Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CVADRATURA CERCULUI VICIOS SAU DILEMELE SEMNIFICARII

Gramatica

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
MODURILE NEPERSONALE SI CONSTRUCTIILE VERBALE - ENGLEZA
Diateza Activa / Pasiva
Articolul - engleza
THE CONDITIONAL MOOD AND THE IF CLAUSE
¿CÓMO ES TU MEJOR AMIGO? CUM E CEL MAI BUN PRIETEN AL TAU?
Curs rapid de initiere in limba germana
Grupurile de litere: ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi
ARTICOLUL ZERO (ZERO ARTICLE)
CURS DE LIMBA ENGLEZA
Fisa de evaluare (A) NUMERALUL


CVADRATURA CERCULUI VICIOS SAU DILEMELE SEMNIFICARII

Ne vom rataci in cautarea sensului pierdut de sonurile vorbirii si regasite uneori de poeti, pe care nu-I crede insa nimeni. Vedem apoi cine are sarcini de serviciu in slujba lingvisticii pentru a descoperi sensul si cum se fofileaza unii dintre ei chemand in ajutor ba logica, ba studiul comportamentului uman si animal (behaviorismul), ba pe cultivatorii de campuri semantice si notionale.




Vedem ca se poate vorbi de cuvinte “pline” si de cuvinte “vide”, ca exista o semnificatie gramaticala (unii spun chiar ca ar fi cel putin trei) si ca pentru a intelege un semn trebuie sa iesi din el. Ni se mai spun povesti despre enunturi care doar constata (desi noi stim ca asa ceva nu-I ci putinta) si despre fraze si cuvinte care fac chiar si atunci cand vorbitorii tac. Aflam ca orice locu(i)tor al unei limbi trebuie sa stie a se supune pravilelor rostu(i)rii intr-un grai. In incheiere se povesteste pe scurt cum smintesc unii sensurile fugind de limba-mama spre alte idiomuri.

In cautarea sensului pierdut

Am putut vedea ca omul cauta sensul chiar pornind de la sunetul articulat. Dincolo de opozitia vocale vs. consoane, identificata cu feminin vs. masculin (vezi supra) s-a ajuns la corespondente mai complexe.

/i/ vs. /a/ (relatia de deschidere) “mic” vs. “mare”

/e/ vs. /o/ opozitia:ascutit vs. grav “lumina” vs. “intuneric”

/i/ vs. /u/ retragerea vs. inaintarea buzelor “forme ascutite” vs. “forme rotunde”

consoane oclusive    (explozie) “forta”, “brutalitate”

labiale (/p/, /b/) miscarea inainte a buzelor “dezgust”

Dar ceea ce era pentru poetii si stilistii occidentali un joc al aproximarilor si tatonarilor gratioase constituia pentru poetul rus Velimir Hlebnikov, la inceputul veacului XX, temeiul unui limbaj transrational. Premisele acestuia din urma erau, conform autorului citat, in numar de doua

Consoana initiala a unui cuvant dirijeaza intregul cuvant si isi supune celelalte consoane componente.

Cuvintele care incep cu aceeasi consoana sunt legate intre ele prin aceeasi notiune, orientandu-se toate spre unul si acelasi punct al ratiunii.

Ca orice intuitie poetica exprimata in termeni radicali, formularea lui Hlebnikov poare fi respinsa in cadrul metodologic al studiului sunetelor ca elemente discrete ale celei de-a doua articulari a limbajului si avand ca atare doar functie distinctiva. Intr-un camp actional insa potentialul sunetului de a orienta receptorul spre sensul dorit este adesea exploatata (publicitate, propaganda, hartuire, seductie – cu destinatari strict individuali sau perceputi ca atomi ai unei mase). Formula electorala I like Ike/ajlajkajk/, utilizata in campania electorala a lui Eisenhower (ajuns presedinte al S.U.A. in doua mandate intre 1953 si 1961) exploata corelatia dintre folosirea diminutivului prenumelui, continand jocul “mic” vs. “mare” in constructia sonora (semi-consoana /j/ marcand in acelasi timp energia, ca si in salutul hitlerist Heil!) si o formula curenta, I like , familiara, nu lipsita de sugestii erotice cand era vizibila pe colantii majoretelor electorale.

Ce insemna SENS in lingvistica si cine se ocupa de el

Problema majora a oricarui lingvist este ca nu-si poare permite sa abordeze tot ceea ce are face sens, la fel cum nu-si propune sa studieze tot ceea ce este face semn. Prin statutul sau de om de stiinta, el trebuie sa lase deoparte tot ceea ce, chiar corect fiind intuitiv, nu este analizabil, descopmus sau decompozabil si mai laes comunicabil in termenii si conform normelor disciplinei.

Or disciplina care se ocupa de studiul semnificatiilor semnelor lingvistice este SEMANTICA. Mult mai noua decat suratele sale in campul muncii stiintifice daca avem in vedere ca pana si numele I-a fost creat spre sfarsitul secolului XIX de Michel Bréal. Pe deasupra intervin complicatii legate de confuzia, concurenta sau intrepatrunderea terminologiei care desemneaza stiinte pretinzand a se ocupa de SENS.

Semiologia este stiinta privind procedeele sau sistemele de comunicare. Ea trece dincolo si dincoace de manifestarea semnificatiei in campul lingvistic.

Semasiologia era stramoasa semanticii dar dupa nasterea acesteia si-a restrans campul la studierea semnificatiilor, a conceptelor, pornind de la cuvintele care le numesc. Ea nu poate depasi acest nivel fara a trece dincolo de competentele sale.

Onomasiologia, sora ei geamana, vine s-o ajute pornind sa descalceacsa incurcatul caier ap procesului facerii de sens, numai ca o ia de la celalalt capat: ea face inventarul denumirilor diverse (semnificatii) care pot fi atribuite unuia si aceluiasi concept sau semnificat.

Semasiologia si Onomasiologia sunt creatii purtand marca spiritului germanic, ordonat, insa putin cam prea rafinat din punct de vedere al scrupulelor procedurale, sustin francezii.

Lexicografia se ocupa doar de descrierea semnificatiei cuvintelor in forma inregistrata in dictionare fiind ghidata in munca ei de lexicologie. Aceasta ii fixeaza principiile si metodele de lucru, stabilind clase si urmarind modul in care se nasc cuvintele intr-o limba data.

Pentru lingvisti, toate aceste discipline au functionat cu valoare pur instrumentala: I-au ajutat sa delimiteze semnificantii, sa situeze semnificatii in campul comunicarii verbale, dar nu sa spuna lucruri cu noima despre sens intemeindu-se pe procedurile aplicate in fonologie sau in morfosintaxa. Incercarile de a iesi din perspectiva artizanala a disciplinelor mentionate mai sus s-au conturat la intalnirea dintre lingvistica si matematica, pe de o parte, la intersectia lingvisticii cu eforturile de constituire unei stiinte a traducerii. Intrucat prima intalnire poare fi inteleasa doar punandu-se la ochi dioptriile logicilor formale (culoarea si contururile variind adesea in functie de “perechea de ochelari”), ne vom opri pe scurt asupra celor rezumate de Georges Mounin dupa circa 15 ani de lecturi semantice.

Exista structurari semantice formale, ansambluri de semnificati (in limbaj matematizant multimi de…) ce pot fi organizate pe baza marcilor lor formale. Intreaga morfologie, precum si SINTEMATICA (studiul sintemelor, adica al gruparilor de unitati lingvistice, derivate, termeni compusi, expresii fixe) structureaza bine insa doar partial semnificatii unei limbi.



Exista structurari conceptuale-care nu pot fi reperate cu ajutorul marcilor formale, dar organizeaza neindoielnic multimi distincte de semnificati. Problema consta in a gasi criterii obiective (daca nu formale), fie lingvistice, fie non-lingvistice, pentru a justifica acele organizari.

Singura posibilitate de a structura ansambluri de semnificati, adica de a demonstra ca exista in mod obiectiv relatii semantice intre doi sau mai multi semnificati, ar consta in a descompune acei semnificati in unitati constitutive mai mici, ale caror combinari variate ar duce la construirea continutului semantic al fiecarui semnificat.

Exemplu “Vier” porc” femela”

“Scroafa” porc” femela”

Autorul citat reperase trei modele teoretice prin care se putea ajunge la aceasta structura a semnificatului pentru un monem izolat.

A.     Teoria “logica”. Aceasta incearca sa descopere unitati semantice minimale, trasaturi semantice pertinente, cu ajutorul carora s-ar construi toate semnificatele monemele:

Exemplu “automobil” vehicol” cu patru roti” cu motor”

B.     Teoria contextuala a semnificatiei monemului, care afirma ca o unitate lexicala nu are sens prin ea insasi ci numai prin context. Aceasta teorie, sintetizand punctul de vedere al filologiei traditionale, a fost formulata de Meillet Sensul unui cuvant nu poate fi definit decat printr-o medie intre utilizarile sale lingvistice . Formularea revine si sub pana unui logician, Wittgenstein.

C.     Teoria situationala a semnificatiei unui monem izolat, datorata lui Bloomfield: semnificatia unei unitati este data de situatia in care o enunta locutorul si de raspunsul provocat la auditor. Alti lingvisti au incercat sa ilustreze aceasta teza prin definirea unor trasaturi situationale pertinente sau a unor circumstante ale enuntului in termeni de pertinenta pentru decodarea mesajului.

Analiza monemului izolat (mar, tata, barbar, etc.) este incompleta daca nu se fixeaza statutul, fata de acest semnificat, detinut de franjele individuale variabile, denumite conotatii.

Practic, pentru a putea vorbi de un camp lexical sau de un camp semantic, de natura formala sau conceptuala, trebuie sa operezi o analiza a semnificatiei monemelor in trasaturi pertinente din punct de vedere semantic. Or aceasta implica utilizarea rand pe rand a celor trei teorii.

Etapa I Definirea in trasaturi pertinente din punct de vedere logic” (independente de context si situatie)

Etapa II Evidentierea trasaturilor pertinente contextuale. Acestea pot fi reperate

-ca trasaturi paradigmatice “voiture à bras”, “voiture de première classe”, “voiture de course” (Voiture fiind aici, rand pe rand, “trasura”, “vagon”, “automobil’

-ca trasaturi sintagmatice J bazard ma vieille bagnole, ma traction (Am scapat de jaful meu de motor, ala cu dubla tractiune)

Etapa III Evidentierea trasaturilor situationale pertinente Stau la etajul sase nu inseamna acelasi lucru la Tecuci, la Dusseldorf sau la New York.

Etapa IV Daca se impune, cautarea trasaturilor conotative (in legatura cu etapele II si III). Socialist, Comunist, Stanga nu au aceleasi conotatii la Washington si la Paris, la Praga si la Bucuresti, in anii 70 si la sfarsitul veacului.



Problema metodologica

trasaturile contextuale beneficiaza de proba formala (distributia in texte), absenta insa pentru trasaturile pertinente logice si pentru cele pertinente situationale

singurele tehnici fiabile, in afara de analiza distributionala, raman analiza derivarii (prin prefix sau sufix), ceea ce face dependenta semantica de tehnicile traditionale de abordare a sensului, intemeiate pe stabilirea de clase in virtutea ipotezei ca unei “forme” ii corespunde “un sens”, restul intrand sub umbrela atotcuprinzatoare a “exceptiilor”.

In ceea ce priveste schimbarile de sens, semantica trebuie sa recurga la elemente din realitatea extralingvistica, sa faca apel la date de ordin psihic sau logic. Or acest fapt induce in mod inevitabil confuzia dintre SENS si NOTIUNE. In realitate insa:

-intelesul cuvantului merge dincoace si dincolo de notiune, se opreste inainte de ea (evidentiaza anumite laturi) si o depaseste prin fenomene de “ecleraj”, cele mai usor de sesizat fiind cele de ordin afectiv

exemplu: Fetita: fata mica+dragalasenie

-exista cuvinte care, exprimand raporturi dintre notiuni (prepozitii, conjunctii) sunt mai generale decat notiunile.

Semnificatie “lexicala”. Semnificatie” gramaticala”

Distinctia a putut capata diverse formulari:

“Cuvinte pline” vs. “Cuvinte vide” (Jespersen, 1924), in care intervine prejudecata notionala. A doua clasa ar avea doar semnificatie gramaticala. Problema este insa delicata intrucat putem repera semnificatii gramaticale in trei campuri lingvistice:

a)      semnificatia prepozitiilor, sufixelor de caz, marcile de timp si aspect (toate reperabile in compozitia semnificantului)

b)      semnificatia functiilor gramaticale, “subiect”, “obiect” (in care intervin modificari de forma dar si indicatori precum pozitia)

c)      semnificatiile atribuite diferitelor modalitati de fraza (interogativ, imperativ) in care, alaturi de forme, distributii intervine situatia de enuntare, ceea ce le face dependente de interpretarea pragmatica.

SENSUL ca iesire din semn

Ocupandu-se de relatiile dintre utilizatorii semnului (locutor auditor) pragmatica ne aduce dincolo de domeniul strict al lingvisticii. Pe langa presupozitiile ontologice minimale invocate (vezi partea I) relatia dintre utilizatori (subintinzand relatiile fiecaruia dintre ei cu semnul in procesul de emisie/receptie), implica definirea unui cadru deontologic, de gen de minima moralia specifica domeniului comunicarii.

Cand verbele performeaza, ele nu descriu nici o actiune, o situatie, ci implinesc, dau nastere unui fapt. Locutorul nu formuleaza o afirmatie, nu constata, ci se angajeaza. Generic aceasta manifestare este, la nivelul competentei, act de limbaj dar el ne este cunoscut prin performanta, ca act de vorbire promit”, “declar ca”. In fiecare limba si in fiecare civilizatie exista seturi de performative care pot fi explicite (verbe ca a boteza, a numi, a intreba, a ierta, a marturisi, a nega) sau implicite in relatia dintre interlocutori si se pot manifesta prin gesturi (ridicarea mainilor cand “te predai”) afirmand “sunt invins” si angajandu-te “nu mai lupt”) sau mimica (o modificare a configuratiei faciale poate spune “nu te cred”).

Actele notariale, certificatele de orice natura, procesele verbale, anunturile (vanzare-cumparare-inchiriere, matrimoniale, oferta servicii) sunt exemplele cele mai evidente de organizari ale discursului performativ, in general reglementate fie prin texte de lege, fie in virtutea unei traditii (legea nescrisa, cutuma).

O fraza constativa poate “performa” Spunand “e frig in camera” cand sunt la cineva in vizita, ii pot sugera sa inchida geamul (daca este deschis) sau sa puna in functie radiatorul (daca stiu ca are apatatul si dispozitia psiho-financiara de a o face).

Distinctiile pot fi extrem de complexe in domeniul facerii prin vorba, unele dintre ele fiind intuite de vechii retoricieni (a se vedea Quintilian, Arta retorica, bpt, 792-794, vol. II). Ele nu pot fi insa formulate in termeni lingvistici, astfel incat ne vom limita la cea mai simpla dintre ele

Enunturi constative vs. enunturi performative

(enunturi «care spun ceva») (enunturi « care fac ceva)

Simplificand, putem spune ca un cuvant are sens fie prin ceea ce spune enuntul in care apare, fie prin ceea ce face acelasi enunt. In realitatea comunicarii insa cele doua serii se intersecteaza: sustinand afara e frig (constativ) ii transmit interlocutorului injonctiunea (de forta variabila, in functie de relatiile dintre noi): ia-ti fularul (caciula, paltonul). Daca lansez constatarea X nu vine la sedinta de partid (sau duminica la slujba) amorsez un performativ (sanctionati-l, mustrati-l).

Mai importante decat distinctiile de grade privind forta unui enunt si efectul acestuia (dependente de contextul cultural si de abilitatea comunicationala a unui individ sau exersata in grup) raman conditiile de succes.

A.     Conditii preliminare. Persoana care duce la indeplinire actul trebuie sa aiba dreptul sau/si autoritatea de a o face. In unele cazuri sunt reglementate, prin lege sau cutuma, in virtutea bunului simt, coordonatele spatiotemporale (parametri cronotopici) in care actul este valid, eventual si derogari pentru cazul in care acele cerinte nu pot fi strict respectate (casatoria sau vanzarea prin procura, cand una dintre parti nu este fizic prezenta, dar este reprezentata in termenii legii).



B.     Conditii de sinceritate. Daca persoana nu crede in actul indeplinit, actul sau nu este in mod automat nul, putand fi insa calificat drept abuz: minciuna, marturie falsa. Uneori minciuna putand avea efecte economice (asupra concurentei, asupra cumparatorului) poate fi sanctionata (exista prevederi pentru publicitate mincinoasa in unele tari), la fel ca si uzurparea de titlu (denumire)-cazul cooperativelor de credit autodeclarate banci si beneficiind de imaginea de marca a acestora.

C.     Conditii esentiale. Persoanele implicate in faptuirea prin cuvant sunt legate, prin forta de actiune a enuntului (vorbit, scris) de anumite credinte sau intentii. Ceea ce vor spune, ceea ce vor face ulterior (cu vorba sau faptul) trebuie sa fie conform angajamentului asumat.

Exemplu: cel intrat intr-o confesiune prin botez nu poate trece la alta confesiune decat anuland un act (infaptuit fara vointa sa) prin convertire (adica un alt botez sau o alta forma de intrare ceruta)

Persoana care a dat numele de botez inregistrat la starea civila nu poate reveni asupra celor spuse, vanzatorul nu poate denunta actul de vanzare decat in conditii precise etc.

Descentrare semantica si “delocalizare lingvistica”

Bilingvismul. In sens strict, acesta poate fi definit ca:

-situatia in care se afla un vorbitor sau un grup social care foloseste in mod curent doua limbi

-capacitatea unui individ sau a unei colectivitati de a folosi, in raport cu situatia istorico-geografica si lingvistica in care se gaseste, doua limbi diferite ca mijloace de comunicare. In sens largit si din punct de vedere teoretic se poate considera “ca un caz limita de bilingvism chiar folosirea ocazionala a unui singur semn care apartine altui sistem lingvistic”, sustine Coseriu. Acest fapt ne permite sa intelegem omologarea potentiala ca bilingvi a utilizatorilor constanti ai unor terminologii specializate nu intrutotul adaptabile, din punct de vedere fonologic si morfosintactic, la parametrii limbii vorbite intr-o tara (utilizatorii de computere, persoanele lucrand in sistemul bancar-financiar). In cazurile mentionate nu au loc simple importuri lexicale ci modificari de comportament lingvistic redefinirea campurilor notionale (daca “trend” este perceput ca distinct de “tendinta”, “pop corn” de “floricele”) modificari in sintaxa frazei in limba materna, insertia unor calcuri lingvistice de diverse amplori (de la sintagma la fraza), largirea spectrului distinctiilor fonematice (oral vs. nazal, pentru deschiderea spre franceza, diftongari specifice pentru engleza, germana, franceza).

In adecvarea semantica pot interveni deplasari/descentrari atat in cazul cuvintelor pline cat si in cazul celor vide. In cel de-al doilea idiom sunt in general vizibile, chiar dupa o lunga practicare, descentrari in campul semnificatiilor la toate cele trei serii invocate mai sus (vezi supra).

Limbile speciale” constituie si ele un fenimen de delocalizare lingvistica in masura in care vorbitorii se rup de masa vorbitorilor unei limbi in virtutea unei profesii (si utilizand un jargon specific) sau a afimarii diferentei prin negarea normelor (de comportament, de “look”, de limbaj). In cadrul acestora se produc nu numai importuri sau actualizari de termeni prohibiti (referinte anatomice sau fiziologice) ci si recentrari ale campurilor semantice in virtutea trasaturilor pertinente din punct de vedere situational si contextual. S-a observat, studiindu-se comportamentul tinerilor francezi, ca un cuvant prohibit altadata, “merde”, a devenit o reactie curenta avand ca posibil corespondent enuntul “ma enervezi” “chestia asta nu-mi place”, locul lui in calitatea de “grosolanie” fiind luat de “chiottes” (apropiat ca sonoritate, de englezul “shit”). La fel, invocarile penisului in forma populara a termenului pot insemna, la noi-chiar in limbajul adolescentelor-doar reactia de refuz, referinta anatomica propriu-zisa disparand. Procese inca nestudiate in mod sistematic pot avea loc, in triburile mentionate, in resemnificarea sau reconstruirea modalitatilor, in special in ceea ce priveste interogatia, imperativul si exclamatia.

Limbile artificiale, construite de indivizi sau grupuri de indivizi pe baza limbilor existente istoric cu scopul unei difuzari internationale (si pentru a menaja complexele de marginalizarea al idiomurilor fara circulatie internationala), ca posibile instrumente de intelegere deasupra limbilor vorbite in mod curent, sunt supuse unei duble tensiuni in plan semantic:orientare stricta spre eliminarea ambiguitatilor, dupa modelul limbajelor matematice, contrazicand deprinderile de vorbitor si refacerea franjelor conotative, dupa reguli care pot tine de idiomul (sau idiomurile) folosite in mod curent dar si dupa legi care pot sa apara, teoretic, in limbajul construit, sub presiunea contextului situational.

Limbile creole sunt ramuri marginale ale limbilor colonizatoare. In functie de gradul de instruire, indigenii vor folosi, in proportii mai mari sau mai mici, constructii, forme, uneori chiar cuvinte din limba stramosilor-pentru a nu mai vorbi de deplasarile intervenite in domeniul fonematic si prozodic. Complet discreditate in trecut, ele isi afirma o identitate culturala in ultimele decenii, odata cu procesul de reconsiderare a limbilor regionale in unele tari (bretona, provensala, basca). Mediatizarea lor prin cantec (audienta este relativ mare chiar si dincolo de zonele unde sunt utilizate aceste limbi) ar putea determina procese de restructurarea semantica ramase difuze in urma presiunii limbii oficiale. In cadrul acestor idiomuri in fond chiar si cuvintele din limba de referinta se vor regrupa diferit in campuri lexicale: in sfera lui “copac”, de exemplu, mesteacanul ar putea lipsi, inlocuit de bananier.

Limbile france (sabir, pidgin), determinate de nevoi speciale de comunicare (relatii comerciale, contactul cu strainii) reorganizeaza campurile notionale in functie de corelarea trasaturilor situationale cu un numar de date ale contextului lingvistic.

In loc de incheiere. Principala concluzie care trebuie retinuta este ca sensul nu exista decat ca instrument, in dictionare, in memoria utilizatorului. Pentru ca el sa se manifeste, trebuie sa-l facem, sa-l construim impreuna cu interlocutorul nostru. Specialistii in pragmatica au pus in evidenta un fapt deosebit de important

Comportamentul are o proprietate fundamentala si care tocmai de aceea scapa atentiei comportamentul nu are contrariu. Mai bine spus nu exista non-comportament. Nu se poate sa nu ai comportament. Or daca admitem ca intr-o interactiune, orice comportament are valoarea unui mesaj, adica este o comunicare, rezulta ca nu putem sa nu comunicam, fie ca vrem, fie ca nu. Totul are valoare de mesaj, activitatea si inactivitatea, cuvantul si tacerea

Facerea de sens ca atribuire, descoperire, inventie, este prin urmare inevitabila. Complexitatea ei insa o face de necuprins in limitele unor discipline altfel decat in mod parcelar, ceea ce explica retinerile lingvistilor chiar atunci cand apare posibilitatea unui sprijin, a unor transferuri metodologice, venind de la alte discipline (psihologia, sociologia, modelarile logico-matematice).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 758
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site