Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Monografia in operele lui Ioan Slavici

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Exemplifica, apeland la o povestire studiata, doua dintre particularitatile limbajului prozei narative
Camil Petrescu, 'Patul lui Procust'
GRIGORE ALEXANDRESCU - DREPTATEA LEULUI
Simbolismul - Simbolismul in literatura europeana
NICHIFOR CRAINIC
FUNCTIILE LIMBAJULUI
DONNA ALBA - GIB MIHAESCU
Harap-Alb Basm Cult - publicat in 1877 in revista Convorbiri Literare
GLOSSA
Mihail Kogalniceanu


Monografia in operele lui Ioan Slavici

Temele centrale ale operelor lui Ioan Slavici sunt dragostea si munca, cei doi piloni care sustin existenta umana si in functie de care sunt delimitate psihologic personajele. Fericirea se realizeaza luptand pentru implinirea dragostei, asa cum fac Sanda (“Scormon”), Ileana ('La crucea din sat”), Marta (“Gura satului”), sau renuntand cu demnitate daca iubitul nu se dovedeste a fi capabil de aceleasi sentimente asa cum procedeaza Simina (“Padureanca”). Cand nu e aparata puritatea dragostei sau cand e sacrificata demnitatea umana, decurg consecinte tragice.




Profund cunoscator al vietii satului romanesc din Transilvania de la sfarsitul secolului al XIX-lea,Ioan Slavici surprinde tarsformarile pe care acesta le sufera ,la impactul cu formele vietii capitaliste,conflictele si tensilunile latente aparute ca urmare a adancirii diferentelor de avere intre membrii unei societati,altadata caracterizata printr-o relativa omogenitate.Privite in ansamblu ,nuvelele lui SLAVICI se pot grupa,tinand seama si de viziunea scriitorului asupra vietii satului, si de timpul creatiei(aparitiei), in doua sectiuni. Una, apartinand primei perioade de creatie, care dureaza pana prin 1880,si care sunt scaldate toate in lumina frageda a idilei, a evocarii sau a umorului. Alta, cuprinzand « Moara cu noroc », « Padurea » si « Comoara », toate create dupa 1880, scrieri « framantate de mari probleme morale », a caror atmosfera este grava, sumbra, chiar tragica.

« Observator tenace al realitatii, scriitor deprins sa prezinte viata asa cum e, fara imfrumusetari conventionale, fara idealizari, vazand in interesul economic mobilul esential, factorul determinant al intregii existente umane, asezand in centrul naratiunilor oameni care lupta pentru a trai mai bine, cred ca n-am gresi considerand-l pe SLAVICI un BALZAC al satului romanesc » (D.MICU).

Prin creatia lui Slavici proza romaneasca dobandeste o consolidare a dimensiunii realiste si o remarcabila deschidere spre psihologic. Prin nuvelele si romanele sale Slavici a demonstrat necesitatea prezentarii realitatii asa cum este ea. Slavici respinge infrumusetarea, prezentarea idilica a satului romanesc. Departe de imaginea samanatorista, satul lui Slavici este un spatiu tensionat din cauza inegalitatii sociale, un spatiu al rivalitatilor pentru avere. Cu Slavici se consolideaza reflectarea realista, obiectiva a realitatii rurale, ceea ce va constitui punctul de plecare al realismului obiectiv, impus de Liviu Rebreanu. Agarbiceanu, referindu-se la contributia lui Slavici, la progresul realizat de acesta in reflectarea satului si a taranului, preciza: proza literara ardeleana isi are inceputul in nuvelele lui Slavici. Slavici ofera o imagine autentica a satului romanesc, observat in momentele lui rituale: nasterea, nunta, sarbatorile, moartea. De exemplu in nuvela Padureanca Slavici descrie obiceiurile de la seceris; in nuvela Gura satului prezinta obiceiurile de la petit; in nuvela La crucea din sat descrie muncile agricole; in Moara cu noroc obiceiurile de Pasti; in nuvela Padureanca obiceiurile de la nunta si la inmormantare. Slavici este atent si la spiritualitatea taraneasca concretizata in proverbe, zicatori, sentinte populare.


In concluzie, Slavici, prin nuvelele sale, realizeaza un tablou etnografic al satului ardelean, lipsit de orice intentie de idilizare. Slavici este primul scriitor, care demonstreaza ca sufletul taranului este un univers bogat si demn de interes. Personajele lui Slavici nu sunt schematice, simple, primitive, ci sunt indivizi inzestrati cu o bogata viata interioara, capabil de sentimente, trairi profunde. Slavici isi inzestreaza personajele cu complexitate psihologica, cu calitati si defecte, cu acel amestec de bine si rau, ce se afla la oamenii adevarati, dupa cum observa George Calinescu. Slavici isi pune personajele in situatii limita cand trebuie sa aleaga intre solicitati simultane, dar care se exclud reciproc (Ghita din Moara cu noroc). Asupra personajului se exercita constrangeri deformatoare ale partenerului, ale familiei sau ale satului (Gura satului). Din aceste situatii rezulta drame ale demnitatii si ale vanitatii (mandriei). Slavici este un maestru al analizei psihologice; stie sa urmareasca gradat instalarea crizei sufletesti si evolutia ei de la primele semne pana la punctul culminant.
Procedee ale analizei psihologice: acumularea lenta a faptelor (Moara cu noroc), descrierea celor mai fine mutatii sufletesti, notarea reactiilor fiziologice, monologul interior, dialogul conflictual, legatura dintre criza sufleteasca si cadrul natural, deplina motivare sociala si psihologica a dramelor. Slavici este creatorul nuvelei realiste-psihologice romanesti.



Proza lui Ioan Slavici contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal,o lume in care triumfa binele si adevarul,cinstea si dreptatea ,norme etice pe acre omul trebuie sa le respecte. Prozatorul ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist,un fifel al traditiilor. Intreaga opera a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor. Pespectiva traditionala a romanului « Mara » valorifica monografia etnografica, prin descrierea obiceiurilor ardelenesti,atat cele religioase cat si acelea referitoare la cultura si mentalitea oamenilor de diferite etnii, ce convietuiau pe aceste meleaguri: romani, sasi, unguri.

Cele 21 de capitole ale romanului au titluri semnificative pentru continutul acestora: « Saracutii mamei », « Maica Aegidia », « Furtuna cea mare »,  « Ispita »,  « Datoria »,  « Blestemul casei », « Norocul casei », « Pace si liniste » etc. Traditionalismul operei se profileaza si prin ancestrala credinta crestina

Concluzionand, in spirit traditionalism, naratorul omniscient si omniprezent nu poate fii in totalitate obiectiv, partinirea si afectiviatatea autoriale fata de personaje fiind evidente prin stilul indirect liber, prin implicarea propriei conceptii etnice in evolutia eroilor. Asfel, Slavici ocroteste harnicia, iubirea de mama si cumpatarea Marei, dar pedepseste drastic rautatea si lasitatea macelarului Huber. Cu o putenica forta a detaliului, autorul construieste imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in acelasi spatiu etic ce-i cu prinde si ii supune pe toti. Cu mult inainte de L. Rebreanu sau M. Preda, I. Slavici creioneaza o tipologie a familiei taranesti. Eroii sunt obligati sa actioneze in limitele unor legi nescrise, pastrate cu strasnicie in constiinta colectivitatii. In caz contrar se pune in pericol echilibrul familiei. Taranii alcatuiesc impreuna o mare familie: totul se face sub ochii satului si e supus judecatii acestuia (“Gura satului”). Marta, fiica celui mai vrednic om din sat, trebuie sa se casatoreasca cu un flacau pe masura ei, insa ea il iubeste pe ciobanul Miron. Pana cand parintii inteleg ce se petrece in sufletul ei si ii aproba alegerea, Marta trece prin momente dramatice care o pun alaturi de eroinele de mai tarziu ale lui Sadoveanu. Personajele lui Slavici isi traiesc patimile sau pasiunile la o cota maxima, din cauza aceasta se isca uneori conflicte puternice, ce duc la un sfarsit tragic.

Rareori munca cinstita a fost atat de calduros elogiata ca in operele lui Slavici. Munca cinstita este singura care aduce bucurii si da vietii liniste. Parintele Trandafir din nuvela “Popa Tanda”, picat intr-un sat de lenesi saraci, incearca sa-i indrepte prin predici. Norodul il asculta si-si vede de treaba. Apoi trece la invective, si lumea il ocoleste. Popa Tanda isi cauta atunci si el de treburile lui, devine el gospodarul model al satului, facandu-si gradinarie, impletind lese, scotand tot ce e cu putinta prin munca din conditiile locului. Acum oamenii incep sa prinda respect pentru dansul si sa-l imite.

Incercarea de a prospera pe alte cai genereaza necazuri si chiar drame, Slavici relevand in nuvele ca “Moara cu noroc” consecintele nefaste ale goanei dupa inavutire asupra caracterelor si destinelor eroilor. Marile crescatorii de porci in pusta aradana si moravurile salbatice ale porcarilor au ceva din grandoarea istoriilor americane cu imense prerii si cete de bizoni. Ca in toate mediile pastorale, ordinea sociala se separa de civilizatia de stat si se bizuie pe pacte proprii. Samadaul Lica este un hot si un ucigas, acoperit de persoane tari, interesate sa aiba un om cu experienta. Carciumarul Ghita se aseaza in drumul porcarilor, unde se castiga bani multi, si se pune la mijloc intre ordinea juridica a statului si legislatia mutuala a hotilor. Drama lui complexa e analizata magistral. Ghita vrea sa stranga bani si intelege sa nu se puna rau cu Samadaul care-i cere complicitatea pana la un punct si-l ameninta cu izgonirea din moara – carciuma. In acelasi timp ar voi sa ramana om cinstit si se pune in legatura, fara completa sinceritate, cu jandarmul Pintea. Moment tipic de duplicitate este acela al tradarii hotului. Carciumarul, schimband mereu bancnotele de furat ale lui Lica, le duce lui Pintea sa i le arate si sa le prefaca in maruntis , procurand autoritatilor dovada crimei, fara a marturisi ca jumatate din suma schimbata la jandarm o opreste el drept plata pentru oficiul de petrecere a bunurilor furate. Excesul de siretenie pierde pe carciumar.



Slavici e un observator al sufletului disimulat si crispat de mult. Iubirile, dusmaniile se desfasoara in stilul taciunilor sub cenusa. In nuvela “Padureanca”, expresia sentimentelor e plina de dificultati, tradusa in scene mute : “Iorgovan era feciorul lui Busuioc si putea sa faca ce vrea el cu caii tatane-sau; insa sluga avea dreptate, sluga era mai cu bagare de seama decat chiar fiul stapanului. El se duse dar, desprinse caii de la caruta slugii, ii lua de capastru si incepu si el sa-i plimbe. Astfel se plimbau amandoi prin curte, privind mereu, cand unul cand altul, la scarile casei,ca sa o vada pe Simina iesind”. Protocolul rural stanjeneste efuziunile intre Simina si tatal sau : “ Simina ar fi vrut sa-si puie capul pe umarul lui, dar asta nu era obicei la dansii”. Cazuistica se complica, inceata si acoperita, pana la moartea prin accident a lui Iorgovan. Ca un comentariu etnografic la o astfel de psihologie rituala poate sluji evocarea targului de oameni pentru seceris din tinutul Aradului (“Padureanca”) : “oprind caii, Iorgovan se uita ametit imprejur. Lume, lume si iar lume, sute si sute, mii de oameni, un balci intreg si tot nu era balci, fiindca la balci sunt si care, sunt si setri, iar aici nu erau decat oameni vii, o oaste intrega, si tot nu era oaste, fiindca aici erau pe cati flacai, pe atatea fete. Si precum privea si precum asculta din drum, el nu putea sa inteleaga nimic : pe ici, pe colo cate un foc, si oameni gramezi-gramezi, unii intinsi pe jos, altii indesuindu-se, cei mai multi jucand, - cimpoi, lautari, fluerasi, cantece, chiote si vorba, vorba, vorba care le leaga toate si le impreuna in o singura bajbaitura”.

Spre deosebire de Slavici si Rebreanu care au surprins “intrarea taranului in sistemul relatiilor stapanite de puterea banilor, intr-un fel al lui caracteristic, cu o neancredere treaza fata de oras, cu o grija de a-si apara sufletul primar printr-o naivitate simulata, printr-o viclenie sumara, Sadoveanu a pus in lumina o modalitate mai neobisnuita de opozitie, retragerea taranului din fata asezarilor civilizate , intr-o izolare naturala, protejata de pustierea baltilor sau de salbaticia codrului” (Ov. S. Crohmalniceanu, “Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale”). Spre deosebire de taranul instinctiv al lui Rebreanu, sau de tipul activ, comerciant al lui Slavici, taranul sadovenian e primitiv, atemporal, retras din fata unei realitati sociale pe care o refuza. Ov. S. Crohmalniceanu remarca faptul ca taranii lui Sadoveanu au ocupatii care cer o existenta izolata, singuratica – pastori, vanatori, pescari, plutasi, prisacari.

Ioan Slavici pune bazele unei proze realiste, ce a fost continuata de L. Rebreanu. Omul e prezentat in stransa legatura cu viata sociala si e un produs al mediului in care traieste. Intamplarile si personajele exceptionale fac loc observatiei asupra tipurilor umane caracteristice pentru societatea vremii, iar obiectivitatea, tipicitatea si veridicitatea sunt trasaturi esentiale ale creatiei sale.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1593
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site