Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Poezia Testament de Tudor Arghezi

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Poezia Testament de Tudor Arghezi deschide primul volum de poezii, ' Cuvinte potrivite ' (1927) si constituie poezia sa programatica, poate cea mai cunoscuta arta poetica din lirica INTERBELICA. Textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri cu rima imperecheata ncalcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului.





Tema autorul isi expri­ma propriile convingeri despre arta literara, despre menirea literaturii, despre rolul artistului in socie­tate.

Este o arta poetica moderna, pentru ca in cadrul ei apare o tripla problematica, specifica liricii moderne: transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului, raportul dintre inspiratie si tehnica poetica.

Se poate vorbi despre o permanenta a preocu­parii argheziene de a formula crezul poetic, Testament fiind prima dintre artele poetice publicate in diferite volume: Flori de mucigai, Epigraf, Frunze pierdute etc.

Titlul poeziei are o dubla acceptie: una denota-tiva si alta conotativa. in sens propriu (denotativ), cuvantul-titlu desemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu transmiterea averii sale. Aceasta este insa acceptia laica a termenului. in acceptie reli­gioasa, cuvantul face trimitere la cele doua mari parti ale Bibliei, Vechiul Testament si Noul Testament, in care sunt concentrate invataturile proorocilor si apostolilor adresate omenirii. Din aceasta acceptie re ligioasa deriva si sensul conotativ al termenului pe care il intalnim in poezie. Astfel creatia argheziana devine o mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.

Metafora „carte' are un loc central in aceasta arta poetica, fiind un element de recurenta. Termenul „carte' are rol in organizarea materialului poetic si semnifica, pe rand, in succesiunea secventelor poe­tice: realizarea ideii poetice a acumularilor spirituale; poezia este rezultatul trudei, treapta', punct de le­gatura intre predecesori si urmasi, valoare spirituala, rezultat al sublimarii experientei inaintasilor - hriso­vul cel dintai; „cuvinte potrivite'; Slova de foc si slova faurita/ imperecheate-n carte se marita' (definitie metaforica a poeziei, in egala masura har si meste­sug); Robul a scris-o, Domnul o citeste' (relatia autorcititor).

Poezia este formata din 5 secvente poetice prin care se reface lungul drum al cartii. Aceasta este simbolul central al poeziei, fiind in imaginatia autorului o treapta prin care se realizeaza legatura dintre generatii sau 'Hrisovul vostru cel dintai' (document al unei categorii sociale obscure cu rol razbunator). Crearea unei carti necesita un efort sporit 'sudoarea muncii sutelor de ani', deoarece potrivirea cuvintelor, innobilarea lor estetica este o adevarata arta, un mestesug. Zdrentele, veninul, ocara, cenusa, bubele, mucegaiul si noroiul sunt simboluri ale uratului si raului, ale suferintei care prin transfigurare artistica devine: muguri, coroane, miere, Dumnezeu de piatra, frumusete si preturi noi. Transformarea uratului in frumos urmeaza un proces indelungat ('framantate mii de saptamani'), iar graiul simplu rudimentar 'cu indemnul pentru vite' este prelucrat si destinat urmasilor.



Lirismul subiectiv este sugerat de formele pronominale si verbale de persoana intai si a doua. In text apar relatii de opozitie 'sapa-n condei si brazda-n calimara' intre instrumentele muncii taranesti si ale muncii intelectuale, '.indemnul pentru vite, eu am ivit cuvinte potrivite', limbajul artistic devenind limbaj neartistic, 'facand din zdrente, muguri si coroane' inlocuind uratul cu frumosul. Inceputul poeziei consta in adresarea directa a eului liric catre un fiu spiritual si contine ideea mostenirii spirituale.

Fiul este indemnat sa-si aseze cartea “la capatai”, pentru a-l calauzi, asemenea Bibliei pe credincios: “Aseaz-o cu credinta la capatai/ Ea e hrisovul vostru cel dintai.”

In limbajul taranilor, T. Arghezi intuieste intelesuri nebanuite, iar “cuvintele potrivite” se nasc tocmai din cele firesti ale taranilor. “Sapa” este transformata in “condei”, “brazda” in “calimara”. In urma efortului indelungat, cuvintele au capatat sensuri noi, au devenit potrivite, adica s-au transformat in unelte ale spiritului.

Transformarile sunt nebanuite: uratul devine frumos, veninul devine miere, raul se transforma in bine.” Le-am prefacut in versuri si-n icoane/ Facui din zdrente muguri si coroane/ Veninul strans l-am preschimbat in miere,/ Lasand intreaga dulcea lui putere./ Am luat ocara si torcand usure,/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.”

Poetul opune creatiei divine propria sa creatie; cunoasterea directa a lui Dumnezeu nu este posibila, el este ”Dumnezeu de piatra”; “Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si-am facut-o Dumnezeu de piatra,/ Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,/ Pazind in piscul datoriei tale.“ Cenusa mortilor face trimitere la trecut, prezentul trebuie sa conserve trecutul; iar “hotarul inalt” poate insemna limita dintre “present” si trecut, dar si punctul in care se situeaza Divinitatea (deu absconditus).

Adept al esteticii uratului, T. Arghezi cultiva ideea ca uratul poate fi sursa de frumos artistic; “Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi.” Originea esteticii uratului se afla in “Florile raului” (Baudelaire). T. Arghezi considera ca forta primordiala a cuvantului poate sa amelioreze lumea. Cuvintele capata continuturi semantice noi. Ele au si rolul de a pedepsi ceea ce nu a fost cunoscut pana acum: “E-ndreptatirea ramurei obscure/ Iesita la lumina din padure/ Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii intregi.”

In final poetul sugereaza ca poezia este rezultanta comuna a “nuntirii” dintre “slova de foc” (inspiratie) si “slova faurita” (munca).” El, poetul, este “robul” propriei sale creatii, pe care o daruieste oamenilor, dar si lui Dumnezeu: “Robul a scris-o, Dumnezeu o citeste,/ Far-a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mana bunicilor mei.”

“Cartea“ inseamna pt T. Arghezi simbolul trecerii de la efortul bratelor la truda mintii: “Ca sa schimbam acum, intaia oara,/ Sapa-n condei si brazda-n calimara,/ Batranii-au adunat, printre plavani,/ Sudoarea muncii sutelor de ani.”

Incipitul poezieiTestament' cuprinde primele doua versuri ale acesteia: Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte, Decat un nume adunat pe-o carte
Aici se concentreaza ideile de baza ale intregii poezii: succesiunea generatiilor, truda indelungata a creatorului, impor­tantacartii' (operei) pentru urmasi.
Inca de acum, se contureaza prima opozitie a textului, „cartea' asigurand dainuirea creatorului, chiar daca acesta va tre£e in moarte.
In strofele urmatoare, mai apar relatii de opozitie intre ter­menii care definesc uratul {„bube', „mucegaiuri', „noroi') si cei care sugereaza frumosul {„muguri', „coroane', „fru­museti').






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3885
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site