Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

Arta poetica (Conceptia despre poezie si misiunea poetului) :




La Mihai Eminescu nu se poate vorbi de o poezie programatica, ideile sale despre arta nu se constituie in poezii anume, ci se regasesc in intreaga sa creatie, fie in publicistica , fie in poeziile despre arta, conceptiile sale despre conditia poetului si menirea artei sala fiind exprimate, intr-un fel sau altu, in majoritatea creatiilor lirice.

Se poate totusi afirma ca doar cateva poezii sunt cele care directioneaza conceptia poetica eminesciana , cele mai multe fiind postume, desi unele fusesera scrise la inceputul perioadei de creatie ori in plina maturitate : « Icoana in privaz », « Eu nu cred in Iehova ». « Odin si poetul », « Iambul », « numai poetul » etc. Intre poeziile programatice antume se numara si « Epigonii », « Glossa », « Oda (in metru antic) », « Criticilor mei » care sunt si cele mai valoroase din punct de vedere literar si profund filozofice.

Poezia de evocare a trecutului istoric :

Istoria, tema specifica romanticilor, sursa de inspiratie inscrisa in directiile trasate de « Dacia literara », in epoca pasoptista , presupune – in principal – doua atitudini : militanta, cu scopul de a trezi constiina nationala si folclorica, imbinand elementele reale cu cele mitologice si de legenda.

Eminescu continua traditia, evocand trecutul glorios al neamului romanesc iantiteza cu prezentul decazut in « Scrisoarea III », imbinand armonios oda inltatoare cu satira virulenta :

« De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii ;

Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii »

In alte poezii, eminescu Ilustreaza istoria romanilor in stranas legatura cu tema timpului, fiind evocata printr-o succesiune de civilizatii surpate sub nisipul trecerii, un document de zadarnicie, o adevarata « panorama a desaraciunilor », « Momento mori » a fost scrisa in 1872, in perioada studiilor de la Viena si Berlin sub influenta scepticismului filozofului german Schopenhauer si contine 1300 de versuri. Poemul ilustreaza ideea ca raul e atotputernic in lume si ca, orricate culmi ar fi atins omenirea in evolutia ei, a umrat prabusirea in neant. Invierea civilizatiilor, incepe din preistorie si trece prin Babilon, Asiria,Palestina,Egipt,Grecia,Roma,Dacia, epoca navalirilor barbare, revolutia franceza pana la Napoleon I. Dacia este un tinut fabulos, tutelet de zana Dochia, imaginea fiind construita din elemente mitice si legendare populare creand un adevarat rai, un loc rasfatat de zei si astre :

« Sori si luna reprezinte printr-a norilor dumbrave

Ard albastrele armure ale zeilor romani »

Elementele romantice sunt prezente prin conceptia poetului despre timp si istorie, prin astri, personaje mitice, eroi populari, « paduri de basme », toate compunand o imagine luminoasa, stralucitoare a Daciei cu « suferinte mari, viteze-le eroilor » din care s-a ivit natia romana.

0Istoria apare in poezia eminesciana identificata total cu patriotismul cel mai profund si adevarat exprimat vreodata in simtirea lirica romanesca, asa cum afirma Ioan Slavici in amintirile sale despre Eminescu, uimit ca acesta era « stapanit() de gandul unitatii nationale si pornirea de a se da intreg pt. ridicarea nemului romanesc ».

Tema iubirii si a naturii :

Mihai Eminescu, ultimul mare romantic european, se inscrie in aces curent al exprimarii sentimentelor de dragoste in mijlocul naturii, tema iubirii si a naturii fiind tema romantica fundamentala a liricii sale. La Eminescu natura are doua ipostaze, una terestra si una cosmica, intreferate in cadru armonios, in cadrul careia indragostitii oficiaza un adevarat ritual al iubirii, « natura adesea - daca nu primeza – e pe acelasi plan cu dragostea » (G.Ibraiteanu). Natura terestra apare cu elemente specifice ale spatiului romanesc (codru, izvoarele, salcamul, teiul, lacul) vazute in vesnica rotire a anotimpurilor, este, in general, ocrotitoare, calda, uneori salbatica, participand la framantarile poetului si constituin cadrul cel mai potrivit al dragostei si meditatiei ;

« Hai in codru la izvorul

Care cutremura pe prund

Flori de tei deasupra noastra

Or sa cada randuri-randuri. »

(Dorinta)

« Hai in codru cu verdeata,

und-izvoarele plang in vale »

(Floare albastra)

Natura terestra este in alte poezii un spatiu al mortii, ca in elegia “mai am un dor”:

“Mai am un singur dor;   

In linistea serii

Sa ma lasati sa mor

La marginea marii ;

Sa-mi fie somnul lin

Si codrul aproape,

Pe-ntinsele ape

Sa am un cer senin. ” 



Natura cosmica este simbolizata mai ales prin cadrul nocturn, in care luna, stelele, luceferii participa direct la sentimentul iubirii umane.Iubirea la Eminescu nu este un sentiment ocazional, ci unul fundamental, la care participa intre Cosmosul, luna fiind astru tutelar si martor al celor doi indragostiti :

« Cnd prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vara,

Mi-i tinea de subsoara,

Te-oi tinea de dupa gat. »

(Floare albastra)

Sentimentul eroitic eminescian este lipsit de dulcegarie, indragostitiise contopesc cu ritmul naturii, viseaza la fericire (« Vom visa un vis ferice »), se integreaza peisajul cosmic :

« Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,

Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,

Stelele nasc umezi pe bolta senina,

Piptul de dor, Fruntea de ganduri e plina. »

(Sara pe deal)

In evolutia poeziei sale erotice, se disting, in principal, doua etape : de visare, de aspiratie spre fericire, natura este feerica, ocrotitoare, calda, iar iubita este magaietoare, sagalnica, ispititoare :

« Fruntea alba-n parul galban

Pe-al meu brat incet s-o culci,

Lasand prada gurii mele

Ale tale buze dulci »

(Dorinta) 

dupa 1880 (1880-1883) domina deziluzia, scepticismul provocat de neimplinirea visului de iubire ideala. Acestei atitudini fundamuntale ii corespunde o natura trista (plopi singuratici, ploi reci, camera pustie), iar iubita este rece, striana, statuara, poetul fiind dezamagit petru ca « Totusi este trist in lume »

aspiratia geniului spre implinirea iubirii absolute este exprimata prin prina valenata spirituala a acestuia de a fi capabil de sacrificiul suprem in numele iubirii ideale :

« Reia-mi al nemuririi nimb

Si focul din privire

Si pentru toate da-mi in schimb

O ora de iubire. »

(Luceafarul)

Poezia de inspiratie folclorica :

Interesul lui Eminescu pentru creatia populara se manifesta din copilaria petrecura la Ipotesti, cand « baiet fiind, paduri cutrieram », poetul insusi fiind un pasionat culegator de folclor. Peregrinariile prin tara cu trupa de actori, din Moldova si Transilvania, pana la Blaj ii satisfac lui Eminescu setea de a auzi chiar de la rapsozii populari balade, legendele, doinele si de a-si hrani cu aceste « nestemate». Indirect, Eminescu intra in contact cu folclorul romanesc studiind opera lui Hasdeu sau citind culegerile de creatie populare, in special pe cea alcatuita de Vasile Alecsandri.

Mihai Eminescu valorifica in poezia sa creatiile folclorice prin teme, motive, personaje mitologice, mituri populare, limbaj, inobilandu-le cu idei filozofice, cu noi samnificatii : « Calin (file din poveste) », «Ce te legeni », « Somnoroase pasarele », «La mijloc de codru des » si binenteles capodopera sa « Luceafarul ».

Poezia «Revedere» (1879) este prima creatie in care Eminescu pastreaza metrica populara, motivul codrului, ca simbol al eternitatii universului, in care omul este eferm :

« Numai omu-i schimbator ,

Pe pamant ratacitor,

Iar noi locului ne tinem,

Cum am fost asa ramanem.

Radacinile viziunii lirice adanc infipte in spiritualitatea poporului din care s-a nascut sunt marturisite chiar de Eminescu intr-o insemnare facuta pe marginea unui marnuscris: “Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar”



Tema filozofica:

Tema filozofica fundamentala a liricii eminesciene este conditia nefericita a omului de geniu intr-o societate meschina, superficiala, incapabila sa-i inteleaga aspiratiile spre absolut, preluata de la filozoful romantic german Schoperhauer. Reletia geniului cu societatea contemporana sau cu posterioritatea este ilustrata in “Scrisoarea I”, geniu fiind intrupat de savantul care “uscavit asa cum este, garbovit si nimic Universul fara margini e in degetul sau mic”. Dupa o viata dedicata dezlegarii tainelor universului, “posterioritatea este incasi mai dreapta”, afirma poetul cu ironie, deoarece “s-o-ncerca ca n-ai fost vrun lucru mare” si vor cauta in biografia omului de stiinta “rautati si mici scandale”:

“Astea toate te apropie de dansiiNu lumina

Ce in lume-ai revasat-o, ci pacatele si vina

Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt

Intr-un mod fatal legate de o mana de pamant ;

Toate micile mizerii unui suflet chinuiot

Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit.’’

Satira este mult mai accentuata in « Scrisoarea II » in scopul de a scoate in evidenta tirstetea, nefericirea geniului, intruchipat de creatorul de frumos, de poet in relatia lui cu societatea superficiala, incapabila sa perceapa arta superioara :

«De-oi urma sa scriu in versuri, teama mi-e ca nu cumva

Oamenii din ziua de-astazi sa ma-nceapa-a lauda.

Daca port cu usurinta si cu zambet a lor ura,

Laudele lor desigur m-ar mahni peste masura”

Geniul nu este fericit si nici « a ferici pe cineva », el nu cunoste moarte, dar « n-are nici noroc », singura aptitudine poetica ramanad se exprime detasarea rationala de acesta lume neputoiciosa sa inteleaga aspiratiile superioare :

« Traind in cercul vostru stramt

Norocul va petrece,-

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece. »

(Luceafarul)

Cosmogonia, in viziunea filozofica eminesciana, ilustreaza idei si motive din vechile scrieri indiene (Rig-Veda), din miturile grecesti si crestine, din Kant ai Schopenhauer, configurand haosul, geneza si moartea univerasala :

« Dar deodat-un punct se misca cel dintai si singurul. Iata-l

Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal

Soarele, ce azi e mandru el il vede trist si ros

Cum se-nchide ca o rana pintre nori iontunecosi

Timpul mort si-ntinde trupul si devine vesnicie »

(Scrisoarea I)

Motivele lirice care compun tema cosmosului sunt prezente atat in poezie, cat si in nuvela « Sacmanul Dionis » : infinutul, cerul, soarele, luna, stelele, luceferii, zborul intergalactic, haosul, geneza, extictia.

Ideea timpului filozofic este ilustrata in lirica eminesciana prin doua valente: timpul universal, in poeziile «Revedere», « Scrisoarea I », « Luceafarul ».

« Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare » - timpul individual ;

« Ea din noaptea amintirii o vecoe-ntreaga scoate » - timpul universal ;

(Scrisoarea I)

Ideea ireversibilitatii timpului, preluata din folclorul autohton si din filozofia europeana, este intalnita in numeroase creatii lirice, trecerea implacabila a timpului provocand melancolia profunda a poetului :

Trecut-au anii ca norii lungi pe sesuri

Si niciodata n-or sa vina iara,

Pierdut e totul-n ziua tineretii

Si muta-i gura duce-a altor vremuri,

Iar timpul creste-n umra meama-ntunec!”

(Trecut-au anii)



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4289
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site