Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI, IN CARE SA PREZINTI COMPARATIV ACEEASI TEMA LITERARA ( DE EXEMPLU: ISTORIA, FAMILIA, IUBIREA, BANUL ETC. ) TRATATA IN DOUA TEXTE NARATIVE AI CAROR AUTORI SA FIE DIFERITI

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, in care sa prezinti comparativ aceeasi tema literara ( de exemplu: istoria, familia, iubirea, banul etc. ) tratata in doua texte narative ai caror autori sa fie diferiti. In redactarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

- prezentarea temei si a modului in care aceasta este tratata de catre fiecare dintre cei doi autori, in operele alese;




- ilustrarea comparativa a patru asemanari si / sau deosebiri intre cele doua texte narative, sub aspectul structurii si al compozitiei ( de exemplu: constructia subiectului actiune, conflict, personaje, titlu, incipit, final, relatii temporale, tehnici narative etc. );

- relevare a doua asemanari si / sau deosebiri in constructia personajului principal / personajelor principale in cele doua texte narative, prin referire la tema sau la curentul literar / la ideologia literara / la viziunea autorilor asupra conditiei umane / la mesajul transmis;

- exprimarea unei opinii argumentate in privinta asemanarilor si deosebirilor dintre cele doua texte, din perspectiva realizarii lor artistice.

Dintre toate elementele care definesc universul existentei umane, banul este cel care influenteaza in cea mai mare masura destine individuale si colective. In numele acumularii de capital se fac sacrificii nejustificate, se renunta la valori morale, fara a se lua in calcul efemeritatea valorilor reprezentate de bani.

In functie de epocile / ideologiile literare pe care le-au ilustrat, operele scriitorilor romani au abordat in prim plan sau in plan secundar tema banului / a inavutirii / a avaritiei. Este interesant de remarcat ca aceasta tema este evidentiata mai ales de operele literare realiste, care o asociaza, de obicei, cu ideea degradarii omului stapanit de aceasta obsesie / patima.

Moara cu noroc, de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica de dimensiuni ample, care dezvolta o tema caracteristica acestei specii: dezumanizarea sub influenta patimii pentru ban. Se poate vorbi de trei straturi tematice. Primul – care poate fi considerat o „supratema” – deschide naratiunea prin cuvintele batranei, soacra lui Ghita: „Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”. In final, batrana mediteaza din nou asupra celor intamplate, subliniind ideea fatalitatii oarbe. Al doilea nivel tematic, cu valente sociologice si psihologice, vizeaza consecintele nefaste pe care setea de imbogatire le are asupra individului. Procesul dezumanizarii lui Ghita, sub imperiul nefast al setei de inavutire, este urmarit evolutiv, marcand si dramatice reinvieri ale fondului sau de omenie. Al treilea nivel tematic al nuvelei poate fi identificat in fascinatia exercitata de forta si de autoritatea care se degaja din personalitatea samadaului. Personajul negativ intimideaza orice adversar prin temeritatea cu care sfideaza legile.

Titlul nuvelei are semnificatie simbolica si sugereaza ironia la adresa personajelor implicate in jocul destinului nemilos – atat pentru Ghita, cizmarul devenit carciumar, cat si pentru familia lui, moara convertita in carciuma va deveni un spatiu blestemat.

Actiunea, plasata la sfarsitul secolului al XIX-lea, este predominant interioara, prezinta un caz de constiinta si ilustreaza convertirea ideii in obsesie, urmarind evolutia personajului principal. Se urmareste, din perspectiva obiectiva si omniscienta, destinul personajului Ghita, un cizmar care doreste sa-si schimbe conditia sociala; el ia in arenda o carciuma, aflata la rascruce de drumuri, cunoscuta sub numele de Moara cu noroc. Desi este avertizat de soacra sa ca omul trebuie sa fie multumit cu saracia”, dar si cu „linistea colibei” pe care le are, Ghita crede cu toata puterea ca datoria omului este de a-si face viata mai buna, mai ales cand are si familie. Incipitul nuvelei are, de altfel, valoare premonitorie: batrana, alter-ego al autorului, exprima un punct de vedere traditional asupra existentei omului, care trebuie sa se multumeasca cu ceea ce ii este dat, fara a ravni la mai mult, pentru ca provocarea destinului poate atrage pedepse grave.

Instalarea lui Ghita si a familiei la Moara cu noroc este precedata de o descriere detaliata a spatiului in care este situata moara, care sugereaza caracterul malefic al locului, aflat sub stapanirea lui Lica Samadaul: moara parasita, transformata in carciuma, se afla departe de sat, la rascrucea unor drumuri periculoase si a unor drumuri lipsite de primejdie. Parasind spatiul familiar, Ghita patrunde intr-un spatiu plin de primejdii, pe care insa nu le sesizeaza de la inceput.



Desfasurarea actiunii urmareste dezumanizarea treptata a lui Ghita sub influenta lui Lica. Povestea acestui personaj este una despre compromis si consecintele lui; dupa ce ia in arenda moara, Ghita descopera bucuria castigului si este constient de neputinta sa de a rezista tentatiei. El incearca sa reziste ispitei o vreme, dar nu gaseste forta necesara pentru a lua o hotarare definitiva in sensul despartirii de spatiul blestemat. De altfel, Lica il domina prin puterea vointei si prin lipsa de scrupule. Daca initial scopul lui Ghita era sa ia in arenda moara pentru a strange bani cat sa deschida un atelier de cizmarie la oras, treptat, personajul devine obsedat doar de castig. Sub influenta banilor si a lui Lica Samadaul, personajul principal se instraineaza de propria familie. Onestitatea lui Ghita se transforma in lacomie si in incapacitatea de a rezista tentatiei banului; personajul devine din ce in ce mai obsedat de avere, pe care se teme sa nu o piarda ( „Ar fi vrut sa nu aiba familie, ca sa-si poata pune capul in primejdie cativa ani” ). Desi ii duce lui Pintea banii primiti de la samadau, ca proba a vinovatiei acestuia, nu pomeneste de camata perceputa. In cele din urma, se hotaraste sa-l anunte pe jandarm cand poate fi prins samadaul cu dovezi incontestabile asupra sa. Ghita il anunta ca vrea sa mearga in oras si se ofera sa-i schimbe acolo galbeni si alte obiecte din aur. Fara a banui ceva, Lica vine la moara si aduce „aur si argintarie”. Sub pretextul ca pleaca la oras, Ghita merge sa-l anunte pe Pintea. Carciumarul isi pregateste minutios lovitura si isi sacrifica sotia pentru a nu trezi banuielile lui Lica. Dezamagit de esecul planului sau si lovit in orgoliul de sot, Ghita o ucide pe Ana, ceea ce conduce actiunea in punctul culminant. Deznodamantul este tragic si ilustreaza esecul personajului principal si caderea lui morala si sociala. Ghita e ucis de oamenii lui Lica, intors la carciuma ca sa-si recupereze serparul in care avea banii furati. Tovarasii lui Lica dau foc morii pentru a ascunde urmele crimei, dar Lica intelege ca va fi prins de Pintea, care are suficiente dovezi pentru a-l inchide. De aceea, samadaul se sinucide, zdrobindu-si capul de un stejar.

Finalul nu coincide cu deznodamantul si este realizat din perspectiva naratorului omniscient, confirmand teza enuntata in incipit, prin vocea batranei: „Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data!”

Autorul nu este interesat de relatarea evenimentelor, creeaza cateva nuclee de conflict, mai ales interior, pe care le prezinta minutios; evenimentele exterioare sunt putin numeroase si interesul prozatorului se indreapta inspre sondarea constiintei personajului, care este surprins in procesul derularii contradictiilor sufletesti. Primind banii de la Lica, proveniti din furt, incearca sa-si explice slabiciunea punand-o pe seama firii sale: „Ei! Ce sa-mi fac? Isi zise Ghita in cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu. Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!”

Moartea lui Ghita si a familiei ilustreaza perspectiva autorului asupra moralitatii personajului. Ghita este pus in situatia de a alege intre a ramane onest si a fi tovarasul lui Lica, sustinand afacerile necurate ale acestuia; indecizia personajului, tentatia castigului usor il conduc inspre moarte.

Ca in tragedie, conflictul interior al personajului se dezvolta gradat, atingand un punct tragic in final. Pentru prima data in literatura romana este urmarit, intr-o analiza de finete si minutios, raportul existential „calau – victima”. Prabusirea lui Ghita nu trebuie explicata numai prin lipsa tariei de caracter in fata lui Lica. Perspectiva imbogatirii rapide il ispiteste si autorul surprinde, cu maiestrie, prinderea carciumarului in mrejele intinse de samadau. Treptat, setea de bani pune stapanire pe mintea si pe actiunile lui Ghita. El se instraineaza de Ana si de copii, iar naratorul urmareste detaliat zbuciumul sufletesc al personajului, alunecarea acestuia in obsesie.

Ideile autorului, potrivit carora nerespectarea principiilor etice are consecinte grave, sunt transpuse in plan estetic in aceasta nuvela psihologica, de o profunzime deosebita.

Daca in nuvela lui Ioan Slavici patima imbogatirii il subjuga total pe Ghita, unul dintre personajele principale, antrenand pedeapsa tragica si ilustrand intentia moralizatoare a autorului, din perspectiva realista, in romanul Enigma Otiliei, de George Calinescu, patima banului imbraca alte dimensiuni, extinzandu-se la nivelul unei intregi societati. Roman realist, care reconstituie o atmosfera – aceea a Bucurestiului antebelic -, Enigma Otiliei urmareste evolutia raporturilor dintre personaje, pe fondul asteptarii unei mosteniri supralicitate de unii ( clanul Tulea ), indiferente pentru altii ( Felix, Otilia, Pascalopol ). Tema banului sustine firele narative principale, deoarece majoritatea personajelor romanului se definesc prin raportare la pozitia sociala pe care le-o asigura averea. Actiunea este ampla, desfasurandu-se pe mai multe planuri narative, care contureaza un conflict complex. Pe de o parte, clanul Tulea si Stanica Ratiu sunt obsedati in asemenea masura de averea lui Costache Giurgiuveanu incat sacrifica aproape totul, ceea ce creeaza numeroase centre de conflict exterior ( Stanica Ratiu – Costache Giurgiuveanu, Aglae Tulea – Costache Giurgiuveanu ). Pe de alta parte, banul modifica radical perceptia asupra lumii a individului – Aurica Tulea crede ca se va marita daca va dobandi averea lui mos Costache.



Averea lui Costache Giurgiuveanu este vanata in permanenta de membrii clanului Tulea, care o detesta pe Otilia. Aglae - „baba absoluta”    - incearca sa intre in posesia averii batranului prin orice mijloace. Dupa ce Simion, sotul decrepit, este abandonat intr-un ospiciu, Aglae incepe sa supravegheze cu atentie casa lui Costache, pentru ca acesta sa nu poata face nici o miscare fara stirea ei. Dupa primul atac cerebral pe care il sufera Costache, clanul Tulea pune stapanire pe casa, determinand revolta neputincioasa a batranului, infuriat de „pungasii” care ii irosesc alimentele si bautura. Moartea lui Costache, provocata cu sange rece de Stanica Ratiu, care fura, efectiv, banii ascunsi de batran sub saltea, pune capat atmosferei relativ calme care domneste in sanul familiei Tulea si influenteaza decisiv destinele personajelor. Stanica o paraseste pe Olimpia, invocand ridicolul motiv ca aceasta nu-i mai poate darui urmasi, desi copilul lor murise din neglijenta ambilor parinti. El se casatoreste cu Georgeta, „cu care nu avu mostenitori”, dar care ii asigura patrunderea in cercurile sociale inalte. Felix si Otilia sunt nevoiti sa paraseasca locuinta lui mos Costache, casa fiind mostenita de Aglae. Otilia se casatoreste cu Pascalopol, mosierul intre doua varste, personaj interesant, sobru si rafinat, in a carui afectiune pentru Otilia se imbina sentimente paterne si pasiune erotica. Felix afla, mult mai tarziu, intalnindu-se intamplator cu Pascalopol in tren, ca Otilia a divortat, recasatorindu-se cu un „conte argentinian”, ceea ce sporeste aura de mister a tinerei femei.

Conflictul principal al romanului se contureaza in jurul averii lui mos Costache, prilej pentru observarea efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Batranul avar, proprietar de imobile, restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si nu pune in practica nici un proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei. Direct sau indirect, acest personaj hotaraste destinul celorlalte. Mos Costache este o aparitie bizara inca din primele pagini ale romanului. Cand Felix isi anunta sosirea prin „schelalaitul metalic” al clopotelului, auzind scartaitul scarii isi imagineaza un om masiv, „de o greutate extraordinara”. Aparitia asteptata nu se produce insa, intrucat in fata ii apare un om mic, putin adus de statura, cu o atitudine defensiva. Raspunsul pe care i-l da lui Felix, cand acesta intreaba de „domnul Constantin Giurgiuveanu” il situeaza in domeniul absurdului: „… - Nu-nu sta nimeni aici…” Contrazicand evidenta ( el iese din casa si afirma ca in locuinta nu sta nimeni ), mos Costache are o atitudine care indica de la inceput psihologia avarului, care se teme de un intrus nedorit. De altfel, personajul este terorizat de sora sa, Aglae.

Demersul analitic al romanului cumuleaza nenumarate fapte, intamplari, vorbe, gesturi, ganduri care pun in lumina dorinta de a-si spori averea si zgarcenia batranului. De la micile „ciupeli” fata de Pascalopol ( care le tolereaza, condescendent ), pana la socotelile incarcate pentru intretinerea lui Felix si la obtinerea unor mari profituri din inchirierea unor imobile pentru studenti, mos Costache face orice pentru a agonisi. Obisnuinta de a strange orice banut da nastere unor scene in care ridicolul personajului este evident. Privatiunile de ordin personal pe care si le impune ii confera un aspect grotesc: ghetele de gumilastic sunt degradate, ciorapii grosi de lana sunt rosi si plini de gauri, pantalonii largi de stamba colorata sunt prinsi cu bucati de sfoara care inlocuiesc sireturile, iar hainele ii sunt decolorate de purtarea lor indiferent de anotimp.

Balbaiala si raguseala sunt arme de aparare pe care le foloseste ori de cate ori cineva incearca sa intre in relatie cu el. Teama de a nu fi pradat, suspiciunea permanenta accentueaza grotescul personajului, care se simte permanent pandit de „ochi” ( ceea ce nu este lipsit de adevar, intrucat Stanica Ratiu il spioneaza constant, mai ales dupa ce are atacul de apoplexie ). Ezitarea de a ceda o parte din avere Otiliei ( ceea ce ar fi constituit un gest firesc, tinand cont de faptul ca mama Otiliei a fost aceea care i-a adus o parte considerabila din mostenire ), subliniaza avaritia personajului.



Desi datele esentiale de caracter il incadreaza in tipologia avarului, Costache Giurgiuveanu este un personaj care iese din tiparele comune ale avaritiei. Evolutia sa sta sub semnul tragicului, deoarece personajul este scindat intre dorinta de a fi generos ( cu Otilia si cu Felix ) si obisnuinta de a agonisi, de a strange ultimul banut. Pe Otilia si pe Felix ii iubeste sincer. El stie ca adoptarea Otiliei si intocmirea testamentului de mostenire pe numele fetei i-ar asigura viitorul, dar ezita sa faca pasul decisiv, actiunile sale fiind determinate de un mecanism de natura duala: avaritia care-l poarta in structurile automate ale constiintei si generozitatea, care-l determina, uneori, sa faca dezinteresate si protectoare.

Victima a puterii mistificatoare a banului, mos Costache ajunge, in finalul romanului, in ipostaza unei marionete, asistand la cel mai grav si mai tragic asediu al averii sale. Situatia este cu atat mai tragica cu cat atacul este condus de cele mai apropiate persoane ( Aglae si restul familiei ), victime, la randul lor, ale aceluiasi stapan.

Personajele create de George Calinescu se inscriu in limitele propriei conditii. Puse in situatia sa-si desfasoare existenta intr-o societate in care banul reprezinta o valoare in sine, un scop, nu un mijloc, majoritatea personajelor acestui roman al lui George Calinescu ilustreaza, ca evolutie, teoria determinismului social, traind continuu sub dominatia magiei banului.

In ciuda aspectelor care ii deosebesc, Ghita, cizmarul din Moara cu noroc si mos Costache, batranul avar de pe strada Antim din Enigma Otiliei, sunt personaje asemanatoare sub raportul trasaturilor de caracter dominante. Si Ghita si mos Costache ( si, alaturi de ei, celelalte personaje antrenate in vartejul acumularii de capital sub diferite pretexte ) sunt, n esenta, stapaniti de lacomie. Pentru ei, a avea bani nu mai este sinonim cu a se bucura de o existenta confortabila, ci cu ideea de a poseda. La un moment dat, cele doua personaje nu mai sunt stapane pe propria obsesie de a acumula, devenind victime ale puterii mistificatoare a banului. Tratate in maniera realista, cel doua personaje isi urmeaza destinul firesc, in functie de circumstantele pe care le parcurg. Este de remarcat ca personajul lui Ioan Slavici, care ilustreaza o varsta a realismului incipient in literatura romana, se indreapta spre un final cu tenta pronuntat moralizatoare, in timp ce personajul lui George Calinescu ( ilustrand preocuparea autorului de a demonstra viabilitatea modelului realist – obiectiv intr-o epoca in care romanul romanesc valorifica intens formulele si tehnicile narative inovatoare ) parcurge un destin prin care autorul urmareste moralizarea cititorului in mai mica masura, scopul sau final fiind obtinerea veridicitatii situatiilor si a caracterelor. De aceea, mos Costache nu e avarul dezumanizat, ci se situeaza intr-o zona ambigua, ca si alte personaje ale romanului ( Stanica Ratiu, Pascalopol ). Ambele personaje analizate evolueaza negativ: Ghita se instraineaza de familie, izolandu-se si devenind un singuratic ros numai de patima de a se imbogati, mos Costache este, chiar din incipitul romanului, un izolat, in ciuda aparentelor de om de lume ( jocul de carti are loc la el acasa ).

Perspectiva narativa obiectiva le permite celor doi autori explorarea mecanismelor psihologice ale personajelor, dar si extensia observatiei asupra unui mediu social in care banul reprezinta un factor de dezumanizare. Conflictul interiorizat din nuvela, necesar pentru obtinerea tensiunii narative caracteristica speciei, are drept corespondent centrele conflictuale exterioare si interioare din roman, specie ampla, care permite caracterizarea complexa a personajelor. Toate sunt motivate, insa, de aceeasi idee: banul anuleaza individualitatea, altereaza perceptia despre sine si despre lume a individului, modificandu-i datele de caracter. Ilustrand varste diferite ale istoriei literaturii romane, cele doua opere literare surprind raportul complex care se stabileste intre destinele individuale si destinele sociale ale unor personaje a caror structura sufleteasca se modifica in urma intalnirii cu principalul mobil al existentei umane – banul.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1677
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site