| CATEGORII DOCUMENTE |
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Cercetarea psihogenezei Eului se face in spatiul de interferenta dintre factorii bioconstitutionali, ontogeneza si filogeneza. Modelul genetic al Eului are o dinamica redusa, cu remanieri minimale, intrucat materialul clinic pe care se fundamenteaza este extras din trei surse: terapie - in aceasta situatie nu se produce in mod necesar regresia la perioada timpurie, iar daca se produce o regresie, nu ne poate oferi un tablou complet; observarea sugarului, obiect de studiu dificil, intrucat este greu de separat informatia obiectiva de cea proiectiva; observarea subiectilor aflati in pusee psihotice, in stari de intoxicatie ori in stari hipnagogice sau hipnopompice.
In fazele initiale, Eul are sarcina de a negocia cu doua categorii de exigente: cele care provin din Se - exigente pulsionale - si cele care provin din realitatea exterioara. Istoria dezvoltarii Eului este istoria adaptarii la realitatea exterioara, prin negocierea cu cerintele interne. Modalitatea de adaptare la realitate reflecta stadiul de dezvoltare in care se afla Eul.
Functiile eului controleaza progresiv stimulii pulsionali si pe cei externi. In perioada timpurie, in care Eul nu este inca structurat, dinamica excitatiilor se poarta in termeni de tensiune - descarcare. Sugarul nu poate supravietui singur, adica nu poate controla realitatea externa, fiind dependent de mama sau de anturaj. Viata sa este asigurata de acestia. Perceptia realitatii este globala. Raspunsul adaptat la excitatiile externe este inca imposibil si sunt generate astfel tensiuni interne. Orice tensiune interna este semnalata si trebuie descarcata imediat. Psihismul sugarului este invadat si debordat de stimuli; aceasta stare sustine modelul oricarei angoase.
Protectia in fata masei excitative este asigurata de mama. Mama reprezinta un paraexcitant, prin asigurarea unui mediu cat mai apropiat de cel intrauterin. Initial, sugarul nu poate face diferenta dintre starea de tensiune si starea de lipsa a tensiunii, intrucat concomitent cu satisfacerea necesitatii care produce tensiunea intervine somnul. Realitatea obiectiva se creeaza pe fondul tensiunii si al nevoii de satisfacere. Daca nevoile semnalate de sugar ar fi satisfacute imediat, accesul la realitatea reala ar fi blocat. Realitatea se constituie treptat, prin structurarea Eului in raport cu non-eul.
Non-eul este obiectul; fenomenul initial al realitatii este, asadar, obiectul. Realitatea obiectiva se construieste prin intermediul mamei si al modalitatilor in care aceasta raspunde nevoilor sugarului. Ebosa (schita) obiectului (a non-eului, a lumii) este conturata in starea de foame. Exista "ceva" definit de starea de excitatie, ceva in functie de care foamea este potolita. Absenta acestui ceva prelungeste starea de foame; prezenta o elimina si aduce starea de somn. Nevoia, tensiunea creeaza obiectul, realitatea, pe celalalt. Obiectul se constituie in mod originar prin lipsa. Lipsa obiectului inaugureaza constiinta realitatii. Realitatea se constituie, asadar, prin lipsa gratificarii imediate. "Obiectul" - respectiv mama - care satisface permanent si imediat nevoile sugarului nu-i permite acestuia accesul la realitate. Acest tip de obiect nu exista.
Nevoia, prin care se constituie obiectul, si relatia cu realitatea antreneaza si relatia cu propriul corp si excitatia interna. De aceea, lumea reala se constituie in paralel cu lumea interna. Prin excitatiile produse de foame se angajeaza si senzatiile proprioceptive si interoceptive, care sustin constituirea Eului. Schizofrenia ilustreaza disfunctionalitatea relatiei mama-sugar (unii schizofreni au fost hiperprotejati in copilarie).
Debutul in viata se realizeaza sub incidenta narcisismului primar si se caracterizeaza prin lipsa perceptiei obiectului si realitatii. Perceptiile initiale, primitive legate de existenta tensiunii sunt corelate cu reactii motrice reflexe. Prin intermediul motricitatii reflexe, care are un caracter ritmic, se incearca diminuarea treptata a starilor excitative. Eul - subiectul - incepe sa se constituie prin modelul oferit de celalalt. Prima forma de identificare este cea primara, ca forma originara de relatie cu obiectul. Identificarea primara se desfasoara in paralel cu procesul de incorporare. Prin nevoia de hrana si satisfacerea acestei nevoi, sugarul intra in raport cu lumea.
Obiectul originar - mama - este absent sau prezent prin intermediul sanului. Primul obiect se constituie prin intermediul mucoasei bucale, prin dialectica dintre a gusta, a inghiti si a nu putea gusta, a nu putea inghiti. Baza perceptiei se construieste prin senzatiile generate de mucoasa bucala; in jurul varstei de trei luni, sugarul cerceteaza lumea prin intermediul mucoasei bucale. A fi ceva din lume, din celalalt inseamna a-l aduce in interior (a-l baga in gura, a-l inghiti). Insa prin inghitire, obiectul dispare, ceea ce echivaleaza cu distrugerea sa, cu a nu mai fi "vizibil". Obiectul exista doar atat cat satisface o nevoie; imediat dupa satisfacere, obiectul dispare din punctul de vedere al realitatii sale. Prin raportul dintre prezenta obiectului - gratificare - si disparitia obiectului - distrugere - se creeaza schita ambivalentei, care produce angoasa. Obiectul incepe astfel sa fie distribuit in doua categorii fantasmatice: obiect bun si obiect rau. Obiectul este resimtit ca bun sau rau prin caracterul sau gratificant sau frustrant, prin proiectia reprezentantilor pulsiunii erotice sau distructive. Sanul care gratifica este bun, iar cel care se retrage sau sanul absent este rau.
Aceasta distributie binara, ce are drept functie apararea de angoasa, se poate regasi in atitudinea adultului, prin faptul ca lumea este distribuita binar, fie intr-o sursa de satisfactii, fie intr-una de pericole. Intarirea limitelor dintre obiectul "bun" si cel "rau" se face prin idealizare. Obiectul bun are toate calitatile pozitive, este inepuizabil, etern; obiectul rau are toate calitatile negative, este persecutor prin excelenta.
Fundamentul campului narcisic se constituie in raport cu obiectul idealizat si produce ceea ce se numeste incredere fundamentala.
Raspunsul anturajului la nevoile sugarului, cat si introiectia si identificarea primara au ca efect constituirea unei schite a Eului. Este un eu arhaic, omnipotent; omnipotenta se consolideaza in raport cu miscarile sugarului, cu nevoile sale si cu raspunsul anturajului la acestea. Lumea nu exista pentru sugar decat in raport cu propriile sale nevoi. Dansul ritual constituie un rudiment al acestei perioade, in masura in care miscarea rituala poate produce realitate.
Din perspectiva lui Freud, geneza Eului si diferentierea sa de alteritate se realizeaza in doua etape. Prima etapa: Eul contine tot ce este placut, in timp ce lumea este indiferenta. A doua etapa: Eul contine tot ce este placut, in timp ce lumea contine tot ce este neplacut. Prima etapa corespunde eului-realitate, iar a doua, eului-placere. Freud utilizeaza cele doua concepte (eu-placere, eu-realitate) in maniere diferite in textele Formulari asupra celor doua principii ale functionarii psihice si Pulsiuni si destine ale pulsiunilor.
Sintagma eu-realitate nu se refera la interventia principiului realitatii, ci se refera la capacitatea de a simti lumea in mod obiectiv - adica indiferenta, fara a face din cuplul placere-neplacere calitati ale lumii.
Starea spre care tinde organismul este de tensiune minima. Pe masura inaintarii in psihogeneza, reducerea la minim a tensiunii devine tot mai dificila. De aceea, devine necesara constituirea mecanismelor de aparare. Astfel, proiectia si introiectia incep sa activeze, impartind lumea in doua categorii. Pentru eul asa-zis narcisic, care isi gaseste satisfactia intr-o maniera autoerotica, lumea exterioara nu prezinta interes. Insa eul primeste obiecte de la lumea exterioara, prin nevoile autoconservative (hrana, spre exemplu) si resimte stimulii pulsionali ca fiind neplacuti. Eul primeste obiectele oferite de lume si, daca sunt surse de placere, le introiecteaza; daca produc neplacere, le alunga, le proiecteaza. Ceea ce este rau se afla in afara eului arhaic (narcisic). Acest stadiu este stadiul eului-placere, constituit prin introiectia acelor parti ale obiectelor care produc placere si prin proiectia partilor din obiecte care produc tensiune. In momentul in care toate fragmentele din obiect care produc tensiune au fost proiectate, se constituie ceea ce Freud numeste eul-placere purificat: tot ceea ce este rau este halucinat in exterior sau in departare, iar tot ceea ce este bun si reduce tensiunea este halucinat in apropiere si in actualitate.
In aceasta etapa, in care exista numai o schita a realitatii, indeplinirea dorintei se realizeaza intr-o maniera halucinatorie: a dori este echivalent cu a se implini. Indicele de realitate nu s-a constituit inca. Descarcarea se produce in absenta obiectului, prin propagarea libera a excitatiei spre imaginea halucinata. Astfel, eul trece din stadiul de eu-realitate la eul-placere purificat. Lumea exterioara o descompune intr-o parte de placere, pe care incorporat-o, si o parte - un rest - care ii este strain.
Viata psihica este dominata de trei cupluri polare, aflate in interactiune complexa: placere-neplacere, activitate-pasivitate, subiect-obiect. In starea psihica arhaica, doua dintre aceste cupluri coincid.
Prin mielinizarea fibrelor nervoase, motricitatea este treptat coordonata. Este vorba despre mers, control sfincterian si vorbire. Astfel, tensiunea incepe sa fie descarcata ordonat. Coordonarea motricitatii are drept consecinta anularea descarcarii explozive a tensiunii si descarcarea acesteia intr-un mod controlat si continuu. Capacitatea de intarziere a descarcarii tensiunii prin intermediul motilitatii controlate se instaleaza odata cu cresterea capacitatii de a tolera tensiunea. Descarcarea imediata a tensiunii poate fi stopata numai prin opunerea unei energii de aceeasi intensitate. Acest proces economic se numeste contrainvestire. Amanarea descarcarii imediate reprezinta un factor important al dezvoltarii cognitive. Capacitatea de amanare constituie si o indicatie pentru terapia psihanalitica, avand in vedere regula abstinentei.
Initial, sugarul nu poate diferentia intre reprezentarea obiectului si perceptia obiectului, obiectul halucinat fiind echivalent cu cel perceput. Organismul percepe stimuli care provin din lumea exterioara, stimuli de la care se poate sustrage printr-o actiune musculara. Organismul percepe insa si stimuli proveniti din lumea interioara - stimulii pulsionali, de la care nu se poate sustrage prin actiuni motrice. Functia eului de a proba realitatea, functie care apartine sistemului constiintei, se constituie gradat, prin diferentierea excitatiilor externe de cele interne, pulsionale.
Asadar, dupa Freud, eul evolueaza de la eul-realitate la eul-placere la eul-placere purificat la eul-realitate definitiv. Numai eul-realitate definitiv poate distinge perceptia de reprezentare, poate compara obiectul perceput cu reprezentarea sa, actualizand-o.
Incapacitatea somatica, functionala a sugarului si dificultatea de a elabora fluxul excitativ determina stari de tensiune paroxistice. Psihismul sugarului este invadat de stimuli imposibil de controlat. Modelul acestei stari de maxima tensiune este denumit de Freud angoasa automata si constituie o consecinta a starii de neajutorare psihica si biologica a sugarului. Angoasa automata se opune angoasei-semnal. Angoasa automata se refera la un tip de reactie in fata unui aflux incontrolabil de excitatie si nu la originea excitatiilor. Angoasa-semnal este generata de catre eu in scopul de a elabora fluxul excitativ. Angoasa semnal este cea care indica iminenta unui pericol pulsional.
Angoasa este treptat stapanita de eu prin coordonarea motrice. Afectul nu se mai descarca abrupt si complet, ci gradat si prospectiv. Astfel, afectele inlocuiesc puseele arhaice de descarcare a tensiunii. Stapanirea treptat mai buna a tensiunii va avea drept consecinta acumularea acesteia pe anumite perioade. Acest fapt constituie premisa pentru aparitia senzatiei de pericol, a angoasei in fata unui pericol real si a angoasei-semnal. Angoasa in fata pericolului real reprezinta angoasa in fata unui pericol obiectiv, extern, amenintator pentru subiect. Anticiparea pericolului este insotita de o angoasa-semnal, prin care cantitatea de excitatie este mult mai mica, intrucat este mobilizata anticipativ, prin semnal, o cantitate de energie necesara legarii partiale a afectului. In ordine economica, se poate considera ca afectul, reprodus ca semnal de angoasa, va fi fost trait anterior in mod pasiv, sub forma angoasei-semnal.
Anticiparea pericolului pulsional se face prin activarea unui curent de contrainvestitie. Acest curent are ca obiectiv mentinerea refulatului si are drept consecinta activarea unor reprezentari inutile in perspectiva anticiparii reale a pericolului. Aceste reprezentari sunt semnul imposibilitatii elaborative a eului si constituie marca angoasei nevrotice. Nevroticul nu poate anticipa pericolul real fara a resimti o angoasa puternica. Anticiparea pericolului se face, asadar, prin reprezentari determinate atat de natura pulsionala a angoasei, cat si de gandirea de tip animist. Gandirea animista, specifica eului primitiv, este fundamentata de procesele primare - asemanare, contiguitate. Astfel, lumea este insufletita si dotata cu scopuri pulsionale. In ordine animista, o actiune poate fi anulata numai printr-o alta actiune asemanatoare.
Fenomenul angoasei este deci legat fundamental de starea de neajutorare a sugarului. Nevoile sale il fac dependent de obiect, de anturaj. Obiectul este trait de sugar intr-o maniera partiala. Obiectul - spre exemplu, mama -, la randul sau, are anumite reactii in raport cu descarcarile sugarului. reactiile mamei fata de sugar il vor determina pe acesta sa-si controleze descarcarile intr-o maniera specifica. Astfel, sugarul isi va corela descarcarile in raport cu senzatiile venite de la mama. Sugarul se va teme sa nu piarda dragostea mamei; el este dependent de iubirea materna. Numai un eu sau o persoana iubita se va teme de abandon. Un eu excesiv dependent de iubire poate fi considerat un eu slab.
Sugarul se va teme, totodata, sa nu fie distrus. Senzatia de a fi distrus este specifica perioadei arhaice si este legata de incorporarea orala. Copilul simte ca poate fi distrus de anturaj, de obiectul rau.
In afara de anticipare, eul isi sustine senzatiile de teama prin mijloace subordonate compulsiei la repetitie, cum ar fi jocul (vezi repetitia activa prin joc a unei scene cu caracter traumatic, in scopul de legare a traumei - "copilul cu mosor", in Dincolo de principiul placerii).
Mijloacele prin care se diminua angoasa confera placerea functionala a exercitiului de control si autocontrol.
Nucleul eului este constiinta, care se dezvolta in paralel cu eul. Pe masura formarii primei schite a eului apare si o constiinta preverbala. Realitatea se constituie prin necesitatile lumii pulsionale. Capacitatea anticipativa a eului primitiv este sustinuta prin modalitati de cunoastere - bazate pe reactii motrice - apropiate de procesele primare. Intrucat eul nu poate proba inca realitatea si nu poate discrimina adecvat obiectele, reactiile de aparare la categorii de obiecte vor fi aceleasi. In consecinta, obiectele la care se reactioneaza, desi sunt numai asemanatoare din punctul de vedere al realitatii reale, obiective, vor fi considerate identice. In aceasta etapa, procesul de cunoastere va fi caracterizat prin notiuni vagi ca sfera si continut extins, imprecis, asimilarea diferentei specifice sub forma similitudinii, confuzia unui aspect al obiectului cu obiectul in intregul sau.
Gandirea magica originara (continuare)
In aceasta etapa a psihogenezei, eul inca nu este capabil sa testeze realitatea. Proba realitatii presupune atat diferentierea perceptiei de reprezentare, cat si reactualizarea reprezentarii in raport cu perceptia. Constiinta preverbala nu poate sustine aceste operatii; ele devin active odata cu instituirea eului-realitate definitiv si a constiintei verbale.
Proba realitatii sustinuta de constiinta verbala reprezinta o modalitate superioara de a contine angoasa, prin trecerea de la fantasma la perceptia realitatii. Aparitia constiintei verbale permite trecerea de la reprezentarile lucrului (reprezentare esential vizuala, specifica Se-ului) la cele ale cuvantului. Reprezentarea cuvantului se produce atunci cand o imagine mnezica se asociaza cu o imagine verbala. Aceasta asociere confera reprezentarii un indice de calitate specific constiintei. Reprezentarea cuvantului permite astfel reducerea angoasei, printr-o mai buna insertie in realitate.
Defensa de tip obsesional este specifica tentativei de continere a afectului prin intermediul cuvantului, in scopul deplasarii si izolarii acestuia. In terapie, defensa obsesionala este activata atunci cand afectele pacientului nu pot fi continute de catre terapeut; terapeutul reactioneaza obsesional, oferind explicatii pacientului, explicatii prin care acesta sa-si poata constitui modalitati de aparare.
Aparitia constiintei verbale marcheaza trecerea de la omnipotenta gandirii la omnipotenta cuvantului. Rudimente de gandire magica intalnim in poezie sau in formulele solemne.
Prin evolutia gandirii se reduce tendinta spre descarcare imediata si totala a tensiunii, impreuna cu satisfacerea de tip halucinator a dorintei. Halucinarea obiectului este inlocuita cu perceptia obiectului si ulterior cu simbolizarea obiectului. In starile toxice, in cele psihopatologice sau in cele hipnagogice si hipnopompice din normalitate se constata trecerea de la gandirea abstracta la perceptie si la halucinarea obiectului. Primul stadiu al gandirii este pre-logic, aflat sub incidenta proceselor primare (sunt incalcate inca regulile logicii clasice; este suficient sa doresti ca sa infaptuiesti; este suficient a dori pentru a avea; este totuna a face cu a ti se face).
Evolutia umanitatii parcurge, conform lui Freud, anumite stadii culturale. Prima opozitie enuntata de Freud este cea intre teritoriul senzorialitatii, al perceptiei directe si al spiritualitatii. Magia s-a nascut din dorinta de a cuceri teritoriul spiritualitatii. Etapele evolutiei culturale propuse de Freud se pot condensa in urmatoarele remanieri:
1. Trecerea de la perceptia senzoriala la reprezentare, inteleasa prin doua modalitati: trecerea de la viata senzoriala la cea spirituala; inlocuirea activitatii senzoriale cu magia cuvantului.
2. Trecerea de la "ordinea femeilor" la patriarhat.
3. Trecerea de la politeism la monoteism.
Prima remaniere se refera la trecerea de la o preistorie a evolutiei culturale la perioada istorica a acesteia. Individul se situeaza pentru intaia data pe teritoriul spiritualitatii prin functionare de tip animist. Animismul evolueaza spre politeism, apoi spre monoteism, generic - spre religie, pentru a trece apoi in stiinta. Toata aceasta evolutie se desfasoara pe fondul trecerii de la senzorialitatea specifica femininului la spiritualitatea specifica masculinului (femininul si masculinul tinand de spatiul psihic, nu biologic). Pentru Freud, regula fundamentala a tehnicii psihanalitice este si regula magiei. Posibilitatile asociative se afla la baza oricarui act magic. Absurditatea logica a prescriptiilor magice este rezultatul proceselor asociative de asemanare si contiguitate. Magia functioneaza, de asemenea, si prin procedeul anularii. Gandirea magica primitiva devine astfel echivalenta cu functionarea nevroticului.
Proba realitatii nu este niciodata o achizitie definitiva, starile arhaice putand fi oricand restaurate. Adaptarea si simtul realitatii pot fi oricand blocate, in cazul adultului normal, prin pulsiune, dorinta si angoasa. De altfel, regresia se impune atat functional, ca modalitate de adaptare, cat si in patologie.
Psihanaliza propune o perspectiva genetica. O consecinta a acestei perspective este si modelul dialectic al progresiei si regresiei in dezvoltarea mentala. Individul si productiile sale culturale sunt supuse unei miscari oscilatorii, de avans si recul. Tipuri de regresie:
1. Topica - se desfasoara la nivelul unei instante psihice, de exemplu visul sau, in patologie, halucinatia.
2. Temporala - o regresie fie la nivelul obiectului (obiect matern, spre exemplu), fie la nivelul unui stadiu libidinal, fie la nivelul unui stadiu al eului.
3. Formala. Modurile de expresie actuala sunt inlocuite prin functionari primitive.
Patologia (fixatia) se produce prin: (1) stoparea dezvoltarii, punctuala sau totala; (2) conservarea exagerata a unui specific stadial, de exemplu relatia de obiect, modul de satisfacere, mecanisme. Fixatia se produce in momentul in care:
- Psihismul a fost supus unui aflux excitativ debordant. Frustrarea antreneaza in acest caz refularea. Accesul anumitor reprezentanti pulsionali este, din acest moment, interzis de catre eu si defensa trebuie mentinuta permanent.
- Conditiile de dezvoltare sunt mult prea bune. Datorita latentei psihismului, determinata de nevoia sa de echilibru, este pastrata pozitia libidinala care va fi conferit satisfactie maximala. Conservarea acesteia se face pe considerentul dificultatii de a se atinge acelasi nivel de satisfactie intr-o organizare ulterioara. In situatia in care, intr-un stadiu ulterior, se intampla conditii nefavorabile sau traumatice, psihismul cauta sa elaboreze excitatia prin regresie la momentul in care tensiunea putea fi gestionata corespunzator. Excitatia actuala va fi elaborata conform cailor disponibile intr-o perioada anterioara. Factorii care conduc spre fixatie sunt atat dobanditi, prin socializare (incluzand familia), cat si constitutionali (structura pulsionala).
- Satisfactia excesiva alterneaza cu frustrarea. Satisfactia pulsionala ca mod reusit de organizare contribuie la refularea altor reprezentanti pulsionali. Spre exemplu, copilul plange in prezenta mamei, mama il potoleste prin alaptare; copilul devenit adult isi va potoli angoasa mancand.
Relatia cu realitatea - relatie gestionata de catre eu - poate fi refulata in doua directii, fiecare ocultand un fragment din realitate. Prima directie o constituie fuga de realitate; aceasta se produce prin revenirea la mecanismele arhaice prin care dorinta este halucinata. Realitatea este evitata, pentru ca ar contrazice fantasma si ar intensifica angoasa. A doua directie o constituie fuga in realitate; aceasta se face prin refularea dorintelor si refugiul in realitatea impusa. In fuga de realitate este blocata perceptia realitatii externe, iar in cazul fugii in realitate este blocata perceptia realitatii interne. Realitatea se constituie la interferenta dintre lumea externa si cea interna, iar testarea realitatii se poate realiza atata timp cat investirea realitatii externe se afla in echilibru cu investirea realitatii interne.
Pulsiunea nu poate fi stinsa fara a lipsi psihismul de fondul sau energetic. De aceea, eul trebuie sa se apere in permanenta de afluxul excitativ. Mecanismele de aparare ale eului se constituie in raport cu lumea interioara si cu cea exterioara, in raport cu exigentele pulsionale ale Se-ului si in raport cu exigentele realitatii obiective. Cele doua directii de aparare indica doua tipuri de evolutii psihopatologice: spre nevroza sau spre psihoza. Eul se va apara de pericole reale dupa ce testarea realitatii este posibila. Se va apara, de asemenea, de afluxul excitativ provocat de obiecte si de specificul acestora. Mai concret: adultul din anturaj ii va da sugarului masura nevoii de aparare. Totodata, prin reactiile sale, adultul ii va transmite copilului informatii despre mediul socio-cultural, permitandu-i sa invete defensele specifice mediului.
Ilustrare: Abraham Kardiner (1891-1981) (analizat de Freud aproximativ doi ani) a organizat, incepand din 1936, la Institutul Psihanalitic din New York, un seminar care va conduce la consacrarea scolii culturaliste americane. El a urmarit sa puna in evidenta raportul cultura-personalitate.
Kardiner, in colaborare cu Ralph Linton, formuleaza teoria personalitatii de baza. Teoria este dezvoltata cu ajutorul datelor stranse de catre antropologul Cora du Bois in insula Alor din Pacificul de Sud-Est. Autorii propun, pornind de la personalitate spre spatiul socio-cultural, conceptul de personalitate de baza. Personalitatea de baza se construieste prin intermediul institutiilor primare. Institutiile primare reprezinta cadrul socio-economic al societatii si ansamblul practicilor educative. Sistemul educativ formeaza si transmite valorile si regulile de conduita fundamentale. Structura personalitatii de baza determina institutiile secundare. Acestea sunt considerate sisteme de tip proiectiv, prin care sunt exprimate nevoile personalitatii, in termeni de religie, folclor, arta. Personalitatea este un mediator intre institutiile primare si cele secundare.
Autorii propun un fel de lant cauzal: modalitatea de subzistenta determina practicile educative, care determina modificari in personalitatea de baza. La populatia studiata, cea din insula Alor, modalitatea de subzistenta o reprezenta agricultura, femeile fiind cele care indeplineau muncile campului; barbatii se ocupau cu cresterea animalelor. In aceste conditii, copiii petreceau cea mai mare parte a timpului singuri. Personalitatea copiilor, modificata de lipsa materna, a modificat institutiile secundare: ansamblul credintelor acelei populatii indica neglijarea materna. Personalitatea de baza rezultata a acestui tip de socializare era caracterizata prin anxietate, neincredere si dezinteres pentru lumea exterioara. Membrii acelei populatii nu puteau sa idealizeze nici o imagine parentala, nici macar figura unui zeu. Motivele folclorice emana agresivitate si animozitate, ca derivat al agresivitatii inconstiente indreptate asupra mamei.
Proces specific dinamicii psihice, consecutiv unei stari tensionale care orienteaza organismul spre un scop adaptativ. Se caracterizeaza prin: presiune - cantitatea de cerinta, de travaliu; scop; obiect - mijlocul prin care isi atinge scopul (elementul cel mai variabil; aici intervine fixatia); sursa: proces somatic sau parte a corpului a carui stimul este reprezentat prin pulsiune.
Pulsiunea sexuala nu se refera exclusiv la reproducere; atat obiectul, cat si scopul pulsiunii sexuale pot fi modificate. Obiectul pulsiunii sexuale nu este predeterminat biologic; scopul ei este variabil, prin diferitele modalitati de satisfacere legate de zonele erogene. Zonele erogene sunt surse somatice de excitatie sexuala si indica faptul ca, din punct de vedere somatic, pulsiunea sexuala nu are o sursa unica. De aceea, initial, pulsiunea sexuala este divizata in fractiuni pulsionale cu satisfacere locala, denumite pulsiuni partiale. Spre exemplu, mucoasele si epiderma stau la baza erotismului tactil si kinestezic si sunt surse pulsionale. De asemenea, surse pulsionale sunt si modalitatea senzoriala auditiva, modalitatea senzoriala gustativa si cea olfactiva. Unificarea fractiunilor pulsionale se face in cadrul sexualitatii genitale, unde au rol preliminar.
Sexualitate infantila si perversiune (continuare)
Sexualitatea infantila este intalnita si in cazul adultului pervers. Similitudinea intre sexualitatea infantila si cea perversa a condus la considerarea sexualitatii infantile ca fiind polimorf perversa. Freud opune categoria perversiunilor celei de nevroza si psihoza; aceasta inseamna ca in perversiune s-ar manifesta sexualitatea infantila intr-o maniera nerefulata.
Sexualitatea infantila este constituita din pulsiuni partiale; de aceea, copilul este considerat pervers polimorf. Perversiunea constituie persistenta sau reaparitia unor componente partiale ale sexualitatii. Perversiunea este negativul nevrozei. La nevrotici se regasesc in psihismul inconstient porniri catre inversiune. In inconstientul nevroticilor se regasesc si tendinte spre transgresiuni anatomice, tendinte care participa la formarea simptomului. De aceea, pulsiunile partiale in genere participa la formarea simptomului nevrotic.
Voaierismul se afla in dialectica cu exhibitionismul, prin intermediul transformarii in contrariu (ca destin pulsional); altfel spus, aceasta dialectica alcatuieste pulsiunea scopica.
1. Pulsiunea scopica are initial un obiect strain; ulterior, obiectul strain este abandonat si obiectul pulsiunii devine propriul corp, nu mai este un corp strain.
2. Obiectul este conservat; scopul nu se modifica, ramane acelasi - a privi.
3. Pulsiunea are nevoie acum de un alt obiect, caruia sa i se expuna.
Scopul pulsiunii exhibitioniste este acelasi cu al pulsiunii voaieriste. A privi obiectul trimite spre: (1) incercarea de identificare cu obiectul; perversul voaier priveste un cuplu in incercarea de a se identifica fie cu unul, fie cu ambii parteneri; (2) a incorpora obiectul; (3) a distruge obiectul; (4) a te convinge ca nu ai distrus.
Textul freudian esential pentru problematica pulsiunii scopice este Capul Meduzei.
Scopul acestei pulsiuni partiale este acela de a privi propriul corp prin ochii celuilalt, o pulsiune partiala a campului narcisic. Lacan a propus conceptul de stadiu al oglinzii, pentru a sublinia aspectul unificator al pulsiunii scopice in formarea schitei eului. La Melanie Klein, stadiul oglinzii se situeaza intre pozitia paranoid-schizoida si cea represiva. Copilul se priveste in oglinda si se intoarce spre a privi mediul reflectat. Se recunoaste in oglinda si-si asuma o imagine prin privirea propriului corp. Pulsiunea scopica permite sustinerea stimei de sine si gratifica narcisic.
Perversul exhibitionist isi priveste propriile organe genitale prin privirea celuilalt. Expunerea devine o modalitate de asigurare impotriva castrarii sau de negare a castrarii. Nuditatea afisata demonstrativ constituie o forma de manipulare, de dominare. Demonstrativitatea isterica se fundamenteaza pe negarea castrarii. Sinceritatea totala este o forma de exhibitionism. Carisma actorului se construieste pe destinul nerefulat al acestei pulsiuni partiale.
Reprezinta o pereche fundamentala de contrarii a dinamicii pulsionale. Dialectica sado-masochista este sustinuta prin intoarcerea impotriva propriei persoane. Primul pas consta in aceea ca subiectul isi exercita puterea agresiva asupra altei persoane. Apoi subiectul renunta la obiect si il inlocuieste cu propria persoana. Acum, scopul se transforma din activ in pasiv; "il agresez pe celalalt" devine "ma agresez pe mine", pozitie specifica nevrozei obsesionale. Dupa schimbarea scopului se cauta din nou un obiect, care sa fie activ. Eul pasiv se fantasmeaza in pozitia anterioara, pozitie ocupata acum de o alta persoana, care agreseaza.
Masochismul. Pulsiune partiala cu scopul de a produce suferinta subiectului. Un fundament al masochismului este sensibilitatea cutanata si kinestezica debordata de excitatii resimtite dureros. Prin jocul pulsional, masochismul poate fi o conditie a placerii, care trebuie penalizata printr-o suferinta anterioara sau ulterioara. Masochismul poate avea rol defensiv, in cazul (1) anticiparii suferintei - in acest caz, se incearca elaborarea traumei; (2) existentei unui sentiment de culpabilitate inconstient. Freud se refera la trei forme de masochism: erogen, feminin si moral.
Textele freudiene esentiale pentru aceasta problematica: Problema economica a masochismului; Un copil este batut.
1. Sexualitatea infantila se caracterizeaza prin faptul ca sursele pulsionale sunt multiple, iar zona genitala nu este sursa cea mai puternica.
2. Initial, sexualitatea infantila se sprijina pe pulsiunile de autoconservare, de care se desprinde pentru a opera independent.
3. Scopul pulsiunilor partiale nu este actul sexual, ci placerea de organ. Doar dupa sinteza intra in functia reproducerii.
4. Sexualitatea infantila poate schimba usor obiectele (sublimare).
5. Este autoerotica; pentru descarcare nu are nevoie de obiect.
Trecerea de la sexualitatea pregenitala la cea genitala presupune: (1) schimbarea surselor pulsionale, prin trecerea de la surse multiple si egale energetic la o sursa unica, puternica; (2) evolutia de la relatia cu obiectul partial la cea cu obiectul total.
Placerea de organ este obtinuta prin excitarea cavitatii bucale ca tegument erogen, excitare produsa prin hranire. Sursa pulsionala este deci mucoasa bucala; scopul il constituie incorporarea. Placerea generata prin excitarea mucoasei bucale din timpul hranirii tinde spre autonomizare. Sugarul dezvolta un comportament de supt nonalimentar - excitarea mucoasei bucale in lipsa hranei. Aceasta placere este specifica pulsiunii partiale orale si nu este reductibila la nevoia de hrana. Suptul nealimentar ilustreaza procesul de sprijinire a pulsiunilor sexuale pe cele autoconservative. Sexualitatea pregenitala se autonomizeaza si devine autoerotica.
Suptul nealimentar se transfera in comportamente ale erotismului oral: practicile adictive, practicile sexuale perverse care au ca sursa zona orala; in plan cultural - ritualurile comunionale in care elementul de relatie il constituie o substanta ("frati de sange" etc.); legenda vampirilor, dar si apartenenta la un grup sau la o institutie (a fi incorporat de o institutie).
Karl Abraham diferentiaza doua substadii: stadiul oral precoce, in care predomina suptul, si stadiul sadic oral, in care predomina muscatul.
In patologie, fixatiile la acest stadiu sunt specifice toxicomaniilor si psihozelor.
Melanie Klein deplaseaza clinica freudiana a nevrozei spre o clinica a psihozei, elaborand o teorie a stadiilor, numite pozitii pentru a sublinia caracteristica de stare tranzitorie, dar repetabila. Klein pleaca de la ideea unei etape psihotice "normale", depasita de fiecare individ.
Pozitia paranoida este o modalitate de relationare cu obiectul specifica primelor patru luni de viata, la care se poate reveni in paranoia si in schizofrenie. Obiectul este perceput partial - spre exemplu, prototipul sanului matern: mama nu este perceputa ca obiect total, ci mama devine san. Obiectul este clivat in bun sau rau, prin introiectie si proiectie. Obiectul bun este idealizat, fiind gratificant, si este introiectat pentru a asigura apararea fata de anxietatea persecutorie. Obiectul rau trebuie distrus prin intermediul pulsiunilor sadic-orale.
Pentru Freud, mecanismul specific psihozei este refuzul: refuzul realitatii exterioare marcheaza debutul psihozei. Nevroticul refuleaza exigentele pulsionale, in timp ce psihoticul refuza realitatea. (Texte freudiene esentiale pentru aceasta tematica: Fetisismul; Clivajul eului in procesele de aparare)
Dupa Freud, in schizofrenie, libidoul se detaseaza de lumea exterioara. Faza de agitatie halucinatorie este o lupta a refularii cu o incercare de vindecare, prin care libidoul incearca sa se redistribuie prin obiecte. Aceasta incercare de vindecare nu se foloseste de proiectie, ca in cazul paranoiei, ci de mecanismul halucinatoriu. In stadiul final al schizofreniei, "victoria" nu revine reconstructiei, ca in paranoia, ci refularii. Regresia nu merge doar pana la narcisism, ca in delirul de grandoare, spre exemplu, ci pana la renuntarea deplina la iubirea obiectuala si intoarcerea la autoerotismul infantil.
Freud considera ca fixatia specifica schizofreniei este mai veche decat cea din paranoia si se situeaza undeva in debutul trecerii de la autoerotism la iubirea obiectuala. Pentru Klein insa, originea mecanismelor schizofreniei si paranoiei se afla in aceeasi faza. In acest sens, Freud a admis faptul ca simptomele paranoice se pot combina cu cele ale schizofreniei.
In cadrul paranoiei, Freud include:
1. Delirul de persecutie. Paranoicul nu poate constientiza faptul ca il uraste pe X; perceptia interioara este inlocuita cu una exterioara: "X ma uraste si ma persecuta, ceea ce ma indreptateste sa-l urasc."
2. Erotomania: "Nu-l iubesc pe el (pulsiune homosexuala), ci o iubesc pe ea, pentru ca ea ma iubeste."
3. Delirul de gelozie, cu urmatoarele doua subtipuri:
- alcoolic: alcoolul anuleaza inhibitia si provoaca regresia. Freud afirma ca alcoolicul cauta societatea barbatilor pentru a obtine satisfactia afectiva pe care nu o gaseste cu sotia. Alcoolicul investeste puternic barbatul sau barbatii, de care se apara: "Nu eu il iubesc pe X, ci sotia mea il iubeste pe X."
- al femeii: femeii ii plac femeile, ca urmare a narcisismului si a homosexualitatii sale. "Nu eu iubesc femeile, ci el, sotul meu, le iubeste."
4. Delirul de grandoare. Este produs printr-o supraapreciere sexuala a propriului eu: "Eu nu iubesc pe nimeni" devine "eu ma iubesc doar pe mine".
In consecinta, constelatia psihopatologica a paranoiei reprezinta o defensa impotriva homosexualitatii.
Melancolia si depresia (din nevroza narcisica)
Text freudian reprezentativ: Doliu si melancolie
Se contureaza urmatoarele diferente intre doliu, melancolie si depresie: travaliul doliului indica dificultatea de a inlocui obiectul pierdut cu un altul. Melancolia este determinata de pierderea obiectului iubirii. Depresia indica imposibilitatea de a regasi iubirea in obiect. ("Depresia reprezinta o cripta pentru altul in sine insusi.")
Pentru Karl Abraham, depresia este un produs al refularii sadismului. Comportamentul gratificant este blocat si compensat prin placerea obtinuta prin suferinta. Bradipsihia este determinata de restrangerea masiva a capacitatilor sublimatorii. Regresia depresiva este masiva si, de aceea, pierderea obiectelor este echivalenta cu distrugerea acestora.
Melancolia (continuare)
Introiectia din melancolie este rezultatul perturbarii fundamentale a relatiei cu obiectul. Melancolia este marcata prin conflictul de ambivalenta, care este rezolvat de catre eu prin preluarea ostilitatii fata de obiect. Prin fenomenul ambivalentei, iubirea poate fi oricand inlocuita prin ura. Fara a exista o motivatie obiectiva, melancolicul isi poate inlocui oricand curentul de investire pozitiv cu cel negativ. Actualizarea investirii negative conduce, in cele din urma, la renuntarea la obiect. Renuntarea este progresiva si dezvoltata la intreaga lume externa; este treptat retras interesul de la viata familiala, profesionala si sociala.
Melanie Klein semnaleaza existenta, in cursul primului an de viata, a unei faze care se aseamana cu sindromul depresiv. Aceasta faza se fundamenteaza pe cea schizo-paranoida si contine elemente de angoasa specifice depresiei. Conceptul de pozitie depresiva (introdus de Klein in 1934) desemneaza in mod esential o modalitate de relatie cu obiectul. Pozitia depresiva intervine in jurul celei de a patra luni de viata si se extinde pana la finele primului an de viata, pentru a fi reactualizata in starile adulte depresive sau in situatia de doliu. In cursul pozitiei depresive este introiectat in eu obiectul suficient de bun, pentru a depasi pierderea mamei ca obiect partial. Prin introiectarea in eu a obiectului bun, clivajul obiect bun - obiect rau se atenueaza, obiectul incepe sa devina total - si bun, si rau, nu "sau bun, sau rau". In acest punct se instaureaza ambivalenta. Miscarile pulsionale erotice si cele agresive se raporteaza la acelasi obiect. Se depaseste astfel punctul de fixatie psihotic, cu posibile evolutii ulterioare spre paranoia sau depresie. Pentru Klein, pozitia depresiva reprezinta un punct-cheie in psihogeneza si sustine capacitatea individului de a intretine relatii gratificante cu obiectul.
Un alt mecanism specific melancoliei (la Klein) este reparatia obiectului. Prin identificarea cu obiectul bun si prin atacurile sadice indreptate asupra obiectului rau (spre exemplu, distrugeri fantasmatice aduse parintilor sau perceperea scenei primitive), eul se simte obligat sa intreprinda actiuni reparatorii. Eul, ca obiect bun, se simte constant amenintat si, de aceea, depresibului ii este teama ca obiectele introiectate pot fi oricand distruse.
Problematica depresiei este inteleasa de Klein si prin geneza Supraeului. Conform lui Klein, Supraeul se constituie inca din perioada timpurie. Viata fantasmatica timpurie dezvoltata de copil sub forma agresivitatii externe este deja o expresie a dialecticii pulsionale dintre Eros si Thanatos. Pentru bebelus, a obtine ceva este echivalent cu a devora. Datorita pericolului de a fi distrus prin proiectia propriei agresivitati, apare in schita de eu o tensiune excesiva, resimtita sub forma angoasei, constituind fundamentul dezvoltarii Supraeului. Conform lui Klein, fantasmele depresiei ar fi urmatoarele: teama de a nu putea recompune obiectul imbucatatit; teama de a nu putea separa obiectul bun de cel rau; teama de a nu putea repara obiectul prin reasamblare.
Relatia de obiect se construieste in jurul functiei excretorii si a valorilor simbolice ale materiilor fecale, extinsa la diferite situatii. Sursa pulsionala este mucoasa rectala; scopul pulsional initial este excretia, iar cel secundar - retentia. Placerea este obtinuta prin excitarea anala concomitenta expulziei sau retentiei materiilor fecale. Acest tip de placere exista de la inceputul vietii, insa acum predomina prin dezvoltarea controlului sfincterian. Intrucat capacitatea de control muscular intra sub incidenta educatiei, prin efectul educatiei (retentia si expulzia controlata) sunt investite simbolic materiile fecale. Retentia are ca efect cresterea excitatiei mucoasei rectale. Controlul sfincterian, expulzia controlata produc o reactie favorabila a anturajului, resimtita ca securizanta pentru copil. Astfel, placerea retentiei se asociaza cu mentinerea angoasei la un nivel scazut. Retentia este echivalata cu protectia.
Karl Abraham diferentiaza in cadrul acestui stadiu doua substadii, dupa criteriul comportamentului cu obiectul. In primul substadiu, placerea este legata de evacuare, iar pulsiunea este legata de distrugerea obiectului; a elimina = a indeparta = a distruge. In al doilea substadiu, placerea este legata de retentie, iar pulsiunea - de controlul posesiv. Expulzia si retentia sunt modalitati simbolice de raport cu obiectul partial. Prin gestionarea comportamentului retentiv prescris prin educatie, copilul poate "domina" anturajul. Acest comportament se remarca in special in cazul copiilor incapatanati. Mama simte faptul ca mesajul ei de curatenie a fost inteles de copil; cu toate acestea insa, copilul continua sa "faca in pantaloni". Copilul poate sa se supuna in mod pasiv educatiei si sa retina materiile fecale, sau poate refuza in mod adciv indicatiile mamei si sa continue sa expulzeze. Activitatea si pasivitatea, expulzia si retentia sunt caracteristici esentiale ale rolurilor de gen. Activismul si expulzia intemeiaza tendintele masculine; pasivismul si retentia - pe cele feminine. Stadiul sadic-anal indica fundamentul fiziologic al bisexualitatii psihice.
Din punct de vedere psihopatologic, entitatea specifica acestui stadiu este nevroza obsesionala. Ea se caracterizeaza prin: idei obsesive, compulsia la comiterea de acte indezirabile, ritualuri obsesive, indoiala si scrupule. Economic, sunt privilegiate mecanismele deplasarii, izolarii si anularii retroactive. Structural (topic), se caracterizeaza prin relatia sado-masochista intre un eu si un Supraeu foarte dur.
Raportul in care se afla erotismul uretral cu cel falic este strans; de aceea, nu se poate preciza un asa-numit stadiu uretral. Aparatul genital este slab dezvoltat, iar placerea erotica este legata de descarcarea imediata a tensiunii, prin mictiune. Un anumit gen de perversiune ( a urina pe cineva) este o indicatie a dinamicii acestei organizari.
Textul freudian: Despre obtinerea focului
Fantasmele specifice organizarii uretrale sunt: atotputernicie; capacitatea de a patrunde; a deveni pasiv, a abandona controlul, a lasa sa curga; fantasme de performanta care fundamenteaza ambitia - "care - mai mult" sau "cine poate cel mai departe". In Caracter si erotism anal (1908), Freud spune: "fostul enuretic devine un adult cu o ambitie arzatoare". Din punct de vedere psihopatologic, enurezisul poate fi primar - produs de imposibilitatea controlului sfincterial, sau secundar - psihogen. Enurezisul este sustinut de placerea erotica a mictiunii si poate fi o defensa impotriva angoasei de castrare si un echivalent inconstient al masturbatiei.
Stadiu in cadrul caruia se finalizeaza unificarea pulsiunilor partiale, sub primatul organelor genitale. Unificarea nu se realizeaza abrupt, ci constituie un proces care traverseaza stadiile pregenitale si are ca scop descarcarea genitala a tensiunii sexuale.
Textele freudiene recomandate: Organizarea genitala infantila; Declinul complexului Oedip; Cateva consecinte ale diferentelor anatomice dintre sexe.
Angoasa de castrare este specifica fazei falice si constituie efectul investirii masive a organului sexual. Valoarea narcisica a organului sexual este conferita atat de senzatiile somatice, cat si de valoarea cultural-simbolica adaugata. Angoasa de castrare pune in discutie in mod esential campul narcisic, si apoi pe cel al sexualitatii. Valoarea simbolica a organului genital tine de faptul ca prezenta sau absenta acestuia constituie fundamentul pe care fiecare individ isi construieste identitatea psihosexuala. Angoasa de castrare este produsa de anticiparea pierderii falusului. Aceasta angoasa poate imprumuta elemente ale angoasei specifice stadiilor pregenitale: angoasa orala - a fi devorat, a fi separat; angoasa anala - a fi distrus. O modalitate de aparare in fata angoasei de castrare consta dintr-o miscare regresiva la o pozitie infantila pasiva, care are ca efect impresia unui organ genital foarte mic.
Din punct de vedere psihopatologic, entitatea esentiala o reprezinta isteria, cu cele doua subspecii asemanatoare structural - isteria de angoasa si isteria de conversie.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1396
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
