenimente si situatii pe care, in orizontul vietii reale, nu le-ar putea trai niciodata. Sociologul francez Jean Cazneuve, referindu-se la capacitatea mass-media de a oferi „trairi prin procura', sustine ca, prin divertisment, omul „regaseste imaginea a ceea ce se teme sa vrea sa fie si a ceea ce isi marturiseste ca viseaza sa fie. Astfel, se creeaza o lume factice, care permite evaziunea si ofera totodata o doza usoara de informare'. El defineste aceasta latura a actiunii presei prin formulele „functie terapeutica' sau „functie cathartica', subliniind astfel faptul ca, prin asumarea unor asemenea experiente imaginare, indivizii se elibereaza de pulsiuni, frustrari si nemultumiri, proiectandu-si suferintele sau visurile in lumile imaginare oferite de mesajele mass-media.

In ultimele decenii, resursele remarcabile ale mass-media (indeosebi ale televiziunii) de a oferi un raspuns adecvat nevoilor umane de relaxare si evadare au condus !a amplificarea acestei functii in detrimentul celei de informare sau de transmitere a valorilor culturale fundamentale. Aceasta realitate a generat numeroase studii si reactii critice. Totusi, ratiunile comerciale (divertismentul atrage publicul; dimensiunile, in crestere, ale audientei atrag firmele interesate sa-si faca publicitate; veniturile mari din publicitate aduc profitul dorit de patronii institutiilor mass-media) au determinat privilegierea produselor orientate spre distractie si evaziune, in defavoarea altora, care vizeaza informarea, educarea ori socializarea. Fapt ce conduce, in opinia multor specialisti, la nasterea unei societati numite de ei fie a „spectacolului' (M. de Certeau, G. Auclair), fie a „divertismentului' (N. Postman), fie a „efemerului' (G. Lipovetski), fie a „hedonismului' (G. Maffessoli). Din aceasta perspectiva, observatia lui Neil Postman este revelatoare: „Problema esentiala nu este aceea ca televiziunea ne ofera divertisment, ci ca ea trateaza toate subiectele in forma divertismentului. [] Aceasta inseamna ca divertismentul devine supra-ideologia oricarui discurs al televiziunii'.

In lumea moderna, sub presiunea legilor pietei (ce impun postul ori publicatia care obtine cele mai mari audiente), chiar si discursul de informare prin mass-media manifesta o tendinta evidenta de spectacularizare: un ziar de succes ca USA Today contine zeci de fotografii colorate, grafice in tonuri si linii socante, stiri scurte, numeroase materiale despre sport, despre lumea artistilor, despre fapte senzationale; la televiziune, talk-show-urile ocupa o mare parte a timpului alocat programelor, iar o emisiune tipica pentru informatia utilitara, precum buletinul meteo, incepe sa fie pusa in scena in moduri teatrale, vremea de a doua zi devenind obiectul unor monologuri (vesele ori triste) si al unor grafice pe calculator foarte apropiate de stilul desenelor animate. Acest proces de spectacularizare, desi sever criticat de elita intelectuala (pentru „distrugerea' culturii majore si impunerea unei culturi minore, populare) sau de politologi (pentru vulgarizarea temelor civice si transformarea confruntarilor politice in spectacole ale puterii), raspunde unei nevoi sociale (de relaxare) si are avantajul de a mari accesibilitatea mesajelor respective. Prin asemenea mesaje, care „ambaleaza', in limbajul usor de inteles al divertismentului, toate continuturile, oameni de conditii sociale diverse, cu grade diferite de pregatire si de cultura, intra in contact cu evenimente, opinii, analize, opere de arta, realizari tehnico-stiintifice, teme literare, momente ale istoriei, realitati sociale, probleme politice dintre cele mai diverse. Acestea le sunt livrate „in vrac', in flux permanent, intr-un amestec agreabil, care pune bazele noii culturi a lumii contemporane, o „cultura mozaicata' (dupa formula sociologului francez Abraham Moles), unde fiecare individ si fiecare colectivitate se poate regasi in produse spectaculoase, variate, accesibile si neobositoare.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1389
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site