Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


MAITREYI MIRCEA ELIADE - COMENTARIU LITERAR

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




MAITREYI

MIRCEA ELIADE

COMENTARIU LITERAR

In studiul intitulat „Fragmentarium”, Mircea Eliade defineste literatura autenticitatii ca pe o mare creatie epica ce „reflecteaza in buna parte si mijloacele de cunoastere ale epocii, sensul vietii si valoarea omului, cunoasterile stiintifice si filozofice”.





Romanul „Maitreyi”, aparut in 1933, face parte din literatura moderna interbelica si ilustreaza epicul pur, in spiritul lui Andre Gide, care creeaza eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experientele traite: „Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gidesmului in literatura noastra”-George Calinescu.

„Maitreyi” este un roman erotic si exotic, precum si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea la persoana I.

In 1928, Mircea Eliade trimite o cerere de bursa pentru studii de filozofie orientala in India, primeste o invitatie de a studia cu ilustrul filozof Dasgupta si pleaca la Universitatea din Calcutta, unde invata sanscrita si studiaza filozofia hindusa, locuind o vreme in casa profesorului, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade consemneaza intr-un jurnal faptele, intamplarile, experienta traita in India si acesta sta la baza viitoarei creatii epice, 'Maitreyi', in care autorul esentializeaza mitul iubirii si motivul cuplului.

Aparitia romanului 'Maitreyi' in 1933 starneste reactia literatilor vremii, fiind considerat o adevarata izbanda literara. Exaltat, Mihail Sebastian marturiseste: 'Daca ar ajuta la ceva, v-as spune ca e cea mai frumoasa si mai trista carte pe care am citit-o”, iar Perpessicius afirma cu entuziasm: ' Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii'.

Principala coordonata a romanului „Maitreyi” este erosul, dimensiune esentiala a experintei omenesti, sentiment coplesitor al sufletului, vazut ca traire limita. Ca modalitate narativa, romanul este construit pe baza epicului pur, avand un singur plan de actiune, dominat de luciditatea analitica a naratorului-personaj, care ilustreaza erosul ca pe o experienta de cunoastere metafizica.

Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de autor in cei trei ani petrecuti in India. Incipitul il constituie ezitarea personajului care ar fi dorit sa stie exact ziua cand o cunoscuse pe Maitreyi. Jurnalul realizat in timp obiectiv, adica in timpul real al evenimentelor, ii provoaca personajului-narator stari de confuzie si nedumeriri, deoarece atunci cand scrie romanul, in timp subiectiv, intamplarile nu mai au pentru el aceeasi relevanta. Cercetand caietele, naratorul incearca sa-si aminteasca momentul cand se indragostise de Maitreyi, marturisindu-si neputinta de a retrai aievea acum, cand scrie romanul, „tulburarea celor dintai intalniri” cu frumoasa bengaleza. Citind in jurnal, este uimit ca la prima intalnire, Maitreyi i se paruse urata, cu „ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt”, descriere din care reiese in mod direct portretul fizic al eroinei. Dialogul cu Harold, colegul sau de camera, scoate in evidenta firea narativa a lui Allan, caruia ii placea sa auda lumea vorbind de rau pe cei pe care ii „iubesc sau de care ma simt aproape”, intrucat astfel avea ocazia sa-si verifice „anumite procese obscure ale constiintei”.

Allan, inginer englez, aflat la inceputul carierei sale in India, merge impreuna cu un gazetar in vizita la profesorul Narendra Sen. Casa inginerului este o adevarata revelatie pentru cei doi europeni, fiind fascinati de 'lumina filtrata prin perdele transparente ca salurile, atat de dulci la pipait, covoare si sofale din lana de Kashmir, si masute cu picior asemenea unui talger de alama batuta, pe care se aflau cestile de ceai si prajiturile bengaleze', desi la Narendra Sen nu observase nimic deosebit de un european, acesta 'joaca tenis perfect, conduce automobilul, mananca peste si carne, invita europeni la el in casa”. Maitreyi i se pare acum „mult mai frumoasa” decat atunci cand o vazuse prima oara, tanarul admirandu-i vestimentatia, ale carei detalii le consemnase in jurnal: „sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi, cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene”. Sotia inginerului, Srimati Devi Indira, era imbracata cu „o sari albastra, cu sal albastru muiat in aur” si zambea intruna, fiind „atat de tanara, de proaspata si de timida”, incat parea sora Maitreyiei. Chabu, cealalta fiica, avea vreo zece-unsprezece ani, parul tuns, rochie de stamba si fata oachesa, semanand cu o „tigancusa”. Cele trei femei „se stansesera una langa alta”, tematoare si timide, retrase, desi inginerul incerca „zadarnic sa le incurajeze”.

Narendra Sen il sprijina pe Allan sa ocupe un post de inspector intr-o zona de jungla, dar acesta se imbolnaveste de o „malarie grava” si este intenat intr-un sanatoriu din Calcutta. Inginerul Narendra Sen il invita sa locuiasca la el pentru toata perioada cat va trebui sa ramana in India.

Englez, venit dintr-o alta cultura si civilizatie, Allan se simte stingherit in casa inginerului, sta retras in biblioteca, invata salutul lor traditional, 'impreunand palmele in dreptul fruntii', apoi, incetul cu incetul, se imprieteneste cu Maitreyi, care se intereseaza de obiceiurile europenilor, presupunand ca in tara lui este foarte frig, din care cauza sunt cu totii albi. Allan este fascinat de povestea micutei Chabu, care are un pom al ei, pe care il hraneste in fiecare zi cu „turta si prajituri, si firimituri”. Traind in preajma Maitreyiei, tanarul european este mirat de firea inocenta si naiva a fetei, in contradictie cu faptul ca scria „poeme filozofice, care ii plac foarte mult lui Tagore”. Tanara de saisprezece ani avea o vasta si profunda cultura, atat in domeniul literaturii, cat si al civilizatiei indiene, subiectele expunerilor si conferintelor, pe care fata le tinea in fata unui auditoriu de intelectuali despre „esenta frumosului”, starnind un adevarat interes. Spre dezamagirea Iui Allan care considera ca ea nu are nici un fel de experienta de viata, deci poemele ei nu pot fi altceva decat manifestari infantile de rasfat. Ca oaspete in casa lor, Maitreyi il socoteste 'trimis de Dumnezeu', iar cand Allan ii cere iertare, din politete,ea se intristeaza, deoarece nu intelege cum 'poate sa ceara iertare un barbat unei fete?', mirandu-se mai ales de explicatiile tanarului ca nu are importanta daca unul este alb, iar altul negru, daca gresesti ceri iertare celuilalt, indiferent de culoarea pielii.



Inginerul ii povesteste lui Allan doua intamplari care sa scuze purtarea retinuta si distanta a Maitreyiei fata de el. Fiind la ceai la legatia italiana, consulul a vrut sa o ajute pe Maitreyi sa traverseze o curte interioara si, deoarece ploua si nu aveau decat o singura umbrela, a luat-o de brat, dar fata s-a speriat in asa hal, incat a luat-o la fuga prin ploaie, a sarit in masina si nu s-a oprit din plans pana acasa. Alta data, fiind invitati de o familie europeana la opera, un tanar elegant incercase s-o ia de mana pe Maitreyi, ea a ripostat cu voce tare 'Am sa te bat cu papucul peste gura', s-a starnit panica, iar ea a intrebat candid: 'Am facut vreo greseala de gramatica?' Cele aflate il fac pe Allan sa se intrebe 'daca fata aceasta ascunde inocenta ori un perfect rafinament'.

In primele luni, Allan nu avea niciun fel de sentimente pentru tanara bengaleza, „nu m-am gandit la dragoste in cele dintai luni petrecute in tovarasia Maitreyiei”, era tulburat numai de straniul din ochii si rasul fetei. El o invata frantuzeste si ea il invata bengaleza, lectiile destind relatiile dintre ei, ii apropie din ce in ce mai mult, iar toleranta excesiva a doamnei Sen il determina pe englez sa se intrebe daca nu cumva ei vroiau sa-l insoare cu fata lor, desi era imposibil, pentru ca „ei toti si-ar fi pierdut casta si numele daca ar fi ingaduit o asemenea nunta”. Ea scria mereu numele gurului ei, Robi Thakkur, si acest lucru il irita pe Allan, pentru ca i se parea anormala „pasiunea ei pentru un barbat de saptezeci de ani”. Notele de jurnal din aceasta perioada sunt pline de incertitudini si de autoanalize asupra sentimentelor, totul i se parea un joc, pe care eroul il urmarea „cu multa luciditate”.

Puternic impresionat si emotionat, Allan se simte ca in fata „unei sfinte”, cand vede austeritatea in care locuieste fata, in camera ei fiind numai un scaun, doua perne si un pat, in care, afla cu stupoare, ca dormea Chabu, iar Maitreyi se culca pe o rogojina, asezata pe jos. El se simte din ce in ce mai atras de Maitreyi, cei doi schimba autografe pe care le scriu pe carti si reviste, isi povestesc istorisiri insinuante, vorbesc despre casatoria indiana, fapte ce duc la o apropiere si o relatie mai fireasca intre ei. Tulburarea lui este alimentata de exploziile temperamentale, de relatiile prietenesti si de intamplari norocoase. Notatiile din jurnal nu reusesc sa redea intensitatea pasiunii traite, asa ca eroul completeaza idila cu experiente rememorate.

Autenticitatea romanului este reflectata in continuare prin ilustrarea tulburarii, a framantarilor interioare ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le are pentru Maitreyi, exprimate printr-o multitudine de ganduri si interpretari ale unor gesturi, cuvinte si atitudini. De pilda, intr-o seara, pe veranda casei, un ceremonial al atingerii picioarelor goale, care era la ei un semn de respect, ii da europeanului o emotie deosebita, o beatitudine a simturilor.

Allan se gandeste din ce in ce mai des la casatorie, mai ales ca asista la nunta lui Mantu, un var al lui Sen si este coplesit de simpatia materna a doamnei Sen, care „se plange ca o chem inca doamna”, iar numama ”, cum e obiceiul in India

Intre cei doi tineri se manifesta o atractie irezistibila ce scapa de sub control, ea i se daruieste intr-o noapte si Allan se simte usor jenat pentru faptul ca Maitreyi „se abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de melancolie ca mi se daruise atat de repede”. A doua zi, dis-de-dimineata, cei doi tineri se intalnesc in biblioteca si Maitreyi, coplesita de vinovatie, ii spune ca e timpul sa plece din casa lor si ii povesteste despre iubirea pe care o avea, de la treisprezece ani, pentru gurul ei, Robi Thakkur, relatandu-i cu detalii despre scrisorile primite de la el, din toate partile lumii, pe unde umblase. Cu toate acestea, gesturile tandre continua, Maitreyi ii daruieste o coronita de iasomnie, despre care Allan afla mai tarziu, ca este semnul logodnei, „ca fecioara care daruieste o asemenea coronita unui tanar e considerata pe veci a lui, caci schimbul acesta de flori avea valoarea unui legamant dincolo de imprejurari si de moarte”. Ea ii ofera apoi cutiuta data de Tagore, marturisind ca nu l-a iubit, ca aceea a fost numai o ratacire si abia acum isi da seama ce este dragostea adevarata.

Allan se hotaraste sa spuna parintilor fetei despre drgostea lor si este convins ca acestia asteapta ca el s-o ceara in casatorie, dar din nou este derutat de reactia Maitreyiei, care se opune: „Tu nu stii un lucru, imi spuse. Nu stii ca noi te iubim altfel(ezita si se corecta), ei te iubesc altfel, si eu ar trebui sa te iubesc tot asa, nu cum te iubesc acumTrebuia sa te iubesc tot timpul ca la inceput, ca pe un frate”. Cei doi tineri traiesc o adevarata poveste de dragoste, cu gesturi tandre, priviri si sarutari furate. Maitreyi ii marturiseste iubirea ei pentru pomul „cu sapte frunze”, cu care se imbratisa, se saruta si caruia ii face versuri. Maitreyi este o imbinare de nevinovatie virginala si un rafinament de iubire patimasa, ce are capacitatea de a se bucura de dragostea pentru pomul ei numit '7 frunze', ii da lui Allan flori presate, dar si seriozitatea de a tine conferinte, cu teme profunde, unui auditoriu elevat. Acestea alcatuiesc universul ei misterios si derutant pentru europeanul Allan. Eroul este nedumerit de refuzul fetei si gandeste ca oamenii acestia 'ascund fiecare o mitologie peste putinta de strabatut, ca ei sunt stufosi si adanci, complicati si neintelesi'.



Allan se hotaraste sa treaca la hinduism, dar Maitreyi, temandu-se de karma, ii dezvaluie acestuia conceptia indiana despre iubire, riscand o infruntare primejdioasa din partea intregii familii. Fiind in pericol, iubirea lor ia amploare, sunt descrise plimbari tainice prin paduri, iar iubirea lor culmineaza cu mirifica lor logodna, oficiata de Maitreyi dupa un ceremonial sacru, ireal de frumos. Episodul acesta contureaza, poate, cele mai emotionate pagini de iubire exotica din literatura romana. Ea ii da lui Allan inelul de logodna din fier si aur, ca doi serpi incolaciti si eroul primeste botezul logodnei printr-o incantatie mistica: „Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia, voi creste din el ca iarba din tine.Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu, sa auzi, mama pamantule, tu nu ma minti, maica mea”. Ritualul acestei nunti compune o scena incarcata de vraja si de puternici trairi interioare. Dominat de o luciditate a autenticitatii, englezul este si usor iritat de aceasta „mascarada”. Intalnirile lor devin mai dese, Maitreyi se duce noaptea in camera lui Allan, care era „fericit ca pacatul n-o deprima, ca nu vine in ceasuri de dragoste cu teama ca face rau”, desi el trece prin tot felul de indoieli atat in ceea ce priveste iubirea fetei, cat si in privinta propriilor sentimente.

Intamplator, Chabu, sora mai mica a Maitreyiei, divulga parintilor o scena vazuta in padure intre cei doi, fapt care determina o ruptura brutala a relatiei dintre Allan si familia Narendra Sen.

De aici, romanul prezinta, dupa povestea de iubire extatica, nefericirea profunda si bulversanta a celor doi indragostiti. Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca intr-o singuratate deplina. In numele iubirii, Maitreyi lupta cu toate mijloacele, sfarsind prin a se darui unui vanzator de fructe, apoi „a plecat la Midnapur, sa nasca, chipurile in taina, dar toata lumea a aflat”. Ea spera ca va fi izgonita de acasa si va putea astfel sa-l urmeze pe Allan. Dar Sen nu vrea cu niciun chip s-o alunge, desi ea tipa intruna: 'De ce nu ma dati la caini? De ce nu ma aruncati in strada?'. De altfel, drama intregii familii este cutremuratoare: pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotului, in noaptea nuntii, relatia amoroasa cu englezul si va compromite intreaga familie, caci va fi data afara cu scandal, si tot orasul va afla de rusinea ei. Tatal a lovit-o peste fata, umpland-o de sange si trantind-o la pamant, dupa care a avut si el un atac si a fost dus la spital, urmand sa fie operat. Pe Maitreyi au inchis-o in camera, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile in fata ei, pana cand a cazut in nesimtire, iar Chabu, avand sentimentul de vinovatie, a incercat sa se sinucida.

O noua scrisoare a lui Narendra Sen pecetluieste definitiv incompatibilitatea celor doua lumi, a celor doua civilizatii si religii, imposibilitatea casatoriei intre un alb european si o bengaleza, in numele iubirii sublime.

Allan are o relatie cu Jenia Isaac, o evreica finlandeza si se simte dezgustat de aceasta aventura, apoi incearca o relatie cu o tanara nemtoaica, Geurtie, la care se mutase 'pentru ca nu mai aveam ce manca'.

Plecarea din India constituie pentru el o izbavire; avand un sentiment al vinovatiei pe care-l exprima in cuvintele asezate ca moto: 'Iti mai amintesti de mine, Maitreyi si daca da, ai putea sa ma ierti?'.

Finalul romanului descrie incercarile lui Allan de a se consola, se retrage in muntii Himalaya, ultimul lui gand, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru natura dilematica a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea sa stie daca Maitreyi il iubise cu adevarat: 'Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu?As vrea sa vad ochii Maitreyiei'.

Romanul „Maitreyi”, de Mircea Eliade ilustreaza mitul cunoasterii si al fericirii prin iubire, fiind si primul roman exotic din literatura romana.

In concluzie, in proza lui Mircea Eliade, Erosul reprezinta insasi substanta narativa a romanului „Maitreyi”, dragostea fiind inteleasa ca un act integral, ca un proces al reintregirii umane prin faptura nou creata din fiziunea barbatului cu femeia- necompunand perechea ideala.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1305
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site