Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Textul argumentativ - Tipologie textuala, Naratiunea

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Textul argumentativ

1. Tipologie textuala

In clasificarea textelor o prima dificultate provine din proliferarea criteriilor tipologice, a doua constand in incapacitatea tipologiilor de a da seama de diversitatea textelor atestate, ceea ce are drept consecinta multiplicarea excesiva a claselor propriu-zise.




In plus, orice text actualizeaza in acelasi timp mai multe tipuri textuale. Textul este politipologic prin definitie. Tipologia textuala trebuie inteleasa in sensul unei dominante textuale si nu    al unei omogenitati, practic inexistente.

E. Werlich[1] distinge cinci tipuri textuale: descrierea, naratiunea, expozitia, argumentatia si injonctiunea. Tipul descriptiv prezinta aranjamente in spatiu, tipus narativ se concentreaza pe desfasurarea in timp, tipul expozitiv este asociat cu analiza si sinteza reprezentarilor conceptuale, tipul argumentativ este centrat pe luarea de pozitie, tipul injonctiv incita la actiune.

Aceasta clasificare este reluata si dezvoltata in Franta de J.-M. Adam si de B. Combettes. Pe urmele lui J.-M. Adam, Mariana Tutescu vorbeste despre opt tipuri textuale: naratiunea, descrierea, explicatia, injonctiunea, predictia, conversatia si dialogul, textul figurativ, argumentatia.

Discursul actualizeaza mai multe tipuri textuale. Tipologia textuala trebuie sa tina cont de tipurile esentiale de acte de limbaj care subintind configuratia textuala.

Naratiunea

Naratiunea este centrata pe asertiunea unor enunturi de tipul „a face”. Ea are o dimensiune crono-logica, bazata pe inlantuirea a cinci tipuri de secvente narative sau macro-propozitii:

Orientarea sau starea initiala

Complicatia sau evenimentul

Actiunea sau evaluarea

Rezolutia sau un nou element modificator

Morala sau starea finala

Aceste cinci momente esentiale ale nucleului narativ cunosc si alte denumiri, in conformitate cu diferitele orientari ale gramaticii textuale:

Situatia stabila sau echilibrul initial

Forta perturbatoare

Starea de dezechilibru sau facerea transformatoare

Forta inversa sau forta de echilibru

Noul echilibru sau echilibrul terminal

Naratiunea are si o dimensiune configurationala, care ii ordoneaza elementele constitutive intr-un tot semnificativ. Aceasta dimensiune reprezinta sensul in actiune si se manifesta ca macro-structura semantica sau continut global.

1.2. Descrierea

Descrierea este centrata pe enunturi de stare. Descriptivul este in raport cu discursul lexicografic, competenta vorbitorilor actualizandu-se in cunostintele lor enciclopedice. Dupa Ph. Hamon , descrierea pune in scena o „utopie lingvistica”, a limbii ca nomenclatura, a carei functie ar fi aceea de desemna termen cu termen lumea.

Descrierea suspenda cursul evenimentelor, spre deosebire de enunturile narative, care se caracterizeaza tocmai prin dezvoltarile evenimentiale. Cunostintele mobilizate de textul descriptiv duc la suprapunerea planurul lexical cu cel referential.

Traditia retorica stabileste o clasificare a descrierilor:

  • Topografia reprezinta descrierea locurilor, a spatiului;
  • Cronografia este descrierile timpului, a perioadelor;
  • Prozografia este descrierile figurii, corpului, calitatilor fizice;
  • Etopeea este descrierea moravurilor, a caracterelor, a calitatilor, a viciilor, a defecterlor unor personaje reale sau fictive;
  • Portretul este descrierea fizica sau morala a unei fiinte;
  • Tabloul este o descriere vie, animata a pasiunilor, actiunilor, evenimentelor;
  • Hipotipoza este o descriere vie, energica a unui obiect.

1.3. Explicatia



Explicatia se bazeaza pe actul de a explica sau de a face pe cineva sa inteleaga ceva. A explica inseamna a da seama de un fenomen sau de un fapt. Acest act impune o distantare a locutorului fata de cele spuse, o obiectivare, refuzul implicarii subiective in enunt.

Discursul / textul explicativ este traversat de o dimensiune interactionala si de una cognitiva: el comunica, invata, justifica, pe de o parte, pe de alta dezvolta, interpreteaza si explica.

Din punct de vedere interactional, textul explicativ este un raspuns la un „de ce?” implicit al destinatarului, ceea ce presupune ca:

destinatorul stie despre ce vorbeste si stie, referitor la tema in chestiune, mai mult decat cel caruia i se adreseaza;

este neutru in raport cu obiectul discursului, pe care il prezinta la modul obiectiv;

tema discursului / textului raspunde unei chestiuni care il intereseaza pe destinatar.

Din punct de vedere cognitiv, textul explicativ se orienteaza spre descrierea unor fapte sau a unor fenomene. El este un discurs teoretic specific discursului didactic, stiintific, politic etc.

1.4. Injonctiunea

Injonctiunea se bazeaza pe actul directiv a ordona, incitand la a face ceva. Ea se materializeaza in texte de tipul retetei de bucatarie, a diverselor instructiuni de folosire etc.

Textul injonctif il implica pe locutor si pe interlocutorul sau, primul impunandu-i celui de al doilea realizarea unei actiuni de tipul a face sau a zice. Acest tip textual presupune din partea interlocutorului ca acesta are competenta necesara executarii actiunii in cauza.

1.5. Predictia

Tipul textual predictiv se bazeaza pe actul de a prezice (ceva urmeaza sa se produca) si se materializeaza in profetii, in buletinul meteorologic ori in horoscop. Acest tip se caracterizeaza prin folosirea viitorului cu valoarea modala de posibilitate.

1.6. Conversatia si dialogul

Acest tip textual este centrat in principal pe acte erotative (a intreba) si comisive (a promite, a anunta, a ameninta etc.) El se manifesta in interviuri, dezbateri, dialoguri, tranzactii etc.

Conversatia este structurata pe trei niveluri: schimbul verbal, interventia si actul de limbaj.

Schimbul verbal este cea mai mica unitate dialogala constitutiva a interactiunii verbale. Este format din cel putin doua luari de cuvant apartinand unor locutori diferiti.

Interventia este cea mai mare unitate monologala constitutiva a schimbului verbal. Ea este formata din cel putin un act de limbaj.

Actul de limbaj este cea mai mica unitate monologala constitutiva a interventiei.

Dialogul este tipul de discurs construit de cel putin doi enuntiatori care ocupa succesiv pozitia de destinatar. Pentru ca sa existe dialog e nevoie ca actul initial A sa fie un act dialogal care sa solicite un act reactiv B.

Exista trei conditii de reusita si, implicit, trei reguli de formare corecta a textului conversational si dialogal:

  • conditia tematica impune ca actul reactiv B sa aiba aceeasi tema cu actul initiativ A;
  • conditia continutului propozitional arata ca B trebuie sa intretina o relatie semantica precisa (implicatie, antonimie, parafraza etc.) cu continutul propozitional al lui A;
  • conditia ilocutionara indica ce tip de act ilocutionar este compatibil cu actul initiativ pentru ca secventa sa fie corect formata din punct de vedere pragmatic.

1.7. Textul figurativ

Acest tip textual, poetic sau retoric, se axeaza pe actul figurativ, opus actului literal. El se concretizeaza in poezie, in proza poetica, in proverbe, dictoane, sloganuri si titluri.

Semnificatia textelor retorice este indirecta, figurativa, bazata pe strategii discursive de analogie si de metaforizare.

Discursul poetic este centrat pe mesaj si reprezinta o anumita maniera de a vedea lumea. El creeaza o lume posibila, prin suspendarea universului referential normal, literal si prin cristalizarea unei referinte metaforice.

Discursul figurativ este un discurs dublu, care articuleaza planul expresiei cu planul continutului, producand un relativ izomorfism al lor si negand in acest fel arbitrarul semnului lingvistic.

1.8. Argumentatia

Argumentatia este centrata pe actul de limbaj a convinge (a persuada, a da de inteles). Ea vizeaza adeziunea destinatarilor la tezele prezentate. Acest tip textual urmareste sa modifice dispozitiile interioare ale celor carora li se adreseaza.

Tipul argumentativ apare in propaganda, in discursul politic si sindical, in discursul juridic, in publicitate si in discursul cotidian.

2. Textul argumentativ

Dupa A. Boissinot , textul argumentativ trebuie definit pornind de la trasaturile constante ale organizarii sale.

Asa cum textul narativ (TN) se caracterizeaza prin trecerea de la o stare initiala la o stare finala gratie unui proces transformator, textul argumentativ (TA) are drept constanta trecerea de la un stadiu de gandire initial (teza refuzata) la un stadiu de gandire final (teza propusa) prin intermediul unui proces argumentativ:

TN



timpul 1    proces timpul 2


stare initiala    de transformare stare finala

TA

stadiu de gandire 1    proces stadiu de gandire 2


teza refuzata    de argumentare teza propusa

Schema teoretica sau modelul propus de autor se actualizeaza diferit in textele reale: o teza sau cealalta poate ramane implicita, ordinea urmata in text poate fi diferita etc.

Textul argumentativ se apropie printr-o alta trasatura de textul descriptiv (TD) Textul descriptiv, care inventariaza elementele realului distribuite in spatiu (si nu in timp, ca in TN), se poate dezvolta enumerand un numar nelimitat de elemente, pornind de la hiper-tema initiala. Aceasta dezvoltare, cand intrerupe desfasurarea unei naratiuni, constituie un fel de oprire la imagine, asa cum o sugereaza schema de mai jos:


TA se dezvolta in acelasi mod, propunand un numar nedefinit de argumente (acest numar este in functie de circumstante si oscileaza intre un prea putin, care risca sa nu fie suficient pentru a convinge, si un pre mult, care risca sa oboseasca sau sa suscite dubii asupra valorii fiecarui argument luat in parte).

TA apare deci ca o combinatie intre o desfasurare dinamica, permitand trecerea de la o teza la alta, si o dezvoltare, care organizeaza intr-un fel de circuit argumentativ un anumit numar de argumente.

TA este esentialmente locul unui discurs contradictoriu asupra realului. El are un caracter dialogic, polifonic. Doua puncte de vedere se incruciseaza si se exprima aici in mod mai mult sau mai putin explicit: cel al argumentatorului si cel al sustinatorului tezei ce trebuie respinsa. Aceasta infruntare verbala poate lua forme complexe si ambigue, ceea ce subliniaza importanta ce trebuie acordata, in lectura TA, componentei enuntiative (modalitati, sistemul pronumelor personale etc.)

Textul argumentativ are mai multe modele de realizare concreta. O prima clasificare vorbeste despre texte argumentative diluate, respectiv construite. Cele diluate sunt mai degraba expozitive: ele aduc informatii sau propun afirmatii, fara a angaja o problematica globala. Organizarea lor nu e prea stransa,    coerenta lor e slaba, fiind asigurata doar de recurenta unei teme sau a unui cuvant. Textele construite sunt mai evident argumentative: tezele lor sunt clar constituite si explicit afirmate, procesul de argumentare mergand de la una la alta.

In clasa TA construite exista trei tendinte:

  • texte cu tendinta demonstrativa, care se organizeaza dupa un demers demonstrativ si logic, in care conectorii sunt numerosi si in care se pot repera procedeele cunoscute de rationament: inductia sau deductia;
  • texte cu tendinta expozitiva, care aleg o strategie mai neutra, organizandu-se dupa un model apropiat de cel al textelor expozitive; aici conectorii logici sunt mai putin importanti decat progresia informatiei;
  • texte cu tendinta dialogica, care aduc in prim plan aspectul dialogic al argumentatiei, ceea ce le confera un caracter polemic; sunt texte polifonice, in care este esentiala urmarirea desfasurarii vocilor si analiza procedeelor enuntiative.

In general realizarile textuale sunt complexe, asociind pasaje sau secvente ce tin de tipuri diferite. Aceasta asociere se poate face    fie prin inserare, fie prin succesiune de secvente de tipuri diferite.

Dupa Mariana Tutescu, textul argumentativ este prototipul celorlalte tipuri textuale, in sensul ca in orice discurs / text exista o dominanta argumentativa. Tipul argumentativ se regaseste in narativ, descriptiv, injonctiv, explicativ, conversational, figurativ, asigurand reglajul textului si furnizand strategiile discursive capabile sa atraga adeziunea destinatarilor.

2. Trasaturile textului argumentativ

3. Structura textului argumentativ



Tzpologie der Texte, Heidelberg, Quelle si Meyer, 1975

Ph. Hamon, Introduction l’analyse du descriptif, Hachette, Paris, 1981

A. Boissinot, Les textes argumentaitfs, Paris, 1992









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4339
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site