Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Padurea spanzuratilor - caracterizarea personajului principal

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Padurea spanzuratilor

Liviu Rebreanu

~caracterizarea personajului principal~




Liviu Rebreanu a fost prozator, dramaturg si publicist iar viziunea sa limpede si talentul iesit din comun il conduce spre formule estetice de mare actualitate facand din el creatorul romanului romanesc modern. El isi exprima in eseul “Cred”, punctul de vedere despre romani si marturiseste ca “s-a sfiit sa scrie la tipar la persoana intai caci considera nararea la persoana I o ramasita de la romani”.In viziunea sa romanul este o creatie iar scrisul nu este o jucarie agreabila ci “creand oameni vii cu viata proprie, lume proprie,scriitorul se apropie de misterul eternitatii”, avand astfel o viziune realista si omniscienta fiind “pentru opera sa ce este Dumnezeu pentru creatia sa, simtit pretutindeni dar niciodata vazut”. Romanul “Padurea spanzuratilor” a aparut la numai doi ani dupa romanul “Ion” (1922), proband o alta masura a talentului scriitorului, creand un roman psihologic. Subiectul cartii fusese schitat in nuvele “Catastrofa”, “Hora mortii”, “Itic strul dezertor” prin conflictul dintre datoria militara si constiinta individuala care genereaza o drama psihologica. Motto-ul romanului indica drept sursa de inspiratie o drama petrecuta in familia scriitorului: “in amintirea fratelui meu, Emil, executat de austo-ungari pe frontul romanesc, in 1917.”

In ciuda faptului ca este romanul unui destin individual, “Padurea spanzuratilor” descrie spatiul torturant a mai multor constiinte. Intre aceste prezente se distinge Apostol Bologa, fiul memorandistului Iosif Bologa si Maria, tipul intelectualului pasionat de absolut, un amestec de orgoliu barbatesc si constiinta datoriei implinite, multumire de sine si tortura interioara. Apostol este un erou complex, cu o bogata viata interioara deranjata de intrebari, inaltari si prabusiri succesive: “ma plimb vesnic intre doua prapastii!prapastie afara, prapastie in sufletul meu!de cate ori nu mi-am data seama ca omul nu poate merge singur pe drumul vietii, fara o calauza sigura si totusi mereu am incercat!dar drumul vietii e plin de rascruci si la fiecare rascruce am fost silit sa ma opresc, sa chibzuiesc si nicioadata n-am nimerit calea cea dreapta, si m-am intors inapoi, si nici inapoi nu am cunoscut drumul pe care am mers…”

Portretul sau este precizat de autor in mod direct: “ acuma era aproape de douazeci de ani, inaltut, foarte zvelt, cu o frunte alba foarte framantata, cu parul castaniu lung si dat pe spate, avand ceva din infatisarea tinerilor de la inceputul secolului trecut, gata sa moara pentru un dor. Se facuse ganditor, chiar visator cu apucaturi romantice, cu hotarari incapatanate. Fiica de preot, mama sa i-a ales un nume biblic “Apostol”. Convinsa ca cea mai buna dintre cai este viata in credinta, ea hotarastesa il puna pe baiat sa zica Tatal nostru, intr-o duminica, in cadrul Liturghiei, moment in care Apostol vazu minunea dumnezeiasca”. Menirea mamei se implini caci baiatul isi spune mereu “sufletul meu a gasit pe Dumnezeu”.

O alta tehnica de caracterizare folosita de autor este monologul interior. In copilarie il aflam uimit de viziunea dumnezeiasca, era “timid si potolit, fara tovarasi de joc”, ca licean se simte “izgonit, parasit, strain, neputincios, cu sufletul stors de nadejde”, orfan fiind are sentimentul pierderii unei valori importante pentru viata sa “am pierdut pe Dumnezeu, ii fulgera prin minte….Avea impresia foarte clara ca se prabuseste intr-o prapsatie fara fund si nu se poate agata de nimica”, student la filozofie pare sa gaseasca un sprijin intr-o alta logistica care-l si entuziasmeaza “omul singur nu este cu mai mult decat un vierme” iar devenit combatant el descopera ca “numai razboiul este adevaratul generator de energii”. Ca om el gaseste ca    rezolvarea conflictului sau interior se afla in iubirea pentru semeni. El nu dezerteaza din trupele imperiului ci din propria vina care-l tine prizonier intr-un razboi cu sine. Intelepciunea si seninatatea preotului si amicului sau Boteanu il pun pe Apostol in armonie cu sine si cu Dumnezeu, determinandu-l astfel sa primeasca pedeapsa ca pe o izbavire. Ispasirea prin suferinta echivaleaza cu inaltarea iar repetitita finala “primeste Doamne, sufletul robului tau Apostol… Apostol … Apostol” situeaza personajul in postura acelor ucenici ai lui Isus care sacrificandu-se pentru credinta, au devenit apostoli. Se poate spune ca eroul nu a fost de la inceput un “Apostol”, el a devenit treptat dupa ce a inteles ca tainele lumii si rostul vietii stau in iubirea pentru semeni.



Prezentele feminine ale romanului vin sa completeze imaginea personajului principal si structura sa interioara. Frivola si lipsita de profunzime Marta ii impune eroului impulsivitatea si apoi cainta: “Marta e vina tuturor. Marta nu m-a indemanat niciodata sa fiu erou, cu nici o vorba. Numai gelozia mea neroada a socotit ca prin uniforma si vitejie, are sa-i potoleasca cochetaria.” Dragostea mamei si iubirea Ilonei il sustin in momentele de criza, il regenereaza launtric iar cand constientizeaza acest lucrul, le incredinteaza pe mama si sotia sa preotului Boteanu cu marturisirea “amandoua mi-au sadit in inima iubirea si din iubirea lor mi-am intruchipat credinta calauzitoare”. Un statut aparte il are un personaj absent, dar prezent prin imperativele educatiei care s-au abatut asupra formarii lui Bolga ca om. Vocea tatalui sau se insinueaza permanent in constiinta lui, precizand principii morale superioare: “sa nazuiesti mereu a dobandi stima oamenilor, si mai ales pe a ta insuti. De aceea sufletul tau sa fie intotdeauna la fel cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta. Ca barbat sa iti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman”. Cand Bologa afla ca tatal lui Svoboda fusese spanzurat in spatele frontului , intelege ca nimeni nu-si poate insusi libertatea de a hotari destinul altei persoane.

Liviu Rebreanu situeaza in centrul actiunii un erou care descopera ca razboiul este patria mortii, un “ucigator de energii”. Conflictul esential se dezvolta in planul constiintei lui Apostol intre datoria fata de imperiu si sentiment, al apartenentei etnice. Drama sa deriva din cele doua perspective, este cetatean si ofiter al imperiului Austo-ungar insa nu uita nici o clipa ca este roman.

Nicolae Manulescu afirma ca “structura romanului consta intr-o repetare a triunghiului: eveniment- revelatie, criza, solutie. Nu exista in “Padurea spanzuratilor decat acest conflict fara armistitiu”.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3470
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site