Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


METODE FOLOSITE IN PSIHODIAGNOSTIC

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



METODE FOLOSITE IN PSIHODIAGNOSTIC

Conceptul de metoda

Etimologia termenului de metoda trimite la grecescul methodos, care inseamna cale, drum. Putem afirma ca metoda este drumul sau calea pe care porneste cercetatorul in demersurile sale. In acelasi timp, ea este instrumentul folosit in vederea recoltarii datelor si a verificarii lor. Conceptul de metoda poate fi definit intr-o maniera analitica sau intr-una sintetica:Metoda este tocmai acea imbinare si organizare de concepte, modele, ipoteze, strategii, instrumente si tehnici de lucru care dau corporalitatea unui proiect metodologic. Ea este operatorul care mijloceste trecerea , ridicarea treptata de la probleme de cercetare, enuntata in plan teoretic, la reconstructia ei-observationala experimentala, actionala-in vederea corectarii, optimizarii, potentarii, restructurarii unui sector sau altul al practicii sociale”. Definitia formulata parca in spiritul postulatelor lui W.Bridgman (“adevarata definire a unui concept nu se face in termeni de proprietati, ci in termeni de operatii efective), surprinde esenta conceptului de metoda. Intr-adevar, metoda este operatorul (instrumentul), care “face” ceva evident, nu in gol, ci cu o anumita finalitate. In Dictionnaire fondametal de la psychologie gasim urmatoarea formulare: Metoda este ansamblul demersurilor desfasurate de un cercetator pentru a descoperi si verifica cunostintele sau de un practician pentru a rezolva o problema concreta pornind de la cunostintele existente”. Aceasta definitie nu vrea sa spuna ca exista doua categorii de indivizi, unii care descopera cunostintele si altii care le aplica. Ea arata ca un individ care lucreaza intr-un domeniu al psihologiei nu utilizeaza aceleasi demersuri de gandire si nici aceleasi tehnici cand stabileste cunostintele si cand le aplica. Aceasta definitie opereaza totusi distinctia intre modelele de totusi distinctia intre modelele de descoperire si cele de aplicare a cunostintelor. Oarecum in acelasi fel definea metoda si Marc Richelle in 1991: “Metoda este ansamblul de proceduri, demersuri sau reguli adoptate in conducerea unei cercetari sau intr-o activitate practica”.




In ceea ce ne priveste, preferam o formulare mai concisa: “Metoda defineste calea, itinerarul, structura de ordine sau programul dupa care se regleaza actiunile practice si intelectuale in vederea atingerii unui scop”. Definitia noastra, in afara elementelor comune pe care le cuprind si celelalte, precizeaza mai bine natura actiunilor sau a demersurilor cercetatorului, acestea putind fi atat intelectuale , cat si practice.

Metodologia psihologica

Metodele psihologiei, oricat de multe si de perfectionate ar fi, oricat de variate valente ar avea, in sine, nesustinute si neintegrate intr-o conceptie sau teorie globala, n-a dispune aproape de nici o utilitate. “Metoda prin ea insasi, nu genereaza nimic, iar a acorda metodei prea multa putere-asa cum fac unii filosofi-este o eroare”. Am putea insa continua, afirmand ca metoda capata o putere nebanuitade indata ce este incorporata in conceptia si teoria psihologica, in metodologie.

Cel mai frecvent, metodologia este redusa la ansamblul, la totalitatea metodelor. Or, un asemenea reductionism este nepermis, el fiind nu doar neadevarat, dar si extrem de simplist si neproductiv pentru cercetarea psihologica. Cei care comit o asemenea eroare grosolana intra in conflict chiar cu etimologia termenului de metodologie, aceasta patandu-se traduce prin stiinta metodei. Asadar, nu o simpla aglomerare de metode, ci stiinta lor, adica organizarea, legitatea si finalitatea metodelor. Metodologia este teoria stiintifica a metodelor de cercetare si interpretare, cuprinzand conceptia si principiile calauzatoare ale unei discipline. Mai mult, Parsons considera ca metodologia se refera la fundamentele generale ale validitatii procedurilor stiintifice si a sistemelor lor. Dictionarele de psihologie expliciteaza mai ales acceptia etimologica a termenului de metodologie. Reber de exemplu, defineste metodologia ca fiind” formularea sistematica si logic coerenta a metodelor in vederea cunoasterii”. Putem conchide ca metodologia unei stiinte, deci si cea a psihologiei, este ansamblul conceptiilor si principiilor teoretice care ghideaza selectia si aplicarea metodelor si mai ales interpretarea rezultatelor cercetarii stiintifice.

Metoda analizei produselor activitatii

Potentele, fortele psihice ale omului, insusirile si capacitatile lui se exteriorizeaza nu doar in conduite motorii, verbale sau expresiv-emotionale, ci si in produsele activitatii sale. In desenele, in creatiile literare realizate de un individ, in modul de formulare si de rezolvare a unor probleme, in constructiile tehnice, in produsele activitatii stiintifice sau ale oricarui tip de activitate, se obiectiveaza, se “materializeaza” diversele sale disponibilitati psihice. Analiza psihologica a acestor produse ale activitatii furnizeaza nenumarate informatii despre dinamica si nivelul de dezvoltare a capacitatilor psihice ale indivizilor. De exemplu, analizand desenele unui copil prescolar putem deduce daca acesta are sau nu spirit de observatie, daca si-a format sau nu perceptia formei, a culorilor, a proportiilor obiectelor, daca dispune de inclinatii artistice, deprinderi de lucru, sensibilitate etc. In psihologia romaneasca un studiu asupra desenelor copiilor a fost realizat de Ursula Schiopu si Maria Garboveanu

Asadar, produsul activitatii,”desprins” de individ, devine oglinda creatorului sau, iar prin analiza lui psihologica vom reusi sa aflam multe lucruri despre insusi creatorul sau. Pe langa depistarea caracteristicilor psihice ale unor persoane in viata, metoda analizei produselor activitatii ofera si posibilitatea caracterizarii si cunoasterii unor persoane disparute.

Metoda modelarii si simularii

Este relativ noua si a aparut ca urmare a dezvoltarii ciberneticii si a inteligentei artificiale. In psihologie, modelarea se realizeaza in doua planuri: -in plan operational- paradigmatic si in plan obiectual.

In primul caz se face apel la diverse principii, reguli criterii de ordin logic si statistico –matematic, in vederea structurarii demersurilor cognitive sau a modalitatilor experimentale de abordare pe viu a unor functii psihice.

In al doilea caz – planul obiectual –sunt create si cercetate modele de tip homomorfic (analogic) ale diferitelor componente apartinand sistemului psihic. Se folosesc, astfel ; -modele macheta (substituti concreti sau transpuneri miniaturizate ale unei realitati existente: se confunda practic cu dispozitivul manipulat in vederea degajarii legitimitatilor);- modele analogice (comparatii intre diferitele instalatii tehnice sau tehnologice si sistemele vii; conduitele instinctive au fost explicate de Lorenz prin analogie cu un model hidraulic): -modele tip “scheme de functionare” sau “scheme bloc”(care redau sub forma unor figuri sau reprezentari diferite secvente sau inlantuiri de operatii presupuse de procesarea informatiilor. De asemenea, se face apel la structurile logico/simbolice, programele simulative. In aceasta categorie intra, de exemplu, modelele matematice ale procesului invatarii, propuse de Bush si Mosteller Estes Coombs(1964) etc.)

Simularea pe computer a diferitelor functii psihice reprezinta “forma cea mai inalta de aplicare a metodei modelarii in cercetarea psihologica”-M.Golu Modelele simulative sunt, in esenta, programe pentru ordinatoare, validarea lor facandu-se prin derularea lor pe computer si compararea traiectoriei generale a transformarilor cu traiectoria procesului viu, aproximata pe baza cercetarilor empirice (ibidem). Cand valorile curente ale realitatii simulate coincid cu cele testate pe computer, credibilitatea modelului creste. Faptul ca un model functioneaza pe calculator nu inseamna insa ca el va functiona si in realitate. Cu toate acestea, nu poate fi negata sau subestimata valoarea euristica a modelului. Modelarea simulativa a obtinut progrese insemnate in sfera proceselor perceptuale, a celor de rezolvare a problemelor, mai recent trecandu-se si la simularea proceselor afectiv –motivationale si chiar a dinamicii generale a personalitatii.

Metoda anchetei psihologice

Ancheta, ca metoda de cercetare psihologica, difera de ancheta judiciara sau ziaristica, presupune recoltarea sistematica a unor informatii despre viata psihica a unui individ sau a unui grup social, ca si interpretarea acestora in vederea desprinderii semnificatiei lor psihocomportamentale. „Ancheta” ca metoda de cercetare prezinta doua caracteristici esentiale;

1) caracterul ei metodic, in sensul ca trebuie sa satisfaca unele cerinte riguroase si sa permita recoltarea unor informatii cuantificabile;

2) caracterul particular al realitatii asupra careia se apleaca; universul personal, intim al celui cercetat, parerile lui personale despre el sau despre altii( ancheta psihoindividuala); universul social, institutionalizat ( ancheta sociala); universul psihic colectiv, supraindividual, latent sau activ, constient sau inconstient (ancheta psihosociala). In cercetarea psihologica sunt utilizate doua forme ale acestei metode, pe care le prezentam in continuare.

Ancheta pe baza de chestionar este una dintre cele mai laborioase metode ale psihologiei.



Folosirea ei stiintifica presupune parcurgerea mai multor etape:

1) stabilirea obiectului anchetei;

2)documentarea;

formularea ipotezei;

determinarea populatiei (universului) anchetei;

esantionarea;

)alegerea tehnicilor si redactarea chestionarului;

pretestul (pentru a vedea daca chestionarul a fost bine elaborat);

redactarea definitiva a chestionarului;

alegerea metodelor de administrare a chestionarului (prin persoane speciale destinate acestei operatii sau prin autoadministrare);

despuierea rezultatelor;

analiza rezultatelor obtinute in raport cu obiectivele finale;

redactarea raportului final de ancheta.

Dintre toate acestea, etapele 6 si 8 au o mare importanta. Chestionarul constituie instrumentul esential al acestei forme de ancheta. Din pacate, nu exista unanimitate in opiniile privind definirea lui. Mucchielli are dreptate atunci cand afirma ca „un chestionar nu trebuie sa fie considerat o lista de intrebari”, asa cum din nefericire, se mai procedeaza si astazi. Dimpotriva arata el, toate mijloacele de cercetare a raspunsurilor ( intrebari propriu-zise, alegeri de imagini si desene, modalitati de masuri a atitudinilor, tehnici de relevare a personalitatilor), pot fi folosite intr-un chestionar. Claude Javeau era de parere ca si o serie de teste psihologice, cum ar fi testele de activitati, de randament, de rezolvare de probleme, de invatare etc., ar putea fi introdu-se in chestionare. aceasta nu inseamna ca trebuie sa confundam chestionarele anchetei psihologice cu chestionarele sau inventarele de personalitate, care au scopuri psihodiagnostice. Retinand aceasta diferentiere , Septimiu Chelcea defineste chestionarul ca fiind „o succesiune logica si psihologica de intrebari scrise sau de imagini grafice cu functie de stimuli, in raport cu ipotezele cercetarii, care prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare determina din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmeaza afi inregistrat in scris”.

In legatura cu construirea chestionarului, cercetatorul psihologic trebuie sa manifeste atentie fata de urmatoarele probleme:

1) stabilirea continutului intrebarilor (de regula acestea putand fi –intrebari factuale sau de identificare- cer date obiective despre subiect, cum ar fi varsta, sexul, studiile etc.; intrebari de cunostinte; intrebari de opinii si atitudini; in sfarsit intrebari de motivatie);

stabilirea tipului intrebarilor (cu raspunsuri dihotomice inchise, precodificate- da,nu; cu raspunsuri libere, postcodificate- lasate la initiativa subiectului; cu raspunsuri in evantai- mai multe raspunsuri din care subiectul retine unul, doua care se potrivesc modului sau de a fi, de a gindi sau pe care le ierarhizeaza in functie de valoarea acordata);

stabilirea formei intrebarilor care este capabila sa surprinda mai multe modalitati de raportare la realitatea sondata; perceptiv(„Ce impresie ti-a facut noul profesor?), proiectiv-prezumtiv („Intentionezi sa-ti schimbi optiunea profesionala facuta?”), apreciativ- evaluativ („Consideri ca angajarea ta in activitatea profesionala este satisfacatoare?”), motivator- explicativ („De ce te pasioneaza electronica?”). Prin aceste forme distincte ale intrebarilor se obtine diferentierea mai riguroasa dintre planul real si aspirational, se sesizeaza mai direct gradul de constientizare al subiectului ca si capacitatea sa de intelegere;

evitarea unor greseli in formularea intrebarilor, ca de pilda; -intrebari prea generale;- limbaj greoi, artificializat, tehnicist, stiintific: - cuvinte ambigue, cu dublu inteles: - cuvinte vagi („cam asa”, „de regula”) : - intrebari tendentioase, care sugereaza raspunsul: - intrebari prezumtive (care presupun cunoasterea dinainte a unor date despre cel investigat): - intrebari ipotetice (care atrag dupa ele un anumit tip de raspuns, de obicei afirmativ):

stabilirea structurii chestionarului, a ordinii intrebarilor (cea mai nimerita este urmatoarea: intrebari introductive, de contact, de „spart gheata”: intrebari de trecere sau de „tampon”: intrebari filtru: bifurcate: de motivatie: de control: de identificare).

Metoda anchetei sociale poate fi folosita cu succes in diferite tipuri de actiuni sociale (studiul pietei, publicitate , propaganda) sau psihologice, indiferent de natura lor politica, padagogica etc.Reinjectarea rezultatelor anchetei in populatia anchetata reprezinta un asemenea tip de „actiune psihologica”, deoarece prin intermediul ei se urmareste: - informarea populatiei de ancheta; - sensibilizarea ei fata de problema si mobilizarea energiei in sensul unei actiuni pozitive: - modificarea climatului grupului, a perceptiei globale a situatiei in care se afla subiectii.

Ancheta pe baza de interviu presupune raporturi verbale intre participantii aflati, fata in fata, centrarea asupra temei cercetate, directia unilaterala de actiune, fiecare participant pastrandu-si locul de emitator sau receptor. Interviul, desi strans legat de alte fenomene (intalnirea, convorbirea, dialogul, interogatoriul), se deosebeste net de ele. Astfel, interviul presupune intalnirea, fara ca intalnirea sa presupuna neaparat interviul. Intre ele se stabilesc relatii ca de la mijloc la scop. In intalnire, interviul este unul dintre scopurile posibile. In convorbire, avem schimb de informatii in ambele sensuri, persoanele schimbandu-si permanent locurile, fapt care nu este posibil in interviu. Dialogul si interviul se presupun reciproc, prin ele facandu-si trecerea de la o stare la alta: totusi, interviul este mai mult decat un dialog, fiindca in cadrul lui se obtin informatii pe care nu le cunoastem dinainte. In fine, atat interogatoriul, cat si interviul vizeaza strangerea de informatii, ambele fiind de tip maieutic; totusi, in interogatoriu exista constiinta faptului ca o forta exterioera impune obtinerea unui raspuns, in timp ce in interviu se lasa la alegerea subiectului posibilitatea de a raspunde sau nu.



In calitatea sa de strategie de culegere a informatiilor, interviul poate fi conceput ca metoda integrata altor metode mai largi sau ca metoda de sine statatoare, cu legile si caracteristicile sale proprii. Exista interviuri individuale si de grup, apoi interviuri clinice (centrate pe persoana) si focalizate (centrate pe tema investigata). Clasificarea interviurilor poate fi facuta si dupa alte criterii; scopul lor, gradul de implicare a participantilor, intentinalitatea intervievatorului etc. Luand in considerare asemenea criterii, Malim si Birch au deprins urmatoarele tipuri de interviuri:

interviul ostil (cand cele doua parti au scopuri diferite):

- interviul de cercetare (caracterizat printr-o minima implicare personala a ambelor parti, fapt care creste gradul de obiectivitate):

- interviul raport (presupune un mare grad de interactiune si cooperare pentru atingerea scopului propus):

- interviul increderii asimetrice (o parte este mai increzatoare decat alta, ca in relatia dintre medic si pacient, in care pacientul are un mai mare grad de incredere in medic decat invers):

- interviul de profunzime ( in care intentia intervievatorului este de a stabili un grad maxim de incredere a intervievatului in vederea exploatarii perspectivelor si motivatiilor acestuia):

- interviul fenomenologic (se bazeaza pe discutii libere, se sprijina mult pe incredere, are un final deschis.

Cercetarea prin interviu creeaza un anumit context si ridica o serie de probleme cum ar fi:

- ce se pierde si ce se castiga din raspunsurile intervievatului in functie de transcrierea lor (transcrierea completa, dar fara semne de punctuatie, sau incompleta, dar cu punctuatie conventionala?);

supra-sau sub- interpretarea(atribuirea pentru raspunsuri a unor sensuri pe care acestea nu le detin);

- interpretarea partiala ( textul scris pierde mult din interactiunea vie a participantilor);

- intentionalitatea si lecturile multiple (este bine ca cercetatorul sa dispuna de multe perspective fara ca aceasta sa conduca la denaturarea raspunsurilor participantilor);

- efectele relatiilor anterioare (cunoasterea celor intervievati s-ar putea solda fie cu o mai mare deschidere a participantilor, fie cu formularea unor ipoteze asupra acestora care sa nu corespunda realitatii);

- pericolul fetisizarii anumitor strategii;

- interpretativitatea si contratransferul etc.

Multe dintre problemele anchetei pe baza de interviu sunt comune cu cele ale anchetei pe baza de chestionar sau chiar cu cele ale metodei convorbirii; de aceea, nu mai staruim asupre lor. Amanunte pot fi gasite in literatura de specialitate.

Ambele forme de ancheta permit investigarea unui numar mare de subiecti intr-un timp relativ scurt, recoltarea unui material extrem de bogat, ca si prelucrarea lui rapida( mai ales atunci cind avem de a face cu raspunsuri precodificate). Datele anchetei se preteaza la o analiza cantitativa in vederea surprinderii unor legitati statistice. Ca metoda de cercetare, ancheta psihologica are insa si o serie de limite. Datorita faptului ca, pe de o parte, presupune relatia dintre operatorul de ancheta si subiectul investigat, iar pe de alta parte, recurge la autocunoasterea subiectului, ea nu este scutita de interventia unor deformari subiective. Se poate intampla ca subiectii, bine intentionati, sa creada ca ne furnizeaza marturii sincere, „adevarate” din punctul lor de vedere, dar, din cauza operarii cu o imagine pasagera, episodica, superficiala, care induce o falsa constientizare, sa ne furnizeze de fapt informatii iluzorii, neadevarate in raport cu fenomenul insusi, Fiind supusa riscului deformarilor, ancheta psihologica necesita masuri de protectie speciale (instruirea si formarea operatorilor, standardizarea chestionarilor etc.).

Metodele psihometrice

Termenul de psihometrie a fost utilizat pentru prima data de Christian Wolf in 1732 (Psihologia empirica). Psihometria este ansamblul metodelor cantitative folosite in psihologie pentru a pune in corespondenta anumite proprietati ale numerelor cu anumite proprietati ale faptelor psihice. Mai exact, dupa cum o arata si numele lor , metodele psihometrice vizeaza masurarea capacitatilor psihice ale individului, in vederea stabilirii prezentei sau absentei lor si mai ales a nivelului (gradului) lor de dezvoltare. Cea mai raspandita si mai cunoscuta este metoda testelor psihologice. Termenul de test a fost introdus in psihologie in 1890 de catre J.McKeen Cattell (1860-1944). Testele au fost utilizate mai intai de catre Binet (1857-1911) in determinarea dezvoltarii intelectuale a copiilor, extinse apoi de H.Munterberg (1863-1916) la determinarea aptitudinilor in vederea selectiei profesionale, pentru ca in momentul de fata sa fie folosite in legatura cu orice functie psihica si in orice domeniu de activitate.

Testul psihologic este o proba relativ scurta, care permite cercetatorului strangerea unor informatii obiective despre subiect, pe baza carora se poate diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si sa se poata formula un prognostic asupra evolutiei lui ulterioare.



Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

Validitatea (sa masoare exact ceea ce isi propune) ;

fidelitatea (sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua aplicare) ;

standardizarea (sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testarii, fara a-i favoriza pe unii si defavoriza pe altii; de regula, se standardizeaza: continutul probei- acelasi test, cu acelasi continut, distribuit tuturor subiectilor: conduita cercetatorilor fata de subiecti- se recomanda utilizarea aceluiasi instructaj verbal, a aceleiasi conduite fata de toti subiectii, pentru ca daca un subiect este primit intr-o maniera atenta, afectuoasa, binevoitoare, iar altul intr-na repezita, brutala, vor fi induse stari afective diferite ce-si vor pune amprenta asupra performantelor la test: timpul de aplicare a probei- care trebuie sa fie egal pentru absolut toti subiectii, aceasta, evident, in cazul testelor cu durata determinata) ;

etalonarea (adica stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a rezultatelor obtinute, pentru a cunoaste valoare lor).

Testele psihologice se clasifica dupa mai multe criterii:

dupa modul de aplicare (individuale; colective);

dupa materialul folosit (verbale; nonverbale);

dupa durata lor (cu durata strict determinata; cu durata la alegerea subiectului);

dupa continutul masurat, dupa scopulurmarit prin aplicarea lor (teste de performanta: teste de personalitate; teste de comportament- primele cuprinzand urmatoarele subdiviziuni: teste de cunostinte: teste de nivel intelectual: teste de aptitudini: teste de inteligenta).

Testele, in general, au o mare utilitate in psihologie. Ele sunt folosite ca instrumente de cercetare in vederea psihodiagnozei. De exemplu, Nicolae Mitrofan (1997) le gaseste aplicabilitatea in testarea psihologica a copilului mic. Pavel Muresan (1987) le integra in universul cromatic al omului, preferinta pentru culoare fiind “oglinda universului nostru interior”. Testele pot servi insa si ca mijloc de autocunoastere si autoevaluare. Testul este considerat uneori o metoda experimentala sau o varietate de experiment. In realitate, testul si experimentul se diferentiaza atat prin scopul pe care il au, cat si prin tehnicile utilizate.

Daca pornim chiar de la definitia lor, vom constata ca experimentul tinde spre stabilizarea unor relatii de tip cauzal, pentru a ajunge la formularea unor legitati psihologice, in timp ce testul presupune masurarea obiectiva si standardizata a unui esantion de comportament. Alexandru Rosca adauga la aceasta diferentiere si o alta, aratand ca testul nu implica manipularea activa a unei variabile indepen- dente. Chiar daca in cazul lui se vorbeste de existenta unei variabile independente, aceasta este nonexperimentala, neputand fi variata de cercetator. Aplicand un test de memorie, vom afla cate cuvinte retine un copil de 6 ani si cate retine unul de 7 ani. Varsta ca variabila independenta, este data si nicidecum variata de cercetator. In test variabila independenta nu constituie altceva decat criteriul de selectie a subiectilor. Desi intre test si experiment exista diferente semnificative, ele pot trece unul in altul. De exemplu, unele teste de memorie sunt folosite ca situatii sau stimuli in cercetarea experimentala, pentru a se studia modul de memorare a cuvintelor izolate, a frazelor, a versurilor etc. La randul ei, o situatie experimentala, daca este standardizata, se transforma in test. Timpul de reactie studiat in laborator in functie de o serie de particularitati ale stimulilor (intensitate, similaritate etc.) poate fi aplicat si ca proba de selectie a soferilor sau aviatorilor.

Desi ofera mari posibilitati in diagnoza nivelului de dezvoltare a insusirilor psihice, testele au si suficiente limite, datorate mai ales modului lor de concepere, de aplicare si de valorificare a rezultatelor. Alexandru Rosca (1963) arata ca testele iau in considerare rezultatul, dar nu si felul in care se ajunge la obtinerea lui. Anne Anastasi (1969), facand o analiza mai subtila a cauzelor care au condus chiar la o revolta “antitest” considera ca acestea sunt: confuziile si ambiguitatile continute de test, ignorarea de catre autorul testului a deosebirilor de nivel cultural al subiectilor, rigiditatea clasificarilor, imposibilitatea psihologului de a formula un prognostic pornind numai de la rezultatele testului.

Pentru a spori utilitatea si eficienta testelor in general este necesara respectarea urmatoarelor recomandari: crearea unor teste in concordanta cu specificul socio-cultural al populatiei pe care acestea urmeaza a fi aplicate; adaptarea celor deja elaborate la specificul culturilor pe care se vor aplica; utilizarea nu doar a unui singur test, ci a unor baterii de teste; corelarea rezultatelor obtinute prin aplicarea testelor cu rezultatele obtinute prin aplicarea altor metode de cercetare: coroborarea rezultatelor de la teste cu rezultatele obtinute in activitatea practica.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3891
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site