Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Televiziunea – campioana mesajelor apocaliptice

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Denotare / conotare si nivele de limba
ROMANII SI TELEVIZIUNEA
Interviul radiofonic
Elementele comunicarii
Teorii mediatice in relatiile publice
Sintaxa limbajului jurnalistic
Presa si rolul ei in societate
Caracteristicile textului jurnalistic
RAPORT DE MONITORIZARE PRESA SCRISA - ADEVARUL, EVENIMENTUL ZILEI, ZIUA
Comunicare, informatie, mass-media, comunicare mediatizata


Televiziunea – campioana mesajelor apocaliptice.

La noi, stirile despre un posibil, ba chiar iminent sfarsit al lumii fac rating. Fie ca vorbim de nenorociri locale (taifunuri si tornade, vulcani incontinenti, „gaze gigantice” sau „pasari ticnite”) sau de dezastre globale (bombe, virusi, meteoriti sau extraterestri), productia de stiri exploateaza potentialul generator de spaima sau scarba al acestora. Andrei Plesu, in Dilema Veche, scrie despre catastrofa care vinde pentru ca „e thrilling, anticipeaza dulci preinfarcte, place”.



Plesu incearca sa construiasca o argumentatie logica pentru a explica mecanismul consumului de isterii sau sa descopere provenienta apetitului pervers al telespectatorului, ascuns subtil sub frisonul spectacolelor ieftine din categoria celor apocaliptice.

Astfel, identifica existenta unui „anumit sado-masochism al curiozitatii comune, care vaneaza impudic privelistea cruda, accidentul senzational, sangele” dar si a unei cautari a experientei cosmarului pentru a regasi apoi bucuria vietii „normale”, „splendoarea banalitatii neprimejdioase”. Ca si cum ne-am trezi dintr-un vis urat dupa terminarea programului la televizor si am constata ca „mizeria zilnica e un adevarat balsam fata de «horror»-ul oniric.”

Completeaza si cu observatia faptului ca a contempla catastrofa ca pe un spectacol exterior echivaleaza cumva cu a-i supravietui: instinctul de conservare, egoismul vital se simt consolidate in urma acestei suferinte trait prin delegatie.

Dar, pe langa aceste explicatii generale, Plesu conchide ca sentimentul „extinctiei universale” a devenit „popular”, posibil cauza a unei intuitii obscure sau a unei manifestari nevrotice a unei „specii subrezite sufleteste, descumpanite, avariate”. Nu exclude nici o pernicioasa varianta de manipulare „stiintifica”: informatiile abundente despre incalzirea treptata a planetei, spectrele ozonului gaurit, panica ecologica cu privire la resurse, perspectiva terifianta a exploziei demografice care se constituie intr-o adevarata cruciada mediatica de natura sa relativizeze orice alta interogatie despre om si lume. Constata ca toate acestea pot avea, cu efect colateral, o componenta de diversiune: daca lucrurile sunt pe sfarsite, la ce bun toata aceasta mobilizare, ce rost ar mai avea retorica valorilor, a succesului, a intelepciunii?

Televiziunea este o adevarata campioana in a trage mesaje apocaliptice, scrie si Paul-Badescu tot in Dilema. Analistii au inceput sa traga semnale disperate de alarma ca televizorul este „otrava care va mutila ireversibil umanitatea”. Unul dintre acesti analisti este si Giovanni Sartori, care a scris cartea Homo Videns: „Televisione e Post-Pensiero” – tradusa acum ceva timp si la Editura Humanitas, cu titlul „Homo Videns: Imbecilizarea prin televiziune si post-gandirea”.

Badescu scrie cum Sartori porneste in aceasta carte de la ideea ca omul s-a diferentiat de celelalte animale prin capacitatea lui de a opera cu simboluri, „iar capacitatea simbolica a oamenilor se manifesta prin limbaj, prin capacitatea de a comunica prin articularea unor sunete si semne «semnificante»“.

Toate lucrurile au mers bine, in opinia lui Giovanni Sartori, pana la jumatatea secolului XX, cand a aparut televiziunea. Aceasta aduce in prim-plan imaginea, iar vederea devine precumpanitoare fata de vorbire. „In consecinta – ne spune analistul – telespectatorul este mai mult un animal vazator decat un animal simbolic. Pentru el lucrurile infatisate inseamna si cantaresc mai mult decat lucrurile spuse prin cuvinte. Iar aceasta este o schimbare radicala de directie, deoarece in timp ce capacitatea simbolica il indeparteaza pe homo sapiens de animal, vederea il apropie de capacitatile sale ancestrale, de genul din care homo sapiens face parte ca specie (Nu acelasi lucru s-a intamplat la aparitia radioului, care nu a stirbit natura simbolica a omului, pentru ca „el raspandeste mereu lucruri spuse prin cuvinte“ – este de parere Sartori.)



Intrucat am ajuns sa traim intr-o epoca a imaginii, concluziile analistului italian sunt sumbre: „tele-vederea schimba treptat natura omului“; „televiziunea – spre deosebire de instrumentele de comunicare care au precedat-o (pana la radio) – mai mult distruge decat transmite in materie de cunoastere si intelegere“; „televiziunea modifica radical (saracindu-l) aparatul cognitiv al lui homo sapiens“. Prin urmare, Sartori ne prezice ca telespectatorii vor deveni niste mutanti, o noua specie de indivizi grav mutilati sau, mai degraba, vor recadea in animalitatea de dinainte de homo sapiens.

Astfel de mesaje apocaliptice referitoare la lucruri care tin de progresul omenirii au aparut periodic in decursul istoriei. Jurnalistul aminteste de celebra blamare a scrierii din dialogul platonician Phaidros. Acolo Socrate spune o poveste cu talc, cea in care zeul Theuth, descoperitorul scrisului, merge sa-si prezinte inventiile in fata regelui egiptean Thamus. In raspunsul acestuia din urma se afla exact morala acestei pilde: „Caci scrisul va aduce cu sine uitarea in sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le tinerea de minte; punandu-si credinta in scris, oamenii isi vor aminti din afara, cu ajutorul unor icoane straine, si nu dinlauntru, prin cazna proprie. Leacul pe care tu l-ai gasit nu e facut sa invartoseze tinerea de minte, ci doar readucerea aminte. Cat despre intelepciune, invataceilor tai tu nu le dai decat una parelnica, si nicidecum pe cea adevarata“. Giovanni Sartori ramane in acelasi registru, numai ca cea incriminata este acum televiziunea.

Desigur, teza sustinuta de regele Thamus prin gura lui Socrate si prin condeiul lui Platon (deci transmisa tot cu ajutorul scrierii) a fost radical infirmata de istorie, iar scrisul a constituit unul dintre principalele motoare ale progresului uman. Nici vehiculele care prindeau o viteza mai mare decat a calului nu ne-au daunat, nici mecanizarea nu a dus la colapsul industriei, nici robotii nu au ajuns sa ne domine. Asadar, opinia lui Badescu este aceea ca televiziunea, cu toate carentele sale, nu ar trebui sa fie suspectata de distrugerea speciei umane.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 932
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site