Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Simbolismul - ARS POETICA (Macedonski)

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic








Simbolismul

Prin Macedonski si simbolistii lui, literele romane privesc spre un viitor imediat ,care avea sa fie extraordinar de bogat si de stralucitor, desi indeanjuns de scurt, dar oricum greu in consecinte, cunoscut sub numele de <<literatura dintre cele doua razboaie>>.

Este un curent literar care a aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca o reactie impotriva romanticilor, a impersonalitatii reci a poetilor parnasieni.

Precursor al simbolismului in Franta este considerat Charles Baudelaire - prin volumele de versuri Corespunderi, Florile Raului, ia rin literatura romana Mihai Eminescu, mai ales prin muzicalitatea ce-l apropie de poezia simbolista (Dintre sute de catarge, Melancolie, Se bate miezul noptii).

Numele curentului a fost dat in 1886 de Jean Moreas, care a scris articolul manifest Le Symbolisme. Tot acum se formeaza gruparea cu acelasi nume condusa de Stephan Mallarme. In acelasi an, Rene Ghil infiinteaza scoala simbolist-armonista devenita apoi filosofico-instumentalista. Exista poeti simbolisti - Srthur Rimbaud, Jules Laforgue, Jean Corbiere - care il considera sef de scoala pe Paul Verlaine si care isi iau numele de decadenti.

In literatura franceza, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, apare parnasianismul, ca o reactie la romantism, care duce versul la perfectiune formala, golindu-l insa de emotie.

Meritul simbolismului este tocmai acela de a fi refacut sensibilitatea poeziei, apeland la simbol, aluzie si la un limbaj inedit, cultiva sinteza.

In ceea ce priveste simbolismul romanesc, acesta se contureaza la sfarsitul secolului trecut si este un produs al orasului. Reprezentanti : Ion Minulescu, George Bacovia, Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Traian Demetrescu, M. Saulescu, Elena Farago si altii.

Asa cum remarca Lidia Bote, acest curent literar parcurge mai multe etape : in 1860 incepe etapa estetica-teoretica si este reprezentata prin Alexandru Macedonski; ce de-a doua, cuprinsa intre 1892-1908, este o perioada de experiente si cautari; urmeaza o alta de plenitudine (1098-1914) iar ultima marcheaza declinul (1914-1920).

Simbolismul apare ca reactie antipozitivista si antirationalista.

Poetii simbolisti se dovedesc foarte sensibili la toate noutatile din muzica, pictura, stiinta, preiaiu idei filosofice din Fiche, Schelling, Schopenhauer, Hegel, manifesta interes pentru opera lui Novalis, Poe sau Whitman, dar si pentru arta orientala.

O caracteristica fundamentala a caracterismului romanesc, care il deosebeste de cel francez, este aceea ca isi asimileaza parnasianismul.

De asemenea, introduce in poezie cateva elemente noi. Scriitorii care apartin acestui curent literar opereza foarte mult cu simboluri, ele avand menirea sa inlocuiasca expresiile directe, iar raportul dintre simbol si realitatea sufleteasca nu este dezvaluit, ci numai sugerat.

Simbolismul romanesc a inceput la Literatorul, revista legata de marile traditii ale literaturii romane, de „pasoptismul” romantic si ancorata, cu adanca responsabilitate, in problemele sociale si politice. In acelasi timp, a fost o publicatie preocupata de pedagogia clasicista a fauririi versurilor frumoase, a „artelor poetice” ilustrate de nume mari – Aristotel, Horatiu, Boileau, de didactica aspiratilor ideale in care Arta, Frumosul, Poetul se scriu cu majuscule.

Felul in care a debutat acest curent literar, simbolismul, a determinat in buna masura dezvoltarea lui ulterioara cat si pe cea a poeziei moderne, de dupa el. Simbolismul romanesc s-a aflat, mereu, la raspantie de tendinte si orientari, incrucisandu-si caile cu cele ale altor scoli novatoare – parnasianismul, naturalismul – si cu cele ale unor directii mai vechi : efervescenta culturala, gustul popularizarilor si mesianismul social al momentului „’48”, mitologismul directiei vechi clasiciste, latinismul umanistilor, iubirea de natura, simtamantul contopirii cu ea in sens romantic, si inca – aspect specific romanesc – dragostea de sat si de taranime – ideeforta o poporanismului si a samanatorismului dar si o constanta a poeziei romanesti.

Sincroni si, in anumite chestiuni chiar predecesori, scriitorii simbolisti romani, grupati mai intai in jurul gruparii Literatorul si al unor reviste satelit, treptat dar perseverent, discret dar si metodic, au adus in poezie o sensibilitate noua, diferita in buna masura de cea romantica, ori cea neoclasica si o noua retorica. Mai degraba romantici („neoromantici”) si adesea permeabili la motive si modalitati parnasiene pe care si le-au asimilat, simbolistii au avut un drum al lor, specific, croit cu talent si inteligenta proprie dar cunoscand si experienta marilor poeti de circulatie universala.

Sa nu uitam ca incercarea lui Macedonski de a creea o „scoala de poezie” cu accentuat caracter social si cu noi reguli si performante prozodice se inscrie in traditia pasoptista; ca efortul de a forma un public receptiv la poezia noua tine de etapa luminista si clasicista a unei culturi, in latura ei pedagogica. Ideea ca exista un limbaj al poeziei ce poate fi si trebuie sa fie invatat, este fireasca in perioadele de inceput ale culturilor.

Numai dorinta de a inalta literatura romaneasca l-a facut pe Macedonski sa duca o lupta pentru inoiri prozodice, insa interesul pentru versificatie fusese inca al anilor 1830-1840 si se afla in legatura cu dorinta patriotica de a creste nivelul cultural al cititorilor. Dar, mai presus de orice, primii simbolisti au crezut in talent, iar Macedonski a sperat toata viata sa descopere genii : „Toti nastem poeti, dar poeti sunt aceia pe cari ii formeaza studiul, zice Macedonski in prefata poeziilor sale publicate in urma. () Gustul, facilitatea sau arta de a scrie nu constituie geniul, geniul se naste. Mecanismul versului si al ritmului nu face pe poet, el se naste.” In Prefata sau Regulile la Gramatica poeziei ca si in Pentru stil, Heliade aratase ca stilul individual ca si cel national se datoresc unor calitati innascute, dar si instructiunii atent dirijate. Cu cincizeci de ani mai tarziu, intr-un alt moment social-istoric, Macedonski, continuand traditia Curierului, va urma aceleasi principii novatoare si pedagogice in viata literara. Exercitiile formale de versificatie fusesera si inainte in gustul poetilor munteni preocupati de sonoritatea versului si, pe aceasta linie, Macedonski e inca foarte aproape de Iancu Vacarescu si de Bolintineanu. Inainte de a fi simbolisti, poetii grupati in jurul lui Macedonski au scris poezie romantica iar mai apoi, textele elaborate de ei s-au situat, nu o data, la granita stilistica dintre simbolism si parnasianism.

Citind poeziile vremii observam cum, mai ales dupa 1890, sensibilitatea romanticului pare a se hipertrofia, lexicul poetiilor se imbogateste cu neologisme pentru a numi stari noi : nevroze, fiori, senzitive, extaze. Cel care va atrage intai atentia asupra acestor stari va fi Macedonski “poet hipnotizat zadarnic de cerul larg si policrom”. Noua sensibilitate, “noul frison” poetic se insinueaza treptat si se pot recunoaste unele titluri ori cuvinte cheie : Nevrozare, Nevroze, Fioruri, Senzitiva. Se accentueaza atractia romantica spre tenebros si bizar, se reia mirajul evului de mijloc cu castele solitare, turnuri teribile, cavouri, copaci scheletici frecventati cu corbi sinistri, cobitori.



S-a vorbit despre “impuritatea” curentelor si genurilor in literatura noastra, despre amestecul lor, uneori stanjenitor ori “nepermis” de accentuat. Sa observam ca arta antica - obiect de inspiratie pentru parnasieni, in tablouri statice, descriptive, obiective “inghetate” - i-a fascinat pe scriitorii romani din toate timpurile, de la Conachi pana la Eminescu sau Cosbuc si mai departe inca, daca ar fi sa numim un poet de prima marime, reprezentativ pentru o epoca literara : Lucian Blaga.

In istoria noastra literara a existat tendinta de a vorbi despre poetii simbolisti si despre aceia in opera carora se observa puternice elemente simboliste, ca despre adepti ai parnasianismului. Dar nimic mai strain de imaginea impasibila, obiectiva a artistului parnasian, ca figura poetului “senzitiv” prototip al simbolismului romanesc. Ion Pillat a vazut chiar in simbolism un protest impotriva “sfarsitului” antiliric, “stiintific” al artei europene in anii 1860-1880.

Cu Hinov (1878), il putem considera pe Macedonski parintele versului liber. S-a renuntat la versificatia clasica in favoarea versului liber, care ar trebui sa exprime mai adecvat, mai suplu, libera si imprevizibila miscare psihica sau pentru folosirea acelor forme poetice fixe, care, prin laitmotive, prim repetitii felurite (si acesta e cazul rondelului) sa produca efecte muzicale. Simbolismul romanesc a crescut pe traditia autohtona “contaminat” de de eminescianism, parasind formulele din plin experimentate, “traditionale” si orientandu-se cu curaj considerat, nu o data, donquijotesc, cu o maxima exprisivitate modernista spre ce e nou pana la chiar bizar.

Macedonski intelegea prin simbolism “numele modului de a se exprima prin imagini, spre a da nastere, cu ajutorul lor, ideii, caci poezia e datoare sa destepte cugetarea si nu sa devina ea insasi cugetare”. Termenii de simbol si simbolism au continuat sa inspire numeroase eseuri in nazuinta limpezirii acestor concepte.

“Contaminat” uneori de parnasianism, “adversarul” cu care lupta, avand in comun motive literare de mai larga circulatie in epoca, simbolismul a fost chiar confundat cu parnasianismul. Se uita prea usor ca seninii, majestuosii parnasienii nu au putut ierta simbolistilor doua mari inovatii : gandirea analogica si versul liber. Si nu o data s-au auzit glasuri, chiar dintre simbolisti, care au declarat ca miscarea lor nu e alteceva decat “traditionalul” romantism. Insa Macedonski a inovat. El a fost initiatorul versului liber inainte de Kahn si Laforgue si teoreticianul versului liber inainte de R. Ghil in Traite du verbe, 1885.

Marii maestrii ai discursului logic care au fost neoclasicii au fost contrariati de acele “descrieri” ori notatii si de acele “sugestii” ale unor senzatii consecutive, neordonate in tiparele logicii aristotelice, adica de gandirea analogica. Doar analiza concreta a raporturilor dintre poeziile parnasiene si simboliste pe aceeasi tema ofera concluzii cu importante consecinte pentru poezia romaneasca, in care ambele curente convietuiesc si se intrepatrund strans.

Culoarea va fi pentru acesti poeti un element constitutiv al atmosferei febrile, nelinistite, visatoare, bizare sau vagi - specific simboliste, un prilej de a nota sinestezii. Nu doar “nuantele”, cum ceruse Verlaine, ci chiar culorile, pestrite ori violete, de balci, in gustul lui Rimbaud, vor fi utilizate de simbolistii romani. Dar mai ales muzica versului - obtinuta printr-o multitudine de mijloace (evocarea unor instrumente muzicale si a notelor muzicale, arminii imitaitive, asonante, “ritmuri instinctive”, prin stimularea “melodiilor” subconstientului “halucinatiile” auditive) - iata marea descoperire a simbolistilor. Si sa nu uitam corespondentele care exista intre parfumuri, sunete si culori, sinestezia care il face pa Macedonski sa-si scrie manuscrisele cu cerneala diferit colorata.

Simbolismul a insemnat, in literatura universala, o “revolutie” care a dus la impunerea uni nou statut al poeziei. O resurectie care in tara noastra s-a desfasurat in “etape”, simbolismul mergand, indelunga vreme, alaturi de romantismul vechilor pasoptisti si intalnind in drum, cum spuneam, un alt curent modern, pe care l-am si numit - parnasianismul, de orientare opusa, neoclasic, rationalist, scientist, pozitivist.

Treptat s-a alcatuit densa atmosfera simbolista, in care sufletul omenesc incepe a-si intelege lumea unde traieste, dincoace si dincolo de parametrii cu care s-a obisnuit, in cotidian.

De subliniat este convingerea unora dintre poetii sai reprezentativi, ca simbolismul, pe cat a fost de novator, de revolutionar, pe atat a fost, in Romania, legat de traditiile poeziei clasicilor. Nicolae Davidescu observa ca simbolismul nu este “o generatie spontanee” ci reprezinta o evolutie fireasca a poeziei. B. Fundoianu mergea chiar pana la exagerarea de a sustine ca simbolismul nu inseamna “nimic foarte nou, nimic nespus inca”.

Mai aproape de adevar este Pompiliu Constantinescu atunci cand sustine ca simbolismul este, de fapt, o accentuare, o subliniere expresiva a lirismului si a muzicalitatii ce a caracterizat, dintotdeauna, “poezia pura” asa cum a definit-o Paul Valery.

ARS POETICA

Pentru Macedonski, poezia este un fapt care rezulta in chip necesar din “misiunea sfanta” a Poetului. Aceasta se lasa in voia credintei ca este investit, cu harul de “a canta”, ca si cum ar fi un instrument fara de initiative proprii.

Sa observam ca Noaptea de decembrie (La muza) a aparut in Literatorul in luna octombrie a anului 1880, in timp ce Curs de analiza critica II. Despre logica poeziei, in iulie-august din acelasi an. Macedonski isi incepea acum sirul definitiilor poeziei intr-un stil modern dar care, ca orice modernitate, isi infigea radacinile in idei ce si-au avut circulatia lor in timpuri mai vechi : poezia este “muzica sufletului”, “scanteie a divinitatii”, cu o logica a ei, si se refuza oricaror definitii incadrabile in conceptele curente. Ea are “o putere suverana, tainica si neschimbata” in toti “timpii” si in toate “inimile”, lucrand “fara ca cineva sa-si poata da seama de modul ei de inraurire”, iar “cand voiesti sa te opresti si sa-ti dai seama de cauze, printr-o stricta analiza, ramai uimit in fata golului aproape total pe care ti-l da ca rezultat”.

Prea retorica si explicita pentru a depasi granitele romantismului, Noaptea de septembrie se inscrie totusi printreprimele lucrari in versuri ce vadesc germenii poeziei noi : nu s-a observat, dar cu aceasta poezie ne aflam, acum, in fata celei mai nete cu putinta reactii antipozitiviste si, intr-un fel, chiar “antiintelectuliste”, in chiar “cuibul” unde se zamisleste intuitionismul simbolist, pornind dintr-o directie “anti-saintbeuviana” avant la lettre si oricum, anteproustiana. Limbajul emotiv se opune limbajului intelectual si, asa cum spunea Mallarme, “poezia nu se scrie cu ideei, ci cu cuvinte”. G. Bachelard in L’air et les Songes a observat si el ca “ceea ce aveai sa spui e atat de repede depasit de ceea ce te surprinzi scriind, incat iti dai prea bine seama ca limbajul scris isi creeaza propriul univers. Un univers de fraze ia loc, in ordine, pe foaia alba.”



Arta poetica a lui D. Anghel este chiar abandonul poeziei, este un imn inchinat suprematiei altor valori decat cele ale artei si mai intai a frumusetii in sine a naturii.

Poezia inseamna “sunete, culori si forme” patrunse insa de “focul divin” - harul poetului al carui “pas” trece prin “umbra albastra” (semn al interiorizarii si al idealului), sunand cadentat ca “ritmul unui vers alexandrin”. Sa nu uitam ca simbolistii romani s-au intors mereu, cu pietate, la prozodia clasica. A facut-o mai intai “parintele” lor - Macedonski

Limbajul poetic are in sine ceva sacral; el trebuie sa fie mereu altfel, “felurit”, “modelul” sau fiind gradina:

“Dar, cine poate, invesmante-si gandirile-n odajdii sfinte,

Ca florile de felurite sa-i fie-a graiului vestminte.”

Inaltand un imn cuvintelor (volumul Fantezii, 1909), Anghel face o profesiune de credinta asemanatoare cu aceea a lui Macedonski in Rondelul cupei de Murano. E vorba de marele crez in “arta pura, fara fraze”, in poezia fara “literatura”. El crede in cuvintele cu putere evocatoare, in “imparechieri ciudate de slove”, in puterea lor sacra, orfica (“rasunati prin gura si harfa lui Orfeu”), cuvintele par a fi, in intelegerea lui, “giuvaiere” - pretioase in sine.

Stefan Petica ne lasa o foarte ciudata arta poetica; el face elogiul cantecului ce nu se canta, al aceluia ce n-a fost “spus”. Suntem in pur simbolism, cand “literatura” este devinitiv invinsa iar poetul isi pune problema unei “cantari” de dincolo de cuvinte. Asa cum personajul eminescian Miron iubea o “frumoasa fara trup”, portul canta acum viorile ce tac sau, mai adevarat, momentul cand “vioarele tacura” : este muzica de dincolo de sunete, poezia de dincolo de cuvinte, este revelatia unui spatiu sufletesc nu gol, ci liber, dispus sa primeasca din exterior sugestii semnificativeiar nu sa le creeze si sa le comunice el. In acelasi timp, este totusi vorba de intuitia existentei unui cant, tainic dar revelabil : “cantarea fara nume” este “ascunsa-n negrele vioare” unde “plang albe vise moarte-n floare” :

“Tristetea lor neprihanita

Atat e de chinuitoare

Ca pune-n suflete patate

O mistica infiorare”.

Nu despre poezie pur si simplu e vorba acum, ci despre “suprema poezie”, iscata de tortura ce o provoaca, “o zdrobitoare nostalgie”, “chemare” indefinibila dar devoratoare:

“Si o chemare zace-n ele

De-o zdrobitoare nostalgie

Tortura ei necunoscuta

Este suprema poezie”.

Ars poetica aceasta, care proclama existenta acelei poezii “supreme”, definite nu doar prin negare cuvantului, ci si prin negarea oricarui sunet, instaurate atunci cand viorile “tac”, depaseste cadrul gandirii strict literare si indeplineste intr-adevar menirea ultima a crezului simbolist pentru care poezia nu este decat o cale spre intelegerea totului, prin cunoasterea corespondentelor universale. Ca si Macedonski in Noapte de mai, Petica pretinde ca poezia nu e decat o “vraja” sub care, odata cazut, intelegi universul uranic in sincronia sa cu cel chtonic.

“Sub vraja cantului de-argint s-aprind pe culmile albastre,

Surazatoare si senine, bland scanteierile de astre

Faclii ce ard din vesnicie in sfantul templu inchinat

C-un gest de veche adorare, stralucitorului pacat”.

Dusa pana la ultimele consecinte, arta poetica simbolista - Cand vioarele tacura - vorbeste nu atat despre “regulile” poeziei intelese, fireste, muical cat despre moartea cantecului. Poemul difan, “construit” mental e situat mai mult in zona metaforicului : “Poeme dulci de vise, poeme de petale / Ce mor in tremurare, in mintea-ne pribeaga”.

Cu poetul clipei “cand viorile tacura” asistam la ruinarea poeziei ca literatura, pe cand ea se instituie ca muzica si concomitent, ca inaltare a uniu edificiu filozofic, mai mult fantomatic, e adevarat, dar suficient de consistent ca sa intretina macar iluzia de comunicare sufleteasca intre om si cosmos.

Minulescu a ramas pana azi in constiinta mojoritatii cititorilor, dupa numeroase exegeze interesante, in fond, asa cum l-a inteles Lovinescu - un paradoxal “stegar al miscarii simboliste”, “de un simbolism mai mult exterior si mecanic”, care a dat “o poezie superficiala si declamatoare, de o cuceritoare muzicalitate externa”, prea usor si repede inteleasa de contemporani, desi a mizat pe comprehesiunea celor de “mai tarziu”, “cu mistere usor de ghicit, colorata, laudaroasa, voluntar perversa si, mai presus de toate, retorica”.

Asa incat Romanta noului venit, in care poetul isi marturisea mahnirea pentru ca “poarta a ramas inchisa la glasul artei viitoare” prezicand ca “Era prin anul una mie noua sute si opt”, adica atunci cand aparea volumul Romante pentru mai tarziu, a parut atat un fel de jelanie fara de pricina cat si o aluzie ironica deoarece popularitatea autorului ar fi dovedit ca poezia sa a fost perfect inteleasa.



Poetul

Multa vreme, chiar in versurile scriitorilor neoromantici, s-a pastrat ipostaza clasica a poetului care “canta” la “harfa” sau “lira”. Imaginea acestor instrumente muzicale a circulat si la inaintasi, o gasim si la Eminescu dar este emblematica si decorativa, sugerand mai ales stari depresive. Primii simbolisti (inca romantici dar si sensibili la influentele parnasiene) se mai imaginau inspirati de muze si erau departe de fenomenul de saturatie in raport cu imaginile mitologice, pe care contemporanii lor din alte tari il manifestau. Pana spre sfarsitul veacului, poetul aparea, chiar in versurile unora dintre cei mai obscuri colaboratori ai revistelor de orientare simbolista, ca un inspirat ce atinge, in delir, strunele lirei. O anumita poza parnasiana (poetul pul, “porte-lyre”) nu era straina de romantism o figura nobila, ades deznadajduita, cu ochi “in lacrimi inecati”, “o umbra”, “un vis”, “o cugetare”. Exista poetul-inspirat, cel vizionar,titanul. Sa observam ca exista si poetul-profet, luptator-aparator al Ideii ori al Frumosului, de o autoputernicie demiurgica in lumea cuvintelor. Si mai ales sa aintim de poetul blestemat, imagine neoromantica, inadaptatul hulit (“nebunul”), “albatrosul” diform cand, coborand din inaltimea idealurilor, se afla in mijlocul contemporanilor.

Acestea ar fi doar cateva ipostaze. Poetii, gandind despre conditia lor, au stiut sa gaseasca, fiecare, imagini originale.

Nu este tocmai simplu sa reliefezi imaginea poetului simbolist din versurile lui Macedonski. Nici nu se poate vorbi de un profil “pur” al simbolismului, caci la Literatorul a existat o viziune complexa (uneori de-a dreptul confuza) in ceea ce priveste artistul : insumandu-se romantismul, neoclasicismul si neoromantismul, predomina totusi, la sfarsitul veacului, silueta clsica a poetului, mangaind “harpa” sau “lira”. In Literatorul nr.2 din anul aparitiei, Macedonski publica La harpa - poezie optimista, de elevatie si nu mai putin o ars poetica. Ne amintim ca Eminescu vorbea si el de “harfe zdrobite” - matafora a “epigonilor”, a poetilor deceptionati, pesimisti sau, tot printr-un simbol, de momentul golului psihic dezesperand in poezie : “Sa fac, o, suflet ce din nou sa tremuri / Cu mana mea in van pe lira lunec” (Trecut-au anii). Iar pe Sihleanu il numea “lira de argint”.

Prototipul macedonskian al poetului apare in Noapte de decembrie : mort din punctul de vedere al realitatii imediate in masura in care el este un prebacovian sarman intr-o camera sordida si rece, inconjurata de nameti de zapada si ingetand sub crivat (“E moarta odaia si mort e poetul”), el reanvie sub puterea “focului sacru”, a “flacarii vii”.

Cu Dimitrie Anghel, poetul apare ca un copil maturizat prin forte potrivnice lui, continuand sa gandeasca si sa priveasca lumea intr-un chip infantil, in care retraiesc “dorurile” altor generatii in numele carora el va “inmladia”, “cantecul”, adica poezia. Poetul plange - aceasta este ipostaza sa cea mai frecventa dar si cea mai fecunda. Resimte acut trecerea timpului, pierderea inexorabila a unui trecut admirabil, armonios, tihnit. Intrebuintand cuvinte ce evoca gingasie si suavitate (“lumini de curcubie”, “murmurul fantanii”), el nu spune altceva decat ambitiosu-i crez de a ridica un monument mai durabil decat bronzul.

S-a scris mult despre Minulescu dar nu s-a observat cum contureaza el imaginea Poetului, in cateva variante. Il vedem ca mesager al Lumii poeziei sau, in orice caz, al unor tinuturi definibile prin stari de constiinta tulburi, agasante

La Bacovia, Poetul este umil, bolnav sau in pragul imbolnavirii. Este atacat sau crede c-ar fi atacat - de ftizie, e “palid” si se “pierde / Prin targul salbatic, sever”. Uneori se asteapta de la el gesturi specifice unui om ce are aceasta meserie (Poveste). Scrie versuri melancolice sau de-a dreptul satanice, “serenade” “blestemate”. Se plimba afara de oras, dincolo de liniile ferate, prin zavoaie, pe langa ape vinete, creionand sau inganand versuri. Isi cultiva atitudini excentrice. Stie ca este dispretuit, ca a cazut in deriziunea “burghezului hidos”, ca pentru unii a “devenit nauc” dar, oricu, exista pentru el si sansa de a fi admirat si iubit. Privita sau nu irnic, figura “fecioarei” indragostite de un poet “damnat”, “blestemat”, este frecventa in versurile lui Bacovia mai des decat s-a observat :

“Duduia vesnic citeste

Stie clavirul, picteaza-

Si nopti de-a randul vegheaza

Si poate, de-aceea slabeste

Se crede si unia spun

Dar totul ramane secret

Duduia viseaza-un poet,

Bizar, singuratic, nebun”

(Unei fecioare)

Oricum, iubita poetului bacovian nu este o fata sarman, ci o tanara cu salon in care troneaza fotolii antice si impodobit cu oglinzi venetiene si clavir :

“Hai sa valsam, iubito, prin salon

Dupa al toamnei bocet mortuar

Auzi cum muzica rasuna clar

In pasul jalnic, antic si solemn”.

(Vals de toamna)








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1352
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site