Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Modele ale comunicarii mediatizate

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Sintaxa limbajului jurnalistic
Forme de inducere in eroare
Propaganda
Comunicarea mediatizata si influenta realitatii imediate
Modele ale comunicarii mediatizate
Rolul presei in societate si influenta ei
LIMBA DE LEMN
Caracteristicile textului jurnalistic
Anomia
Construirea opiniei publice. Rolul Mass-Media


Modele ale comunicarii mediatizate

Comunicarea mediatizata a oferit prilejul elaborarii unui numar foarte mare de modele, adica scheme simplificatoare care incearca sa descrie, sa inteleaga si sa explice circulatia mesajelor si a simbolurilor. Matematicieni, lingvisti, sociologi si altii au emis, timp de peste o jumatate de secol, o serie de modele/teorii ale comunicarii.



Patru dintre acestea sunt considerate ca fiind o expresie concentrata a istoriei teoriilor comunicarii si din pentru       ca prezinta un grad de generalizare suficient de mare pentru a ilustra diversitatea explicatiilor propuse. Nu intamplator, toate sunt de origine anglo-saxona, deoarece in SUA s-a initiat si s-a dezvoltat intens cercetarea in domeniul stiintelor comunicarii, ceea ce nu inseamna ca alti autori europeni, din Marea Britanie, Franta, Olanda s.a., nu ar fi adus contributii importante in acest domeniu.

Modelul lui Harold D. Laswell

Profesor de drept si stiinte politice la Universitatea din Yale, Harold D. Laswell a fost interesat de mecanismele propagandei politice din anii 1920-1930 din SUA, urmarind dezbaterile politice in campaniile electorale indeosebi si printre primii care s-au preocupat de problemele comunicarii de masa. Incercand sa descrie actul comunicarii sub forma unui model universal, el a elaborat o schema explicativa, cunoscuta ca „paradigma lui Laswell”, care a dominat mult timp studiile asupra influentei mass-media.

In 1950, Laswell a publicat un articol, cu titlul Structura si functia comunicarii in societate , aparut intr-o culegere despre comunicare (Mass-communication, Urbana, University of Illinois, 1950, editia a 2-a). A fost primul care a pus problema definirii actului comunicarii. „Un mijloc practic de a descrie un act de comunicare este de a raspunde la urmatoarele intrebari : CINE CE SPUNE PE CE CANAL CUI CU CE EFECT. Studiile stiintifice ale fenomenului comunicarii tind sa se concentreze pe una sau alta dintre aceste intrebari. Oamenii de stiinta care studiaza pe CINE , comunicatorul, analizeaza factorii care sunt la origine si care orienteaza actul comunicarii. Noi numim acest aspect specializat al cercetarii control analysis . Specialistii care trateaza despre CE SPUNE fac analiza de continut (content analysis) . Acei care studiaza in principal radioul, presa scrisa, cinematograful si alte mijloace de comunicare fac o analiza a media (media analysis) . Din moment ce preocuparea principala se refera la persoanele vizate de catre media, e vorba de o analiza a audientei/ publicului – audience analysis. Daca studiile analizeaza impactul media supra publicului, atunci e vorba de analiza efectelor (effect analysis).”

Acest model al comunicarii este unul „linear”, deoarece comunicarea se stabileste intotdeauna in acelasi sens, plecand de la emitator la receptor, cel din urma fiind privit ca un individ esentialmente pasiv. Aceasta schema are meritul de a fi initiat cercetarile comunicarii in general si ale comunicarii mediatizate in special. Limitelor ei sunt : comunicarea este privita mai mult ca un proces de persuasiune, care nu tine seama de contextul comunicarii, adica de conditiile in care se face aceasta, nu analizeaza fenomenul de raspuns al receptorului, care este de fapt adevaratul sau rol, decodajul pe care acesta il opereaza si capacitatea sa de raspuns orientat catre emitator.( Rieffel)

In aceasta privinta, fara sa fi creat un nou model, Wilbur Schramm, profesor universitar din SUA, in aproximativ aceeasi perioada cand a fost publicat articolul lui Laswell, a dus unele precizari necesare schemei „lineare” a comunicarii. Schramm a insistat asupra necesitatii pentru comunicatori de a fi la acelasi „diapazon” pentru ca sa se pota stabili o comunicare, precum si asupra interinfluentei pe care fiecare dintre comunicatori o exercita asupra celuilalt prin fenomenul numit de el feed-back sau retroactiune. L-a definit astfel: feed-back-ul este reactia de raspuns a receptorului la stimulii continuti de mesajul emitatorului. Prin precizarile lui Schramm, schema comunicarii nu mai este una pur lineara, deoarece emitatorul si receptorul se aseamana, amandoi sunt capabili de a codifica si decodifica si au facultatea de a interpreta mesajele.

2. Modelul lui Shannon si Weaver



Inginer la laboratoarele Bell din New York ( companie de telefoane), Claude Shannon, care a colaborat cu un coleg al sau, Weaver, a elaborat in 1948 un model al comunicarii bazat pe statistica matematica. Acesta era proiectat sa serveasca problemelor tehnologice in telecomunicatii dar, prin analogie, a fost aplicat la comunicarea umana si cea mediatizata. Este tot un model linear, care nu contine feed-back-ul si presupune un receptor pasiv, care doar primeste mesajele din partea emitatorului, numit de Shannon sursa de informatie. Elementele noi pe care le aduce modelul celor doi sunt: sursa de zgomot sau bruiajul , element care initial se aplica doar comunicatiilor tehnice dar care a fost preluat si in teoriile comunicarii umane, inteles ca o sursa de disturbari fizice sau psihice care afecteaza comunicarea; notiunile de cod, codificare, decodificare, care exista in orice tip de comunicare. Codul este constituit din semnele, simbolurile care „incifreaza” orice mesaj, codificarea este procesul prin care se realizeaza acest lucru iar decodificarea, procesul invers, de descifrare de catre receptor a codurilor in care este comunicat mesajul.

3. Modelul circular sau concetric al comunicarii (HUB)

In anii 1970, s-a generalizat in randul cercetatorilor perceptia ca procesul de comunicare nu se poate reduce la o schema lineara, legaturile dintre emitator si receptor fiind mai complexe si mai variate decat se crezuse pana atunci, chiar mai mult decat ceea ce se intelege prin feed-back. Modelul poarta denumirea prescurtata HUB, de la initiala numelui celor trei cercetatori americani, care l-au elaborat in 1974, Hiebert, Ungurait si Bohn.

In viziunea lor, comunicarea mediatizata implica in realitate o negociere/tranzactie continua intre emitatori si receptori, ce poate fi reprezentata printr-o forma dinamica a unui model circular. In acest model, comunicarea mediatizata e ilustrata ca un ansamblu de elemente concentrice implicate intr-o miscare de actiuni si reactii. La fel cum o piatra aruncata in apa provoaca unde concentrice, tot astfel un mesaj emis de un comunicator se extinde treptat pana la marginile audientei/publicului, pentru a reveni progresiv, uneori, pana la centru (feed-back-ul). In centrul acestui proces se afla mass-media, fiind cele mai importante canale de transmitere a unor mesaje catre un public. Intr-o prima faza, comunicatorii isi codeaza mesajele, care sunt constituite din informatii scrise sau adudio-vizuale. Inainte de a fi difuzate/mediatizate, acestea sunt filtrate de catre cei care fac selectia informatiilor (activitate numita gatekeeping, in literatura de specialitate anglo-saxona). In a doua faza, intervin cei care regleaza procesul, respectiv grupuri de presiune sau institutii, precum ministerele de resort, asociatii ale consumatorilor etc. In final, mesajele ajung la public care le decodifica si determina anumite reactii la ele si se produc anumite efecte asupra publicului/audientei.

Slabiciunea acestui model este ca nu ia in considerare contextul in care are loc procesul de comunicare mediatizata, respectiv conditii specifice din punct de vedere istoric, cultural, politic, economic s.a. ( Rieffel).

Modelul interactiv al comunicarii

Acesta nu are un autor anume, ci s-a impus in anii 1990, cand aproape toti cercetatorii, in ciuda unor diferente, recunosteau un fapt: modelul comunicarii mediatizate corespunde unei dinamici, unui flux si nu unei stari, este deci o comunicare interactiva. O serie de studii despre receptarea serialelor televizate sau a reality-show-urilor, din anii 90, au demonstrat ca exista o interactiune constanta intre ceea ce ei numeau „text” (orice fel de mesaj media, indiferent de natura semnelor prin care e codificat) si receptor, care il codifica dupa o serie de modalitati ce difera in functie de cultura si valorile fiecaruia. Modelul insista pe circularitatea procesului de interactiune, care dovedeste ca procesul de comunicare media este unul de construire, de inventare sau de auto-organizare, care se insereaza intr-un context cultural dat. In acest model, rolurile emitatorului si receptorului se pot schimba intre ele, intr-un ciclu care se reia mereu.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1045
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site