Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Argumentarea modernitatii unui text poetic studiat din opera lui Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Consider ca afirmatia lui Dumitru Micu despre modernismul blagian este adevarata.

Primul argument vizeaza relatia indisolubila intre Lucian Blaga si modernism. Modernismul se manifesta la sfarsitul secolului al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea si include in sens larg toate acele miscari artistice care exprima o ruptura fata de traditie, negand epoca sau curentul care le-au precedat, simbolism, expresionism, avangardism. Atitudinea modernista este, prin definitie, anticlasica, antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei.




In cultura romana, cel care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza unui sistem, a fost Eugen Lovinescu, in studiul „Istoria civilizatiei romane moderne”. Aplicarea teoriei modernismului in literatura e continuta in opera „Istoria literaturii romane contemporane”. In esenta, elementele teoriei lovinesciene sunt: spiritul veacului, principiul sincronismului, principiul imitatiei, teoria mutatiei valorilor estetice. In ceea ce priveste mutatia valorilor estetice, pentru poezie este vorba despre evolutia de la epic la liric, reducerea la lirism, sensibilitate, nasterea unui nou limbaj poetic.

Toate aceste caracteristici sunt intalnite in lirica blagiana.

Al doilea argument are in vedere exprimarea metaforica a ideilor creatorului. Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al lui Blaga, „Poemele luminii” (1919).

Este o arta poetica pentru ca exprima metaforic ideile creatorului despre relatia cu universul si modul de a trai in si prin poezie. Nu este singura arta poetica a lui Blaga, el are multe meditatii pe tema rostului creatiei poetice: „Taina initiatului”, „Noi, cantaretii leprosi”, „Catre cititori”, „Poetii” ec, dar este cea mai cunoscuta.

Poezia vorbeste despre cunoasterea lumii prin intermediul creatiei, idee conotata in simbolul luminii. Metafora din titlu, „corola de minuni a lumii” contureaza universul lumesc in care fiinta umana este inconjurata si solicitata de taina, metafora a misterului universal.

Creatia poetica devine o forma esentiala de cunoastere. Textul este organizat in jurul a doua opozitii: eu – altii, lumina mea – lumina altora. Acestea configureaza subiectul cunoscator intr-un mod personalizat in primul caz si echivoc, nedeterminat, in cazul al doilea. Opozitia dintre acesti termeni atrage atentia asupra sensului special pe care il acorda Blaga cunoasterii sale poetice. Poetul se confeseaza intr-un monolog liric in legatura cu trairile sale de creator (primele 6 versuri).

Enumeratia (flori, ochi, buze, morminte) trimite la reprezentarea universului existential prin particularizare in amanunte ce par banale, dar care sugereaza de fapt imaginea globala a vietii, spatiu al tainei si al minunii: flori – metafora naturii, ochi – alta forma de cunoastere, buze – cuvantul (logos), iubire; morminte – moarte, taina eternitatii. Taina este, de altfel, cuvantul de baza la Blaga. Negatiile „nu strivesc” si „nu ucid” au rolul de a delimita maniera personala prin care poetul intelege cunoasterea lumii. In opozitie, „lumina altora” sugruma, striveste, ucide misterul lumii. Lumina eului poetic, insistent si orgolios rostit, are rolul de a spori, de a imbogati universul de mister: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taina”. Ambiguitatea metaforei din titlu se pastreaza in tot textul: „tainele”, „vraja nepatrunsului ascuns”, „adancimi de intuneric”, „iintunecata zare”, „tot ce-i nenteles (laitmotiv). Comparatia care urmeaza subliniaza rostul poeziei de a imbogati lumea cu imagini, simboluri, sentimente noi asa cum lumina lumii nu risipeste intunericul noptii, nu lamureste detalii, ci imbogateste, sporeste misterul prin amplificarea umbrelor si sublinierea incertitudinilor. Ambiguitatea universului nocturn este ambiguitatea definitorie a artei.



Prin urmare poezia nu trebuie sa explice, ci sa sugereze, deschizand drumul mai multor interpretari, diversificandu-i trairile, amplificand emotia receptarii. Sintagma „sfant mister” conoteaza sensul poeziei care inchide in sine o aspiratie divina. Textul nu face neaparat posibila echivalarea intre cunoasterea paradiziaca („lumina altora”) si cunoasterea luciferica („lumina mea”), intai de toate pentru ca o imagine poetica nu e totuna cu un concept filozofic, apoi pentru ca diferenta dintre cele doua tipuri de cunoastere este de atitudine si de metoda, nu se refera la facultatile cognitive.Textul lui Blaga vorbeste despre o cunoastere prin ratiune restrictiva si o cunoastere al carei atribut este dezvaluit abia in final („eu iubesc si flori si buze si morminte”). Iubirea e cea care anima demersul creativ al lui Blaga. Poezia devine un act de comunicare mistica cu universul, prin iubire.

Experienta lirica presupune intoarcerea repetata la origini in sensul ca fiecare traire reface lumea, poetul cunoaste repetand gestul creator divin, dar fiecare emotie, moment inseamna alta cale, alt sens dat lucrurilor, in fond aceluiasi univers. Omul in general nu e coplesit de misterul cosmic, misterul il incita la creatie. Creatia e o rascumparare a neputintei de a cunoste absolutul.

Al treilea argument il constituie prezenta in text a metaforelor revelatorii specific blagiene. Astfel, corola de minuni a lumii poate fi si o expresie poetica a domeniului Marelui Anonim. Mitologic, are corespondent in lotusul cu o mie de petale din literatura indica. Corola cuprinde arhetipuri ale universului: flori, ochi, buze, morminte. Metafora „nepatrunsului ascuns” apare si la Eminescu in „Scrisoarea I” si reprezinta lumea de dinainte de geneza, necuprinsa in cuvant si in semne. La Blaga metafora desemneaza lumea creata, alcatuita din taine simtite cu inima si nu cercetate cu mintea.

Al patrulea argument este modernitatea versificatiei. Versificatia blagiana nu se supune schemelor prozodice clasice. Blaga introduce versul liber, aritmic, inegal, lipsit de rima si ritm. Poezia se caracterizeaza prin doua procedee stilistice: enumeratia conjunctionala (polisindetul) si ingambamentul. Astfel unele versuri se afla in relatie de coordonare, marcata prin conjunctia „si” , la fel si cuvinte din cadrul unei propozitii „si flori si ochi, si buze si morminte”. Ingambamentul reprezinta continuarea unei idei in doua sau mai multe versuri consecutive fara a marca acest fapt prin vreo pauza, generand efectul stilistic de miscare ondulata a versului, tonalitatea grava.

In concluzie, poezia lui Lucian Blaga se incadreaza in directia modernista, este o poezie de cunoastere.

Lucian Blaga scrie o poezie de cunoastere construita pe marile antinomii ale lumii: lumina-intuneric, iubire-moarte, individ-macrocosmos. Nicolae Balota il considera „poetul unor aventuri existentiale si al unor experiente esentiale”. Poezia blagiana evolueaza dinspre elanurile vitaliste spre „tristetea metafizica”, dinspre imagismul metaforic spre simplitatea clasica a expresiei.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1503
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site