Poezia folclorica la Mihai Eminescu: Revedere

Poezia folclorica

Revedere:

Se disting doua planuri: unul al omului si unul al codrului. In planul
uman, omul ii pune codrului o serie de intrebari, intrebari
existentiale care l-au framantat toata viata;astfel poetul dorind sa
reliefeze curiozitatea omului.

Planul personificat al codrului este alcatuit din raspunsurile
acestuia la intrebarile nelinistite ale fiintei. Se poate constata o
evolutie a sentimentelor poetului de la bucuria initiala a regasirii
intimitatii cu natura, pana la amaraciunea finala a constatarii ca
Universul se mentine etern, in timp ce omul este pieritor.

Trecerea timpului este, pentru om un fapt ireversibil,care lasa urmari
nedorite, in schimb pentru codru nu poate fi decat un lucru bun; la
acesta neobservandu-se trecerea anilor.

Adresarea in diminutive constituie o modalitate artistica a
folclorului national.Chiar si epitetul afectiv ``dragutule``,care
marcheaza reciprocitatea si gingasia afectiunii dintre poet si codru.
Eminescu recunoaste cu regret ca relatia lui sufleteasca cu natura a
fost intrerupta si ca greutatile vietii l-au indepartat temporar de
universul natural.

Trecerea timpului pentru fiinta umana ajunge de nerecuperat. Codrul
vorbeste asemanaror unui batran intelept, a carui experienta
multimilenara confera limbajului sau un ton sfatos si pilduitor.

Anotimpurile se repeta,existenta naturii ramane aceeasi:``Ia eu fac ce
fac de mult`` In timpul iernii padurea asculta resemnata vuietul
``viscolului``, care ii distruge podoabele vegetale,``rupand``
crengile copacilor, inghetand apele, acoperind cu troiene cararile si
``gonind`` pasarile cantatoare. Viscolul se repeta in fiecare an, iar
codrul, familirizat cu efectele acestuia, nu se mai teme de el.

In timpul verii, padurea reinvie si imbraca haina vegetalade o mare
diversitate cromatica.Drumurile prin codru si, mai ales cele care duc
spre izvoare sunt insufletite de cantecele femeilor. Codru este
bucuros sa inregistreze prezenta umana cotidiana in mijlocul sau; este
mandru ca fiecare ``carare spre izvor`` apartine tuturor.

In codru omul si-a gasit fie un adapost in vremuri grele, fie un loc
in care poate privi natura ca e un paradis terestru, in care dragostea
dintre fiinte este ocrotita.

In finalul poemului, raspunsul codrului subliniaz aperenitatea naturii
si statornicia speciilor ei, in pofida curgerii eterne a timpului si a
actiunii distructive a stihiilor.

Pentru natura, notiunea de ``vreme`` nu exista, iar fenomenele
telurice si astrale se repeta identic. Omul reprezinta o fiinta
``ratacitoare``, cautandu-si in permanenta locul ideal in care sa
existe si sa se statorniceasca. Codrul nu este singur, el se
integreaza intr-o pluritate a fenomenelor.

PARTEA FINALA a poemului consta intr-o ampla enumeratie a elementelor
naturii, grupate intr-o ordine fireasca, ce reuneste spatiul terestru
cu cel cosmic.

Poezia ``REVEDERE`` este o elegie.

Sarmanul Dionis:

Nuvela Sarmanul Dionis e o constructie epica cuprinzatoare. Dateaza din vremea studiilor la Viena si a fost publicata in Convorbiri Literale in 1972.

Titlul nuvelei este sugestiv. Epitetul Sarmanul marcheaza destinul personajului, tipul tanarului intelectual, romantic, neadaptat, cu un destin romantic si o situatie de exceptie. Sarmanul Dionis dezbate soarta tragica a omului superior a omului de geniu intr-o societate ostila adevaratelor valori spirituale, societate care incearca sa se detaseze, refugiindu-se in vis.

Tanarul Dionis e un modest copist cu o situatie materiala precara, tatal sau era descendentul unor aristocrati care asteptau o mostenire din partea familiei, existenta lui fiind invaluita in mister. Traieste in casa unui batran preot si o iubeste pe Maria fiica acestuia. Testamentul mult asteptat nu ii este favorabil, lucru care ii provoaca socul in urma caruia intra intr-un spital de alienati. Din legatura cu Maria s-a nascut Dionis, crescut de mama sa cu pretul unor sacrificii. Copilul mostenise de la tatal sau doar un portret din tinerete in care isi regasea propriile trasaturi si cu care fascinat purta lungi dialoguri.

Autodidact, pasionat de filozofie si de lectura cartilor vechi, incearca sa descifreze niste carti bizantine de astrologie, imprumutate de la anticar. Modesta sa lumanare se consuma, dar el continua lectura la lumina lunii si zareste in casa vecina, prin fereastra deschisa, o tanara imbracata in alb cu chip delicat, feciorelnic, o noua Ofelie.

Incercand sa descifreze semnul astrologic al cartii se transpune in vremea lui Alexandru cel Bun sub chipul calugarului Dan, elevul unui dascal din Socola. El ii marturiseste acestuia ca are revelatia de a fi trait intr-o lume moderna cu numele de Dionis. Acesta il incurajeaja sa continue aceasta experienta (motivul metempsihozei). Continuand aceasta aventura, Dan se detaseaza de propria-i umbra, fapt care-i releva ca sufletul sau a fost candva zooastru (cel care facea ca sufletele sa se mute din loc). La indemnul umbrei pleaca intr-o calatorie cosmica impreuna cu iubita sa Maria, fiica boierului Mesteacan. Pamantul e prefacut intr-un margaritar pe care-l atarna la salba iubitei sale (motivul umbrei si al dedublarii).

Traiul pe care-l duce alaturi de iubita sa il face sa traiasca ca-n paradis. Visul lui e tulburat de un triunghi in care se afla un proverb arab stravechi pe care nu-l poate descifra (motivul visului). Reuseste in cele din urma. Dezleaga aceasta enigma care le face relativa fericirea. Dan are revelatia fetei si credinta ca el este stapanul lumii, insusi Dumnezeu.

Aceasta cugetare profanatoare il pierde, ii anuleaza puterea magica si il readuce la conditia initiala de pamantean. Trezit, Dionis realizeaza ca a adormit adanc in gradina plina de mireasma florilor. La fereastra casei vecine zareste chipul bland al tinerei pe care o identifica cu Maria visurilor sale. Ii trimite o scrisoare in care ii marturiseste pasiunea si din surescitare cade intr-un lesin adanc. Tutorele Mariei ii vine in ajutor si il ingrijeste in timpul bolii.

Bunicul fetei vede portretul tatalui lui Dionis si-si da seama de descendenta aristocratica a tanarului si de faptul ca are dreptul la o mostenire care sa-l scuteasca de grija zilei de maine.

Casatoria celor 2 pecetuieste o dragoste si o existenta umana. Finalul nuvelei da prilejul unor discutii insusi samburele ei filozofic: 'cine este omul adevarat al acestor intamplari, Dan sau Dionis?

Alte motive literare care apar

- iubirea angelica-serafica

- natura paradisiatica

- viata ca un vis

In constructia nuvelei, Eminescu a pornit de la Kant dar a construit in stil Schopenhauerian. Punctul de pornire e de la Kant. Dionis pleaca de la realitatea palpabila pentru a cauta dincolo de ea, absolutul ideatic, dezgustat fiind de existenta concreta.

Mitul si semnificatia:

˘ Mitul oniric - calea prin care Dionis se metamorfozeaza in calugarul Dan: 'Ciudat el visase'

˘ Metempsihoza - conceptie religioasa conform careia sufletul omului ar trai mai multe vieti prin reincarnare

˘ Ideea timpului si a vesniciei - 'omul are in el numai sir fiinta altor oameni viitori si trecuti Dumnezeu le are deodata toate neamurile. Omul are un loc in vreme iar Dumnezeu e vremea insasi, sufletul are vesnicie, numai bucata in bucata.'

˘ Spatiul Nemarginit - 'Numai Dumnezeu stapaneste nemarginirea, pentru om spatiul este tot ca vremea'

˘ Mitul faustian - Ruben este satana iar Dan face un pact cu acesta semnificand sacrificiul omului superior in dorinta de a atinge absolutul, din iubire, prin iubire

˘ Cifra 7 - este cifra mistica cu puteri magice