Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.

Fantasticul reprezinta prezentarea unor situatii, personaje sau lumi care contrazic verosimilul, acea realitate imediata, perceptibila.




Existent in literatura noastra inca din timpuri stravechi, fantasticul se regaseste si in literatura populara, in special in basme.

Proza culta abordeaza fantasticul mai ales in vremea romantismului, regasind astfel posibilitatile depasirii conditiei umane limitate, ale evadarii dintr-un prezent care este resimtit intotdeauna de romantic drept neindestulator.

Proza lui Mihai Eminescu, realizata in perioada studentiei vieneze, contine si ea fantastic, in texte precum: Avatarii faraonului Tlá, Archeus, Umbra mea, basmul Fat-Frumos din Lacrima sau nuvela Sarmanul Dionis.

Aceasta nuvela, citita la 1 septembrie in sedinta Junimii din Iasi va aparea in revista Convorbiri literare la 1 decembrie 1872 si in numarul urmator, din ianuarie 1873.

Tema este aspiratia omului de a-si depasi limitele conditiei sale, impuse in primul rand de marginirea in spatiu si timp, deci speranta protagonistului, Dionis, de a putea stapani prin puterea mintii spatiul si timpul, care pot fi marimi relative.

Cu evidente accente ale filozofiei idealiste germane(ma refer in special la Schopenhauer), care l-a influentat in mare masura pe Eminescu, nuvela incearca sa demonstreze aceste posibile forte ce stau adormite si poate necunoscute in constiinta umana.

Cu ajutorul unei carti magice, care a apartinut magului Zoroastru si a fost imprumutata de la anticarul Riven, tanarul copist bucrestean din secolul al XIX-lea, Dionis, reuseste sa calatoreasca in timp, retraind o existenta anterioara aceea a calugarului Dan, din Moldova lui Alexandru cel Bun(secolul al XV-lea).

Nu numai calatoria in timp, ci si aceea in spatiu sunt realizate de personaj. Si spatiul este o marime relativa, dependenta de constiinta, de aceea Dan–Dionis merge cu iubita sa pe Luna, transformand Pamantul intr-un margaritar albastru, pe care-l prinde la gatul iubitei, construind in spatiul selenar un fel de paradis, pe care doar poarta inchisa cu semnul ca un ochi de foc ce strajuieste deasupra ei arata acea limita pe care Dan-Dionis nu o poate depasi.

Nuvela imbina elemente fantastice a caror provenienta este diferita: astfel motivul reincarnarii sau al metempsihozei apartine mitologiei indice, spatiul edenic este de inspiratie crestina, tot aceeasi sursa o gasim in motivul ingerului cazut: ajungand sa se creada asemenea lui Dumnezeu, Dan-Dionis recade in existenta sa umana limitata(asemenea caderii lui Lucifer, prezentata in Evanghelia dupa Luca, motiv existent si in opera altui mare scriitor al curentului – C.C.Byron). Amestecand credinta crestina cu un imaginar de tip medieval, apare personajul Ruben, diavolul care duce in ispita omul insetat de absolut.



Asadar lumi fantastice, posibilitati care contrazic conditia limitata a omului, obiecte magice(cartea lui Zoroastru), personaje supranaturale, alcatuiesc o pasta densa in care se intalnesc si cele mai importante teme si motive literare are romantismului european – aspiratia catre absolut, puterea mintii umane, perechea unica(ce reia mitul androginului), dublul(Dan-Dionis, Riben-Ruben), visul.

Esenta nuvelei consta in regresiuni in timp si ascensiuni in spatiu. Relativizarea timpului, actiunii duce la ambiguitatea planurilor narative. In prima parte a nuvelei detaliile operei sunt putine si nu se intelege cine pe cine viseaza. Abia in final, dupa revenirea din delir a lui Dionis, avem impresia ca planul real este al acestuia. Epilogul reface insa ambiguitatea textului consecvent demersului initial.

Cu intuitia unui scriitor autentic, Eminescu plaseaza in final o urma de indoiala asupra faptelor relatate. Fantasticul fiind extrem de dens, scriitorul doreste sa se regaseasca intr-un plan al verosimilitatii, de aceea pare a nu raspunde la intrebarea finala, pe care membrii Junimii i-au pus-o:”Fost-au vis sau nu, asta-i intrebarea”. Ceea ce a trait Dionis poate sa fi fost o intrezarire a unei existente anterioare, pe care invecinarea bolii sale cu moartea l-a facut sa o vada. Romanticul trebuie sa creada pana la sfarsit in posibilitatea dezmarginirii omului.

Desi povestirea se face la persoana a III-a, ca in proza obiectiva, in final autorul apare in ipostaza cititorului derutat de ambiguitatea povestirii. Punandu-si multe intrebari asupra propriei naratiuni, Eminescu, prin autoreferentialitate, isi demonstreaza modernitatea.

Nuvela filozofica, turnata intr-o forma fantastica, Sarmanul Dionis se remarca prin interferenta genurilor. Alaturi de naratiune, lirismul da originalitate operei.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 869
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site