Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Tema si viziunea despre lume, reflectate intr-un text poetic din opera lui Nichita Stanescu – Leoaica tanara, iubirea

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Nichita Stanescu este considerat a fi unul dintre inovatorii limbajului poetic in literatura romana alaturi de Mihai Eminescu si Tudor Arghezi. Astfel, conform opiniei lui Eugen Lovinescu, Nichita Stanescu schimba sensul si planul speculatiei poetice, lirismul sau fiind „neasteptat si atenteaza” la intelegerea cititorului. Nicolae Manolescu surprinde, de asemenea, in poezia stanesciana „o rasturnare de perceptii”, „o metafizica a realului si o fizica a emotiilor”.




Nichita Stanescu este reprezentant al generatiei anilor '60, exprimandu-si epoca si contribuind in mod decisiv la constituirea ei prin ideologia sa poetica.

Scrierile sale apartin curentului neomodernism, curent literar dezvoltat in a doua jumatate a secolului al XX-lea care isi propune sa realizeze o literatura ce reia formule si modele moderniste intr-o varianta inedita. Aceasta reinnodare a legaturilor cu perioada modernismului se realizeaza atat prin utilizarea formulelor de expresie moderniste, a limbajului ambiguu, a metaforelor subtile, a imaginilor insolite cat si prin reflectie filozofica, ironie si intelectualism.

Dificultatea liricii lui Nichita Stanescu si incantarea pe care o produce, provin din modul in care ea contrariaza permanent asteptarile cititorului. Perceperea abstractiilor ca avand o existenta concreta si preschimbarea lucrurilor concrete in abstractii, aceasta inversare a raporturilor, reprezinta o caracteristica proeminenta a poeziei lui Nichita Stanescu. In conceptia lui, poezia e vie: „se naste din imaginatia poetului si se hraneste cu imaginatia cititorului”. Poezia devine o tulburatoare cunoastere de sine si o comunicare cu sinele. Fiind permanent orientat spre comunicare si simtindu-se tradat de cuvinte, Nichita Stanescu incearca sa gaseasca niste combinatii sintactico-metaforice pe care le numeste „necuvinte”.

Poezia „Leoaica tanara, iubirea” este cuprinsa in volumul „O viziune a sentimentelor' aparut in 1964. Acest volum face parte din prima etapa a creatiei stanesciene, o etapa a exuberantei, a tineretii si are ca tema centrala dragostea ca stare de certitudine.

Asadar, tema centrala a poeziei este iubirea, vazuta ca un sentiment care poate defini existenta. Intregul text este o metafora ampla pentru modurile de manifestare ale iubirii, sentiment de energie si vibratie continua. Metafora centrala este explicata chiar din titlu prin intermediul apozitiei „iubirea”, deoarece acest sentiment este vazut sub forma unui animal de prada agresiv, o „leoaica tanara”.



Putem distinge patru secvente ale acestei povesti de intalnire cu iubirea, urmarindu-se, pe rand, schimbarile si metamorfozele prin care trece cel care a cunoscut iubirea.

Prima strofa prezinta propria descoperire a iubirii de catre eul liric (pronumele la persoana I singular „mi”, „ma”, „m” fiind marci ale prezentei eului liric). Prin utilizarea mijloacelor artistice iubirea este materializata, imaginile artistice create prezinta totul ca pe o aventura. Sentimentul apare brusc („mi-a sarit in fata”), in mod neasteptat, luandu-l prin surprindere si fara a-i oferi timp sa reactioneze in vreun fel. Abia dupa ce este afectat, eul liric realizeaza ca il „pandise-n incordare mai demult'. Decticul temporal „demult” arata timpul indelungat al urmaririi, iubirea fiind in asteptarea momentului prielnic pentru „a ataca”. Prin adverbul „azi” prezent in ultimul vers al strofei se poate observa ca momentul prielnic este chiar acum, in prezent. Forta devastatoare cu care actioneaza, duritatea sunt redate prin versul „Coltii albi mi i-a infipt in fata”. Iubirea se manifesta intr-un mod violent („m-a muscat”) lasand urme, unele chiar vizibile („de fata”) transformarea fiind deci ireversibila.

Cea de-a doua strofa poate fi interpretata ca o descriere cosmogonica. Schimbarile produse in interiorul eului liric determinate de aparitia unui nou sentiment, iubirea, produc schimbari la nivelul exteriorului. Aceste schimbari sunt la fel de bruste („Si deodata”), iar eul liric resimte acum tot exteriorul, sentimente de ameteala si confuzie punand stapanire asupra lui. Forta agresiva a iubirii modifica realitatea, re-ordoneaza lumea dupa propriile-i legi intr-un joc al cercurilor (simbol al perfectiunii): „Se facu un cerc, de-a-dura,/ cand mai larg, cand mai aproape,/ ca o strangere de ape.” Acest nou univers este creat in jurul eului liric, el fiind nucleul.

Simturile-i sunt exacerbate caci „privirea-n sus tasni” iar „auzul o-ntalni/ tocmai langa ciocarlii”. Amestecul de senzatii, combinarea echivoca a simturilor dau nastere unei alte viziuni asupra lumii.

Transformarea propriei interioritati este descrisa in cea de-a treia strofa prin modificarile fizice suferite. Cel care a fost „afectat” de iubire nu se mai recunoaste pe sine, totul este schimbat, diferit: „Mi-am dus mana la spranceana,/ la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie.”

In ultima stofa timpul este incetinit, iubirea avand acum o miscare lina, („aluneca-n nestire”). Nimic nu este concret, tangibil. Starea data de iubire este asemanata cu un miraj prin sintagma „desert in stralucire”. In continuare sentimentul care a pus stapanirea asupra eului liric este surprinzator, avand „miscarile viclene”, asa cum a fost si aparitia lui. Ultimele doua versuri, „inca-o vreme,/ si-inca-o vreme”, arata continuitatea sentimentului, durata sa imposibil de definit. Prin punctele de suspensie utilizate la sfarsitul poeziei, finalul este deschis lasand loc mai multor interpretari. Seductia poate fi reluata oricand, fie din perspectiva aceleiasi iubiri, fie din perspectiva altei iubiri.

Asadar, in conceptia lui Nichita Stanescu, iubirea este un act fundamental. Dupa cum se observa si in textul propus, el este capabil sa conduca la schimbarea radicala a alcatuirii interioare, la o metamorfoza definitiva a fiintei. Dragostea genereaza o stare de fascinatie, hipnotica, convertita in experienta unica. Prin revelatia iubirii timpul se comprima, se „sparge” facand loc eternitatii.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2991
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site