Relatiile Publice: un instrument al democratiei sau o arma impotriva ei

Relatiile Publice: un instrument al democratiei sau o arma impotriva ei?

Conexiunea dintre politic si mijloacele de comunicare poate fi vazuta, ca un fir impletit, de la inceputul istoriei pina in prezent. Acest lucru nu este un fenomen intimplator, deoarece tocmai politicului ii revine functia de a reglementa relatiile in cadrul societatii, de a satisface toate necesitatile sociale, de a armoniza diferite interese si de a crea, in cele din urma, un consens social. Pentru a atinge aceste obiective politicul, pe parcursul istoriei, a utilizat si utilizeaza diferite instrumente de influentare. Acestea au variat, de la o perioada la alta, de la instrumente fizice de constringere, pina la diferite instrumente comunicationale (sau de natura comunicationala), capabile sa persuadeze opinia publica. Desi, in esenta lor, unele din aceste "instrumente" au avut o alta menire decit cea de instrumente politice sau de persuasiune, treptat acestea au fost insusite si folosite de catre politic pentru forta lor persuasiva. Printre acestea deseori sint nominalizate religia, oratoria, ziarele, radioul, televiziunea etc. Epoca contemporana, care a adus impreuna cu sine un sir de schimbari radicale, a impus treptat politicului noi instrumente, "nonviolente", de influentare, de atingere a obiectivelor sale. In calitate de unul dintre cele mai importante instrumente "nonviolente", care a fost insusit de catre politic in secolul al XX-lea, s-au profilat RP (relatiile publice). politicul a recurs la anumite forme ale RP si in alte perioade, dar adevaratul inceput si amploarea reala a RP se inregistreaza anume in secolul al XX-lea. Din momentul lansarii RP in sfera politica si pina in prezent acestea au servit scopurilor care au variat de la cele mai nobile pina la cele mai reprobabile. Acest fapt a determinat caracterul ambiguu si chiar confuz al interpretarii activitatii de RP.

Unii cercetatori au vazut utilizarea RP in politica drept un instrument pentru realizarea unor idealuri democratice marete, acordind RP statutul de "garant al democratiei". Printre acestia se remarca J.A.R. Pimlott, care sustine ca " profesiunile de relatii publice sint esentiale pentru functionarea democratiei americane. [] relatiile publice sint una din metodele prin care societatea se adapteaza la schimbari si rezolva conflictele dintre atitudini, idei, institutii, persoane opuse" (Cf.: 1, pp.18-19). Aceiasi parere o impartaseste si Public Relations Society of America, asociatia americana de RP, care considera ca "RP ajuta societatea noastra complexa si pluralista sa functioneze intr-un mod mai eficient, contribuind la intelegerea reciproca dintre grupuri si institutii" (ibidem). Unul din principiile de conduita in cadrul RP, elaborate de aceiasi organizatie, caracterizeaza RP ca o "valva a democratiei" care ofera mijloace de corelare reciproca, reducand sansele de aparitie a unor actiuni arbitrare sau coercitive" (idem, p. 39).

Pentru o alta categorie de cercetatori primordiala este perspectiva RP, privite prin prisma realitatii politice cotidiene si care, de cele mai dese ori, contrazice idealurile si principiile expuse in statutele si codurile deontologice ale RP. Primul razboi din Golful Piersic, exemplu relativ recent, ofera argumente probante in favoarea evidentierii acestei fatete a RP. Inainte de a-si da votul in favoarea trimiterii trupelor americane pentru a proteja Kuweitul impotriva invaziei Irakului, Congresul american a audiat o delegatie kuweitiana din care facea parte si o asistenta medicala care a prezentat informatii, insotite de imagini video, despre felul in care soldatii irakieni au scos bebelusi din maternitate si i-au lasat sa moara. In cele din urma s-a aflat ca de fapt asistenta medicala care a prezentat o astfel de marturisire groaznica nu era asistenta medicala, ci fiica ambasadorului kuweitian in SUA. Insasi istoria relatata a fost o inventie absoluta, elaborata de compania de RP Hill& Knowlton, care a fost angajata de kuweitieni ca sa le imbunatateasca imaginea. Acest fapt a devenit cunoscut mai tirziu membrilor Congresului american, dar aceasta nu mai putea schimba decizia luata. In acelasi razboi, in calitate de argument al interventiei in Irak erau prezentate imagini fotografiate de satelitii militari americani, care "demonstrau" prezenta masiva a trupelor irakiene la frontiera cu Arabia Saudita. In acelasi timp, imaginile oferite de sateliti comerciali nu demonstrau deloc aceleasi date. Cind administratia americana a recunoscut acest fapt, razboiul se terminase deja. In acelasi fel a decurs campania de RP de pregatire a celui de al doilea razboi in Irak. Drept evidente in favoarea invaziei in Irak au fost prezentate si de data aceasta fotografii obtinute prin intermediul satelitilor militari americani, care fortificau argumentul principal al Statelor Unite pentru invazie, si anume faptul ca Irak ar dispune de arme nucleare si chimice pe care le ascunde de observatorii internationali.

In opinia cercetatoarei Maggie O'Kane, primul razboi din golful Persic a fost reflectat in mass-media mai mult ca oricare alt razboi. Autoarea considera ca "din punct de vedere virtual, razboiul din Golf a fost fara singe. Pe ecranele televizoarelor n-au mai aparut imagini care demonstrau suferinta. Imaginile despre razboiul din Irak au fost reprezentate prin rachete inteligente care zboara spre depozitele de armament cu o precizie foarte exacta. Imaginea se aseamana mai degraba cu niste jocuri video, cu imagini fara sunet, fara moarte, fara durere, care sint jucate intr-o alta parte a lumii". Autoarea se intreaba retoric, unde sint acele imagini cu mii de corpuri ale soldatilor irakieni care au fost ucisi si ingropati cu buldozerele" (2).

Nu poate fi exclus faptul ca la inceput RP au fost folosite si in scopuri pozitive, ca si orice lucru, de altfel, care exista in societatea umana, insa posibilitatile care le oferea RP erau prea mari (si continua sa fie) pentru a lasa indiferente slabiciunile politicului. Astfel, se pare ca de la bun inceput RP au avut alt scop decit cel de "valva a democratiei". Scopul principal al RP a fost, chiar de la inceputuri, de a crea in fata publicului o imagine "pozitiva" a politicului, in masura sa influenteze atitudinile, opiniile si comportamentul oamenilor. Astfel, obiectivul RP devenea din ce in ce mai mult marcat de intentia de a prezenta evenimentele asa, incit anumite aspecte ale realitatii sa fie evidentiate, iar altele sa fie acoperite sau ascunse.

Istoria RP, de altfel, confirma utilizarea anumitor metode de RP anume in aceste scopuri. autorii americani Doug Newsom, Judy VanSlyke Turk si Dean Kruckeberg indica asupra faptului ca unul din procedeele preferate ale presedintilor americani era managementul stirilor. Prin intermediul managementului stirilor presedintii americani reuseau sa influenteze opinia publica in favoarea lor (Cf.: 3 p. 78.). Astfel RP devin treptat unul din mijloacele cele mai importante din arsenalul politicului in secolul al XX-lea. RP s-au dovedit capabile sa transforme minciuna in adevar si adevarul in minciuna (facindu-le in ambele cazuri credibile), un razboi singeros intr-un razboi "pasnic", un politician corupt intr-un salvator al natiunii. In aceste conditii RP au ajuns sa fie un instrument prin care sa se prezinte imaginea dorita de politic care in cele mai dese cazuri nu este cea reala.

Una din regulile cele mai importante ale democratiei este transparenta informationala a politicului, prezentarea informatiei veridice cetatenilor despre activitatea politica. Transparenta informationala, la rindul ei, determina participarea cetatenilor la procesul de comunicare politica. apare, in aceasta ordine de idei, intrebarea, daca sint RP un instrument care contribuie la transparenta politicului sau, dimpotriva, contribuie la opacitatea politicului, ascunzind realitatea prin crearea unor imagini artificiale sau semiartificiale? La o analiza riguroasa a problemei RP in contextul transparentei informationale a politicului si in contextul principiilor democratice devine foarte clar ca RP sint folosite, mai degraba, pentru a profila, in fata publicului, in baza informatilor emise, imaginea dorita de politic dar nu cea reala, veridica. Alteori jurnalistii trebuie sa faca investigatii foarte serioase pentru a descoperi informatia adevarata. In conditiile in care nu exista o transparenta informationala a politicului, jocul democratic devine inechitabil, iar insasi regimul democratic nu se deosebeste mult de cel totalitar. Singura deosebire intre acestea se reduce la faptul ca in regimul totalitar oamenii sint fortati, prin mijloace fizice, prin instaurarea fricii, pentru a se comporta intr-un anumit fel, cel dorit de catre regim, iar in regimul democratic oamenii sint fortati sa se comporte, iarasi intr-un fel anume, prin faptul ca li se prezinta informatii distorsionate si in acest fel oamenii sint pusi in situatia sa se comporte altfel decit in cazul cind ar sti adevarul. Cum poate fi rezolvata aceasta problema?

Este apreciabil, in acest sens, rolul ce revine societatii civile si mass-media, care au resursele necesare pentru a avansa problema RP spre dezbatere publica. O astfel de dezbatere ar putea constitui o premisa a constientizarii de catre societate a faptului ca aceasta problema exista cu adevarat. Un alt pas ar fi redefinirea conceptului de informatie publica in consens cu principiile stipulate de Legea cu privire la accesul la informatie, fortificind cadrul juridic in ceea ce priveste transparenta procesului politic si, in special, a procesului decizional. S-ar ajunge, in definitiv, la redefinirea statutului si rolului RP in cadrul procesului de comunicare politica si la stabilirea unui context juridic rigid pentru utilizarea acestora in domeniul politic, dar si in alte domenii. In caz contrar democratia va deveni una virtuala, bazata doar pe aparente, avind drept rezultat alienarea cetatenilor, adica o 'democratie' de tip nou, vaduvita de spiritul democratic real.

Referinte:

1. Cristina Coman. Relatiile Publice: principii si strategii. - Iasi: Polirom, 2001.

Maggie O'Kane. Riding the Storm: How to Tell Lies and Win Wars // BBC, Channel 4, 1996, 3 ianuarie.

3. Doug Newsom s.a. Totul despre relatiile publice. - Iasi: Polirom, 2000.