Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


LIDERII SI CONDUCEREA MULTIMILOR;CALITATEA DE LIDER IN FUNCTIE DE TIPOLOGIA MULTIMII;CALITATILE PSIHOSOCIALE ALE LIDERULUI SI MIJLOACELE UTILIZATE PENTRU CONDUCERE

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



LIDERII SI CONDUCEREA MULTIMILOR;CALITATEA DE LIDER IN FUNCTIE DE TIPOLOGIA MULTIMII;CALITATILE PSIHOSOCIALE ALE LIDERULUI SI MIJLOACELE UTILIZATE PENTRU CONDUCERE

Liderii si conducerea multimilor

Constatand rolul tot mai mare pe care multimile il joaca in societatea contemporana, ne putem intreba asupra consecintelor acestui fapt asupra vietii individuala si sociala, pentru activitatea politica, educationala, culturala sau economica. Incercand sa raspunda la aceasta intrebare, S. Moscovici gaseste ca, in acest context, doua lucruri se impun cu necesitate: a) sa se descopere acei conducatori ridicati din randul multimilor care sa fie capabili sa le orienteze pozitiv manifestarile si actiunile lor; b) multimile sa fie guvernate facand apel la pasiunile, credintele si imaginatia lor, adica utilizand principiile si instrumentele specifice psihologiei sociale, care trebuie sa devina materia prima pentru noile politici sociale si economice (160, 87).



Intr-adevar, indiferent de natura lor, forta multimilor nu poate fi stapanita, valorizata si directionata decat prin intermediul conducatorilor. Acestia pot elibera fortele irationale ale multimilor, dar pot sa le si directioneze apeland la pasiunile si credintele lor, utilizand tehnicile psihologiei sociale. Aparitia si impunerea spontana a unui conducator trebuie considerat un fenomen natural pentru orice situatie de multime. Dupa cum spunea Tarde, „pentru majoritatea oamenilor exista o placere irezistibila, inerenta obedientei, credulitatii, increderii quasi-amoroase fata de un stapan admirat, devenit obiect al unei idolatrii entuziaste si al unei supuneri pulsonale“.

Mecanismele psihologice prin care liderii capata forta de a stapani multimile sunt in mare parte necunoscute, continuand sa fascineze cercetatorii din domeniul psihologiei sociale. Pentru explicarea acestui fenomen s-au invocat atat calitatile personale ale liderilor, cat si caracteristicile psihosociale cu totul deosebite ale multimilor; la aceste doua categorii de factori trebuie sa mai adaugam inca doua, referitoare la tipul de multime avuta in vedere si factorii contextuali, de natura fizic-ambientala si socio-culturala.

Tipologia multimii. Prima constatare care se impune observatorului este aceea ca nu putem vorbi de un „lider universal', care sa domine orice fel de multime si in poate imprejurarile. Fiecare dintre principalele tipuri de multimi solicita lideri cu un profil psihologic distinct; in plus, pe langa acest factor determinant, vom constata ca nici atunci cand este vorba de aceleasi tipuri de multimi, dar aflate in circumstante fizice si sociale diferite, liderii care reusesc sa se impuna, stapanindu-le energiile pulsionale au de asemenea profiluri psihologice destul de diferite. Cu alte cuvinte, calitatile personale ale unui lider puternic se circumscriu in functie de caracteristicile multimii careia vrea sa i se impuna si de circumstantele in care aceasta se afla la un moment dat.

Revolutia romana din decembrie 1989, precum si tumultoasele evenimente care au urmat au oferit numeroase exemple in acest sens. Intr-o perioada relativ scurta, strazile ca si principalele institutii publice au fost invadate si dominate de multimi care au traversat mai multe faze de structurare. La inceput, pe 21 decembrie in Piata Palatului, am avut o multime relativ omogena si organizata, formata din participantii la mitingul convocat de N. Ceausescu. In urma unor actiuni precis coordonate, care au scapat constiintei multimii, aceasta s-a spart, devenind pentru cateva zeci de minute o multime gregara, cu cateva centre remanente de cristalizare. Prin interventia ulterioara si a altor grupuri sociale, formate in special din tineri, in numai alte cateva zeci de minute s-au format mai multe multimi psihologice distribuite in principalele zone centrale ale Capitalei, care au prezentat toate caracteristicile prezentate anterior: unitate psihologica in plan mintal si afectiv, coeziune spontana, sugestibilitate, contagiune emotionala, curaj nemasurat, sentiment de invincibilitate, spirit de sacrificiu, imaginatie hiperbolica s.a. De-a lungul mai multor ore, in urma unor evenimente dintre cele mai dramatice, aceste multimi relativ distincte (in functie de zona in care se aflau) au trecut succesiv prin mai multe faze de structurare si destructurare, timp in care au inceput sa apara mai multe grupuri care au inceput sa se organizeze spontan. A doua zi inca de dimineata au intrat in scena alte multimi, cele mai multe organizate, formate din muncitorii de pe platformele industriale ale Capitalei, la care s-au adaugat multe alte persoane si grupuri, rapid asimilate de catre primele. Prin actiunea lor convergenta asupra centrului Capitalei, aceste multimi au determinat fuga dictatorului si – practic­ prabusirea unui intreg sistem politic; acestea au fost de fapt obiectivele explicite care au polarizat emotional multimile in toata aceasta perioada. Tot ceea ce s-a intamplat in aceasta perioada, dar mai ales ceea ce a urmat, poate prezenta o importanta exceptionala pentru sociologi, psihosociologi si politologi. Dupa atingerea obiectivelor, disparand factorul care determinase unitatea de actiune si polarizarea emotionala, s-a putut observa clar fenomenul destructurarii progresive a multimii pe aceasta directie, paralel cu aparitia tendintei de a se formula noi obiective (unele avand caracter diversionist), care ar fi permis mentinerea in viata a „fiintei provizorii'. Ca orice organism viu, multimea odata constituita si ajunsa la un anumit grad de structurare, are tendinta spontana de a se autoconserva, dezvoltand mecanisme si procese psihosociale dintre cele mai subtile, care sa poata permite acest lucru. Reorientarea multimii spre noi obiective nu a mai fost posibila, din cauza evenimentelor foarte tulburi care au urmat, in special cele legate de „teroristi'. Au urmat o serie de alte situatii sociale, in care elementul central 1-au constituit tot multimile, cu diferite tipologii si grade de structurare: fenomenul „Piata Universitatii', evenimentele din 13-15 iunie 1990, cele din septembrie 1991 s.a.

Desi au fost prezentate intr-o forma extrem de schematica, aceste evenimente au constituit un material faptic bogat si complex, cu numeroase implicatii de ordin social, politic, psihosociologic, militar si juridic, implicatii care nu vor fi epuizate multi ani de aici inainte. In acest context social extrem de fluid, au aparut, si-au dat masura capacitatii lor, au disparut dupa o scurta perioada, sau au supravietuit pana in prezent numerosi lideri, de formatii foarte diferite, cu profiluri psihologice foarte variate, care au actionat in cele mai neasteptate imprejurari. Din toate datele observationale culese, aprofundate ulterior prin studii de caz, s-au putut desprinde cateva concluzii principale: a) forta si capacitatea de dominatie a unui lider asupra unei multimi depinde in primul rand de caracteristicile structurale ale multimii si de factorii contextuali in care aceasta actioneaza; b) calitatile manifestate superlativ de un lider intr-o anumita imprejurare, se dovedesc ineficiente sau chiar dezavantajoase intr-un alt context, sau in fata unei multimi cu alte caracteristici; c) cu cat o multime este mai neomogena, cu atat „uzura“ unui lider este mai accentuata.

q       Multimile gregare si cele in curs de polarizare au nevoie si accepta cu usurinta lideri foarte energici, explozivi chiar, foarte hotarati si care sa sesizeze factorul emotional cel mai susceptibil de a declansa reactia unitara a multimii. Fiind vorba in primul rand de un rol de amorsare emotionala si actionala a multimii, calitatile temperamentale, de vointa si de pregnanta comportamentala ale liderului sunt cele mai importante, cele intelectuale avand o relevanta cu totul minora. In acest caz, socul emotional conteaza in primul rand.



q       Multimile psihologice odata constituite prefera un lider care sa-i mentina tonusul emotional, insa pe un minim suport de rationalitate, care sa le ofere un alibi moral pentru actiunile spontane sau dirijate pe care le desfasoara. Calitatile fizice, carisma si prestigiul liderului vor juca in acest caz un rol deosebit, fiind solicitate acele calitati care sa faciliteze procesul identificarii multimii cu liderul sau. Forta de sugestie, capacitatea de a manui cu usurinta cuvintele, imaginile si simbolurile, precum si fermitatea sunt calitatile preponderent solicitate.

q       Multimile organizate accepta si sustin liderii care se identifica cu ele, reprezentand o chezasie a coeziunii interne, securitatii externe si automentinerii structurii. In acest caz avem de-a face cu un proces de dubla identificare: identificarea liderului cu multime determina si procesul invers, de identificare a multimii cu liderul sau, rezultand un sistem care devine din ce in ce mai coerent. Inteligenta, calitatile organizatorice, prestigiul social, capacitatile de relationare interpersonala si de stimulare motivationala diferentiata sunt trasaturile cele mai importante pentru un lider aflat intr-o asemenea situatie.

q       Colectivitatile promoveaza drept lideri pe acele persoane care intruchipeaza cel mai fidel si mai reprezentativ in plan social valorile, credintele si traditiile care le sunt specifice si definitorii. Statutul social, intelepciunea, statornicia, paternalismul si reprezentativitatea sociala sunt calitatile cele mai importante si solicitate pentru un asemenea lider.

Compozitia multimii are de asemenea o mare importanta in determinarea tipului de lider promovat sau acceptat. Cu exceptia multimilor gregare, multimile omogene tind sa accepte mai usor lideri din aceeasi categorie sociala, in timp ce multimile eterogene accepta preponderent lideri din categoria cea mai numeroasa, dar in acelasi timp si cu cel mai inalt statut social.

Procesele psihologice subiacente fenomenului de multime. Complexul sistem de interactiuni care se desfasoara la nivelul oricarui tip de multime implica cateva categorii de procese psihoindividuale, din a caror interferenta rezulta fenomenele psihosociale amintite la inceputul acestui capitol: unitatea mentala, contagiunea, metamorfoza personalitatilor, polarizarea emotionala si orientarea univoca pe un obiectiv comun. Din constatarile noastre coroborate cu datele oferite de literatura de specialitate, cele mai importrtante procese psihoindividuale implicate aici sunt urmatoarele: imitatia, identificarea, proiectia, valorizarea eului, gratificatia motivtionala si cautarea coeretei. Exista diferente interpersonale notabile in ceea ce priveste ponderea acestor procese in determinarea modului de implicare si participare individuala in cadrul unei multimi, insa se constata ca ele sunt totdeauna prezente.

Formuland un principiu general, liderul cel mai eficient, adica cel care va fi urmat neconditionat de multime, va fi acela care reuseste - datorita calitatilor personale, caracteristicilor multimii pe care o conduce, sau imprejurarilor in care actioneaza - sa stimuleze si sa antreneze in cel mai inalt grad aceste procese. Numeroase studii de caz ne-au confirmat acest principiu, insa descifrarea mecanismelor psihologice implicate aici necesita inca indelungate si aprofundate cercetari experimentale.

Calitatile personale ale liderului. Dupa cum s-a vazut, incercarile de a identifica profilul psihologic al unui „lider universal au esuat, orice incercare de generalizare la acest nivel fiind sortita esecului; din simplul motiv ca fiecare multime are propria ei sintalitate, iar conditiile in care aceasta se manifesta sunt extrem de variate si fluide. Singurul lucru la care putem asupra se refera la degajarea unor factori de personalitate cu ponderea cea mai mare, care in imprejurari determinate pot proiecta pe cineva in calitatea de lider.

Considerand multimea „o turma care nu poate nicidecum sa se lipseasca de stapan“, Le Bon avanseaza o imagine tot atat de putin magulitoare si asupra personalitatii „stapanului. Recrutati cel mai adesea dintre nevrozati, surescitati. si semi-alienati, ratacind in zone vecine cu nebunia; fara o clarviziune care i-ar predispune la indoiala, conducatorii sun cel mai adesea niste impulsivi, dominati tiranic de propriile lor credinte si miraje, insa animati de o puternica vointa, care devine principalul instrument de dominatie a maselor (119, 65 s.u.). Evident, nu putem accepta neconditionat acest punct de vedere, care ingusteaza mult prea mult problematica liderului; daca descrierea prezentata mai sus ar fi realista in cazul asa ziselor „multimi criminale“, in nici un caz nu este potrivita unor lideri aflati in fruntea altor tipuri de multimi.



Dintre trasaturile cele mai generale de personalitate ale liderilor apartinand celor mai variate categorii, vom retine cateva care ni se par esentiale, cu specificatia ca si aceasea trebuie intelese prin raportarea la circumstantele in care se desfasoara fenomenul de multime. Astfel, vom constata ca cei mai multi lideri cu vocatie sunt oameni de actiune, fara complexe sau cu unele care au fost supracompensate, cu o forta de convingere care deriva din credinta foarte puternica in ceea ce propavaduiesc, cu un set de convingere relativ simple, dar care prevaleaza absolut asupra oricaror forme de rationament care le contesta; cel mai adesea sunt personalitati autoritare, cu o puternica forta persuasiva, dar si cu un spirit de sacrificiu care le justifica actiunile. In plus fata de aceste trasaturi, alti doi factori sunt invocati de cei mai multi dintre psihosociologi: carisma, prestigiu si elocinta.

q       Carisma este o calitate de exceptie a personalitatii integrale, neputandu-se identifica decat aproximativ cu o serie de calitati distincte care sa o determine. De altfel, din punct de vedere etimologic carisma desemneaza gratia divina, calitatea unui personaj sacru de a-i ilumina spiritual pe cei din jur, de a le usura suferintele, dar si de a crea o relatie armonioasa si profunda intre maestru si discipol. Conducatorul carismatic emana forta interioara, convinge fara efort si inspira o incredere spontana; reuseste sa dezvolte relatii armonioase interpersonale armonioase cu cei din jur, inducand un sentiment de dependenta afectiva; insa o dependenta care te valorizeaza, plasandu-te parca intr-o zona superioara a existentei. S-au, dupa cum ar fi spus C. Noica, ai sentimentul ca omul carismatic te implineste cu simpla lui prezenta. Doua trasaturi vor fi aproape totdeauna identificate la orice personaj carismatic: a) o remarcabila forta si armonie interioara, perceptibile nemijlocit; b) capacitatea de a induce sentimentul unei relatii subiective - si deci strict personale cu cei din jur, sentiment bazat fara indoiala pe faimoasa iluzie de reciprocitate. Dupa cum se stie, orice tip de forta impune celor din jur, prin ascendenta pe care o exprima; atunci cand aceasta forta iti induce si un sentiment de armonie si de valorizare personala, ea devine carisma. Odata recunoscuta de cei din jur, aceasta isi amplifica efectele, prin fenomenul de aura si contagiune, dar si prin prestigiul implicit pe care il genereaza; acesta din urma putand avea o forta persuasiva chiar mai mare decat calitatea obiectiva care 1-a generat.

q       Prestigiul este retinut de cei mai multi specialisti ca una dintre calitatile fundamentale care conditioneaza forta de impunere a unui lider, idee sau doctrina in fata multimilor. Manifestandu-se ca o forma de fascinatie atat asupra persoanelor izolate cat si asupra grupurilor si multimilor, prestigiul denota o ascendenta sociala recunoscuta, admirata, dar si temuta. Le Bon distinge intre doua forme principale de prestigiu: dobandit si personal (119; 72). Prestigiul dobandit, sau artificial - cum mai este numit, deriva din pozitia ocupata in societate, statutul material, competenta profesionala, realizarile de exceptie sau reputatia castigata in urma unor actiuni deosebite. Acesta este forma cea mai des intalnita, iar oamenii fac eforturi considerabile pentru a-1 castiga, acesta fiind un apanaj al puterii, la care nimeni nu este indiferent. Prestigiul personal deriva din calitatile naturale ale personalitatii cuiva, fiind independent de orice conotatie exterioara (avere, statut social sau titluri). Inteligenta, aptitudinile naturale cu totul deosebite, forta de sugestie, carisma sunt elementele pe care se fundamenteaza aceasta forma de prestigiu. De remarcat faptul istoric ca marile mutatii si revolutii sociale au avut totdeauna la baza convingerile maselor, acestea fiind induce de personalitati sau doctrine de exceptie. Prestigiul doctrinelor ca si al oamenilor se castiga in imprejurari deosebite, se pastreaza cu efort, dar se poate si pierde: insuccesul, punerea in discutie a autoritatii, contestarile care se extind - sunt cauzele cele mai frecvente ale pierderii prestigiului dobandit. Dupa cum sublinia Le Bon, „un prestigiu pus in discutie nu mai este prestigiu'; de unde concluzia sa fireasca: „ca sa te bucuri de admiratia multimilor trebuie sa le tii totdeauna la distanta'.

q       Experienta sociala este o alta calitate care contribuie esential la succesul unui lider in fata multimilor. Mai ales in cazul multimilor organizate si comunitatilor bine structurate, inteligenta sociala corelata cu o buna cunoastere a psihologiei multimilor si a tehnicilor de structurare si desfasurare a relatiilor umane - in general, a celor interpersonale - in special, sunt de prima importanta. Daca in cazul liderilor spontani, care apar in cadrul unei multimi gregare sau slab structurate acestia se pot impune numai pe baza unor calitati naturale, in cazul liderilor formati sau desemnati sa conduca multimi, aceste calitati dobandite sunt de o importanta majora. Inveti sa conduci grupurile umane si multimile asa cum se invata orice altceva; cu conditia sa existe acele predispozitii, aptitudini si experiente sociale acumulate, pe care sa se cladeasca arta si tehnica conducerii. De remarca ca experienta sociala dobandita si recunoscuta este un factor important al prestigiului.



Mijloacele utilizate de lideri in fata multimilor. Pentru a-si asigura influenta si controlul asupra multimilor, liderii utilizeaza o serie de mijloace psihologice a caror eficacitate depinde atat de caracteristicile psihosociale ale multimilor, cat si de personalitatea liderului si imprejurarile in care acesta actioneaza. Printre cele mai uzitate mijloace de influenta se numara urmatoarele: inductia comportamentala, incitarea emotionala, sugestia directa, afirmatia peremptorie, repetitia obstinata si ordinul.

Inductia comportamentala consta in initierea de catre lider a unei actiuni sau comportament demonstrativ, la care multimea se alatura prin imitatie si contagiune (datorita „spiritului de turma“, cum ar spune Le Bon). Procedeul functioneaza eficient in cazul multimilor psihologice, relativ structurate, cu un tonus emotional ridicat si orientate deja spre un obiectiv comun. Nu se dovedeste eficient in cazul multimilor gregare si a celor cu un grad inalt de organizare, sau a acelora aflate in curs de dispersare.

q       Incitarea emotionala consta in ridicarea intentionata de catre lider a tonusului emotional al multimii, prin utilizarea unor sintagme, imagini sau simboluri sugestive, cu o mare incarcatura afectiva, sau printr-un , joc dramatic“ de natura sa produca prin contagiune si imitatie o amplificare exponentiala a emotiei maselor. Procedeul este foarte eficient atunci cand se urmareste structurarea unei multimi gregare, dar si in cazul altor tipuri de multimi.

q       Sugestia consta in determinarea multimii sa adopte anumite atitudini sau sa declanseze anumite actiuni, apeland la mecanisme psihologice care scapa controlului rational. Un bun procedeu de sugestie consta din exemplul personal, dar si acela de realizare a unor asociatii, sublinieri, repetitii sau exemple care sa conduca spontan multimea pe directia dorita. Pentru a functiona eficient, sugestia trebuie sa fie utilizata dupa ce au fost create conditiile favorizante: unitatea mentala a multimii, incitarea emotionala, puternica polarizare a atentiei pe un obiectiv unic, invocarea unei autoritatii s.a. Daca procedeul este putin eficient in cazul multimilor gregare, datorita dificultatii de a asigura conditiile de fond amintite, in cazul multimilor psihologice produce efecte deosebite.

q       Afirmatia peremptorie consta in prezentarea unei idei foarte simple intr-o forma care nu permite nici o indoiala sau contrazicere, in primul rand datorita fermitatii si prestigiului celui care o emite. Procedeul este eficient in cazul tuturor tipurilor de multimi, in conditiile in care nu se pot formula si alte opinii contradictorii iar prestigiul sau autoritatea liderului sunt de necontestat.

q       Repetarea sistematica si obstinata a unei idei sfarseste prin a o induce inconstient in mintea ascultatorilor ca fiind de un adevar evident, care nu are nevoie de nici o demonstratie. Repetarea unei afirmatie peremptorie devine substitut pentru orice fel de rationament justificativ, iar simplul fapt ca se produce apare drept dovada materiala a adevarului ei. Ideologiile, dogmele, credintele si convingerile au adesea drept suport idei impuse prin repetitie.

q       Ordinul consta dintr-o indicatie comportamentala sau actionala care solicita o acceptare imediata si neconditionata, datorita autoritatii celui ce il emite. Procedeul este eficient numai in cazul unei ascendente recunoscute a liderului de catre multime, sau datorita unor imprejurari dramatice care solicita masuri imediate si hotarate din partea unei persoane care isi asuma initiativa.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1378
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site